de Joe Dallas
Confesiuni importante ordinează homosexuali, preoţi şi clerici prezidează nunţi între persoane de acelaşi sex, biserici invadate de activişti homosexuali gălăgioşi, dezbateri despre homosexualitate scindează bisericile. Cine ar fi bănuit că vom ajunge la un asemenea moment în istoria Bisericii?
Teologia pro-homosexualitate este, în mare parte, similară filozofiei mai cuprinzătoare a drepturilor pentru homosexuali, prin faptul că ea caută legitimizarea – nu doar tolerarea – homosexualităţii. Vorbitorii homosexuali nu au făcut niciun secret din faptul că acesta este ţelul lor în cultura seculară; activistul Jeff Levi a spus-o clar la Clubul Naţional de Presă, cu prilejul marşului pentru drepturile homosexualilor de la Washington: „Nu mai cerem doar dreptul la intimitate şi protecţia faţă de rău. Avem, de asemenea, dreptul – precum au deja heterosexualii americani – să vedem că guvernul şi societatea susţin viaţa pe care o ducem. Până ce relaţiile noastre nu vor fi recunoscute de lege – în legi privind taxele şi în programe ale guvernului pro-homosexualitate – nu vom fi dobândit egalitatea în societatea americană.”[1]
Dar teologia pro-homosexualitate mai face un pas în faţă, redefinind homosexualitatea ca fiind predestinată de Dumnezeu şi permisă din punct de vedere moral: „Am învăţat să accept şi chiar să celebrez orientarea mea sexuală, ca pe un alt dar bun al lui Dumnezeu”, spune autorul homosexual Mel White.[2]
Când Dumnezeu este văzut ca susţinând ceea ce a interzis deja în mod clar, atunci se pune în scenă, cu îndrăzneală, un travesti religios. Confruntarea este necesară, deoarece teologia pro-homosexualitate ne cere să-i susţinem pe creştinii mărturisitori în păcatul lor, când din punct de vedere biblic ni se cere să facem exact contrariul.
Teologia pro-homosexualitate este o mare amăgire – o reconciliere seducătoare, făcută la comandă, pentru a se potrivi creştinului care se luptă cu ispite homosexuale şi care are în vedere un compromis. Unii, care îşi spun creştini homosexuali, este posibil să fie cu adevărat înşelaţi ca să o accepte; alţii s-ar putea să fie pur şi simplu răzvrătiţi. Ce îi împinge să creadă o minciună, nu putem spune. Ceea ce ştim însă este că această teologie este falsă. Dar când spunem aceasta, este nevoie să o facem într-un spirit potrivit. Când răspundem teologiei pro-homosexualitate, o facem ca nişte păcătoşi care se apropie de alţi păcătoşi, nimic mai mult. Reverendul Andrew Aquino de la Asociaţia Baptistă Columbus, a exprimat aceasta perfect: „Mesajul meu pentru cel homosexual este: «Te iubim. Vino şi luptă-te cu noi împotriva păcatului. Nu-i ceda!»”[3]
Teologia pro-homosexualitate pe scurt
Ce cred exact „creştinii homosexuali” şi cum au ajuns să accepte aşa ceva? Este mai uşor de răspuns la prima întrebare, decât la a doua. Să explici ce crede un grup nu este greu. Să explici cum de a ajuns să creadă, este altceva.
Nu putem citi minţile sau motivele altora. Acesta este, sunt sigur, un motiv pentru care Isus ne-a avertizat împotriva judecării. (A se vedea Matei 7:1.) Putem fi siguri că în ele însele, învăţăturile sunt false; de ce le-au acceptat oamenii, este ceva ce nu putem dovedi într-un fel sau altul. Totuşi, Biblia oferă indicii, iar mărturiile membrilor mişcării creştine homosexuale sunt, de asemenea, lămuritoare – ajutându-ne să înţelegem ce crede mişcarea creştină homosexuală şi ce factori personali şi spirituali este posibil să le fi influenţat convingerile.
Teologia pro-homosexualitate este punctul forte al mişcării „creştine homosexuale” (care este compusă din confesiuni întregi, precum Părtăşia Universală a Bisericilor Comunităţii Metropolitane, ca şi din grupuri de presiune în interiorul confesiunilor importante), după cum crezul atanasian şi cel de la Niceea sunt fundamentul celor mai multe convingeri protestante.[4] Mişcarea este diversă; unii vorbitori ai ei – preotul episcopalian Robert Williams şi episcopul John Shelby Spong, de exemplu, promovează cu emfază idei flagrant eretice. Dar cele mai multe grupări din mişcarea creştină homosexuală subscriu în aparenţă la teologia tradiţională. (Declaraţia de Credinţă a Bisericilor Comunităţii Metropolitane, de exemplu, se bazează pe crezul apostolilor şi pe cel de la Niceea.)[5]
Deşi teologia pro-homosexualitate susţine că are o bază teologică conservatoare, ea include adăugiri şi revizuiri la etica de bază tradiţională. În primul rând, homosexualitatea este văzută ca predestinată de Dumnezeu. Ca atare, ea este văzută ca fiind la acelaşi nivel cu heterosexualitatea. Autorul homosexual Mel White arată, cu destulă acurateţe, că „dacă nu realizezi această premisă (că Dumnezeu a creat homosexualitatea), atunci căsătoriile homosexuale par ridicole, dacă nu chiar nebuneşti”.[6]
Dar pentru ca homosexualitatea să fie văzută ca fiind creată de Dumnezeu, este nevoie ca înţelegerea tradiţională despre ea să fie discreditată. Ceea ce se face în patru moduri de bază în mişcarea „creştină homosexuală”.
- Pentru prejudecata împotriva homosexualilor se pune vina pe modul în care cei mai mulţi creştini înţeleg referinţele biblice la ea. Fondatorul Bisericilor Comunităţii Metropolitane, reverendul Troy Perry, afirmă în scrierile lui: „Pentru a-i condamna pe homosexuali, multe confesiuni au citit şi au interpretat Biblia în mod intenţionat greşit, pentru a-şi satisface preferinţele personale.”[7] Astfel, conform lui Perry şi altora, nu numai că cei mai mulţi creştini greşesc, dar mulţi sau cei mai mulţi creştini greşesc intenţionat – citind deliberat în Biblie prejudecăţile lor împotriva homosexualilor.
- White merge chiar mai departe, afirmând că lideri importanţi din comunitatea creştină – Jerry Falwell, James Kennedy şi Pat Robertson – iau atitudine publică împotriva mişcării drepturilor pentru homosexuali de dragul strângerii de fonduri şi al creşterii propriei vizibilităţi.[8] Punerea la îndoială a motivelor liderilor conservatori şi a numeroase confesiuni face mai uşoară subaprecierea obiecţiilor lor bazate pe Biblie împotriva homosexualităţii. Nu este de mirare că o astfel de tactică este atât de obişnuită în mişcarea „creştină homosexuală”.
- Alţii din cadrul mişcării susţin că versetele pe care le înţelegem ca reprezentând o condamnare la homosexualitate, au fost de fapt interpretate greşit. Conform acestei perspective, Biblia ar trebui să fie luată literal, în limba ei originară; problema cu cei mai mulţi creştini, spun ei, este că nu cunosc destul de bine greaca şi ebraica Bibliei, ca să realizeze că traducerile moderne despre homosexualitate sunt greşite.
- O altă afirmaţie pe care o fac teoreticienii pro-homosexualitate este că versetele din Biblie (Levitic 18:22 şi 20:13, Romani 1:26-27, 1 Corinteni 6:9-10, 1 Timotei 1:9-10) care par să interzică homosexualitatea, au fost de fapt scoase din contextul înţelesului lor originar sau se aplicau doar culturii existente pe vremea când au fost scrise. (Profesorul Robin Scroggs de la Union Theologival Seminary, de exemplu, afirmă: „Judecăţile biblice cu privire la homosexualitate nu sunt relevante pentru dezbaterea din zilele noastre.”[9])
Note
[1] Din discursul lui Jeff Levi la Clubul Naţional de Presă din timpul mitingului de la Washington din 1987, citat în Shadow in the Land, Dannemeyer, William (San Francisco: Ignatious Press, 1989), pag. 86.
[2] Mel White, Stranger at the Gate (New York: Simon şi Schuster, 1994), pag. 311.
[3] Gays and the Church, emisiune specială ABC World News Tonight, 28 februarie 1996.
[4] A se vedea Hank Hanegraff, Christianity in Crises (Eugene: Harvest House, 1993), pag. 317, pentru rolurile pe care ambele crezuri le joacă în fundamentul creştinismului.
[5] Troy Perry, Don’t Be Afraid Anymore (New York: St. Martin’s Press, 1990), pag. 342.
[6] Randy Frame, Seeking a Right to the Rite, Christianity Today, 4 martie 1996, Vol. 40, Nr. 3, pag. 66.
[7] Perry, pag. 39.
[8] Perry, pag. 39.
[9] Robin Scroggs, The New Testament and Homosexuality (Philadelphia: Fortress Press, 1983), pag. 127.
[Joe Dallas, Pro-Gay Theology Overview. Copyright © Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune.]