Archive for Schimbare

Se poate schimba orientarea sexuală?

Se poate schimba orientarea sexuală?

de N. E. & B. K. Whitehead

Unul dintre cele mai puternice argumente împotriva homosexualității ca stare înnăscută și de neschimbat este schimbarea orientării sexuale. În acest capitol descriem modul în care literatura științifică arată că orientarea sexuală nu este fixă, ci fluidă. Oamenii se mișcă pe continuumul homosexual-heterosexual într-o măsură surprinzătoare în ambele direcții, dar o proporție mult mai mare de homosexuali devin heterosexuali, comparativ cu heterosexualii care devin homosexuali – ceea ce înseamnă că heterosexualitatea este o stare mai stabilă.

Există diferite tipuri de schimbare. Cineva poate fi atras de ambele sexe, dar încet, încet își pierde atracția față de un sex și devine atras exclusiv de celălalt sex. O creștere a atracției față de un sex poate avea loc fără ca ea să devină exclusivă. Cel mai interesant este că cineva atras exclusiv de un sex poate să experimenteze pentru prima dată atracție față de celălalt sex, ceea ce de obicei este o experiență remarcabilă.

Parte din schimbare este asistată terapeutic, dar în cele mai multe cazuri ea pare să fie circumstanțială. Viața în sine poate aduce factori care să facă o diferență.

Capitolul de față ia în considerare schimbarea și pe susținătorii și oponenții ei.

Implicațiile schimbării

Schimbările către sau de la atracția față de sexul opus implică faptul că orientarea nu este dictată genetic sau permanentă.

Dintr-un anumit motiv, oamenilor le este mai ușor să creadă că cineva poate trece de la atracția față de sexul opus la atracția față de același sex decât invers. Deci ne vom concentra cel mai mult asupra chestionării trecerii de la atracția față de același sex la atracția față de sexul opus, deși există numeroase dovezi ale schimbării în ambele direcții. Schimbarea a fost constatată atât de frecvent, încât poartă denumirea tehnică de „fluiditate”.

Schimbarea spontană de la homosexual la heterosexual

Bob este un fost homosexual al cărui tată a fost bolnav în cea mai mare parte a copilăriei lui și la începutul adolescenței lui. A crescut simțind atracție homosexuală față de alți bărbați, iar în adolescență a avut timp de doi ani un partener sexual. La doi ani după treminarea relației, dintr-odată a realizat că sentimentele homosexuale dispăruseră.

„Când mă uit în urmă, văd că parțial motivul era că lucram cu tatăl meu [pe vreme aceea] și petreceam timp regulat cu el pentru prima dată în viață. Nu am realizat ce se întâmpla, dar o nevoie, de care nu eram conștient, era implinită în viața mea. În acel moment nu m-am mai luptat cu homosexualitatea.”

Bob crede că homosexualitatea lui era o căutare a afecțiunii și conectării masculine, care își avea originea în lipsa unei relații cu tatăl său în copilărie. Era mult mai apropiat de mama lui. El crede că atunci când, la sfârșitul adolescenței, a început să lucreze și să relaționeze cu tatăl său pentru prima dată, a dobândit ceva din relația lor care a condus la diminuarea dorinței lui pentru alți bărbați.

Un bărbat homosexual a descoperit că atunci când s-a alăturat Forțelor Aeriene, a început să observe femeile. Bărbatul era un homosexual autoidentificat – necăutând să-și schimbe orientarea.

„Aflându-mă într-un mediu complet masculin, am început să relaționez cu bărbații mai spontan și să mă simt mai bine cu privire la propria mea masculinitate. Am simțit că am construit o punte între mine și bărbații heterosexuali… fiind unul dintre tipi și având încredere unul în celălalt și, drept rezultat, tot felul de bariere au căzut. Se părea că am început să observ femeile… pentru prima dată în viață și am început să am vise sexuale cu femei. Eram excitat sexual mai ales de bărbați, dar dintr-odată și de femei. Asta m-a surprins extraordinar de mult.”[2]

A devenit de fapt bisexual. Schimbarea i-a determinat pe autorii lucrării să remarce „maleabilitatea și impredictibilitatea temporală a sexualități și identității sexuale”.

Lucrările de sexologie raportează un număr enorm de exemple ale schimbării, în orice măsură, de la homosexualitate la sau către heterosexualitate. Astfel de studii au fost atât de numeroase, încât în 1977, pentru a le trece în revistă, West le-a dedicat un întreg capitol în clasica sa carte Homosexualitatea reexaminată și a comentat: „Deși unii militanți homosexuali găsesc asemenea afirmații improbabile și imposibile, s-au publicat relatări dovedite ca autentice despre homosexuali, aparent exclusivi și de durată, care și-au schimbat pe neașteptate orientarea.”[3] West menționează un bărbat care a fost exclusiv homosexual timp de opt ani, apoi a devenit heterosexual.

Hetero, o carte scrisă în 1972 de un bărbat sub pseudonimul Aaron, descrie cufundarea categorică a lui Aaron în lumea homosexuală, decizia lui de a o părăsi, apariția sentimentelor lui pentru femei și căsătoria lui ulterioară.[4]

Un alt bine-cunoscut autor în domeniu, Hatterer, care crede în schimbarea orientării sexuale, a spus: „Am auzit despre sute de… bărbați care au trecut pe cont propriu de la o ajustare homosexuală la una heterosexuală.”[6]

La sambia, un trib din Papua Noua Guinee în care sexul homosexual le era impus băieților în creștere până la vârsta căsătoriei (când se aștepta de la ei să devină exclusiv heterosexuali), exista o schimbare semnificativă către hetersexualitate. Herdt,[7] care i-a cercetat intens pe sambia, i-a evaluat pe bărbații sambia pe scala lui Kinsey pentru cele două perioade: înainte și după căsătorie. El a găsit că schimbarea de la adolescent la bărbatul masculin, în atitudini și comportament, echivalau cu o trecere de la Clasele homosexuale 5 și 6 ale lui Kinsey (de la predominant homosexual la exclusiv homosexual) la Clasa 2 (predominant heterosexual). Herdt credea că schimbarea era o schimbare reală în orientarea sexuală.

De la heterosexual la homosexual

Femeile exclusiv heterosexuale pot, la vârsta mijlocie, să dezvolte sentimente lesbiene și comportament lesbian. Aceasta este o bine-cunoscută caracteristică clinică a lesbianismului.[3,5] Ea apare adesea în timpul căsătoriei sau după terminarea căsătoriei, fără indicii observabile clinic ale unei existențe anterioare – nici măcar fantezii lesbiene, după cum au raportat următorii doi terapeuți.

Nichols[5] a găsit la femeile bisexuale căsătorite că „multe păreau să facă schimbări dramatice în clasificarea de către Kinsey atât a fanteziei, cât și a comportamentului în timpul căsătoriei” în moduri care „au aruncat îndoială asupra convingerii larg răspândite despre inflexibilitatea orientării și atracției sexuale în timpul vieții”.

Dixon[8] a chestionat 50 de femei care au devenit bisexuale după vârsta de treizeci de ani. Ele fuseseră exclusiv heterosexuale anterior, fără ca înainte să fi avut fantezii sexuale semnificative cu femei și fiind destul de satisfcute din punct de vedere heterosexual. Au continuat să se delecteze cu relații sexuale promiscue cu ambele sexe.

Tanner[11] a raportat că aproximativ jumătate din lesbienele pe care le cunoștea ea erau heterosexuale înainte de vârsta mijlocie.

Lucrarea lui Kinsey despre sexualitatea masculină și feminină în anii ’40 și ’50 este probabl clasică în domeniu în concluziile sale că orientarea sexuală este fluidă și supusă schimbării spontane. La un stadiu de început în cercetarea sa, Kinsey (după cum este citat de cercetătorul său, Kinsey Pomery[9]) a descoperit „mai mult de 80 de cazuri de bărbați [anterior homosexuali] care au făcut o ajustare heterosexuală satisfăcătoare”. Ceea ce a reprezentat 2% din eșantionul său. Mici cantități de fantezii homosexuale au rămas; dar descrierea tipică în acea vreme era „ajustare”. Kinsey, de asemenea, a găsit că cele mai multe schimbări au avut loc la adulți.

Comentând în special lucrarea lui Kinsey ș.a., cercetătorul din Texas Ross spune: „Ținând cont de aceste date… sexualitatea poate fi văzută astfel mai degrabă ca o variabilă fluctuantă, decât ca o constantă.”[10]

Un studiu făcut de bine-cunoscuta echipă de cercetători Bell, Weinberg și Hammersmith,[12] publicat în 1981, a clamat, de asemenea, că 2% din populația heterosexuală au spus că fuseseră cândva exclusiv homosexuali. În mod independent, cercetătorii Cameron ș.a.[13] din Colorado au raportat în 1985 o cifră identică. De asemenea, ambele studii au stabilit procentajul homosexualității în populație la 4%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din eșantionul homosexual s-a deplasat în mod semnificativ către heterosexualitate. Dar schimbarea a avut loc în ambele direcții. Aproximativ 2% din grupul heterosexual au devenit homosexuali (Figura 37).

Mai multe date sunt disponibile în studiul cuprinzător făcut de Laumann ș.a. (1994),[14] care au raportat că aproximativ jumătate din bărbații activi homosexual ca tineri adulți nu mai erau activi ulterior. Este adevărat, unul sau două incidente de activitate homosexuală au fost înregistrate în fiecare caz, iar întrebările au fost direcționate mai degrabă la activitate, decât la identitate, dar cu toate limitările sale, studiul sprijină alte studii. Rosario ș.a. (1996)[15,16] au raportat, într-un studiu longitudinal, că 57% dintre subiecții lor homosexuali/lesbiene au rămas exclusiv homosexuali/lesbiene, dar restul se schimbaseră în diferite grade. Fox[17] a raportat diferite grade ale schimbării la bisexuali (care nu urmaseră terapie pentru schimbare).

Figura 37: Prezentarea deplasării naturale între orientările sexuale

Sumarizarea acestor studii și o excelentă formulă aproximativă este că aproximativ jumătate din cei cu atracție exclusivă față de același sex au fost cândva bisexuali sau chiar heterosexuali. Aceasta se afirmă explicit în Sandfort (1997).[18] Și aproximativ același număr s-au schimbat de la a avea exclusiv atracție exclusivă față de același sex la a fi bisexuali sau chiar exclusiv heterosexuali (deși evident ei reprezintă o proporție mult mai mică a heterosexualilor).

Cercetătorul californian Hart[19] a raportat că aproximativ 1% dintr-un grup de bărbați creștini conservatori au raportat în mod spontan (într-un chestionar anonim despre orientare, atitudini și comportamente sexuale, dar nu despre schimbare), că fuseseră cândva exclusiv homosexuali, dar acum erau heterosexuali ajustați și fericiți. Dacă ar fi fost întrebați specific, este posibil ca procentajul să fi fost mai mare. Similar, într-un amplu sondaj pe internet făcut pe tineri homosexuali și lesbiene de către !OutProud!,[20] când au fost întrebați ce credeau despre posibilitatea schimbării orientării sexuale către heterosexualitate, 1% au îndrăznit efectiv să afirme că făcuseră o asemenea schimbare!

Studii care arată diferite grade de schimbare continuă să se publice în jurnalele științifice. Într-un studiu longitudinal din Noua Zeelandă,[21] 1000 de copii au fost urmăriți de la naștere. De la vârsta de 21-26 de ani, 1,9% dintre bărbați au părăsit atracția exclusivă față de sexul opus, iar 1% au trecut la atracție exclusivă față de sexul opus. Totuși, la femei, într-o înregistrare internațională, un maxim de 9,5% au părăsit atracția exclusivă față de sexul opus. Un procent mai obișnuit de 1,3% au trecut la atracție exclusivă față de sexul opus. Acestea și alte schimbări similare în cadrul grupului i-au determinat pe cercetători să afirme că orientarea sexuală aproape sigur nu este cauzată de factori genetici.[21] În mod similar,[22,23] diferite grade de schimbare de-a lungul anilor au fost constatate la femeile tinere din SUA. Unii cititori este posibil să fi auzit deja de moda LUG la studentele din unele universități din SUA – Lesbiene până la Graduare – care arată maleabilitatea sexualității.

Din cele de mai sus putem concluziona că homosexualitatea este mult mai fluidă decât heterosexualitatea, după cum arată proporția însemnată de 50% dintre homosexuali care se deplasează către o orientare heterosexuală, comparativ cu proporția redusă de heterosexuali care au devenit homosexuali. (Figura 37)

Kinish ș.a.[24] au examinat în detaliu tipul de schimbări care au avut loc și în general au confirmat imaginea anterioară. Rezultatele lor sunt prezentate în următoarele două diagrame, Figurile 38 și 39, care confirmă apariția atracției față de același sex descrisă în Capitolul Doi. (Cifrele sunt complexe, a se vedea pagina 225 din carte pentru un sumar simplificat.) Eșantionul nu a fost aleatoriu, și aceasta ar putea să însemne că măsura schimbării a fost mai mică decât cea arătată aici, deoarece un studiu al orientării sexuale i-ar putea atrage pe cei care s-au schimbat și sunt curioși să afle de ce – cu alte cuvinte, ei ar putea să fie suprareprezentați în grup. Criteriul a fost orientarea sexuală autoatribuită. Schimbările au avut loc pe întreaga perioadă a vieții și par să fi inclus anii instabili ai adolescenței. Cifrele însumate nu ajung la 100% în a doua diagramă, datorită complicațiilor implicând categoria „combinată” și datorită detaliilor insuficiente din lucrarea științifică.

Figura 38: Deplasarea bărbaților adulți între homosexualitate și heterosexualitate de-a lungul vieții. Mișcarea cea mai importantă este către heterosexualitate. În fiecare coloană verticală, blocurile etichetate cu culoarea gri deschis indică orientarea anterioară.

Figura 39: Deplasarea femeilor adulte între lesbianism și heterosexualitate. Mișcarea cea mai importantă este către heterosexualitate.

Figurile 38 și 39 pot fi rezumate după cum urmează.

  • Cele mai multe schimbări au loc către heterosexualitatea exclusivă.
  • Numărul celor care se schimbă înspre atracția exclusivă față de sexul opus este mai mare decât numerele curente combinate ale bisexualilor și celor cu atracție față de același sex. Această cifră surprinzătoare confirmă zicala care circula cu zece ani în urmă: „Foștii homosexuali îi depășesc numeric pe homosexualii din prezent.” Aproximativ 3% dintre bărbații și femeile cu atracție exclusivă față de sexul opus susțin că au fost cândva altceva.
  • Atracția exclusivă față de sexul opus este de 17 ori mai stabilă decât atracția exclusivă față de același sex la bărbați, iar atracția față de sexul opus este de 30 de ori mai stabilă decât atracția față de același sex la femei. Deci femeile își schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbații.

Gradul de schimbare la bisexuali a fost excepțional de ridicat – mult mai mulți au trecut la o anumită formă de exclusivitate decât au rămas stabili.

Nu s-au raportat schimbări directe de la atracția exclusivă față de același sex la atracția față de sexul opus în acest eșantion. Dar, cu siguranță, el confirmă că numeroase schimbări are loc spontan în populație.

Mock și Eibach[24a] au găsit că după vârsta de 40-50 de ani, 64% dintre lesbienele exclusive se schimbă în altceva, iar 65% dintre bisexuali la fel. Dintre bărbații cu atracție față de același sex, 9,5% s-au schimbat, iar 47,1% dintre bisexuali, de asemenea. Nicio terapie nu a fost implicată.

Katz-Wise și Hyde[24b] au găsit că 63% dintre femeile cu atracție față de același sex și 50% dintre bărbații cu atracție față de același sex, cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani, își schimbaseră atracția cel puțin o dată. Aproximativ 20% au avut schimbări multiple, iar prima schimbare avusese loc la sfârșitul adolescenței. Nicio terapie nu a fost implicată.

Schimbarea la adolescenți

Unele dintre cele mai remarcabile date despre schimbare sunt la adolescenți. Următoarele date sunt luate dintr-un foarte amplu sondaj din SUA despre Sănătatea de la Adolescent la Adult, făcut de Savin, Williams și Ream (2007).[25]

Prezentăm datele în formă vizuală pentru a fi mai ușor de urmărit. În figurile de mai jos, negrul reprezintă atracția doar față de sexul opus, griul mediu îi reprezintă pe cei care sunt atrași de ambele sexe și griul deschis pe cei atrași doar de același sex. Diagrama arată schimbările în atracție la aceste trei categorii de la 16 la 17 ani. Sondajul a folosit termenul „atracție romantică” în întrebările sale despre atracția față de un sex sau celălalt, dar noi o vom numi pe scurt „atracție”.

În prima diagramă de mai jos (Figura 40), bara din stâga îi reprezintă pe toți bărbații din eșantion care aveau atracție față de celălalt sex la vârsta de 16 ani. Cele trei bare din dreapta arată procentajul celor care au ajuns la una din cele trei clase de atracții un an mai târziu, la vârsta de 17 ani, sfârșind în una dintre cele trei clase ale atracției. Răspunsurile nu însumează întotdeauna dimensiunea barei din stânga, deoarece 15% dintre respondenți care au avut atracție romantică în primul an, au spus că nu mai aveau deloc atracție față de niciun sex în al doilea an. Uneori nu au răspuns deloc la întrebare. În Figurile 40 și 42 rezultatele pentru femeile cu atracție față de celălalt sex au fost aproape identice cu cifrele pentru bărbați, de aceea nu sunt prezentate.

Figura 40: Atracția față de celălalt sex la bărbați

Pentru cei (mult mai puțini) care aveau atracții față de ambele sexe (rândul celor care sunt doar bisexuali) vedem ceva interesant în Figura 41.

Figura 41: Atracția față de același sex la bărbați

Un foarte mic procentaj rămân atrași exclusiv de același sex, dar de departe cea mai mare proporție nu mai au nicio atracție față de același sex, ci experimentează numai atracție față de sexul opus. Atracția față de același sex încetează în decursul unui singur an sau se schimbă în atracție față de sexul opus, sau poate că sunt atracții trecătoare, iar indivizi compatibili de același sex nu sunt disponibili la vârsta de 17 ani.

Figura 42: Atracția față de același sex la femei

Din nou, în Figura 42 vedem o schimbare considerabilă de la atracția exclusivă față de același sex la la atracția exclusivă față de sexul opus.

Nu a existat intervenție pentru a aduce schimbări între 16 și 17 ani. Se pare că maturizarea sau șansa au fost principalul responsabil pentru schimbare. Figurile 43-45 sunt pentru cei cu vârsta de 17-22 de ani.

Figura 43: Atracția față de sexul opus la bărbați, 17-22 de ani

Din nou, aceasta confirmă că atracția exclusivă față de sexul opus persistă la ambele sexe.

Figura 44: Atracția față de același sex la bărbați, 17-22 de ani

Aceasta confirmă din nou că cei atrași inițial numai de același sex, în decursul obișnuit al evenimentelor, vor sfârși, în cea mai mare parte, prin a fi atrași exclusiv de sexul opus. Un procent surprinzător de mic al celor atrași de același sex în adolescență rămân astfel.

Figura 45: Atracția față de același sex la femei, 17-22 de ani

Tiparul pentru femei este că doar foarte puține rămân atrase exclusiv de același sex pe termen lung. Multe devin bisexuale, adică dobândesc și atracție față de sexul opus.

Dacă atracția inițială a fost față de sexul opus, iar cea care a urmat a fost față de același sex, deprimarea s-a accentuat.[90]

Concluzia aici este că în timp există o foarte mare schimbare în atracție, cu siguranță în cinci ani, dar chiar și într-o perioadă scurtă de un an. Schimbările sunt profunde, chiar în comparațe cu cele de la adulți.

Sunt aceste sentimente (în mare parte din adolescență) reale? Sunt ele cu adevărat atracție față de același sex? S-ar putea susține cu ușurință fie că sunt atracție față de sexul opus, fie că sunt atracție față de același sex, ele nu sunt forma matură a acestor atracții. Totuși, cu siguranță sunt destul de reale ca să declanșeze sinuciderea când persoana este respinsă de prietenul său special, îndeosebi dacă atracția este față de același sex sau bisexuală.

Din datele de mai sus pentru cei cu vârsta de 16-17 ani, este posibil să se estimeze măsura schimbării de la atracția bisexuală la atracția față de același sex, comparativ cu măsura de schimbare de la atracția față de sexul opus. Făcând presupunerea aritmetică că cei care nu apar în date nu afectează rezultatele, este posibil să calculăm cu cât este mai probabil ca orientarea homosexuală să devină heterosexuală, decât invers.

Bărbați: atracție față de același sex, comparativ cu atracția față de sexul opus. Schimbarea este de 38 de ori mai probabilă.

Atracție bisexuală/față de sexul opus. Schimbarea este de 57 de ori mai probabilă.

Femei: atracție față de același sex, comparativ cu atracția față de sexul opus. Schimbarea este de 28,9 de ori mai probabilă.

Atracție bisexuală/față de sexul opus. Schimbarea este de 29,8 ori mai probabilă.

Pentru a fi mai conservatori, atracția bisexuală sau atracția exclusivă față de același sex este de cel puțin 25 de ori mai probabil să se schimbe decât atracția față de sexul opus. (Adică este de 25 de ori mai probabil ca cei de 16 ani care spun că au atracție față de același sex sau atracție bisexuală să se schimbe înspre heterosexualitate la vârsta de 17 ani, decât ca cei cu orientare heterosexuală să se schimbe înspre bisexualitate sau homosexualitate.) Ceea ce este comparabil cu, dar cu valoare chiar mai mare decât cifrele care reies din alte lucrări științifice prezentate în capitolul de față.

Cei mai mulți adolescenți se vor schimba de la atracție față de același sex. De fapt, în grupul celor cu vârsta de 16-17 ani, 98% vor trece de la homosexualiate sau bisexualitate către heterosexualitate, experimentând poate pentru prima dată o anumită atracție sau atracție exclusivă față de sexul opus.

Cei mai mulți adolescenți care cred că sunt homosexuali/lesbiene/bisexuali și că vor fi astfel tot restul vieții, probabil că vor fi diferiți în următorul an. Prin urmare, este complet iresponsabil și categoric contrazis de fapte să se recomande susținerea sentimentelor față de același sex la un adolescent pe motiv că astfel de sentimente sunt intrinseci, neschimbabile și că individul este, prin urmare, homosexual.

Nu este un rezultat nou. Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, Tiffany Barnhouse, profesor de psihiatrie la Universitatea Metodistă din Sud a remarcat cu supărare:

„Nu pot să afirm cu suficientă tărie că a le prezenta acest model [homosexual] tinerilor sau a le îngădui – așa cum se întâmplă adesea în climatul contemporan al discuțiilor libere – să-și imagineze că experimentele lor adolescentine tranzitorii sunt cu adevărat elocvente pentru o dispoziție homosexuală determinată este nu numai o dovadă a ignoranței psihiatrice, dar este, la fel de specific, un act imoral.”[77]

Pe de altă parte, cei în vârstă de 16 ani care susțin că au atracție față de sexul opus vor rămâne în mod suprinzător astfel, iar aceasta este o presupunere realistă.

Deci fie la adulți, fie la adolescenți, are loc o mare măsură de schimbare spontană. În loc ca atracția față de același sex să fie o stare neschimbabilă, ea este de fapt un bun exemplu al unei stări schimbabile. Atât de multe schimbări au loc, încât Savin-Williams și Ream au pus sub semnul întrebării dacă ideea orientării sexuale la adolescenți are vreun sens.

Unde sunt toți foștii homosexuali?

În acest punct se pune întrebarea firească – dacă există atât de mulți „foști homosexuali” în populație, unde sunt ei? Foarte puțini cititori au întâlnit vreunul de care să știe. Nu este de mirare că comunitatea LGB este foarte sceptică cu privire la schimbarea reală, cu toate că cele mai bune estimări ale cercetătorilor implică faptul că ea are loc și încă spontan, fără intervenție clinică, odată cu înaintarea în vârstă.

Există motive bune pentru care acest grup rămâne ascuns.

  • Cei mai mulți dintre cei care au trecut la atracția față de sexul opus simt o anumită jenă cu privire la viața lor dinainte și nu le place să vorbească despre ea.
  • Mulți cred că trecerea lor la atracție față de sexul opus este reală și permanentă, iar atracția față de sexul opus este identitatea lor centrală. Nu vor să vorbească despre orientarea lor sexuală anterioară. Viața merge mai departe.
  • Dacă acum sunt implicați heterosexual, recunoașterea atracției lor anterioare față de același sex ar putea pune în pericol relația din prezent.
  • Dacă recunosc în public atracția lor anterioară față de același sex, vor fi subiectul unor atacuri adesea ostile, publice și necruțătoare din partea membrilor comunității homosexuale. Deoarece mulți „foști homosexuali” se află la capătul timidității pe scala încrederii în sine, își țin capul plecat. Regretatul Dean Byrd a spus, dat fiind experiența sa cu clienții: „Știți ce se întâmplă când cineva spune că este un fost homosexual? Viața sa și viața familiei sale devine in iad. Este batjocorit de activiști, familia îi este umilită.”
  • Puține schimbări sunt către o atracție față de sexul opus de 100% și mulți dintre cei care s-au schimbat sunt poate stânjeniți din cauza celor câteva procente de atracție față de același sex care rămân, deoarece activiștii tind să argumenteze în mod absolutist că și o rămășiță de câteva procente de atracție față de același sex arată că nu are loc o schimbare reală.
  • În contrast, un homosexual exclusiv în prezent, care a avut cândva atracție față de sexul opus, este probabil să spună că atracția lui anterioară față de sexul opus a fost un strat superficial, care a acoperit identitatea atracției față de același sex, și va fi mai mai dornic să discute despre identitatea lui anterioară – adesea din motive politice.

Ostilitatea față de cei care s-au schimbat este extremă și aproape de o interziceze totală a libertății lor de exprimare. Posterele care au apărut în toată țara în SUA în anii ’90, arătând un grup mare de oameni și un mesaj care spunea: „Se pot schimba homosexualii? Noi am făcut asta”, i-a înfuriat pe membrii comunității homosexuale. Unele au fost făcute bucăți.

S-a făcut o publicitate națională ofensatoare, bazată pe discreditare și negare. Cei mai mulți heterosexuali ar găsit o asemenea afirmație contrariantă, dar nu insultătoare pentru comunitatea LGB. Dar un purtător de cuvânt homosexual din statul Pennnsylvania, unde s-a întâmplat aceasta, a numit-o „cea mai periculoasă exprimare a heterosexismului pe care am văzut-o vreodată”.

Facultățile din universități au intervenit uneori pentru a cere îndepărtarea unor asemenea postere și au închis organizațiile din campus care au sprijinit mesajul. De ce? Aceasta îi amenință pe cei cu atracție față de același sex într-o măsură de care heterosexualilor le este dificil să-și dea seama pe deplin. Activista homosexuală neortodoxă Camille Paglia a scris: „… reglementarea fascistă a discursului public în acestă țară de către liberali nominali, care au devenit în mod atât de necugetat fideli dogmei, ca orice membri începători ai Inchiziției spaniole. De ce ar trebui fluiditatea orientării sexuale să fie amenințătoare pentru un homosexual sigur de identitatea sa sexuală?”[26]

Dar, precum am văzut mai sus, orientarea homosexuală/lesbiană este mult mai puțin sigură decât orientarea heterosexuală, astfel încât sugestiile că schimbarea este posibilă, în mod natural, stârnesc multă anxietate.

Cel mai bun rezumat al acestei secțiuni ar fi că există o mare măsură de schimbare spontană, recunoscută de toți cercetătorii, cu excepția celor extrem de motivați ideologic.

Schimbarea asistată

Dacă schimbări considerabile în orientarea sexuală către atracția față de sexul opus pot avea loc fără intervenție terapeutică, rezultă că ele ar putea avea loc mai mult sau mai rapid la o persoană motivată, dacă schimbările ar fi asistate terapeutic.

Prima înregistrare a unei schimbări asistate o găsim în Noul Testament. În 1 Corinteni 6:9-11, Pavel, scriindu-le corintenilor, a spus despre homosexuali (cuvântul tradus „homosexuali” este arsenoktoi în greacă, însemnând „bărbat/coit”): „…Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”

Ei s-au schimbat și este rezonabil să credem – dat fiind accentul în creștinism mai mult pe atitudinea interioară, decât pe comportamentele pur exterioare – că schimbarea nu a fost doar comportamentală.

S-a încercat o schimbare asistată începând din secolul trecut, folosindu-se multe tehnici, inclusiv hipnoza, terapia aversiunii, terapia comportamentală, psihoanaliza; unele metode mai degrabă brutale, unele care au avut mai mult succes decât altele. La un stadiu de început al cercetării sale, Kinsey „a recomandat un tipar de tratament al celor care vroiau schimbarea”.[9] Prescriind această cale celor care vroiau să și-o asume, Kinsey întotdeauna a avertizat că „a știut că a avut succes în multe cazuri, dar a văzut și că a dat greș”. Dar se pare că orice terapie s-a folosit, întotdeauna a existat o anumită schimbare către heterosexualitate, așa cum s-a raportat de către următorii terapeuți.

Reuben Fine, Director la Centrul pentru Instruire Psihanalitic din New York a remarcat: „Dacă pacienții sunt motivași să se schimbe, un procentaj considerabil de homosexuali declarați devin heterosexuali.”[27]

Bernard Berkowitz și Mildred Newman: „Am descoperit că un homosexual care vrea cu adevărat să se schimbe are o șansă foarte bună să o facă.”[28]

Edmund Bergler a concuzionat, după analizarea și consultarea a 600 de homosexuali timp de 30 de ani: „Homosexualitatea are un prognostic excelent în tratamentul psihiatric/psihanalitic, cu o durată de la unul la doi ani… cu condiția ca pacientul să vrea cu adevărat să se schimbe. Vindecarea indică nu bisexualitatea, ci heterosexualitatea reală și autentică.”[29]

După 20 de ani de studiere comparativă a homosexualilor și heterosexualilor, Irving Bieber a scris: „Estimările inversării [de la homosexual la heterosexual] variază acum de la 30% la un optimist procent de 50%.”[30]

Bieber i-a urmărit timp de 10 ani pe unii dintre clienții cu care a făcut psihanaliză și a găsit că rămăseseră exclusiv heterosexuali.[31]

Charles Socarides a spus: „Există… suficiente dovezi că într-o majoritate de cazuri homosexualitatea poate fi tratată cu succes de psihanaliză.”[32]

Cercetătorii Masters și Johnson, după ce au lucrat cu 67 de homosexuali și 14 lesbiene care au cerut terapie de reversie, au raportat o rată de succes de 71,6% după o perioadă de urmărire de șase ani. Deși au fost criticați pentru defecte serioase în urmărirea lor postterapeutică și în evaluare, pare sigur că au produs multe reversii reale și de durată.[33]

Psihologul Gerard van den Aardweg, după 20 de ani de cercetări a tratamentului homosexualității, a afirmat: „Două treimi au ajuns la un stadiu în care sentimentele homosexuale erau, în cel mai bun caz, impulsuri ocazionale sau erau complet absente.”[34]

Psihiatrul William Wilson a susținut o rată de succes de 55% în tratarea homosexualilor care erau creștini mărturisitori.[35]

Conform lui Robert Kronemeyer, un psiholog clinician: „Aproximativ 80% dintre bărbații homosexuali și femeile homosexuale care au urmat terapie sintonică au fost capabili să se elibereze și să obțină o ajustare heterosexuală satisfăcătoare.”[36]

Grupurile de suport ale foștilor homosexuali spun că sute de homosexuali au trecut în mod semnificativ către o orientare heterosexuală, ca rezultat al dedicării creștine, suportului specializat și serviciilor pe care le oferă.

Cercetătorul în sexualitate West, din Regatul Unit, rezumând principalele materiale până în anii ’70[3] spune că tehnicile comportamentale au părut să aibă cea mai bună rată de succes (niciodată mai mică de 30%). Deși psihoanaliza susține că are un mare succes, rata sa medie a părut să fie de aproximativ 25% (dar 50% dintre bisexuali au obținut heterosexualitatea exclusivă).

O cercetătoare în psihologia dezvoltării, Moberly, a susținut că rata de succes a psihoterapiei în terapia reparativă la homosexuali nu a fost mai ridicată datorită înțelegerii inadecvate a cauzelor homosexualității, ratele de succes reflectând, în mod evident, relevanța modelului de tratament. Moberly afirmă că până în anii ’80, psihoterapia încă vedea homosexualitatea ca pe o problemă cu sexul opus, în loc să o vadă ca pe o dificultate de relaționare cu același sex. În opinia ei, aceasta explică deziluzionarea multor homosexuali care au solicitat, fără succes, terapie în trecut. S-ar putea ca adoptarea în creștere, în ultimii douăzeci de ani, a modelului de tratament al lui Moberly să se reflecte în nivelele de schimbare mai ridicate decât media pe care susțin că le au diferite grupuri în timpurile mai recente.

Totuși, chiar acolo unde este inadecvat informată, psihoterapia produce schimbare oriunde influențează chestiunile relevante pentru cauzele homosexualității. Aceasta înseamnă că și ocupându-se de depresia, abuzul de substanțe sau suicidalitatea care însoțesc în mod obișnuit atracția față de același sex, ea poate face o diferență în atracția față de același sex. Așa cum comentează West în recenzia pe care o face literaturii de specialitate: „Fiecare studiu făcut vreodată despre conversia de la orientarea homosexuală la cea heterosexuală a arătat un anumit succes.”[3]

Reuben Fine remarcă, în mod similar: „Toate studiile, începând de la Schrenk-Notzing [epoca victoriană], au găsit efecte pozitive realmente indiferent de tipul de tratament folosit.”[27] Conform lui West, cei care prezintă cea mai mare probabilitate de a răspunde la tratament sunt clienții care au un nivel bun de motivare, un trecut cu unele sentimente heterosexuale și au intrat mai târziu în stilul de viață homosexual.

Se pare că metodele brutale, precum terapia de aversiune, adică șocuri electrice, nu s-au mai folosit de multe decenii. Terapeuții din zilele noastre depun eforturi ca să respecte standardele pentru terapie, așa cum sunt ele înțelese în prezent. Formula aproximativă încă este că aproximativ o treime obțin o schimbare mai degrabă dramatică, o treime obțin o schimbare semnificativă, iar o treime nu se schimbă. Aceste schimbări sunt mult mai ridicate decât schimbarea spontană neterapeutică la adulți. Totuși, trebuie să reflectăm la faptul că în climatul curent, este mai probabil ca terapeuții să vadă cazurile extreme. Dat fiind acestea, ratele raportate de schimbare sunt destul de bune.

O schimbare bine documentată[37] a avut loc din întâmplare și a implicat medicația. Doi profesioniști în medicină din Florida au raportat în 1993 că au tratat un bărbat homosexual pentru fobie socială – avea o anxietate extremă în orice cadru social. Fusese exclusiv homosexual în fantezii și practică începând din adolescență, dar aceasta nu avea legătură cu cererea sa de a fi tratat; era destul de fericit ca homosexual. Medicamentul fenelzină ajută în multe cazuri de fobie socială și, cu siguranță, a fost de ajutor în acest caz. Începând din a patra săptămână, a devenit mai deschis, mai vorbăreț și s-a simțit mai confortabil în situațiile sociale. A început să discute spontan într-un grup, fără să roșească. Dar, în mod curios, a raportat o experiență pozitivă, plăcută întâlnindu-se și ieșind în oraș cu o femeie.

„În următoarele două luni, a început să se întâlnescă exclusiv cu femei, a raportat că se bucura de relațiile sexuale heterosexuale și că nu mai avea interese sexuale pentru bărbați. Și-a exprimat dorința pentru o soție și o familie, iar fanteziile lui sexuale au devenit complet heterosexuale… În retrospectivă, el a decis că combinația dintre anxietatea sa când se apropia de oameni, respingerea hărțuitoare din partea bărbaților heterosexuali și acceptarea confortabilă din partea bărbaților homosexuali, care l-au urmărit și i-au făcut curte, îl ajutaseră să se convingă de homosexualitatea sa.”

Deci acest raport este despre cineva care era, în mod clar, exclusiv homosexual, al cărui comportament, în trei luni, a devenit exclusiv heterosexual. Ceea ce este o schimbare excepțional de rapidă. […]

De ce se împotrivește schimbării activistul homosexual?

Activismul homosexual aduce de obicei unul din următoarele argumente sau chiar toate argumentele următoare.

  • De la bun început, cei în cauză nu au fost homosexuali.
  • Pretinsa schimbare în orientare care a avut loc este scurtă și iluzorie. (În timp, persoana va reveni la homosexualitate; schimbarea este doar rezultatul suprimării sentimentelor homosexuale, care vor reveni la suprafață.)
  • Îți poți schimba identitatea, dar nu orientarea. (Te poți opri să dai curs homosexualității, dar nu te poți opri să fii homosexual în interiorul tău.)
  • Cei care spun că schimbarea este posibilă sunt „homofobi” (urând sau fiindu-le teamă de homosexualitate și homosexuali). Adică îi forțează pe homosexuali să devină heterosexuali fiindcă nu le place homosexualitatea sau nu le plac homosexualii.
  • Homosexualii care trec prin schimbare sunt afectați emoțional în procesul respectiv, devin deprimați, își pierd stima de sine și devin suicidari, fiindcă își violentează adevăratul lor sine și „internalizează homofobia”, care îi forțează să se schimbe.

Activismul homosexual încearcă să discrediteze orice cercetare care arată că schimbarea este posibilă sau pe oricine susține că s-a schimbat. De ce? Noi credem că din următoarele motive.

Cei care au ajuns la vârsta adultă în ultimele decenii ale secolului 20 au trăit timp îndelungat cu o conștiență în creștere despre orientarea lor homosexuală, cunoscând foarte bine atitudinile predominante față de homosexualitate, fiindu-le teamă să-și mărturisească homosexualitatea și neștiind ce să facă. Mulți au încercat de unii singuri, ani de zile, să se schimbe, dar au eșuat. Unii au căutat cu adevărat ajutor de la consilieri, slujitori ai bisericii, psihologi sau psihiatri – adesea cu un cost considerabil – dar nu au ajuns nicăieri. Nu este prea surprinzător că mulți cred că este imposibil să te schimbi. „Dacă ar fi posibil, astăzi aș fi heterosexual”, spun unii dintre ei. Dacă s-au îndreptat către religie, așa cum au făcut mulți, și au găsit doar condamnare, respingere și niciun ajutor pentru schimbare, vor fi cinici cu privire la Biserică, afară doar dacă ea îi aceptă necondițonat. (Aproape 40% dintre homosexuali spun că din cauza homosexualității au devenit mai puțin religioși decât erau în trecut.)[52]

Homosexualii care nu găsesc nicio modalitate de a-și schimba orientarea au puține opțiuni, dar una din ele este să-și adune o cantitate considerabilă de curaj personal necesar pentru a accepta eticheta de „homosexual” și pentru a se recunoaște homosexuali față de ei înșiși, față de familiile lor și față de alții. Unii homosexuali se organizează în lobby-uri și fac campanie pentru schimbări în politicile tuturor instituțiilor. În mod firesc, când guvernele încep să ofere protecție socială, iar homosexualitatea începe să primească suport din partea Bisericii, sistemului judiciar, educației, profesioniștilor din medicină și sănătate medicală și mass-media, și un suport „științific” evident, schimbarea nu este ceva la care cineva care se autoidentifică drept homosexual are nevoie să se gândească prea mult – în special dacă există tipare pline de satisfacții, de gratificare sexuală și emoțională, la care ar trebui să renunțe.

Precum a spus un fost homosexual, Frank Worthen, după aproximativ 35 de ani de homosexualitate: „Sexul le-a împlinit (bărbaților) nevoia de apropiere atât de mult timp, încât perspectiva de a renunța la el este foarte amenințătoare.” El continuă spunând: „Nu există unul în stilul de viață homosexual care să nu poată face schimbarea – dar multora le este prea teamă ca să o caute.”[53]

Acum, bineînțeles, „dreptul” de a fi homosexual și/sau activ sexual este menținut cu atâta sfințenie în părți considerabile din Occident, încât orice sugestie că schimbarea ar putea fi o opțiune mai bună aproape că poate fi un act criminal, de exemplu, un episcop anglican din nord-vestul Angliei, care s-a întrebat în mod public dacă a fi homosexual este un stil de viață recomandabil, a fost vizitat de poliție și a fost supus la un interogatoriu sever. Există o împotrivire oficală tot mai mare față de orice altceva decât acceptarea orientării homosexuale.

Cu câțiva ani în urmă în Australia, o consilieră care s-a înscris la un curs postuniversitar de sexologie a fost curând eliminată, exclusiv pe motiv că era în favoarea terapiei de schimbare și i s-a spus: „Nu încerca să lupți pentru asta. Avem prieteni în locuri înalte.”

Este mult mai ușor să argumentezi că intolerența și discriminarea homosexuală sunt singurele motive pentru care homosexualii vor să-și schimbe orientarea, decât să crezi că schimbarea este posibilă sau benefică. Ross, de exemplu, susține că nicio cerere de schimbare a vreunui homosexual nu ese voluntară,[10] în ciuda sondajelor care arată că un motiv principal de căutare a terapiei este lipsa sinceră de satisfacție în stilul de viață homosexual și că presiunea din partea altora este un factor foarte minor. În anii ’70, aproximativ jumătate dintre lebiene și cam 62% dintre bărbații homosexuali au vrut să-și schimbe orientarea la un anumit moment în viață.[54] Conform lui Bell și Weinberg,[52] în 1978 aproximativ 1 din 4 lesbiene și 1 din 5 bărbați homosexuali au încercat efectiv să facă ceva cu privire la asta, iar aproape jumătate dintre ei au făcut două sau mai multe încercări.

Nu există cifre disponibile pentru perioada următoare și aproape sigur că schimbarea atitudinilor cu privire la homosexualitate au făcut ca numerele respective să scadă considerabil. Dar oamenii tot mai caută ajutor pentru schimbare. Ei vin din următoarele motive.

De ce caută homosexualii să-și schimbe orientarea sexuală?

Relații de scurtă durată și instabile

După un timp, unii homosexuali descoperă că homosexualitatea nu aduce satifacția promisă. Dl Potrivit nu apare sau apare, dar mai devreme sau mai târziu, devine Dl. Nepotrivit.[55] Un bărbat homosexual a descris acest stil de viață drept „căutarea monogamiei din pat în pat”. Cercetătorul Hooker[55] a descoperit că aproape toți homosexualii au „o năzuință intensă pentru relații cu stabilitate, continuitate, intimitate, dragoste și afecțiune, dar sunt incapabili să găsească așa ceva”. West comentează că relațiile masculine se rup frecvent „mai degrabă din cauza neînțelegerilor interne, decât din cauza presiunii exterioare”. 60% dintre relațiile masculine durează mai puțin de un an, iar cele mai multe relații lesbiene, mai puțin de trei ani. Relațiile de cinci ani sunt mai mult decât excepționale.[3] Adevărata viață a unui bărbat homosexual pe față este „suprasaturată cu gelozie, competitivitate, insecuritate, malițiozitate, accese de furie și schimbări isterice ale stării sufletești”, spune West. Pollak afirmă că relațiile homosexuale sunt „adesea bântuite de la bun început de drame, suferință și infidelități, dependență intensă, gelozie și furie”.[56]

Dificultățile sexuale din relațiile homosexuale sunt aproximativ de două ori mai mari decât cele din relațiile heterosexuale.[57]

Lungimea mediană a relației pentru cele peste 50 de studii pe care le-am găsit, este de 4,7 ± 2 ani, atât pentru homosexuali, cât și pentru lesbiene (Whitehead, 2016, din presă, Journal of Human Sexuality). În contrast, chiar și în Statele Unite, cuplurile heterosexuale au o șansă de aproape 50:50 să ajungă la aniversarea nunții de argint (25 de ani). Deși estimarea noastră se bazează pe sondaje mai puțin riguroase decât am dori, contrastul cu cuplurile heterosexuale este atât de mare, încât este evident că există mult mai puțină stabilitate. Șansele de a ajunge la o relație de 25 de ani sunt de numai câteva procente, ceea ce nu poate fi recomandat, din punct de vedere etic, de către consilieri.

Motivul pentru aceasta s-ar putea găsi în lucrarea științifică a lui Karten,[47] care a găsit că 86% dintre cei din grupul celor care au luat parte la studiu și care căutaseră schimbarea au raportat că a fi homosexual nu este satisfăcător din punct de vedere emoțional. Acesta a fost al doilea cel mai obișnuit motiv pentru terapie.

Infidelitatea

Chiar în ciuda unor „năzuințe intense pentru stabilitate și continuitate”, relațiile monogame sunt rareori fidele. „Monogam” pare să implice o anumită dedicare emoțională primară, dar sexul ocazional continuă.[58] McWhirter și Mattison,[59] un cuplu homosexual (psihiatru și psiholog), au încercat să dovedească netemeinicia conceptului că relațiile homosexuale nu durează. Au raportat rezultatele în cartea lor Cuplul masculin. În cele din urmă, au identificat 156 de cupluri homosexuale care fuseseră împreună între 1 și 37 de ani, dintre care două treimi intraseră în relație cu așteptări de fidelitate. Numai 7 cupluri fuseseră capabile să mențină fidelitatea sexuală mai mult de 5 ani. Infidelitatea este mai puțin tolerată în relațiile lesbiene decât în cele homosexuale. Deși infidelitatea nu este promovată ca normă pentru homosexuali, infidelitatea este norma și reprezintă un alt motiv pentru care unii caută schimbarea. Frank Worthen, fostul homosexual, a remarcat: „Relațiile homosexuale pot să înceapă cu visuri nerealiste despre tovărășie pe termen lung, dar de obicei degenerează în sex impersonal; în capcana de a folosi și a fi folosit.”[53]

Comportament compulsiv

Termeni precum „compulsiv”, „hipersexual și „adictiv” apar tot mai des în studii despre sexualitatea homosexuală, adicția sexuală fiind de 3 ori mai obișnuită decât la heterosexuali.[60,61,62]

Cercetătorii Quadland și Shattls remarcă: „La unii este implicată o lipsă a alegerii… Ei au raportat că simt că nu au control asura comportamentului lor sexual, că fac sex mai mult decât vor și că se simt victimizați de activitatea lor sexuală frecventă… Motivația și satisfacția primară au părut adesea a nu fi pur sexuale… A ieșit în evidență un tipar al controlului sexual, care a părut să fie asemănător, în cea mai mare parte, cu supraalimentația.”[63]

Un alt cercetător, Pincu, comentează că principalele caracteristici ale adicțiilor sunt prezente în mare parte din comportamentul sexual al homosexualilor și că acest comportament le afectează starea de spirit. „Entuziasmul nu este ca cel al unui copil care descoperă ceva nou sau interzis, ci este o puternică forță motivatoare în căutarea continuă a gratificării și stimei de sine temporare… Toate apărările tradiționale împotriva represiunii, raționalizării, minimalizării și intelectualizării sunt folosite de individul compulsiv pentru a evita recunoașterea că există o problemă și că viața i-a scăpat de sub control.”[64]

Promiscuitatea homosexuală este bine documentată. Înainte de SIDA aproape jumătate dintre bărbații homosexuali albi avuseseră cel puțin 500 de parteneri diferiți, iar 28% avuseseră 1000 sau mai mulți, în cea mai mare parte necunoscuți.[52] Homosexualii încă au de 3-4 ori mai mulți parteneri decât heterosexualii[14,65] (când se compară medianele, în loc de mediile), iar 13-50% dintre homosexuali continuă să practice sexul riscant ulterior apariției SIDA, ceea ce reprezintă, cu siguranță, o dovadă a unui impuls adictiv. Aceasta în ciuda unei bune cunoașteri a căilor de transmitere a HIV, a consilierii pentru prevenția SIDA, a statutului seropozitiv, a campaniilor speciale pentru sexul sigur și a deceselor prietenilor lor din cauza SIDA.[66,67] Pare să fie clar că mare parte din comportamentul homosexual este scăpat de sub control. Terapeuții de la NARTH menționează o cifră de 30% pentru adicția sexuală la clienții lor.[68]

Comportamentul sexual scăpat de sub control nu mărește stima de sine a nimănui; în cele din urmă, ciclul de a folosi și a fi folosit conduce la un sentiment de neajutorare și la depresie.[69] Grupurile foștilor homosexuali afirmă că bărbații care caută ajutor adesea spun că se simt folosiți. Unii sunt celibatari, dar aceștia par să constituie numai o mică minoritate a homosexualilor autoidentificați. Conform unui studiu pe termen lung despre bărbații homosexuali din Anglia și Țara Galilor, publicat în 1992, numai 6% au spus că nu făcuseră sex în anul anterior.[70] West a observat „o preocupare obsesivă cu temele sexuale oriunde se adună homosexualii” și „deseori repulsia de a fi legat de cineva, ceea ce conduce la mulți parteneri”.[3]

Singurătate odată cu înaintarea în vârstă

Bărbații homosexuali devin izolați odată cu înaintarea în vârstă.[72] Sociologii Gagnon și Simon de la Institutul Kinsey au comentat: „Sentimente serioase de depresie și însingurare adesea îi însoțesc… pe cei cu vârsta de 35-40 de ani”.[71]

Un viitor fără familie, copii sau nepoți poate să însemne un viitor sumbru pentru homosexualii necăsătoriți, care devin mai puțin atrăgători cu înaintarea în vârstă și de aceea nu se simt acceptați fie de comunitatea homosexuală, fie de comunitatea heterosexuală. Homosexualii moderni caută să facă față acestui lucru făcând presiuni pentru uniuni civile și familii homosexuale.

Alte probleme

Cei care vin pentru ajutor sunt adeseori împovărați de depresie, de riscul de a se sinucide, de abuz de substanțe (cu o medie de trei astfel de probleme) și caută răspunsuri și pentru ele.[71a]

Deces timpuriu

Un motiv mai puțin obișnuit pentru terapie (41%) este teama de moarte. După apariția SIDA, a existat o concentrare inițială asupra precauțiilor pentru sexul sigur, dar din anul 2005 astfel de campanii sunt ignorate. Chiar medicamentele anti-HIV nu previn decesele așa cum ar putea-o face. Riscul cancerului la pacienții cu SIDA este de 20 de ori mai mare decât la populația generală,[73] iar epidemiologii consideră că de 20 de ori mai mare este un factor de risc extrem de ridicat. Chiar și la pacieții seropozitivi (dar fără SIDA) respectiva lucrare a raportat procentaje de 3 ori mai ridicate. Adevărul medical inevitabil este, de asemenea, că promiscuitatea neprotejată, fie că este asociată cu atracția față de sexul opus, fie că este asociată cu atracția față de același sex, este mijlocul ideal pentru bolile infecțioase, dintre care unele vor conduce la scurtarea vieții.

Rotello[74] atrage atenția asupra faptului matematic dur că o comunitate care devine seropozitivă la ratele curente tipice de 1-2% per an va conduce la o infectare de 50% și la moarte pe termen lung, ceea ce se va întâmpla, în cea mai mare parte, în suburbiile marilor orașe în care predomină persoanele homosexuale.

Conștiința

Stilul de viață homosexual nu reprezintă o nefericire de nealinat. Unii homosexuali și unele lesbiene nu îl părăsesc pentru niciunul din motivele de mai sus. Au momente bune din plin și ar fi fericiți să rămână așa cum sunt, dacă nu ar exista ceea ce ei ar numi probabil conștiința – un sentiment persistent că ceea ce fac nu este ceea ce ar trebui să facă. Rădăcina acestui lucru este adeseori convingerea religioasă, pe care ei ar fi reținuți în a o descrie ca „homofobie internalizată”, o expresie care se folosește tot mai mult. Conștiința este cel mai citat motiv pentru căutarea terapiei.

Ignoranță cu privire la posibilitatea schimbării

Foștii homosexuali, care au petrecut ani de zile în lumea homosexuală, spun că mulți homosexuali ar ieși din ea dacă ar ști cum să o facă. Date fiind numeroasele dovezi statistice despre schimbare, încercarea activiștilor homosexuali de a discredita procesul schimbării reprezintă o formă culpabilă de discriminare împotriva unui grup semnificativ de homosexuali care vor să se schimbe. Fine remarcă: „Informarea greșită… că homosexualitatea este intratabilă de către psihoterapie face un rău incalculabil la mii de bărbați și femei.”[27]

Bergler insistă: „Adevăratul inamic al homosexualului este ignoranța lui cu privire la posibilitatea de a putea fi ajutat.”[29]

Masters și Johnson comentează: „Psihoterapeutul calificat nu ar mai trebui să evite responsabilitatea de a accepta un client homosexual pentru tratament sau… de a-l trimite la o sursă de tratament acceptabilă.”[33]

Tiffany Barnhouse, profesor de psihiatrie la Universitatea Metodistă Sudică a afirmat: „Frecventa afirmație a activiștilor «homosexuali» că este imposibil pentru homosexuali să-și schimbe orientarea este în mod categoric neadevărată. O asemenea afirmație acuză o mulțime de psihiatri și psihologi responsabili de falsificarea datelor.”[75]

Procesul schimbării

Grupurile foștilor homosexuali și terapeuții care lucrează cu homosexualii care încearcă să se schimbe identifică mai multe probleme majore, cărora deseori este nevoie să li se acorde atenție. Există o frecventă coexistență a riscului de sinucidere, a abuzului sexual, depresiei și abuzului de substanțe. În mod specific asociate cu homosexualitatea, există adesea breșe severe în relația cu părintele de același sex și refuzarea unui model de același sex, respingere din partea grupurilor de tovarăși de același sex, erotizarea obișnuită a nevoilor neîmplinite de afecțiune, confundarea sexului cu dragostea, obiceiul mintal al fanteziilor erotice cu persoane de același sex și, în mod frecvent, un ciclu adictiv de gratificare sexuală. La femei ciclul adictiv este mai puțin sexual și mai mult emoțional.

Aceste grupuri spun că problema este adânc înrădăcinată (cel puțin la cei care vin pentru ajutor) și că, pentru a o învinge, este nevoie de dedicare, răbdare, autoexaminare sinceră și mult suport. Foștii homosexuali tind să spună că două lucruri sunt esențiale: o separare completă de stilul de viață homosexual (părăsirea relației din prezent și a mediului homosexual, mutarea din zonă dacă este necesar) și o rețea puternică de suport heterosexual, care să înlocuiască structura suportului homosexual.

Grupurile foștilor homosexuali aparțin unui tip de grupuri de suport care se ocupă de problemele de comportament. Cele mai multe dintre acestea fac apel la o Putere Mai Înaltă. În grupurile foștilor homosexuali se face specific apel la Dumnezeu, care este reprezentat ca iubitor și înțelegător – spre deosebire de percepțiile dspre Dumnezeu ale multor homosexuali. Ele lucrează la ridicarea stimei de sine. Grupurile spun că darea de socoteală, suportul constant, ajutorul în confruntarea cu ciclul adictiv (identificarea și evitarea declanșatorilor) și formarea de prietenii nedefensive, neerotice cu persoane de același sex (sau cu mentori de același sex) și includerea în familii funcționale conduc la schimbări graduale, dar constante, în orientarea sexuală către heterosexualitate și la dezvoltarea atracției heterosexuale. Membrii grupurilor sunt încurajați să-și ierte părinții și să se împace cu ei. Lesbienele îndeosebi primesc ajutor pentru nivele ridicate (de la 85 la 90%) de abuz sexual masculin.

Sondaje cu grade diferite de formalitate – îndeosebi un studiu de 6-7 ani[75a] foarte atent făcut – au arătat (la bărbați) că factorii cei mai utili în acest proces sunt susținerea din partea bărbaților heterosexuali, activitatea masculină de grup, de exemplu, în weekenduri, și mentorarea (dacă se poate găsi un mentor). Acești factori au fost mai importanți decât terapia în sine sau grupurile de suport, deși ele au fost apreciate într-o anumită măsură.

Adesea grupurile foștilor homosexuali nu sunt dornice să precizeze o perioadă de timp pentru procesul de tranziție, dar schimbarea pare să fie lentă și constantă, cu recidive. Unii terapeuți și unele grupuri ale foștilor homosexuali susțin că impulsurile compulsive pot să scadă până la un nivel controlabil într-o perioadă de timp de la 18 luni la 2 ani și că după aceea se diminuează constant. Se pare că după ce nu mai acționează homosexual în mod compulsiv, „fostul homosexual” nu este prea diferit de cei care caută ajutor pentru probleme de comportament heterosexual.

Programele oferite de grupurile foștilor homosexuali adesea îi examinează și îi ajută pe membrii grupului să rezolve atitudinile „întărite”, despre care grupurile spun că susțin starea homosexuală, precum resentimentele, neiertarea, teama, mânia, insecuritatea, respingerea, invidia, izolarea, mândria, atitudinile împotriva autorității, modurile defensive de a relaționa, stima de sine scăzută, manipularea și nevoia de a fi în control. Grupurile foștilor homosexuali afirmă că cei care s-au ocupat cu adevărat de aceste probleme nu mai sunt homosexuali în interior – nu sunt doar niște homosexuali suprimați, care par heterosexuali în exterior. (O discuție mai amplă despre procesul schimbării este disponibilă altundeva.)[33] Mulți foști homosexuali se căsătoresc, dar căsătoria prematură cu un partener de sex opus este de obicei o formă dezastruoasă de terapie și este, prin urmare, descurajată până mult mai târziu.

Activiștii homosexuali au atacat procesul schimbării, spunând că este dăunător stimei de sine și că îi poate face pe homosexuali suicidari și deprimați.[46] Totuși, un sondaj făcut de Mesmer a găsit opusul. El a chestionat 100 de persoane care căutaseră ajutor pentru schimbarea orientării sexuale. A găsit că 88% s-au simțit „mai capabili să aibă relații prietenoase” și au simțit „mai mult respect de sine”. 97% dintre bărbați s-au simțit mai masculini, iar 77% dintre femei, mai feminine. 17 respondenți se căsătoriseră, 55% au raportat „interes heterosexual exclusiv”, iar 47% un oarecare interes homosexual, căruia „rareori se simțeau constrânși să-i dea curs”. 13% încă aveau un anumit comportament homosexual. 94% se simțeau mai aproape de Dumnezeu.[76] Un chestionar NARTH a găsit, de asemenea, o îmbunătățire în bunăstarea psihologică și în relațiile interpersonale ca rezultat al terapiei reparative, după cum au constatat și studiul atent al lui Jones și Yarhouse,[48] și studiul lui Santero ș.a.

Grupurile foștilor homosexuali susțin că în ea însăși homosexualitatea este un simptom al stimei de sine scăzute, afirmând că un băiat sau o fată care nu s-au conectat cu părintele de același sex, s-au simțit diferiți de tovarășii de aceeași vârstă și excluși de ei și adeseori au fost abuzați sexual, nu au o stimă de sine ridicată. Comportamentul sexual ieșit de sub control, de asemenea, conduce la depresie.

Femeile bisexuale au o rată de 20 de ori mai ridicată de automutilare prin tăiere decât heterosexualii,[51a] iar persoanele LGB încearcă să se sinucidă aproximativ de 3 ori mai frecvent decât heterosexualii,[52] o statistică adesea pusă pe seama atitudinilor societății. Dar cele mai importante două motive pentru tentativele de sinucidere ale homosexualilor, când sunt legate direct de homosexualitate, sunt ruperea unei relații – romantice, de prietenie sau familiale – și inabilitatea de a-și accepta propria orientare sexuală, nu discriminarea din partea altora.[52,83,84,89] Literatura de specialitate arată, de asemenea, că rata tentativelor de sinucidere la cei cu atracție față de același sex în diferite țări nu este legată direct de discriminare și de alte atitudinile din societate,[87] deși acestea sunt probabil un factor indirect.[85] Ratele legate de sănătate și bunăstare sunt similare, nu direct legate de nivelul perceput de acceptare a persoanelor LGB în țările europene.[86] Până acum, studiile care au încercat să demonstreze influența directă a opresiunii societății nu au reușit să o facă, dimpotrivă, au identificat mecanismele psihologice de a face față (bazate mai degrabă pe emoții, decât pe rezolvare de probleme) ca fiind factorul major.[78-82,88]

Prin urmare, pare nerezonabil să susținem, așa cum face activismul homosexual, că cei care încearcă să-i ajute pe homosexualii motivați să se schimbe sunt homofobi. Pentru a fi consecvenți, ei ar trebui să susțină și că Alcoolicii Anonimi îi urăsc pe alcoolici.

Deși activiștii homosexuali spun că cei care afirmă că s-au schimbat, evident că de la bun început nu au fost homosexuali, sute de homosexuali care se află în procesul de tranziție pot să vorbească despre ani de zile de dorință și atracție homosexuală, despre activitate homosexuală sau despre iubiți, despre relații de concubinaj, promiscuitate și activism politic. Un fost homosexual, David Kyle Foster, le răspunde adesea celor care se îndoiesc că a fost vreodată cu adevărat homosexual: „Faptul că am făcut dragoste cu 1000 de bărbați contează?”

Deși homosexualii vor dovezi că nu va mai apărea niciodată un gând homosexual, grupurile foștilor homosexuali răspund că o asemenea cerere este nerealistă – cum ar fi să spui că un fost alcoolic nu va mai avea niciodată un impuls de moment de a întinde mâna după o sticlă de băutură. Un astfel de impuls poate fi văzut drept ceea ce este: un vechi declanșator care acum și-a pierdut puterea. Grupurile foștilor homosexuali raportează că impulsurile homosexuale devin treptat controlabile și continuă să se diminueze constant, în timp ce interesul heterosexual începe să se dezvolte. Mulți foști homosexuali se căsătoresc și sunt fericiți în căsătorie. Un fost homosexual, veteran al mișcării foștilor homosexuali, Alan Medinger, a spus: „Un mic impuls homosexual s-ar putea să apară periodic. Dar nu este cu nimic mai mult decât o simplă neplăcere.” Foștii homosexuali care urmează tratament sunt învățați să identifice ce caută cu adevărat când apare un impuls homosexual și să obțină acel ceva în mod neerotic. La bărbați acel lucru este adesea nevoia de a fi susținut ca bărbat de un alt bărbat, a spus el.

Cât de mult se pot schimba oamenii?

Am remarcat afirmația lui van den Aarweg că în două treimi din cazurile pe care le-a avut ca terapeut, impulsurile homosexuale au devenit doar ocazionale sau complet absente. Grupurile foștilor homosexuali vorbesc, de asemenea, despre astfel de oameni, chiar dacă ajutorul pe care îl oferă ele este mai puțin profesionist. Pentru unii indivizi este posibilă o schimbare importantă.

Ce semnificație are faptul că există o varietate de rezultate? Cu siguranță, aceasta înseamnă că dacă cineva este nesatisfăcut cu starea sa din prezent, merită să încerce să se schimbe. Faptul că unii se schimbă în mod remarcabil este important, deoarece arată ceea ce ar putea fi posibil pentru mult mai mulți în viitor, odată cu continuarea cercetărilor.

Faptul că unii nu se schimbă neagă schimbarea celor care se schimbă? Bineînțeles că nu. Nimeni nu s-ar uita la eșecurile terapiei cancerului, spunând că nicio terapie a cancerului nu ar trebui permisă. Ameliorarea pe termen lung a cancerului are loc și inspiră eforturi și mai mari pentru a-l învinge.

Atât în grupul de subiecți al lui Spitzer, cât și în grupul de subiecți al lui Karten a existat multă religiozitate (în principal iudeo-creștină). Ca la Alcolicii Anonimi, cei care se schimbaseră credeau că fusesră ajutați de o Putere Mai Înaltă. Totuși, diferitele grade de religiozitate au avut puțin efect; în grupul său, Karten nu a găsit o corelație clară între schimbarea sentimentelor și gradul de religiozitate. Concluzia care reiese din alte studii este că schimbarea are loc mai des dacă există o anumită religiozitate, decât dacă nu există nicio religiozitate. O concluzie generală care reiese din sondajele lui Spitzer, Karten și Jones/Yarhouse este că schimbarea de la homosexualitatea exclusivă la heterosexualitatea exclusivă este mai rară, dar că există o satisfacție generală față de orice schimbare a avut loc.

Nu există statistici cu privire la proporția în care astfel de oameni formează, în cele din urmă, relații satisfăcătoare de sex opus; dovezile anecdotice sugerează că o proporție destul de însemnată a celor care se schimbă devin celibatari rezonabil de satisfăcuți. Mulți din societatea noastră modernă privesc gratificarea sexuală ca pe un drept uman și obiectează, spunând că celibatul heterosexual este o dovadă insuficientă a schimbării. Dar cel care optează pentru gratificarea sexuală confortabilă are puține de spus cuiva care a ajuns la un rezultat personal satisfăcător după ani de zile de autoexaminare profundă și dificilă.

Sumar

Există din plin documentări că cei care au atracție față de același sex se deplasează cu adevărat către o orientare heterosexuală, adesea primind asistență terapeutică, dar de cele mai multe ori fără aceasta. Unii ajung la o schimbare importantă, unii la o schimbare mai redusă, dar este clar că orientarea sexuală este fluidă, nu fixă, deci este imposibil de susținut că este predeterminată genetic. Există o bună posibilitate ca diferite grade de schimbare să aibă loc dacă există suportul potrivit, inclusiv dacă există terapie de diferite tipuri. Problema în climatul social din prezent este găsirea unui asemenea suport.

Referințe

[1] Kitzuger C., Wilkinson S. 1995. Transitions from heterosexuality to lesbianism: the discursive production of lesbian identities. Developmental Psychology 31:95-100.

[1a] Katz-Wise S. L., Reisner S. L., Hughto J. W., Keo-Meier C. L. 2015. Differences in Sexual Orientation Diversity and Sexual Fluidity in Attractions Among Gender Minority Adults in Massachusetts. Journal of Sex Research (July 8): 1-11.

[1b] Auer M. K., Fuss J., Höhne N., Günte K., Stalla G. K., Sievers C. 2014. Transgender Transitioning and Change of Self-Reported Sexual Orientation. PloS One 9(10):e110016.

[2] Blumstein P. W., Schwartz P. 1976. Bisexuality in men. Urban Life 5:339-58

[3] West D. J. 1977. Homosexuality Reexamined. London: Duckworth.

[4] Aaron W. 1972. Straight. New York: Bantam Books.

[5] Nichols M. 1988. Bisexuality in women. Myths, realities and implications for therapy. Women and Therapy 7(2):235-52.

[6] Hatterer L. J. 1970. Changing Homosexuality in the Male. New York: McGraw-Hill.

[7] Herdt G. H. 1981. Guardians of the Flutes. Idioms of Masculinity. New York: McGraw-Hill.

[8] Dixon J. K. 1985. Sexuality and relationship changes in married females following the commencement of bisexual activity. Journal of Homosexuality 11(1/2):115-33.

[9] Pomeroy W. B. 1972. Dr. Kinsey and the Institute for Sex Research. New York: Harper and Row.

[10] Ross M. W. 1983. The Married Homosexual Man. London: Routledge & Kegan Paul.

[11] Tanner D. M. 1978. The Lesbian Couple. Lexington, Massachusetts: D. C. Heath.

[12] Bell A. P., Weinberg M. S., Hammersmith S. K. 1981. Sexual Preference: Its Development In Men and Women. Bloomington, Indiana: Indiana University Press.

[13] Cameron P., Proctor K., Coburn K., Forde N. 1985. Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-9.

[14] Laumann E. O., Gagnon J. H., Michael R. T., Michaels S. 1994. The Social Organization of Sexuality. Chicago: University of Chicago Press.

[15] Rosario M., Meyer-Bahlburg H. F. L., Hunter J., Exner T. M. 1996. The psychosexual development of urban, gay and bisexual youths. Journal of Sex Research 33:113-26.

[16] Rosario M., Schrimshaw E. W., Hunter J., Braun L. 2006. Sexual identity development among gay, lesbian, and bisexual youths: consistency and change over time. Journal of Sex Research 43:46-58.

[17] Fox R. C. 1995. Bisexual identities. În Lesbian, Gay, and Bisexual Identities Over the Lifespan, ed. D’Augelli A. R., Patterson C. J., p. 48-86. New York: Oxford University Press.

[18] Sandfort T. G. M. 1997. Sampling male homosexuality. În Researching Sexual Behavior: Methodological Issues, ed. Bancroft J., p. 261-275. Bloomington, Indiana. Indiana University Press.

[19] Hart A. D. 1994. The Sexual Man. Dallas, Texas: Word.

[20] Kryzan C., Walsh J. 1998. The !OutProud!/Oasis Internet survey of queer and questioning youth. www.outproud.org/pdf/qys1997reportpub.pdf. Accesat pe 31/7/6.

[21] Dickson N., Paul C., Herbison P. 2003. Same-sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood. Social Science and Medicine 56:1607-15.

[22] Diamond L. 2003. Was it a phase? Young women’s relinquishment of lesbian/bisexual identities over a 5-year period. Journal of Personality and Social Psychology 84:352-64.

[23] Diamond L. M. 2005. A new view of lesbian subtypes: stable versus fluid identity trajectories over an 8-year period. Psychology of Women Quarterly 29:119-28.

[24] Kinnish K. K., Strassberg D. S., Turner C. W. 2005. Sex differences in the flexibility of sexual orientation: a multidimensional retrospective assessment. Archives of Sexual Behavior 34:175-83.

[24a] Mock S. E., Eibach R. P. 2011. Stability and Change in Sexual Orientation Identity Over a 10-Year Period in Adulthood. Archives of Sexual Behavior 41(3):641-648.

[24b] Katz-Wise S. L., Hyde J. S. 2015. Sexual Fluidity and Related Attitudes and Beliefs among Young Adults with a Same-Gender Orientation. Archives of Sexual Behavior. 44(5):1459-1470.

[25] Savin-Williams R. C., Ream G. L. 2007. Prevalence and stability of sexual orientation components during adolescence and young adulthood. Archives of Sexual Behaviour 36:385-394.

[26] Paglia C. 2001. The energy mess and fascist gays. Salon, May, fără paginație.

[27] Fine R. 1987. Psychoanalytic Theory, Male and Female Homosexuality Psychological Approaches. Washington: Hemisphere Publishing Corporation.

[28] Newman M., Berkowitz B., Owen J. 1971. How To Be Your Own Best Friend. New York: Lark Publishing Company.

[29] Bergler E. 1962. Homosexuality: Disease or Way of Life. New York: Collier Books.

[30] Bieber I. 1962. Homosexuality: A Psychoanalytic Study. New York: Basic Books.

[31] Bieber I., Bieber T. B. 1979. Male Homosexuality. Canadian Journal of Psychiatry 24(5):409-421.

[32] Socarides C. W. 1978. Homosexuality. New York: Jason Aronson.

[33] Masters W. H., Johnson V. E. 1979. Homosexuality In Perspective. Boston: Little, Brown and Company.

[34] van den Aardweg G. 1986. Homosexuality and Hope: A Psychologist Talks About Treatment And Change. Ann Arbor, Michigan: Servant Books.

[35] Anon. 1989. “Gays can change” says psychiatrist. Exodus Standard 6(2):6.

[36] Kronemeyer R. 1980. Overcoming Homosexuality. New York: Macmillan Publishing Company.

[37] Golwyn D. H., Sevlie C. P. 1993. Adventitious change in homosexual behavior during treatment of social phobia with phenelzine. Journal of Clinical Psychiatry 54:39-40.

[38] Jawad S., Sidebothams C., Sequira R., Jamil N. 2009. The Journal of Neuropsychiatry and Clinical Neurosciences 21(3):353-4.

[39] Socarides C. W. 1995. Homosexuality. A Freedom Too Far. Phoenix, Arizona: Adam Margrave Books.

[40] Prager D. 1990. Judaism, homosexuality and civilization. Ultimate Issues 6(2):24.

[41] NARTH. 1997. New Study Confirms Homosexuality Can Be Overcome. Encino, California: NARTH.

[42] APA Task Force on Appropriate Therapeutic Responses to Sexual Orientation. 2009. Washington, D. C.

[43] Anonim. 1992. Psychoanalysts say change is possible. Exodus Standard 9(2):4.

[44] Wright R. H., Cummings N. A. 2005. Destructive trends in mental health: the well intentioned path to harm. New York: Routledge.

[45] Spitzer R. L. 2003. Can some gay men and lesbians change their sexual orientation? 200 participants reporting a change from homosexual to heterosexual orientation. Archives of Sexual Behavior 32:403-17.

[46] Shidlo A. S. M. 2002. Changing sexual orientation: A consumers’report. Professional Psychology: Research and Practice 33:249-59.

[47] Karten E. Y., Wade J. C. 2010. Sexual orientation change efforts in men: A client perspective. The Journal of Men’s Studies 18:84-102.

[48] Jones S. L., Yarhouse M. A. 2007. Ex-Gays? A Longitudinal Study of Religiously Mediated Change in Sexual Orientation. Downer’s Grove, Illinois: IVP.

[48a] Jones S. L., Yarhouse M. A. 2011. A longitudinal study of attempted religiously mediated sexual orientation change. Journal of Sex and Marital Therapy 37(5):404-427.

[49] Hallman J. 2008. The Heart of Female Same-sex Attraction. Downer’s Grove, Illinois, IVP.

[49a] Spitzer R. 2012. Spitzer reassesses his 2003 study of reparative therapy of homosexuality. Archives of Sexual Behavior, 41(4):757.

[49b] Dehlin J. P., Galliher R. V., Bradshaw W. S., Hyde D. C., Crowell A. 2014. Sexual Orientation Change Efforts Among Current or Former LDS Church Members. Journal of Counseling Psychology (March 17): 1-11.

[49c] Hansen N. B., Lambert M. J., Forman E. M. 2002. The Psychotherapy Dose-Response Effect and Its Implications for Treatment Delivery Services. Clinical Psychology: Science and Practice 9(3):329-343.

[50] Alcoholics Anonymous World Service. 1984. Pass It On. New York: Alcoholics Anonymous World Service.

[51] Cappon D. J. 1965. Toward An Understanding of Homosexuality. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall Publishing Company.

[51a] Swannell S., Martin G., Pagina A. 2015. Suicidal Ideation, Suicide Attempts and Non-Suicidal Self-Injury among Lesbian, Gay, Bisexual and Heterosexual Adults: Findings from an Australian National Study. The Australian and New Zealand Journal of Psychiatry (December 1). doi:10.1177/0004867415615949.

[52] Bell A. P., Weinberg M. S. 1978. Homosexualities. A Study Of Diversity Among Men And Women. New York: Simon and Schuster.

[53] Whitehead B. 2003. Craving for Love. Mill Hill, London: Monarch.

[54] Saghir M. T., Robins E. 1973. Male and Female Homosexuality, A Comprehensive Investigation. Baltimore Maryland: Williams and Wilkins.

[55] Nicolosi J. 1991. Reparative Therapy of Male Homosexuality. Northvale, New Jersey: Jason Aronson, Inc.

[56] Pollak M. 1985. Male homosexuality – or happiness in the ghetto. În Western Sexuality, ed. Ariès P., Béjin A., p. 40-61. Oxford: Basil Blackwell.

[57] Laumann E. O., Paik A., Rosen R. C. 1999. Sexual dysfunction in the United States: Prevalence and predictors. JAMA 281:537-44.

[58] Connell R. W., Crawford J., Dowsett G. W., Kippax S., Sinnott V., Rodden P., Berg R., Baxter D., Watson L. 1990. Danger and context: unsafe anal sexual practice among homosexual and bisexual men in the AIDS crisis. Australian and New Zealand Journal of Sociology 26(2):187-208.

[59] McWhirter D. P., Mattison A. M. 1984. The Male Couple. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall.

[60] Dodge B., Reece M., Herbenick D., Fisher C., Satinsky S., Stupiansky N. 2008. Relations Between Sexually Transmitted Infection Diagnosis and Sexual Compulsivity in a Community-Based Sample of Men Who Have Sex with Men (MSM). Sexually Transmitted Infections 84(4):324-7.

[61] Kelly B. C., Bimbi D. S., Nanin J. E., Izienicki H., Parsons J. T. 2009. Sexual Compulsivity and Sexual Behaviors Among Gay and Bisexual Men and Lesbian and Bisexual Women. Journal of Sex Research 46(4):1-8.

[62] Skegg K., Nada-Raja S., Dickson N., Paul C. 2010. Perceived “Out-of-Control” sexual behavior in a cohort of young adults from the Dunedin Multidisciplinary Health and Development Study. Archives of Sexual Behavior 39(4):968-78.

[63] Quadland M. C., Shattls W. D. 1987. AIDS, sexuality and sexual control. Journal of Homosexuality 14(1-2):277-98.

[64] Pincu L. 1989. Sexual compulsivity in gay men: controversy and treatment. Journal of Counselling and Development 68(1):63-6.

[65] Mercer C. H., Hart G. J., Johnson A. M., Cassell J. A. 2009. Behaviourally bisexual men as a bridge population for HIV and sexually transmitted infections? Evidence from a national probability survey. International Journal of STD and AIDS 20(2):87-94.

[66] Van de Ven P., Rawstorne P., Crawford J., Kippax S. 2002. Increasing proportions of Australian gay and homosexually active men engage in unprotected anal intercourse with regular and with casual partners. AIDS Care 14:335-41.

[67] Tecter T. 2001. Urban Mens Health Study. Bulletin of Experimental Treatments for AIDS. Winter: fără paginație.

[68] Pullin R. D. 1995. Homosexuality and Psychopathology. În Collected papers from the NARTH Annual Conference, 1995, p. 23. Encino, California: NARTH.

[69] Seligman M. E. P. 1975. Helplessness – On Depression, Development And Death. London: Freeman.

[70] Brown P. 1992. Dangers of monogamy. New Scientist 135 (21 November): 38-9 (Abstr.).

[71] Gagnon J. H., Simon W. 1974. Sexual Conduct. London: Hutchinson.

[71a] Whitehead N. E. 2010. Homosexuality and comorbidities; Research and therapeutic implications. Journal of Human Sexuality 2:124-175.

[72] Kuyper L., Fokkema T. 2010. Loneliness Among Older Lesbian, Gay, and Bisexual Adults: The Role of Minority Stress. Archives of Sexual Behavior 39(5):1171-1180.

[73] Galceran J., Marcos-Gragera R., Soler M., Romaguera A., Ameijide A., Izquierdo A., Borras J., de Sanjose S. L., Casabona J. 2007. Cancer incidence in AIDS patients in Catalonia, Spain. European Journal of Cancer 43(6):1085-91.

[74] Rotello G. 1997. Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Harmondsworth, Middlesex, UK: Dutton.

[75] Barnhouse R. T. 1984. What is a Christian view of homosexuality? Circuit Rider: February 12.

[75a] Jones S. L., Yarhouse M. A. (2011) A longitudinal study of attempted religious mediated sexual orientation change. Journal of Sex and Marital Therapy 37(5):404-427.

[76] Mesmer R. 1992. Homosexuals who change lifestyles. The Journal of Christian Healing 14(1):12-17.

[77] Barnhouse R. T. 1977. Homosexuality: a Symbolic Confusion. New York, Seabury Press.

[78] Almeida J., Johnson R. M., Corliss H. L., Molnar B. E., Azrael D. 2009. Emotional distress among LGBT youth: the influence of perceived discrimination based on sexual orientation. Journal of Youth and Adolescence 38(7):1001-14.

[79] McCabe S. E., Bostwick W. B., Hughes T. L., West B. T., Boyd C. J. 2010. The relationship between discrimination and substance use disorders among lesbian, gay, and bisexual adults in the United States. American Journal of Public Health: 100(10):1946-1952.

[80] Meyer I. H. 1995. Minority Stress and mental health in Gay Men. Journal of Health and Social Behavior 36 (March): 38-56.

[81] Ross M. W. 1988. Homosexuality and mental health: a cross-cultural review. Journal of Homosexuality 15(1):131-52.

[82] Sandfort T. G, Bakker F., Schellevis F., Vanwesenbeeck I. 2009. Coping Styles as Mediator of Sexual Orientation-Related Health Differences. Archives of Sexual Behavior 38(2):253-63.

[83] Chen, H., Li, Y., Wang, L., Zhang, B. 2015. Causes of Suicidal Behaviors in Men Who Have Sex with Men in China: A National Questionnaire Survey. BMC Public Health 15(1):1436-1438.

[84] Wang J., Plöderl M., Häusermann M., Mitchell G., Weiss M. G. 2015. Understanding Suicide Attempts Among Gay Men From Their Self-Perceived Causes. The Journal of Nervous and Mental Disease 203(7):499-506.

[85] Lea T., de Wit J., Reynolds R. 2014. Minority Stress in Lesbian, Gay, and Bisexual Young Adults in Australia: Associations with Psychological Distress, Suicidality, and Substance Use. Archives of Sexual Behavior 43(8):1571-8.

[86] van der Star A., Bränström R. 2015. Acceptance of Sexual Minorities, Discrimination, Social Capital and Health and Well-Being: A Cross-European Study among Members of Same-Sex and Opposite-Sex Couples. BMC Public Health 15 (January): 812.

[87] Bostwick W. B., Boyd C. J., Hughes T. L., West B. T., McCabe S. E. 2014. Discrimination and Mental Health among Lesbian, Gay, and Bisexual Adults in the United States. The American Journal of Orthopsychiatry 84(1):35-45.

[88] Cochran S. D., Mays V. M. 2015. Mortality Risks among Persons Reporting Same-Sex Sexual Partners: Evidence from the 2008 General Social Survey- National Death Index Data Set. American Journal of Public Health 105(2):358-64.

[89] Choi K., Steward W. T., Miège P., Hudes E. Gregorich S. E. 2015. Sexual Stigma, Coping Styles, and Psychological Distress: A Longitudinal Study of Men Who Have Sex With Men in Beijing, China. Archives of Sexual Behavior (December 17) doi:10.1007/s10508-015-0640-z.

[90] Everett B. 2015. Sexual Orientation Identity Change and Depressive Symptoms: A Longitudinal Analysis. Journal of Health and Social Behavior 56(1):37-58.

[91] Lucassen M. F., Clark T. C., Denny S. J., Fleming T. M., Rossen F. V., Sheridan J., Bullen P., Robinson E. M. (2014), Journal of Pediatrics and Child Health, 51(4):410-418.

[Chapter 12. Can sexual orientation change? Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Întrebări pe care le pun oamenii despre grupurile de suport

de Joe Dallas

Joe Dallas

Joe Dallas

Suntem încântaţi datorită formării grupurilor noastre online pentru familii care au pe cineva drag homosexual şi pentru bărbaţii care se luptă cu folosirea pornografiei sau cu alte comportamente sexuale. După 27 de ani în care am oferit consiliere biblică unu la unu pentru oamenii care se luptă cu aceste probleme, realizăm că mulţi nu au acces la un consilier creştin care se specializează în aceste domenii. Deci lansăm aceste grupuri pentru a întâmpina mai eficient nevoile populaţiei pe care o slujim.

Când cineva ia în considerare alăturarea la un grup, are întrebări. Pentru a te ajuta să te decizi dacă aceste grupuri sunt sau nu pentru tine, am compilat o listă cu primele zece cele mai frecvent puse întrebări pe care le primim despre grupurile noastre. Sper ca ele să te ajute să te lămureşti cu privire la ceea ce oferim şi să te ajute să iei o decizie în cunoştinţă de cauză cu privire la serviciile noastre.

  1. Cum exact operează grupurile?

Fiecare grup se întâlneşte săptămânal timp de două ore, pe o perioadă de zece săptămâni, folosind un program soft pentru conferinţe live. Acest format necesită un computer şi îţi permite să-i vezi pe ceilalţi membri ai grupului pe ecranul computerului tău, să vezi slide-urile power point folosite pentru sesiunile de predare şi să-i auzi pe ceilalţi membri ai grupului şi pe profesor. Vei vedea că acest program soft este foarte uşor de folosit.

Când te înregistrezi pentru grup, ţi se trimite o carte prin e-mail şi, de asemenea, primeşti un orar care arată ce teme vor fi acoperite în fiecare săptămână. Ţi se cere să citeşti ceva în timpul săptămânii, ca să te pregăteşti pentru fiecare sesiune de grup.

În timpul primei sesiuni de grup, ţi se va acorda timp ca să te prezinţi, să ne faci cunoscută situaţia sau problema care te-a determinat să te alături grupului şi să ne lămureşti ce speri să câştigi din experienţa de grup. Săptămânal vom verifica împreună cu tine ca să vedem dacă scopurile tale sunt realizate.

Fiecare sesiune începe cu o „verificare”, în timpul căreia fiecare membru al grupului spune grupului cum a fost săptămâna pentru el/ea şi ce progres a făcut. Apoi este o sesiune de predare de 25 de minute, urmată de o discuţie de grup la care este de aşteptat să participe toţi membrii.

  1. Predarea săptămânală se bazează pe psihologie, pe recuperare sau pe Biblie?

Materialul pe care îl predăm este în primul şi în primul rând bazat pe Biblie, dar include într-adevăr nişte principii de recuperare care, simţim nou, sunt compatibile cu Scriptura. Examinăm fiecare teorie cu Biblia şi, dacă este în contradicţie cu Scriptura, nu o folosim. Dacă este compatibilă cu Scriptura şi relevantă pentru lucrarea noastră, o folosim. Nu suntem o organizaţie în 12 paşi şi, deşi nu obiectăm la abordarea în 12 paşi, simţim că există deja destule alte grupuri care o folosesc deja.

  1. Cât timp pe săptămână îmi solicită grupul?

Ţi se vor cere săptămânal un total de 2 ½ ore – două ore pentru fiecare sesiune de grup şi aproximativ 30 de minute pentru a îndeplini tema de citit săptămânală.

  1. Cum pot şti dacă am sau nu nevoie de un grup ca al vostru?

Dacă ai o problemă, un obicei sau o situaţie continuă care necesită mai multe informaţii şi cunoştinţe decât ai în prezent sau dacă ai nevoie de suportul unor oameni care trec printr-o situaţie similară sau dacă ai nevoie de un plan detaliat, bazat pe Biblie, pentru problema ta, atunci grupul este pentru tine.

  1. Ce pot aştepta în mod realist să obţin de la grup?

Principalele două beneficii pe care le vei obţine de la grup sunt cunoaşterea şi echiparea. Ca rezultat al terminării cursului de zece săptămâni, vei dobândi o cunoaştere mult mai profundă a naturii problemei sau a situaţiei cu care te confrunţi şi vei câştiga un plan clar, punct cu punct, pentru a urma o acţiune concretă prin care să te ocupi de ea.

Dacă te confrunţi cu problema cuiva drag, vei câştiga instrumentele pentru menţinerea relaţiei tale cu cel drag, în timp ce păstrezi o atitudine clară, şi vei învăţa cum să negociezi limite şi metode de a te ocupa de relaţia ta în viitor. Când homosexualitate îţi loveşte familia. Grup pentru părinţi şi familie: Află mai multe!

Dacă te confrunţi cu o luptă proprie, vei dobândi un plan în cinci puncte pentru menţinerea integrităţii şi consecvenţei care va include instrumente specifice, dezvoltarea unei structuri zilnice şi săptămânale pentru a te asigura că progresezi în mod potrivit şi un plan concis de prevenire a recidivei.

Strategia grupului pentru integritatea sexuală a bărbaţilor: Află mai multe!

  1. Ce fel de rezultate aţi avut în trecut cu materialul pe care îl folosiţi în grup?

Materialul a fost folosit şi testat mai mult de 20 de ani în conferinţe şi seminarii ţinute în biserici din toată ţara. Feedbackul pe care l-am primit a fost extrem de pozitiv şi a fost publicat în cărţi care continuă să se vândă în librăriile creştine şi pe Amazon.com.

  1. Ce fel de continuare se oferă după ce se termină cursul de zece săptămâni?

O întâlnire săptămânală va fi disponibilă pentru oricine a fost parte a grupului şi doreşte să aibă în continuare suport şi monitorizare săptămânală.

  1. Pot să repet grupul mai târziu, dacă simt nevoia?

Desigur. Uneori oamenii pot să simtă nevoia unui grup de „împrospătare” şi am fi fericiţi să ni te alături din nou, dacă simţi nevoia.

  1. Vreau să mă alătur, dar nu-mi permit taxa de înregistrare. Ce pot să fac?

Am încercat să menţinem costul grupului scăzut, pentru a-l face accesibil celor mai mulţi oameni. Deoarece consilierea costă în mod normal un minim de 75-100 $, poţi face comparaţia între costul grupului de 200 $ pe lună şi minimul de 300-400 $ pe care i-ai cheltui pentru consilierea săptămânală. Iar grupul oferă două ore de slujire, în timp ce consilierea oferă doar una!

Totuşi, suntem foarte conştienţi de vremurile în care trăim şi de provocările economice cu care se confruntă mulţi. Deci oferim într-adevăr burse, în funcţie de caz. Dacă eşti interesat să ni te alături, dar ai nevoie să te informezi despre disponibilitatea bursei, te rog să ne dai de ştire.

  1. Ce gen de biserici şi organizaţii ar susţine lucrarea voastră?

Suntem o misiune a Bisericii Newport Mesa din Costa Mesa, California, o biserică a Adunărilor lui Dumnezeu. Lucrăm, de asemenea, regulat cu Calvery Chapels, Focus on the Family, Institutul de Cercetare Creştină, Asociaţiei Americană a Consilierilor Creştini şi cu multe denominaţii, care includ Convenţia Baptistă de Sud, Foursquare, Nazarinenii şi Independenţii.

Joe Dallas, Questions People Ask About Support Groups. Copyright © 2015 Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi joedallas.com.

Ce fel de schimbare este posibilă?

Ce fel de schimbare este posibilă?

Există multă confuzie și dezinformare cu privire la această întrebare. Mare parte din prejudiciu l-au provocat conceptele simpliste despre schimbare. Unii cred că focusul nostru primar este schimbarea orientării sexuale. Alții cred că focusul nostru primar este schimbarea comportamentului sexual. De fapt, focusul nostru este transformarea completă, care vine dintr-o relație cu Isus Cristos și din decizia de a trăi în acord cu învățătura biblică despre sexualitate. Biblia spune multe lucruri despre transformarea completă. Isus Cristos a venit ca să putem avea viață și ca să o avem din abundență – nu ca să trăim în robie față de dorințe nedorite. Din Scripturi înțelegem că sunt posibile mai multe feluri de schimbare pentru cei care simt atracții față de același sex sau sunt implicați în homosexualitate.

Prin schimbare noi înțelegem că oamenii pot:

  • Să se schimbe de la o viață fără Dumnezeu la o viață cu Dumnezeu.
  • Să-și schimbe sentimentul identității – felul în care se definesc.
  • Să schimbe implicarea lor în activități sexuale cu cei de același sex.
  • Să schimbe structurile sociale și activitățile sociale pe care le folosesc ca să-și susțină identitatea și comportamentul.
  • Să-și schimbe atracțiile față de același sex. Pentru unii, aceasta înseamnă să nu mai trăiască în robie față de dorințe nedorite, chiar dacă dorințele încă apar. Pentru alții, înseamnă o reducere a atracțiilor față de același sex, astfel încât ele nu mai joacă un rol important în viața de zi cu zi. În unele cazuri, înseamnă eliminarea sentimentelor și atracțiilor homosexuale. Iar în alte cazuri, unii experimentează o relație heterosexuală satisfăcătoare.

Ce este eliberarea de homosexualitate? Foarte simplu, este viață abundentă în Cristos, unde Cristos are control asupra vieții și viitorului tău, în loc ca atracțiile față de același sex să fie ceea ce te identifică și îți controlează viața.

Potențialul pentru aceste schimbări aduce speranță în viețile celor cărora adesea li s-a spus că nu există speranță pentru ei, fiindcă nu se pot schimba.

Avem mai multe articole care explorează diferite fațete ale schimbării. Clic aici!

[What Kind of Change is Possible? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.exodusglobalalliance.org.]

Pofta: Marea evadare

Pofta: Marea evadare

de Alan Medinger

Alan Medinger

Alan Medinger

Pofta are o asemenea putere asupra noastră pentru că ne oferă ceea ce căutăm; are capacitatea de a ne micşora durerea (pe termen scurt). Înţelegerea acestui lucru ne poate ajuta să ne împotrivim ei. De ce este lupta împotriva poftei sexuale atât de dificilă pentru unii oameni?

Răspunsul este simplu: Pentru că de fiecare dată satisfacerea poftei funcţionează. Ne oferă ceea ce căutăm – alinarea imediată a durerii sau disconfortului.

Este disponibilă mai repede decât orice altă sursă pe care o avem, pentru a ne alina durerea. Nu trebuie să mergem la magazinul de băuturi sau chiar la cabinetul medical, pentru a o obţine. Nu trebuie să găsim o persoană sau să cheltuim bani pentru ea. Tot ce avem nevoie este chiar în mintea noastră. Iar pentru unii dintre noi, mintea este ca o bibliotecă sau, şi mai bine, ca un magazin de casete video, care este deschis douăzeci şi patru de ore pe zi şi nu implică costuri de închiriere.

Pofta acţionează mai repede ca orice calmant de pe piaţă. Are capacitatea de a elibera instantaneu de orice durere conştientă. Te simţi singur? Sau slab sau inadecvat? Obosit, dar nu poţi dormi? Nu poţi suporta cine eşti? Acceptă puţină poftă şi aceste sentimente vor dispărea imediat.

Bineînţeles, ştim că alinarea este doar temporară. Ştim că ea nu rezolvă nimic pe termen lung şi, de fapt, deseori înrăutăţeşte lucrurile. Ne vom simţi şi mai rău cu privire la noi înşine mâine. Este un pas înapoi, când încercăm să mergem înainte. Ştim că, într-un fel, după ce i-am cedat, Dumnezeu va părea puţin mai îndepărtat.

Dar vrem alinare imediată şi, cumva, în aceasta, ca în multe alte laturi ale vieţii noastre, imediatul exercită o putere atât de disproporţionată asupra noastră. Suntem atât de înclinaţi să dăm un bine mai mare pe termen lung, pentru un beneficiu mai mic pe termen scurt, încât uneori trebuie să ne întrebăm dacă suntem sau nu creaturi raţionale.

Vreau să aruncăm o privire la acest aspect al poftei – calitatea ei de a alina durerea – deoarece cred că odată ce înţelegem dinamica felului în care folosim pofta în acest fel, putem face paşi care vor diminua puterea ei asupra noastră.

Nu vorbesc despre scăparea completă de pofta sexuală. Victoria pe termen lung asupra poftei va veni când vom înainta în relaţia noastră cu Domnul, astfel încât, consecvent, dorinţa noastră pentru El va nesocoti orice altă dorinţă. În această privinţă, învingerea poftei este autocontrol, una dintre roadele Duhului şi, aşa cum ştim, cele mai multe roade ale Duhului cresc foarte încet, în timp ce ne maturizăm în relaţia cu Domnul.

Aceasta nu va fi o discuţie pe larg despre împotrivirea la ispită, deşi dacă ceea ce se spune aici poate fi respectat în momentul ispitei, victoria asupra ispitei va fi mult mai probabilă.

Când vorbesc despre poftă aici, vorbesc despre pofta sexuală. Putem pofti multe lucruri, dar în articolul de faţă, ne vom concentra asupra poftei sexuale. Deşi aceasta poate fi o problemă atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, ea tinde să fie mai mult o problemă a bărbaţilor, fiindcă bărbaţii au o capacitate mai mare decât femeile de a se bucura de plăcerea sexuală, separat de relaţie. Prin urmare, pofta sexuală folosită pentru alinarea durerii sau disconfortului, este mai probabil să ofere o răsplată imediată mai degrabă bărbaţilor, decât femeilor.

Dacă putem folosi pofta pentru a scăpa de durere, atunci rezultă că pofta va fi o luptă mai mare pentru cei care au nevoi neîmplinite profunde sau sunt răniţi emoţional. Rănirea sau nevoile sunt sursele durerii pentru care căutăm alinare. Din cauză că, aproape universal, bărbaţii homosexuali au nevoi de bază neîmplinite şi sunt răniţi profund într-un anume fel, marea majoritate a bărbaţilor homosexuali – inclusiv cei care înving homosexualitatea – se vor lupta puternic cu pofta.

Acelaşi lucru se poate spune despre cei mai mulţi bărbaţi care au probleme sexuale care le scapă de sub control. În misiunea noastră a fost interesant de observat cât de mulţi din programul nostru Noi începuturi (pentru bărbaţii cu probleme heterosexuale care le scapă de sub control) vin la grup, gândind că au parte, pur şi simplu, de prea mult sex sau că îi stăpâneşte doar plăcerea fizică a sexului. În cele din urmă, aproape toţi descoperă că dependenţa sexuală este modul în care s-au ocupat de o rănire profundă. Deseori, trecutul lor nu este prea diferit de al celor care se luptă cu homosexualitatea.

Un individ este mai probabil să recurgă la poftă pentru alinarea durerii, dacă are un anumit tip de personalitate sau dacă şi-a format anumite tipare de comportament din copilărie. Dacă este în general pasiv sau dacă şi-a format tipare de comportament de a fugi, mai degrabă decât a lupta, pofta îi oferă un loc minunat pentru a fugi când se confruntă cu durerea sau conflictul. În general, oamenii cu personalităţi dependente sunt oameni cu tipare adânc înrădăcinate de a evita durerea, în loc de a o înfrunta. Din nou, aceasta îl face pe bărbatul homosexual un candidat posibil pentru lupte puternice cu pofta. Homosexualitatea masculină este, prin natura ei, o întoarcere înspre interior, o retragere din lumea competitivă, provocatoare, a bărbaţilor, într-o lume a fanteziei şi alinării de sine.

Fiecare dintre noi este mai vulnerabil la poftă în unele momente. Avem declanşatori diferiţi; dureri sau disconforturi diferite, pentru care am dezvoltat un tipar de a lăsa ca pofta să fie evadarea noastră. Pentru mine, mânia, un sentiment pe care poate nu vreau să-l recunosc sau cu care poate nu vreau să mă confrunt sau oboseala, pur şi simplu un disconfort de care vreau să scap. (Desigur, oboseala diminuează capacitatea noastră de rezistenţă). Cei care sunt în programul Alcoolicilor Anonimi folosesc acronimul HALT [opreşte-te, n. trad.] pentru hungry [înfometat, n. trad.], angry [supărat, n. trad.], lonely [singur, n. trad.] sau tired [obosit, n. trad.], sentimente despre care ştiu că îi fac vulnerabili la folosirea alcoolului. Pentru mulţi dintre celibatarii noştri, sentimentele de singurătate duc la o mare dorinţă de evadare.

Dar cei mai puternici declanşatori tind să fie durerile legate de cauzele homosexualităţii sau dependenţei. Respingerea (de obicei din partea unui bărbat), dominarea (adesea din partea unei femei), orice declanşează sentimente de slăbiciune, neputinţă sau lipsă de valoare; ele duc la o intensitate a durerii emoţionale care strigă după alinare. Mulţi dintre noi, ani şi ani de zile am găsit o alinare temporară a acestor sentimente dureroase intense, folosind drogul poftei.

Cunosc un bărbat care era şef de departament la o universitate mare şi în fiecare an trebuia să alcătuiască bugetul departamentului său – ceva ce se simţea total inadecvat să facă. An după an trecea prin acelaşi ritual; amâna sarcina până în ultimul moment şi apoi, în cele din urmă, se lupta să o îndeplinească, dar simţind că făcuse o treabă complet necorespunzătoare. Şi an după an, de îndată ce bugetul era făcut, ceda poftei, ieşea în oraş şi îşi găsea un prostituat tânăr. Stresul alcătuirii bugetului ne-a trezit tuturor sentimente de slăbiciune şi insuficienţă, iar pe el îl conducea la evadarea sexuală.

Dacă tu crezi că eşti o persoană care foloseşte pofta ca să scape de durere, cum învingi acest tipar de comportament? Există moduri de a o face, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt.

Totuşi, mai întâi cred că este de ajutor să înţelegem dinamica felului în care pofta are o asemenea putere de a ne alina durerea. Este simplu. Omul este capabil să se concentreze asupra unui singur lucru odată, iar când avem gânduri prin care poftim, orice altceva este blocat; anxietatea, durerea emoţională, vina, regretele, disconfortul fizic, orice altceva. Alegem să ne concentrăm mai degrabă asupra fanteziei sexuale, decât asupra durerii care ne asediază. Conştient sau inconştient, ştim că trebuie să alegem fie să îndurăm durerea un timp, fie să avem parte de o alinare imediată prin poftă.

Pe termen scurt – în momentul în care ne confruntăm cu o dorinţă puternică de a folosi pofta ca mijloc de scăpare – există numai două direcţii legitime pe care le putem urma. Putem înfrunta durerea sau ne putem întoarce atenţia spre altceva. În înfruntarea durerii, cel mai bun ajutor al nostru este Domnul. Îi spunem despre durerea noastră. „Doamne, am făcut un lucru atât de stupid, de prostesc astăzi; mă simt atât de lipsit de valoare. Doamne, mă simt atât de groaznic. Ştiu că pot scăpa de aceste sentimente prin fantezie şi masturbare, dar ştiu şi că Tu poţi avea grijă de ele într-un mod mai bun. Ajută-mă.” Domnul va răspunde la acest strigăt. A făcut-o de multe ori pentru mine. Dar haideţi să fim sinceri; alinarea şi mângâierea pe care le aduce Domnul de obicei nu sunt un anestezic atât de rapid ca pofta. În procesul apropierii de Domnul şi în cele ce îţi spune El vei îndura o anumită durere. Întrebarea este:

Vrei să înduri durerea?

Cealaltă direcţie legitimă pe care o poţi urma este să îţi întorci atenţia spre altceva. Poate fi orice tip de distragere a atenţiei care îţi angajează mintea, dar pentru mine, din nou, este de obicei concentrarea asupra Domnului. În momentul luptei, mi-L imaginez pe Isus pe cruce, suferind şi murind pentru păcatele mele şi îmi amintesc că mă gândesc să mai adaug un păcat pe care să-l poarte El. Sau îmi pot imagina că Isus şi cu mine stăm lângă un râu, vorbind unul cu celălalt. Mâna Lui este pe umărul meu. Dacă orice altceva dă greş, spun iar şi iar Numele lui Isus. Principiul înlocuirii poate lucra minunat aici.

Isus ne-a făcut pe noi, poporul Lui, să fim Trupul Lui aici pe pământ, aşa că ajutorul tău imediat poate veni de la un alt credincios; fie cineva cu care poţi vorbi despre durerea ta, fie cineva a cărui companie sau conversaţie te îndepărtează de la concentrarea asupra durerii. De aceea îndemnăm membrii grupurilor noastre să cheme un alt membru al grupului, când trec printr-o ispită deosebit de puternică.

Soluţia pe termen lung este, desigur, să te confrunţi cu durerea şi disconfortul. Dacă durerea sau disconfortul vin de la luptele normale ale vieţii, atunci trebuie să existe o combinaţie de două lucruri.

Mai întâi, acceptă că o anume durere şi un anume disconfort în viaţă sunt inevitabile. Fiecare, cu o anumită frecvenţă, avem sentimente de singurătate, slăbiciune, mânie, oboseală. Aceasta face parte din viaţă. Acceptarea pune aceste sentimente într-o perspectivă corectă şi ne pregăteşte să acceptăm un alt adevăr important; că peste puţin timp, sentimentele vor trece. Şi aceasta va trece.

În al doilea rând, dacă durerea depinde de circumstanţe – eşti singur pentru că nu ai prieteni sau pentru că tot dai greş la lucru, fiindcă nu eşti făcut pentru slujba actuală – caută să schimbi circumstanţele. Este mai uşor de spus decât de făcut, nu-i aşa? Dar ce altă cale există?

Dacă simţi că durerea vine din problemele de bază, de genul celor care au contribuit probabil de la început la homosexualitatea sau dependenţa ta, evident, trebuie să ajungi la ele. Cu aceasta se ocupă misiunea noastră. Pentru aceasta sunt consilierii. De aceea poate că ne luptăm cu Domnul lună după lună, în perioadele noastre de linişte. Descoperirea rădăcinilor (de obicei, păcate mai adânci) şi aducerea lor la Domnul, prin pocăinţă adevărată care aduce iertare sau îngăduind ca dragostea, vindecarea şi adevărul Său să înlocuiască sursa durerii; acesta este procesul vindecării. El vine la vremea stabilită de Domnul şi când cooperăm.

Nu este scopul acestui articol să-ţi spună cum să depăşeşti durerea, ci mai degrabă să te ajute să înţelegi un mod greşit în care poate te confrunţi cu ea. De fiecare dată când suntem ispitiţi, noi nu alegem doar dacă să păcătuim sau nu sexual, de dragul plăcerii, ci să Îi întoarcem sau nu Domnului spatele prin neascultare, cu scopul de a evita o anumită durere sau un anumit disconfort. Faptul că am înţeles că foloseam pofta pentru a scăpa de durere şi disconfort m-a ajutat mult în lupta mea cu pofta. Cred că poate fi la fel pentru tine.

Isus înţelege procesul. El, care a fost ispitit în orice fel în care suntem şi noi, ne cunoaşte slăbiciunea şi cât de prosteşte şi degrabă vom alege alinarea durerii, în loc de calea Lui mult mai bună. Dar ne aude când strigăm la El, este cu noi ca să ne ajute să începem iarăşi dacă dăm greş, iar prin Duhul Lui Sfânt, ne călăuzeşte înspre calea vindecării durerii mai profunde pe care o simţim.

Pofta este un drog care alină durerea. Isus este remediul.

[Alan Medinger, Lust: The Great Escape. Copyright © 1994 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Stimularea vizuală şi vindecarea

Stimularea vizuală şi vindecarea

de Alan Medinger

Alan Medinger

Alan Medinger

Bărbaţii care înving homosexualitatea caută, fireşte, să „devină ca oricine altcineva”. În heterosexualitatea lor, ei se aşteaptă să simtă o atracţie vizuală faţă de femei. Ceea ce nu se întâmplă întotdeauna. Va veni ea mai târziu? Ce spune aceasta despre vindecarea lor? Punând lucrurile în perspectivă, putem să oferim un mesaj pozitiv în acest domeniu. Articolul de faţă este retipărit din numărul din februarie 1992 al Ştirilor Regeneration.

La ani de zile după ce am lăsat efectiv în urmă toate atracţiile homosexuale, având o relaţie sexuală binecuvântată şi plăcută în căsătorie, un factor a continuat să mă tulbure. Dacă un bărbat atrăgător şi o femeie atrăgătoare intrau într-o cameră, ochii mei se îndreptau mai întâi înspre bărbat. De asemenea, ştiam că nu aveam nicio dificultate în a nu lua Playboy de pe un raft cu reviste, dar GQ, când stăteam la coadă aşteptând să plătesc cumpărăturile, încă avea o anumită atracţie asupra mea.

La o recentă întâlnire Regeneration, care a durat o zi întreagă şi s-a adresat bărbaţilor căsătoriţi care s-au luptat cu homosexualitatea – cei mai mulţi dintre participanţi găsind sexul în căsătorie ca fiind o binecuvântare, nu o problemă – numai 1 din 14 a spus că răspund sexual doar privind corpul soţiei.

Pentru un mare număr de bărbaţi, poate pentru cei mai mulţi, cei mai direcţi stimuli sexuali sunt vizuali. Noi toţi recunoaştem că numărul cu costume de baie al revistei Sportul Ilustrat chiar nu are nimic de-a face cu înotul. Reclamele care au ca ţintă bărbaţii, adesea prezintă femei insuficient îmbrăcate, în timp ce reclamele din Buna Îngrijire a Casei şi Ziua Femeii rareori prezintă bărbaţi musculoşi, parţial dezbrăcaţi. Publicaţiile homosexuale, pe de altă parte, sunt pline de ei.

Bărbaţii care înving homosexualitatea se aşteaptă să devină „exact ca alţi bărbaţi”. Gândul că nu va fi aşa poate fi cauza unei dureri reale. Dar aceasta este o situaţie, ca multe altele, în care adevărata problemă nu este lipsa stimulării vizuale heterosexuale, ci convingerea că lucrurile ar trebui să fie într-un anumit fel, iar apoi se descoperă că nu sunt aşa. Strigătul: „Eu ar trebui… dar nu este aşa” revelează durerea.

Există o veste bună pentru cel care învinge homosexualitatea şi simte astfel. Da, poate că nu vei fi niciodată excitat sexual de priveliştea corpului unei femei, dar aceasta nu implică o lipsă de heterosexualitate, nici nu anticipează o relaţie plictisitoare sau dificilă în căsătorie. De fapt, natura răspunsului tău sexual la o femeie poate fi mai mult o binecuvântare, decât o dificultate.

Înainte de a începe să susţin această perspectivă, îngăduiţi‑mi să abordez două subiecte înrudite.

Mai întâi, este nevoie să ne adresăm atracţiei pe care cel care învinge homosexualitatea poate că o simte încă pentru alţi bărbaţi. Am menţionat mai înainte cum, chiar şi la ani de zile după vindecare, ochii mei se îndreptau înspre bărbaţi. Mă simţeam, într-adevăr, ispitit să arunc o a doua privire tipului cel puternic din reclama pentru costume de baie. Astăzi tendinţa a dispărut aproape complet.

A dispărut fiindcă se baza pe invidie. Nesigur de masculinitatea mea, eram atras de imagini ale bărbaţilor care aveau ceea ce simţeam că nu aveam eu. Aceasta este pofta: dorinţa de a avea ce are altcineva. Când am recunoscut că problema mea era invidia şi m-am pocăit de ea şi am devenit tot mai sigur de masculinitatea mea, atracţia a dispărut.

Noi am descoperit că acesta este un tipar comun printre bărbaţii care înving homosexualitatea. Mai întâi, este ruptă legătura dintre sex şi nevoile emoţionale, iar apoi, când nevoile emoţionale sunt împlinite în moduri legitime, iar problemele de identitate sunt rezolvate, atracţiile nonerotice exagerate faţă de persoanele de acelaşi sex dispar din fundal.

Cealaltă problemă la care vreau să mă refer este teoria „tabula rasa”. Dr. John Money de la Şcoala Medicală Johns Hopkins şi alţii au popularizat teoria că fiecare copil se naşte fără o tendinţă înspre un anumit tip de atracţie sexuală şi că, la un anumit stadiu de dezvoltare, atracţiile sunt învăţate sau programate în copil – scrise pe o tabula rasa, ca să spunem aşa.

Mai mult, se spune că odată ce atracţiile sunt astfel scrise, nu pot fi schimbate niciodată. Aceasta se poate compara cu învăţarea unei limbi. Se crede, în general, că un copil are, la o anumită vârstă, o abilitate accentuată de a învăţa limba şi că o limbă învăţată la acea vârstă nu poate fi niciodată uitată.

Teoria ar putea avea o oarecare valoare în explicarea motivului pentru care, de obicei, bărbaţii care înving homosexualitatea nu dezvoltă atracţii erotice vizuale pentru femei; poate că aceste tipare pot fi dezvoltate numai în anumite stadii ale creşterii din copilărie sau adolescenţă. Pe de altă parte, ideea unei plăcuţe goale pare ridicolă, luând în considerare înclinaţia ca, în toate vremurile şi în toate culturile, atracţiile sexuale să fie faţă de persoane de sex opus, nu de acelaşi sex, şi nu faţă de pături sau colibe.

Mai important, experienţa unui mare număr de bărbaţi care sunt foşti homosexuali şi scrierile multor terapeuţi arată că o schimbare foarte substanţială este posibilă în atracţiile sexuale per ansamblu. Într-un astfel de domeniu precum atracţiile sexuale, pe ce ne putem baza, în afară de date experimentale?

Acum, să revenim la problema centrală: Cum putem spune că suntem vindecaţi, când nu suntem „excitaţi” vizual, ca alţi bărbaţi? Foarte simplu. Nu este nevoie ca atracţia sexuală să apară numai din stimularea vizuală. Există alţi doi iniţiatori importanţi ai interesului sexual, atingerea şi sentimentele emoţionale.

Eu simt cea mai puternică dorinţă sexuală pentru soţia mea când mă simt cel mai iubitor faţă de ea. De asemenea, de multe ori simt asemenea dorinţe când ne sărutăm sau când stăm pur şi simplu pe canapea uitându-ne la televizor, iar braţul meu este în jurul ei. Nu există îndoială că acestea sunt sentimente sexuale spontane. Experienţa noastră în misiune ne-a arătat că răspunsul sexual faţă de o femeie, prin sentimente şi prin atingere, este starea normală pentru bărbaţii care înving homosexualitatea. De aceea afirmăm cu atâta tărie că un bărbat care învinge homosexualitatea poate experimenta orice bucurie a vieţii heterosexuale.

Vreau să adaug că nu este o chestiune de genul „două din trei nu este rău”. Lipsa stimulării vizuale poate fi la fel de mult un plus, ca şi un minus. Scriptura vorbeşte de „pofta ochilor” (1 Ioan 2:16). Ochii noştri întâlnesc ceva şi doresc să posede acel ceva. Observaţi cât de diferit este acest lucru de faptul că ochii noştri întâlnesc ceva şi îi admiră frumuseţea – sau Îl admiră pe Creatorul acelui ceva.

Dacă un bărbat o priveşte pe soţia lui cu dragoste şi cu o mare apreciere pentru felul în care este minunat făcută, este un lucru bun. Cântarea lui Solomon arată cum aprecierea frumuseţii fizice a celui iubit de către noi poate aduce o mare bucurie. Ce minunat ar fi dacă bărbaţii ar reacţiona în acest mod. Dar există şi o altă latură a aprecierii vizuale: dacă bărbatul priveşte corpul unei femei fără a face deosebire; adică persoana nu contează, numai corpul contează? El are o problemă.

Se pare că în această lume păcătoasă şi zdrobită, cei mai mulţi bărbaţi heterosexuali au într-adevăr o problemă. Şi ce se întâmplă când soţia ajunge la 50 ani, iar corpul ei începe să se fleşcăiască şi să se încovoaie? Dacă stimularea vizuală este singurul factor important în atracţia bărbatului faţă de soţie, ei au o problemă.

Cu siguranţă, un exces de răspuns sexual vizual este o reflectare a naturii păcătoase a omului şi este cauza a multă suferinţă şi disfuncţie în lume astăzi. Femeile sunt de obicei preţuite mult mai mult pentru înfăţişarea lor, decât pentru caracter sau pentru alte atribute ale lor. Soţiile sunt prea des comparate, găsite ca necorespunzătoare şi părăsite. Industria pornografiei înfloreşte, ca să alimenteze apetitul care răspunde vizual al bărbaţilor. Că noi nu experimentăm aşa ceva nu este deloc rău.

Noi toţi purtăm cicatricele datorate trecutului nostru păcătos şi zdrobirii noastre, dar nu sunt sigur că lipsa stimulării vizuale este o cicatrice. Poate că noi trăim mai aproape de planul original al lui Dumnezeu decât cei mai mulţi bărbaţi.

Soţia mea şi cu mine avem 55 de ani şi niciunul dintre noi nu este pe punctul de a apărea în numărul cu costume de baie al vreunei reviste – nici măcar în cel al revistei Maturitatea Modernă – dar eu o iubesc pe ea şi mă bucur întru totul de relaţia noastră fizică. Nu aş vrea ca aceasta să fie altfel în nicio privinţă.

[Alan Medinger, Visual Stimulation and Healing. Copyright © 1992 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Clic aici pentru mărturia lui Alan Medinger!

Codependenţa: Boala controlului

Codependenţa: boala controlului

de Angela Brittain

Angela Brittain

Angela Brittain

Cei mai mulţi psihologi definesc codependenţa ca pe o dorinţă nestăpânită, excesivă şi nesănătoasă de a salva şi de a avea grijă de oameni. Aceasta se poate întâmpla în diferire cadre, în relaţia de căsătorie, în relaţii de prietenie, în situaţii părinte-copil şi de asemenea în mediul de lucru. Definiţia mea pentru codependenţă este: „când laşi ca problemele altei persoane să controleze cum acţionezi, gândeşti sau simţi”.

Atunci această „altă persoană”, cu problemele şi chestiunile ei, dă tonul pentru ziua ta. Dacă este învinsă de comportamentul sau problema sa, atunci vei avea o zi proastă. Dacă această altă persoană nu dă curs, sau nu se prezintă cu comportamentul nedorit, atunci vei avea o zi bună. Dar te trezeşti petrecându-ţi timpul întrebându-te în ce dispoziţie va fi cealaltă persoană şi încercând să păstrezi mediul „în perfectă ordine”. Eşti aruncat încoace şi încolo de comportamentul pe care îl are în acea zi.

Dar Isus nu vrea să fim controlaţi de comportamentele altei persoane sau de adicţii sau probleme ale păcatului. Aceasta este robie, iar Pavel a spus în Galateni 5:1: „Nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Răspunsul lui Dumnezeu la codependenţă este umblarea şi trăirea în Duh. Trăirea unei vieţi de codependenţă înseamnă de fapt să trăieşti o viaţă după carne. Şi cu mult timp în urmă, Dumnezeu mi-a spus în termeni clari că îmi trăiam viaţa luptând cu lucrurile în carne, în loc să lupt cu lucrurile în Duh. Umblarea conform Duhului este arătată în dragoste, bucurie, pace, răbdare, amabilitate, bunătate, politeţe şi autocontrol… Dumnezeu Se aşteaptă să practicăm autocontrolul, nu să ne asumăm răspunderea pentru alţii şi să încercăm să îi controlăm şi pe ei. Trebuie să avem responsabilitate pentru noi înşine, pentru trupurile şi minţile noastre. Şi aceasta înseamnă să nu lăsăm ca comportamentul altei persoane să aibă un asemenea efect asupra noastră! Când ne văd răspunzând într-un mod diferit lor, comportamentului lor şi problemelor de adicţie, vor începe, fireşte, să fie nevoiţi să reacţioneze şi ei diferit. Nu este un lucru uşor, şi deseori nu este un lucru rapid, dar puţin câte puţin, bucăţică cu bucăţică, poţi trece de la a fi codependent, la a gândi şi a te purta independent!

Mesajul meu intitulat „Nu eşti responsabil pentru ceea ce nu poţi controla” se referă la problemele care însoţesc codependenţa şi subliniază pentru tine adevărurile biblice care ne eliberează din robie. Atât de des oamenii codependenţi sunt pentru performanţă şi conduşi de performanţă, şi sunt mari căutători ai aprobării. Dar în final ai nevoie doar de aprobarea lui Dumnezeu. Iar El deja spune că eşti OK! El nu vrea ca tu să fii supus la un comportament abuziv şi controlator din partea altora din viaţa ta. Nu trebuie să devii rebel şi sfidător, dar El vrea ca tu să te bazezi pe Cuvântul Lui şi să-ţi trăieşti viaţa conform principiilor şi îndrumărilor Lui pentru viaţa ta!

Angela Brittain, Codependency: The Disease of Control. Sursa: www.overcomepanic.com

Codependenţa: O adicţie faţă de control

 Acest video defineşte şi descrie codependenţa şi cauza de bază a ei. El pune o seamă de întrebări, pentru a-l ajuta pe ascultător să decidă dacă este codependent. Şi reprezintă o resursă pentru speranţă, ajutor şi vindecare de această adicţie.

Clic pe linkurile de mai jos!

14 versete din Biblie despre codependenţă

Codependenţa emoţională

Dependenţa emoţională

1 2 3 14