Mark Perry, într-un interviu cu Bob Davies

Bob Davies

Mark Perry a ştiut cum este să priveşti moartea în faţă – şi să învingi. În toamna anului 1984, o excrescenţă misterioasă i-a apărut în spatele gâtului. În cele din urmă, biopsia unei alte excrescenţe de pe braţ i-a adus o veste devastatoare: era diagnosticat cu SIDA. Era 8 martie 1985. Mark ieşise din stilul de viaţă homosexual de aproape patru ani şi era căsătorit cu o creştină minunată. I s-au dat şase luni de trăit.

Plin de curaj, Mark a plecat dintre noi în 1987. Dar înainte de moarte, şi-a făcut cunoscută povestea lui Bob Davis, pe atunci membru al personalului Love In Action.

Love In Action: Mark, cum ai intrat în stilul de viaţă homosexual?

Mark Perry: În 1972 eram în colegiu şi logodit, urmând să mă căsătoresc. Am urmat un curs de psihologie numit Perspective homosexuale. Am găsit întreaga chestiune cu adevărat contrariantă: ceva mă atrăgea în direcţia respectivă. În cele din urmă, relaţia cu logodnica mea s-a terminat şi am intrat într-o relaţie sexuală cu un bărbat, relaţie care a durat trei ani, în timp ce eram la colegiu.

LIA: Ce s-a întâmplat după ce ai absolvit?

M.P.: Mi-am început propria afacere în arhitectură în Portland, iar relaţia noastră s-a terminat. Am devenit homosexual în mod deschis – nu încercam să mă ascund. A apărut ocazia să mă mut la San Francisco, deci am venit aici şi am luat-o de la capăt. Am fost introdus în comunitatea homosexuală şi am intrat cu entuziasm în ea. Dar cu cât mă implicam mai mult, cu atât simţeam cum cobor pe o spirală descendentă, de pe care nu puteam ieşi.

LIA: Deci nu erai fericit în acea perioadă?

M.P.: Am încercat să am succes şi să fiu fericit, dar nu mă satisfăcea nimic. Fumam opiu, foloseam ocazional cocaină, luam LSD, tot tacâmul. Am fost implicat în relaţii cu numeroşi bărbaţi din toate aspectele comunităţii homosexuale. Din fericire, am fost protejat de experienţe rele. Ştiu că mâna Domnului s-a aflat tot timpul asupra mea. Dar ajunsesem într-un punct în care doar treceam de la un bărbat la altul. M-am gândit: „Devine ridicol. Trebuie să existe ceva mai mult decât atât în viaţă.”

LIA: Ce evenimente te-au condus la Domnul?

M.P.: Am început să cercetez misticismul şi alte lucruri spirituale. Dar puteam să realizez că nu erau adevărul. Într-o noapte, aflându-mă acasă, mi-a căzut privirea pe o Biblie veche, care aparţinea mamei mele. Nu o mai observasem niciodată. Am luat-o şi am început să citesc. Pasajul se ocupa de ceva prin care trecusem chiar în ziua respectivă. Am gândit: „Ce ciudat şi înfricoşător! Este ceva aici.”

Mi-am promis că voi citi Biblia până voi scoate ceva din ea. Am început să mă izolez de vechii prieteni. Domnul mi-a vorbit: „Schimbă-ţi faptele.” Am trecut printr-un proces de curăţare, arzându-mi drogurile, pornografia şi alte lucruri. Când am scăpat de ele, înăuntrul meu a apărut o eliberare minunată. Ştiam că făceam lucrul potrivit. Toate acestea s-au întâmplat într-o perioadă de aproximativ şase luni.

LIA: Pe atunci erai creştin?

M.P.: Nu încă. Dar de Crăciun, în 1980, m-am dus acasă la fratele meu. El şi soţia lui sunt creştini, iar în casa lor era o atmosferă specială, pe care nu prea o puteam înţelege. Atunci am început să vorbim despre Isus şi am sfârşit prin a-L accepta pe Domnul în aceeaşi zi.

Au sunat imediat nişte prieteni şi s-au interesat de o biserică bună unde aş fi putut merge. Când am intrat în biserică în duminica următoare, m-am simţit imediat acasă. M-am rugat ca Dumnezeu să aducă oameni la care să mă pot raporta şi chiar în acea duminică am întâlnit un artist care ieşise din homosexualitate.

LIA: Te-ai gândit vreodată că te vei căsători?

M.P.: Deloc – eram fericit să fiu un eunuc pentru Domnul! Apoi am fost la o conferinţă pentru artişti creştini. Am întâlnit o doamnă numită Shireen şi am vorbit câteva minute. Mi-a povestit despre câteva realizări artistice ale ei, iar o săptămână mai târziu ne-am întâlnit ca să luăm prânzul împreună. Eram doar politicos – nu eram deloc interesat de o relaţie. Mă gândeam: „Este o fată aşa drăguţă! Vom fi doar prieteni.”

Shireen şi cu mine am continuat să ne întâlnim, iar un lucru a condus la celălalt. Într-o seară, mă uitam la ea şi am văzut o strălucire angelică în jurul ei. Uau, ce e asta? Am început să o privesc diferit faţă de înainte. Pe vremea aceea o ştiam cam de şase luni, astfel încât eram precaut cu privire la întreaga poveste.

LIA: De cât timp ieşiseşi din homosexualitate?

M.P.: Cam de doi ani, când ne-am întâlnit prima dată. Pe atunci se credea că perioada de incubaţie pentru SIDA era de trei ani, dar de fapt nu suspectam cu adevărat că aş fi putut avea virusul. După aproximativ un an, am început să vorbim despre căsătorie şi am primit consiliere la biserică. Shireen a spus că ştiuse chiar de la început că se va căsători cu mine. Nunta noastră a fost o experienţă cu adevărat plăcută. A avut loc pe 1 septembrie 1984.

LIA: Care au fost primele simptome că ceva nu era în ordine?

M.P.: Afacerea mea din arhitectură se extindea. Am mai angajat doi creştini, iar Dumnezeu mi-a dat numele pentru companie: Masterplan. Ne descurcam şi îmi plăcea cu adevărat. Apoi am început să mă simt deprimat, ceea ce era neobişnuit pentru mine. Am început să mă simt obosit şi, într-o zi de decembrie, am observat o pată în partea laterală. Nu m-am gândit mult la ea, dar am hotărât să mă duc la un control medical.

Când am sunat în martie pentru a verifica rezultatele, mi-au spus: „Vrem să veniţi ca să facem biopsia petei.” Între timp, îmi apăruse încă o pată pe braţ. Deci m-am întors pentru teste.

LIA: Poţi să vezi cum te-a pregătit Domnul pentru teste?

M.P.: Absolut. Ceva ce citisem în ziua anterioară în Biblie mi-a atins cu adevărat inima, un pasaj despre faptul că trebuie să ne bazăm pe Domnul încrezându-ne în El, ceva despre boală şi sănătate. Când am primit diagnosticul, am fost complet devastat. Aveam sarcomul Kaposi, o formă de cancer de piele. Mi-au spus că mai aveam cinci luni de trăit. M-am gândit: „Cum poate doctorul să-mi spună aşa ceva? Nu ştie ce a pregătit Dumnezeu pentru mine.”

Soţia mea şi cu mine ne-am dus acasă şi am plâns mult. Ne-am întrebat cum le vom spune familiilor noastre şi prietenilor de la biserică. După un timp, am fost în stare să împărtăşim vestea celor mai apropiaţi prieteni, inclusiv pastorului nostru. În septembrie, m-am ridicat la o slujbă de seară şi am dezvăluit întregii biserici ce se întâmpla. Le-am povestit despre teama de respingere, despre îndoielile şi întrebările mele: „De ce mi se întâmplă aşa ceva?” Răspunsul a fost minunat. Avem câţiva adevăraţi luptători în rugăciune şi s-au pus pe treabă. Biserica în ansamblu ne-a acordat mult sprijin.

LIA: Ce alte ajustări au fost necesare?

M.P.: Am trecut la alimente naturale şi am evitat zahărul, cafeaua şi alte lucruri care fac atât de mult parte din viaţa socială de astăzi. De fapt, chiar şi mirosul zahărului a început să mă facă să mă simt rău, aşa că nici nu puteam sta în preajma lui. Shireen şi cu mine ne simţeam tot mai izolaţi. Apoi a trebuit să renunţ la afacere, ceea ce a fost dureros. Am realizat că pentru mine mare parte din stima de sine se baza pe muncă. Acum am rămas la un singur venit, dar am văzut că Domnul Se îngrijeşte în mod incredibil de toate nevoile noastre.

LIA: Cum te-au ajutat alţii în momentele dificile?

M.P.: Un exemplu a fost când am ieşit ultima dată din spital, unde fusesem internat pentru pneumonie cu Pneumocystis. Eram dezamăgit de Dumnezeu, atât de supărat şi rănit că îngăduia aşa ceva! Eram gata să renunţ; nu fusesem niciodată atât de deprimat. I-am mărturisit asta unei prietene la telefon, iar ea mi-a spus: „Mark, este în regulă să fii supărat pe Dumnezeu.”

Soţia mea a intrat în cameră, iar eu plângeam. Îl iubeam mult pe Domnul, dar simţeam că eram atât de părăsit de El. Shireen a venit şi a început să se roage: „Dumnezeule, Te rog, dă-i lui Mark un motiv de încurajare.” Eram atât de bolnav şi de ameţit, încât mă gândeam: „Dumnezeule, ia-mă acasă! Fă ceva! Nu mai suport.”

Ei bine, cam o oră mai târziu El mi-a luat depresia, ameţeala, totul. A fost atât de dramatic, încât nu puteam crede. Eram aşa de încântat, încât nu am putut dormi toată noaptea. Dumnezeu mi S-a descoperit cu adevărat.

LIA: Îţi este teamă, Mark?

M.P.: Cred că oricine se află în starea mea este nevoit să se confrunte cu o anumită teamă. Dar Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 Ioan 4:18), iar eu pe asta trebuie să mă concentrez. Ce a promis Dumnezeu? Pe ce mă pot baza cu adevărat? Ştiu că sună probabil ciudat, dar sunt cu adevărat fericit. Sunt mai bine în Domnul ca oricând. Alţi creştini mi-au spus că au încredinţarea că voi fi vindecat, iar Dumnezeu mi-a vorbit prin Cuvântul Său când am avut nevoie.

Dar trăiesc fiecare zi pe rând. Dumnezeu mi-a arătat care sunt adevăratele valori. Priorităţile Lui sunt diferite de căile lumii. Dacă este timpul să plec, sunt fericit. Ştiu că sunt pregătit. Dumnezeu mi-a arătat că mă aşteaptă ceva mult mai bun, cu mult superior lucrurilor cu care mă lupt aici pe pământ. El mă ajută să am perspectiva corectă. Mă supun timpului Său, nu timpului meu.

[Mark Perry, Bob Davies, Through the Valley of the Shadow. Copyright © 1985 Bob Davies. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru mărturia soţiei lui Mark, clic aici.]