de Jack Hickey

„Nu v-a ajuns nicio ispită (indiferent cum vine sau unde duce ea) care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios (Cuvântului Său şi naturii Sale pline de compasiune), (El, în care poţi să ai încredere) nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit (întotdeauna) şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” 1 Corinteni 10:13, Biblia amplificată

„Va trebui să mă confrunt întotdeauna cu ispita? Nu o va îndepărta Dumnezeu pur şi simplu?” Sunt adesea întrebat aceasta de cei pe care îi consiliez. Răspunsul este că da, întotdeauna te vei confrunta cu ispita. Nu, Dumnezeu nu o va îndepărta. Ispita este o realitate a vieţii.

„Ei bine”, continuă omul, „atunci nu există biruinţă reală. Nu există eliberare adevărată de păcat. De ce trebuie să mă lupt cu ceva ce nu voi avea niciodată?” Problema nu este ispitirea ca atare, ci înţelegerea ispitei. Isus nu a spus niciodată că va îndepărta ispita. A spus doar că putem avea biruinţă asupra ispitei. Ispita nu ne va învinge.

Neînţelegerea ispitei îi face pe atât de mulţi credincioşi confuzi şi nefericiţi. Ei încep să simtă (şi este trist să spunem, dar li se zice adesea) că nu au destulă credinţă. Dacă ar fi creştini buni sau oameni spirituali, nu s-ar confrunta cu ispita. Uită-te la Evrei 4:15. Cine spune acel pasaj că este ispitit? Un credincios slab, care nu are destulă credinţă? Nu, Isus, Marele nostru Preot, Cel care a biruit pentru noi.

Trebuie să lămurim câteva din înţelegerile greşite, înainte să fim capabili să vedem că Dumnezeu intervine în favoarea noastră. Isus este exemplul nostru despre cum ar trebui şi cum poate trăi un credincios. Evrei 2:18 spune: „Şi, prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” Cel mai bine este să privim la viaţa Lui ca să aflăm cum ar trebui noi, în calitate de credincioşi în Cristos, să abordăm ispita. Pentru a o face, este nevoie să ne uităm din nou la Evrei 4:15: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”

Ispita nu este păcat. Un mod în care Satan face să ne frângem sub ispită este să ne spună că păcătuim. Am cunoscut oameni care îşi petrec o bună parte din zi cerând iertare pentru ispită. Versetul ne spune că Isus S-a confruntat cu aceleaşi ispite, totuşi nu a păcătuit. Aceasta fiindcă ispitele în ele însele nu sunt păcătoase. Ceea ce facem cu ispitele aduce păcatul în decor.

„O, dar Isus era divin şi a fost diferit pentru El.” Da, era divin, dar era şi uman ca tine şi ca mine. Uită-te la verset: „… ca şi noi…” El trebuia să Se confrunte cu păcatul la fel ca noi, dacă era să ne dea biruinţă asupra lui. Isus a venit pe pământ ca un copilaş nu fiindcă copilaşii sunt dulci. Trebuia să Se nască – precum noi – şi să crească – pentru ca să moară pentru noi. El nu a fost doar Dumnezeu pe cruce; a fost unul dintre noi acolo.

Dacă El, fiind unul dintre noi, nu a păcătuit când a fost ispitit, atunci nici noi nu păcătuim. Scriptura ne învaţă că Satan ne va ispiti. Nu ni se spune (nicăieri) să nu fim ispitiţi. Ni se spune să ne împotrivim – să întoarcem spatele – să fugim – să ne ridicăm împotriva ispitei.

Ispita nu este identitatea noastră. Văd atât de des acest lucru când am de-a face cu oameni care ies din homosexualitate. Sunt eliberaţi şi cred că sunt creaţii noi în Cristos. Dar când vine ispita, ei cred: „Probabil că sunt tot homosexual. Dacă nu aş fi, nu aş fi ispitit cu asemenea sentimente.”

Aminteşte-ţi că Satan a venit „să fure, să înjunghie şi să prăpădească”. (Ioan 10:10) Nu a venit să fie o pacoste. Ştie că apetitul sexual este o forţă puternică. Ni se spune să rezistăm şi să stăm împotriva oricărui fel de ispită, cu excepţia ispitei sexuale. Ni se spune că fugim de ispita sexuală. Satan cunoaşte cel mai slab punct al nostru şi acolo ne va lovi.

Faptul că suntem ispitiţi de ceva din trecut nu ne decide identitatea. Acele lucruri ne sunt familiare. Isus ne-a spălat păcatul, nu memoria. Acum suntem în Cristos. Eu am locuit cândva în Vermont, acum locuiesc în Michigan. Îmi amintesc adesea de Vermont şi cum era să locuiesc acolo, dar acum sunt în Michigan. Este un fapt. Acum suntem în Cristos şi, indiferent cum ne amintim de trecutul, este trecut. Este un fapt.

Ispita nu este un semn al unei umblări spirituale deficitare. Apocalipsa 10:12 îi dă lui Satan un nume interesant. Se referă la el ca la „pârâşul fraţilor noştri”. Isus ne-a spus că Satan este un mincinos şi că în el nu este adevăr. (Ioan 8:44) Deci de ce îl credem atât de repede pe Satan?

Atât de des am auzit oameni plângându-se că simt că se dezintegrează spiritual din cauză că se confruntă cu ispita. Precum am spus mai devreme, ispita este o realitate a vieţii creştine. Ea poate să ne învingă şi să ne descurajeze sau putem fi întăriţi de ea. Iacov a spus că ar trebui să privim ca o bucurie când avem parte de încercări. (Iacov 1:2) Pavel a spus că se bucură în strâmtorare, fiindcă a învăţat că atunci când el este slab, Dumnezeu este tare. (2 Corinteni 12:9-10)

Faptul că trebuie să trecem prin vremuri dure sau că ne confruntăm cu ispita – indiferent care ispită – nu înseamnă că suntem slabi spiritual. Când privim în Scriptură, vedem bărbaţi şi femei ai credinţei care s-au confruntat cu ispite mari. Chiar şi Isus S-a confruntat cu ele şi a avut întotdeauna o umblare spirituală bună.

Când ne împotrivim ispitei, devenim puternici spiritual. Vedem apoi că suntem dependenţi de Isus ca să ne scoată din ea. El este credincios când ne confruntăm cu ispita. (1 Corinteni 10:13) Ispita este mai mult un semn al unui duh care se întăreşte, decât al unui duh slab.

Orice ispită este comună. Ai simţit vreodată că eşti singurul care se confruntă cu astfel de probleme? Eu am simţit.

Cunosc mulţi care au simţit astfel. Ce este cel mai amuzant este cât de neadevărat este. Putem să îi dăm o înfăţişare diferită sau un nume diferit, dar toţi avem de-a face cu aceeaşi luptă. Întâia epistolă către Corinteni 10:13 ne spune: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.”

În calitate de consilier, deseori scot la iveală domenii în care se luptă cineva şi despre care nu mi-a spus. Întotdeauna clientul se uită şocat la mine, ca şi cum i-aş fi citit gândurile. Adevărul este că, de-a lungul anilor, am avut de-a face cu destui oameni, încât ştiu cum lucrează păcatul în viaţa cuiva. Pot să îl descopăr fiindcă este o problemă comună.

Odată ce scoatem la iveală ce este specific în păcatul nostru, ne putem adresa lui. Vedem atunci nu numai că alţii s-au confruntat cu el, ci că au şi obţinut biruinţă asupra sa. Lui Satan îi place să ne facă să simţim că suntem cu totul singuri şi că nimeni nu ne înţelege şi nu ne poate ajuta. Chiar dacă avem perspectiva noastră proprie asupra păcatului, există acelaşi mecanism şi acelaşi răspuns.

Odată ce înţelegem lucrurile de bază, ne putem confrunta mai eficient cu ispita. Este voia lui Dumnezeu să fii liber de orice robie. El a pregătit biruinţă, vindecare şi plinătate pentru tine. Totuşi, nu înseamnă că nu te vei confrunta niciodată cu ispita.

Fii pregătit pentru duşman cunoscând adevărul, ca să lupţi cu minciunile lui. Când te confrunţi cu ispita – indiferent ce ispită este – aminteşte-ţi următoarele: 1) nu păcătuieşti; 2) nu este identitatea ta; 3) nu înseamnă că eşti slab spiritual; şi 4) alţii se confruntă şi ei cu ea. Rosteşte aceste adevăruri şi întoarce spatele lui Satan şi înşelărilor lui.

„Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” Iacov 1:12

[Jack Hickey, An Honest Look at Temptation. Copyright © 1989, 2008 Jack Hickey. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul a fost publicat iniţial într-un newsletter din 1989 al Reconciliation Ministries.]