de Alan Medinger

Alan Medinger

Erau opt sau nouă ani de când ieşisem din homosexualitate. Regeneration fusese înfiinţată şi eram activ în Exodus. Apărusem la radioul şi televiziunea creştină şi fusesem identificat ca fost homosexual într-un număr de publicaţii creştine. Dar acum, cu cooperarea mea, unul dintre cotidienele din Baltimore avea să scrie un articol despre Regeneration şi Alan Medinger. Când a publicat povestea, ea a apărut pe pagina întâi în ziarul de duminică şi conţinea fotografia mea. Acum lumea seculară avea să ştie; vecini, prieteni, colegi de muncă.

Luni, după ce a apărut articolul, am păşit în birou simţindu‑mă complet gol. Nu mă pot gândi la niciun alt mod în care să-mi descriu sentimentul. Nu mai puteam controla cine ştia şi simţeam că pentru cei mai mulţi dintre colegii mei, era o situaţie atât de jenantă, încât nu aveau să menţioneze nimic, dacă nu deschideam eu discuţia. Acea zi de luni a fost una dintre cele mai dificile din viaţa mea. Aşa cum s-a dovedit, pentru cei mai mulţi prieteni ai mei, descoperirea adevărului nu a părut să schimbe prea mult lucrurile.

Anterior interviului care a condus la acel articol, am simţit că primisem un mesaj clar de la Domnul că venise timpul să înlătur toate limitările impuse publicităţii. Dumnezeu fusese blând, îngăduindu-mi să mă fac cunoscut în viaţa publică câţiva ani, dar acum restricţiile existente împiedicau lucrarea misiunii şi trebuiau să dispară.

Cei mai mulţi bărbaţi şi femei care ies din homosexualitate nu trebuie să decidă cu privire la articole pe prima pagină în ziarul local. Dar efectiv, pentru fiecare bărbat sau femeie cu un trecut homosexual, decizia cu privire la cui să spună este critică – adesea agonizantă. Mulţi nu simt că au direcţia clară pe care am avut-o eu. Pentru mulţi, chestiunea are de-a face nu cu un interviu de presă, ci cu discuţia cu un prieten apropiat sau cu un membru de familie, cu un pastor, cu cineva cu care se întâlnesc sau cu membri ai unui grup de părtăşie în casă, de la biserică. Pentru mulţi este o decizie extrem de dureroasă, una despre care simt corect că poate să aibă un impact major asupra celor mai importante relaţii ale lor, asupra propriei lor vindecări în desfăşurare şi asupra eforturilor lor de a duce o viaţă în ascultare de Dumnezeu.

Pentru a-i ajuta pe cei care se luptă cu aceste decizii, aş dori să ofer şapte principii cu privire la decizia de a le spune altora despre trecutul nostru homosexual şi să sugerez apoi cum ar cântări ele în luarea acestor decizii dificile. Mai întâi, principiile:

1. Cea mai mare libertate este să nu-ţi pese cine ştie

Când nu avem nimic de ascuns, suntem complet liberi. Când ştie toată lumea sau nu ne pasă cine ştie despre trecutul nostru homosexual, acest lucru devine mai puţin important pentru noi. Nu mai protejăm permanent acel domeniu al vieţii noastre. Nu trebuie să fim mereu în gardă. Dacă spunem sau nu unei persoane sau alteia nu este o problemă şi suntem liberi să ne concentrăm asupra altor lucruri şi liberi să fim cine suntem cu adevărat.

2. Una dintre cele mai mari ameninţări pentru vindecarea noastră este să cădem din nou în izolare

Pentru mulţi oameni, un pas mare în procesul de vindecare are loc când ne contactează prima oară şi sparg astfel izolarea care a ascuns mulţi ani lupta lor cu homosexualitatea. Izolarea este un teren propice pentru ruşine. Izolarea în această chestiune ne desparte de suportul iubitor al altor oameni. Complet singuri cu lupta noastră, adesea singura voce pe care o auzim cu privire la acest subiect este vocea duşmanului, expert în acuzare şi înşelare. În special pentru cei care vin dintr-un mediu creştin conservator, se deschide o perspectivă nouă asupra vieţii şi realităţii, când află că pot fi deschişi şi sinceri cu privire la acea parte a vieţii lor, faţă de creştini.

Când cineva părăseşte misiunea pentru foştii homosexuali, este posibil să se întoarcă la izolare. În special dacă deschiderea rămăsese între limitele sigure ale grupului. Creşterea permanentă cere interacţiune cu alţi creştini. Ascultarea fidelă cere adesea darea de seamă în cadrul Trupului lui Cristos. O identitate personală sănătoasă cere să avem un loc unde să ne simţim liberi să fim cine suntem noi cu adevărat. Nu putem să avem niciuna dintre acestea, dacă ne întoarcem la izolare.

3. Consecinţele dezvăluirii trecutului nostru pot fi severe

Am fi nesocotiţi să minimalizăm posibilele consecinţe negative – pentru noi înşine şi pentru cei pe care îi iubim – care pot să apară din cauză că suntem deschişi cu privire la trecutul nostru. În unele medii religioase, un trecut homosexual ar putea descalifica total pe cineva pentru misiune. Cei care slujesc ca profesori, antrenori de cercetaşi, în armată sau care au roluri foarte importante în companii sau organizaţii conservatoare, trebuie să recunoască faptul că temerile lor cu privire la consecinţele dezvăluirii ar putea fi întemeiate.

Şi sunt oameni dragi de care trebuie să ţinem seama. La mine, cea mai mare durere a dezvăluirii mele publice a fost posibilul său efect asupra copiilor mei. Recent, un reporter de la un alt ziar local mi-a cerut să fac un articol despre Regeneration. I‑am cerut să amânăm până la terminarea anului şcolar. Nu vroiam ca fiul meu de 15 ani să fie nevoit să meargă pe holurile şcolii în ziua în care povestea mea apărea în ziarul de dimineaţă. Poate greşesc protejându-l astfel, dar nu greşesc crezând că pentru un băiat de 15 ani într-o astfel de situaţie, ar exista consecinţe.

4. Nimeni nu te cunoaşte cu adevărat, dacă nu ştie despre trecutul tău homosexual

Suntem cine ne-a făcut Dumnezeu, plus suma experienţelor noastre. Să fim incapabili să împărtăşim una dintre cele mai mari lupte – şi sper una dintre cele mai mari victorii – din viaţa noastră cu cineva pe care îl iubim cu adevărat, înseamnă să-i luăm acelei persoane oportunitatea de a cunoaşte cine suntem cu adevărat. Dacă trebuie să ocolim întotdeauna o parte majoră din viaţa noastră, înseamnă că ascundem o parte din noi înşine de cei apropiaţi nouă. Nu poate exista intimitate adevărată într‑o astfel de situaţie. Părinţi, fraţi, soţi, soţii sau viitori soţi sau soţii, prieteni adevăraţi, pastori, creştini de care suntem strâns legaţi, tuturor li se contestă dreptul de a ne cunoaşte cu adevărat, dacă nu le facem cunoscută această parte din viaţa noastră. Relaţiile nu pot ajunge niciodată la potenţialul lor, dacă nu suntem sinceri şi vulnerabili.

5. Nu vrei să fii definit de trecutul tău homosexual

Frank Worthen, unul dintre întemeietorii Exodus, a spus că pentru aceia dintre noi care ne aflăm la conducere în misiunea pentru foştii homosexuali, trecutul homosexual este urma piroanelor în mâinile noastre. Nu poate dispărea, fiindcă mărturia personală este o parte esenţială a misiunii noastre. Alţii, însă, care nu sunt persoane publice în acest gen de misiune, au dreptate nevrând să fie cunoscuţi ca „fostul homosexual”. Nimeni din Trupul lui Cristos nu ar trebui să fie definit de păcatele din trecut. Şi totuşi, din cauza atitudinii multor creştini faţă de homosexualitate şi a faptului că atât de puţini foşti homosexuali sunt vizibili în Biserică, acea identitate, odată cunoscută, poate să rămână lipită de noi. Ea poate să devină filtrul prin care suntem priviţi de fraţii şi surorile noastre.

6. Faptul de a fi deschis îţi permite să-i ajuţi pe alţii

Mulţi oameni mi-au mărturisit, cu o anumită amărăciune şi ruşine, că cineva le-a dezvăluit lupta sa personală cu zdrobirea sexuală, iar ei, jurând să nu-şi descopere trecutul, au păstrat tăcerea, fără să îi împărtăşească speranţa pe care ştiau că o puteau oferi. Când vorbesc într-o biserică, de orice mărime ar fi ea, sunt contactat invariabil de cineva din acea biserică, o persoană care se confruntă cu o problemă sexuală serioasă – cineva care este foarte probabil să fi suferit în tăcere ani de zile. Nu cred prea mult că „profesionalismul” meu îi face să vină în faţă; ci faptul că îmi fac cunoscută mărturia, iar aceasta mă face neameninţător. Ei ştiu că sunt capabil să le înţeleg dilema.

7. Mărturia ta Îi poate da glorie lui Dumnezeu

Cu cât lumea spune mai mult că nu ne putem schimba, cu atât mai multă glorie primeşte Dumnezeu când o facem. Împărtăşirea Evangheliei nu este o opţiune pentru creştin; este parte a ordinelor noastre de înaintare. Pentru mine şi, probabil, pentru tine, o parte a Veştii Bune este că, în viaţa noastră, Dumnezeu a câştigat victoria asupra homosexualităţii. Putem spune despre lucrările Lui minunate sau Îl putem tăgădui. Este un mesaj dur, dar nu este adevărat?

Cinci dintre principiile de mai sus par să susţină dezvăluirea trecutului nostru. Două din ele – posibilitatea consecinţelor negative reale şi faptul că am putea fi definiţi de trecutul nostru – par să fie împotriva dezvăluirii. Mai există un motiv împotriva dezvăluirii care nu a fost menţionat, şi el este probabil motivul‑cheie pentru mulţi oameni. Mândria înrădăcinată în stima de sine scăzută.

Stima de sine scăzută este elementul-cheie în condiţia homosexuală. Mulţi dintre noi au învăţat să scape de durerea stimei de sine scăzute prin diferite mijloace de autoprotecţie. Unii dintre noi, determinându-ne valoarea prin felul în care credem că ne văd alţii, ne-am creat o identitate falsă care ar câştiga respectul şi admiraţia altora. Să dezvăluim cuiva adevărul despre noi înşine ar însemna să punem în primejdie persoana falsă pe care am creat-o cu atâta atenţie; persoana care este creaţia mândriei noastre.

Dar aceasta înseamnă să ne agăţăm de vechea noastră zdrobire. Nu este ceva justificat. Autoprotecţia şi falsa imagine nu ne vor ajuta niciodată să scăpăm de stima de sine scăzută. Trăindu-ne viaţa ca persoana care suntem cu adevărat, vom scăpa de ea. Trăind în concordanţă cu cine suntem cu adevărat este ceea ce ne forţează să ne acceptăm pe noi înşine şi ne permite, în final, să aflăm dacă cineva ne iubeşte sincer şi acceptă persoana care suntem cu adevărat. Duşmanul nu va mai putea să şoptească: „Dacă ar şti cu adevărat şi ei te-ar respinge.” Dezvăluirea de sine potrivită poate fi parte a procesului de vindecare. Dacă îngăduim fricii şi ruşinii să ne ţină închişi într-o identitate falsă, aceasta împiedică procesul de vindecare. Cu siguranţă al Doisprezecelea Pas al Alcoolicilor Anonimi – să ducem mesajul celorlalţi – se bazează în parte pe aceste principii. AA consideră al Doisprezecelea Pas esenţial în menţinerea recuperării.

Deci cum decidem? Cui îi spunem? Ce este „dezvăluirea potrivită” pe care tocmai am menţionat-o? Dacă accepţi cele şapte principii de aici, va trebui să ajungi la concluzia că fiecare dintre noi are nevoie să se dezvăluie cuiva – pentru a fi cunoscut cu adevărat. Mai mult, eu cred: cu cât suntem mai liberi să dezvăluim adevărul despre noi înşine, cu atât este mai bine. Posibilitatea consecinţelor negative şi şansa de a fi pentru totdeauna etichetat ca „fost homosexual” hotărăsc momentul şi amploarea dezvăluirii noastre, dar nu ar trebui să fie o justificare pentru a nu o face deloc. În sfârşit, măsura şi durata vindecării ar trebui să influenţeze cât de publică ne facem viaţa şi cum ne folosim vieţile ca pe un semn de speranţă pentru alţii.

Psalmistul ne spune: „Fiecare neam de om să laude lucrările Tale şi să vestească isprăvile Tale cele mari!” (Psalmul 145:4). Să ne hotărâm să facem aceasta.

[Alan Medinger, Should We Shout It From the Housetops? Copyright © 1992 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]