de Larry Houston

La un moment dat în viaţă, Larry credea că este homosexual. Astăzi, afirm şi certific faptul că am fost homosexual. Discuţia despre homosexualitate trebuie încadrată în următoarea afirmaţie: „Homosexualitatea este ce face cineva, nu cine este cineva.” Până la această oră, nu există dovezi ştiinţifice concludente despre o cauză biologică a homosexualităţii. Nimeni nu se naşte homosexual, iar acest lucru este recunoscut prin numeroase articole, studii şi cărţi scrise de cei care susţin homosexualitatea şi chiar de către homosexualii. Dacă veţi vizita site-ul www.banap.net şi veţi citi secţiunea Behavior or Born, veţi găsi informaţii şi studii adesea citate despre o posibilă bază biologică a homosexualităţii

Există multe moduri în care poate fi direcţionat cineva către asumarea unui comportament homosexual. Pentru mine, a fost vorba de explorarea sexualităţii cu un băiat adolescent. Ceea ce m-a făcut să cred minciuna homosexualităţii potrivit căreia, prin acte sexuale cu alţi bărbaţi, îmi pot îndeplini nevoia legitimă de intimitate cu cei de acelaşi sex. Dar homosexualitatea este o modalitate nelegitimă de a-ţi împlini acea nevoie. Intimitatea este mai mult decât relaţii sexuale. Homosexualitatea este o problemă de relaţionare.

Într-o zi, le-am povestit la şase prieteni despre problema mea cu homosexualitatea. Le-am povestit fiecăruia individual, iar niciunul nu a ştiut că vorbisem şi cu ceilalţi despre homosexualitatea mea. Primele cuvinte pe care mi le-a spus fiecare, după ce le-am povestit despre problema mea, au fost identic. Era ireal, pur şi simplu de necrezut. Toţi mi-au răspuns: „Larry, ştiu că ai o problemă. Larry, nu eşti homosexual.” Nu a avut loc o schimbare miraculoasă în viaţa mea în acea zi, dar atunci am început să-mi schimb percepţia de sine. Larry nu este homosexual. Am început să înţeleg şi să rezolv adevărata problemă care îmi crea dificultăţi în viaţă. Homosexualitatea încerca să-mi împlinească nevoia de intimitate cu cei de acelaşi sex, o nevoie sănătoasă de altfel. Am trecut prin homosexualitate în încercarea de a-mi împlini nevoia, dar în acest sens homosexualitatea este o cale greşită. Homosexualitatea este o problemă de relaţionare.

Aşa cum există o mulţime de modalităţi care îl pot conduce pe un om la un comportament homosexual, tot aşa există şi multe modalităţi prin care comportamentul homosexual poate fi învins şi prin care mulţi continuă să-l învingă. Există un interes crescut pentru cei care continuă să se identifice ca homosexuali sau lesbiene şi care au relaţii sexuale cu sexul opus. Urmează câteva exemple de astfel de persoane, care şi-au făcut public modul de viaţă. JoAnn Loulan a fost o puternică activistă pro-lesbianism în anii 1970 şi 1980, care s-a întâlnit şi s-a îndrăgostit de un bărbat la sfârşitul anilor 1990 şi chiar a apărut într-un episod TV din 20/20 în 1998. Jan Clausen, tot o activistă pro-lesbianism, scrie în două din cărţile sale, Dincolo de a fi gay sau hetero: Înţelegerea orientării sexuale [Beyond Gay or Straight: Understanding Sexual Orientation] şi Mere şi portocale: Călătoria mea prin identitatea sexuală [Apples and Oranges: My Journey Through Sexual Identity], despre o relaţie sexuală cu un bărbat. Cea din urmă carte este autobiografică. În 1987, ea a început o relaţie monogamă pe termen lung cu un bărbat. Bert Archer, care se identifică drept homosexual în cartea sa Sfârşitul homosexualităţii (şi moartea heterosexualităţii) [The End of Gay (and the Death of Heterosexuality)], scrie despre relaţia lui sexuală cu o femeie. El dă, de asemenea, exemple despre alţi bărbaţi homosexuali cu experienţe similare. În Anglia, Russell T. Davies a scris Queer as Folk şi a mai scris, de asemenea, pentru British TV, scenariul show-ului Bob şi Rose [Bob & Rose], difuzat în septembrie 2001. Acest al doilea show este despre un bărbat homosexual care se îndrăgosteşte de o femeie şi are relaţii sexuale cu ea. Serialul l-a avut în spate pe un prieten al lui Davies, Thomas, bine-cunoscut în lumea homosexualilor din Manchester.

Pe 9 august, BBC2 a difuzat recent în Anglia un material special numit Trist că sunt gay [Sad To Be Gay]. Este despre David Akinsanya, un jurnalist BBC de ştiri interne. După ce a trăit douăzeci şi patru de ani ca homosexual, David pune viaţa sub semnul întrebării. Îşi doreşte să nu mai creadă ce i s-a spus că este, un homosexual, fiind încurajat să trăiască aşa. Abandonat la naştere, David a avut primele experienţe sexuale cu băieţi la şcoala unde a crescut. David susţine că pentru el homosexualitatea a fost o „experienţă învăţată”. Ca tânăr adult care îşi punea problema comportamentului homosexual, lui David i s-a spus că s-a născut homosexual şi că, pentru a fi fericit, trebuia să trăiască în stilul de viaţă homosexual. Acum David, în vârstă de peste patruzeci de ani, regretă viaţa pe care a trăit-o şi, făcând parte din programul special al BBC2 intitulat Trist că sunt gay, este dispus să vorbească despre cum şi-a trăit viaţa până acum şi despre cum încearcă să se schimbe.

Următoarele afirmaţii îi aparţin profesorului universitar Martin Duberman, care se declară homosexual şi scrie despre „istoria homosexualilor”.

„Nu este deloc evident de ce o mişcare pentru drepturile homosexualilor a trebuit să apară în primul rând în Statele Unite. Şi este profund enigmatic de ce o asemenea mişcare a trebuit să devină, în mare măsură, cea mai puternică astfel de formaţiune politică din lume. Actele sexuale cu persoane de acelaşi gen au fost obişnuite de-a lungul istoriei şi culturilor. Astăzi, ca să vorbim plini de siguranţă despre o chestiune pentru care nu există absolut nicio dovadă statistică, mai multe dosuri de băieţi adolescenţi sunt penetrate în lumea arabă, latino-americană, în Africa de Nord şi în Asia de Sud-Est, decât în Occident.

Dar noţiunea «identităţii» homosexuale rareori însoţeşte asemenea acte sexuale, nici nu apar mişcări politice pentru a face cereri în numele unei asemenea identităţi. Aproape numai în lumea occidentală şi în naţiunile occidentale genul partenerului este considerat o primă marcă a personalităţii, în Statele Unite – o ţară altminteri considerată un bastion al conservatorismului – s-a ridicat cea mai puternică mişcare politică centrată în jurul unei asemenea identităţi.

Am început să analizăm de ce, iar situarea în timp nu poate spune mai mult decât că anumite premise anterioare s-au dezvoltat în această ţară şi, într-o anumită măsură, oriunde altundeva în lumea vestică, premise care nu au fost prezente sau nu primiseră substanţa critică necesară altundeva. Printre asemenea factori au fost slăbirea legăturii religioase tradiţionale între sexualitate şi procreare (cea care făcuse din dorinţa neprocreatoare pentru persoane de acelaşi sex un candidat automat pentru denunţare, ca fiind «nenaturală»). În al doilea rând, urbanizarea rapidă şi industrializarea Statelor Unite şi a Occidentului în general în secolul XIX, au slăbit autoritatea materială (şi morală) a familiei nucleare şi le-a permis rebelilor să scape în anonimitatea primitoare a vieţii marelui oraş, unde puteau alege un stil de viaţă inacceptabil anterior, de celibat şi neconformitate, fără să se îngrijoreze constant că părinţii băgăreţi sau că băgăreţii satului îi vor respinge.” (Duberman, Left Out, p. 414-415)

[Larry Houston, Larry. Copyright © 2005 Larry Houston. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.banap.net. Larry poate fi contactat la adresa de e-mail: lhou4357@yahoo.com.]