de Tim Wilkins

Tim Wilkins

„Mamă, tată, sunt homosexual”, este posibil să fie cele mai dureroase cuvinte pe care le poate auzi vreodată un părinte. Un val de emoţii îi cuprinde pe părinţi şi se revarsă asupra fiului sau fiicei lor. Răspunsurile lor iniţiale şi cele ulterioare vor face una din două – îl vor îndepărta sau îl vor apropia pe copil de părinţi. Părinţii ar face bine să imite răspunsul lui Dumnezeu la păcatul lui Adam şi Eva din Grădina Edenului. Dumnezeu S-a dus să-i caute! (Geneza 3:9)

Exprimă-ţi întristarea, nu supărarea faţă de copilul tău. Două emoţii imediate pe care părinţii le simt adesea sunt mânia şi întristarea. Amândouă sunt naturale şi sănătoase.

Evită izbucnirile de mânie. Am auzit părinţi spunându-i fiicei lor: „Te duci în iad!” sau „Ştii că homosexualitatea este o urâciune!” M-am întrebat dacă scumpa lor fiică ştia ce este aceea o urâciune. Nişte părinţi l-au interogat pe fiul lor confuz, strigând cu furie: „Cum ne-ai putut face aşa ceva?”, ca şi cum el ar fi plănuit ani de zile să le facă o surpriză neplăcută părinţilor cu vestea homosexualităţii lui. Un tată şi-a făcut clară poziţia, cu cuvintele: „Dacă bănuiesc doar că eşti implicat în acea activitate, îţi faci bagajele. Pleci din casa asta.”

Efeseni 4:26 spune: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” Întristarea şi mânia sunt naturale; dar părinţii au nevoie de ajutor pentru a şti cum să exprime fiecare emoţie. Întristarea unui părinte este în mod tipic exprimată în singurătate, în timp ce mânia este de multe ori exprimată direct faţă de fiu sau fiică. Sugerez ca părinţii să inverseze acestea.

Exprimă simpatie sinceră. Bineînţeles că un părinte poate plânge singur, dar să plângi cu fiul sau fiica este mai benefic decât să-ţi exprimi mânia. Pavel a scris în Romani 12:15: „Plângeţi cu cei ce plâng.” Lasă-ţi copilul să ştie că suferi împreună cu el, nu doar din cauza lui. Exprimă-ţi mânia nu faţă de fiul tău, ci faţă de păcatul şi dezamăgirea implicate în homosexualitate. Aminteşte-ţi că, în cele mai multe cazuri, el a dus singur lupta, de mult mai mult timp decât ai ştiut tu despre ea!

Pune întrebări deschise: „De cât timp te lupţi cu aceste sentimente?” sau „Ce putem face ca să te ajutăm?” Linişteşte-l cu cuvintele: „Hai să rezolvăm asta împreună.” Ispita de orice fel dă naştere unei suferinţe intense, iar suferinţa care însoţeşte sentimentele homosexuale poate fi debilitantă. Evrei 2:18 spune: „Prin faptul că El (Cristos) Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi” (Matei 5:4).

În al doilea rând, arată încurajare, nu jenă! Jena frustrează procesul de vindecare. Preocuparea pentru „ce vor spune oamenii” îndepărtează gândurile de la problema respectivă. Dacă tu, ca părinte, găseşti dificil să discuţi problema cu el, roagă-te pentru abilitatea de a fi transparent. Richard Lovelace scrie în Homosexualitatea şi Biserica (p. 129): „Oamenii care nu se pot stăpâni să nu se simtă inconfortabil, temători sau plini de ură când au de-a face cu persoane implicate în păcatul sexual, fie heterosexual, fie homosexual, au nevoie de o lucrare eliberatoare a Duhului Sfânt, pentru a elibera propriile lor naturi sexuale, pentru a clădi în ei un sentiment de siguranţă, care le va permite să exprime dragostea creştină, în timp ce vor fi fermi împotriva impurităţii.”

Jena frustrează procesul de vindecare, dar încurajarea promovează procesul de vindecare. Nicăieri nu este aceasta mai evident decât în felul în care Se ocupa Isus de oamenii zdrobiţi sexual. Isus a vorbit liber cu femeia de la fântână, cu femeia prinsă în adulter şi cu femeia păcătoasă care L-a uns (Ioan 4 şi 8, Luca 7:37). A iniţiat discuţia cu femeia de la fântână. Cristos nu i-a scris o scrisoare lungă, aşa cum fac unii părinţi când aud prima oară că fiul (fiica) lor este homosexual(ă). El a întâlnit-o pe terenul ei şi a privit-o drept în ochi. Nici nu i-a trimis un mesaj printr-o altă persoană. Isus i-a spus adevărul în dragoste, iar relatarea se încheie cu femeia care îşi lasă găleata de apă, alergând prin cetate fără să-i mai fie ruşine şi spunând: „Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Cristosul?” (Ioan 4:29)

Comunică dragostea fizic, nu doar verbal! Mai întâi, un cuvânt pentru taţi, despre fiii lor. Să nu-ţi fie silă de fiul tău; mai degrabă îmbrăţişează-l fizic. Cel mai rău lucru pe care îl poţi face este să-l ţii la o lungime de braţ. Este un lucru nefericit că bărbaţii sunt deseori ezitanţi în a-şi exprima dragostea unul faţă de celălalt. Apostolul Pavel nu şi-a ascuns afecţiunea pentru tovarăşii lui masculini. Pavel a scris: „Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Cristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul, n-am avut linişte în duhul meu… de aceea, mi‑am luat ziua bună de la fraţi şi am plecat în Macedonia” (2 Corinteni 2:12-13). Lui Pavel îi lipsea tovarăşul lui, Tit.

Îmi place semnul de pe bara de protecţie a maşinii care spune: „Bărbaţii adevăraţi Îl iubesc pe Isus.” Un tată cu adevărat creştin îi poate da o îmbrăţişare puternică fiului său adult, fără reţinere. În cartea sa De ce nu sunt de acord părinţii, Ron Taffel reproduce întrebarea unui tată: „Este în ordine dacă îl îmbrăţişez şi îl sărut de noapte bună pe fiul meu de doi ani şi jumătate? Mi-e teamă că voi face să fie homosexual” (p. 59). Tocmai opusul poate fi adevărat; afecţiunea fizică dintre tată şi fiu este potrivită, fie că fiul este copil mic, fie că este adult.

Cum am spus de multe ori, când Îl voi vedea pe Cristos faţă în faţă, nu o să-I întind mâna ca în afaceri şi nu o să-I spun: „Încântat de cunoştinţă.” O să-mi arunc mai degrabă braţele în jurul Lui şi o să mărturisesc aşa cum a făcut Apostolul Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28)

Îndeosebi taţii trebuie să îşi exprime verbal dragostea şi admiraţia pentru fiii lor. Am auzit zeci de taţi spunând: „Nu este nevoie să-i spun că-l iubesc. Ştie asta.” Dacă Tatăl ceresc spune public, cu îndrăzneală şi personal, despre Fiul Său Isus, în timpul botezului Său: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”, şi tu o poţi face. Şi aminteşte-ţi, Tatăl ceresc a rostit cuvintele respective când Fiul Său avea 30 de ani (Matei 3:17; vezi şi Matei 17:5). Un fiu nu este niciodată prea mare ca să i se spună: „Te iubesc!”

Acum, un cuvânt pentru mame, cu privire la fiii lor. Adesea, fără să-şi dea seama, fiul homosexual s-a identificat mai degrabă cu mama lui, decât cu tatăl lui. O apropiere neobişnuită poate caracteriza relaţia mamă-fiu. Dacă este aşa, mama trebuie să-şi comunice dragostea într-un mod mai puţin demonstrativ; la urma urmei, ceea ce fiul homosexual are nevoie este să înveţe cum să se raporteze în mod potrivit la acelaşi sex.

Cum ar trebui taţii să-şi comunice dragostea fiicelor lor care se luptă cu homosexualitatea? Dacă fiica a fost victima unui abuz sexual din partea unui bărbat, se poate da înapoi din faţa îmbrăţişării tatălui ei. Sensibilitatea este de cea mai mare importanţă; o arătare blândă a afecţiunii, care susţine feminitatea ei, este potrivită. Mamele ar trebui să prezinte fiicelor lor modelul feminităţii biblice; îmbrăţişarea şi atingerea comunică dragoste necondiţionată, care nu trebuie să fie confundată cu dragostea care trece cu vederea.

Cultivă o „politică a uşii deschise”, în loc de o „mentalitate de caz închis”! Dacă un părinte îşi exprimă dezaprobarea, terminând cu: „Şi nu vreau să mai discutăm despre problema asta”, îi spune de fapt copilului: „Nu vreau să mai aud despre durerea şi confuzia ta.”

Cumpără nişte cărţi bune despre acest subiect şi citeşte-le. Poţi fi ispitit să i le dai copilului tău, dar nu o face decât dacă primeşti permisiunea. Un fiu sau o fiică, după ce şi-a făcut cunoscută homosexualitatea, are resentimente dacă i se aruncă în faţă cărţi. Dacă copilul tău îţi cere să citeşti literatură care susţine homosexualitatea, fă-o. Nu te va răni. Ce mod mai bun de a-ţi ajuta fiul sau fiica, decât să cunoşti argumentele care scuză homosexualitatea şi să fii în stare să le răspunzi biblic, raţional şi cu compasiune? Faptul că citeşti acea literatură va comunica copilului tău că nu-ţi este teamă să te confrunţi direct cu problemele. Şi el va fi mai receptiv la citirea literaturii pe care o recomanzi tu.

Vorbeşte cu copilul tău, nu copilului tău. Barbara Johnson scrie: „Secretele sunt pentru boală ceea ce deschiderea este pentru vindecare.” Un dialog dă naştere la sinceritate, în timp ce un monolog duce la ranchiună. Relaţia cu copilul tău trebuie să fie ca o stradă cu două sensuri; trebuie să creezi o atmosferă în care ţi-ar putea spune orice, fără să clipeşti, afară de cazul în care plângi cu el.

Recent am fost gazda unui program de televiziune despre homosexualitate. O zi mai târziu, un pastor care a văzut emisiunea a sunat ca să-mi pună câteva întrebări. „Găsiţi homosexuali în bisericile în care vorbiţi?” Am răspuns: „Găsesc homosexuali în toate bisericile.” Replica imediată şi sigură de sine a pastorului a fost: „Nu într-a mea!” Am pus o întrebare ipotetică: „Dacă ar fi homosexuali în biserica dumneavoastră, v‑ar spune?” După o scurtă pauză, a spus. „Cred că nu.” Atunci am întrebat: „De ce nu s-ar simţi deschişi să vă spună?” Pastorul, care avea toate răspunsurile, nu a avut răspuns. Tăcerea lui evidentă spunea totul. Dacă o persoană cu atracţii nedorite faţă de cei de acelaşi sex ştie că răspunsul tău va fi dispreţuitor, nu-ţi va spune niciodată povestea sa.

Menţine liniile de comunicare deschise. Am auzit de unii oameni care susţin îndepărtarea fiului sau a fiicei. Nu sunt de acord. Homosexualitatea este o problemă relaţională şi de aceea este mare nevoie de relaţii sănătoase cu acelaşi sex, nesexuale, atât cu familia cât şi cu prietenii. Dacă îţi ostracizezi copilul, cu siguranţă va găsi companie în altă parte.

Concentrează-te asupra imaginii zdrobite a copilului tău, nu asupra activităţii lui sexuale! Atracţia lui faţă de persoanele de acelaşi sex, ca şi activitatea homosexuală, sunt secundare. Este principala problemă a unei femei care suferă de anorexie faptul că nu-i place mâncarea? Nu! Îi place mâncarea; problema ei principală este o imagine zdrobită sau distorsionată. Deşi slăbită prin autoînfometare, se uită în oglindă şi se vede supraponderală. Nu fă din oglinzi problema principală!

Întăreşte imaginea zdrobită a fiului sau fiicei tale, amintindu-ţi că masculinitatea şi feminitatea sunt mult mai des prinse din zbor decât învăţate. Refuză răspunsurile automate, care însoţesc de multe ori această „veste”. Adună războinici ai rugăciunii în jurul tău. Dă copilului tău ceea ce are nevoie cu disperare: adevăr nediluat, dragoste necondiţionată şi rugăciune neîncetată!

[Tim Wilkins, How a Parent Should Respond to a Gay Child Is Not Always Apparent. Copyright © Cross Ministry, Inc, P.O. Box 1122 Wake Forest NC 27588, USA, site: www.crossministry.org/newsite. Tradus şi publicat cu permisiune. Tim Wilkins este Director la Cross Ministry, o misiune care se ocupă cu echiparea Bisericii, pentru a-i evangheliza şi uceniciza pe homosexuali.]