Archive for Schimbare

Se poate schimba orientarea sexuală?

de N. E. & B. K. Whitehead

Un argument foarte puternic împotriva homosexualităţii ca stare înnăscută şi de neschimbat este schimbarea orientării sexuale. În acest capitol descriem cum arată literatura ştiinţifică că orientarea sexuală nu este fixă, ci fluidă. Oamenii se mişcă pe continuumul homosexual-heterosexual într-o măsură surprinzătoare în ambele direcţii, dar o proporţie mult mai mare de homosexuali devin heterosexuali, comparativ cu heterosexualii care devin homosexuali – ceea ce înseamnă că heterosexualitatea este o stare mai stabilă.

Există diferite tipuri de schimbare. Cineva poate fi atras de ambele sexe, dar încet, încet îşi pierde atracţia faţă de un sex şi devine atras exclusiv de celălalt sex. O creştere a atracţiei faţă de un sex poate avea loc fără ca ea să devină exclusivă. Cel mai interesant este că cineva atras exclusiv de un sex poate să aibă pentru prima dată atracţie faţă de celălalt sex, ceea ce de obicei este o experienţă remarcabilă.

Parte din schimbare este asistată terapeutic, dar în cele mai multe cazuri ea pare să fie circumstanţială. Chiar viaţa aduce uneori factori care fac o diferenţă.

Capitolul de faţă ia în considerare schimbarea şi pe susţinătorii şi oponenţii ei.

Implicaţiile schimbării

Schimbările către sau de la atracţia faţă de persoanele de sex opus implică faptul că orientarea nu este dictată genetic sau permanentă.

Dintr-un oarecare motiv, oamenilor le este mai uşor să creadă că cineva poate trece de la atracţia faţă de persoanele de sex opus la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, decât invers. Deci ne vom concentra cel mai mult asupra examinării trecerii de la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la atracţia faţă de persoanele de sex opus, deşi există numeroase dovezi ale schimbării în ambele direcţii. Schimbarea a fost constatată atât de frecvent, încât poartă denumirea tehnică de „fluiditate”.

Schimbarea spontană de la homosexual la heterosexual

Bob este un fost homosexual al cărui tată a fost bolnav în cea mai mare parte a copilăriei lui şi la începutul adolescenţei lui. A crescut simţind atracţie homosexuală faţă de bărbaţi, iar în adolescenţă a avut timp de doi ani un partener sexual. La doi ani după terminarea relaţiei, dintr-odată a realizat că sentimentele homosexuale dispăruseră.

„Când mă uit în urmă, văd că parţial motivul era că lucram cu tatăl meu [pe vreme aceea] şi petreceam timp regulat cu el pentru prima dată în viaţă. Nu am realizat ce se întâmpla, dar o nevoie, de care nu eram conştient, era împlinită în viaţa mea. Din acel moment nu m-am mai luptat cu homosexualitatea.”

Bob crede că homosexualitatea lui era o căutare a afecţiunii şi conectării masculine, care îşi avea originea în lipsa unei relaţii cu tatăl său în copilărie. Era mult mai apropiat de mama lui. El crede că atunci când, la sfârşitul adolescenţei, a început să lucreze şi să relaţioneze cu tatăl său pentru prima dată, a dobândit ceva din relaţia lor care a condus la diminuarea dorinţei lui faţă de bărbaţi.

Un bărbat homosexual a descoperit că atunci când s-a alăturat Forţelor Aeriene, a început să observe femeile. Bărbatul era un homosexual autoidentificat – necăutând să-şi schimbe orientarea.

„Aflându-mă într-un mediu complet masculin, am început să relaţionez cu bărbaţii mai spontan şi să mă simt mai bine în masculinitatea mea. Am simţit că am clădit o punte între mine şi bărbaţii heterosexuali… fiind unul dintre tipi şi având încredere unul în celălalt şi, drept rezultat, tot felul de bariere au căzut. Se părea că începeam să observ femeile… pentru prima dată în viaţă şi am început să am vise sexuale cu femei. Eram excitat sexual mai ales de bărbaţi, dar dintr-odată şi de femei. Asta m-a surprins extraordinar de mult.”[2]

A devenit de fapt bisexual. Schimbarea i-a determinat pe autorii lucrării să remarce „maleabilitatea şi impredictibilitatea temporală a sexualităţi şi identităţii sexuale”.

Lucrările de sexologie raportează un număr enorm de exemple ale schimbării, în orice măsură, de la homosexualitate la sau către heterosexualitate. Astfel de studii au fost atât de numeroase, încât în 1977, pentru a le trece în revistă, West le-a dedicat un întreg capitol în clasica sa carte Homosexualitatea reexaminată şi a comentat: „Deşi unii militanţi homosexuali găsesc asemenea afirmaţii improbabile şi imposibile, s-au publicat relatări dovedite ca autentice despre homosexuali aparent exclusivi şi de durată, care şi-au schimbat pe neaşteptate orientarea.”[3] West menţionează un bărbat care a fost exclusiv homosexual timp de opt ani, apoi a devenit heterosexual.

Hetero, o carte scrisă în 1972 de un bărbat sub pseudonimul Aaron, descrie cufundarea categorică a lui Aaron în lumea homosexuală, decizia lui de a o părăsi, apariţia sentimentelor lui pentru femei şi căsătoria lui ulterioară.[4]

Un alt bine-cunoscut autor în domeniu, Hatterer, care crede în schimbarea orientării sexuale, a spus: „Am auzit despre sute de… bărbaţi care au trecut pe cont propriu de la o ajustare homosexuală la una heterosexuală.”[6]

La sambia, un trib din Papua Noua Guinee în care sexul homosexual le era impus băieţilor în creştere până la vârsta căsătoriei (când se aştepta de la ei să devină exclusiv heterosexuali), exista o schimbare semnificativă către heterosexualitate. Herdt,[7] care i-a cercetat intens pe sambia, i-a evaluat pe bărbaţii sambia pe scala lui Kinsey pentru cele două perioade: înainte şi după căsătorie. El a găsit că schimbarea de la adolescent la bărbatul masculin, în atitudini şi comportament, echivalau cu o trecere de la Clasele homosexuale 5 şi 6 ale lui Kinsey (de la predominant homosexual la exclusiv homosexual) la Clasa 2 (predominant heterosexual). Herdt credea că schimbarea avea loc o schimbare reală în orientarea sexuală.

De la heterosexual la homosexual

Femeile exclusiv heterosexuale pot, la vârsta mijlocie, să dezvolte sentimente lesbiene şi comportament lesbian. Aceasta este o bine-cunoscută caracteristică clinică a lesbianismului.[3,5] Ea apare adesea în timpul căsătoriei sau după terminarea căsătoriei, fără indicii observabile clinic ale unei existenţe anterioare – nici măcar a unor fantezii lesbiene, după cum au raportat următorii doi terapeuţi.

Nichols[5] a găsit la femeile bisexuale căsătorite că „multe păreau să facă schimbări dramatice în clasificarea de către Kinsey atât a fanteziei, cât şi a comportamentului în timpul căsătoriei”, în moduri care „au aruncat îndoială asupra convingerii larg răspândite despre inflexibilitatea orientării şi atracţiei sexuale în timpul vieţii”.

Dixon[8] a chestionat 50 de femei care au devenit bisexuale după vârsta de treizeci de ani. Ele fuseseră exclusiv heterosexuale anterior, fără ca înainte să fi avut fantezii sexuale semnificative cu femei şi fiind destul de satisfăcute din punct de vedere heterosexual. Au continuat să se delecteze cu relaţii sexuale promiscue cu ambele sexe.

Tanner[11] a raportat că aproximativ jumătate dintre lesbienele pe care le cunoştea erau heterosexuale înainte de vârsta mijlocie.

Lucrarea lui Kinsey despre sexualitatea masculină şi feminină în anii ’40 şi ’50 este probabil clasică în domeniu în concluziile sale că orientarea sexuală este fluidă şi supusă schimbării spontane. La un stadiu de început în cercetarea sa, Kinsey (după cum este citat de cercetătorul său, Kinsey Pomery[9]) a descoperit „mai mult de 80 de cazuri de bărbaţi [anterior homosexuali] care au făcut o ajustare heterosexuală satisfăcătoare”. Ceea ce a reprezentat 2% din eşantionul său. Mici cantităţi de fantezii homosexuale au rămas; dar descrierea tipică în acea vreme era „ajustare”. Kinsey, de asemenea, a găsit că cele mai multe schimbări au avut loc la adulţi.

Comentând în special lucrarea lui Kinsey ş.a., cercetătorul din Texas Ross spune: „Ţinând cont de aceste date… sexualitatea poate fi văzută astfel mai degrabă ca o variabilă fluctuantă, decât ca o constantă.”[10]

Un studiu făcut de bine-cunoscuta echipă de cercetători Bell, Weinberg şi Hammersmith,[12] publicat în 1981, a clamat, de asemenea, că 2% din populaţia heterosexuală au spus că fuseseră cândva exclusiv homosexuali. În mod independent, cercetătorii Cameron ş.a.[13] din Colorado au raportat în 1985 o cifră identică. De asemenea, ambele studii au stabilit un procentaj al homosexualităţii în populaţie de 4%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din eşantionul homosexual s-a deplasat în mod semnificativ către heterosexualitate. Dar schimbarea a avut loc în ambele direcţii. Aproximativ 2% din grupul heterosexual au devenit homosexuali (Figura 37).

Mai multe date sunt disponibile în studiul amplu făcut de Laumann ş.a. (1994),[14] care au raportat că aproximativ jumătate dintre bărbaţii activi homosexual ca tineri adulţi nu mai erau activi ulterior. Este adevărat, unul sau două incidente de activitate homosexuală au fost înregistrate în fiecare caz, iar întrebările au fost direcţionate mai degrabă la activitate, decât la identitate, dar cu toate limitările sale, studiul sprijină alte studii. Rosario ş.a. (1996)[15,16] au raportat, într-un studiu longitudinal, că 57% dintre subiecţii lor homosexuali/lesbiene au rămas exclusiv homosexuali/lesbiene, dar restul se schimbaseră în diferite grade. Fox[17] a raportat diferite grade ale schimbării la bisexuali (care nu urmaseră terapie pentru schimbare).

Figura 37: Prezentarea deplasării naturale între orientările sexuale

Sumarizarea acestor studii şi o excelentă formulă aproximativă este că aproximativ jumătate dintre cei cu atracţie exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex au fost cândva bisexuali sau chiar heterosexuali. Aceasta se afirmă explicit în Sandfort (1997).[18] Şi aproximativ acelaşi număr s-au schimbat de la a avea exclusiv atracţie exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex la a fi bisexuali sau chiar exclusiv heterosexuali (deşi evident ei reprezintă o proporţie mult mai mică a heterosexualilor).

Cercetătorul californian Hart[19] a raportat că aproximativ 1% dintr-un grup de bărbaţi creştini conservatori au raportat în mod spontan (într-un chestionar anonim despre orientare, atitudini şi comportamente sexuale, dar nu despre schimbare), că fuseseră cândva exclusiv homosexuali, dar acum erau heterosexuali ajustaţi şi fericiţi. Dacă ar fi fost întrebaţi specific, este posibil ca procentajul să fi fost mai mare. Similar, într-un amplu sondaj pe internet făcut pe tineri homosexuali şi lesbiene de către !OutProud!,[20] când au fost întrebaţi ce credeau despre posibilitatea schimbării orientării sexuale către heterosexualitate, 1% au îndrăznit efectiv să afirme că făcuseră o asemenea schimbare!

Studii care arată diferite grade de schimbare continuă să se publice în jurnalele ştiinţifice. Într-un studiu longitudinal din Noua Zeelandă,[21] 1000 de copii au fost urmăriţi de la naştere. De la vârsta de 21-26 de ani, 1,9% dintre bărbaţi au părăsit atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus, iar 1% au trecut la atracţie exclusivă faţă de persoanele de sex opus. Totuşi, la femei, într-o înregistrare internaţională, un maxim de 9,5% au părăsit atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus. Un procent mai obişnuit de 1,3% au trecut la atracţie exclusivă faţă persoanele de sex opus. Acestea şi alte schimbări similare în cadrul grupului i-au determinat pe cercetători să afirme că orientarea sexuală aproape sigur nu este cauzată de factori genetici.[21] În mod similar,[22,23] diferite grade de schimbare de-a lungul anilor au fost constatate la femeile tinere din SUA. Unii cititori este posibil să fi auzit deja de moda LUG la studentele din unele universităţi din SUA – Lesbiene până la Graduare – care arată maleabilitatea sexualităţii.

Din cele de mai sus putem concluziona că homosexualitatea este mult mai fluidă decât heterosexualitatea, după cum arată proporţia însemnată de 50% dintre homosexuali care se deplasează către o orientare heterosexuală, comparativ cu proporţia redusă de heterosexuali care au devenit homosexuali. (Figura 37)

Kinish ş.a.[24] au examinat în detaliu tipul de schimbări care au avut loc şi în majoritatea cazurilor au confirmat imaginea anterioară. Rezultatele lor sunt prezentate în următoarele două diagrame, Figurile 38 şi 39, care confirmă apariţia atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex descrisă în Capitolul Doi. (Cifrele sunt complexe, a se vedea pagina 225 din carte pentru un sumar simplificat.) Eşantionul nu a fost aleatoriu, iar aceasta ar putea să însemne că măsura schimbării a fost mai mică decât cea arătată aici, deoarece un studiu al orientării sexuale i-ar putea atrage pe cei care s-au schimbat şi sunt curioşi să afle de ce – cu alte cuvinte, ei ar putea fi suprareprezentaţi în grup. Criteriul a fost orientarea sexuală autoatribuită. Schimbările au avut loc pe întreaga perioadă a vieţii şi par să fi inclus anii instabili ai adolescenţei. Cifrele însumate nu ajung la 100% în a doua diagramă, datorită complicaţiilor implicând categoria „combinată” şi datorită detaliilor insuficiente din lucrarea ştiinţifică.

Figura 38: Deplasarea bărbaţilor adulţi între homosexualitate şi heterosexualitate de-a lungul vieţii. Mişcarea cea mai importantă este către heterosexualitate. În fiecare coloană verticală, blocurile etichetate cu culoarea gri deschis indică orientarea anterioară.

Figura 39: Deplasarea femeilor adulte între lesbianism şi heterosexualitate.

Figurile 38 şi 39 pot fi rezumate după cum urmează.

  • Cele mai multe schimbări au loc către heterosexualitatea exclusivă.
  • Numărul celor care se schimbă către atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus este mai mare decât numerele curente combinate ale bisexualilor şi ale celor cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex. Această cifră surprinzătoare confirmă zicala care circula cu zece ani în urmă: „Foştii homosexuali îi depăşesc numeric pe homosexualii din prezent.” Aproximativ 3% dintre bărbaţii şi femeile cu atracţie exclusivă faţă de persoanele de sex opus susţin că au fost cândva altceva.
  • Atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus este de 17 ori mai stabilă decât atracţia exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex la bărbaţi, iar atracţia faţă de persoanele de sex opus este de 30 de ori mai stabilă decât atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la femei. Deci femeile îşi schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbaţii.

Gradul de schimbare la bisexuali a fost excepţional de ridicat – mult mai mulţi au trecut la o anumită formă de exclusivitate decât au rămas stabili.

Nu s-au raportat schimbări directe de la atracţia exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex la atracţia faţă de persoanele de sex opus în acest eşantion. Dar, cu siguranţă, el confirmă că numeroase schimbări are loc spontan în populaţie.

Mock şi Eibach[24a] au găsit că după vârsta de 40-50 de ani, 64% dintre lesbienele exclusive se schimbă în altceva, iar 65% dintre bisexuali la fel. Dintre bărbaţii cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, 9,5% s-au schimbat, iar 47,1% dintre bisexuali, de asemenea. Nicio terapie nu a fost implicată.

Katz-Wise şi Hyde[24b] au găsit că 63% dintre femeile cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex şi 50% dintre bărbaţii cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani, îşi schimbaseră atracţia cel puţin o dată. Aproximativ 20% au avut schimbări multiple, iar prima schimbare avusese loc la sfârşitul adolescenţei. Nicio terapie nu a fost implicată.

Schimbarea la adolescenţi

Printre cele mai remarcabile date despre schimbare sunt cele pentru adolescenţi. Următoarele date sunt luate dintr-un foarte amplu sondaj din SUA despre Sănătatea de la Adolescent la Adult, făcut de Savin, Williams şi Ream (2007).[25]

Prezentăm datele în formă vizuală, pentru a fi mai uşor de urmărit. În figurile de mai jos, negrul reprezintă atracţia doar faţă de persoanele de sex opus, griul mediu îi reprezintă pe cei care sunt atraşi de persoanele de ambele sexe şi griul deschis pe cei atraşi doar de persoanele de acelaşi sex. Diagrama arată schimbările în atracţie la aceste trei categorii de la 16 la 17 ani. Sondajul a folosit termenul „atracţie romantică” în întrebările sale despre atracţia faţă de persoanele de un sex sau celălalt, dar noi o vom numi pe scurt „atracţie”.

În prima diagramă de mai jos (Figura 40), bara din stâga îi reprezintă pe toţi bărbaţii din eşantion care aveau atracţie faţă de persoanele de celălalt sex la vârsta de 16 ani. Cele trei bare din dreapta arată procentajul celor care au ajuns la una dintre cele trei clase de atracţii un an mai târziu, la vârsta de 17 ani, sfârşind în una dintre cele trei clase ale atracţiei. Răspunsurile nu însumează întotdeauna dimensiunea barei din stânga, deoarece 15% dintre respondenţii care au avut atracţie romantică în primul an, au spus că nu mai aveau deloc atracţie faţă de persoanele din niciun sex în al doilea an. Uneori nu au răspuns deloc la întrebare. În Figurile 40 şi 42 rezultatele pentru femeile cu atracţie faţă de persoanele de celălalt sex au fost aproape identice cu cifrele pentru bărbaţi, de aceea nu sunt prezentate.

Figura 40: Atracţia faţă de persoanele de celălalt sex la bărbaţi

Pentru cei (mult mai puţini) care aveau atracţii faţă de ambele sexe (rândul celor care sunt doar bisexuali) vedem ceva interesant în Figura 41.

Figura 41: Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la bărbaţi

Un foarte mic procentaj rămân atraşi exclusiv de persoanele de acelaşi sex, dar de departe cea mai mare proporţie nu mai au nicio atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, ci au numai atracţie faţă persoanele de sex opus. Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex încetează în decursul unui singur an sau se schimbă în atracţie faţă de persoanele de sex opus, sau poate că sunt atracţii trecătoare, iar indivizi compatibili de acelaşi sex nu sunt disponibili la vârsta de 17 ani.Figura 42: Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la femei

Din nou, în Figura 42 vedem o schimbare considerabilă de la atracţia exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex la la atracţia exclusivă faţă persoanele de sex opus.

Nu a existat intervenţie pentru a aduce schimbări între 16 şi 17 ani. Se pare că maturizarea sau şansa au fost principalul responsabil pentru schimbare. Figurile 43-45 sunt pentru cei cu vârsta de 17-22 de ani.Figura 43: Atracţia faţă de persoanele de sex opus la bărbaţi,17-22 de ani

Din nou, aceasta confirmă că atracţia exclusivă faţă de persoanele de sex opus persistă la ambele sexe.

Figura 44: Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la bărbaţi, 17-22 de ani

Aceasta confirmă, din nou, că cei atraşi iniţial numai de persoanele de acelaşi sex, în decursul obişnuit al evenimentelor, vor sfârşi, în cea mai mare parte, prin a fi atraşi exclusiv de persoanele de sex opus. Un procent surprinzător de mic al celor atraşi de persoanele de acelaşi sex în adolescenţă rămân astfel.

Figura 45: Atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex la femei, 17-22 de ani

Tiparul pentru femei este că doar foarte puţine rămân atrase exclusiv de persoanele de acelaşi sex pe termen lung. Multe devin bisexuale, adică dobândesc şi atracţie faţă de persoanele de sex opus.

Dacă atracţia iniţială a fost faţă de persoanele de sex opus, iar cea care a urmat a fost faţă de persoanele de acelaşi sex, deprimarea s-a accentuat.[90]

Concluzia aici este că în timp există o foarte mare schimbare în atracţie, cu siguranţă în cinci ani, dar chiar şi într-o perioadă scurtă de un an. Schimbările sunt profunde, chiar în comparaţie cu cele de la adulţi.

Sunt aceste sentimente (în mare parte din adolescenţă) reale? Sunt ele cu adevărat atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex? S-ar putea susţine cu uşurinţă că fie că sunt atracţie faţă de persoanele de sex opus, fie că sunt atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, ele nu sunt forma matură a atracţiilor respective. Totuşi, cu siguranţă, sunt destul de reale ca să declanşeze sinuciderea când adolescentul este respins de prietenul său special, îndeosebi dacă atracţia este faţă de persoanele de acelaşi sex sau bisexuală.

Din datele de mai sus pentru cei cu vârsta de 16-17 ani, este posibil să se estimeze măsura schimbării de la atracţia bisexuală la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, comparativ cu măsura de schimbare de la atracţia faţă de persoanele de sex opus. Făcând presupunerea aritmetică că cei care nu apar în date nu afectează rezultatele, este posibil să calculăm cu cât este mai probabil ca orientarea homosexuală să devină heterosexuală, decât invers.

Bărbaţi: atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, comparativ cu atracţia faţă de persoanele de sex opus. Schimbarea este de 38 de ori mai probabilă.

Atracţie bisexuală/faţă de persoanele de sex opus. Schimbarea este de 57 de ori mai probabilă.

Femei: atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, comparativ cu atracţia faţă de persoanele de sex opus. Schimbarea este de 28,9 de ori mai probabilă.

Atracţie bisexuală/faţă de sexul opus. Schimbarea este de 29,8 ori mai probabilă.

Pentru a fi mai conservatori, atracţia bisexuală sau atracţia exclusivă faţă de persoanele de acelaşi sex este de cel puţin 25 de ori mai probabil să se schimbe decât atracţia faţă de persoanele de sex opus. (Adică este de 25 de ori mai probabil ca cei de 16 ani care spun că au atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex sau atracţie bisexuală să se schimbe către heterosexualitate la vârsta de 17 ani, decât ca cei cu orientare heterosexuală să se schimbe către bisexualitate sau homosexualitate.) Ceea ce este comparabil cu cifrele care reies din alte lucrări ştiinţifice prezentate în capitolul de faţă, dar având valoare mai mare.

Cei mai mulţi adolescenţi se vor schimba de la atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. De fapt, în grupul celor cu vârsta de 16-17 ani, 98% vor trece de la homosexualitate sau bisexualitate către heterosexualitate, având poate pentru prima dată o anumită atracţie sau atracţie exclusivă faţă de sexul opus.

Cei mai mulţi adolescenţi care cred că sunt homosexuali/lesbiene/bisexuali şi că vor fi astfel tot restul vieţii, vor fi probabil diferiţi în următorul an. Prin urmare, este complet iresponsabil şi categoric contrazis de fapte să se recomande susţinerea sentimentelor faţă de persoanele de acelaşi sex la un adolescent pe motiv că astfel de sentimente sunt intrinseci, neschimbabile şi că individul este, prin urmare, homosexual.

Nu este un rezultat nou. Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, Tiffany Barnhouse, profesor de psihiatrie la Universitatea Metodistă din Sud a remarcat cu supărare:

„Nu pot să afirm cu suficientă tărie că a le prezenta acest model [homosexual] tinerilor sau a le îngădui – aşa cum se întâmplă adesea în climatul contemporan al discuţiilor libere – să-şi imagineze că experimentele lor adolescentine tranzitorii sunt cu adevărat elocvente pentru o dispoziţie homosexuală determinată este nu numai o dovadă a ignoranţei psihiatrice, dar este, la fel de specific, un act imoral.”[77]

Pe de altă parte, cei în vârstă de 16 ani care susţin că au atracţie faţă de persoanele de sex opus vor rămâne în mod surprinzător astfel, iar aceasta este o presupunere realistă.

Deci atât la adulţi, cât şi la adolescenţi are loc o mare măsură de schimbare spontană. În loc ca atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex să fie o stare neschimbabilă, ea este de fapt un bun exemplu al unei stări schimbabile. Atât de multe schimbări au loc, încât Savin-Williams şi Ream au pus sub semnul întrebării dacă ideea orientării sexuale la adolescenţi are vreun sens.

Unde sunt toţi foştii homosexuali?

În acest punct se pune întrebarea firească – dacă există atât de mulţi „foşti homosexuali” în populaţie, unde sunt ei? Foarte puţini cititori au întâlnit vreunul de care să ştie. Nu este de mirare că comunitatea LGB este foarte sceptică cu privire la schimbarea reală, cu toate că cele mai bune estimări ale cercetătorilor implică faptul că ea are loc şi încă în mod spontan, fără intervenţie clinică, odată cu înaintarea în vârstă.

Există motive bune pentru care acest grup rămâne ascuns.

  • Cei mai mulţi dintre cei care au trecut la atracţia faţă de persoanele de sex opus simt o anumită jenă cu privire la viaţa lor dinainte şi nu le place să vorbească despre ea.
  • Mulţi cred că trecerea lor la atracţia faţă de persoanele de sex opus este reală şi permanentă, iar atracţia faţă de persoanele de sex opus este identitatea lor centrală. Nu vor să vorbească despre orientarea lor sexuală anterioară. Viaţa merge înainte.
  • Dacă acum sunt implicaţi heterosexual, recunoaşterea atracţiei lor anterioare faţă de persoanele de acelaşi sex ar putea pune în pericol relaţia din prezent.
  • Dacă recunosc în public atracţia lor anterioară faţă de persoanele de acelaşi sex, vor fi subiectul unor atacuri adesea ostile, publice şi necruţătoare din partea membrilor comunităţii homosexuale. Deoarece mulţi „foşti homosexuali” se află la capătul timidităţii pe scala încrederii în sine, îşi ţin capul plecat. Regretatul Dean Byrd a spus, dată fiind experienţa sa cu clienţii: „Ştiţi ce se întâmplă când cineva spune că este un fost homosexual? Viaţa sa şi viaţa familiei sale devine in iad. Este batjocorit de activişti, familia îi este umilită.”
  • Puţine schimbări sunt către o atracţie faţă de persoanele de sex opus de 100% şi mulţi dintre cei care s-au schimbat sunt poate stânjeniţi din cauza celor câteva procente de atracţie faţă de persoane de acelaşi sex care rămân, deoarece activiştii tind să argumenteze, în mod absolutist, că şi o rămăşiţă de câteva procente de atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex arată că nu a avut loc o schimbare reală.
  • În contrast, un homosexual exclusiv în prezent, care a avut cândva atracţie faţă de persoanele de sex opus, este probabil să spună că atracţia lui anterioară faţă de persoanele de sex opus a fost un strat superficial, care a acoperit identitatea atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex, şi va fi mai dornic să discute despre identitatea lui anterioară – adesea din motive politice.

Ostilitatea faţă de cei care s-au schimbat este extremă şi aproape de o interzicere totală a libertăţii lor de exprimare. Posterele care au apărut în toată ţara în SUA în anii ’90, arătând un grup mare de oameni şi mesajul: „Se pot schimba homosexualii? Noi am făcut-o!”, i-a înfuriat pe membrii comunităţii homosexuale. Unele au fost făcute bucăţi.

S-a făcut o publicitate naţională ofensatoare, bazată pe discreditare şi negare. Cei mai mulţi heterosexuali ar găsi o asemenea afirmaţie care contrariază, dar nu insultătoare pentru comunitatea LGB. Dar un purtător de cuvânt homosexual din statul Pennsylvania, unde s-a întâmplat aceasta, a numit-o „cea mai periculoasă exprimare a heterosexismului pe care am văzut-o vreodată”.

Facultăţile din universităţi au intervenit uneori pentru a cere îndepărtarea unor asemenea postere şi au închis organizaţiile din campus care au sprijinit mesajul. De ce? Aceasta îi ameninţă pe cei cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex într-o măsură de care heterosexualilor le este dificil să-şi dea seama pe deplin. Activista homosexuală neortodoxă Camille Paglia a scris: „… reglementarea fascistă a discursului public în această ţară de către liberali nominali, care au devenit în mod atât de necugetat fideli dogmei, ca orice membri începători ai Inchiziţiei spaniole. De ce ar trebui fluiditatea orientării sexuale să fie ameninţătoare pentru un homosexual sigur de identitatea sa sexuală?”[26]

Dar, precum am văzut mai sus, orientarea homosexuală/lesbiană este mult mai puţin sigură decât orientarea heterosexuală, astfel încât sugestiile că schimbarea este posibilă, în mod firesc, stârnesc multă anxietate.

Cel mai bun rezumat al acestei secţiuni ar fi că există o mare măsură de schimbare spontană, recunoscută de toţi cercetătorii, cu excepţia celor extrem de motivaţi ideologic.

Schimbarea asistată

Dacă schimbări considerabile în orientarea sexuală către atracţia faţă de persoanele de sex opus pot avea loc fără intervenţie terapeutică, rezultă că ele ar putea avea loc mai mult sau mai rapid la o persoană motivată, dacă ar fi asistate terapeutic.

Prima înregistrare a unei schimbări asistate o găsim în Noul Testament. În 1 Corinteni 6:9-11, Pavel, scriindu-le corintenilor, a spus despre homosexuali (cuvântul tradus „homosexuali” este arsenokoite în greacă, însemnând „bărbat/coit”): „…Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”

Ei s-au schimbat şi este rezonabil să credem – dat fiind accentul în creştinism mai mult pe atitudinea interioară, decât pe comportamentele pur exterioare – că schimbarea nu a fost doar comportamentală.

Încă din secolul trecut s-a încercat o schimbare asistată, folosindu-se multe tehnici, inclusiv hipnoza, terapia aversiunii, terapia comportamentală, psihoanaliza; unele metode fiind mai degrabă brutale, unele având mai mult succes decât altele. La un stadiu de început al cercetării sale, Kinsey „a recomandat un tipar de tratament al celor care doreau schimbarea”.[9] Prescriind această cale celor care vroiau să şi-o asume, Kinsey întotdeauna a avertizat că „a ştiut că a avut succes în multe cazuri, dar a văzut şi că a dat greş”. Dar se pare că orice terapie s-a folosit, întotdeauna a existat o anumită schimbare către heterosexualitate, aşa cum s-a raportat de către următorii terapeuţi.

Reuben Fine, Director la Centrul pentru Instruire Psihanalitică din New York a remarcat: „Dacă pacienţii sunt motivaşi să se schimbe, un procentaj considerabil de homosexuali declaraţi devin heterosexuali.”[27]

Bernard Berkowitz şi Mildred Newman: „Am descoperit că un homosexual care vrea cu adevărat să se schimbe are o şansă foarte bună să o facă.”[28]

Edmund Bergler a concluzionat, după analizarea şi consultarea a 600 de homosexuali timp de treizeci de ani: „Homosexualitatea are un prognostic excelent în tratamentul psihiatric/psihanalitic, cu o durată de la unul la doi ani… cu condiţia ca pacientul să vrea cu adevărat să se schimbe. Vindecarea indică nu bisexualitatea, ci heterosexualitatea reală şi autentică.”[29]

După douăzeci de ani de studiere comparativă a homosexualilor şi heterosexualilor, Irving Bieber a scris: „Estimările inversării [de la homosexual la heterosexual] variază acum de la 30% la un optimist procent de 50%.”[30]

Bieber i-a urmărit timp de zece ani pe unii dintre clienţii cu care făcuse psihanaliză şi a găsit că rămăseseră exclusiv heterosexuali.[31]

Charles Socarides a spus: „Există… suficiente dovezi că într-o majoritate de cazuri homosexualitatea poate fi tratată cu succes de psihanaliză.”[32]

Cercetătorii Masters şi Johnson, după ce au lucrat cu 67 de homosexuali şi 14 lesbiene care au cerut terapie de reversie, au raportat o rată de succes de 71,6%, după o perioadă de urmărire de şase ani. Deşi au fost criticaţi pentru defecte serioase în urmărirea lor postterapeutică şi în evaluare, pare sigur că au produs multe reversii reale şi de durată.[33]

Psihologul Gerard van den Aardweg, după douăzeci de ani de cercetări a tratamentului homosexualităţii, a afirmat: „Două treimi au ajuns la un stadiu în care sentimentele homosexuale erau, în cel mai bun caz, impulsuri ocazionale sau erau complet absente.”[34]

Psihiatrul William Wilson a susţinut o rată de succes de 55% în tratarea homosexualilor care erau creştini mărturisitori.[35]

Conform lui Robert Kronemeyer, un psiholog clinician: „Aproximativ 80% dintre bărbaţii homosexuali şi femeile homosexuale care au urmat terapie sintonică au fost capabili să se elibereze şi să obţină o ajustare heterosexuală satisfăcătoare.”[36]

Grupurile de suport ale foştilor homosexuali spun că sute de homosexuali au trecut, în mod semnificativ, către o orientare heterosexuală, ca rezultat al dedicării creştine, suportului specializat şi serviciilor pe care le oferă.

Cercetătorul în sexualitate West, din Regatul Unit, rezumând principalele materiale până în anii ’70[3] spune că tehnicile comportamentale au părut să aibă cea mai bună rată de succes (niciodată mai mică de 30%). Deşi psihoanaliza susţine că are un mare succes, rata sa medie a părut să fie de aproximativ 25% (dar 50% dintre bisexuali au ajuns la heterosexualitatea exclusivă).

O cercetătoare în psihologia dezvoltării, Moberly, a susţinut că rata de succes a psihoterapiei în terapia reparativă la homosexuali nu a fost mai ridicată datorită înţelegerii inadecvate a cauzelor homosexualităţii, ratele de succes reflectând, în mod evident, relevanţa modelului de tratament. Moberly afirmă că până în anii ’80, psihoterapia încă vedea homosexualitatea ca pe o problemă cu sexul opus, în loc să o vadă ca pe o dificultate de relaţionare cu persoanele de acelaşi sex. În opinia ei, aceasta explică deziluzionarea multor homosexuali care au solicitat, fără succes, terapie în trecut. S-ar putea ca adoptarea în creştere, în ultimii douăzeci de ani, a modelului de tratament al lui Moberly să se reflecte în nivelele de schimbare mai ridicate decât media pe care susţin că le au diferite grupuri în perioadele mai recente.

Totuşi, chiar acolo unde este inadecvat informată, psihoterapia produce schimbare oriunde influenţează chestiunile relevante pentru cauzele homosexualităţii. Aceasta înseamnă că şi ocupându-se de depresia, abuzul de substanţe sau suicidalitatea care însoţesc, în mod obişnuit, atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, ea poate face o diferenţă în atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Aşa cum comentează West în recenzia pe care o face literaturii de specialitate: „Fiecare studiu făcut vreodată despre conversia de la orientarea homosexuală la cea heterosexuală a arătat un anumit succes.”[3]

Reuben Fine remarcă, în mod similar: „Toate studiile, începând de la Schrenk-Notzing [epoca victoriană], au găsit efecte pozitive, realmente indiferent de tipul de tratament folosit.”[27] Conform lui West, cei care prezintă cea mai mare probabilitate de a răspunde la tratament sunt clienţii care au un nivel bun de motivare, un trecut cu unele sentimente heterosexuale şi au intrat mai târziu în stilul de viaţă homosexual.

Se pare că metodele brutale, precum terapia de aversiune, adică şocuri electrice, nu s-au mai folosit de multe decenii. Terapeuţii din zilele noastre depun eforturi ca să respecte standardele pentru terapie, aşa cum sunt ele înţelese în prezent. Formula aproximativă încă este că aproximativ o treime obţin o schimbare mai degrabă dramatică, o treime obţin o schimbare semnificativă, iar o treime nu se schimbă. Astfel de schimbări sunt mult mai ridicate decât schimbarea spontană neterapeutică la adulţi. Totuşi, trebuie să reflectăm la faptul că, în climatul curent, este mai probabil ca terapeuţii să vadă cazurile extreme. Dat fiind acestea, ratele raportate de schimbare sunt destul de bune.

O schimbare bine documentată[37] a avut loc din întâmplare şi a implicat medicaţia. Doi profesionişti în medicină din Florida au raportat în 1993 că au tratat un bărbat homosexual pentru fobie socială – avea o anxietate extremă în orice cadru social. Fusese exclusiv homosexual în fantezii şi practică începând din adolescenţă, dar aceasta nu avea legătură cu cererea sa de a fi tratat; era destul de fericit ca homosexual. Medicamentul fenelzină ajută în multe cazuri de fobie socială şi, cu siguranţă, a fost de ajutor în acest caz. Începând din a patra săptămână, a devenit mai deschis, mai vorbăreţ şi s-a simţit mai confortabil în situaţiile sociale. A început să discute spontan într-un grup, fără să roşească. Dar, în mod curios, a raportat o experienţă pozitivă, plăcută întâlnindu-se şi ieşind în oraş cu o femeie.

„În următoarele două luni, a început să se întâlnească exclusiv cu femei, a raportat că se bucura de relaţiile sexuale heterosexuale şi că nu mai avea interese sexuale pentru bărbaţi. Şi-a exprimat dorinţa pentru o soţie şi o familie, iar fanteziile lui sexuale au devenit complet heterosexuale… În retrospectivă, el a decis că combinaţia dintre anxietatea sa când se apropia de oameni, respingerea hărţuitoare din partea bărbaţilor heterosexuali şi acceptarea confortabilă din partea bărbaţilor homosexuali, care l-au urmărit şi i-au făcut curte, îl ajutaseră să se convingă de homosexualitatea sa.”

Deci acest raport este despre cineva care era, în mod clar, exclusiv homosexual, al cărui comportament în trei luni a devenit exclusiv heterosexual. Ceea ce este o schimbare excepţional de rapidă.

De ce se împotriveşte schimbării activistul homosexual?

Activismul homosexual aduce de obicei unul din următoarele argumente sau chiar toate argumentele următoare.

  • De la bun început, cei în cauză nu au fost homosexuali.
  • Pretinsa schimbare în orientare care a avut loc este scurtă şi iluzorie. (În timp, individul va reveni la homosexualitate; schimbarea este doar rezultatul suprimării sentimentelor homosexuale, care vor reveni la suprafaţă.)
  • Îţi poţi schimba identitatea, dar nu orientarea. (Te poţi opri să dai curs homosexualităţii, dar nu te poţi opri să fii homosexual în interiorul tău.)
  • Cei care spun că schimbarea este posibilă sunt „homofobi” (urând sau fiindu-le teamă de homosexualitate şi homosexuali). Adică îi forţează pe homosexuali să devină heterosexuali fiindcă nu le place homosexualitatea sau nu le plac homosexualii.
  • Homosexualii care trec prin schimbare sunt afectaţi emoţional în procesul respectiv, devin deprimaţi, îşi pierd stima de sine şi devin suicidari, fiindcă îşi violentează adevăratul lor sine şi „internalizează homofobia”, care îi forţează să se schimbe.

Activismul homosexual încearcă să discrediteze orice studiu care arată că schimbarea este posibilă sau pe oricine susţine că s-a schimbat. De ce? Noi credem că din următoarele motive.

Cei care au ajuns la vârsta adultă în ultimele decenii ale secolului douăzeci au trăit timp îndelungat cu o conştienţă în creştere despre orientarea lor homosexuală, cunoscând foarte bine atitudinile predominante faţă de homosexualitate, fiindu-le teamă să-şi mărturisească homosexualitatea şi neştiind ce să facă. Mulţi au încercat de unii singuri, ani de zile, să se schimbe, dar au eşuat. Unii au căutat cu adevărat ajutor de la consilieri, slujitori ai bisericii, psihologi sau psihiatri – adesea la un cost considerabil – dar nu au ajuns nicăieri. Nu este prea surprinzător că mulţi cred că este imposibil să te schimbi. „Dacă ar fi posibil, astăzi aş fi heterosexual”, spun unii dintre ei. Dacă s-au îndreptat către religie, aşa cum au făcut mulţi, şi au găsit doar condamnare, respingere şi niciun ajutor pentru schimbare, vor fi cinici cu privire la Biserică, afară doar dacă ea îi acceptă necondiţionat. (Aproape 40% dintre homosexuali spun că din cauza homosexualităţii au devenit mai puţin religioşi decât erau în trecut.)[52]

Homosexualii care nu găsesc nicio modalitate de a-şi schimba orientarea au puţine opţiuni, dintre care una este să-şi adune o măsură considerabilă de curaj personal, necesar pentru a accepta eticheta de „homosexual” şi pentru a se recunoaşte homosexuali faţă de ei înşişi, faţă de familiile lor şi faţă de alţii. Unii homosexuali fac lobby şi campanie pentru schimbări în politicile tuturor instituţiilor. În mod firesc, când guvernele încep să ofere protecţie socială, iar homosexualitatea primeşte suport de la Biserică, sistemul judiciar, educaţie, profesioniştii din medicină şi sănătate medicală şi mass-media, ca şi un suport „ştiinţific” evident, schimbarea nu este ceva la care cineva care se autoidentifică drept homosexual trebuie să se gândească prea mult – în special dacă există tipare pline de satisfacţii, de gratificare sexuală şi emoţională, la care ar trebui să renunţe.

Precum a spus un fost homosexual, Frank Worthen, după aproximativ treizeci şi cinci de ani de homosexualitate: „Sexul le-a împlinit (bărbaţilor) nevoia de apropiere atât de mult timp, încât perspectiva de a renunţa la el este foarte ameninţătoare.” El continuă spunând: „Nu există nimeni în stilul de viaţă homosexual care să nu poată face schimbarea – dar multora le este prea teamă ca să o caute.”[53]

Acum, bineînţeles, „dreptul” de a fi homosexual şi/sau activ sexual este menţinut cu atâta sfinţenie mare parte din Occident, încât orice sugestie că schimbarea ar fi o opţiune mai bună aproape că este considerată o infracţiune. De exemplu, un episcop anglican din nord-vestul Angliei, care s-a întrebat în mod public dacă a fi homosexual este un stil de viaţă recomandabil, a fost vizitat de poliţie şi a fost supus la un interogatoriu sever. Există o împotrivire oficială tot mai mare faţă de orice altceva decât acceptarea orientării homosexuale.

Cu câţiva ani în urmă, în Australia, o consilieră care s-a înscris la un curs postuniversitar de sexologie a fost curând eliminată, exclusiv pe motivul că era în favoarea terapiei de schimbare şi i s-a spus: „Nu încerca să lupţi pentru asta. Avem prieteni în poziţii înalte.”

Este mult mai uşor să argumentezi că intoleranţa faţă de homosexuali şi discriminarea lor sunt singurele motive pentru care homosexualii vor să-şi schimbe orientarea, decât să crezi că schimbarea este posibilă sau benefică. Ross, de exemplu, susţine că nicio cerere de schimbare a vreunui homosexual nu este voluntară,[10] în ciuda sondajelor care arată că un motiv principal de căutare a terapiei este lipsa sinceră de satisfacţie în stilul de viaţă homosexual şi că presiunea din partea altora este un factor minor. În anii ’70, aproximativ jumătate dintre lesbiene şi cam 62% dintre bărbaţii homosexuali doriseră să-şi schimbe orientarea la un anumit moment în viaţă.[54] Conform lui Bell şi Weinberg,[52] în 1978 aproximativ 1 din 4 lesbiene şi 1 din 5 bărbaţi homosexuali au încercat efectiv să facă ceva cu privire la asta, iar aproape jumătate dintre ei au făcut două sau mai multe încercări.

Nu există cifre disponibile pentru perioada următoare şi aproape sigur că schimbarea atitudinilor cu privire la homosexualitate au făcut ca numerele respective să scadă considerabil. Dar oamenii tot mai caută ajutor pentru schimbare. Ei o fac din următoarele motive.

De ce caută homosexualii să-şi schimbe orientarea sexuală?
Relaţii de scurtă durată şi instabile

După un timp, unii homosexuali descoperă că homosexualitatea nu aduce satisfacţia promisă. „Domnul Potrivit” nu apare sau apare, dar mai devreme sau mai târziu devine „domnul Nepotrivit”.[55] Un bărbat homosexual a descris acest stil de viaţă drept „căutarea monogamiei din pat în pat”. Cercetătorul Hooker[55] a descoperit că aproape toţi homosexualii au „o năzuinţă intensă pentru relaţii cu stabilitate, continuitate, intimitate, dragoste şi afecţiune, dar sunt incapabili să găsească aşa ceva”. West comentează că relaţiile masculine se rup frecvent „mai degrabă din cauza neînţelegerilor interne, decât din cauza presiunii exterioare”. 60% dintre relaţiile masculine durează mai puţin de un an, iar cele mai multe relaţii lesbiene, mai puţin de trei ani. Relaţiile de cinci ani sunt mai mult decât excepţionale.[3] Adevărata viaţă a unui bărbat care este homosexual fără să se ascundă este „suprasaturată cu gelozie, competitivitate, insecuritate, maliţiozitate, accese de furie şi schimbări isterice ale stării sufleteşti”, spune West. Pollak afirmă că relaţiile homosexuale sunt „adesea bântuite de la bun început de drame, suferinţă şi infidelităţi, dependenţă intensă, gelozie şi furie”.[56]

Dificultăţile sexuale din relaţiile homosexuale sunt aproximativ de două ori mai mari decât cele din relaţiile heterosexuale.[57]

Lungimea mediană a relaţiei pentru cele peste 50 de studii pe care le-am găsit, este de 4,7 ± 2 ani, atât pentru homosexuali, cât şi pentru lesbiene (Whitehead, 2016, din presă, Journal of Human Sexuality). În contrast, chiar şi în Statele Unite, cuplurile heterosexuale au o şansă de aproape 50:50 să ajungă la aniversarea nunţii de argint (25 de ani). Deşi estimarea noastră se bazează pe sondaje mai puţin riguroase decât am dori, contrastul cu cuplurile heterosexuale este atât de mare, încât este evident că există mult mai puţină stabilitate. Şansele de a ajunge la o relaţie de 25 de ani sunt de numai câteva procente, ceea ce nu poate fi recomandat, din punct de vedere etic, de către consilieri.

Motivul pentru aceasta s-ar putea găsi în lucrarea ştiinţifică a lui Karten,[47] care a găsit că 86% dintre cei din grupul celor care au luat parte la studiu şi care căutaseră schimbarea au raportat că a fi homosexual nu este satisfăcător din punct de vedere emoţional. Ceea ce a constituit al doilea cel mai obişnuit motiv pentru terapie.

Infidelitatea

Chiar în ciuda unor „năzuinţe intense pentru stabilitate şi continuitate”, relaţiile monogame sunt rareori fidele. „Monogam” pare să implice o anumită dedicare emoţională primară, dar sexul ocazional continuă.[58] McWhirter şi Mattison,[59] un cuplu homosexual (psihiatru şi psiholog), au încercat să dovedească netemeinicia conceptului că relaţiile homosexuale nu durează. Au raportat rezultatele în cartea lor Cuplul masculin. În cele din urmă, au identificat 156 de cupluri homosexuale care fuseseră împreună între 1 şi 37 de ani, dintre care două treimi intraseră în relaţie cu aşteptări de fidelitate. Numai 7 cupluri fuseseră capabile să menţină fidelitatea sexuală mai mult de 5 ani. Infidelitatea este mai puţin tolerată în relaţiile lesbiene decât în cele homosexuale. Deşi infidelitatea nu este promovată ca normă pentru homosexuali, infidelitatea este norma şi reprezintă un alt motiv pentru care unii caută schimbarea. Frank Worthen, fost homosexual, a remarcat: „Relaţiile homosexuale pot să înceapă cu visuri nerealiste despre tovărăşie pe termen lung, dar de obicei degenerează în sex impersonal; în capcana de a folosi şi a fi folosit.”[53]

Comportament compulsiv

Termeni precum „compulsiv”, „hipersexual” şi „adictiv” apar tot mai des în studii despre sexualitatea homosexuală, adicţia sexuală fiind de 3 ori mai obişnuită decât la heterosexuali.[60,61,62]

Cercetătorii Quadland şi Shattls remarcă: „La unii este implicată o lipsă a alegerii… Ei au raportat că simt că nu au control asupra comportamentului lor sexual, că fac sex mai mult decât vor şi că se simt victimizaţi de activitatea lor sexuală frecventă… Motivaţia şi satisfacţia primară au părut adesea a nu fi pur sexuale… A ieşit în evidenţă un tipar al controlului sexual, care a părut să fie asemănător, în cea mai mare parte, cu supraalimentaţia.”[63]

Un alt cercetător, Pincu, comentează că principalele caracteristici ale adicţiilor sunt prezente în mare parte din comportamentul sexual al homosexualilor şi că acest comportament le afectează starea de spirit. „Entuziasmul nu este ca cel al unui copil care descoperă ceva nou sau interzis, ci este o puternică forţă motivatoare în căutarea continuă a gratificării şi stimei de sine temporare… Toate apărările tradiţionale împotriva represiunii, raţionalizării, minimalizării şi intelectualizării sunt folosite de individul compulsiv pentru a evita recunoaşterea că există o problemă şi că viaţa i-a scăpat de sub control.”[64]

Promiscuitatea homosexuală este bine documentată. Înainte de SIDA aproape jumătate dintre bărbaţii homosexuali albi avuseseră cel puţin 500 de parteneri diferiţi, iar 28% avuseseră 1000 sau mai mulţi, în cea mai mare parte necunoscuţi.[52] Homosexualii încă au de 3-4 ori mai mulţi parteneri decât heterosexualii[14,65] (când se compară medianele, în loc de mediile), iar 13-50% dintre homosexuali continuă să practice sexul riscant ulterior apariţiei SIDA, ceea ce reprezintă, cu siguranţă, o dovadă a unui impuls adictiv. Aceasta în ciuda unei bune cunoaşteri a căilor de transmitere a HIV, a consilierii pentru prevenţia SIDA, a statutului seropozitiv, a campaniilor speciale pentru sexul sigur şi a deceselor prietenilor lor din cauza SIDA.[66,67] Pare să fie clar că mare parte din comportamentul homosexual este scăpat de sub control. Terapeuţii de la NARTH menţionează o cifră de 30% pentru adicţia sexuală la clienţii lor.[68]

Comportamentul sexual scăpat de sub control nu măreşte stima de sine; în cele din urmă, ciclul de a folosi şi a fi folosit conduce la un sentiment de neajutorare şi la depresie.[69] Grupurile foştilor homosexuali afirmă că bărbaţii care caută ajutor adesea spun că se simt folosiţi. Unii sunt celibatari, dar aceştia par să constituie numai o mică minoritate a homosexualilor autoidentificaţi. Conform unui studiu pe termen lung despre bărbaţii homosexuali din Anglia şi Ţara Galilor publicat în 1992, numai 6% au spus că nu făcuseră sex în anul anterior.[70] West a observat „o preocupare obsesivă cu temele sexuale oriunde se adună homosexualii” şi „deseori repulsia de a fi legat de cineva, ceea ce îl conduce la a avea numeroşi parteneri”.[3]

Singurătate odată cu înaintarea în vârstă

Bărbaţii homosexuali devin izolaţi odată cu înaintarea în vârstă.[72] Sociologii Gagnon şi Simon de la Institutul Kinsey au comentat: „Sentimente serioase de depresie şi însingurare adesea îi însoţesc… pe cei cu vârsta de 35-40 de ani”.[71]

Un viitor fără familie, copii sau nepoţi poate să le pară sumbru homosexualilor necăsătoriţi, care devin mai puţin atrăgători cu înaintarea în vârstă şi de aceea nu se simt acceptaţi fie de comunitatea homosexuală, fie de comunitatea heterosexuală. Homosexualii moderni caută să se ocupe de situaţia în cauză făcând presiuni pentru uniuni civile şi familii homosexuale.

Alte probleme

Cei care vin pentru ajutor sunt adeseori împovăraţi de depresie, de riscul de a se sinucide, de abuz de substanţe (cu o medie de trei astfel de probleme) şi caută răspunsuri şi pentru ele.[71a]

Deces timpuriu

Un motiv mai puţin obişnuit pentru terapie (41%) este teama de moarte. După apariţia SIDA, a existat o concentrare iniţială asupra precauţiilor pentru sexul sigur, dar din anul 2005 astfel de campanii sunt ignorate. Chiar medicamentele anti-HIV nu previn decesele aşa cum ar putea-o face. Riscul cancerului la pacienţii cu SIDA este de 20 de ori mai mare decât la populaţia generală,[73] iar epidemiologii consideră că de 20 de ori mai mare este un factor de risc extrem de ridicat. Chiar şi la pacienţii seropozitivi (dar fără SIDA) respectiva lucrare a raportat procentaje de 3 ori mai ridicate. Adevărul medical inevitabil este, de asemenea, că promiscuitatea neprotejată, fie că este asociată cu atracţia faţă de persoanele de sex opus, fie că este asociată cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, este mijlocul ideal pentru bolile infecţioase, dintre care unele vor conduce la scurtarea vieţii.

Rotello[74] atrage atenţia asupra faptului matematic dur că o comunitate care devine seropozitivă la ratele curente tipice de 1-2% per an va conduce la o infectare de 50% şi la moarte pe termen lung, ceea ce se va întâmpla, în cea mai mare parte, în suburbiile marilor oraşe în care predomină persoanele homosexuale.

Conştiinţa

Stilul de viaţă homosexual nu reprezintă o nefericire de nealinat. Unii homosexuali şi unele lesbiene nu îl părăsesc pentru niciunul dintre motivele de mai sus. Ei au parte din plin de momente bune şi ar fi fericiţi să rămână aşa cum sunt, dacă nu ar exista ceea ce ei ar numi probabil conştiinţa – un sentiment persistent că ceea ce fac nu este ceea ce ar trebui să facă. Rădăcina acestui lucru este adeseori convingerea religioasă, pe care ei ar fi reţinuţi în a o descrie ca „homofobie internalizată”, o expresie care se foloseşte tot mai mult. Conştiinţa este cel mai citat motiv pentru căutarea terapiei.

Ignoranţă cu privire la posibilitatea schimbării

Foştii homosexuali, care au petrecut ani de zile în lumea homosexuală, spun că mulţi homosexuali ar ieşi din ea dacă ar şti cum să o facă. Date fiind numeroasele dovezi statistice despre schimbare, încercarea activiştilor homosexuali de a discredita procesul schimbării reprezintă o formă culpabilă de discriminare împotriva unui grup semnificativ de homosexuali care vor să se schimbe. Fine remarcă: „Informarea greşită… că homosexualitatea este intratabilă de către psihoterapie face un rău incalculabil la mii de bărbaţi şi femei.”[27]

Bergler insistă: „Adevăratul inamic al homosexualului este ignoranţa lui cu privire la posibilitatea de a putea fi ajutat.”[29]

Masters şi Johnson comentează: „Psihoterapeutul calificat nu ar mai trebui să evite responsabilitatea de a accepta un client homosexual pentru tratament sau… de a-l trimite la o sursă de tratament acceptabilă.”[33]

Tiffany Barnhouse, profesor de psihiatrie la Universitatea Metodistă Sudică a afirmat: „Frecventa afirmaţie a activiştilor «homosexuali» că este imposibil pentru homosexuali să-şi schimbe orientarea este categoric neadevărată. O asemenea afirmaţie acuză o mulţime de psihiatri şi psihologi responsabili, de falsificarea datelor.”[75]

Procesul schimbării

Grupurile foştilor homosexuali şi terapeuţii care lucrează cu homosexualii care încearcă să se schimbe identifică mai multe probleme majore, cărora este deseori nevoie să li se acorde atenţie. Există o frecventă coexistenţă a riscului de sinucidere, a abuzului sexual, depresiei şi abuzului de substanţe. În mod specific asociate cu homosexualitatea, există adesea breşe severe în relaţia cu părintele de acelaşi sex şi refuzarea unui model de acelaşi sex, respingere din partea grupurilor de tovarăşi de acelaşi sex, erotizarea obişnuită a nevoilor neîmplinite de afecţiune, confundarea sexului cu dragostea, obiceiul mintal al fanteziilor erotice cu persoane de acelaşi sex şi, în mod frecvent, un ciclu adictiv de gratificare sexuală. La femei ciclul adictiv este mai puţin sexual şi mai mult emoţional.

Aceste grupuri spun că problema este adânc înrădăcinată (cel puţin la cei care vin pentru ajutor) şi că, pentru a o învinge, este nevoie de dedicare, răbdare, autoexaminare sinceră şi mult suport. Foştii homosexuali tind să spună că două lucruri sunt esenţiale: o separare completă de stilul de viaţă homosexual (părăsirea relaţiei din prezent şi a mediului homosexual, mutarea din zonă dacă este necesar) şi o reţea puternică de suport heterosexual, care să înlocuiască structura suportului homosexual.

Grupurile foştilor homosexuali aparţin unui tip de grupuri de suport care se ocupă de problemele de comportament. Cele mai multe fac apel la o Putere Mai Înaltă. În grupurile foştilor homosexuali se face specific apel la Dumnezeu, care este reprezentat ca iubitor şi înţelegător – spre deosebire de percepţiile despre Dumnezeu ale multor homosexuali. Ele lucrează la ridicarea stimei de sine. Grupurile spun că darea de socoteală, suportul constant, ajutorul în confruntarea cu ciclul adictiv (identificarea şi evitarea declanşatorilor) şi formarea de prietenii nedefensive, neerotice cu persoane de acelaşi sex (sau cu mentori de acelaşi sex) şi includerea în familii funcţionale conduc la schimbări graduale, dar constante, în orientarea sexuală către heterosexualitate şi la dezvoltarea atracţiei heterosexuale. Membrii grupurilor sunt încurajaţi să-şi ierte părinţii şi să se împace cu ei. Lesbienele îndeosebi primesc ajutor pentru nivele ridicate (de la 85 la 90%) de abuz sexual masculin.

Sondaje cu grade diferite de formalitate – îndeosebi un studiu de şase-şapte ani[75a] foarte atent făcut – au arătat (la bărbaţi) că factorii cei mai utili în acest proces sunt susţinerea din partea bărbaţilor heterosexuali, activitatea masculină de grup, de exemplu, în weekenduri şi mentorarea (dacă se poate găsi un mentor). Aceşti factori au fost mai importanţi decât terapia în sine sau grupurile de suport, deşi ele au fost apreciate într-o anumită măsură.

Adesea grupurile foştilor homosexuali nu sunt dornice să precizeze o perioadă de timp pentru procesul de tranziţie, dar schimbarea pare să fie lentă şi constantă, cu recidive. Unii terapeuţi şi unele grupuri ale foştilor homosexuali susţin că impulsurile compulsive este posibil să scadă până la un nivel controlabil într-o perioadă de timp de la 18 luni la 2 ani şi că după aceea se diminuează constant. Se pare că după ce nu mai acţionează homosexual în mod compulsiv, „fostul homosexual” nu este prea diferit de cei care caută ajutor pentru probleme de comportament heterosexual.

Programele oferite de grupurile foştilor homosexuali adesea îi examinează şi îi ajută pe membrii grupului să rezolve atitudinile care au devenit „întărituri”, despre care grupurile spun că susţin starea homosexuală, precum resentimentele, neiertarea, teama, mânia, insecuritatea, respingerea, invidia, izolarea, mândria, atitudinile împotriva autorităţii, modurile defensive de a relaţiona, stima de sine scăzută, manipularea şi nevoia de a se afla în control. Grupurile foştilor homosexuali afirmă că cei care s-au ocupat cu adevărat de aceste probleme nu mai sunt homosexuali în interior – nu sunt doar nişte homosexuali suprimaţi, care par heterosexuali în exterior. (O discuţie mai amplă despre procesul schimbării este disponibilă altundeva.)[33] Mulţi foşti homosexuali se căsătoresc, dar căsătoria prematură cu un partener de sex opus este de obicei o formă dezastruoasă de terapie şi este, prin urmare, descurajată până mult mai târziu.

Activiştii homosexuali au atacat procesul schimbării, pretinzând că este dăunător stimei de sine şi că îi poate face pe homosexuali suicidari şi deprimaţi.[46] Totuşi, un sondaj făcut de Mesmer a găsit opusul. El a chestionat 100 de indivizi care căutaseră ajutor pentru schimbarea orientării sexuale. A găsit că 88% s-au simţit „mai capabili să aibă relaţii prietenoase” şi au simţit „mai mult respect de sine”. 97% dintre bărbaţi s-au simţit mai masculini, iar 77% dintre femei, mai feminine. 17 respondenţi se căsătoriseră, 55% au raportat „interes heterosexual exclusiv”, iar 47% un oarecare interes homosexual, căruia „rareori se simţeau constrânşi să-i dea curs”. 13% încă aveau un anumit comportament homosexual. 94% se simţeau mai aproape de Dumnezeu.[76] Un chestionar NARTH a găsit, de asemenea, o îmbunătăţire în bunăstarea psihologică şi în relaţiile interpersonale ca rezultat al terapiei reparative, după cum au constatat şi studiul atent al lui Jones şi Yarhouse,[48] şi studiul lui Santero ş.a.

Grupurile foştilor homosexuali susţin că în ea însăşi homosexualitatea este un simptom al stimei de sine scăzute, afirmând că un băiat sau o fată care nu s-au conectat cu părintele de acelaşi sex, s-au simţit diferiţi de tovarăşii de aceeaşi vârstă şi excluşi de ei şi în multe cazuri au fost abuzaţi sexual, nu au o stimă de sine ridicată. Comportamentul sexual ieşit de sub control, de asemenea, conduce la depresie.

Femeile bisexuale au o rată de 20 de ori mai ridicată de automutilare prin tăiere decât heterosexualii,[51a] iar persoanele LGB încearcă să se sinucidă aproximativ de 3 ori mai frecvent decât heterosexualii,[52] o statistică adesea pusă pe seama atitudinilor societăţii. Dar cele mai importante două motive pentru tentativele de sinucidere ale homosexualilor, când sunt legate direct de homosexualitate, sunt ruperea unei relaţii – romantice, de prietenie sau familiale – şi inabilitatea de a-şi accepta propria orientare sexuală, nu discriminarea din partea altora.[52,83,84,89] Literatura de specialitate arată, de asemenea, că rata tentativelor de sinucidere la cei cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex în diferite ţări nu este legată direct de discriminare şi de alte atitudini din societate,[87] deşi acestea sunt probabil un factor indirect.[85] Ratele legate de sănătate şi bunăstare sunt similare, nu direct legate de nivelul perceput de acceptare a persoanelor LGB în ţările europene.[86] Până acum, studiile care au încercat să demonstreze influenţa directă a opresiunii societăţii nu au reuşit să o facă, dimpotrivă, au identificat mecanismele psihologice de a face faţă (bazate mai degrabă pe emoţii, decât pe rezolvare de probleme) ca fiind factorul major.[78-82,88]

Prin urmare, pare nerezonabil să susţinem, aşa cum face activismul homosexual, că cei care încearcă să-i ajute pe homosexualii motivaţi să se schimbe sunt homofobi. Pentru a fi consecvenţi, ei ar trebui să susţină şi că Alcoolicii Anonimi îi urăsc pe alcoolici.

Deşi activiştii homosexuali spun că cei care afirmă că s-au schimbat, evident că de la bun început nu au fost homosexuali, sute de homosexuali care se află în procesul de tranziţie pot să vorbească despre ani de zile de dorinţă şi atracţie homosexuală, despre activitate homosexuală sau despre iubiţi, despre relaţii de concubinaj, promiscuitate şi activism politic. Un fost homosexual, David Kyle Foster, le răspunde adesea celor care se îndoiesc că a fost vreodată cu adevărat homosexual: „Faptul că am făcut dragoste cu o mie de bărbaţi contează?”

Deşi homosexualii vor dovezi că nu va mai apărea niciodată un gând homosexual, grupurile foştilor homosexuali răspund că o asemenea cerere este nerealistă – cum ar fi să spui că un fost alcoolic nu va mai avea niciodată un impuls de moment de a întinde mâna după o sticlă de băutură. Un astfel de impuls poate fi văzut drept ceea ce este: un vechi declanşator care acum şi-a pierdut puterea. Grupurile foştilor homosexuali raportează că impulsurile homosexuale devin treptat controlabile şi continuă să se diminueze constant, în timp ce interesul heterosexual începe să se dezvolte. Mulţi foşti homosexuali se căsătoresc şi sunt fericiţi în căsătorie. Un fost homosexual, veteran al mişcării foştilor homosexuali, Alan Medinger, a spus: „Un mic impuls homosexual s-ar putea să apară periodic. Dar nu este cu nimic mai mult decât o simplă neplăcere.” Foştii homosexuali care fac terapie sunt învăţaţi să identifice ce caută cu adevărat când apare un impuls homosexual şi să obţină acel ceva în mod neerotic. La bărbaţi acel lucru este vorba adesea de nevoia de a fi susţinut ca bărbat de un alt bărbat, a spus el.

Cât de mult se pot schimba oamenii?

Am remarcat afirmaţia lui van den Aarweg că în două treimi dintre cazurile pe care le-a avut ca terapeut, impulsurile homosexuale au devenit doar ocazionale sau complet absente. Grupurile foştilor homosexuali vorbesc, de asemenea, despre astfel de oameni, chiar dacă ajutorul pe care îl oferă ele este mai puţin profesionist. Pentru unii indivizi este posibilă o schimbare importantă.

Ce semnificaţie are faptul că există o varietate de rezultate? Cu siguranţă, înseamnă că dacă cineva este nesatisfăcut cu starea sa din prezent, merită să încerce să se schimbe. Faptul că unii se schimbă în mod remarcabil este important, deoarece arată ceea ce ar putea fi posibil pentru mult mai mulţi în viitor, odată cu continuarea cercetărilor.

Faptul că unii nu se schimbă neagă schimbarea celor care se schimbă? Bineînţeles că nu. Nimeni nu s-ar uita la eşecurile terapiei cancerului, spunând că nicio terapie a cancerului nu ar trebui permisă. Ameliorarea pe termen lung a cancerului are loc şi inspiră eforturi şi mai mari pentru a-l învinge.

Atât în grupul de subiecţi al lui Spitzer, cât şi în grupul de subiecţi al lui Karten, a existat multă religiozitate (în principal iudeo-creştină). Ca la Alcoolicii Anonimi, cei care se schimbaseră credeau că fuseseră ajutaţi de o Putere Mai Înaltă. Totuşi, diferitele grade de religiozitate au avut puţin efect; în grupul său, Karten nu a găsit o corelaţie clară între schimbarea sentimentelor şi gradul de religiozitate. Concluzia care reiese din alte studii este că schimbarea are loc mai des dacă există o anumită religiozitate, decât dacă nu există nicio religiozitate. O concluzie generală care reiese din sondajele lui Spitzer, Karten şi Jones/Yarhouse este că schimbarea de la homosexualitatea exclusivă la heterosexualitatea exclusivă este mai rară, dar că există o satisfacţie generală faţă de orice schimbare ar avea loc.

Nu există statistici cu privire la proporţia în care astfel de oameni formează, în cele din urmă, relaţii satisfăcătoare cu persoane de sex opus; dovezile anecdotice sugerează că o proporţie destul de însemnată a celor care se schimbă devin celibatari rezonabil de satisfăcuţi. Mulţi din societatea noastră modernă privesc gratificarea sexuală ca pe un drept uman şi obiectează, spunând că celibatul heterosexual este o dovadă insuficientă a schimbării. Dar cel care optează pentru gratificarea sexuală confortabilă are puţine de spus cuiva care a ajuns la un rezultat personal satisfăcător după ani de zile de autoexaminare profundă şi dificilă.

Sumar

Există din plin documentări că cei cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex se deplasează cu adevărat către o orientare heterosexuală, adesea primind asistenţă terapeutică, dar de cele mai multe ori fără aceasta. Unii ajung la o schimbare importantă, unii la o schimbare mai redusă, dar este clar că orientarea sexuală este fluidă, nu fixă, deci este imposibil de susţinut că este predeterminată genetic. Există o bună posibilitate ca diferite grade de schimbare să aibă loc dacă există suportul potrivit, inclusiv dacă există terapie de diferite tipuri. Problema în climatul social din prezent este găsirea unui asemenea suport.

Referinţe

[1] Kitzuger C., Wilkinson S. 1995. Transitions from heterosexuality to lesbianism: the discursive production of lesbian identities. Developmental Psychology 31:95-100.

[1a] Katz-Wise S. L., Reisner S. L., Hughto J. W., Keo-Meier C. L. 2015. Differences in Sexual Orientation Diversity and Sexual Fluidity in Attractions Among Gender Minority Adults in Massachusetts. Journal of Sex Research (July 8): 1-11.

[1b] Auer M. K., Fuss J., Höhne N., Günte K., Stalla G. K., Sievers C. 2014. Transgender Transitioning and Change of Self-Reported Sexual Orientation. PLOS ONE 9(10):e110016.

[2] Blumstein P. W., Schwartz P. 1976. Bisexuality in men. Urban Life 5:339-58.

[3] West D. J. 1977. Homosexuality Reexamined. London: Duckworth.

[4] Aaron W. 1972. Straight. New York: Bantam Books.

[5] Nichols M. 1988. Bisexuality in women. Myths, realities and implications for therapy. Women and Therapy 7(2):235-52.

[6] Hatterer L. J. 1970. Changing Homosexuality in the Male. New York: McGraw-Hill.

[7] Herdt G. H. 1981. Guardians of the Flutes. Idioms of Masculinity. New York: McGraw-Hill.

[8] Dixon J. K. 1985. Sexuality and relationship changes in married females following the commencement of bisexual activity. Journal of Homosexuality 11(1/2):115-33.

[9] Pomeroy W. B. 1972. Dr. Kinsey and the Institute for Sex Research. New York: Harper and Row.

[10] Ross M. W. 1983. The Married Homosexual Man. London: Routledge & Kegan Paul.

[11] Tanner D. M. 1978. The Lesbian Couple. Lexington, Massachusetts: D. C. Heath.

[12] Bell A. P., Weinberg M. S., Hammersmith S. K. 1981. Sexual Preference: Its Development In Men and Women. Bloomington, Indiana: Indiana University Press.

[13] Cameron P., Proctor K., Coburn K., Forde N. 1985. Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-9.

[14] Laumann E. O., Gagnon J. H., Michael R. T., Michaels S. 1994. The Social Organization of Sexuality. Chicago: University of Chicago Press.

[15] Rosario M., Meyer-Bahlburg H. F. L., Hunter J., Exner T. M. 1996. The psychosexual development of urban, gay and bisexual youths. Journal of Sex Research 33:113-26.

[16] Rosario M., Schrimshaw E. W., Hunter J., Braun L. 2006. Sexual identity development among gay, lesbian, and bisexual youths: consistency and change over time. Journal of Sex Research 43:46-58.

[17] Fox R. C. 1995. Bisexual identities. În Lesbian, Gay, and Bisexual Identities Over the Lifespan, ed. D’Augelli A. R., Patterson C. J., p. 48-86. New York: Oxford University Press.

[18] Sandfort T. G. M. 1997. Sampling male homosexuality. În Researching Sexual Behavior: Methodological Issues, ed. Bancroft J., p. 261-275. Bloomington, Indiana. Indiana University Press.

[19] Hart A. D. 1994. The Sexual Man. Dallas, Texas: Word.

[20] Kryzan C., Walsh J. 1998. The!OutProud!/Oasis Internet survey of queer and questioning youth. www.eric.ed.gov/?id=ED419854.

[21] Dickson N., Paul C., Herbison P. 2003. Same-sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood. Social Science and Medicine 56:1607-15.

[22] Diamond L. 2003. Was it a phase? Young women’s relinquishment of lesbian/bisexual identities over a 5-year period. Journal of Personality and Social Psychology 84:352-64.

[23] Diamond L. M. 2005. A new view of lesbian subtypes: stable versus fluid identity trajectories over an 8-year period. Psychology of Women Quarterly 29:119-28.

[24] Kinnish K. K., Strassberg D. S., Turner C. W. 2005. Sex differences in the flexibility of sexual orientation: a multidimensional retrospective assessment. Archives of Sexual Behavior 34:175-83.

[24a] Mock S. E., Eibach R. P. 2011. Stability and Change in Sexual Orientation Identity Over a 10-Year Period in Adulthood. Archives of Sexual Behavior 41(3):641-648.

[24b] Katz-Wise S. L., Hyde J. S. 2015. Sexual Fluidity and Related Attitudes and Beliefs among Young Adults with a Same-Gender Orientation. Archives of Sexual Behavior. 44(5):1459-1470.

[25] Savin-Williams R. C., Ream G. L. 2007. Prevalence and stability of sexual orientation components during adolescence and young adulthood. Archives of Sexual Behaviour 36:385-394.

[26] Paglia C. 2001. The energy mess and fascist gays. Salon, May, fără paginaţie.

[27] Fine R. 1987. Psychoanalytic Theory, Male and Female Homosexuality Psychological Approaches. Washington: Hemisphere Publishing Corporation.

[28] Newman M., Berkowitz B., Owen J. 1971. How To Be Your Own Best Friend. New York: Lark Publishing Company.

[29] Bergler E. 1962. Homosexuality: Disease or Way of Life. New York: Collier Books.

[30] Bieber I. 1962. Homosexuality: A Psychoanalytic Study. New York: Basic Books.

[31] Bieber I., Bieber T. B. 1979. Male Homosexuality. Canadian Journal of Psychiatry 24(5):409-421.

[32] Socarides C. W. 1978. Homosexuality. New York: Jason Aronson.

[33] Masters W. H., Johnson V. E. 1979. Homosexuality In Perspective. Boston: Little, Brown and Company.

[34] van den Aardweg G. 1986. Homosexuality and Hope: A Psychologist Talks About Treatment And Change. Ann Arbor, Michigan: Servant Books.

[35] Anon. 1989. “Gays can change” says psychiatrist. Exodus Standard 6(2):6.

[36] Kronemeyer R. 1980. Overcoming Homosexuality. New York: Macmillan Publishing Company.

[37] Golwyn D. H., Sevlie C. P. 1993. Adventitious change in homosexual behavior during treatment of social phobia with phenelzine. Journal of Clinical Psychiatry 54:39-40.

[38] Jawad S., Sidebothams C., Sequira R., Jamil N. 2009. The Journal of Neuropsychiatry and Clinical Neurosciences 21(3):353-4.

[39] Socarides C. W. 1995. Homosexuality. A Freedom Too Far. Phoenix, Arizona: Adam Margrave Books.

[40] Prager D. 1990. Judaism, homosexuality and civilization. Ultimate Issues 6(2):24.

[41] NARTH. 1997. New Study Confirms Homosexuality Can Be Overcome. Encino, California: NARTH.

[42] APA Task Force on Appropriate Therapeutic Responses to Sexual Orientation. 2009. Washington, D.C.

[43] Anonim. 1992. Psychoanalysts say change is possible. Exodus Standard 9(2):4.

[44] Wright R. H., Cummings N. A. 2005. Destructive trends in mental health: the well intentioned path to harm. New York: Routledge.

[45] Spitzer R. L. 2003. Can some gay men and lesbians change their sexual orientation? 200 participants reporting a change from homosexual to heterosexual orientation. Archives of Sexual Behavior 32:403-17.

[46] Shidlo A. S. M. 2002. Changing sexual orientation: A consumers’report. Professional Psychology: Research and Practice 33:249-59.

[47] Karten E. Y., Wade J. C. 2010. Sexual orientation change efforts in men: A client perspective. The Journal of Men’s Studies 18:84-102.

[48] Jones S. L., Yarhouse M. A. 2007. Ex-Gays? A Longitudinal Study of Religiously Mediated Change in Sexual Orientation. Downer’s Grove, Illinois: InterVarsity Press.

[48a] Jones S. L., Yarhouse M. A. 2011. A longitudinal study of attempted religiously mediated sexual orientation change. Journal of Sex and Marital Therapy 37(5):404-427.

[49] Hallman J. 2008. The Heart of Female Same-sex Attraction. Downer’s Grove, Illinois, InterVarsity Press.

[49a] Spitzer R. 2012. Spitzer reassesses his 2003 study of reparative therapy of homosexuality. Archives of Sexual Behavior, 41(4):757.

[49b] Dehlin J. P., Galliher R. V., Bradshaw W. S., Hyde D. C., Crowell A. 2014. Sexual Orientation Change Efforts Among Current or Former LDS Church Members. Journal of Counseling Psychology (March 17): 1-11.

[49c] Hansen N. B., Lambert M. J., Forman E. M. 2002. The Psychotherapy Dose-Response Effect and Its Implications for Treatment Delivery Services. Clinical Psychology: Science and Practice 9(3):329-343.

[50] Alcoholics Anonymous World Service. 1984. Pass It On. New York: Alcoholics Anonymous World Service.

[51] Cappon D. J. 1965. Toward An Understanding of Homosexuality. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall Publishing Company.

[51a] Swannell S., Martin G., Pagina A. 2015. Suicidal Ideation, Suicide Attempts and Non-Suicidal Self-Injury among Lesbian, Gay, Bisexual and Heterosexual Adults: Findings from an Australian National Study. The Australian and New Zealand Journal of Psychiatry (December 1). doi:10.1177/0004867415615949.

[52] Bell A. P., Weinberg M. S. 1978. Homosexualities. A Study Of Diversity Among Men And Women. New York: Simon and Schuster.

[53] Whitehead B. 2003. Craving for Love. Mill Hill, London: Monarch.

[54] Saghir M. T., Robins E. 1973. Male and Female Homosexuality, A Comprehensive Investigation. Baltimore Maryland: Williams and Wilkins.

[55] Nicolosi J. 1991. Reparative Therapy of Male Homosexuality. Northvale, New Jersey: Jason Aronson, Inc.

[56] Pollak M. 1985. Male homosexuality – or happiness in the ghetto. În Western Sexuality, ed. Ariès P., Béjin A., p. 40-61. Oxford: Basil Blackwell.

[57] Laumann E. O., Paik A., Rosen R. C. 1999. Sexual dysfunction in the United States: Prevalence and predictors. JAMA 281:537-44.

[58] Connell R. W., Crawford J., Dowsett G. W., Kippax S., Sinnott V., Rodden P., Berg R., Baxter D., Watson L. 1990. Danger and context: unsafe anal sexual practice among homosexual and bisexual men in the AIDS crisis. Australian and New Zealand Journal of Sociology 26(2):187-208.

[59] McWhirter D. P., Mattison A. M. 1984. The Male Couple. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall.

[60] Dodge B., Reece M., Herbenick D., Fisher C., Satinsky S., Stupiansky N. 2008. Relations Between Sexually Transmitted Infection Diagnosis and Sexual Compulsivity in a Community-Based Sample of Men Who Have Sex with Men (MSM). Sexually Transmitted Infections 84(4):324-7.

[61] Kelly B. C., Bimbi D. S., Nanin J. E., Izienicki H., Parsons J. T. 2009. Sexual Compulsivity and Sexual Behaviors Among Gay and Bisexual Men and Lesbian and Bisexual Women. Journal of Sex Research 46(4):1-8.

[62] Skegg K., Nada-Raja S., Dickson N., Paul C. 2010. Perceived “Out-of-Control” sexual behavior in a cohort of young adults from the Dunedin Multidisciplinary Health and Development Study. Archives of Sexual Behavior 39(4):968-78.

[63] Quadland M. C., Shattls W. D. 1987. AIDS, sexuality and sexual control. Journal of Homosexuality 14(1-2):277-98.

[64] Pincu L. 1989. Sexual compulsivity in gay men: controversy and treatment. Journal of Counselling and Development 68(1):63-6.

[65] Mercer C. H., Hart G. J., Johnson A. M., Cassell J. A. 2009. Behaviourally bisexual men as a bridge population for HIV and sexually transmitted infections? Evidence from a national probability survey. International Journal of STD and AIDS 20(2):87-94.

[66] Van de Ven P., Rawstorne P., Crawford J., Kippax S. 2002. Increasing proportions of Australian gay and homosexually active men engage in unprotected anal intercourse with regular and with casual partners. AIDS Care 14:335-41.

[67] Tecter T. 2001. Urban Mens Health Study. Bulletin of Experimental Treatments for AIDS. Winter: fără paginaţie.

[68] Pullin R. D. 1995. Homosexuality and Psychopathology. În Collected papers from the NARTH Annual Conference, 1995, p. 23. Encino, California: NARTH.

[69] Seligman M. E. P. 1975. Helplessness – On Depression, Development And Death. London: Freeman.

[70] Brown P. 1992. Dangers of monogamy. New Scientist 135 (21 November): 38-9 (Abstract).

[71] Gagnon J. H., Simon W. 1974. Sexual Conduct. London: Hutchinson.

[71a] Whitehead N. E. 2010. Homosexuality and comorbidities; Research and therapeutic implications. Journal of Human Sexuality 2:124-175.

[72] Kuyper L., Fokkema T. 2010. Loneliness Among Older Lesbian, Gay, and Bisexual Adults: The Role of Minority Stress. Archives of Sexual Behavior 39(5):1171-1180.

[73] Galceran J., Marcos-Gragera R., Soler M., Romaguera A., Ameijide A., Izquierdo A., Borras J., de Sanjose S. L., Casabona J. 2007. Cancer incidence in AIDS patients in Catalonia, Spain. European Journal of Cancer 43(6):1085-91.

[74] Rotello G. 1997. Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Harmondsworth, Middlesex, UK: Dutton.

[75] Barnhouse R. T. 1984. What is a Christian view of homosexuality? Circuit Rider: February 12.

[75a] Jones S. L., Yarhouse M. A. (2011) A longitudinal study of attempted religious mediated sexual orientation change. Journal of Sex and Marital Therapy 37(5):404-427.

[76] Mesmer R. 1992. Homosexuals who change lifestyles. The Journal of Christian Healing 14(1):12-17.

[77] Barnhouse R. T. 1977. Homosexuality: a Symbolic Confusion. New York, Seabury Press.

[78] Almeida J., Johnson R. M., Corliss H. L., Molnar B. E., Azrael D. 2009. Emotional distress among LGBT youth: the influence of perceived discrimination based on sexual orientation. Journal of Youth and Adolescence 38(7):1001-14.

[79] McCabe S. E., Bostwick W. B., Hughes T. L., West B. T., Boyd C. J. 2010. The relationship between discrimination and substance use disorders among lesbian, gay, and bisexual adults in the United States. American Journal of Public Health: 100(10):1946-1952.

[80] Meyer I. H. 1995. Minority Stress and mental health in Gay Men. Journal of Health and Social Behavior 36 (March): 38-56.

[81] Ross M. W. 1988. Homosexuality and mental health: a cross-cultural review. Journal of Homosexuality 15(1):131-52.

[82] Sandfort T. G, Bakker F., Schellevis F., Vanwesenbeeck I. 2009. Coping Styles as Mediator of Sexual Orientation-Related Health Differences. Archives of Sexual Behavior 38(2):253-63.

[83] Chen, H., Li, Y., Wang, L., Zhang, B. 2015. Causes of Suicidal Behaviors in Men Who Have Sex with Men in China: A National Questionnaire Survey. BMC Public Health 15(1):1436-1438.

[84] Wang J., Plöderl M., Häusermann M., Mitchell G., Weiss M. G. 2015. Understanding Suicide Attempts Among Gay Men From Their Self-Perceived Causes. The Journal of Nervous and Mental Disease 203(7):499-506.

[85] Lea T., de Wit J., Reynolds R. 2014. Minority Stress in Lesbian, Gay, and Bisexual Young Adults in Australia: Associations with Psychological Distress, Suicidality, and Substance Use. Archives of Sexual Behavior 43(8):1571-8.

[86] van der Star A., Bränström R. 2015. Acceptance of Sexual Minorities, Discrimination, Social Capital and Health and Well-Being: A Cross-European Study among Members of Same-Sex and Opposite-Sex Couples. BMC Public Health 15 (January): 812.

[87] Bostwick W. B., Boyd C. J., Hughes T. L., West B. T., McCabe S. E. 2014. Discrimination and Mental Health among Lesbian, Gay, and Bisexual Adults in the United States. The American Journal of Orthopsychiatry 84(1):35-45.

[88] Cochran S. D., Mays V. M. 2015. Mortality Risks among Persons Reporting Same-Sex Sexual Partners: Evidence from the 2008 General Social Survey – National Death Index Data Set. American Journal of Public Health 105(2):358-64.

[89] Choi K., Steward W. T., Miège P., Hudes E. Gregorich S. E. 2015. Sexual Stigma, Coping Styles, and Psychological Distress: A Longitudinal Study of Men Who Have Sex With Men in Beijing, China. Archives of Sexual Behavior (December 17) doi:10.1007/s10508-015-0640-z.

[90] Everett B. 2015. Sexual Orientation Identity Change and Depressive Symptoms: A Longitudinal Analysis. Journal of Health and Social Behavior 56(1):37-58.

[91] Lucassen M. F., Clark T. C., Denny S. J., Fleming T. M., Rossen F. V., Sheridan J., Bullen P., Robinson E. M. (2014), Journal of Pediatrics and Child Health, 51(4):410-418.

[Extras din Chapter 12. Can sexual orientation change din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Întrebări pe care le pun oamenii despre grupurile de suport

de Joe Dallas

Joe Dallas

Joe Dallas

Suntem încântaţi datorită formării grupurilor noastre online pentru familii care au pe cineva drag homosexual şi pentru bărbaţii care se luptă cu folosirea pornografiei sau cu alte comportamente sexuale. După douăzeci şi şapte de ani în care am oferit consiliere biblică faţă în faţă celor care se luptă cu aceste probleme, realizăm că mulţi nu au acces la un consilier creştin specializat în aceste domenii. Deci lansăm aceste grupuri pentru a veni mai eficient în întâmpinarea nevoilor categoriei de populaţie pe care o slujim.

Când cineva ia în considerare să se alăture unui grup, are întrebări. Pentru a te ajuta să te decizi dacă aceste grupuri sunt sau nu pentru tine, am compilat o listă cu primele zece cele mai frecvent puse întrebări pe care le primim despre grupurile noastre. Sper ca ele să te ajute să te lămureşti cu privire la ceea ce oferim şi să te ajute să iei o decizie în cunoştinţă de cauză cu privire la serviciile noastre.

  1. Cum operează exact grupurile?

Fiecare grup se întâlneşte săptămânal timp de două ore, pe o perioadă de zece săptămâni, folosind un software pentru conferinţe live. Acest format necesită un computer şi îţi permite să îi vezi pe ceilalţi membri ai grupului pe ecranul computerului tău, să vezi slide-urile Power Point folosite pentru sesiunile de predare şi să-i auzi pe ceilalţi membri ai grupului şi pe profesor. Vei vedea că un astfel de software este foarte uşor de folosit.

Când te înregistrezi pentru grup, ţi se trimite o carte prin e-mail şi, de asemenea, primeşti un orar care arată ce teme vor fi acoperite în fiecare săptămână. Ţi se cere să citeşti ceva în timpul săptămânii, ca să te pregăteşti pentru fiecare sesiune de grup.

În prima sesiune de grup, ţi se va acorda timp ca să te prezinţi, să ne faci cunoscută situaţia sau problema care te-a determinat să te alături grupului şi să ne lămureşti ce speri să câştigi din experienţa de grup. Săptămânal vom verifica împreună cu tine dacă scopurile tale sunt realizate.

Fiecare sesiune începe cu o „verificare”, în timpul căreia fiecare membru spune grupului cum a fost săptămâna pentru el/ea şi ce progres a făcut. Urmează apoi o sesiune de predare de douăzeci şi cinci de minute, urmată de o discuţie de grup, la care este de aşteptat să participe toţi membrii.

  1. Predarea săptămânală se bazează pe psihologie, pe recuperare sau pe Biblie?

Materialul pe care îl predăm se bazează, în primul şi în primul rând, pe Biblie, dar include într-adevăr principii de recuperare care, credem noi, sunt compatibile cu Scriptura. Examinăm fiecare teorie cu Biblia şi, dacă este în contradicţie cu Scriptura, nu o folosim. Dacă este compatibilă cu Scriptura şi relevantă pentru lucrarea noastră, o folosim. Nu suntem o organizaţie în doisprezece paşi şi, deşi nu obiectăm la abordarea în doisprezece paşi, ştim că există deja destule grupuri care o folosesc deja.

  1. Cât timp pe săptămână îmi solicită grupul?

Ţi se vor cere săptămânal un total de două ore şi jumătate – două ore pentru fiecare sesiune de grup şi aproximativ treizeci de minute pentru a realiza tema de citit săptămânală.

  1. Cum pot şti dacă am sau nu nevoie de un grup ca al vostru?

Dacă ai o problemă, un obicei sau o situaţie continuă, care necesită mai multe informaţii şi cunoştinţe decât ai în prezent, sau dacă ai nevoie de suportul unor oameni care trec printr-o situaţie similară, sau dacă ai nevoie de un plan detaliat, bazat pe Biblie, pentru problema ta, atunci grupul este pentru tine.

  1. Ce pot aştepta, în mod realist, să obţin de la grup?

Principalele două beneficii pe care le vei obţine de la grup sunt cunoaşterea şi echiparea. Ca rezultat al terminării cursului de zece săptămâni, vei dobândi o cunoaştere mult mai profundă a naturii problemei sau a situaţiei cu care te confrunţi şi vei dobândi un plan clar, punct cu punct, pentru a urma o acţiune concretă, prin care să te ocupi de ea.

Dacă te confrunţi cu problema cuiva drag, vei dobândi instrumentele necesare pentru menţinerea relaţiei tale cu cel drag, păstrând o atitudine clară, şi vei învăţa cum să negociezi limite şi metode pentru a te ocupa de relaţia ta în viitor.

Dacă te confrunţi cu o luptă proprie, vei dobândi un plan în cinci puncte pentru menţinerea integrităţii şi consecvenţei, care va include instrumente specifice, dezvoltarea unei structuri zilnice şi săptămânale, pentru a te asigura că progresezi în mod potrivit, şi un plan concis de prevenire a recidivei.

  1. Ce rezultate aţi avut în trecut cu materialul pe care îl folosiţi în grup?

Materialul a fost folosit şi testat mai mult de douăzeci de ani în conferinţe şi seminarii ţinute în biserici din toată ţara. Feedbackul pe care l-am primit a fost extrem de pozitiv şi a fost publicat în cărţi care continuă să se vândă în librăriile creştine şi pe Amazon.com.

  1. Ce fel de continuare se oferă după ce se termină cursul de zece săptămâni?

O întâlnire săptămânală va fi disponibilă pentru oricine a făcut parte din grup şi doreşte să primească în continuare suport şi monitorizare săptămânală.

  1. Pot să fac parte din nou dintr-un grup, dacă simt nevoia?

Desigur. Uneori oamenii simt nevoia unui grup de „împrospătare” şi am fi fericiţi să ni te alături din nou, dacă simţi nevoia.

  1. Vreau să mă alătur, dar nu-mi permit taxa de înregistrare. Ce pot să fac?

Am încercat să menţinem un cost scăzut pentru participarea la grup, pentru a-l face accesibil pentru cât mai mulţi oameni. Deoarece consilierea costă în mod normal un minim de 75-100 de dolari, poţi face comparaţia între costul grupului de 200 de dolari pe lună şi minimul de 300-400 de dolari pe care i-ai cheltui pentru consilierea săptămânală. Iar grupul oferă două ore de slujire, pe când consilierea oferă doar una!

Totuşi, suntem foarte conştienţi de vremurile în care trăim şi de provocările economice cu care se confruntă mulţi. Deci oferim burse, în funcţie de caz. Dacă eşti interesat să ni te alături, dar ai nevoie să te informezi despre disponibilitatea bursei, dă-ne de ştire.

  1. Ce gen de biserici şi organizaţii ar susţine lucrarea voastră?

Suntem o misiune a Bisericii Newport Mesa din Costa Mesa, California, o biserică din Adunările lui Dumnezeu. Lucrăm, de asemenea, regulat cu Calvery Chapels, Focus on the Family, Institutul de Cercetare Creştină, Asociaţia Americană a Consilierilor Creştini şi cu multe denominaţii, care includ Convenţia Baptistă de Sud, Foursquare, Nazarinenii şi Independenţii.

[Joe Dallas, Questions People Ask About Support Groups. Copyright © 2015 Joe Dallas. Tradus și publicat cu permisiune.]

Pofta: Marea evadare

de Alan Medinger

Alan Medinger

Alan Medinger

Pofta are o asemenea putere asupra noastră pentru că ne oferă ceea ce căutăm; are capacitatea de a ne micşora durerea (pe termen scurt). Înţelegerea acestui lucru ne poate ajuta să ne împotrivim ei. De ce este lupta împotriva poftei sexuale atât de dificilă pentru unii oameni?

Răspunsul este simplu: Pentru că de fiecare dată satisfacerea poftei funcţionează. Ne oferă ceea ce căutăm – alinarea imediată a durerii sau disconfortului.

Este disponibilă mai repede decât orice altă sursă pe care o avem, pentru a ne alina durerea. Nu trebuie să mergem la magazinul de băuturi sau chiar la cabinetul medical, pentru a o obţine. Nu trebuie să găsim o persoană sau să cheltuim bani pentru ea. Tot ce avem nevoie este chiar în mintea noastră. Iar pentru unii dintre noi, mintea este ca o bibliotecă sau, şi mai bine, ca un magazin de casete video, care este deschis douăzeci şi patru de ore pe zi şi nu implică costuri de închiriere.

Pofta acţionează mai repede ca orice calmant de pe piaţă. Are capacitatea de a elibera instantaneu de orice durere conştientă. Te simţi singur? Sau slab sau inadecvat? Obosit, dar nu poţi dormi? Nu poţi suporta cine eşti? Acceptă puţină poftă şi aceste sentimente vor dispărea imediat.

Bineînţeles, ştim că alinarea este doar temporară. Ştim că ea nu rezolvă nimic pe termen lung şi, de fapt, deseori înrăutăţeşte lucrurile. Ne vom simţi şi mai rău cu privire la noi înşine mâine. Este un pas înapoi, când încercăm să mergem înainte. Ştim că, într-un fel, după ce i-am cedat, Dumnezeu va părea puţin mai îndepărtat.

Dar vrem alinare imediată şi, cumva, în aceasta, ca în multe alte laturi ale vieţii noastre, imediatul exercită o putere atât de disproporţionată asupra noastră. Suntem atât de înclinaţi să dăm un bine mai mare pe termen lung, pentru un beneficiu mai mic pe termen scurt, încât uneori trebuie să ne întrebăm dacă suntem sau nu creaturi raţionale.

Vreau să aruncăm o privire la acest aspect al poftei – calitatea ei de a alina durerea – deoarece cred că odată ce înţelegem dinamica felului în care folosim pofta în acest fel, putem face paşi care vor diminua puterea ei asupra noastră.

Nu vorbesc despre scăparea completă de pofta sexuală. Victoria pe termen lung asupra poftei va veni când vom înainta în relaţia noastră cu Domnul, astfel încât, consecvent, dorinţa noastră pentru El va nesocoti orice altă dorinţă. În această privinţă, învingerea poftei este autocontrol, una dintre roadele Duhului şi, aşa cum ştim, cele mai multe roade ale Duhului cresc foarte încet, în timp ce ne maturizăm în relaţia cu Domnul.

Aceasta nu va fi o discuţie pe larg despre împotrivirea la ispită, deşi dacă ceea ce se spune aici poate fi respectat în momentul ispitei, victoria asupra ispitei va fi mult mai probabilă.

Când vorbesc despre poftă aici, vorbesc despre pofta sexuală. Putem pofti multe lucruri, dar în articolul de faţă, ne vom concentra asupra poftei sexuale. Deşi aceasta poate fi o problemă atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, ea tinde să fie mai mult o problemă a bărbaţilor, fiindcă bărbaţii au o capacitate mai mare decât femeile de a se bucura de plăcerea sexuală, separat de relaţie. Prin urmare, pofta sexuală folosită pentru alinarea durerii sau disconfortului, este mai probabil să ofere o răsplată imediată mai degrabă bărbaţilor, decât femeilor.

Dacă putem folosi pofta pentru a scăpa de durere, atunci rezultă că pofta va fi o luptă mai mare pentru cei care au nevoi neîmplinite profunde sau sunt răniţi emoţional. Rănirea sau nevoile sunt sursele durerii pentru care căutăm alinare. Din cauză că, aproape universal, bărbaţii homosexuali au nevoi de bază neîmplinite şi sunt răniţi profund într-un anume fel, marea majoritate a bărbaţilor homosexuali – inclusiv cei care înving homosexualitatea – se vor lupta puternic cu pofta.

Acelaşi lucru se poate spune despre cei mai mulţi bărbaţi care au probleme sexuale care le scapă de sub control. În misiunea noastră a fost interesant de observat cât de mulţi din programul nostru Noi începuturi (pentru bărbaţii cu probleme heterosexuale care le scapă de sub control) vin la grup, gândind că au parte, pur şi simplu, de prea mult sex sau că îi stăpâneşte doar plăcerea fizică a sexului. În cele din urmă, aproape toţi descoperă că dependenţa sexuală este modul în care s-au ocupat de o rănire profundă. Deseori, trecutul lor nu este prea diferit de al celor care se luptă cu homosexualitatea.

Un individ este mai probabil să recurgă la poftă pentru alinarea durerii, dacă are un anumit tip de personalitate sau dacă şi-a format anumite tipare de comportament din copilărie. Dacă este în general pasiv sau dacă şi-a format tipare de comportament de a fugi, mai degrabă decât a lupta, pofta îi oferă un loc minunat pentru a fugi când se confruntă cu durerea sau conflictul. În general, oamenii cu personalităţi dependente sunt oameni cu tipare adânc înrădăcinate de a evita durerea, în loc de a o înfrunta. Din nou, aceasta îl face pe bărbatul homosexual un candidat posibil pentru lupte puternice cu pofta. Homosexualitatea masculină este, prin natura ei, o întoarcere înspre interior, o retragere din lumea competitivă, provocatoare, a bărbaţilor, într-o lume a fanteziei şi alinării de sine.

Fiecare dintre noi este mai vulnerabil la poftă în unele momente. Avem declanşatori diferiţi; dureri sau disconforturi diferite, pentru care am dezvoltat un tipar de a lăsa ca pofta să fie evadarea noastră. Pentru mine, mânia, un sentiment pe care poate nu vreau să-l recunosc sau cu care poate nu vreau să mă confrunt sau oboseala, pur şi simplu un disconfort de care vreau să scap. (Desigur, oboseala diminuează capacitatea noastră de rezistenţă). Cei care sunt în programul Alcoolicilor Anonimi folosesc acronimul HALT [opreşte-te, n. trad.] pentru hungry [înfometat, n. trad.], angry [supărat, n. trad.], lonely [singur, n. trad.] sau tired [obosit, n. trad.], sentimente despre care ştiu că îi fac vulnerabili la folosirea alcoolului. Pentru mulţi dintre celibatarii noştri, sentimentele de singurătate duc la o mare dorinţă de evadare.

Dar cei mai puternici declanşatori tind să fie durerile legate de cauzele homosexualităţii sau dependenţei. Respingerea (de obicei din partea unui bărbat), dominarea (adesea din partea unei femei), orice declanşează sentimente de slăbiciune, neputinţă sau lipsă de valoare; ele duc la o intensitate a durerii emoţionale care strigă după alinare. Mulţi dintre noi, ani şi ani de zile am găsit o alinare temporară a acestor sentimente dureroase intense, folosind drogul poftei.

Cunosc un bărbat care era şef de departament la o universitate mare şi în fiecare an trebuia să alcătuiască bugetul departamentului său – ceva ce se simţea total inadecvat să facă. An după an trecea prin acelaşi ritual; amâna sarcina până în ultimul moment şi apoi, în cele din urmă, se lupta să o îndeplinească, dar simţind că făcuse o treabă complet necorespunzătoare. Şi an după an, de îndată ce bugetul era făcut, ceda poftei, ieşea în oraş şi îşi găsea un prostituat tânăr. Stresul alcătuirii bugetului ne-a trezit tuturor sentimente de slăbiciune şi insuficienţă, iar pe el îl conducea la evadarea sexuală.

Dacă tu crezi că eşti o persoană care foloseşte pofta ca să scape de durere, cum învingi acest tipar de comportament? Există moduri de a o face, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt.

Totuşi, mai întâi cred că este de ajutor să înţelegem dinamica felului în care pofta are o asemenea putere de a ne alina durerea. Este simplu. Omul este capabil să se concentreze asupra unui singur lucru odată, iar când avem gânduri prin care poftim, orice altceva este blocat; anxietatea, durerea emoţională, vina, regretele, disconfortul fizic, orice altceva. Alegem să ne concentrăm mai degrabă asupra fanteziei sexuale, decât asupra durerii care ne asediază. Conştient sau inconştient, ştim că trebuie să alegem fie să îndurăm durerea un timp, fie să avem parte de o alinare imediată prin poftă.

Pe termen scurt – în momentul în care ne confruntăm cu o dorinţă puternică de a folosi pofta ca mijloc de scăpare – există numai două direcţii legitime pe care le putem urma. Putem înfrunta durerea sau ne putem întoarce atenţia spre altceva. În înfruntarea durerii, cel mai bun ajutor al nostru este Domnul. Îi spunem despre durerea noastră. „Doamne, am făcut un lucru atât de stupid, de prostesc astăzi; mă simt atât de lipsit de valoare. Doamne, mă simt atât de groaznic. Ştiu că pot scăpa de aceste sentimente prin fantezie şi masturbare, dar ştiu şi că Tu poţi avea grijă de ele într-un mod mai bun. Ajută-mă.” Domnul va răspunde la acest strigăt. A făcut-o de multe ori pentru mine. Dar haideţi să fim sinceri; alinarea şi mângâierea pe care le aduce Domnul de obicei nu sunt un anestezic atât de rapid ca pofta. În procesul apropierii de Domnul şi în cele ce îţi spune El vei îndura o anumită durere. Întrebarea este:

Vrei să înduri durerea?

Cealaltă direcţie legitimă pe care o poţi urma este să îţi întorci atenţia spre altceva. Poate fi orice tip de distragere a atenţiei care îţi angajează mintea, dar pentru mine, din nou, este de obicei concentrarea asupra Domnului. În momentul luptei, mi-L imaginez pe Isus pe cruce, suferind şi murind pentru păcatele mele şi îmi amintesc că mă gândesc să mai adaug un păcat pe care să-l poarte El. Sau îmi pot imagina că Isus şi cu mine stăm lângă un râu, vorbind unul cu celălalt. Mâna Lui este pe umărul meu. Dacă orice altceva dă greş, spun iar şi iar Numele lui Isus. Principiul înlocuirii poate lucra minunat aici.

Isus ne-a făcut pe noi, poporul Lui, să fim Trupul Lui aici pe pământ, aşa că ajutorul tău imediat poate veni de la un alt credincios; fie cineva cu care poţi vorbi despre durerea ta, fie cineva a cărui companie sau conversaţie te îndepărtează de la concentrarea asupra durerii. De aceea îndemnăm membrii grupurilor noastre să cheme un alt membru al grupului, când trec printr-o ispită deosebit de puternică.

Soluţia pe termen lung este, desigur, să te confrunţi cu durerea şi disconfortul. Dacă durerea sau disconfortul vin de la luptele normale ale vieţii, atunci trebuie să existe o combinaţie de două lucruri.

Mai întâi, acceptă că o anume durere şi un anume disconfort în viaţă sunt inevitabile. Fiecare, cu o anumită frecvenţă, avem sentimente de singurătate, slăbiciune, mânie, oboseală. Aceasta face parte din viaţă. Acceptarea pune aceste sentimente într-o perspectivă corectă şi ne pregăteşte să acceptăm un alt adevăr important; că peste puţin timp, sentimentele vor trece. Şi aceasta va trece.

În al doilea rând, dacă durerea depinde de circumstanţe – eşti singur pentru că nu ai prieteni sau pentru că tot dai greş la lucru, fiindcă nu eşti făcut pentru slujba actuală – caută să schimbi circumstanţele. Este mai uşor de spus decât de făcut, nu-i aşa? Dar ce altă cale există?

Dacă simţi că durerea vine din problemele de bază, de genul celor care au contribuit probabil de la început la homosexualitatea sau dependenţa ta, evident, trebuie să ajungi la ele. Cu aceasta se ocupă misiunea noastră. Pentru aceasta sunt consilierii. De aceea poate că ne luptăm cu Domnul lună după lună, în perioadele noastre de linişte. Descoperirea rădăcinilor (de obicei, păcate mai adânci) şi aducerea lor la Domnul, prin pocăinţă adevărată care aduce iertare sau îngăduind ca dragostea, vindecarea şi adevărul Său să înlocuiască sursa durerii; acesta este procesul vindecării. El vine la vremea stabilită de Domnul şi când cooperăm.

Nu este scopul acestui articol să-ţi spună cum să depăşeşti durerea, ci mai degrabă să te ajute să înţelegi un mod greşit în care poate te confrunţi cu ea. De fiecare dată când suntem ispitiţi, noi nu alegem doar dacă să păcătuim sau nu sexual, de dragul plăcerii, ci să Îi întoarcem sau nu Domnului spatele prin neascultare, cu scopul de a evita o anumită durere sau un anumit disconfort. Faptul că am înţeles că foloseam pofta pentru a scăpa de durere şi disconfort m-a ajutat mult în lupta mea cu pofta. Cred că poate fi la fel pentru tine.

Isus înţelege procesul. El, care a fost ispitit în orice fel în care suntem şi noi, ne cunoaşte slăbiciunea şi cât de prosteşte şi degrabă vom alege alinarea durerii, în loc de calea Lui mult mai bună. Dar ne aude când strigăm la El, este cu noi ca să ne ajute să începem iarăşi dacă dăm greş, iar prin Duhul Lui Sfânt, ne călăuzeşte înspre calea vindecării durerii mai profunde pe care o simţim.

Pofta este un drog care alină durerea. Isus este remediul.

[Alan Medinger, Lust: The Great Escape. Copyright © 1994 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Stimularea vizuală şi vindecarea

de Alan Medinger

Alan Medinger

Alan Medinger

Bărbaţii care înving homosexualitatea caută, fireşte, să „devină ca oricine altcineva”. În heterosexualitatea lor, ei se aşteaptă să simtă o atracţie vizuală faţă de femei. Ceea ce nu se întâmplă întotdeauna. Va veni ea mai târziu? Ce spune aceasta despre vindecarea lor? Punând lucrurile în perspectivă, putem să oferim un mesaj pozitiv în acest domeniu. Articolul de faţă este retipărit din numărul din februarie 1992 al Ştirilor Regeneration.

La ani de zile după ce am lăsat efectiv în urmă toate atracţiile homosexuale, având o relaţie sexuală binecuvântată şi plăcută în căsătorie, un factor a continuat să mă tulbure. Dacă un bărbat atrăgător şi o femeie atrăgătoare intrau într-o cameră, ochii mei se îndreptau mai întâi înspre bărbat. De asemenea, ştiam că nu aveam nicio dificultate în a nu lua Playboy de pe un raft cu reviste, dar GQ, când stăteam la coadă aşteptând să plătesc cumpărăturile, încă avea o anumită atracţie asupra mea.

La o recentă întâlnire Regeneration, care a durat o zi întreagă şi s-a adresat bărbaţilor căsătoriţi care s-au luptat cu homosexualitatea – cei mai mulţi dintre participanţi găsind sexul în căsătorie ca fiind o binecuvântare, nu o problemă – numai 1 din 14 a spus că răspund sexual doar privind corpul soţiei.

Pentru un mare număr de bărbaţi, poate pentru cei mai mulţi, cei mai direcţi stimuli sexuali sunt vizuali. Noi toţi recunoaştem că numărul cu costume de baie al revistei Sportul Ilustrat chiar nu are nimic de-a face cu înotul. Reclamele care au ca ţintă bărbaţii, adesea prezintă femei insuficient îmbrăcate, în timp ce reclamele din Buna Îngrijire a Casei şi Ziua Femeii rareori prezintă bărbaţi musculoşi, parţial dezbrăcaţi. Publicaţiile homosexuale, pe de altă parte, sunt pline de ei.

Bărbaţii care înving homosexualitatea se aşteaptă să devină „exact ca alţi bărbaţi”. Gândul că nu va fi aşa poate fi cauza unei dureri reale. Dar aceasta este o situaţie, ca multe altele, în care adevărata problemă nu este lipsa stimulării vizuale heterosexuale, ci convingerea că lucrurile ar trebui să fie într-un anumit fel, iar apoi se descoperă că nu sunt aşa. Strigătul: „Eu ar trebui… dar nu este aşa” revelează durerea.

Există o veste bună pentru cel care învinge homosexualitatea şi simte astfel. Da, poate că nu vei fi niciodată excitat sexual de priveliştea corpului unei femei, dar aceasta nu implică o lipsă de heterosexualitate, nici nu anticipează o relaţie plictisitoare sau dificilă în căsătorie. De fapt, natura răspunsului tău sexual la o femeie poate fi mai mult o binecuvântare, decât o dificultate.

Înainte de a începe să susţin această perspectivă, îngăduiţi‑mi să abordez două subiecte înrudite.

Mai întâi, este nevoie să ne adresăm atracţiei pe care cel care învinge homosexualitatea poate că o simte încă pentru alţi bărbaţi. Am menţionat mai înainte cum, chiar şi la ani de zile după vindecare, ochii mei se îndreptau înspre bărbaţi. Mă simţeam, într-adevăr, ispitit să arunc o a doua privire tipului cel puternic din reclama pentru costume de baie. Astăzi tendinţa a dispărut aproape complet.

A dispărut fiindcă se baza pe invidie. Nesigur de masculinitatea mea, eram atras de imagini ale bărbaţilor care aveau ceea ce simţeam că nu aveam eu. Aceasta este pofta: dorinţa de a avea ce are altcineva. Când am recunoscut că problema mea era invidia şi m-am pocăit de ea şi am devenit tot mai sigur de masculinitatea mea, atracţia a dispărut.

Noi am descoperit că acesta este un tipar comun printre bărbaţii care înving homosexualitatea. Mai întâi, este ruptă legătura dintre sex şi nevoile emoţionale, iar apoi, când nevoile emoţionale sunt împlinite în moduri legitime, iar problemele de identitate sunt rezolvate, atracţiile nonerotice exagerate faţă de persoanele de acelaşi sex dispar din fundal.

Cealaltă problemă la care vreau să mă refer este teoria „tabula rasa”. Dr. John Money de la Şcoala Medicală Johns Hopkins şi alţii au popularizat teoria că fiecare copil se naşte fără o tendinţă înspre un anumit tip de atracţie sexuală şi că, la un anumit stadiu de dezvoltare, atracţiile sunt învăţate sau programate în copil – scrise pe o tabula rasa, ca să spunem aşa.

Mai mult, se spune că odată ce atracţiile sunt astfel scrise, nu pot fi schimbate niciodată. Aceasta se poate compara cu învăţarea unei limbi. Se crede, în general, că un copil are, la o anumită vârstă, o abilitate accentuată de a învăţa limba şi că o limbă învăţată la acea vârstă nu poate fi niciodată uitată.

Teoria ar putea avea o oarecare valoare în explicarea motivului pentru care, de obicei, bărbaţii care înving homosexualitatea nu dezvoltă atracţii erotice vizuale pentru femei; poate că aceste tipare pot fi dezvoltate numai în anumite stadii ale creşterii din copilărie sau adolescenţă. Pe de altă parte, ideea unei plăcuţe goale pare ridicolă, luând în considerare înclinaţia ca, în toate vremurile şi în toate culturile, atracţiile sexuale să fie faţă de persoane de sex opus, nu de acelaşi sex, şi nu faţă de pături sau colibe.

Mai important, experienţa unui mare număr de bărbaţi care sunt foşti homosexuali şi scrierile multor terapeuţi arată că o schimbare foarte substanţială este posibilă în atracţiile sexuale per ansamblu. Într-un astfel de domeniu precum atracţiile sexuale, pe ce ne putem baza, în afară de date experimentale?

Acum, să revenim la problema centrală: Cum putem spune că suntem vindecaţi, când nu suntem „excitaţi” vizual, ca alţi bărbaţi? Foarte simplu. Nu este nevoie ca atracţia sexuală să apară numai din stimularea vizuală. Există alţi doi iniţiatori importanţi ai interesului sexual, atingerea şi sentimentele emoţionale.

Eu simt cea mai puternică dorinţă sexuală pentru soţia mea când mă simt cel mai iubitor faţă de ea. De asemenea, de multe ori simt asemenea dorinţe când ne sărutăm sau când stăm pur şi simplu pe canapea uitându-ne la televizor, iar braţul meu este în jurul ei. Nu există îndoială că acestea sunt sentimente sexuale spontane. Experienţa noastră în misiune ne-a arătat că răspunsul sexual faţă de o femeie, prin sentimente şi prin atingere, este starea normală pentru bărbaţii care înving homosexualitatea. De aceea afirmăm cu atâta tărie că un bărbat care învinge homosexualitatea poate experimenta orice bucurie a vieţii heterosexuale.

Vreau să adaug că nu este o chestiune de genul „două din trei nu este rău”. Lipsa stimulării vizuale poate fi la fel de mult un plus, ca şi un minus. Scriptura vorbeşte de „pofta ochilor” (1 Ioan 2:16). Ochii noştri întâlnesc ceva şi doresc să posede acel ceva. Observaţi cât de diferit este acest lucru de faptul că ochii noştri întâlnesc ceva şi îi admiră frumuseţea – sau Îl admiră pe Creatorul acelui ceva.

Dacă un bărbat o priveşte pe soţia lui cu dragoste şi cu o mare apreciere pentru felul în care este minunat făcută, este un lucru bun. Cântarea lui Solomon arată cum aprecierea frumuseţii fizice a celui iubit de către noi poate aduce o mare bucurie. Ce minunat ar fi dacă bărbaţii ar reacţiona în acest mod. Dar există şi o altă latură a aprecierii vizuale: dacă bărbatul priveşte corpul unei femei fără a face deosebire; adică persoana nu contează, numai corpul contează? El are o problemă.

Se pare că în această lume păcătoasă şi zdrobită, cei mai mulţi bărbaţi heterosexuali au într-adevăr o problemă. Şi ce se întâmplă când soţia ajunge la 50 ani, iar corpul ei începe să se fleşcăiască şi să se încovoaie? Dacă stimularea vizuală este singurul factor important în atracţia bărbatului faţă de soţie, ei au o problemă.

Cu siguranţă, un exces de răspuns sexual vizual este o reflectare a naturii păcătoase a omului şi este cauza a multă suferinţă şi disfuncţie în lume astăzi. Femeile sunt de obicei preţuite mult mai mult pentru înfăţişarea lor, decât pentru caracter sau pentru alte atribute ale lor. Soţiile sunt prea des comparate, găsite ca necorespunzătoare şi părăsite. Industria pornografiei înfloreşte, ca să alimenteze apetitul care răspunde vizual al bărbaţilor. Că noi nu experimentăm aşa ceva nu este deloc rău.

Noi toţi purtăm cicatricele datorate trecutului nostru păcătos şi zdrobirii noastre, dar nu sunt sigur că lipsa stimulării vizuale este o cicatrice. Poate că noi trăim mai aproape de planul original al lui Dumnezeu decât cei mai mulţi bărbaţi.

Soţia mea şi cu mine avem 55 de ani şi niciunul dintre noi nu este pe punctul de a apărea în numărul cu costume de baie al vreunei reviste – nici măcar în cel al revistei Maturitatea Modernă – dar eu o iubesc pe ea şi mă bucur întru totul de relaţia noastră fizică. Nu aş vrea ca aceasta să fie altfel în nicio privinţă.

[Alan Medinger, Visual Stimulation and Healing. Copyright © 1992 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Clic aici pentru mărturia lui Alan Medinger!

Codependenţa: Boala controlului

de Angela Brittain

Angela Brittain

Angela Brittain

Cei mai mulţi psihologi definesc codependenţa ca pe o dorinţă nestăpânită, excesivă şi nesănătoasă de a salva şi de a avea grijă de oameni. Aceasta se poate întâmpla în diferire cadre, în relaţia de căsătorie, în relaţii de prietenie, în situaţii părinte-copil şi de asemenea în mediul de lucru. Definiţia mea pentru codependenţă este: „când laşi ca problemele altei persoane să controleze cum acţionezi, gândeşti sau simţi”.

Atunci această „altă persoană”, cu problemele şi chestiunile ei, dă tonul pentru ziua ta. Dacă este învinsă de comportamentul sau problema sa, atunci vei avea o zi proastă. Dacă această altă persoană nu dă curs, sau nu se prezintă cu comportamentul nedorit, atunci vei avea o zi bună. Dar te trezeşti petrecându-ţi timpul întrebându-te în ce dispoziţie va fi cealaltă persoană şi încercând să păstrezi mediul „în perfectă ordine”. Eşti aruncat încoace şi încolo de comportamentul pe care îl are în acea zi.

Dar Isus nu vrea să fim controlaţi de comportamentele altei persoane sau de adicţii sau probleme ale păcatului. Aceasta este robie, iar Pavel a spus în Galateni 5:1: „Nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Răspunsul lui Dumnezeu la codependenţă este umblarea şi trăirea în Duh. Trăirea unei vieţi de codependenţă înseamnă de fapt să trăieşti o viaţă după carne. Şi cu mult timp în urmă, Dumnezeu mi-a spus în termeni clari că îmi trăiam viaţa luptând cu lucrurile în carne, în loc să lupt cu lucrurile în Duh. Umblarea conform Duhului este arătată în dragoste, bucurie, pace, răbdare, amabilitate, bunătate, politeţe şi autocontrol… Dumnezeu Se aşteaptă să practicăm autocontrolul, nu să ne asumăm răspunderea pentru alţii şi să încercăm să îi controlăm şi pe ei. Trebuie să avem responsabilitate pentru noi înşine, pentru trupurile şi minţile noastre. Şi aceasta înseamnă să nu lăsăm ca comportamentul altei persoane să aibă un asemenea efect asupra noastră! Când ne văd răspunzând într-un mod diferit lor, comportamentului lor şi problemelor de adicţie, vor începe, fireşte, să fie nevoiţi să reacţioneze şi ei diferit. Nu este un lucru uşor, şi deseori nu este un lucru rapid, dar puţin câte puţin, bucăţică cu bucăţică, poţi trece de la a fi codependent, la a gândi şi a te purta independent!

Mesajul meu intitulat „Nu eşti responsabil pentru ceea ce nu poţi controla” se referă la problemele care însoţesc codependenţa şi subliniază pentru tine adevărurile biblice care ne eliberează din robie. Atât de des oamenii codependenţi sunt pentru performanţă şi conduşi de performanţă, şi sunt mari căutători ai aprobării. Dar în final ai nevoie doar de aprobarea lui Dumnezeu. Iar El deja spune că eşti OK! El nu vrea ca tu să fii supus la un comportament abuziv şi controlator din partea altora din viaţa ta. Nu trebuie să devii rebel şi sfidător, dar El vrea ca tu să te bazezi pe Cuvântul Lui şi să-ţi trăieşti viaţa conform principiilor şi îndrumărilor Lui pentru viaţa ta!

Angela Brittain, Codependency: The Disease of Control. Sursa: www.overcomepanic.com

Codependenţa: O adicţie faţă de control

 Acest video defineşte şi descrie codependenţa şi cauza de bază a ei. El pune o seamă de întrebări, pentru a-l ajuta pe ascultător să decidă dacă este codependent. Şi reprezintă o resursă pentru speranţă, ajutor şi vindecare de această adicţie.

Clic pe linkurile de mai jos!

14 versete din Biblie despre codependenţă

Codependenţa emoţională

Dependenţa emoţională

Codependenţa emoţională

de Robert Brennan, M.A. MFTI

Apokata. Psychological Services

220 Montgomery Street, Suite 1098

San Francisco, CA 94103

www.ChristianMentalHealth.com

Februarie 2003

Exodus Asia Conference 2003, Hong Kong

Obiectivele cursului:                       

1. Înţelegerea comportamentului de codependenţă

2. Înţelegerea diferenţei dintre relaţiile interdependente şi codependente

3. Costul codependenţei asupra relaţiilor şi persoanei

4. Reordonarea perspectivei codependenţilor pentru a se încrede în Dumnezeu

5. Cum să-i ajutăm pe alţii şi pe noi înşine pentru a ne restabili din codependenţă

Portrete de bărbaţi şi femei care se luptă cu codependenţa

Portretul #1 – Bărbat codependent de alţi bărbaţi

• Atracţie faţă de acelaşi sex, celibatar, 25 de ani

• Aşteaptă ca bărbaţilor masculini să le pese de el într-un mod plin de grijă

• Frustrare din cauză că alţii nu corespund standardelor sale

• Plângeri din cauza lipsei de înţelepciune a altora

• Crede că nu poate fi plăcut de alţii

• Se simte slab şi victimizat

Portrete culturale ale codependenţei

Portretul #2

Bărbat codependent de femei pentru sex

Portretul #3

Mame codependente de copiii lor pentru a simţi semnificaţie şi scop

Portretul #4

Pastor codependent de congregaţie pentru a fi sfânt

Caracteristici şi simptome ale codependenţei versus interdependenţei

Patternuri codependente

1. Dificil de identificat sentimentele

2. Dificil de exprimat sentimentele

3. Dificil de a forma şi de a menţine relaţii apropiate

4. Aşteptări perfecţioniste de la alţii

5. Rigid şi blocat în atitudini şi comportament

6. Dificultate de a se ajusta la schimbare

7. Excesiv de responsabil pentru comportamentul şi sentimentele altora

8. Are nevoie de aprobare

9. Dificil de luat deciziii

10. Se simte slab

11. Ruşine şi sentiment scăzut al valorii/eşecuri percepute în viaţă

Graniţe personale

O persoană codependentă poate să spună: O persoană interdependentă poate să spună:
Sunt copleşit de, şi preocupat de o persoană. Sunt capabil să-mi menţin relaţiile în perspectivă şi să funcţionez în alte domenii ale vieţii.
Las ca alţii să mă definească. Ştiu cine sunt în Hristos şi sunt precaut cu oamenii care vor să mă refacă.
Las ca alţii să determine ce simt. Refuz să permit altcuiva să-mi spună: „Nu te simţi aşa.”
Las ca alţii să-mi conducă viaţa. Ascult opinii, dar iau decizii pentru mine însumi, bazate pe conducerea de către Dumnezeu a alegerilor mele.
Îmi încalc valorile personale pentru a le face pe plac altora. Nu sunt dornic să „fac orice” pentru a menţine o relaţie. Am valori care nu sunt negociabile.

Patternuri ale codependenţei

De Robert Burney

• Apărare agresiv-agresiv, sau „buldozerul militant”

• Persoana agresivă-pasivă, sau „buldozerul care se auto-sacrifică”

• Agresiv-pasiv, sau „martirul militant”

• Pasiv-pasiv, sau „martirul care se auto-sacrifică”

Definirea codependenţei

Codependent No More [Gata cu codependenţa], de Melody Beattie, New York, Hazeldon Foundation, 1987

Definirea persoanei codependente

Cineva care permite ca comportamentul altei persoane să-l afecteze, şi care este obsedat de controlarea comportamentului acelei persoane.

Cineva al cărui „sine” a fost subdezvoltat, astfel încât devine dependent: dependent de stima şi acceptarea din partea altora pentru supravieţuire în aşa măsură încât doare: „Gullibility, Deception: Manipulations, Self- Defeat, Tragic- outcomes, Win- Lose, Dehumanization” [Credulitate, înşelăciune, manipulări, înfrângere de sine, rezultate tragice, câştigă – pierde, dezumanizare], (© 1998 M Wong, PhD)

Aceasta este o relaţie în care comportamentul altei persoane afectează sentimentul codependentului de bunăstare, şi în care el devine obsedat de controlarea comportamentului persoanei.

Cuvântul codependenţă

• Alcoholicii Anonimi (AA) – Descoperire a centrelor de tratament la sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960.

• De la mijlocul la sfârşitul anilor 1970 – Patternuri de comportament ale familiilor afectate de adicţie.

             • Dinamica sistemelor familiei

             • Adulţi care crescuseră în familii alcoolice

Criteriile DSM [clasificarea americană a tulburărilor psihice] pentru codependenţă

(1) Investirea consensuală de stimă de sine în abilitatea de a influenţa/controla sentimentele şi comportamentul la sine şi la alţii, în faţa unor consecinţe adverse evidente

(2) Asumarea responsabilităţii pentru împlinirea nevoilor altuia, prin excluderea recunoaşterii nevoilor proprii

(3) Anxietate şi distorsionare a graniţelor în situaţii de intimitate şi separare

(4) Implicarea în relaţii cu indivizi cu personalităţi alienate, cu dependenţi de droguri şi cu indivizi cu impusuri dereglate; şi

5) manifestări (în oricare combinaţii a trei sau mai multe)

• Reprimare sau emoţii cu sau fără izbucniri dramatice, depresie, hiper-vigilenţă,  dorinţe nestăpânite, anxietate

• Încredere excesivă în negare, abuz de substanţe

• Abuz fizic sau sexual repetat

• Boală medicală legată de stres

• O relaţie importantă cu un dependent activ timp de cel puţin doi ani, fără a căuta suport din exterior.

Mediul codependenţei în familie

Părinte codependent

ò Copil abuzat

ò Sunt un copil rău

ò Ceva este greşit cu mine

ò Îmi este ruşine

ò Duce la îndeplinire sarcinile pentru aprobare/dragoste

ò Îngreunează dezvoltarea identităţii lui Dumnezeu/a adevăratului sine

ò Îi controlează pe alţii pentru a proteja de, & a alina durerea

Familii în contrast

Functionale

 

Încrederea este OK

Să simţi este OK

Să vorbeşti este OK

Fiecare copil este special

Dragostea este necondiţionată

(chiar şi după o greşeală)

Ruşine-vină dezvoltate netoxic

Nu este nevoie să se păstreze secrete

Comunicarea este clară & directă

Liber & deschis: în siguranţă

Producătoare optimism în creştere

Disfunctionale

 

Încrederea nu este OK

Să simţi nu este OK

Să vorbeşti nu este OK

Fiecare copil este lipsit de valoare

Dragostea se tranzacţionează

(nu există acceptarea aprobare/afirmare)

Bazate pe vină-ruşine-performanţă

Păstrătoare a secretului de familie

Înţelesuri cu dublu sens, amestecate

Anxios-restrictive: teamă

Precipitează comportamente de autoapărare

Reguli de familie pentru susţinerea codependenţei

1. Nu vorbi despre probleme

2. Nu-ţi exprima sentimentele în mod deschis

3. Comunică întotdeauna indirect

4. Aşteptările sunt nerealiste, bazate pe fantezie

5. Nu fi egoist

6. Fă cum spun eu… nu cum fac eu

7. Nu este OK să te joci, să te relaxezi

8. Nu supăra oamenii încercând să schimbi o condiţie

Progresia codependenţei

De Robert Subby

 Faza 1 – Prima fază Începe cu sinele public şi privat unite

Regresul gândurilor şi sentimentelor normaleToleranţă crescută faţă de interacţiunea dureroasă

 Faza 2 – Faza acută Comportament compulsiv pentru a trata durerea interioarăIluzia şi proiectarea durerii asupra relaţiilor şi situaţiilor
  Faza 3 – Faza cronică Încep simptomele psihosomatice (durere, dureri de cap, insomnie, durere în partea inferioară a spatelui, durere în piept)

Alternări extreme de dispoziţie, prăbuşire fizică şi emoţională, depresie severă şi gânduri de sinucidere

Dezvoltarea deplină a sinelui public şi privat, separate

Tratamentul codependenţei

Biblia, despre codependenţă

Dă drumul responsabilităţii extreme

„Dacă nu fac eu, nu se va fi face corect. Cineva trebuie să o facă, presupun că trebuie să fiu eu acela.”

– Exod 18:13-24

„Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.” Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine.”

Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi dea odihnă

„Este OK. Nu este aşa de rău. Pot să mă descurc, mulţumesc. Nu aş spune de fapt că sunt împovărat, sunt doar puţin obosit uneori.”

– Matei 11:28-30

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Dă drumul negării

„Ne îmbrăcăm frumos când mergem la biserică şi zâmbim mult. Atât timp cât nimeni nu vine la noi acasă, nimeni nu ştie cu adevărat că lucrurile nu merg bine.”

• Psalmul 102:1-11, 17-20

„Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prinşilor de război şi să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte.”

Să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute să spunem adevărul

Să fii drăguţ poate să dea un sentiment de siguranţă şi poate chiar să pară „creştineşte” multor oameni. Realitatea este că acel „drăguţ” este adesea o minciună. Este adesea o acoperire pentru rănirea profundă şi pentru mânie.

• Matei 18:15-17

„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.”

Dă drumul învinuirii

„Sunt nenorocit. Totul este din vina ta. Dacă te-ai schimba, aş fi din nou fericit.”

• Geneza 3:1-13

„Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

Să-L lăsăm pe Dumnezeu să aibă grijă de cei pe care îi iubim

„Nu pot doar să stau aici şi să nu fac nimic. El are nevoie de mine acum mai mult ca oricând. Nimeni nu-l înţelege ca mine. Sunt singura lui speranţă.”

• Mark 10:17-27

„Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

Probleme pentru psihoterapie

1. Integrarea spirituală a credinţei în Dumnezeul care iubeşte necondiţionat

2. Să reducă ura de sine, vina şi pedepsirea de sine

3. Să înveţe să simtă şi să-şi exprime mânia

4. Să identifice şi să aibă grijă de exprimarea „adevăratului sine”

5. Să restructureze convingerile cognitive despre reguli şi graniţe în relaţii

6. Să dezvolte valoarea de sine şi respectul de sine

7. Să dezvolte relaţii sănătoase cu graniţe clare

8. Să reconcilieze încălcarea graniţelor şi să confrunte regulile familiei

9. Să dezvolte adevăratul sine

Programul în 12 paşi

Cele douăsprezece promisiuni ale codependenţilor anonimi

1. Cunosc un nou sens al apartenenţei. Sentimentul de goliciune şi singurătate va dispărea.

2. Nu mai sunt controlat de temerile mele. Îmi înving temerile şi acţionez cu curaj, integritate şi demnitate.

3. Cunosc o nouă libertate.

4. Mă eliberez de îngrijorare, vină şi regret pentru trecutul şi prezentul meu. Sunt destul de conştient de el ca să nu-l repet.

5. Cunosc o nouă dragoste şi acceptare a mie însumi şi a altora. Mă simt cu adevărat prietenos, iubitor şi iubit.

6. Învăţ să mă văd egal cu alţii. Noile mele relaţii şi relaţiile mele reînnoite sunt toate cu parteneri egali.

7. Sunt capabil să dezvolt şi să menţin relaţii sănătoase şi iubitoare. Nevoia de a controla şi a manipula pe ceilalţi va dispărea când voi învăţa să mă încred în cei care sunt de încredere.

8. Învăţ că este posibil să mă fac bine – să devin mai iubitor, mai intim şi suportiv. Am alegerea de a comunica cu familia mea într-un mod care este sigur pentru mine şi respectuos pentru ei.

9. Recunosc că sunt o creaţie unică şi preţioasă.

10. Nu mai am nevoie să mă bazez numai pe alţii pentru a-mi oferi sentimentul valorii.

11. Am încrederea în călăuzirea pe care o primesc de la Domnul şi am ajuns să cred în propriile mele capacităţi.

12. Experimentez treptat liniştea, tăria şi creşterea spirituală în viaţa mea zilnică.

Resurse

Against the Wall: Men’s Reality in a Codependent Culture [În dificultăţi serioase: Realitatea bărbaţilor într-o cultură codependentă], de Marshal Hardy şi John Hough

Back from Betrayal: Recovering from His Affairs [Înapoi de la trădare: Revenirea din legăturile lui amoroase], de Jennifer Schneider, M.D.

Beyond Codependency: And Getting Better All the Time [Dincolo de codependenţă: Şi cum devii mai bine tot timpul], de Melody Beattie

Boundaries & Relationships: Knowing, Protecting and Enjoying the Self [Graniţe şi relaţii: Cunoscând, protejând şi bucurându-te de sine], de Charles L. Whitfield, M.D.

Boundaries: Where You End and I Begin [Graniţe: Unde sfârşeşti tu şi unde încep eu], de Anne Katherine, M.A.

Choice-Making: For Codependents, Adult Children and Spirituality Seekers [Facerea de alegeri: Pentru codependenţi, copii adulţi şi căutători de spiritualitate], de Sharon Wegscheider-Cruse

Codependence: Misunderstood – Mistreated [Codependenţa: neînţeleasă – tratată greşit], de Anne Wilson Schaef

Codependent No More: How to Stop Controlling Others and Start Caring for Yourself [Gata cu codependenţa: Cum să te opreşti să-i controlezi pe alţii şi să începi să ai grijă de tine însuţi], de Melody Beattie

Facing Codependence [Înfruntând codependenţa], de Pia Mellody

Healing Together: A Guide to Intimacy and Recovery for Co-dependent Couples [Vindecându-ne împreună: Un ghid pentru intimidate şi restaurare pentru cuplurile codependente], de Wayne Kritsberg

I’m Dying To Take Care of You; Nurses and Codependence: Breaking the Cycles [Mor să am grijă de tine; Asistentele şi codependenţa: Ruperea ciclurilor], de Candace Snow şi David Willard

In Sickness and in Health: The Codependent Marriage [În boală şi în sănătate: Căsătoria codependentă], de Mary S. Stuart

Is It Love or Is It Sex? Why Relationships Don’t Work [Este dragoste sau este sex? De ce nu funcţionează relaţiile], de Carla Wills-Brandon

Leaving the Enchanted Forest: The Path From Relationship Addiction to Intimacy [Părăsing pădurea fermecată: Calea de la adicţia faţă de relaţie la intimitate], de Stephanie Covington şi Liana Beckett

Lost in the Shuffle: The Codependent reality [Pierdută din vedere: Realitatea codependentă], de Robert Subby

Reclaiming Your Self: The Codependent’s Recovery Plan [Recuperarea sinelui: Planul de însănătoşire al codependentului], de Brian DesRoches

Step-By-Step Guide To Recovery: For All Adult Survivors and Codependents [Ghid de însănătoşire oas cu pas: Pentru toţi supravieţuritorii adulţi şi pentru totţi codependenţii], de Mohan Nair

Talk, Trust, And Feel: Keeping Codependency Out of Your Life [Vorbeşte, încrede-te şi simte: Ţine codependenţa afară din viaţa ta], de Melody Beattie

The Truth Will Set You Free [Adevărul te va elibera], de Fr. Jack McGinnis şi Barbara Shlemon

Robert Brennan, Emotional Codependence. Sursa: www.apokata.com

Robert Brennan

Robert Brennan

Robert Brennan este licenţiat al Western Seminary şi este terapeut licenţiat pentru căsătorie şi familie în statul California. A fost misionar în oraşul San Francisco.

Robert este afiliat la Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Terapia Homosexualităţii (NARTH), la Restored Hope Network şi la Asociaţia Terapeutului pentru Căsătorie şi Familie din California (CAMFT).

1 2 3 12