Schimbare de direcție: Cuvânt înainte

Schimbare de direcție: Cuvânt înainte

Cartea Schimbare de direcţie, pe care tocmai aţi deschis-o, este cu siguranţă unul dintre demersurile editoriale autohtone de anvergură, care merită nu doar menţionate, ci şi lecturate şi chiar studiate de un public extrem de divers – de la persoane care se confruntă în mod direct cu tendinţe, atracţii şi comportamente nonheterosexuale, la persoane care au în mediul lor astfel de prieteni, cunoştinţe, membri ai familiei şi până la specialişti cu diverse formări şi preocupări profesionale – preoţi, pastori, lideri ai diferitelor biserici şi grupuri sociale, terapeuţi, psihologi, sociologi sau medici.

Puţini sunt cei care şi-au imaginat, la vremea debutului timid în România al proiectului virtual www.contracurentului.com, dar şi al cărţii Contra Curentului (faţă de care prezentul demers vine ca o continuare firească, aşteptată şi necesară), faptul că această întreagă activitate, cu toate componentele sale editoriale (cele două tomuri plus site-ul), va avea dimensiunile şi potenţialul care să o recomande drept una de referinţă. Cu toate acestea, inclusiv prin lucrarea de faţă, se reuşeşte această performanţă, onorându-se astfel numeroasele ore de muncă, studii, traduceri, consiliere, dedicare şi, nu în ultimul rând, de rugăciune ale tuturor celor care, ignorând ariditatea terenului cu care aveau de-a face şi criticile pe care le-au primit deopotrivă din partea activiştilor homosexuali şi ale ultra-conservatorilor din bisericile creştine, au continuat să creadă, să nădăjduiască şi să lucreze, din dragoste pentru cei a căror schimbare o văd nu doar posibilă, ci chiar realizabilă.

În cartea Contra Curentului cititorii au putut lua contact cu poveştile impresionante ale câtorva zeci de persoane reale care încearcă să-şi înţeleagă trăirile, sentimentele, orientarea şi să-şi găsească locul într-o lume care, fie îi condamnă fără drept de apel, fie îi încurajează să trăiască într-un stil de viaţă pe care creştinismul îl consideră nebiblic, promiscuu şi periculos, cu consecinţe eterne. În cartea Schimbare de direcţie, cei care alocă timp lecturii au posibilitatea de a pătrunde într-o lume de-a dreptul fascinantă, în care specialişti – inclusiv din România, cu diverse formări teoretice – şi practicieni, îi vor călăuzi pas cu pas şi-i vor asista în procesul de înţelegere şi învăţare a mecanismelor psihologice, sociale, a proceselor care au loc, a elementelor moral-religioase, într-un cuvânt a „culiselor”, a „tainelor” unui subiect, considerat până nu demult, tabu.

Pas cu pas, filă cu filă, autorii prezintă aspecte care nu doar facilitează înţelegerea relatărilor şi zbuciumului interior al celor din rândurile cărora fac parte şi personajele din Contra Curentului (prima carte a misiunii omonime), ci oferă şi soluţii practice pentru a putea face faţă provocărilor care, în lipsa unui ajutor specializat, pot doborî cu uşurinţă, pot distruge – ca într-un joc de domino – nu doar vieţile celor în cauză, ci şi relaţii, familii, biserici, comunităţi.

Acesta este, de altfel, unul dintre principalele merite ale prezentului demers. Adăugăm şi faptul că la baza sa se află experienţa practică a echipei Contra Curentului, care desfăşoară o activitate de pionierat în ţara noastră în sfera asistenţei şi recuperării homosexualilor din România, având nu doar resursele teoretice, ci şi posibilitatea de a le testa aplicabilitatea şi eficienţa prin numeroasele contacte şi dialoguri cu beneficiarii direcţi ai proiectului. Ca atare, se poate afirma, fără doar şi poate, faptul că publicului autohton i se oferă astfel o lucrare competentă, comprehensivă şi exhaustivă, utilă tuturor categoriilor antemenţionate.

Lector univ. dr. EMANUEL ADRIAN SÂRBU

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

%d bloggers like this: