Articole - Page 107 of 281 - Contra Curentului

admin | 19/11/2018

De ce nu voi vedea filmul „Brokeback Mountain”

de Tim Wilkins

Tim Wilkins

Cu opt nominalizări la Oscar, mai multe decât a avut orice alt film anul acesta, Brokeback Mountain continuă să prindă avânt. Și cu avântul vine interesul crescut al evanghelicilor de a-l vedea. Eu voi evita filmul, la fel cum un melc fără cochilie evită o solniță răsturnată și, oricât aș încerca, nu pot înțelege de ce l-ar vedea vreun evanghelic – deși par să fie mulți care o fac. Dar ceea ce mă tulbură și mai mult este că numeroși bărbați și femei despre care știu că au atracții homosexuale nedorite văd filmul.

Un reporter de la The Christian Post m-a întrebat ce gândesc despre film și i-am răspuns. Ca fost homosexual, am făcut comentarii pe baza recenziilor pe care le citisem – comentarii care au generat numeroase e-mailuri, trimise mie de indivizi care erau de părere că nu puteam să fac un comentariu inteligent despre un film pe care nu îl văzusem.

Ei sugerau că vizionarea filmului ar fi benefică pentru răspunsurile mele la întrebările reporterului. Le-am spus lor, ca și reporterului, că a mă duce să văd Brokeback Mountain ar fi similar cu a-i cere unui fost alcoolic să meargă la magazinul de băuturi să-i cumpere vecinului său o sticlă de vin.

Oponenții misiunilor foștilor homosexuali vor striga imediat: „Aha! Deci ești încă ispitit de atracțiile față de cei de același sex!” Nu voi nega asta. Martin Luther a spus-o astfel: „Dacă ai capul făcut din unt, stai departe de foc.”

Acești oponenți vor susține, de asemenea, că misiunile foștilor homosexuali „învață doar tehnici de evitare”. Într-adevăr, evitarea a ceva ce poate provoca ispita este potrivită și biblică.

„Nu intra pe cărarea celor răi şi nu umbla pe calea celor nelegiuiţi! Fereşte-te de ea, nu trece pe ea; ocoleşte-o şi treci înainte!” (Proverbe 4:14-15)

„Să vă feriţi… de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi.” (Fapte 15:29)

„Feriţi-vă de orice se pare rău.” (1 Tesaloniceni 5:22)

„Fugiţi de curvie!” (1 Corinteni 6:18)

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie.” (1 Tesaloniceni 4:3)

Sunt conștient că un ultraliberalist ar putea argumenta că vizionarea filmului nu constituie imoralitate sexuală, dar să ne amintim că imoralitatea sexuală poate fi un gând, la fel de mult cum poate fi un act.

La un nivel mai simplist, îi îndemn pe oamenii care sunt alergici la înțepăturile de albină să evite albinele, pe femeile cu pielea de culoare deschisă, să evite soarele, pe bărbații intoleranți la lactoză să evite produsele lactate, pe astmatici să evite parfumurile, iar pe cei care suferă de alergie să evite polenul.

Când Dr. R. Albert Mohler, Președinte la Seminarul Teologic Baptist din Sud, a fost recent invitat la talkshow-ul Larry King Live, a zis: „O să spun ceva ce este pe cât de contracultural îmi pot imagina, și anume că sunt de fapt convins, fiind creștin, că sunt lucruri pe care nu am nevoie să le văd. Și acesta este motivul pentru care, din principiu, nu m-am dus să văd filmul. Nu aș încuraja pe nimeni să vadă acest film. Nu mi-e jenă să o spun.”

Un bărbat homosexual nefericit, după cum declară el însuși, mi-a trimis un e-mail pentru a-mi spune că a văzut filmul și „a plâns trei zile după ce l-am văzut”. De ce nu sunt surprins?

Un altul a scris: „Ca bărbat care m-am luptat cu homosexualiatea toată viața, am decis că mă voi confrunta direct cu filmul, când am văzut prima dată recenziile prealabile.” (Recenziile au avut efect, nu-i așa?) Într-adevăr, un altul a scris: „Aș prefera să mă confrunt cu provocările în loc să fug de ele.” Astfel de motive ar putea să pară eroice și unii își pot imagina un bărbat care intră într-un cinematograf refuzând să evite problema care i-a provocat atâta suferință.

Dar îngăduiți-mi să întreb, este posibil ca suferința continuă a homosexualilor să rezulte în parte din faptul că alocă permanent timp lucrurilor homosexuale? Când soția lui Potifar a încercat să-l seducă pe evlaviosul Iosif, el s-a confruntat cu provocarea fugind către ușă. (Geneza 39:12)

Ca să nu pară că nu-mi pasă de homosexuali, îngăduiți-mi să vă spun (iar voi, evanghelicilor, aveți și voi nevoie să auziți asta) că am cunoștință despre suferința profundă care este parte a atracțiilor față de cei de același sex – disperare, depresie și întuneric mai întunecat decât Groapa Marianelor [cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflat în Oceanul Pacific, n. trad.].

Unul din motivele pentru care evanghelicii nu au progresat prea mult în atingerea homosexualilor cu Evanghelia este eșecul lor de a empatiza cu durerea chinuitoare pe care o experimentează aceștia.

Dar să revin la punctul principal: cel mai probabil, vizionarea filmului va afecta zidurile de apărare împotriva viitoarei imoralități.

Un bărbat gras câștigase un premiu de la colegii lui de muncă ținând regim. Totuși, bărbatul a intrat într-o zi în birou, ținând sub braț o cutie de gogoși pe jumătate goală. Colegii lui, sincer preocupați de motivul pentru care eșuase, au întrebat de ce. El le-a spus că în drum spre lucru a făcut un ocol pe la gogoșeria locală și un neon care clipea intermitent „Gogoși calde acum” i-a atras atenția.

Dar era o problemă; parcarea era plină! Le-a spus colegilor: „În acel moment I-am spus lui Dumnezeu că dacă vroia să mă opresc și să cumpăr niște gogoși, trebuia să elibereze un loc de parcare chiar în fața gogoșeriei și efectiv, a șaptea oară când am dat ocol blocului, locul era liber!”

În luna octombrie a anului 2005, Associated Press a publicat un articol intitulat: „Studiu care susține teoria ascuns vederii, dat uitării”.

Studiul, făcut de Brian Wansink, a implicat plasarea unor borcane cu bomboane de ciocolată în imediata apropiere a unui grup selectat de secretare.

Unele cutii erau transparente, în timp ce alte cutii erau opace. Mai mult, unele cutii erau plasate pe birourile secretarelor, în timp ce altele erau plasate la o distanță de aproape doi metri de biroul lor.

Sunteți gata pentru rezultate?

„Secretarele au mâncat în medie 7,7 bomboane de ciocolată în fiecare zi când bomboanele erau în cutii transparente, aflate pe biroul lor; 4,6 când erau în cutii opace pe biroul lor; 5,6 când erau în cutii transparente la o distanță de aproape doi metri și 3,1 bomboane când erau în cutii opace, la o depărtare de aproape doi metri.”

Studiul a mers mai departe. „Secretarele au considerat că a fost de două ori și ceva mai greu să reziste când au putut să vadă și să atingă bomboanele, decât atunci când nu au putut. A fost de două ori mai probabil să spună că s-au gândit des la bomboane sau că bomboanele le-au captat atenția dacă erau vizibile și în apropiere. În contrast, a fost de două ori mai probabil ca secretarele să spună că au uitat că bomboanele erau în apropiere, dacă erau ascunse și la distanță.”

Nu voi vedea acest film de două ore și paisprezece minute. Mai degrabă voi dedica două ore și paisprezece minute în plus timpului pe care îl petrec cu Dumnezeu, care atunci când voi fi ispitit va pregăti și un mijloc ca să rămân în picioare când ispita va veni. (1 Corinteni 10:13)

Category: Articole, Homosexualitatea și schimbarea |

admin | 19/11/2018

No comments

Atracții nedorite față de persoanele de același sex. Există așa ceva?

de Tim Wilkins

Nici răspândirea știrilor despre celebrarea homosexualității, nici absența știrilor despre eliberarea de homosexualitate nu ar trebui interpretate ca însemnând că toți cei care au atracții față de cei de același sex sunt „fericiți” că le au.

Într-adevăr, numeroși adolescenți, băieți și fete, bărbați și femei au atracții nedorite față de cei de același sex. Mai mult, fără îndoială, toți cei care au cedat, în cele din urmă, unor astfel de atracții au trecut printr-o perioadă prelungită în care atracțiile au fost nedorite. Cercetările, biografiile, blogurile și cărțile arată aceasta.

Pentru cei cu atracții nedorite, determinantul „nedorit” este anemic, un eufemism. Astfel de atracții promovează nefericirea.

Atracțiile față de cei de același sex sunt caracterizate de o suferință emoțională și mintală necruțătoare și chinuitoare, alinată, în mod tipic, prin somn. În trecut scriitorul acestui articol a descoperit că prețiosul somn constituia singurul răgaz în tortura unor asemenea atracții. Unii se automedichează – prin alcool și/sau consumul de droguri – pentru a domoli grozăvia atracțiilor față de cei de același sex.

Mulți oameni echivalează, în mod greșit, homosexualitatea numai cu plăcerea – datorită celei de a treia silabe din cuvântul „homosexualitate”. Ceea ce prietenii, familiile și pastorii s-ar putea să nu știe este că sub această fațadă se află oameni profund răniți. Și vă rog, nu faceți greșeala de a presupune că nefericirea lor de nedescris este un rezultat al comportamentului homosexual. Deși orice păcat poate genera durere, adică vină etc., debutul unei astfel de suferințe extreme adesea își ridică urâtul cap cu mult înainte de ajungerea la pubertate și de recunoașterea atracției sexuale față de cei de același sex.

Scepticii întreabă: „Unde sunt acești oameni și de ce «nu se ridică, nu vorbesc»?” Chiar! Care este probabilitatea ca astfel de oameni să se destăinuiască în acest climat cultural și politic – unde administrația prezidențială din prezent celebrează homosexualitatea și decide amânarea oricăror tentative de a-i asista pe cei cu atracții nedorite?

Cineva le-ar putea sugera acestor oameni să își respingă atracțiile. Numeroși factori, care acționează simultan și secvențial, au dat naștere atracțiilor și acționează de o lungă perioadă de timp. Cel care sugerează „respingerea” lor, deși bine intenționat, operează pe o scală simplistă.

Alături de „nedorite” este un adevăr dur – orice cercetare arată că cei care au atracții față de persoanele de același sex sunt mai predispuși la probleme de sănătate mintală decât heterosexualii – la depresie, tulburare obsesiv-compulsivă, ideație suicidară etc. Este imperativ să-l duci pe cel drag al tău la psihiatru. La fel cum un cardiolog este specialist în inimă, un psihiatru este specialist în creier – cel mai complex organ al corpului. Scopul acestui articol nu-mi permite să cercetez amănunțit alăturarea dintre atracții și sănătatea mintală.

James, un tânăr de șaisprezece ani, scrie: „În ultimii câțiva ani m-am luptat cu o problemă chinuitoare. Sunt homosexual, dar nu am ales asta. Mă simt permanent chinuit.”

Brandon a scris într-un e-mail: „Sunt un adolescent singuratic care crede că este homosexual. Deseori mă gândesc că ar fi fost mai bine să nu mă fi născut. Dorințele mele homosexuale mă condamnă?”

Sam scrie: „Acesta este un strigăt disperat după ajutor. Am șaisprezece ani. Poveștile fericite în care oamenii dezvăluie că sunt homosexuali nu mi se aplică. Sunt atras de bărbați. Am nevoie de ajutor.”

Rachel scrie: „Îmi pun sub semnul întrebării sexualitatea, dar știu că nu este ceea ce vrea Dumnezeu. Visez că sunt cu o fată. Cum să fac aceste gânduri și vise să dispară?”

Bobby, în vârstă de douăzeci și unu de ani, scrie: „Vă rog, alinați-mi durerea. Sunt atras de bărbați. Toate visele mele au murit. Puteți înțelege prin ce trec? Vreau să mor!”

Jeremy, în vârstă de șaisprezece ani, scrie: „Mă lupt cu o problemă chinuitoare. Sunt homosexual. Ce ar trebui să fac pentru a pune capăt acestor sentimente? Îmi este prea rușine pentru a spune cuiva. Nu aș ști cum să o fac.”

Wayne scrie în e-mailul său: „M-am luptat cu atracții față de cei de același sex în ultimii doisprece ani. Mă simt mizerabil – am luat serios în considerare sinuciderea și am încercat o dată să mă sinucid. Nu știu ce m-a făcut să am aceste dorințe, dar nu le vreau.”

Dintre toate mesajele, citirea e-mailului lui Daniel mă face întotdeauna să-mi îngrop fața în mâini și să plâng cu suspine: „Dumnezeu mi-a îndemnat inima să te contactez. Am auzit o emisiune la radio despre cum a găsit Tim Wilkins eliberarea de homosexualitate. Nu m-am putut opri să mă gândesc la asta. La aproximativ ora două dimineața, un băiat speriat, care are treisprezece ani, s-a sculat din pat, a alergat la calculator și ți-a scris un e-mail, Tim. O, cum mă lupt cu homosexualitatea!”

Deci mă rog: „O, Dumnezeule, brațele mele nu sunt destul de lungi pentru a ajunge la o astfel de mulțime de oameni și a-i conduce la eliberare. Trimite-mi ajutor. Arată-mi calea.”

Category: Articole, Homosexualitatea |

admin | 11/03/2018

No comments

Păcatele senzualității

de Charles

„Cine mă poate vedea? Întunericul mă înconjoară, zidurile mă ascund; nimeni nu mă vede; de ce m-aș teme să păcătuiesc? De Cel Preaînalt nu îi pasă, temându-se numai de ochii oamenilor; nu înțelege că ochii Domnului, de zece mii de ori mai strălucitori decât soarele, observă fiecare pas pe care îl face un om și pătrund în locurile ascunse. Cel ce cunoaște toate lucrurile înainte ca ele să existe, cunoaște toate lucrurile și după ce sunt făcute. Un astfel de om va fi pedepsit pe străzile cetății; când se așteaptă mai puțin, vor pune mâna pe el.” (Sirah 23:18-21)

[Notă: Cartea Sirah sau Ben Sira este considerată ca făcând parte din Literatura de Înțelepciune, care include Iov, Psalmii și Proverbele. Totuși, această carte și Cartea de Înțelepciune nu au fost incluse în ediția din 1611 a Bibliei King James. Astăzi ele fac parte din apocrife.]

Din câte îmi amintesc, eram mai preocupat să nu fiu prins de oameni, decât de recunoașterea faptului că Dumnezeu nu era mulțumit. Gândirea mea strâmbă mă făcuse să cred că atât timp cât reușeam să păstrez secretul, niciun rău nu era făcut și niciun rău nu avea să vină. Știu acum că eram complet greșit și egoist. Nimic nu era mai departe de adevăr.

Eram mai îngrijorat de partea materială, de „comorile” pământești – de abilitatea mea de a câștiga un venit, de reputația mea, de poziția mea în comunitate. Eram orb la răul pe care îl făceam victimelor mele și mie însumi. Nu le priveam ca pe niște victime. Nu vedeam că eu, cu aroganță și egoism, decisesem, în locul lor, că comportamentul meu nu era vătămător. Mi-am dorit atât de mult să fie așa, încât am ales să privesc tăcerea victimelor mele drept consimțământ.

Nu am vrut să văd rușinea pe care o adusesem asupra lor și care le condusese la tăcere – trădarea a tot ce era bun în întovărășirea noastră.

Dumnezeu a văzut însă și am fost „pedepsit” când mă așteptam mai puțin și am fost prins. În mintea mea, aceasta s-a ivit de niciunde, dintr-o situație pe care, în gândirea mea, o distorsionasem ca fiind bună pentru toți cei implicați. Dumnezeu a folosit victimele și familiile lor pentru a mă forța să revin la realitate, pentru a pune capăt comportamentului meu rău, păcătos. Era clar pentru Dumnezeu, iar El mi-a făcut clar prin ei, că eram „un om dedat la păcatele cărnii, care nu se oprește până nu izbucnește focul; craiul pentru care orice pâine este dulce și care nu se oprește până nu moare.” (Sirah 23:16-17)

Viața mea materială și senzualitatea mea au murit în ziua arestării mele în închisoarea districtuală. Am fost lipsit de toate – de reputație, venit, poziție, libertate și alegere. Poate pare ciudat, dar m-am simțit ușurat. Nu mă mai temeam că voi fi dat pe față, nu mai gândeam ca un ipocrit, dusă era instabilitatea. Privind în urmă, a fost nevoie să ajung la acel stadiu pentru a renunța. Îi arătasem deja lui Dumnezeu că eram incapabil să mă opresc, deoarece credeam, în mod greșit, că ce făceam nu era „atât de rău”. Dumnezeu știa mai bine.

La scurt timp după aceea am fost născut din nou. Vechiul meu sine era dus și iertat – cel puțin de Dumnezeu. Știu că atunci când aud această parte, oamenii gândesc: „Încă o convertire la închisoare!” Vă spun că nu așa a fost cu mine. L-am cunoscut pe Isus, pe Tatăl și pe Duhul Sfânt. Am fost crescut de părinți iubitori, care m-au educat în credința creștină. Am mers doisprezece ani la școala parohială.

Problema mea a fost că am confundat religia cu o relație cu Dumnezeu. Nu aveam o relație. Dacă aș fi avut, El ar fi fost conducătorul vieții mele și aș fi dorit să Îl mulțumesc. Am avut toate legăturile exterioare ale credinței și o mulțime de fapte bune, dar nu L-am avut pe Isus în viața mea.

Când am fost născut din nou, nu s-au văzut imediat artificii și nu s-au auzit o mulțime de aleluia. Vechiul sine și felul meu de a gândi din trecut mă țineau în strânsoare. Diavolul a fost necruțător în închisoare. Datorită „îngerilor slujitori” care veneau când mă rugam cu sinceritate, niște voluntari minunați, personalul închisorii și deținuții m-au ajutat cu adevărat în cei șaptesprezece ani și jumătate pe care i-am petrecut în închisoare.

Apropiindu-mă de ultimul an și de examinarea psihiatrică preliminară, care ar putea avea ca rezultat controlul judiciar pe viață, am renunțat în sfârșit la ipocrizie și am devenit cu adevărat serios în ceea ce privește voia lui Dumnezeu. M-am cufundat în Cuvântul Lui, pentru că unde altundeva aș putea găsi voia Lui?

Anterior mi se vorbise despre importanța studierii Cuvântului și avusesem niște tentative de a-l studia, dar a fost doar o încercare fără succes. Totuși, treptat am învățat să mă rog și să ascult. În final, după optsprezece ani și jumătate am simțit că m-am întors din drum cu o sută optzeci de grade.

Dumnezeu este bun. Este binevoitor și îndurător, dar nu acceptă să stăm cu mâinile în sân, ne cere să facem un efort sincer.

Întunericul nu mă mai înconjoară; zidurile nu mă mai ascund; și toți mă văd. Realizez că mulți nu mă plac și că probabil mulți mă urăsc. Tot ce pot face pentru a-mi onora victimele și pe cei pe care i-am rănit este să trăiesc o viață dreaptă, folosindu-mi uneori experiența pentru a-i atinge pe alții, care au abuzat sau care poate încă abuzează.

„Mai înainte eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neştiinţă, în necredinţă! Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi», dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 13:15)

Notă: În prezent Charles este încarcerat.

Category: Bărbaţi care se luptă cu pedofilia, Mărturii |

admin | 11/03/2018

No comments

Scrisoarea mea de iertare pentru supraviețuitorii abuzului

de Jimmy Hinton

Jimmy Hinton

Cu câțiva ani în urmă mi s-a cerut să scriu o scrisoare de iertare în numele liderilor bisericii care s-au purtat urât cu supraviețuitorii abuzului. A fost o cerere greu de conceput și am fost nevoit să sap adânc în sufletul meu. Nu am vrut să scriu o scrisoare de care nu le-ar fi păsat liderilor care de fapt perpetuează abuzul. Am vrut să scriu scrisoarea din inimă, dar să îi și chem pe lideri la pocăință. Toți trebuie să ne pocăim și să facem o treabă mai bună îngrijindu-ne de cei oprimați, peste care Isus a turnat compătimirea Sa. Iată scrisoarea mea integrală către supraviețuitori.

Dragi supraviețuitori,

Noi, liderii bisericilor din întreaga lume, trebuie să ne pocăim și să vă cerem iertare. Adesea v-am ignorat strigătele, v-am criticat pentru „lipsa de credință” și nu v-am iubit, nu v-am privit cum o face Isus.

Înainte de toate, să știți că sunteți iubiți. Dumnezeu vă iubește exact acolo unde vă găsiți și L-a dat pe Fiul Său să moară pentru voi… da, pentru voi! V-a făcut după chipul Său și sunteți fiii și fiicele Lui. Poate că vă întrebați de ce Dumnezeu v-a părăsit și a îngăduit să fiți abuzați. Adevărul este că Dumnezeu nu v-a părăsit – oamenii păcătoși au făcut-o. În ciuda a ceea ce poate că vi s-a spus, abuzul nu a fost din vina voastră. Niciodată nu a fost. Sunteți demni de dragostea lui Dumneeu și sunteți demni de dragostea omenirii. Da, voi. Sunteți. Demni!

La un moment dat, noi, liderii bisericilor, am greșit foarte mult. Am început să nu ne mai concentrăm asupra celor răniți și să protejăm imaginea bisericii. Numărul total de copii care continuă să fie abuzați și ignorați de biserică demonstrează cu claritate acest fapt trist. Apostolul Pavel a scris odată cu îndrăzneală: „Chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.”

Preiubitul Pavel a continuat spunând că dragostea întotdeauna protejează. Prin însăși definiția sa, dragostea nu poate îngădui ca cei la care ținem să mai fie vătămați. Iar eu recunosc și afirm lucrul asupra căruia atât Biblia, cât și psihologii sunt de acord: copiii au nevoi de adulți de încredere care să-i protejeze. Dar mulți dintre voi aveți cicatrice adânci, care dovedesc faptul că nu ați fost protejați.

Cel mai comun clișeu pe care îl aud de la bisericile care insistă să nu ia măsuri pentru protejarea copiilor lor este: „Avem un grup de voluntari în care avem încredere, de ce i-am supăra verificându-le trecutul și supraveghindu-i de fiecare dată când vor să slujească?” Bună întrebare. Îngăduiți-mi să vă spun povestea unui om care a avut încredere în tatăl lui… care s-a întâmplat să fie un tată și un predicator foarte respectat! Tatăl meu a avut zeci de victime, toate având povești zguduitoare, presărate cu rușine, durere și umilire. A fost capabil să obțină acces la copii tocmai fiindcă toată lumea avea încredere în el. Îngăduiți-mi, de asemenea, să vă vorbesc despre sutele de supraviețuitori care mi-au împărtășit relatări similare, în timp ce le ascultam poveștile dureroase. Toți au o poveste asemănătoare: „Nimeni nu l-a luat la întrebări pe abuzatorul meu, deoarece era omul pe care toți îl iubeau și în care toți aveau încredere.”

Motivul pentru care bisericile rămân printre locurile cu riscul cel mai ridicat pentru producerea abuzurilor sexuale este că prin negare, împotrivire și blamarea victimei, am creat locul perfect pentru ca cei nevinovați să fie răniți. Precum mi-a spus odată renumita Dr. Anna Salter: „Bisericile sunt ținte atât de îmbietoare.”

M-am rugat și am plâns împreună cu supraviețuitorii abuzului, care mi-au relatat că nu au fost crezuți, că au fost forțați să-și ierte public abuzatorul, abuzatorul scăpând fără să fi fost obligat să rostească un cuvânt. Am auzit relatări ale unor adulți care încă își udă patul și încearcă să se sinucidă. Am ajutat supraviețuitori care se luptau cu dependența de droguri sau de alcool și supraviețuitori chinuiți de coșmare, depresie și anxietate recurentă. Am plâns în timp ce îi ascultam pe supraviețuitori povestind cu glas tremurând cât de disperați erau după Isus, dar au fost dați afară din biserici pentru atitudinile lor „păcătoase” tocmai când se străduiau să dobândească o fărâmă de respect de sine. Am ascultat femei drăguțe spunându-mi ce urâte se simțeau pe dinăuntru și femei care își acopereau cicatricele cu machiaj în fiecare zi.

Vestea Bună este că Isus Și-a petrecut întreaga slujire înconjurat atât de păcătoși, cât și de paria marginalizați. El S-a indignat când ucenicii i-au împiedicat pe copii să vină la El. Isus a apărat-o pe femeia adulteră de pietre și a rostit cuvinte pline de îndurare și har pentru sufletul ei sensibil. Sigur știa ce o condusese pe drumul rușinii. Eu nu știu.

Dar ceea ce știu este că noi, liderii bisericilor din întreaga lume, trebuie să ne pocăim și să vă cerem iertare. Totuși, cuvintele noastre sunt lipsite de greutate dacă nu acționăm. Vom îndrepta relele cauzate în fiecare zi supraviețuitorilor. Le vom ura bun-venit celor frânți și îi vom proteja de abuzatori pe cei nevinovați.

Pentru aceia dintre voi care stați pe scaunele bisericilor noastre sau pe scaunele oricărei alte biserici de pe glob, care ați fost tratați rău de liderii bisericii, ne pare rău. Acelora dintre voi care vă urâți pe voi înșivă și care ați căutat cu disperare dragoste și acceptare, dar nu le-ați primit, vă implorăm iertarea. Aceia dintre voi care ați fost forțați să stați în prezența abuzatorului vostru și să-l înfruntați zi după zi, aveți milă de noi. Pentru aceia dintre voi care v-ați făcut cunoscută povestea și cărora vi s-a zis să n-o mai spuneți niciodată nimănui, nu există cuvinte pentru a compensa o asemenea nedreptate. Dumnezeu așteaptă ceva mai bun de atât de la noi.

Noi, pastorii, ne legăm să facem o treabă mai bună ascultând, crezând și protejând. Promitem să dăm ascultare inimilor voastre și să îi vindecăm pe cei bolnavi. Îi vom pansa pe cei răniți și îi vom aduce înapoi pe cei rătăciți. După cum spune Mântuitorul nostru Isus Hristos: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” Să pășim împreună în acest război spiritual pe care îl purtăm. Cei care sunteți camarazii noștri, împreună soldați ai lui Hristos, ridicați-vă și luptați! Poate că diavolul a câștigat câteva bătălii, dar vă promit că, prin harul lui Dumnezeu, nu va câștiga acest război! Amin.

– Scrisoarea de iertare a lui Jimmy Hinton pentru supraviețuitori

Category: Articole, Pedofilia |

admin | 11/03/2018

No comments