Doug Van Ramshorst a învins ostilitatea şi tăcerea lui Tim cu o ceașcă de cafea pe care i-o cumpăra în fiecare noapte.

Tim a murit cu zece zile în urmă. Am aflat lunea trecută, în ziua noastră de rugăciune.

Să spunem că am fost şocaţi ar fi un adevăr numai pe jumătate. Moartea lui a fost foarte bruscă. Tim locuia în Arkansas şi se descurca grozav acolo. Nimeni nu se aştepta să moară la vârsta lui de un atac de inimă.

Probabil vă amintiţi de Tim din ceea ce eu numesc „povestea cu cremă de alune”.

Este povestea felului în care fostul nostru director de misiune, Doug Van Ramshorst, a învins ostilitatea şi tăcerea lui Tim, cumpărându-i o ceaşcă de cafea în fiecare noapte în care îl vedea în misiunea de ajutorare. În loc să încerce să-l atragă pe Tim în conversaţie, Doug punea doar cafeaua lângă Tim, pe banca unde şedea el în fiecare noapte, aşteptând să vină clienţii cu maşina, iar apoi se îndepărta.

A fost nevoie de mai mult de trei luni de asemenea interacţiuni tăcute, dar în cele din urmă Tim i-a vorbit lui Doug. A rostit cinci cuvinte, pentru a fi exacţi: „Îmi place crema de alune.” Asta a fost tot. Aşa că Doug a început să pună cremă de alune în cafeaua pe care o aşeza în tăcere pe bancă lângă Tim în fiecare noapte, dincolo de magazinele mici de cartier de pe Străzile Broadway şi Waveland.

Iar cam după încă o lună, Tim a început să se deschidă cu adevărat faţă de Doug: vorbind cu el, împărtăşind cu el, devenind prietenul lui. S-a deschis cu privire la problemele familiei lui (era oaia neagră, fiul unui predicator), cu privire la lupta lui de a-şi păstra sănătatea mintală şi cu privire la ruşinea pe care o simţea din cauză că nu era prezent în viaţa micului său fiu. A venit la Centrul Misiunii şi a început să-şi schimbe viaţa. A învins adicţia de heroină. A obţinut permis de conducere pe toate autovehiculele şi a devenit şofer de camion. S-a împăcat cu familia. A devenit din nou parte din viaţa fiului său.

Şi a recidivat. Mai mult de o dată, de fapt. Dar noi am refuzat să renunţăm la el, deci şi el a refuzat să renunţe la sine. În cele din urmă, s-a mutat în Arkansas ca să lucreze la ferma mătuşii lui. S-a descurcat bine acolo şi a trecut la o altă slujbă, pe cont propriu. Recent lui Tim i se încredinţase custodia parţială a fiului său: o confirmare atât a progresului enorm pe care îl făcuse, cât şi a puterii transformatoare a lui Dumnezeu în viaţa lui.

Dar cu toate că Tim terminase cu viaţa dificilă, viaţa dificilă nu terminase cu el. Chiar dacă nu mai consuma droguri şi era abstinent de ani de zile, se vede că drogurile şi viaţa pe stradă au cerut un preţ enorm (şi tăcut) de la inima lui. Duminica trecută, ea a cedat brusc. Avea treizeci şi nouă de ani.

Nu este niciodată uşor să te confrunţi cu moartea, dar este deosebit de dificil când cineva este smuls atât de brusc cum a fost smuls Tim. Părinţii lui au rămas fără fiul lor. Fiul lui a rămas fără tatăl lui. Prietena lui a rămas fără partenerul ei. Iar noi am rămas fără prietenul nostru.

În acelaşi timp, suntem plini de recunoştinţă pentru darul pe care ni l-a dat Dumnezeu prin Tim. Rareori îi vedem pe bărbaţii noştri transformându-se în măsura în care a făcut-o Tim. Sentimentul de pierdere pe care îl simţim este parţial rezultatul gândului că ştiam cum avea să se sfârşească povestea lui. Moartea lui ne aminteşte să aducem întotdeauna mulţumiri pentru viaţa pe care o avem, pentru vieţile celor cu care ajungem să avem de-a face şi pentru rolul pe care ajungem să-l jucăm în vieţile lor.

Ne lipseşte Tim. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru Tim. Şi ne rugăm pentru familia lui.

[Tim is dead. Copyright © 2014 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]