de Terri Brown

Terri Brown

Poate că îmi pierdeam minţile. La urma urmei, nu era ca şi cum tocmai aş fi aflat despre homosexualitatea lui. Trecuseră câţiva ani de atunci şi făcusem ceea ce îmi spuseseră să fac cei mai mulţi oameni: „Acceptă pur şi simplu!”

„Nu pot respira!”, a fost primul meu gând când m-am trezit în acea noapte. Era de parcă ceva mare şi negru m-ar fi ţintuit de pat şi eram paralizată de teamă. După ceea ce a părut a fi o eternitate, mi-am înfruntat teama şi m-am aşezat pe marginea patului. Tocmai văzusem pe cineva punând o armă la capul fiului meu şi apăsând pe trăgaci. Un alt coşmar despre fiul meu homosexual; era al doilea vis oribil în numai câteva săptămâni. M-am uitat la ceas şi m-am gândit să-l sun să văd dacă era bine (locuieşte în alt stat), dar apoi m-am gândit: „Este miezul nopţii, o să creadă că mi-am pierdut complet minţile.”

Nu la mult timp după acele vise, căţeluşul meu Cody a dispărut. Devenisem mai ataşată de acest câine decât îmi dădusem seama. Dimineaţa, în momentele mele de linişte, când lacrimile îmi curgeau, Cody venea şi îşi punea capul mic pe piciorul meu, ca să mă mângâie. Am pus afişe în tot oraşul, l-am căutat cu înflăcărare, ne-am rugat pentru întoarcerea lui şi, de câteva ori pe zi, ieşeam afară şi îl strigam.

Când lipsea deja de două săptămâni, am stat într-o noapte pe veranda din spate şi am strigat la Dumnezeu, spunând: „Doamne, ştiu că este doar un câine şi că nu pot continua să-l caut sau să jelesc astfel, deci Te rog să fie bine şi să nu sufere.” Câteva zile mai târziu, prin circumstanţe foarte „ciudate”, l-am primit pe Cody înapoi. Domnul mi-a vorbit foarte clar şi mi-a zis: „Terri, dacă Îmi pasă destul ca să am grijă să-ţi dau câinele înapoi, cu cât mai mult Mă îngrijesc de copilul tău!” Coşmarurile au încetat!

Au trecut treisprezece ani de când am aflat despre homosexualitatea fiului meu. Uneori, când împărtăşesc aceasta unor părinţi care tocmai au descoperit lupta copilului lor, de aceeaşi vârstă cu fiul meu, le văd privirile panicate. Unii s-au exprimat chiar: „Nu pot să rezist atâta timp!” Depun mărturie că da, poţi rezista cu ajutorul Domnului. Nu am început această călătorie fiind sănătoasă din punct de vedere emoţional şi, cu siguranţă, nu am început-o fiind foarte dependentă de El. Am trecut de la a a-i spune iniţial fiului meu că dacă avea să adopte acest stil de viaţă, nu va locui cu noi, ca să mergem în baruri homosexuale cu el şi cu partenerii lui, susţinându-i stilul de viaţă. Apoi am trecut de la încercarea de a-l „repara”, la a-l pune jos, la picioarele lui Isus, ceea ce am făcut mai mult de o dată. Când am încetat să încerc să îmi anesteziez durerea cu alcool, am început să simt fiecare emoţie care însoţeşte o asemenea încercare.

Domnul nu m-a părăsit niciodată. De fapt, mi-a dat instrucţiuni specifice despre ce trebuia să fac. Mai întâi, trebuie să îmi iubesc fiul necondiţionat. Admit că am fost puţin ofensată când Domnul mi-a băgat prima dată aceasta în cap: „Ei bine, bineînţeles, îl iubesc, Doamne!” Apoi El mi-a explicat că prin aceasta înţelegea că trebuia să îi spun şi să îi arăt fiului meu că îl iubeam. El are nevoie să ştie că nimic nu va putea schimba vreodată asta. Uneori, ca părinţi punem semnul egal între a le arăta dragoste copiilor noştri şi a le scuza păcatul.

În al doilea rând, mi-a spus să nu încetez să mă rog pentru eliberarea lui. Ceea ce părea destul de uşor, dar să continui să mă rog, făcând aceeaşi cerere iar şi iar, fără să aibă loc o schimbare, cere perseverenţă şi răbdare, dar El mi le-a dat pe amândouă.

Terri Brown cu soţul

În al treilea rând, trebuie să susţin adevărul pe care îl afirmă Cuvântul Său despre homosexualitate. Aceasta a cauzat uneori separare între mine şi fiul meu, dar am învăţat să îi dau drumul şi să-L las pe Dumnezeu să Se ocupe de asta.

Când apar situaţii la care nu sunt sigură cum să reacţionez, trebuie să mă las condusă de Duhul. Uneori trebuie să vorbesc; alteori să rămân tăcută. Am ajuns să am o nevoie disperată de Dumnezeu în circumstanţele mele şi Îi spun regulat că, dacă nu va schimba stilul de viaţă al fiului meu, el singur nu şi-l va schimba. El mi-a dat libertatea să rămân într-o relaţie bună cu fiul meu, fără să fac compromisuri cu privire la adevăr.

„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3:20-21)

În vara anului 1995, mă aflam undeva între ceaţă şi cer senin, încă încercând să înţeleg cum trebuia să mă poziţionez în circumstanţele date.

Fusesem într-o stare foarte rea în toamna anului 1994 şi Îl auzisem pe Duhul Sfânt spunându-mi să privesc ţintă la Isus. Mă aflam încă în procesul de a o face, iar Dumnezeu, cu răbdare, a încercat să-mi cucerească inima rănită atunci când am făcut o călătorie pentru a-l vizita pe fiul meu. Nu ştiam nimic despre „bisericile homosexuale” sau despre zone specific homosexuale din oraş, dar călătoria mi-a oferit posibilitatea de a afla şi despre unele, şi despre celelalte. Nu bănuiam că în acel weekend Dumnezeu urma să-mi schimba viaţa şi întreaga perspectivă despre homosexuali. Petreceam timp cu fiul meu şi cu câţiva prieteni ai lui (pe care până atunci doar îi tolerasem, pentru a fi lângă el). Intram şi ieşeam din magazine, restaurante şi baruri şi deodată, parcă un văl mi s-a ridicat de pe ochi şi am putut să privesc în străfundul sufletelor celor din jurul meu. A fost atât de dureros, încât am început să plâng. Fiul meu m-a întrebat: „Mami, ce s-a întâmplat?” Nu am putut să exprim în cuvinte; nu mai simţisem niciodată aşa ceva.

Mai târziu, în acelaşi an, când am auzit chemarea la misiune a foştilor homosexuali, am realizat ce se întâmplase. Dumnezeu făcuse ca strigătele inimii mele să treacă dincolo de fiul meu, la toţi cei care se luptă cu zdrobirea sexuală. El mi-a dat un dar minunat, împărtăşindu-mi ce vedea şi simţea pentru ei. De atunci nu am mai fost niciodată aceeaşi!

În următorii trei ani, Dumnezeu a adus o vindecare uimitoare în viaţa mea. Ştia că aveam nevoie de ea înainte de a putea sluji altora şi, în special, înainte de a fi capabilă să arunc o privire asupra modului în care am contribuit la atracţia fiului meu faţă de cei de acelaşi sex. Când am început să învăţ despre rădăcinile şi cauzele homosexualităţii şi să văd cum structura familiei noastre a condus la slăbiciunea fiului meu, durerea şi regretul pe care le-am simţit au fost devastatoare.

Ce face un părinte când realizează că, deşi neintenţionat, a contribuit la suferinţa copilului său? Îi mulţumesc lui Dumnezeu că înaintasem destul în călătoria mea cu El, pentru a fi capabilă să alerg la El cu problema mea. Eu nu o puteam rezolva, soţul meu nu o putea rezolva – nimeni nu o putea face în afară de Isus. Aveam nevoie de El, pentru ca adevărul Lui să pătrundă în mine. Aveam nevoie de El, pentru a pune ordine în haos. El m-a ajutat să îmi asum greşelile, să mă pocăiesc de ele, să primesc iertarea Lui şi să înţeleg că nu eu îl făcusem pe fiul meu homosexual. Mulţi factori contribuiseră la aceasta, inclusiv alegerile mele, dar slavă Domnului, ele pot fi răscumpărate!

Dumnezeu a revărsat asupra mea îndurarea, harul şi iertarea Lui şi mi-a schimbat radical viaţa. Mi-a dat armele credinţei şi rugăciunii pentru războiul spiritual în care sunt implicată şi îmi îngăduie să slujesc în misiunea Lui. În ce loc mai onorat m-aş putea afla chiar acum, aşteptând cu speranţă ca Dumnezeu să lucreze? Cei care trăiesc liberi de homosexualitate sunt printre cei mai fericiţi oameni pe care îi cunosc şi cum binecuvântează ei inima mea de mamă! Ei ştiu unde au fost (în Egipt) şi ştiu unde se duc (în ţara promisă), iar „bucuria Domnului este tăria lor”. (Neemia 8:10)

Îl iubesc pe fiul meu atât de mult, iar acum îi iubesc şi pe prietenii lui! Sunt aşa de mândră de el pentru că rabdă toate şi înfruntă în continuare viaţa cu curaj, hotărâre, cu un minunat simţ al umorului şi cu o inimă iubitoare. Ştiu că inima lui a fost sensibilă faţă de Dumnezeu când era mic. La vârsta de trei ani, a stat în faţa bisericii şi a cântat: „El este crinul din vale, steaua strălucitoare de dimineaţă, El este cel mai frumos din zece mii, pentru sufletul meu.”

De aceea, astăzi am încredere că Cel care a început o lucrare bună în el, o va duce la bun sfârşit până în ziua lui Cristos Isus. Acesta nu este sfârşitul!

[Terri Brown, Depths of Despair to a Posture of Praise. Copyright © Terri Brown. Tradus şi publicat cu permisiune. Terri şi John au doi fii, în vârstă de douăzeci şi nouă şi douăzeci şi trei de ani. Terri a fost cofondatoare, iar în prezent este Director Executiv la misiunea The Master’s Design din West Monroe, Louisiana, unde conduce un grup de suport pentru familiile şi prietenii homosexualilor. Ea este implicată activ în Grupul de Acţiune pentru Slujirea Homosexualilor al Convenţiei Baptiste de Sud. Poate fi contactată la misiunea Master’s Design, la numărul de telefon (40)318.396.9218.]