de Frank Carrasco

Frank Carrasco

Existând atât de multă dezinformare despre homosexualitate în mass-media zilelor noastre, nu este de mirare că cei care încearcă să părăsească homosexualitatea sunt atât de greşit înţeleşi. O teorie populară în cultura pop de astăzi pare să fie că cei cu atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex şi-ar accepta în mod firesc sexualitatea şi ar trăi fericiţi cu ea, dacă nu ar exista homofobii bigoţi, înguşti la minte, care le fac constant viaţa imposibilă bărbaţilor homosexuali şi femeilor homosexuale. Dacă societatea ar înceta să fie atât de intolerantă, fiecare ar fi împăcat cu sexualitatea pe care a dezvoltat-o şi ar trăi fără să se gândească la ea… întocmai ca cineva care este stângaci sau care preferă verdele în loc de albastru.

Dar precum ştim, sexualitatea este complicată, iar încercarea de a o reduce la o definiţie simplă nu face altceva decât să ne lase cu mai multe întrebări decât răspunsuri. În realitate, adevărul se află undeva la mijloc, ceea ce nu ar trebui să ne surprindă. Este adevărat că homofobia este puternică astăzi; grupuri ca Biserica Baptistă Westborough nu fac lucrurile mai uşoare pentru nimeni. Îmi închipui că există mulţi bărbaţi şi multe femei care trăiesc speriaţi şi singuri, de teamă de a nu fi respinşi de prietenii şi familiile lor. Dar şi opusul este adevărat, există mulţi bărbaţi şi femei care cândva au acceptat homosexualitatea, dar au lăsat-o în urmă… pentru motive care nu au nimic de-a face cu teama de respingere.

Chiar dimpotrivă. Mulţi dintre cei pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor au fost în trecut homosexuali pe faţă, unii erau activişti homosexuali, iar alţii trăiau de ani de zile cu partenerii lor. Dacă ar fi căutat acceptare, cu siguranţă, răspunsul nu ar fi fost să devină „foşti homosexuali” (cum ne-au etichetat unii). Aceia dintre noi care am ieşit din homosexualitate ne confruntăm cu o dublă respingere comparativ cu cei mai mulţi, chiar şi în biserică, ca şi în lumea seculară, iar lumea pro-homosexualitate pune la îndoială validitatea schimbării noastre. Deci de ce ne-am schimba?

Un motiv ar fi că mulţi găsesc homosexualitatea ca fiind incompatibilă cu credinţa lor. Multe texte religioase arată clar că homosexualitatea este păcat. Este adevărat că mulţi dintre cei care caută schimbarea sunt motivaţi, în primul rând, de credinţă, dorind să-şi pună întreaga viaţă (finanţe, sexualitate şi moralitate) în acord cu ea. Este un motiv perfect valid pentru a părăsi homosexualitatea. Credinţa oamenilor este o parte integrală a identităţii lor, definind pentru unii chiar şi ceea ce mănâncă (dar nimeni nu critică comunitatea evreiască pentru că mănâncă kosher.)

În cazul altora, sentimentele nu sunt în acord cu ceea ce profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale numesc schema personală. Oricine are o schemă personală, o concepţie prin care ne vedem pe noi înşine şi lumea. Ea este strâns legată de imaginea de sine şi de stima de sine. Eu unul m-am luptat foarte mult când lumea continua să-mi spună că eram homosexual, iar eu nu credeam că sunt. Ceea ce nu era negare, era conflict.

Sexualitatea mea nu se potrivea cu cine credeam eu că eram ca om sau cu cine vroiam să fiu. Ca o piesă de puzzle care nu se potrivea, sexualitatea nu se potrivea în imaginea pe care o aveam pentru viaţa mea. Trebuia să iau o decizie. Aveam să trăiesc în acord cu valorile mele şi cu cel care credeam eu că sunt? Sau aveam să trăiesc numai conform cu anumite sentimente sexuale?

Am întâlnit şi oameni care şi-au acceptat homosexualitatea şi au trăit în cu o identitate homosexuală zeci de ani. Poveştile lor diferă în anumite aspecte, unii aveau relaţii pe termen lung, alţii au trăit în promiscuitate şi periculos, dar toţi au găsit că stilul lor de viaţă i-a lăsat neîmpliniţi. Pur şi simplu, nu au ştiut că puteau alege – dar odată ce au aflat că libertatea era posibilă, au urmat calea de ieşire din homosexualitate.

Cu toate acestea, aţi fi surprinşi să aflaţi că există alţii… oameni celebri, care au părăsit homosexualitatea pentru niciun alt motiv decât cel că gusturile lor s-au schimbat. În America este bine cunoscută Anne Hesche, care a avut o relaţie foarte mediatizată cu Ellen DeGeneres, dar care acum este exclusiv heterosexuală, având relaţii doar cu bărbaţi. Dar sunt şi alţii care s-au schimbat, mai puţin mediatizaţi. Shephen Daldry, de exemplu, care a regizat Billy Elliot şi Orele, a fost mult timp cunoscut ca homosexual, până s-a îndrăgostit de o femeie, s-a căsătorit şi s-a aşezat la casa lui.

Jackie Clune, de asemenea, o comediană britanică celebră, a trăit ca lesbiană mai mult de doisprezece ani până s-a schimbat. Scriind în ziarul britanic The Guardian, Clune spune: „După o despărţire deosebit de dureroasă şi lentă, am decis că pentru mine să fiu lesbiană nu era ceea ce se presupunea. Toate relaţiile mele urmaseră acelaşi tipar: început idilic, intensitate pasională, conflict masiv, contopire lentă a identităţilor, răzvrătire, mai mult conflict, terapie de cuplu… În multe feluri, toate acestea reprezintă modul de despărţire standard, heterosexual sau homosexual; dar nu mă puteam opri să simt că răspunsul se afla de cealaltă parte. Tânjeam să am din nou propriul punct de vedere…” (14 iunie 2003)

Este trist, dar adevărat, că homofobia le face viaţa imposibilă unor homosexuali. Dar când alegem să ne schimbăm, nu este din cauza „homofobiei interioare”, cum ne-au acuzat unii. Venim de pe traiectorii diferite şi toţi căutăm ce este mai bine pentru viaţa noastră. Indiferent de motiv, fie că suntem stimulaţi de credinţa noastră sau de convingerea noastră că s-ar putea să existe ceva dincolo de identitatea homosexuală… rămâne un fapt că factorul comun unificator în viaţa noastră este că toţi încercăm să ne trăim viaţa în modul cel mai potrivit.

[Frank Carrasco, Why Would Anyone Want to Change? Copyright © 2009 Frank Carrasco. Tradus şi publicat cu permisiune.]