Aproape şapte ani mai târziu

de Harry

Reproduc aici un fragment din mărturia lui Harry, în speranţa că veţi fi binecuvântaţi prin ea şi prin ceea ce a făcut Dumnezeu în viaţa lui.

Acum, aproape şapte ani mai târziu, caut să fiu tot mai apropiat de Dumnezeu, să ofer şi să primesc dragoste, să-L așez pe El în centrul vieţii mele şi să-L păstrez acolo, şi să pun lucrurile într-un echilibru corect în viaţa mea. Ştiu că nimeni nu ar putea fi mai centrat pe sine decât cel dispus să-și pună impulsurile sexuale pervertite deasupra dreptului unui copil inocent de a fi în siguranţă faţă de un asemenea rău. Trezindu-mă, ştiu că am provocat un mare rău şi caut o modalitate de a face reparație, pentru a vindeca oarecum rănirea pe care am produs-o.

Unul dintre cele mai bune cursuri pe care le-am urmat în Locuinţa de Tranziţie este La altarul idolatriei sexuale de Steve Gallagher. Acum promovez acest curs pentru treizeci tovarăși de-ai mei, căutând să ne aliniem la voia lui Dumnezeu pentru noi de a fi curaţi în acest domeniu.

Ştiu că m-am schimbat prin harul lui Dumnezeu, deoarece cunosc mai bine decât oricine altcineva de unde am venit şi de cât de departe am venit. Ştiu că acestea nu sunt schimbări care au fost posibile, nici măcar dorite prin tăria mea proprie.

Ştiu că motivul meu de a evita păcatul este faptul că păcatul Îl dezonorează pe Dumnezeu, care m-a iubit, a privit prin timp şi m-a ales, da, chiar pe mine, pentru a face parte din familia Lui. Dumnezeu vrea să Se asocieze cu mine! Vrea să aibă părtăşie intimă cu mine!

Cunosc nevoia mea de a rămâne la Cuvântul lui Dumnezeu, de a avea părtăşie cu El şi de a mă închina cu oamenii Lui, ca moduri de a-mi susţine şi creşte credinţa. Cunosc nevoia mea de a da socoteală unui frate mai în vârstă în Domnul, într-o relaţie de mentorat, şi voi încerca întotdeauna să fiu susţinut în acest mod, oferind și eu suportul pe care pot să îl ofer, celor care îl caută.

[Harry, Nearly Seven Years Later. Publicat în Into the Light, November-December 2007. Copyright © 2007 Broken Yoke Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea La altarul idolatriei sexuale poate fi comandată pe site-ul kerigma.ro.]

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *