de Bethany Wilson

Bethany Wilson, voluntară timp de un an în misiunea Emmaus de ajutorare a bărbaților implicați în prostituația homosexuală de supraviețuire

„Dumnezeule din ceruri, auzi rugăciunea mea.
Adu-l acasă!
În nevoia mea, ai fost întotdeauna cu mine.
Adu-l acasă!
Este tânăr, îi e teamă.
Adu-l acasă!
Lasă-l să se odihnească, cerul să fie binecuvântat!”
(Mizerabilii)

Acest cântec mi-a venit în minte cu câteva săptămâni în urmă, după întâlnirea săptămânală a personalului nostru. Ne rugam pentru bărbaţi, iar cuvintele „Adu-l acasă” mi-au venit în minte. Acum ele au devenit meditaţia mea constantă pentru ei. Pentru oameni diferiţi, „acasă” poate să însemne o mulţime de lucruri, iar uneori poate să aibă o conotaţie negativă. Dar „acasă” după care tânjim toţi este o unire cu Dumnezeu, iar aceasta este dorinţa pe care o am pentru bărbaţi la Emmaus.

Am început să lucrez cu Emmaus în august, ca membră a comunităţii Kaio, o comunitate de voluntari pentru un an, care lucrează în Centrul Misiunii şi pe străzi. În primul an de colegiu, când m-am gândit să iau un an de pauză înainte de a gradua şcoala, m-am întrebat: „Ar fi o pierdere de timp?” Gândul îmi pare acum hilar. Este clar pentru mine că Dumnezeu a predestinat timpul meu cu Emmaus.

În această perioadă m-am simţit foarte conectată cu bărbaţii, dar uneori tot mă întreb dacă avem vreun impact asupra vieţilor lor. Îndoielile dispar când am momente ca cel de acum câteva săptămâni cu Devan.

Un alt membru al personalului şi cu mine ne-am dus la tribunal cu Devan, într-un oraş învecinat, unde fusese arestat pentru furt din magazine cam cu un an în urmă. Avea în faţă câţiva ani de închisoare, deoarece era un delict repetat. De la arestarea lui totuşi făcuse progrese uimitoare. Nu a mai consumat alcool, s-a alăturat unui centru de reabilitare şi a fost foarte disciplinat cu privire la găsirea slujbelor şi, în general, cu privire la îmbunătăţirea vieţii lui. Chiar şi aşa, cazierul lui i-ar da oricărui judecător un motiv puternic de a-l trimite în închisoare.

După ce amândoi avocaţii şi-au prezentat argumentele, judecătoarea s-a întors spre Devan şi i-a pus câteva întrebări, precum: „Cum vei face să nu se mai întâmple?” şi „Care este reţeaua ta de suport?” O întrebare a ei a fost: „Cum ai ajuns aici?” El s-a uitat în spate, la celălalt lucrător din personal şi la mine, şi a spus: „Aceşti doi lucrători de la Emmaus m-au adus aici.” La sfârşit i s-a dat eliberare condiţionată, atât timp cât îşi continuă traiul pozitiv.

Munca din greu este cea care, în cele din urmă, l-a salvat de întoarcerea în închisoare. Nu pot decât să mă întreb totuşi dacă prezenţa noastră şi preocuparea noastră evidentă pentru el au influenţat, de asemenea, decizia judecătoarei de a-i oferi eliberare condiţionată.

În momente ca acestea, când suntem o familie pentru bărbaţii noştri, ştiu că lucrarea noastră de a-i aduce acasă nu este în zadar.

[Bethany Wilson, Not in Vain. Extras din newsletter-ul Distant Country, februarie 2011. Copyright © 2011 Emmaus Ministries.]