Cred că femeile sunt cel mai preţios dar al lui Dumnezeu pentru un bărbat. Şi nu înţeleg de ce un bărbat care intenţionează să-şi petreacă viaţa cu partenera aleasă ar începe intenţionat relaţia bazându-se pe înşelăciune. Implicarea homosexuală atrage după sine o cantitate mare de reziduuri, pe termen lung, care, cu siguranţă, vor ieşi la suprafaţă în căsătorie.
Prin urmare, unei femei ar trebui să i se acorde respectul de a alege în relaţie. Dacă pe baza a ceea ce-i împărtăşeşti, simte că nu-şi poate asuma relaţia, este dreptul ei să aleagă.
Fostele lesbiene, primind o cerere în căsătorie, ar trebui să-şi informeze potenţialul soţ. Cât de mult şi felul în care se face mărturisirea, depinde de persoană. Discutarea acestui lucru ca parte a consilierii premaritale cu un pastor sau cu un consilier de căsătorie, oferă o atmosferă de siguranţă, pentru a vorbi deschis despre problemele din trecutul partenerului.
În ceea ce priveşte familia, unii membri de familie te vor respinge, iar alţii te vor accepta. Nu poţi să intuieşti cu adevărat felul cum va răspunde cineva la mărturisirea ta. Din nou, cum, cât de mult şi cui îi spui este alegerea ta. Nu cred că ar trebui să soliciţi o întrunire de familie şi să faci un anunţ, dar nici nu ar trebui să nu ţii seama de oportunităţile care îţi permit să faci cunoscut că ai fost eliberat. Cred că Duhul Sfânt te va îndemna la timpul potrivit, în locul potrivit şi către persoana potrivită, în special dacă doreşti. Aminteşte-ţi, nu stinge Duhul, dă-I libertatea de a te călăuzi pentru a-L glorifica pe Tatăl.
Pentru a afla mai multe despre căsătorie, despre mărturisirea trecutului şi învingerea homosexualităţii, vezi cartea mea Atingând un om mort.
[Should a former homosexual tell his/her loved ones and/or potential marriage partner about the past? Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]