Leon a crescut în partea de sud a oraşului Chicago, fiind cel mai mare dintre cei treisprezece copii ai unui predicator creştin strict. Familia lui a întâmpinat greutăţi în a găsi gazde care să primească o familie de cincisprezece persoane, deci tatăl lui Leon trimitea adesea opt sau nouă copii să locuiască împreună cu diferite rude câteva luni, oricând se mutau într-un nou apartament. Pentru a primi apartament, îi spunea gazdei că avea doar patru sau cinci copii, iar după ce familiei i se permitea să se mute, îi aducea acasă, în tăcere, pe ceilalţi copii. Gazdele nu erau niciodată încântate şi adesea le cereau să se mute. Leon îşi aminteşte că se mutau frecvent când era el mic.

Când Leon avea cam doisprezece ani, familia lui a găsit în sfârşit o casă pe care şi-o puteau permite, în partea de sud a oraşului Chicago, şi au încetat să se mute. Leon s-a bucurat de stabilitatea unei singure locuinţe, iar la şcoală a excelat la atletism şi muzică. Şi-a asumat, de asemenea, rolul de protector pentru cele opt surori şi cei patru fraţi mai mici ai lui.

Pentru a evita să fie recrutat de bandele locale, care încercau constant să-l recruteze din cauza mărimii şi abilităţilor lui atletice, Leon a început să îndeplinească slujbe umile în comunitate, pentru a face nişte bani. Slujba pe care o făcea cel mai des era să care produse alimentare pentru oameni în vârstă.

Când avea treisprezece ani, un băiat mai mare din vecinătate i-a spus că o doamnă bătrână avea nevoie de ajutor pentru a i se căra alimente într-o clădire cu apartamente. Leon l-a urmat pe băiat în apartamentul „doamnei în vârstă”, dar nu era nimeni acolo. S-a dovedit că celălalt băiat îl urmărise pe Leon de câteva zile, căutând prilejul de a fi singur cu el. Era mai mare şi mai puternic decât Leon; l-a atras în cameră şi l-a violat. Leon a simţit o ruşine şi o vină îngrozitoare din cauză că a fost violat. A simţit, de asemenea, furie şi neputinţă, fiindcă nu a fost în stare să oprească fapta. Nu a spus nimănui din familie, dar amintirea avea să îl bântuie decenii întregi.

La şcoală a continuat să exceleze la sporturi, fiind vedetă la fotbal, înot, pe pistă şi în echipele de lupte. A continuat să se dezvolte ca muzician şi cântăreţ. În liceu s-a alăturat unui grup canto format numai din băieţi, iar cu două surori ale lui a format, de asemenea, un cor itinerant de muzică gospel. Totuşi, ruşinea şi vina cu care trăia au continuat să-l chinuiască. Ceilalţi băieţi din grupul canto l-au învăţat să bea alcool şi a început să bea mult. După absolvire, a părăsit oraşul Chicago şi s-a alăturat Corpului de Marină.

A călătorit prin toată lumea în Corpul de Marină, iar după ce a părăsit Marina, s-a întors la Chicago, cu o soţie hawaiană şi un băieţel. Totuşi, părăsirea Corpului de Marină nu fusese ideea lui. Fusese eliberat în mod dezonorant, după ce se bătuse cu un alt soldat. A continuat să bea şi a avut mai multe slujbe prost plătite, pentru a reuşi să o scoată la capăt şi a-şi întreţine familia. După un an, soţia l-a părăsit şi s-a întors în Hawaii. Şase luni mai târziu, l-a sunat ca să-i spună că fiul lor murise într-un accident tragic. Leon nu a fost în stare să meargă la înmormântare. Era devastat.

A început să fumeze cocaină crack şi a ales o carieră de stripteur, în încercarea de a-şi continua viaţa ca interpret şi animator. La clubul de striptease a trecut rapid la oferirea de sex contra favoruri şi droguri. În acea perioadă, s-a căsătorit cu o altă femeie şi au avut doi copii.

La mijlocul celui de al patrulea deceniu de viaţă a fost arestat pentru posesie de cocaină şi a fost trimis la închisoare. Când a fost eliberat, a avut puţine perspective. A început să se prostitueze ca să supravieţuiască, iar apoi să danseze la un club homosexual din Boystown. Acolo i-a întâlnit pe slujitorii creştini de la Emmaus.

Leon a început să vină la Centrul Misiunii curând după ce i-a întâlnit pe cei de la misiunea de ajutorare. A fost atras de atmosfera creştină, care i-a amintit că în familie crescuse efectiv în biserică. A fost, de asemenea, atras de dragostea şi acceptarea pe care i-au oferit-o ei. A continuat să aibă căderi timp de câţiva ani, venind şi plecând de la centrul de recuperare, dar nu s-a dedicat pe deplin renunţării la droguri până ce, la vârsta de cincizeci şi unu de ani, a realizat că avea cu adevărat nevoie să renunţe la droguri. Prin Emmaus, a găsit un program de reabilitare pe termen lung care a funcţionat pentru el, iar în final s-a oprit din a bea alcool şi din a fuma cocaină crack. Atunci a început vindecarea lui.

Astăzi Leon este un bărbat mai smerit, care recunoaşte degrabă că se află încă în procesul de recuperare. Nu a consumat droguri de aproape cinci ani şi a reluat legătura cu fiul şi fiica lui şi cu nepoţii lui. Are propriul său apartament şi lucrează ca interpret de stradă licenţiat, cântând cântecele gospel cu care a crescut. Călătoria lui spre plinătate este încă în plină desfăşurare, dar o înfruntă cu mai multă speranţă astăzi decât a făcut-o timp de patruzeci de ani.

[Hope for the journey: Leon’s story. Copyright © 2013 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.]