Archive for Familie şi prieteni

Probleme umane, soluţii divine (5)

Să crezi că te-ai născut homosexual este una dintre cele mai mari înşelări cu care îţi poţi sabota viaţa, dacă ai atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Totuşi, asta cred mulţi dintre cei care au încercat să scape de homosexualitate, ajutaţi de cei „toleranţi”, care le vor „binele”. Pentru că lupta e grea şi nu reuşesc singuri să învingă patima, o bună parte dintre homosexuali sau lesbiene renunţă şi cred că nu mai există nicio scăpare. Însă realitatea e diferită. Orice viaţă poate fi schimbată. Atât timp cât există Dumnezeu şi El are un plan bine organizat pentru orice, atunci e clar că are un plan şi pentru fiecare dintre noi. El este punctul de pornire, indiferent unde suntem, iar îndrumarea oferită de El prin Cuvântul Său (Biblia), transformă orice punct mort într-un izvor de viaţă.

  • O tânără a aflat întâmplător că bărbatul pe care îl iubeşte şi cu care urma să se căsătorească are înclinaţii homosexuale. El şi-a uitat e-mailul deschis, iar ea a găsit mai multe newsletter-uri de la site-uri homosexuale cu noutăţi în materie de pornografie, ca şi mesaje constând în poze cu alţi bărbaţi. Intrând în contul lui de pe un site homosexual, a descoperit poze cu el în care apărea dezbrăcat şi sute de mesaje scrise de el către alţi homosexuali. Iniţial el nu a vrut să stea de vorbă, dar într-un final a acceptat o scurtă discuţie, în care a mărturisit că nu a întreţinut relaţii homosexuale, dar are această atracţie. Acum ea este dezorientată pentru că cel care a dorit foarte mult relaţia lor este el. Amândoi sunt evanghelici.
UN CREŞTIN

Dacă el vrea să renunţe, este decizia lui, tu nu îl poţi forţa cu nimic să rămână cu tine, însă înainte de a-i spune la revedere sau adio, spune-i că greşeşte.

O căsătorie nu ar fi rezolvat nimic, ba dimpotrivă, ţi-ar fi amărât viaţa şi nu l-ar fi ajutat pe el cu nimic, cel mult se căsătorea cu tine de faţadă, ca să pară că este heterosexual în ochii lumii. Ai fi fost doar un acoperământ al păcatului lui, o mască. Slavă Domnului că nu ai făcut pasul acesta!

El trebuie să ştie că ceea ce face este total greşit şi că nu va avea o viaţă fericită, ci îl va paşte nefericirea şi condamnarea la chin veşnic. Dumnezeu nu va tolera şi nu va accepta niciodată homosexualitatea. Dacă eşti credincioasă, atunci ştii că scrie clar în Biblie că homosexualitatea este urâciune înaintea lui Dumnezeu şi ce s-a întâmplat cu cetăţile Sodoma şi Gomora.

Însă transmite-i vestea bună că Dumnezeu, prin Iisus Cristos, restaurează orice viaţă stricată, orice patimă, orice dependenţă, orice rău. Prietenul tău trebuie să recunoască puterea lui Cristos şi să se roage să fie salvat.

Faptul că se uita pe site-uri pornografice nu înseamnă automat că atracţia lui faţă de bărbaţi este foarte puternică, ci că atracţia lui faţă de pornografie este. Nici nu ai idee cât de periculoasă este pornografia, tocmai prin faptul că provoacă dependenţă, una atât de mare încât doar cu ajutorul lui Dumnezeu mai scapi din ea.

De aceea îţi spun, şi trebuie să îi spui şi tu lui, că trebuie să apeleze urgent la Dumnezeu dacă vrea să fie salvat, să scape din homosexualitate, din pornografie, din tot ce îl ţine departe de bine şi de normal.

Roagă-te pentru el din tot sufletul dacă ţii la el! La cât de prins este de Diavol în cursa asta, cu siguranţă nu realizează în ce stadiu este şi în ce groapă se adânceşte. Dar Dumnezeu îl poate salva oricând. Trebuie să vrea şi să creadă cu adevărat. Fii binecuvântată!

  • O soţie disperată se confruntă cu o realitate monstruoasă, care o macină zilnic şi care o copleşeşte: partenerul ei de viaţă, care îi este soţ de şapte ani şi cu care are o fetiţă, i-a mărturisit că şi-a descoperit o altă identitate sexuală, homosexualitatea. Din păcate, psihiatrul care l-a consultat a spus, sec şi cinic, că e o situaţie de viaţă şi nu o tulburare, întărindu-i practic hotărârea de a-şi urma calea.
UN CREŞTIN

Homosexualitatea este o problemă de ordin mental şi relaţional. Mulţi dintre psihiatrii din ziua de astăzi sunt la fel de adormiţi ca şi restul societăţii, care promovează tot felul de păcate şi de tulburări, deci era de aşteptat să îi spună soţului tău: „Eşti OK.”

Sincer, îmi pare extrem de rău de situaţia prin care treci, nici nu vreau să îmi imaginez cum e, dar ştiu sigur un lucru: Dumnezeu te iubeşte. Şi pe tine, şi pe fiica ta, chiar şi pe soţul tău, care pare că Îi întoarce spatele.

Problema soţului tău poate fi de moment, pricinuită de un dezechilibru psihoafectiv (posibil provocat de traumele sexuale din copilărie – mai ales dacă a avut experienţe homosexuale atunci) sau poate fi una permanentă, dar aici deja vorbim despre o alegere conştientă a lui.

Rezolvarea nu va sta la psihiatrie, căci ei vor spune că homosexualitatea este o chestiune de alegere, de identitate sexuală. Înţelegi despre ce vorbesc. Vor considera că nu e o tulburare.

Problema soţului tău poate fi rezolvată de Dumnezeu, dar pentru asta el trebuie să fie de acord să intre într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu. De asemenea, tu trebuie să te rogi la Dumnezeu să îl ajute să depăşească cu bine nenorocirea aceasta.

Negarea problemei nu te va ajuta cu nimic, dimpotrivă. Şocul, deşi de înţeles, trebuie înlăturat. Este nevoie să fii puternică, să judeci drept şi să nu te laşi doborâtă de impactul acestei realităţi. Nu uita că, orice s-ar întâmpla, Dumnezeu vrea să te ştie bine, nu căzută la pământ!

Trebuie să vorbeşti cu el (ar fi bine ca şi prietenii lui să vorbească cu el) despre efectele negative pe care le va avea trecerea lui la homosexualitate, care este un mod de viaţă păcătos şi distrugător.

În primul rând, Dumnezeu urăşte homosexualitatea, deci el nu va fi fericit. Cel mult va avea impresia falsă că va fi, dar va regreta amarnic alegerea. Aceasta ar trebui să ştie foarte bine înainte de a renunţa la căsnicia voastră.

În al doilea rând, să se gândească la fetiţa voastră, care are nevoie de un tată, nu de o altă mamă second-hand. Să se gândească la onoarea şi la demnitatea ei, căci fetiţa voastră va creşte, iar când va fi întrebată despre tatăl ei ar fi bine să nu se ruşineze.

În al treilea rând, să se gândească foarte bine la anii pe care i-aţi petrecut fericiţi împreună, ani de care nu se va mai bucura în veci, odată ce va alege să fie homosexual. Toate bucuriile (fizice şi spirituale) aferente căsniciei îi vor deveni străine. Se va hrăni doar cu surogate ieftine şi nesatisfăcătoare.

Mă rog din tot sufletul la Dumnezeu să îl readucă pe calea cea dreaptă şi să vă salvaţi căsnicia. Însă ţine minte: salvarea este la Dumnezeu, prin multă rugăciune şi prin îndreptarea lui către cele sfinte. Nu există viaţă pe care Dumnezeu să nu o poată reabilita. Trebuie doar să crezi!

Orice s-ar întâmpla, oricare ar fi alegerea lui, să nu uiţi niciodată că Dumnezeu te iubeşte şi te vrea fericită, iar El nu te va părăsi niciodată. A promis aceasta. Iar Dumnezeu nu minte!

  • O femeie disperată ne scrie că de ani de zile soţul ei duce o viaţă homosexuală. Ea s-a gândit chiar şi la sinucidere. Acum se întreabă ce este mai bine să facă pentru copilul lor.
UN CREŞTIN

Relaţia ta nu este una de dorit şi cred că niciun om nu ar trebui să treacă prin ce treci tu. Faptul că soţul tău duce o viaţă paralelă de homosexual este trist, însă nu trebuie să fie un capăt de lume pentru tine. Sunt momente grele în viaţă prin care trecem toţi, fiecare după puterea lui. Dacă ai rezistat atâţia ani, înseamnă că ai putere să înfrunţi situaţia.

Copilul poate fi influenţat negativ de tatăl lui, dacă acesta îşi expune latura homosexuală în faţa micuţului, ceea ce ar fi de evitat. Dacă băiatul este conştient că este adoptat, mai târziu îi va fi foarte greu să accepte anumite realităţi (spun aceasta, pentru că şi eu am fost adoptat şi cu unele situaţii negative trăite în copilărie încă mă mai lupt). Lipsa dragostei dintre părinţi lasă urme în viaţa oricărui copil, iar aceasta îl va influenţa pe tot parcursul dezvoltării sale.

Nu sunt în măsură să îţi dau sfatul perfect, dar eu aş încheia această relaţie care face mai mult rău decât bine. Dumnezeu urăşte divorţul, dar îl îngăduie în situaţia curviei. Soţul tău a făcut mai mult decât curvie, drept urmare nu văd de ce ai petrece alţi ani alături de un om care a ales să trăiască într-un păcat pentru care Dumnezeu a distrus personal (cu foc!) două oraşe. Cel mai bine este să te rogi la El să te ilumineze, să te îndrume să iei o decizie corectă, astfel încât şi tu, şi copilul tău să aveţi o viaţă liniştită.

Sinuciderea este cea mai proastă decizie pe care cineva o poate lua în viaţă. Înseamnă autocondamnare, în niciun caz ieşirea dintr-o situaţie proastă. Nu faci niciun bine punându‑ţi capăt zilelor, crede-mă! M-am gândit şi eu la asta într-un anumit moment al vieţii mele. E un gând de la Diavol, care vrea doar să distrugă. Am depăşit momentul cu ajutorul lui Dumnezeu, care m-a ridicat şi m-a repus într-o stare pozitivă.

Totul este să înţelegi voia Lui. El vrea binele tuturor, însă binele pe care-l vede El deseori nu e acelaşi pe care îl vedem noi. Roagă-te zilnic şi cere îndrumare, apoi ascultă răspunsul Lui. E cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da.

Sunt sigur că vei trece peste această perioadă nefastă din viaţa ta şi te vei bucura din nou, alături de copilul tău. Eşti o femeie puternică şi Domnul te va scoate din necaz!

  • O tânără mărturiseşte că de zece luni se luptă cu lesbianismul, locuind cu chirie într-o casă alături de un cuplu de lesbiene, dintre care una este satanistă, iar cealaltă a vrut să facă o operaţie parţială de schimbare de sex. Văzându-le făcând tot felul de lucruri, tânăra noastră a început să creadă că lesbianismul nu este păcat, dar tot ea spune: „Trăiesc cu această frică că Dumnezeu Şi-a tras mâna de la mine, nu mă mai aude… Am greşit înaintea Lui şi nu mai văd nicio scăpare.”
UN CREŞTIN

Trebuie să te îndepărtezi de acele persoane cât mai repede. Cine stă în jurul păcatului se va murdări, mai devreme sau mai târziu. Dacă nu le poţi da afară din locuinţa în care stai cu chirie, atunci încearcă să îţi găseşti tu o altă casă unde să locuieşti.

Aşa cum probabil ştii deja, lesbianismul (la fel ca orice formă de sexualitate deviantă) este un păcat major. Adu-ţi aminte de Sodoma şi Gomora, ca să vezi atitudinea lui Dumnezeu faţă de această patimă. El nu glumeşte cu aşa ceva!

Se pare că ai intrat într-un cerc de prieteni foarte periculos. Trebuie să ieşi din el cât de repede. Întoarce-te la Dumnezeu cu totul, căci El nu te-a abandonat, ci doar te lasă să vezi cât de depravat poate ajunge omul în afara Lui.

Roagă-te să poţi ieşi din această situaţie şi fă tot posibilul să îţi găseşti o altă locuinţă unde să stai, departe de tot anturajul actual. Domnul să fie cu tine!

MARIAN

Vă scriu aceste rânduri, stimată doamnă, găsind cazul dumneavoastră suficient de grav, raportat în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

În situaţia de faţă pe care dumneavoastră aţi prezentat-o, am înţeles că înainte de aceste zece luni Îl cunoşteaţi pe Dumnezeu într-o formă sau alta. De ce spun acest lucru? „Trăiesc cu această frică că Dumnezeu Şi-a tras mâna de la mine, nu mă mai aude… Am greşit înaintea Lui şi nu mai văd nicio scăpare.” Este o parte din mărturia scrisă de dumneavoastră.

De aici am dedus că, înaintea acestui teribil incident, aveaţi o legătură frumoasă cu Creatorul lumii acesteia. Plecând de la această plăcută premisă, cu permisiunea dumneavoastră vă voi aminti că Acest minunat Dumnezeu nu S-a schimbat cu nici măcar un milimetru din atributele Sale, nici înaintea căderii şi nici după aceasta. Bineînţeles, să nu fiu înţeles greşit că El ar fi în vreun mod de acord cu păcatul comis sau că ar fi permisiv. Nicidecum! Dimpotrivă, este aspru cu păcatul, dar nu şi cu păcătosul.

Doresc să vă amintesc că în una din Epistolele (cărţile) apostolului Ioan, El spune desluşit că avem prin Domnul nostru Isus Cristos un mare Mijlocitor, care Se roagă înaintea tronului îndurării neîncetat pentru noi. Vă amintesc încă un lucru: El a ştiut mult mai înaintea dumneavoastră despre această cădere că va avea loc şi că El, prin ea, vă va da oportunitatea de a cunoaşte, într-o formă cu totul nouă, mila pe care o va revărsa peste dumneavoastră, dacă veţi veni cu sinceritate, cum aţi făcut-o cu noi prin intermediul acestui site, pentru a vă cere iertare.

Acum paşii pe care trebuie să îi urmăriţi cu stricteţe sunt:

  1. Căutaţi cât mai curând posibil să plecaţi din acel loc „infectat”.
  2. Căutaţi urgent un creştin/o creştină foarte sincer(ă) cu care să vă puteţi ruga pentru iertare şi deplină vindecare.
  3. Reintegraţi-vă într-un grup de creştini pentru a sta cât mai mult posibil cu ei, studiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Vă dau un sfat: nu vă mai jucaţi cu focul! Doresc din inimă ca Bunul Dumnezeu să Se îndure de dumneavoastră!

  • După două tentative de sinucidere, o tânără lesbiană se gândeşte din nou serios să-şi ia viaţa, după ce partenera ei a părăsit-o pentru un bărbat.
UN CREŞTIN

După cum singură ai aflat după atâta timp de relaţii eşuate, lesbianismul (la fel ca homosexualitatea masculină) nu oferă împlinire. De altfel, nici nu are cum. E doar o iluzie, o goană după vânt. Nicio femeie din lumea aceasta nu va fi împlinită cu o altă femeie, la fel cum niciun bărbat nu va fi împlinit printr-un alt bărbat. Nu este natural în primul rând, iar în al doilea rând, Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia să fie complementari. Ceea ce încercaţi tu şi alţii prinşi în această patimă este acelaşi lucru cu a pune doi magneţi să se atragă la aceiaşi poli. Nu merge! Poţi să aplici presiune un timp asupra amândurora (adică să încerci să ai o relaţie cu o persoană de acelaşi sex, să tot apelezi la diverse plăceri, subterfugii, scheme, compromisuri), dar odată şi odată tot se vor respinge. E o chestiune de timp până când se duce totul de râpă.

Fiecare om a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Ceea ce înseamnă, între altele, că a fost creat după principiul comuniunii perfecte, al relaţiei desăvârşite, pentru că Domnul are trei Persoane, iar toate sunt Una în iubire. Ca să poţi avea o relaţie de dragoste împlinitoare, trebuie să fii una cu celălalt, iar acest lucru nu se întâmplă decât între un bărbat şi o femeie. Şi încă nu e suficient! Bărbatul şi femeia trebuie să fie credincioşi, astfel încât să cunoască, să respecte şi să manifeste valorile reale şi legile după care viaţa funcţionează normal (trecute în Scriptură), pentru a se completa în armonie unul pe celălalt.

Nu există împlinire în afara acestui gen de relaţie. Tot ce se afişează în societate ca fiind bun, în afara lui Dumnezeu, nu este. O dovedesc clar atâtea vieţi distruse, atâtea căsnicii eşuate, atâtea crime, violuri, abuzuri de tot felul, eşecuri şi atâta suferinţă. Lumea este plină de minciună, iar relaţiile între persoanele de acelaşi sex sunt o cursă diavolească perfectă pentru distrugerea unor vieţi care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ar putea fi întoarse pe calea normalităţii şi a împlinirii.

Sinuciderea nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată o soluţie pentru nimic. Încheierea vieţii înainte de vreme nu va rezolva neîmplinirea, nu va sfârşi chinul pe care poate acum îl suporţi, ci doar îl va permanentiza, căci nedându-I şansa lui Dumnezeu de a te ajuta să biruieşti greutăţile din prezent, automat Îl obligi să îţi permită să suferi pentru veşnicie. Nu te înşela, nimeni dintre cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu şi nu I-au urmat Fiului Său, Iisus Cristos, în această viaţă nu se vor bucura de cea veşnică, unde nu mai este durere, nici întristare (Matei 7:21). După cum probabil ştii, oamenii care sunt prinşi în relaţii homosexuale nu vor moşteni Împărăţia Cerurilor (1 Corinteni 6:9-11), iar aceasta înseamnă că trebuie să începi acum să te întorci spre Dumnezeu şi să Îl laşi să îţi refacă viaţa. Nu există mai încolo când e vorba de El, ci doar de azi înainte.

Viaţa e o roată care se tot învârte doar pentru cei care fac aceeaşi greşeală mereu. Roata aceasta se va opri şi tu vei merge înainte spre o viaţă mai bună doar când vei renunţa la lesbianism şi Îl vei lăsa pe Dumnezeu să-ţi conducă viaţa spre un viitor cu adevărat fericit. Altfel, vei continua să te învârţi în jurul aceluiaşi munte, exact cum s-au învârtit evreii în deşert timp de patruzeci de ani, din cauza încăpăţânării şi neascultării. E alegerea ta!

Lumea îţi va spune o grămadă de minciuni, pentru că adevărul doare şi nu e de dorit celor cărora le place să trăiască în mocirlă. Dar Dumnezeu îţi spune că poţi avea o viaţă împlinită, iar pentru aceasta va trebui să îţi pui toată încrederea în El, să începi să trăieşti după voia Lui, după Cuvântul Lui (Biblia) şi să Îl urmezi în tot ce gândeşti, spui şi faci.

E timpul să încerci şi altceva! Dă-I o şansă Domnului să îţi arate că se poate reabilita viaţa ta, că poţi fi altfel, o femeie adevărată, una împlinită şi binecuvântată de El!

  • O femeie lesbiană care lucrează la un site destinat celor ca ea ne sugerează că ar trebui să tratăm problema homosexualităţii ca pe o alegere a fiecăruia, nu ca pe ceva ce trebuie vindecat, cu atât mai mult apelând la Cuvântul Domnului. Ea nu crede că poate depăşi această perioadă urâtă şi murdară din viaţă pentru a fi cu adevărat fericită, ci se vede doar în postura de a duce o viaţă paralelă (lesbiană alături de o altă femeie) şi „normală”, alături de un bărbat cu care s-ar căsători doar „de ochii lumii”. Îşi pune aceeaşi întrebare pe care mulţi homosexuali şi-o pun pentru a-şi motiva alegerea greşită: „Oare Dumnezeu nu vrea ca oamenii să se iubească între ei?” O întrebare bună, dar cu un răspuns greşit acordat de cei împătimiţi.
UN CREŞTIN

A fi homosexual într-adevăr ţine de alegerea fiecăruia, dar alegerea aceasta este una profund greşită. La fel cum este greşit să alegi drogurile, fumatul, sexul în afara căsătoriei, băutura şi altele. Toate sunt alegeri greşite.

Nu mă încadrez în categorii de genul hate mail, căci astfel de categorii nu au nimic în comun cu binele, cu Dumnezeu, cu iubirea sau cu dorinţa de ajutor în general.

Dumnezeul creştin, de altfel Unicul existent, vrea ca toţi oamenii să se iubească între ei exact atât de mult cum Persoanele Dumnezeirii Se iubesc între Ele. Adică Tatăl cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Îţi poţi imagina iubirea dintre Ei? Nu vom putea cuprinde vreodată cu mintea noastră limitată o astfel de iubire, dar Dumnezeu ne-a dat un indiciu puternic, o explicaţie de netăgăduit: Iisus Cristos. Una dintre Persoanele Dumnezeirii a explicat pe viu ce înseamnă iubirea şi cum trebuie ea înţeleasă, asumată, practicată, demonstrată şi, mai ales, trăită.

Fiul lui Dumnezeu, Iisus Cristos, este Calea, Adevărul şi Viaţa. Sunt trei cuvinte cărora nu prea le acordăm importanţă sau, mai bine zis, nu le înţelegem aşa cum ar trebui.

El este Calea, adică noi trebuie să fim, să trăim şi să iubim ca El.

El este Adevărul, adică tot ce este adevărat şi lucrează în slujba adevărului este de la El. Restul sunt minciuni, deci sunt de la Diavol (numit şi „tatăl minciunii”). Să nu uităm că Diavolul din aceasta se hrăneşte, din minciuni, pe care le introduce în minţile oamenilor ca să-i piardă din rândul celor iubiţi de Dumnezeu şi să-i câştige pentru el. De ce crezi că vrea oameni? Ca să-i iubească şi să le dea tot ce este mai bun? Nu! Ca să aibă alături de cine să se chinuie veşnic şi pe cine să chinuie la rândul lui.

El este Viaţa pentru că Iisus este Creatorul Universului, este Autorul vieţii în toate formele ei. El este Începutul a tot ce este, a fost şi va fi.

Iar dacă El este demonstraţia iubirii pe care noi suntem chemaţi să o trăim şi să o arătăm, la rândul nostru, celor din jur, atunci cum poţi spune că homosexualitatea este normală?

A fost Iisus la vreo uniune de homosexuali? A fost vreunul dintre ucenicii Lui homosexual? A vorbit Iisus vreodată despre homosexualitate? Este vreun cuvânt în care Dumnezeu promovează sau aprobă relaţiile de acelaşi sex în Biblie? Nu! Dimpotrivă, a condamnat ferm, încă din Vechiul Testament, aceste practici.

Fac o paranteză aici şi spun următorul lucru, pe care toţi homosexualii trebuie să-l înţeleagă: homosexualitatea nu este CINE eşti, ci CE FACI! Tu nu eşti homosexual sau lesbiană, tu doar practici homosexualitatea sau lesbianismul, să fim foarte clari!

Eşti o fiinţă minunată, creată de Iisus Cristos, deci nu poţi fi creată greşit de un Autor perfect! Eşti o fiinţă de origine divină, nu o greşeală genetică sau mai ştiu eu ce ar putea lumea să spună.

Însă revenind, Diavolul te-a prins într-una din cele mai bine gândite şi mişeleşti minciuni de când i-a prostit pe Adam şi Eva: că eşti homosexual sau lesbiană, că trebuie să îţi îndrepţi pornirile sexuale către persoane de acelaşi sex.

După cum ştii, nu eşti singura. Sunt o mulţime de oameni care au luat de bună minciuna aceasta sfruntată. Însă Dumnezeu nu renunţă uşor. Când Iisus a fost bătut, răstignit şi a murit pe cruce, a făcut aceasta pentru ca toţi să poată fi iertaţi şi salvaţi din cursele Diavolului. A făcut-o şi pentru tine, şi pentru mine, şi pentru toată lumea, fără excepţie. Ca să arate dragostea Lui nemărginită pentru oameni. Ca să arate ce înseamnă dragostea de fapt, spre deosebire de ce arată Diavolul că ar însemna.

Există vindecare! Pornirile greşite pot fi îndreptate. Sunt atâtea şi atâtea cazuri de oameni care nu doar că au scăpat de ele, ci duc o viaţă perfect normală de mulţi ani, după ce L-au rugat pe Dumnezeu să-i ajute.

Dumnezeu nu spune niciodată NU unei rugăciuni de îndreptare. Nu refuză niciodată un om care vrea să fie transformat în bine, pentru că El este Binele, deci nu are cum să Se refuze pe Sine.

Mesajul pe care ţi-l scriu acum este mesajul Lui către tine, precum şi Biblia este mesajul Lui către toţi, căci El pune în mintea oamenilor cuvintele, iar noi le scriem, ca niciunul să nu piară, ci toţi să îşi găsească fericirea.

Dar trebuie să vrei să fii vindecată! Trebuie, în primul rând, să conştientizezi că ai o problemă care trebuie rezolvată imediat şi să Îi ceri ajutorul. Singură nu vei putea să faci nimic.

Sigur, te poţi căsători de ochii lumii (mizerabilele căsătorii de convenienţă, cu acordul reciproc pentru relaţii în paralel) şi să îţi înşeli partenerul de căsătorie, dar aceasta nu te-ar face decât să îţi dublezi nefericirea şi, în final, pedeapsa. Ar fi o altă minciună ordinară pe care ai lua-o de bună. Cred că realizezi că Dumnezeu nu numai că nu ar accepta, dar S-ar scârbi şi mai tare de ce faci. Repet, de CE FACI, nu de CINE EŞTI! Simte diferenţa! El nu Se scârbeşte de tine, ci de ce faci!

Calea pentru a reveni la normal este începerea unei relaţii cu El. Porneşte o relaţie sinceră cu Dumnezeu, cere-ţi iertare pentru greşelile făcute, roagă-L să te ajute să ieşi din homosexualitate şi să îţi ofere vindecarea. O va face negreşit, căci El este singurul care vindecă. Singurul!

Repet, pentru a mia oară dacă este cazul, Dumnezeu nu te urăşte, ci te iubeşte până în ultima clipă, când vei da ochii cu Cristos şi El îţi va spune unde îţi vei petrece veşnicia: fie alături de El şi de restul oamenilor care au înţeles ce înseamnă iubirea, au practicat-o şi au demonstrat-o şi celorlalţi, fie alături de Diavol, dacă rămâi prinsă în homosexualitate.

Depinde doar de tine ce alegere faci. Eşti din nou într-un moment al alegerii. Mă rog din tot sufletul să faci alegerea corectă de această dată. Aşa să te ajute Dumnezeu!

Probleme umane, soluţii divine (4)

Să crezi că te-ai născut homosexual este una dintre cele mai mari înşelări cu care îţi poţi sabota viaţa, dacă ai atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Totuşi, asta cred mulţi dintre cei care au încercat să scape de homosexualitate, ajutaţi de cei „toleranţi”, care le vor „binele”. Pentru că lupta e grea şi nu reuşesc singuri să învingă patima, o bună parte dintre homosexuali sau lesbiene renunţă şi cred că nu mai există nicio scăpare. Însă realitatea e diferită. Orice viaţă poate fi schimbată. Atât timp cât există Dumnezeu şi El are un plan bine organizat pentru orice, atunci e clar că are un plan şi pentru fiecare dintre noi. El este punctul de pornire, indiferent unde suntem, iar îndrumarea oferită de El prin Cuvântul Său (Biblia), transformă orice punct mort într-un izvor de viaţă.

  • Un cititor ni se confesează: „Pace! Sunt un bărbat de treizeci de ani, cred în Dumnezeu şi merg într-o biserică creştină evanghelică, dar nu sunt botezat încă. Simt că nu pot face acest lucru atâta timp cât viaţa mea e în păcat. Sunt atras de bărbaţi, am avut şi relaţii cu bărbaţi. Nu m-am mai întâlnit cu un bărbat de aproximativ un an, însă gândurile mele uneori nu sunt tocmai curate şi aş vrea să scap de ele, dar simt că nu pot. Aş putea primi ajutor din partea voastră? Domnul să vă răsplătească!”
UN CREŞTIN

Se pare că ai fost prins într-unul din laţurile Diavolului. Nu te descuraja, căci nu eşti nici primul şi, din păcate, nici ultimul. Ai treizeci de ani, „vârsta perfectă”, cum o numeşte lumea. Îmi doresc să fie şi în cazul tău la fel, perfectă, dar perfectă pentru a pune început bun în viaţa ta. Un nou început, în care să laşi tot ce a fost greşit în urmă şi să devii un om nou în Cristos.

După cum probabil ştii, Dumnezeu nu e contabil şi nu stă cu lista în mână să bifeze ce păcate ai mai făcut în ultimele două zile, patru ore şi douăzeci şi nouă de minute. Diavolul face aceasta şi se pricepe de minune când vine vorba să ţi le arunce în faţă. Domnul nostru ne-a oferit iertarea pentru toate păcatele noastre, dacă Îl acceptăm pe Fiul Lui ca Mântuitor.

Atracţia faţă de persoane de acelaşi sex este o patimă mizeră care cuprinde, se pare, din ce în ce mai mulţi tineri, însă trebuie ştiut că şi pentru ea există iertare şi vindecare. Totul este să îţi doreşti cu toată fiinţa ta să ieşi din capcana „mişelului”.

Faptul că nu te-ai mai întâlnit cu nimeni de un an este un lucru excelent. Deci se poate şi fără. Mergi înainte cu încredere! Renunţă la orice te leagă de fostele greşeli şi păşeşte pe calea sfinţeniei! Deschide Biblia zilnic, stăruie în rugăciune către Cristos şi roagă-L să îţi ia povara de pe umeri şi să îţi dea o inimă nouă. Nu am auzit pe nimeni care să fi fost refuzat de El.

Gândurile murdare îţi vor mai crea bătăi de cap, dar nu te lăsa pradă lor. Evită-le! Atacă-le cu versete din Cuvântul Domnului! Vrăjmaşul nu suportă adevărul, deci trăieşte, gândeşte şi acţionează numai în adevăr! Ocupă-ţi mintea şi timpul cu lucruri frumoase, curate şi înălţătoare spiritual.

Rupe orice are iz de homosexualitate din viaţa ta şi focalizează-ţi atenţia spre Dumnezeu, iar El te va scoate din groapa în care ai căzut. Crede în El şi nu vei fi dezamăgit!

  • Un evanghelic ne dezvăluie gândurile sale: „Pace! Trec printr-o perioadă foarte grea. Mă împovărează ideea că simt atracţie pentru cei de acelaşi sex cu mine. Mă autosatisfac de pe la zece ani şi de atunci încontinuu aproape. Cu pornografia am început de mai multă vreme, iar cu cea homosexuală de vreo şapte sau opt ani. Sunt căsătorit, am patru copiii şi tot sunt dependent de pornografie homosexuală şi autosatisfacere. Am discutat cu soţia mea, ea ştie de la început, dar nu mă prea ajută. Nu simte ce simt eu. Şi nu am găsit niciun bărbat capabil cu care să vorbesc şi care să mă ajute. Când m-am întors la Dumnezeu, a fost o perioadă în care nu am mai făcut aceste lucruri, dar apoi au revenit. Iar perioade de biruinţă, şi apoi iar robie. Nu ştiu ce să mai fac, m-am săturat de toate. Aş vrea să fiu liber cu adevărat! Mă puteţi ajuta cu ceva? Mulţumesc pentru sprijinul acordat!”
UN CREŞTIN

Înţeleg cât de greu îţi este să scapi de autosatisfacere şi de pornografie, căci şi eu m-am confruntat cu ele o lungă perioadă de timp.

În primul rând, trebuie să ştii că nu eşti singurul care s-a autosatisfăcut de la o vârstă mică. Şi eu, şi alţii am fost în aceeaşi situaţie. Fără a încerca să găsim o scuză, trebuie să fim conştienţi de lumea în care trăim (una cât se poate de murdară, în privinţa sexualităţii) şi să admitem că avem nevoie să luăm măsuri, astfel încât să nu ne facem părtaşi la mizeria în care ne-am scăldat şi noi, la un moment dat. Aşadar, nu eşti singurul, dar poţi scăpa de problemă dacă îţi doreşti cu adevărat.

Ca să renunţi la autosatisfacere, ai nevoie urgentă să eviţi tot ceea ce înseamnă pornografie (imagine, videoclip, film) şi chiar texte cu substrat sexual. E greu, dar se poate. Ţine cont că tot ceea ce îţi trimite mintea la sex ilicit (ieşit din sfera normalului, adică din afara căsniciei) este o capcană care, mai devreme sau mai târziu, te prinde.

Începutul e greu. Va trebui să tai de pe listă: reviste (chiar şi ziare gen Libertatea, Click!, Cancan şi alte tabloide), videoclipuri şi filme pornografice de pe calculator, poze şi să îţi restricţionezi accesul la site-urile XXX. Repet, dacă vrei cu adevărat să renunţi, o vei face.

Apoi va trebui să îţi deprinzi obiceiul de a nu căuta astfel de lucruri. Practic, va trebui să renunţi la tot ceea ce ai urmărit şi făcut greşit până acum. Va fi o luptă, căci Diavolul e diavol şi nu se lasă cu una, cu două. Însă, dacă ai încredere în Dumnezeu, vei reuşi. Eu am reuşit. Am câţiva ani de când nu m-am mai autosatisfăcut şi nici nu am mai vizionat nimic pornografic. Deci sunt dovada vie că se poate.

Poate te întrebi ce am făcut exact. M-am rugat zilnic la Dumnezeu să mă ajute să termin cu aceste probleme, care mă distrugeau lent, dar sigur (fapt pe care aproape niciodată nu ţi-l spune nimeni, ci te lasă să crezi că autosatisfacerea şi pornografia sunt normale pentru un bărbat – nimic mai fals!). Apoi, de fiecare dată când mă tenta să mă uit la ceva, plecam afară şi îmi găseam diverse activităţi care să mă obosească şi să-mi taie „cheful”. Mi-am setat Google pe filtrul „Căutare sigură strictă”, mi-am creat filtre în mail cu toate cuvintele obscene, pentru a evita să primesc mesaje indecente, am aruncat toate materialele pornografice şi am şters tot ce aveam pe calculator şi, cel mai important, am început să studiez Biblia. De acolo am primit toată puterea şi determinarea necesară pentru a lăsa în urmă tot ce era greşit şi a începe o viaţă nouă, curată.

După un an de zile, mi-am dat seama cât pierdusem din cauza autosatisfacerii şi pornografiei şi cât aveam de câştigat după renunţarea la ele. Le-am schimbat pe cunoaşterea lui Dumnezeu, iar târgul acesta mi-a adus liniştea interioară de care aveam nevoie, obrazul curat în faţa oricui (autosatisfacerea şi pornografia te umilesc şi te izolează, chiar dacă nu îţi dai seama) şi, mai presus de toate, un viitor promiţător.

Crezi că totul s-a petrecut peste noapte? Nu! Au fost luni de zile în care o perioadă mă puteam abţine, apoi mai cedam. Dar nu m-am lăsat până nu am luat o decizie fermă. După fiecare rateu, încercam mai mult să mă opresc şi mai mult, şi mai mult şi tot aşa, până când dintr-o lună de abstinenţă s-au făcut două, şi apoi trei, şi apoi patru şi, la un moment dat, am putut spune cu fericire maximă: „Am reuşit! Slavă Domnului!”

Ispite şi pofte vei avea probabil toată viaţa. Şi eu (încă mai) am. După cum ţi-am scris mai sus, trăim într-o lume puternic schimonosită din punct de vedere sexual. Peste tot sunt imagini cu femei dezbrăcate şi chiar bărbaţi dezbrăcaţi, însă este alegerea ta dacă te uiţi la ele sau nu. Eu ştiu doar atât, din proprie experienţă: ce bagi în tine, aceea vei scoate (într-o formă sau alta). Dacă îţi vei hrăni sufletul cu Sfânta Scriptură şi vei face o pasiune din a privi la lucrurile măreţe create de Dumnezeu pentru noi, atunci vei cunoaşte şi vei oferi la rândul tău toate bunătăţile Lui. Dacă te vei hrăni cu pornografie şi îţi vei învăţa corpul la desfrâu, atunci vei culege roadele stricate şi le vei răspândi în jurul tău.

E o luptă aprigă pe care trebuie să o duci şi nu o va face nimeni pentru tine. Aş fi vrut să existe o soluţie simplă, o schemă minune care să ne scape în doi timpi şi trei mişcări. Din păcate, e doar o iluzie. Dar realitatea este că se poate ieşi din treaba asta, dar trebuie să fii cu adevărat motivat.

Şi atunci se pune întrebarea: vrei să fii vindecat? Căci, crezi sau nu, autosatisfacerea şi pornografia sunt nişte deviaţii de la normalitate (nişte boli), iar pe termen lung provoacă probleme majore, atât la nivel mental, cât şi fizic. Ori cred că nu ne dorim aşa ceva, nu? (Ascultă-l cu atenţie pe Virgiliu Gheorghe şi dă-ţi seama la ce ne expunem când cedăm tentaţiei: Conferinţă excepţională Virgiliu Gheorghe (www.youtube.com).

Dacă vrei să te vindeci şi să ieşi din acest cerc închis, trebuie să fii motivat. Fără motivaţie, în viaţă nu facem nimic. Iar tu ai motivaţii serioase: eşti căsătorit şi ai patru copii. Sunt sigur că eşti mândru şi Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru ce ai. În cazul acesta, ce mai cauţi în afara binecuvântărilor pe care El ţi le-a dat cu mână largă? Nu îţi sunt suficiente pentru a fi împlinit?

Dacă ai o căsnicie fericită cu soţia ta şi ea îşi îndeplineşte datoria faţă de tine ca bărbat, de ce ai căuta altceva? (Oricum ireal, căci ce vezi în pornografie este un fals. Totul este umflat şi dus la un nivel nefiresc, anormal, lucruri care nu se întâmplă în realitate.) Dacă relaţia ta sexuală cu soţia nu este una care să te împlinească, atunci vorbeşte cu ea, spune-i ce îţi doreşti, ce te mulţumeşte, învaţ-o să te bucure şi bucur-o şi tu pe ea! (Desigur, vorbim de bucuria firească şi binecuvântată de Dumnezeu a sexualităţii.) Nu încerca să suplineşti o lipsă de acasă cu o umplutură ieftină şi ruginită din exterior! Nu uita că atât pornografia, cât şi autosatisfacerea sunt lucruri care schimonosesc frumuseţea, normalitatea, bucuria reală pe care Dumnezeu ne-a oferit-o pentru trup. E timpul să reconsideri valoarea reală a ceea ce ai deja, faţă de minciuna crasă pe care o vezi dincolo.

Eşti un om foarte binecuvântat. Ai o soţie şi patru copii. Trăieşte pentru ei, fii motivat pentru ei. Împreună cu ei, tu eşti o biserică, eşti imaginea lui Cristos în lume. Cum crezi că poţi fi fericit dacă aduci în interiorul familiei tale ceva murdar, ceva care roade, care strică, ceva care e străin de împlinire? Trebuie să renunţi la tot ce nu se încadrează în imaginea lui Dumnezeu din voi.

Drept urmare, trebuie să decizi cu fermitate maximă: de astăzi, lupt până la durere (frustrarea de a nu primi ce vrei poate duce la un tumult interior serios, dar nu te descuraja şi nu ceda. Orice moment în care spui „nu” va fi un moment în care Dumnezeu te va răsplăti cu un mare „da” când vei cere ceva măreţ de la El), pentru a mă debarasa de autosatisfacere şi pornografie. Voi arunca şi voi şterge tot ceea ce mă leagă de aceste practici şi mă voi dedica 100% vieţii de familie. Mă voi bucura deplin de sexualitatea mea cu soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu şi voi fi un tată-model pentru copiii mei.

Renunţarea la păcat (indiferent care ar fi el) ţine de voinţă, apoi de Dumnezeu, apoi de perseverenţă. Trebuie să vrei, să ceri ajutorul Lui şi să continui să lupţi. Întotdeauna să priveşti la ceea ce ai, nu la ceea ce îţi spune lumea că îţi lipseşte. Nu uita că, dincolo de Dumnezeu, totul este denaturat. Nu degeaba ne spune: „Nu vă asemănaţi fiilor veacului acestuia!” El ştie urmările asemănării cu lumea (minciuni şi suferinţe greu de îndurat) şi nu vrea să ne vadă în momentul „e prea târziu”.

Ţie nu îţi lipsesc bucuria sau împlinirea. Tu doar le cauţi unde nu sunt. Întoarce-te în familia ta cu adevărat şi aruncă‑te cu totul în bucuria familiei tale, căci Dumnezeu te va ajuta întotdeauna să biruieşti în orice luptă, atâta timp cât Îi ceri ajutorul şi trăieşti ascultându-L. Mesajul Lui pentru tine este: „Bucură-te de mărgăritarele pe care ţi le-am oferit şi nu le căuta în mocirla lumii!”

Mă rog Domnului Iisus Cristos să te ajute să faci alegerea corectă şi să te lupţi până vei spune şi tu ca mine: „Am reuşit, Slavă Domnului!”

ABEL

Drag prieten, am citit mărturia dumneavoastră. Nu sunt încă pregătit să fac o lucrare cu astfel de oameni, din rândul cărora am făcut şi eu parte, dar cred că Domnul vrea să scriu.

Slavă Domnului! Problema ta a fost rezolvată de Mielul Înjunghiat pe Dealul din Golgota! Mărire Lui! Sângele lui Isus are putere. În Numele lui Isus Cristos îţi scriu. Ridică-te în Numele lui Isus!

Da, ştiu prin ce treci, şi eu am trecut pe aici. Este dureros, da. Dar priveşte, Cineva e acolo sus. Plânge pentru tine. Îi pasă de tine. A murit pentru tine. Iar acum Cel Rău are în plan să te ducă în iad, dar poţi să scapi! Aşa cum Isus m-a eliberat pe mine, te poate elibera şi pe tine, pentru că e atotputernic.

Doar prin harul Domnului pot să dau aceste sfaturi. Sunt extrem de recunoscător Domnului că mă ţine lângă El! Dacă El nu ar fi cu mine, viaţa mea ar fi un haos, un chin, m-aş îndrepta spre iad 100%. Ce scop am să scriu aceste rânduri? Să vă asigur că există putere în Numele lui Isus! Prin rugăciune. Încercaţi! El va stă la dispoziţie.

  1. Pocăiţi-vă în fiecare zi, recunoscându-vă înaintea Domnului tendinţele păcătoase. Vedeţi-vă ticăloşia. Recunoaşteţi că nu aveţi merite înaintea Domnului. Trăiţi zilnic cu gândul: Doamne, ce mai e neregulă în viaţa mea?
  2. Rugaţi-vă cât de mult puteţi, folosind expresiile: „în Numele lui Isus”, „sângele lui Isus are putere” pe drum, la şcoală, la serviciu, cântaţi!
  3. Nu permiteţi cel mai mic gând murdar, nici cea mai mică privire neîngăduită. Aduceţi imediat greşeala înaintea Domnului, dacă se întâmplă.
  4. Priviţi persoanele doar în ochi, fără să vă uitaţi la restul corpului.
  5. Gândiţi-vă că tot ce vă atrage e doar ţărână care într‑o zi va putrezi, şi voi la fel.
  6. Frecventaţi cât de des puteţi serile de rugăciune ale unei biserici evanghelice.
  7. Ţineţi-vă ziua ocupată cu lucruri bune.
  8. Purtaţi-vă dur cu trupul vostru. Nu acordaţi atenţie fără motiv trupului, ci doar în scop de igienă, iar aceasta să se facă repede şi în rugăciune.
  9. Nu staţi fără scopuri întemeiate pe aparatele electronice, televizor, iar filmele evitaţi-le cu seriozitate. Cel Rău lucrează prin filme ca să cădeţi. O să vedeţi cât e de important şi acest punct.
  10. Citiţi Biblia zilnic şi acordaţi-i autoritate 100%, luaţi pe cuvânt şi nu interpretaţi.

Secrete:

  1. Dacă veţi birui lupta cu lenea în rugăciune, atunci veţi birui şi ispita când va veni.
  2. Învăţaţi-vă să vă încredeţi în Domnul! Cei ce se încred în Domnul nu vor fi daţi de ruşine.
  3. Dacă nu vă plecaţi genunchii dimineaţa, să nu vă miraţi dacă mai târziu îi veţi pleca înaintea păcatului.

Fiţi treaz! Diavolul pândeşte. Nu vă jucaţi cu focul! O singură dată te joci şi e capital, o singură privire şi e haos. Gândiţi-vă că Isus, Domnul nostru drag, chiar Se întristează. Urâţi păcatul cu toată ura, dar iubiţi păcătosul cu dragostea lui Dumnezeu.

„Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! … Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1:15-16, 18)

Puneţi-vă acum în genunchi şi rugaţi-vă!! Strigaţi-L! Deşi vă aude, strigaţi-L! Declaraţi-I că viaţa dumneavoastră e a Lui, că nu sunteţi al dumneavoastră. Vă iubeşte, aşteaptă să vă redea libertatea. În Numele lui Isus, cereţi eliberarea! Nu vă grăbiţi la rugăciune, strigaţi către Domnul din toată inima. Cel Rău va fugi.

Apoi reînnoiţi-vă întreaga viaţă de credinţă, nu vă mulţumiţi cu o pocăinţă modernă de genul: merge şi aşa, şi aşa. Stăruiţi în rugăciune! Treziţi-vă noaptea şi imploraţi-L pe Domnul.

„Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:1-2)

Mă rog pentru dumneavoastră! Un sărman păcătos, dar salvat şi iertat prin Domnul meu, care locuieşte în mine: Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Glorie Lui în veci! Fiţi binecuvântat!

ADELIN

Răspunsul pe care l-ai primit de la Abel este exact ceea ce ai nevoie.

Şi eu am fost în situaţia ta şi Dumnezeu m-a ajutat, prin puterea Lui nemărginită, să fiu eliberat. Am patruzeci şi opt de ani, sunt căsătorit, am copii şi mi-am permis să cochetez cu lucrurile acestea. În prezent „mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire”, ca nu cumva să mă întorc de unde am plecat.

Ai un mare avantaj că ai scris pe Contra Curentului pentru ajutor. Deşi fac parte dintr-o biserică evanghelică şi ştiam de acest site, l-am ocolit fiindcă am crezut că sunt la fel ca cei din biserica mea, despre care credeam că sunt în stare să mă împuşte pentru ce eram.

După ce Dumnezeu m-a ajutat să nu mai gândesc aşa despre fraţii mei, m-am uitat pe Contra Curentului şi îmi pare rău că nu am folosit mai devreme materialele de aici pentru însănătoşirea mea.

Trebuie să ştii că pentru Diavolul poţi fi o victimă de lux şi el e în stare să îţi dea cele mai puternice lovituri, ca să te despartă de Dumnezeu pentru totdeauna şi să te compromită în faţa familiei tale, a bisericii şi a oamenilor.

Trebuie să te gândeşti la copiii tăi, să fii un exemplu bun pentru ei, să vadă ceea ce trebuie la tine deoarece, chiar dacă crezi că nu i-ai influenţat negativ până acum, ei au avut de suferit. Petrece mai mult timp cu copiii tăi, implică-te cât mai mult în familia ta, umple-ţi timpul cu lucruri folositoare, ca să nu dai prilej Celui Rău. Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi dea dragoste pentru soţia ta şi împlineşte-ţi cât poţi de bine toate atribuţiile pe care le ai ca soţ şi tată.

Mă rog pentru tine ca să simţi bucuria eliberării şi, împreună cu ceilalţi păcătoşi salvaţi prin jertfa măreaţă a Domnului Isus, să avem şi noi parte cu El în cer!

Pentru redacţie: Vă datorez foarte, foarte, foarte mult! Vă mulţumesc!

  • Un alt cititor ne mărturiseşte: „Am o problemă mare prin care trec şi nu reuşesc să ies singur din ea. Cum să ies din lanţul vicios în care am intrat? De felul meu sunt o persoană foarte sensibilă, iar la vârsta de cincisprezece ani am simţit ceva ciudat faţă de cei de acelaşi sex. Iniţial am crezut să e ceva trecător şi aşa am zis până astăzi, când îmi este frică să nu fie prea târziu. Din fericire, nu am avut parte de experienţe homosexuale, îmi plac bărbaţii trupeşte, doar atât. Nu am prietenă, deşi printre prietenii mei, foarte puţini, nici pe o mână nu-i pot număra, sunt doar fete. Cred în Dumnezeu, sunt sigur că există în fiecare moment printre noi. Am încercat de nenumărate ori să mă rog Lui pentru problema mea, dar în zadar. Cu toate acestea, cred că doar El mă poate scoate din asta, împreună cu cineva care să mă ajute. Poate nu am destulă voinţă sau nu am ajutor. Vă mulţumesc şi vă rog să îmi daţi un sfat despre ce pot face să lupt cu acest păcat.”
UN CREŞTIN

E bine că ne-ai scris şi te-ai confesat. Aşa începe drumul spre vindecare, prin a scoate din sufletul tău ce e murdar şi prin a mărturisi că ai făcut un lucru greşit. Întotdeauna recunoaşterea problemei precedă rezolvarea ei.

E firesc să nu ai rezultate prea mari când te lupţi cu un lucru extrem de serios, cum este o patimă sexuală. Însă ele vor apărea în timp.

Din proprie experienţă îţi pot spune că nu te joci şi nu manipulezi cu una cu două latura sexuală a organismului. Eu am luptat ani de zile să scap de autosatisfacere, care nu e foarte diferită de homosexualitate, deoarece nu îţi satisfaci pornirile cu o persoană (fie ea şi de acelaşi sex), ci o faci singur (cu propria ta persoană). Lupta e la fel de grea, căci tensiunea sexuală e aceeaşi. Doar ţinta e alta.

În primele luni de când m-am angajat în lupta aceasta, am avut recăderi. La fel gândeam şi eu: „Ce rost are? Nu am prea multe rezultate. Tot o fac din nou…” Însă am continuat să mă rog la Dumnezeu şi să continui să mă lupt şi să spun un „nu” hotărât de fiecare dată când eram ispitit şi, după un an de zile am început să capăt un oarecare control asupra gândurilor mele, asupra acţiunilor mele şi asupra corpului meu.

Ca să ajung la a fi eliberat din robia sexuală, a trebuit să mă rog zilnic la Dumnezeu să mă ajute El Însuşi să scap, să citesc Biblia, să elimin absolut tot ce mi-ar fi putut murdări mintea şi ar fi constituit sursă de ispită (reviste, site-uri, videoclipuri, poze etc.) şi să-mi setez atenţia către lucrurile mari ale vieţii: ajutorarea aproapelui. Am învăţat să mă gândesc la cei din jurul meu şi la nevoile lor. Astfel, nu am mai fost eu în centrul atenţiei, deci nu mai contau problemele mele.

Cheia spre orice vindecare este, în mod paradoxal, renunţarea la tine (la a te privi ca „cel mai…” în toate). Te vindeci cel mai bine când îi vindeci pe alţii. Când ajuţi pe cineva în orice problemă ar avea, îl vindeci (eliberezi) pe acel cineva de acea povară. Dumnezeu vede şi lucrează şi El la vindecarea (eliberarea) ta.

Cu cât continui mai mult, cu atât vindecarea ta va înflori mai repede. Totul e să vrei şi să te rogi zilnic, să menţii legătura cu Dumnezeu, căci El singur te poate vindeca de orice boală, de orice dependenţă, de orice problemă pe care ai putea-o avea.

Ispitele sunt şi nu vor dispărea. Dacă ai crezut asta, te-ai înşelat. Ele întotdeauna vor fi, căci aşa este lumea în care trăim şi în care domneşte Diavolul. El nu doarme şi nu are odihnă, ci caută să facă rău non-stop şi să doboare pe oricine. Şi eu mă mai confrunt cu ispite, dar rezist. Ca să nu îţi mai creeze probleme, trebuie să te adânceşti puternic în Cuvântul lui Dumnezeu – în Biblie. Acolo vei găsi puterea să dobori orice fel de mizerie aruncată în mintea ta de Cel Rău, pentru a te face să te întorci la greşelile trecutului.

Cu multă rugăciune şi cu multe fapte bune, nu doar că vei spori în credinţă şi vei fi plăcut lui Dumnezeu, dar te vei vindeca şi vei fi un om nou. Trebuie doar să crezi şi să duci lupta cea bună zilnic. Domnul să fie cu tine!

  • O cititoare fidelă a site-ului nostru ne scrie că în urmă cu câţiva ani a cunoscut un bărbat care i-a atras atenţia şi cu care a vrut să se cunoască mai bine. Deşi a aflat că este homosexual, ea doreşte să aibă o relaţie cu el, dar nu ştie cum să îl abordeze, căci bărbatul pare a fi retras, probabil din cauza vieţii lui sexuale. El pare să-i lase cale liberă către inima lui, fapt ce o determină pe cititoarea noastră să îşi facă speranţe. Problema e că nu ştie cum să procedeze pentru a-l apropia sau dacă el este pregătit să renunţe la viaţa homosexuală pentru o relaţie normală. Ambii sunt evanghelici.
UN CREŞTIN

Părerea mea este să nu te avânţi prea tare în relaţia cu el. Trebuie să fii foarte precaută şi să nu îţi faci mari iluzii, în sensul în care o relaţie cu o femeie nu este întotdeauna calea spre ieşirea din homosexualitate pentru un bărbat.

Spun aceasta pentru că, de cele mai multe ori, bărbaţii homosexuali au o lipsă de masculinitate pe care caută să o împlinească. Nevoia este una normală, nu este ceva în neregulă, însă modul în care ei încearcă să umple acel gol este greşit.

O relaţie proastă sau inexistentă cu tatăl poate determina un băiat să se simtă inferior, feminin, lipsit de siguranţă, de încredere de sine, de masculinitate, de capacitatea de a domina, de a fi cap. Dacă omul nu are o relaţie reală cu Dumnezeu, este posibil să devieze. Şi de aici relaţiile homosexuale cu alţi bărbaţi.

Îţi spun să fii foarte atentă pentru că, deşi la prima vedere un bărbat (trecut prin homosexualitate) care iese cu o femeie e un lucru mirific, în realitate este posibil să fie doar o iluzie trecătoare. Ştii de ce spun asta? Am un prieten foarte bun care mi-a mărturisit, în urmă cu ceva timp, că a avut experienţe homosexuale. După ce am trecut de şocul iniţial, am reuşit să îl ascult povestind despre unele situaţii. După o îndelungă discuţie, în care i-am prezentat direcţia în care se îndreaptă şi ce îl va aştepta dacă nu renunţă la stilul său de viaţă şi la alegerile greşite, a ajuns la concluzia că e timpul să se schimbe. A promis că nu se va întoarce la homosexualitate.

După câţiva ani de zile în care am vorbit doar la telefon şi ne-am revăzut ocazional la o cafea sau un vin (ca între băieţi), am ajuns să lucrăm în acelaşi loc. Am observat schimbări: modul în care mergea era uşor schimbat, vocea lui era categoric mai masculină (îl invidiam!), la fel şi limbajul (poate prea masculin, dacă înţelegi unde vreau să ajung.). Însă ceva mi-a atras atenţia în mod neplăcut. Toate femeile tinere de acolo mă întrebau la ce oră vine, unde este etc. Ar fi trebuit să fiu invidios, nu? Ei bine, am fost puţin la început, dar ceva nu îmi mirosea a bine. Până am observat relaţia lui cu acele fete. Se îmbrăţişa foarte sensibil şi mămos cu ele şi ele cu el, un lucru pe care un bărbat nu îl face cu o femeie, nici cu cea iubită. Oricât de mult ai iubi-o pe femeia ta, nu te porţi cu ea – prin gesturi intime – aşa cum te porţi cu mama sau cu o prietenă foarte apropiată. Bărbaţii au o doză de masculinitate unică în ei, indiferent cât de tandri, sensibili şi feminini ar fi din naştere sau în urma copilăriei. Au acel ceva de „bărbat incontestabil” în ei. Nu vreau să îţi spun ce, că nu deconspir niciunei femei „armele şi forţele noastre” de cuceritori. Nu ar fi masculin să fac asta, nu de alta!

Din păcate, prietenul meu nu avea acel „masculin incontestabil” în el. Dimpotrivă, l-am privit ca pe o fetiţă îmbrăcată în haine bărbăteşti, dovedind afecţiune celei mai bune prietene, cu care iese la mall sau în oraş la o bârfă.

În plus, am făcut eu un comentariu la adresa unei colege, despre care spuneam unei fete că e foarte frumoasă, iar ea (una dintre fetele „moarte” după prietenul meu) a spus că şi ei îi plac femeile. Pe moment am luat-o ca pe o glumă. Ulterior, mi-am ridicat mari semne de întrebare. Oare nu era în tandreţuri cu omul acela doar pentru că amândoi erau homosexuali şi era firesc să se susţină reciproc? Temă de gândire…

Nu pot spune cu mâna pe suflet că s-a întors la homosexualitate, pentru că nu l-am întrebat. Am considerat că nu era cazul. Însă aceasta am văzut din limbajul trupului. Să mă ierte Dumnezeu, nu vreau să îl judec deoarece ţin la el, este un om foarte bun, însă ca bărbat mai are mult de lucrat.

Din acest motiv te rog să fii foarte atentă, căci nu tot ce zboară se mănâncă, iar patima homosexualităţii, la fel ca altele care te aduc la pământ din punct de vedere al dependenţei, nu e un lucru uşor de vindecat.

Dacă ai vedea ce poate face homosexualitatea din om, chiar şi doar din punct de vedere psihic, verbal, comportamental (fără să includem sexul ca act fizic), ai rămâne stupefiată, aşa cum am rămas eu când am citit nişte mesaje scrise pe internet de homosexuali.

Trei nopţi la rând m-am rugat lui Dumnezeu să-mi şteargă din memorie acele rânduri citite, care îmi veneau năvală în minte din cauza puterii de depravare a cuvintelor folosite. Diavolul nu doarme şi când prinde un suflet amărât, care nu ştie în ce intră, nu se lasă până nu-l aduce în cel mai josnic stadiu posibil. La fel face şi cu cei care observă fenomenul. Încearcă să-i ademenească prin curiozitate şi prin gânduri murdare şi întrebări ce nu trebuie puse.

Repet, dacă simţi ceva pentru acest bărbat şi crezi că ai putea avea o relaţie cu el, gândeşte-te foarte bine înainte şi urmăreşte-l îndelung. El trebuie să fie vindecat de homosexualitate înainte de a avea o relaţie cu o femeie. Altfel, cred că diferenţa dintre tine şi o unealtă sexuală pentru satisfăcut „alte pofte” va fi aproape nulă pentru el.

Pentru a fi vindecat, el trebuie să-şi acopere acel gol de masculinitate cu relaţii normale, prieteneşti, frăţeşti, creştine cu alţi bărbaţi. Trebuie să fie integrat în masculinitate, nu masculinitatea trebuie să-l completeze pe el, înţelegi ideea?

Un singur Prieten poate face aceasta pentru alt prieten: Iisus Cristos. El a luat toate bolile asupra Lui şi a promis vindecare pentru orice. Ştim că puterea rugăciunii este foarte mare, chiar dacă uneori răspunsul vine mult mai târziu decât ne aşteptăm. Trebuie să ai credinţă şi răbdare, şi tu şi el. Reabilitarea şi reintegrarea lui în masculinitate se vor produce cu ajutorul lui Dumnezeu.

Fără aceasta, mă îndoiesc că va deveni heterosexual. Cel mult va poza în unul şi va încerca să ducă o viaţă aparent normală, dar în realitate duplicitară (aşa cum fac mulţi). Dumnezeu să vă ajute!

  • O tânără evanghelică ne scrie că s-a îndrăgostit de un bărbat homosexual, tot evanghelic, fără să ştie la început de viaţa lui sexuală ascunsă. Într-un final a aflat, iar bărbatul i-a mărturisit că îi place de ea, că îşi doreşte să se schimbe şi să se însoare cândva cu ea. Femeia a suferit deoarece, în ciuda faptului că mergeau împreună la biserică şi erau tandri unul cu celălalt, bărbatul ducea o viaţă paralelă. Odată cu căderile în homosexualitate din ce în ce mai dese, prietenul ei a început să o respingă. Şi uite aşa, prietena noastră s-a trezit în situaţia de a-şi vedea iluziile năruite. A rămas cu o povară pe suflet şi cu credinţa că poate, într-o zi, prietenul ei se va vindeca şi vor avea un viitor împreună.
UN CREŞTIN

Este trist că treci printr-o astfel de experienţă dureroasă. Îmi pare rău că lucrurile au evoluat aşa, însă nu dispera.

Prietenul tău trebuie să ia o decizie, una finală, în funcţie de care viaţa va evolua pentru voi sau va involua pentru el. Singurătatea nu cred că este o soluţie bună, cel puţin din punct de vedere social. Omul când este singur şi nu este nimeni în preajma lui, este o ţintă clară pentru Diavol, care abia aşteaptă să îi nutrească gânduri negre, murdare, minciuni perfide care să-l facă să creadă că este sau că vrea ceva greşit. Însă este drept, singurătatea are importanţa ei pentru un om care este singur cu Dumnezeu. Singur faţă de oameni, dar în prezenţa şi în trăirea cu Dumnezeu.

Prietenul tău are nevoie să pună mâna pe Biblie şi să citească, să se roage din ce în ce mai mult la Dumnezeu şi să creadă în puterea Lui de transformare. Nimeni care apelează la Dumnezeu pentru o transformare în bine nu va fi refuzat! Însă este nevoie de credinţă şi de dorinţă.

Homosexualitatea, după cum probabil că ştii, este un păcat grav. Este „o urâciune” înaintea lui Dumnezeu, unul dintre păcatele pentru care cei prinşi în el au fost exterminaţi şi încă într-un mod evident: prin foc.

Vestea bună este că, prin Iisus Cristos, Dumnezeu nu mai are mânia aprinsă, ci are harul disponibil pentru orice păcătos, indiferent cât de josnic ar fi. Drept urmare, prietenul tău se află sub harul lui Dumnezeu şi ar trebui să fie foarte conştient de aceasta. Iar Iisus Cristos a spus că tot ce vom cere în Numele Lui ni se va da. Iată, soluţia este la îndemână: să Îi ceară lui Dumnezeu să îl vindece, în Numele Fiului Său.

Dumnezeu este bun şi este şi drept. Bunătatea Lui aşteaptă doar o chemare, iar dreptatea Lui ne spune că El nu minte, deci promisiunile Lui sunt sfinte, nu sunt doar vorbe de duh.

Încă un lucru: există, de multe ori, credinţa că din homosexualitate nu ai cum să ieşi, că te marchează cumva, că aceasta devii. Este o minciună crasă, bine pusă la punct de Diavol. Nu există nimic care să înrobească definitiv pe om, decât cu acceptul lui! Iisus a spus clar: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18:27) Iată adevărul: Dumnezeu poate să restaureze orice, poate să mântuiască pe oricine şi iubeşte pe toată lumea „atât de mult încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. (Ioan 3:16) Prietenul tău trebuie doar să vrea să fie transformat şi să creadă în Dumnezeu!

Spune-i lucrurile acestea, trimite-i acest mesaj şi fii alături de el! Unde sunt doi, este şi Cristos alături. Harul Domnului Iisus să fie cu voi!

Probleme umane, soluţii divine (3)

Să crezi că te-ai născut homosexual este una dintre cele mai mari înşelări cu care îţi poţi sabota viaţa, dacă ai atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Totuşi, asta cred mulţi dintre cei care au încercat să scape de homosexualitate, ajutaţi de cei „toleranţi”, care le vor „binele”. Pentru că lupta e grea şi nu reuşesc singuri să învingă patima, o bună parte dintre homosexuali sau lesbiene renunţă şi cred că nu mai există nicio scăpare. Însă realitatea e diferită. Orice viaţă poate fi schimbată. Atât timp cât există Dumnezeu şi El are un plan bine organizat pentru orice, atunci e clar că are un plan şi pentru fiecare dintre noi. El este punctul de pornire, indiferent unde suntem, iar îndrumarea oferită de El prin Cuvântul Său (Biblia), transformă orice punct mort într-un izvor de viaţă.

  • Un adolescent de şaptesprezece ani cere un sfat cu privire la sentimentele amoroase pe care le are pentru un coleg de clasă. Nu poate simţi ceva similar pentru fete şi, deşi ar vrea să aibă o relaţie cu una, nu reuşeşte din cauza lipsei atracţiei faţă de sexul opus. Practic, nu ştie ce să aleagă: să rămână singur sau să dea frâu liber tendinţelor homosexuale în încercarea de a-şi găsi fericirea.
UN CREŞTIN

Nu e normal să îţi doreşti să ai o relaţie de iubire cu un băiat. Eşti destul de tânăr şi încă insuficient dezvoltat sentimental încât să poţi spune că ştii ce vrei. Sfatul meu este să te fereşti de gândul de a fi cu acel băiat (sau cu oricare altul), căci această cale este una care duce la o cumplită nefericire. Nu îţi distruge viaţa aşa cum au făcut-o alţii înaintea ta!

Sentimentele faţă de sexul opus pot fi înşelătoare în anumite perioade ale vieţii, mai ales când eşti încă în plină pubertate, aşa că nu îţi da un diagnostic fals încă de pe acum. Lasă timpul să treacă, ţine-te de şcoală, căci acesta e timpul ei, şi intră într-o relaţie cu Dumnezeu.

Ţine cont că numai Domnul te poate ajuta să mergi pe un drum bun, să întâlneşti oameni cu care poţi avea relaţii frumoase, curate, benefice, şi tot El îţi poate corecta problemele apărute la nivel sentimental. Citeşte Biblia, mergi la biserică, roagă-te zilnic şi cere-I ajutorul în a-ţi remodela viaţa, astfel încât să fii cu adevărat fericit.

Nu uita niciodată că normalitatea sau corectitudinea în viaţă nu o dau nici clasa ta, nici tinerii de vârsta ta sau cei pe care îi vezi la televizor, în ziare sau prin reclamele de pe străzi, ci doar Dumnezeu stabileşte ce este normal şi bun. Drept urmare, cunoaşte-L pe El şi toate celelalte lucruri vor intra pe făgaşul lor.

Dacă vrei să îţi fie bine şi să ai o viaţă împlinită, renunţă la gândul de a avea relaţii homosexuale şi orientează-ţi privirea către Dumnezeu, iar El se va ocupa de tot ceea ce te preocupă şi este important pentru tine, astfel încât să Îi dai slavă ulterior că te-a ajutat şi ţi-a oferit chiar mult mai mult decât credeai că poţi obţine!

  • Un tânăr antreprenor istoriseşte că de când se ştie i-au plăcut bărbaţii, deşi nu a fost victima vreunui abuz, iar relaţiile cu familia şi cei din jur au fost armonioase. Deşi se declară creştin, susţine că Dumnezeu l-a făcut homosexual şi se întreabă de ce nimeni nu l-a „salvat” până acum din starea asta. Ne mai scrie că nu e mulţumit că e homosexual, dar s-a acceptat aşa şi are o relaţie cu un alt bărbat, cu care speră să rămână pe viaţă. El întreabă dacă ar fi fost mai bine să se fi căsătorit cu o femeie pe care să o înşele în ascuns şi dacă există cineva pe Pământ care l-ar putea face heterosexual.
UN CREŞTIN

O viaţă decentă şi părinţi cu frică de Dumnezeu au mulţi oameni care, la un moment dat, ajung să păcătuiască în moduri greu de imaginat. Nu putem vorbi de un criteriu de judecată aici. Şi un prieten de-al meu, fost homosexual, a avut o viaţă decentă, dar şi el s-a confruntat cu problema ta. Degeaba ai o familie decentă, dacă nu ai o relaţie potrivită, împlinitoare cu părinţii tăi, cu fraţii tăi, cu rudele apropiate în general. E ca şi când ai fi înscris la cea mai apreciată şcoală dintr-o ţară, dar colegii de clasă te-ar trata cu indiferenţă. Crezi că te-ai simţi atât de bine încât să îţi doreşti să obţii numai rezultate excepţionale?

Drept urmare, în realitate, pentru dezvoltarea armonioasă a unei persoane este necesară o relaţie bună, apropiată, reală cu părinţii, una în care tu să primeşti afecţiune din ambele părţi (mamă şi tată), pentru că orice om are două laturi (una feminină şi una masculină), iar orice raport nefavorabil între ele poate duce la deviaţii (cum ar fi homosexualitatea).

Dumnezeu nu te-a creat homosexual! (Levitic 18:22) Aceasta este una dintre cele mai mari jigniri pe care I le poate adresa cineva vreodată. O spune foarte clar în Cuvântul Lui: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii (cei care fac sex cu persoane cu care nu sunt căsătorite), nici închinătorii la idoli (cei care pun banii şi alte lucruri trecătoare deasupra Lui), nici adulterii (cei care se culcă cu femeile altora), nici malahienii (cei pasivi, care cedează patimilor sexuale – fie se autosatisfac, fie au relaţii sexuale neîngăduite, de orice fel), nici sodomiţii (homosexualii), nici furii, nici lacomii (cei ce poftesc la lucrurile altora, spre a le fura), nici beţivii, nici batjocoritorii (cei care defăimează şi îşi bat joc de oameni), nici răpitorii (care iau cu forţa) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu!” (1 Corinteni 6:9-10) Deci uită acest gând cât mai repede, şterge-l cu desăvârşire din mintea ta! Dumnezeu te-a creat bun, aşa cum ne-a creat pe toţi.

Dacă într-adevăr crezi în Dumnezeu şi în Biblie, atunci vei face ceea ce spune. Dumnezeu ne încurajează să Îl ascultăm, astfel încât drumul nostru în viaţă să fie luminat de înţelepciunea Lui şi brăzdat de binecuvântările Lui. În caz contrar, ne setăm automat pe modul „distrugere”. Orice oaie (om) care pleacă din turmă (Biserică) se duce spre prăpastie, căci Dumnezeu stă în munte (locuri înalte). Concluzia o tragi singur, că eşti băiat deştept.

Faptul că lucrurile ţi-au mers incredibil de bine nu este cheia unui succes manufacturat de Dumnezeu şi trimis cu Prioripost special pentru tine. Acest special delivery va fi o cursă sigură, dacă vei continua stilul de viaţă pe care l-ai acceptat (sper eu doar pentru moment!). Şi mie mi-a mers extraordinar de bine la un moment dat în viaţă, când eram pe un drum greşit (tot o patimă sexuală, dar alta decât homosexualitatea), iar când am crezut că mi-am găsit împlinirea, a dat nenorocirea peste mine şi am pierdut tot ce obţinusem mai important până atunci.

Aşa că, dragă prietene, deschide ochii larg, pune mâna pe Biblie, citeşte-o, roagă-te la Dumnezeu să îţi dea înţelepciunea să Îi înţelegi mesajul şi reintră în Biserică, acolo unde vei găsi oameni care ştiu pe ce drum merg, ce aprobă şi ce nu aprobă Dumnezeu, ce binecuvântează sau ce blestemă El.

Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată homosexualitatea, autosatisfacerea, pornografia, pedofilia şi orice altă formă de sexualitate care nu a fost lăsată pe pământ de la bun început ca fiind normală. (Uită-te la Adam şi Eva şi acolo vei vedea normalitatea!) Nu există alt adevăr în afară de acesta şi nu aş vrea să afli pe pielea ta că aşa este, când va fi prea târziu.

Dumnezeu te iubeşte şi vrea să te transforme după chipul Fiului Său (Iisus Cristos este modelul bărbatului autentic), iar această transformare are loc în timp şi printr-o relaţie reală, vie, constantă cu El. Aceasta înseamnă că trebuie să decizi astăzi că te vei întoarce cu mintea, inima şi faptele către Dumnezeu şi că Îl vei lăsa să te schimbe, astfel încât să ai o viaţă frumoasă, curată şi împlinită.

Cu Dumnezeu nu există viaţă ascunsă. Există doar viaţă restaurată şi împlinită, care se manifestă în exterior şi devine sursă de binecuvântare şi pentru cei din jur.

  • Un bărbat ne explică descumpănit că s-a îmbolnăvit de SIDA în urma sexului cu un alt bărbat, relaţie avută, paradoxal, pentru a-şi dovedi că nu e homosexual, chiar dacă trăsăturile şi caracterul său erau mai mult feminine. Crede că totul s-a încheiat în viaţa lui şi va fi nevoit să trăiască ascuns de societate.

UN CREŞTIN

Dacă te-ai născut băiat, atunci trebuie să fii bărbat şi, în niciun caz, nu ai fost programat să fii fată. E adevărat că lipsa unui model masculin în anii decisivi pentru dezvoltarea persoanei umane (anii copilăriei şi adolescenţei) poate duce la o criză de identitate. Însă aşa cum trebuie să luăm poziţie faţă de orice rău din lumea asta, şi în aceste situaţii trebuie să ne menţinem pe linia corectă şi să nu acceptăm să devenim altceva decât ne-a făcut Dumnezeu.

Nici relaţia mea cu tatăl meu nu a fost una de dorit, aş putea spune că a fost chiar aproape inexistentă. Şi da, pot înţelege ceea ce scrii într-o oarecare măsură, deoarece şi eu am preferat în copilărie să stau mai mult pe lângă fete. Băieţii erau altfel faţă de mine, iar imaginea pe care mi-o formasem despre bărbaţi în general (din cauza proastei relaţii cu tatăl meu) era una care nu îmi permitea să fiu relaxat şi deschis în preajma lor. Asta nu înseamnă însă că mi-am permis să dezvolt atracţii faţă de ei.

În şcoală, din cauza unor gesturi feminine (dobândite involuntar de la femeile în jurul cărora îmi desfăşuram viaţa) şi a unei voci subţiri, şi eu am fost batjocorit şi poreclit în feluri înjositoare. Probabil nu am fost departe de ceea ce descrii şi tu, dar am mers înainte. Nu mi-a fost deloc uşor.

La şaisprezece ani mi-am pus prima dată problema cum ar fi să îmi închei socotelile cu viaţa. Îmi aduc aminte ca şi când ar fi fost ieri. Însă ştiam un lucru: Dumnezeu făcuse prea multe pentru mine încât să-L scuip în faţă (căci sinuciderea cam asta e). Şi am renunţat la acest gând netrebnic, dar a trebuit să mă mobilizez şi să îndur în continuare o perioadă urâtă din viaţă, cu speranţa că El va face dreptate şi va răzbuna tot răul care mi s-a făcut şi va arăta adevărul despre mine celor care aruncau cu noroiul minciunii. Şi mai târziu aşa a fost. Astăzi, cei care mă discreditau şi batjocoreau ar intra în pământ de ruşine, dacă ar şti cât de sus m-a ridicat Dumnezeu.

Dar până când am ajuns să fiu deasupra celor care mă catalogau în nenumărate feluri nedrepte şi răutăcioase, am avut şi eu decizii proaste luate în momente de singurătate, lipsă de valoare (credeam şi eu că-s blestemat şi că nimeni nu mă vrea în preajmă, că nu-s bun de nimic etc.) şi nesiguranţă. Am început să mă autosatisfac. Apoi am început să mă uit la pornografie, iar aceste două lucruri au devenit dependenţă. După ani de luptă cu patimile, cu ajutorul Domnului am scăpat şi sunt un om nou. Dar mi-a fost cumplit de greu să renunţ, pentru că păcatul atrage puternic, iar gândurile murdare se întipăresc adânc în minte. Chiar şi aşa însă, citind Biblia şi rugându-mă constant la Dumnezeu, am reuşit.

De-a lungul timpului, toţi ne gândim la lucruri murdare şi mulţi dintre noi chiar le fac, dacă nu-l au pe Dumnezeu în viaţa lor. Lumea te îndeamnă să mergi pe toate căile blestemate, motivându-ţi că tu eşti cel blestemat şi că nu ai de ales dacă vrei să fii „fericit”. Dar este o mare minciună. Plata păcatului este moartea, spune Scriptura. Tot ceea ce facem rău se va întoarce împotriva noastră, mai devreme sau mai târziu. Va muri o parte din noi odată cu păcatul, fie că e vorba de o moarte emoţională (pierdem o prietenie, liniştea interioară, stabilitatea emoţională, vise, dorinţe, aşteptări), fie una fizică (ne pierdem părţi din sănătate).

Uită-te în jur, ce vezi? Multă suferinţă, aşa-i? E la tot pasul, chiar şi acolo unde oamenii zâmbesc. De altfel, unele dintre cele mai mari drame se ascund în spatele chipurilor zâmbitoare. De ce e atâta suferinţă în lume? Pentru că oamenii au ales calea greşită de a trăi. Pentru că oamenii au crezut minciunile Diavolului, aceleaşi pe care le-am crezut şi noi la un moment dat în viaţă. Şi au plătit şi plătesc preţul. Nu există abatere de la plată. Cu Dumnezeu nu poţi fi evazionist.

Când luăm decizii proaste, după capul nostru, fără să vedem ce ar spune Iisus Cristos (modelul bărbăţiei reale), vom suporta consecinţele. Tu însuţi scrii că în primăvara acestui an ai hotărât să faci sex cu un bărbat. Apoi a urmat infectarea cu HIV. Am spus-o de nenumărate ori şi au spus-o şi alţii de-a lungul generaţiilor: homosexualitatea (fie ea şi pentru o singură experienţă) înseamnă condamnare, aşa cum orice formă de sex în afara normalităţii aduce acelaşi lucru (inclusiv sexul cu o femeie cu care nu eşti căsătorit).

Puţini vor să accepte ce spune Dumnezeu despre păcatele imoralităţii, între care faptul că păcatul sexual este cel pe care îl faci împotriva propriului trup. Cu alte cuvinte, dacă vrei să te îmbolnăveşti în mod cert, atunci fă sex cu cineva în afara voii lui Dumnezeu. Şi nu, nu trebuie să te îmbolnăveşti rapid, ca să vezi că aşa e. Sănătatea îţi poate ceda în timp şi, de cele mai multe ori, atunci când îţi este lumea mai dragă, ca să simţi presiunea şi gravitatea păcatului pe care l-ai făcut. E o lecţie dureroasă a neascultării, pe care mulţi sunt nevoiţi să o înveţe ca să mai existe o şansă de mântuire. Ceilalţi, îndărătnicii care nu vor să asculte orice ar fi, pot trăi vieţi aparent împlinite (în păcat), dar la final, în momentul Judecăţii, vor fi condamnaţi la suferinţă veşnică (iad). Nu există alt adevăr în afara acestuia.

Ce poţi face acum, după ce vezi pe propria piele care sunt consecinţele homosexualităţii? Cel mai bun lucru ar fi să te apropii cât mai mult de Dumnezeu, să renunţi la orice legătură cu homosexualitatea, să îţi urmezi tratamentul şi să preţuieşti fiecare zi din viaţă ca şi când ar fi ultima, trăind-o într-o relaţie nedespărţită cu Iisus Cristos.

O boală incurabilă, strict medical vorbind, nu înseamnă neapărat un sfârşit rapid sau un sfârşit şi atât. Dumnezeu poate vindeca orice afecţiune, poate reabilita orice suflet şi trup, aşa că ai credinţă şi ascultă-L! Învaţă să vorbeşti cu El prin rugăciune şi să-L asculţi prin Cuvântul Lui (Biblia). Lasă-te reconstruit, moral, sentimental, spiritual. El ştie cel mai bine care va fi cursul vieţii tale de acum înainte. Nu mai hotărî nimic fără să fii în voia Lui şi ai încredere că, şi în această situaţie foarte delicată în care te afli, toate lucrurile pot lucra spre binele tău.

Niciodată să nu uiţi că toţi cei care cred în El ies de sub orice blestem şi de sub orice condamnare. Toţi care se apropie de Dumnezeu devin copiii Lui şi primesc vindecare. Nu eşti o greşeală, n-ai fost niciodată. Doar ai făcut o greşeală, lăsându-te influenţat de părerea şi acţiunile oamenilor la adresa ta. Însă, cum greşelile pot fi îndreptate, aşa şi oamenii pot fi îndreptaţi prin iubirea lui Dumnezeu care se descoperă în Sfânta Scriptură. Citeşte-o zilnic şi fă tot ce îţi spune. Ai să vezi minunea unei vieţi transformate în bine şi vei înţelege cu adevărat ce înseamnă să fii bărbat într‑o lume în care masculinitatea a fost degradată la un nivel animalic şi lipsit de valoare eternă.

Totul pare să nu mai aibă rost acum, odată cu diagnosticul primit, dar şi asta este o minciună. Viaţa ta adevărată poate începe chiar azi. Ştiu, poate sună aiurea, dar nu uita: căile lui Dumnezeu sunt mult diferite de ale noastre, la fel şi gândurile Lui. Iisus Cristos, înainte să înmulţească pâinile, le-a frânt. Aşa şi vieţile noastre, pentru a fi binecuvântate, întâi sunt lipsite de anumite lucruri, iar acele lucruri – după ce sunt frânte – pot fi înmulţite, dacă avem credinţă.

Nu trăi în întuneric! Mergi la Lumină! Frecventează o biserică, fă-ţi prieteni creştini, înconjoară-te de oameni care Îl cunosc pe Dumnezeu şi deschide-ţi inima. Primeşte ajutorul Bisericii şi cere-i să se roage pentru tine. Tot ce pare dezolant şi pustiu se poate transforma într-un cadru perfect de reînnoire. Totul este cu putinţă celui ce crede în Dumnezeu. Nu e sfârşitul!

  • Un tânăr de douăzeci şi şapte de ani relatează că locuieşte la un alt bărbat, acelaşi care i-a spus tatălui că fiul său este homosexual. La aflarea veştii, tatăl şi-a dat copilul afară din casă, deşi acesta se împrumutase la bancă pentru a-l ajuta să plătească locuinţa. Tânărul e dezamăgit profund de reacţia părintelui şi de modul în care au decurs lucrurile şi crede că homosexualitatea sa ar putea fi o pedeapsă divină pentru homofobia tatălui.
UN CREŞTIN

În primul rând, faptul că ai avut experienţe homosexuale nu este vina lui Dumnezeu şi nu vreau să cred că este o pedeapsă pentru „homofobia” tatălui tău. Refuzul de a accepta că fiul său este homosexual nu ar trebui să surprindă, ci să constituie un semnal că ceva e în neregulă. Şi nu la el, ci la tine. N-am intenţia să te judec. Nici nu am dreptul să o fac. Doar Dumnezeu judecă, dă sentinţe, aplică pedepse. Şi aş vrea să mă opresc puţin asupra acestui cuvânt: pedeapsă.

Trebuie să recunosc că în trecut făcusem o pasiune pentru acest termen. Îl pomeneam cât de des mi se întâmpla ceva ce nu îmi convenea. Când trecem prin momente foarte grele, tindem să spunem că ne-a pedepsit Dumnezeu pentru ceva anume şi înţelegem prin pedeapsă un act nemilos, lipsit de orice consideraţie faţă de „victimă”, un gest de răzbunare cu orice preţ. Ceva de genul: „Plăteşte pentru ce ai făcut şi fă-o cu vârf şi îndesat!” Să fie aşa oare?

Dacă ne uităm cu atenţie la semnificaţia originară a cuvântului ebraic יָסַר (yasar), vedem că el poate fi tradus prin: disciplinare, corecţie, instrucţie, antrenament/pregătire pentru ceva bun şi aşa mai departe. Prin urmare, a fi pedepsit înseamnă a fi pus la punct, a fi corectat de la o stare greşită, a fi disciplinat pentru a te purta normal şi tot aşa. Mi‑e greu să recunosc lucrul acesta (căci sunt şi eu om şi am făcut şi eu greşeli), dar pedeapsa este utilă şi necesară în viaţă.

Revenind la situaţia ta, faptul că ai fost dat în vileag de „prietenul tău” este un lucru bun, chiar dacă ţie poate ţi se pare un act de trădare, o greşeală fantastică, un lucru absolut nociv vieţii tale. Adevărul iese întotdeauna la iveală, iar aflarea lui provoacă durere numai acolo unde este ceva profund în neregulă, ceva ce trebuie rezolvat. Ştii şi singur că a fi homosexual nu este un lucru bun şi de dorit. Prin urmare, Dumnezeu ţi-a demonstrat prin situaţia neplăcută creată cu tatăl tău că ai o problemă pe care trebuie să o rezolvi. Desigur, împreună cu El, căci singur nu vei putea.

Din proprie experienţă îţi pot spune că, indiferent ce ai fi făcut pentru tatăl tău, poate conta prea puţin sau chiar deloc. Şi eu am făcut sacrificii şi i-am iertat multe tatălui meu, şi nu am primit în schimb decât nerecunoştinţă şi multe lucruri pe care le consider abominabile. Dar există Cineva deasupra care judecă şi o face cu dreptate. În plus, nu uita că orice faptă bună pe care noi o facem în faţa Domnului este egală cu zero dacă, pe ascuns, comitem alte păcate. Mărturisirea şi pocăinţa sinceră sunt cheia vindecării şi a curăţiei, deci până nu le avem pe acestea, suntem mai murdari decât ne putem imagina în faţa unui Dumnezeu sfânt.

Tot din experienţă îţi pot spune că, atunci când păcătuieşti şi păcatul tău devine deja o obişnuinţă, un stil de viaţă, un lucru asumat, vine un moment al pedepsei, iar această pedeapsă (croită pe măsura fiecăruia dintre noi) este descrisă în Biblie. Dacă ai să citeşti Scriptura, ai să observi că sunt multe consecinţe ale păcatului, între care şi pierderea posesiilor, a sănătăţii, a siguranţei zilei de mâine, a încrederii, a unui viitor rodnic, stricarea relaţiilor, ruina a tot ceea ce atingi.

Crede-mă, nu vrei să ajungi să înduri ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu anunţă ca „răsplată” pentru păcat. Eu am ani de zile de „exil” (tot Scriptura îţi explică ce este acesta) şi încă aştept eliberarea şi intrarea în Ţara Promisă (o viaţă fericită).

Dar Evanghelia lui Cristos nu este o trâmbiţă a morţii şi a iadului, ci o veste bună! Care este vestea bună? Simplu: pentru toţi cei ce cred în Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor există o nouă şansă, cea a izbăvirii din orice păcat, necaz, eşec sau ruină. Trebuie doar să crezi în El, să te rogi să îţi vină în ajutor, să citeşti Scriptura şi să trăieşti potrivit principiilor ei.

E păcat să rămâi într-o înşelare şi să speri că îţi va fi bine. Nu îţi va fi! Diavolul e incredibil de meschin şi de priceput în a îmbrăca minciuna în tot felul de ambalaje cu miros de adevăr. Nu te lăsa amăgit: homosexualii nu vor avea niciodată fericire şi vor sfârşi în focul cel veşnic, adică în suferinţa eternă.

Există speranţă de vindecare şi există putere infinită pentru acest lucru direct de la Sursă. E timpul să începi o viaţă nouă, una a restaurării, a vindecării, a normalităţii, a adevărului. Dă-ţi o nouă şansă şi întoarce-te la Dumnezeu din toată inima! Doar aşa vei reuşi.

  • Un băiat în vârstă de cincisprezece ani crede că este homosexual. A crescut într-o familie creştină şi ştie că acest lucru nu este bun. Se autosatisface şi are probleme cu pornografia. Ne cere ajutor ca să se schimbe.
UN CREŞTIN

La cincisprezece ani eşti încă un copil. Nu spune încă „sunt homosexual”, pentru că niciun tânăr la vârsta ta nu se cunoaşte suficient de bine. Dezvoltarea ta ca bărbat abia a început. Poate apa din oala plină cu zarzavat să spună: „Sunt ciorbă!” înainte de a fierbe bine de tot?

Faptul că te autosatisfaci şi ai probleme cu pornografia este într-adevăr un lucru care merită menţionat şi trebuie rezolvat din timp. Când aveam vârsta ta şi eu mă autosatisfaceam. Era „normal”, spuneau colegii. Dumnezeu era de altă părere, dar la vremea respectivă nu-L cunoaşteam, ci aveam doar o imagine falsă despre El.

Această „normalitate” este foarte intens promovată în vremurile actuale, când presa (televiziuni, radio, internet, ziare, reţele de socializare) difuzează bancuri, reclame, filme, emisiuni şi imagini cu conţinut sexual, pe zi ce trece mai explicit în această privinţă, şi chiar şi unii medici (evident inconştienţi şi întinaţi de păcat) le recomandă pacienţilor practicarea autostimulării.

Dar autosatisfacerea nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată normală. Dimpotrivă, ea are efecte negative. Odată este sentimentul vinovăţiei pe care ţi-l dă conştiinţa (la început îţi dai seama că e ceva greşit), apoi este sentimentul de neîmplinire (căci neexistând o altă persoană implicată în activitatea sexuală, finalitatea nu poate aduce împlinire – nu aşa am fost făcuţi), irosirea unei energii puternice, ejaculare precoce şi altele.

Pornografia este şi ea extrem de nocivă, dar nu vei realiza lucrul acesta până nu vei renunţa cu totul la ea, şi va trece o perioadă de timp după care vei vedea realitatea pornografiei, nu iluzia pe care o creează. Fiecare femeie sau bărbat din filmele pornografice sunt instrumente ale Diavolului, care au ales să-şi vândă sufletul şi trupul pentru bani. Sau mai rău, unele personaje din acele videoclipuri sunt fiinţe amărâte, care au fost traficate şi obligate să se prostitueze în faţa camerelor. La asta nu te-ai gândit, aşa-i? Există o întreagă industrie de tineri abuzaţi în astfel de moduri sau forţaţi să îndure scene de sex interzis, pentru folosul material al celor care vor să obţină profituri cât mai mari cu investiţii cât mai mici.

În clipa în care te autosatisfaci şi te uiţi la pornografie, eşti vinovat de batjocorirea propriului tău corp (căruia îi faci rău în mod voluntar) şi suflet (căruia îi stârneşti dorinţa după ceva real şi benefic, dar înlocuit cu ceva fals şi malefic), şi te faci vinovat şi de soarta celor care au fost şi sunt implicaţi în realizarea şi consumul acelui material video.

Consumând pornografie, automat creezi venituri producătorului (chiar dacă nu cumperi filmul sau videoclipul şi îl iei gratis de pe internet, oricum îi faci audienţă, trafic, deci materialul lui va fi căutat de public), iar prin vizualizarea ta şi alţii vor fi atraşi în acest cerc vicios.

În plus, dacă în scenele respective cu care îţi provoci plăcerea de moment apar şi fiinţe înjosite de circumstanţe cumplite, te faci părtaş suferinţei lor, pe care o întreţii prin cererea ta pentru astfel de situaţii. Căci cu cât se uită mai puţini oameni la aşa ceva, cu atât piaţa industriei pornografice va scădea şi, inevitabil, va dispărea. Orice produs care nu se caută, se pierde.

Ştii că acum, când eşti tânăr, în plină creştere, corpul tău deprinde un mod de a funcţiona pe care îl va menţine mult timp în viitor? Ştii că o alimentaţie bună, un regim fizic bun şi un echilibru sufletesc bun acum sunt esenţiale pentru viitorul tău ca adult? Dacă îţi baţi joc de sexualitatea ta astăzi prin autosatisfacere, făcându-ţi corpul să ceară plăceri imediate, de moment, care să fie atinse repede, cum crezi că mâine, când vei fi adult, vei reacţiona fizic într-o relaţie intimă cu o femeie? Crezi că brusc organismul tău o să fie rezistent şi durabil, precum cel al actorilor din filmele pe care le-ai urmărit pentru autosatisfacere? Mai gândeşte-te!

Ţine minte un lucru: nu tot ceea ce vezi e real. Televiziunea cosmetizează, iar filmele pentru adulţi sunt în topul efectelor speciale de mărire. Totul este mai maaaare, pentru că unghiurile din care se filmează sunt făcute în aşa manieră, lumina este pusă într-un anumit fel, filtrele aplicate la montajul producţiilor fac lucrul acesta, iar performanţa actorilor (cum îi ţine atât de mult) este bazată pe consumul de pastile de potenţă. Cum credeai că ar rezista ore în şir de filmări, la comandă (uneori şi cu mai mulţi parteneri)?

Trezeşte-te şi maturizează-te! Creşte frumos, în ordine, în curăţie, într-o bună funcţionare, atât fizică, dar şi sufletească. Nu te expune la porcării, căci ele se vor reflecta mai târziu în tine. Fereşte-te de cursele Diavolului ca de el însuşi! Nu uita: Dumnezeu răsplăteşte pe cel care Îl urmează. Iar dacă te vei păzi de rău şi de mizerie, El îţi va oferi tot ce e mai bun.

  • Un evanghelic în vârstă de douăzeci şi patru de ani ne face cunoscut că se confruntă cu homosexualitatea şi cu grave probleme de sănătate.
UN CREŞTIN

Înainte de toate, lasă-mă să îţi apreciez sinceritatea, deschiderea, simţul analitic şi determinarea de a învăţa pentru a-ţi asigura o bază temeinică necesară vieţii profesionale. Toate sunt demne de admiraţia pe care oricine ar trebui să ţi-o poarte.

Acum, referitor la mărturisirea ta, sunt câteva lucruri ce trebuie clarificate şi te rog să le accepţi ca atare sau, dacă vei considera că ştii mai bine sau că nu sunt bune de însuşit, să le cercetezi în lumina Scripturii, despre care ştii foarte bine că este Cuvântul lui Dumnezeu în care nu există eroare sau neadevăr.

Iresponsabilitatea părinţilor tăi în privinţa problemelor de sănătate pe care le-ai avut încă de mic copil nu ţi se poate imputa ţie şi nu trebuie să te gândeşti niciodată cu regret la „ce ar fi putut fi dacă ei ar fi…”. După aproape trei decenii de viaţă am învăţat şi eu, mult după alţii mai tineri ca mine, că trecutul e trecut şi regretele pentru trecut nu au nici cel mai mic sens, pe lângă faptul că nu te ajută cu absolut nimic, chiar dimpotrivă!

Boala şi repercursiunile asupra vieţii imediate, recunosc, pot fi greu de îndurat, însă asta nu-ţi va scădea niciodată valoarea. Eşti un om valoros şi meriţi să trăieşti o viaţă frumoasă numai pentru simplul fapt că ai fost creat de Dumnezeu, eşti unul dintre gândurile Lui puse în realitate şi eşti, la fel ca toţi oamenii, subiectul iubirii Lui. Faptul că, la un moment dat, perspectiva s-a schimbat din cauza unei afecţiuni nu înseamnă că eşti condamnat.

Îmi imaginez că nu e uşor deloc să ai dureri din cauza spatelui, să fii limitat în tot ce faci de o problemă medicală şi, mai ales, să fii ţinta unor comportamente total anticreştine din partea celor din jur. Dar dacă te gândeşti că eşti singurul care s-a confruntat cu o astfel de viaţă, te înşeli.

Când eram mic, până în treisprezece ani, aveam o voce total opusă celei de acum, o voce de fetiţă. Din acest motiv, toţi colegii de şcoală şi copiii de pe la bloc mă porecleau în cele mai urâte feluri. Cred că le-am auzit pe toate în viaţa asta, încât să îmi fie silă să îmi aduc aminte. Imaginează-ţi că făceam parte dintr-un cor şi cântam cu o uşurinţă fantastică note înalte (specifice grupului de fete). E de prisos să îţi spun cum mă simţeam în faţa celorlalţi care aveau voci obişnuite pentru sexul şi vârsta lor (spre deosebire de a mea), o situaţie materială bună (în timp ce eu proveneam dintr-o familie cel mult decentă), o relaţie normală şi sănătoasă cu părinţii (eu am avut o relaţie foarte proastă şi aproape inexistentă cu tatăl meu) şi câte şi mai câte diferenţe, care mă făceau pe mine să fiu „oaia neagră” şi ciudatul lumii.

Timpul a trecut, am purtat în suflet batjocura şi veşnica întrebare „Ce am făcut să merit asta?” o lungă perioadă şi am început să devin retras. Făceam tot posibilul să mă feresc de tot ce putea însemna o nouă şansă de ruşine. Îţi sună cunoscut? Dumnezeu, în timpul acesta în care eu îmi făceam procese de conştiinţă şi mă întrebam ce e atât de în neregulă cu mine şi de ce le permite să facă şi să spună tot felul de urâciuni, lucra la ceva. Dar la ce? Ai puţină răbdare şi o să afli.

Dacă ai citit Scriptura, ştii cu siguranţă de Iov, omul răbdării eroice (după cum l-a numit pastorul american Charles Swindoll). Iov a fost un om drept şi nevinovat, dar care a pierdut totul repede, pe neaşteptate, fără nicio explicaţie. A suferit enorm o perioadă necunoscută (puteau fi câţiva ani sau câteva zeci), timp în care o mână de prieteni care veniseră să-l „îmbărbăteze” l-au tot jignit şi acuzat de lucruri pe care nu le-a făcut, încercând să justifice motivul pentru care a ajuns să îndure atâta suferinţă şi pierdere.

Vezi tu, în viaţă, deseori până şi cei care vor să ne ajute se trezesc subit că ne fac mult rău. Iar oamenii care percep unele lucruri cu mintea lor îngustă, lipsită de priceperea pe care o dă Dumnezeu, nu fac altceva decât să te eticheteze după cum te văd la exterior.

Aşa fac şi cu tine, aşa au făcut şi cu mine, aşa vor face cât va exista această lume decăzută, iar ochii lor nu vor sta zi şi noapte pe paginile Bibliei pentru a căpăta înţelegere, pricepere şi acea privire corectă asupra aproapelui.

Şi nu te mira dacă şi tu, ca Iov, înduri acum o suferinţă care te presează din toate părţile, te închide şi te face să te dezguşti de viaţă şi să spui ca eroul Scripturii: „Pentru ce m‑ai scos din pântecele mamei mele? O, de aş fi murit şi ochiul să nu mă fi văzut!” (Iov 10:18) Aşa cum ai să vezi pe parcursul vieţii, creştinii adevăraţi nu au trăit plăcerea până nu au gustat amarul durerii.

Dar cum se încheie povestea? Aici e partea cea mai interesantă: Iov rabdă, se ceartă cu Dumnezeu, Îl întreabă unde e, de ce îi face asta, cum e posibil aşa ceva, de ce primeşte rău când el a făcut numai bine şi altele de genul acesta. Dumnezeu nu Îi răspunde la întrebări direct, ci I se oferă ca răspuns şi I se arată lui Iov în suferinţă, dându-i amărâtului şansa de a-L cunoaşte cu adevărat şi nu doar de a şti despre El. Iar pentru că Iov nu a renunţat să mai creadă în El, nu I-a întors spatele şi nu a zis: „Gata, eu mă retrag din jocul ăsta prost!”, Domnul a pus capăt suferinţei sale şi i-a înapoiat totul (sănătate, avere, alţi copii) de două ori!

Îţi spuneam ceva mai devreme că şi eu am avut de suferit şi că şi de mine şi-au bătut joc o mulţime de oameni din cauza vocii mele, timp în care Dumnezeu lucra. Şi ştii care a fost finalul? Astăzi, vocea mea este radical opusă celei de atunci şi nu numai atât. Dacă în trecut eram motiv de râs şi de glume proaste, acum sunt motiv de laudă. Îmi câştig existenţa şi mi-am clădit viitorul pe baza vocii mele, care a fost apreciată peste tot unde am lucrat. Ceea ce eu nu ştiam despre Dumnezeu, în toată amărăciunea mea, în toată ruşinea şi exasperarea prin care poate treci şi tu, este că El lucra o schimbare spectaculoasă. El vroia să transforme un lucru batjocorit într-un lucru foarte apreciat şi prin asta a vrut să-i umilească pe cei care au îndrăznit să râdă şi să jignească pe unul din copiii Lui.

Nu ai de unde să ştii cum vor evolua lucrurile în viaţa ta. Nu ştii ce face Dumnezeu chiar acum, în timp ce citeşti rândurile acestea. El ştie şi nu vrea să îţi facă rău, nu vrea să te ştie închis, retras, „schizoid”, cum te descrii chiar tu. Vrea să te ştie fericit, mulţumit, valoros, demn. Boala ta nu este un sfârşit, este o piatră de hotar. Este acel punct în care ajunge orice creştin, în care fie Îl vrea pe Dumnezeu cu el, vrea să-L cunoască, să umble cu El pentru tot restul vieţii, fie zice „Pas!” şi merge înainte ca un înfrânt al propriilor alegeri greşite, pe care le va urma şi în continuare. Depinde de tine ce alegi.

Nu există păcat pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Cristos a murit chiar şi pentru pedofili şi criminali în serie, chiar şi pentru jihadiştii care decapitează oameni nevinovaţi. El aşteaptă doar un singur lucru: pocăinţa venită din credinţa în El. În secunda în care regreţi ce ai făcut greşit, îţi recunoşti păcatul, îţi ceri iertare pentru el şi renunţi la a-l mai face, Domnul promite să te ierte şi să îţi ofere un nou început.

Sigur, un nou început nu înseamnă că mâine va fi totul perfect. Legile după care funcţionează universul în care trăim (deci legile lui Dumnezeu) ne arată că distrugerea se poate petrece într-o clipă (uită-te la detonarea unei bombe sau la un accident teribil), însă reconstrucţia sau reabilitarea iau timp.

Acordă-ţi timpul necesar pentru a te vindeca şi acordă-I lui Dumnezeu timpul necesar pentru a-ţi reface viaţa, pentru a-ţi da un nou viitor, un nou mod de a trăi, o perspectivă nouă. Nu trăi în întuneric, nu te amărî!

Dacă ai sunat astăzi şi nu ţi s-a răspuns, sună mâine. Dacă ai sunat mâine şi au crezut că e o glumă, mai sună şi în altă parte. Sună şi încearcă până când vei primi răspunsul dorit! Şi fă asta cu multă rugăciune şi credinţă în suflet. Doar celui care bate i se deschide.

Dacă te-ai uitat la pornografie şi te-ai autosatisfăcut, nu ţi-ai distrus viaţa iremediabil. Uită-le! Lasă-le în urmă şi vei fi un om nou. NU eşti homosexual atâta timp cât nu ai făcut nimic cu nimeni. Nu eşti homosexual pentru că nu-ţi plac lucrurile pe care majoritatea bărbaţilor le fac sau le apreciază. Cine spune că trebuie să fii ca majoritatea? Există şi conceptul de deosebit în lume. Deosebit nu înseamnă greşit întotdeauna. Elimină din modul tău de gândire şabloanele în care lumea se desfăşoară. Fii unic şi respectă-te pentru ceea ce eşti: un OM. Cine nu te place şi cine nu te acceptă aşa cum eşti, ori e superficial, ori imatur. E problema lor, nu a ta.

Du-te la un medic şi află în detaliu care sunt toate problemele tale de sănătate, cere ajutor şi lasă-te ajutat, astfel încât să elimini carenţele care îţi pot întreţine sau agrava boala. Vrei, nu vrei, avem nevoie de medici. Şi ei sunt tot de la Dumnezeu lăsaţi. Fă tot ce poţi pentru a-ţi trata afecţiunea şi roagă-te la Dumnezeu să termine El ce au început medicii. Nu uita că doctorul tratează, Dumnezeu vindecă.

Citeşte Scriptura şi studiaz-o. Pătrunde cât poţi de adânc în semnificaţiile ascunse în versete. Aşa vei descoperi şi vei înţelege bunătatea, înţelepciunea, grija şi scopul lui Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplă în viaţa ta.

Nu e cazul să te priveşti ca pe un paria, pentru că eşti un om valoros. Nu te mai ascunde şi arată lumii ce poţi, nu ce nu poţi (deocamdată). Şi, mai presus de orice, nu uita: nu ştii niciodată unde te va purta Domnul în călătoria spre cer. Ce azi este o povară grea şi urâtă, mâine poate deveni rampa ta de lansare către un viitor nesperat de bun!

Probleme umane, soluţii divine (2)

Să crezi că te-ai născut homosexual este una dintre cele mai mari înşelări cu care îţi poţi sabota viaţa, dacă ai atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Totuşi, asta cred mulţi dintre cei care au încercat să scape de homosexualitate, ajutaţi de cei „toleranţi”, care le vor „binele”. Pentru că lupta e grea şi nu reuşesc singuri să învingă patima, o bună parte dintre homosexuali sau lesbiene renunţă şi cred că nu mai există nicio scăpare. Însă realitatea e diferită. Orice viaţă poate fi schimbată. Atât timp cât există Dumnezeu şi El are un plan bine organizat pentru orice, atunci e clar că are un plan şi pentru fiecare dintre noi. El este punctul de pornire, indiferent unde suntem, iar îndrumarea oferită de El prin Cuvântul Său (Biblia), transformă orice punct mort într-un izvor de viaţă.

  • Un adolescent ne destăinuie că are o altă orientare sexuală decât cea normală. Nu agreează ideea şi ar vrea să scape de aceste sentimente care îi provoacă gânduri murdare. Din păcate, el nu a avut parte de o viaţă de familie sănătoasă, tatăl lui nu a mai vrut să ştie nimic de el încă de la naştere, cu cel vitreg nu are o relaţie apropiată, mama nu prea pare să fie conştientă de nevoile lui sufleteşti, iar el a rămas doar cu o speranţă – aceea că tatăl natural îl va căuta, iar el va reuşi să treacă de problema înclinaţiilor homosexuale.
UN CREŞTIN

Nu există „orientare sexuală”, căci, dacă ar fi existat, Dumnezeu nu ar fi avut nimic împotriva urmării ei.

Să admiţi ideea aceasta este ca şi când ai spune că Iisus a avut de ales între a sluji Diavolului şi a-Şi urma Tatăl. Desigur, putem spune că I S-a dat ocazia, dar noi ştim clar că El nu putea alege greşit, pentru că dacă ar fi făcut-o, atunci Împărăţia lui Dumnezeu s-ar fi destrămat, iar Dumnezeu nu ar mai fi fost El Însuşi, deci nu ar mai fi existat nimic. Nici măcar nimicul!

Uite ce a spus Iisus: „Orice împărăţie care se dezbină în sine se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui.” (Matei 12:25) Ori aceasta este valabil şi pentru noi. Dacă Iisus ar fi acceptat oferta Diavolului care L-a ispitit, Iisus ar fi dezbinat Sfânta Treime, care S-ar fi autodistrus. La fel, dacă omul acceptă oferta Diavolului pentru viaţa lui, omul se distruge singur şi – la fel ca Sfânta Treime, după al cărei Chip este creat – va distruge (în timp) şi restul persoanelor din jurul lui.

Deci homosexualitatea nu va fi niciodată o „orientare”, o alegere, o posibilitate. Trebuie anihilată din start! Homosexualitatea înseamnă autodistrugere şi distrugerea restului persoanelor care alcătuiesc Omul. (Omul este doar unul, persoanele sunt şapte miliarde. Fiecare persoană este o parte integrantă a Omului. Omul e ca un ceas. Ceasul e unul, dar piesele lui sunt o mulţime, fiecare cu rostul ei. Scoate o piesă dintr-un ceas şi o să vezi că nu va mai funcţiona cum trebuie. În timp se va strica şi altă piesă din cauza lipsei primei piese, şi uite aşa ceasul nostru va fi bun de aruncat la gunoi. Adică se va dezbina.)

Problema ta are la bază lipsa unui tată. Este cel mai des întâlnit motiv pentru care un băiat tinde să îşi pună problema homosexualităţii. De altfel, s-a dovedit ştiinţific faptul că un tânăr (bărbat sau femeie) care a avut o relaţie deficientă sau inexistentă cu tatăl în timpul copilăriei, va dezvolta boli, deviaţii de comportament şi probleme de relaţionare cu cei din jur.

Dumnezeu, când a făcut omul, l-a făcut bărbat şi femeie. Orice persoană de pe Pământ, fie ea bărbat sau femeie, este alcătuită din cele două părţi: masculin şi feminin. Aceste părţi se hrănesc şi se dezvoltă armonios în familie.

Mama şi tatăl au un rol nu doar de protectori ai copilului, ci şi de formatori ai lui. Iar prezenţa vizibilă, constantă, atentă a tatălui în viaţa copilului este mult mai importantă decât a mamei. Iar vedem asemănarea pe care o are Omul cu Dumnezeu (Tatăl tuturor), Cel după Chipul căruia am fost creaţi.

Acum, eu înţeleg cât de greu ţi-a fost (chiar dacă nu ţi-ai dat seama) să trăieşti fără tată (la timpul cu adevărat potrivit!), dar se pare că ai uitat un lucru foarte important: tu ai avut întotdeauna un tată, doar că El nu a fost fizic alături de tine. Dumnezeu este Tatăl care poate suplini orice lipsă, orice nevoie. El poate vindeca orice durere, poate înlătura orice teamă, orice nesiguranţă, orice sentiment greşit.

E bine să speri că tatăl tău natural se va întoarce la tine, însă e şi mai bine să nu faci din aceasta o iluzie în care să crezi orbeşte, pentru că poate deveni o profundă dezamăgire.

Şi eu mi-am făcut iluzii, nici eu nu m-am bucurat de un tată alături de mine (chiar dacă era fizic prezent, sentimental era ca şi inexistent), dar am ştiut întotdeauna că Dumnezeu e cu mine. Iluziile mele s-au transformat în dezamăgiri, însă promisiunile lui Dumnezeu au rămas întotdeauna în picioare şi au fost îndeplinite.

Diavolul dă târcoale acolo unde simte slăbiciune, la oamenii care nu ştiu promisiunile lui Dumnezeu, cât de adevărate sunt căile Lui şi cât de mare este puterea lui Iisus Cristos. Şi eu am fost tentat, în tinereţe, să cred că sunt altfel, că poate e ceva în neregulă cu mine (aveam şi o voce feminină, din cauza căreia mulţi îmi spuneau că sunt homosexual, ar fi putut să jure că sunt!), să îmi pun problema „oare sunt anormal?”, dar nu a fost cazul. Atacurile Celui Rău nu funcţionau, căci ştiam că Dumnezeu a avut un scop pentru care am înfruntat o copilărie nefericită, că „altfel-ul” din viaţa mea urma să fie folosit de El pentru a-i încuraja pe alţii, pentru a le arăta că se poate să fii diferit fără să păcătuieşti, fără să deviezi.

Deci renunţă la gândurile urâte şi acceptă adevărul: Dumnezeu te iubeşte şi vrea să te susţină în viaţa ta. Nu uita că nu contează cum ai început în viaţă, ci cum o continui. Iisus S-a născut într-o iesle amărâtă, în miros de bălegar şi de animale nespălate, dar ce a ajuns El să facă? A devenit Mântuitorul întregii lumi, Cel care VINDECĂ pe oricine de orice.

Te rog să începi să-L descoperi pe Iisus, să-L cunoşti pe Tatăl tău adevărat, pe Dumnezeu. Deschide Biblia şi citeşte Noul Testament, apoi Vechiul. Roagă-te, înainte de a citi, să îţi deschidă mintea Domnul, astfel încât să înţelegi ce vrea El să-ţi transmită.

Din proprie experienţă îţi spun, vindecarea vine pe măsură ce faci tot posibilul să te apropii de Dumnezeu, iar calea cea mai sigură şi uşoară este să-I citeşti Cuvântul (Sfânta Scriptură).

Niciodată în viaţă să nu crezi sau să nu simţi că eşti homosexual, că eşti greşit! Dumnezeu nu face greşeli. El ia orice lucru dureros din viaţa cuiva şi îl face să fie un izvor de bucurie. Trebuie doar să crezi!

Ajutorul vine de la Dumnezeu, deci roagă-L în fiecare zi să te ajute, să te îndrepte, să te vindece şi să te umple de înţelepciune, astfel încât să poţi spune tuturor cine este Tatăl tău Cel adevărat!

Şi pentru că suntem în ultima zi din an, îţi doresc să ai un An Nou plin de sănătate, credinţă neclintită, bucurii şi împlinire! La mulţi ani!

  • Una dintre cele mai grele lupte cu homosexualitatea este când ştii că ceea ce faci nu e bine, ştii ce spune Dumnezeu despre asta, ai citit Cuvântul Lui, totuşi nu te poţi stăpâni suficient cât să rupi definitiv legătura cu păcatul. Iar când ai trecut printr-un divorţ care a lăsat răni adânci, aşa cum e cazul unuia dintre cititorii site-ului nostru, lucrurile sunt şi mai dificile. Îţi pierzi încrederea în femei, te interiorizezi şi cauţi prieteni în rândul persoanelor de acelaşi sex. De aici până la a avea sentimente nepotrivite nu e mare distanţă. Ajungi apoi, condamnat de gândul vinovăţiei, să te gândeşti că viaţa nu mai are rost, că ai făcut deja tot ce ai putut şi că asta e, nu mai ai decât să rămâi prins în homosexualitate. Dar există Dumnezeu şi poţi spera în ajutorul Lui, aşa cum ştie şi prietenul nostru, căruia i-am oferit un răspuns ferm, pentru a-şi depăşi problema.
UN CREŞTIN

Dacă într-adevăr cunoşti Biblia, atunci ştii cu siguranţă că homosexualitatea este un păcat grav (şi ca faptă, dar şi ca pedeapsă pentru cei care îl comit). Dumnezeu a fost categoric atunci când a spus: „De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este.” (Levitic 20:13) El nu ne-a făcut şi nici nu ne vrea homosexuali, pentru că nu ar fi în acord cu iubirea Lui.

În ultima vreme, grupurile pro-homosexualitate îşi susţin stilul de viaţă (alegerea de a întreţine relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex), motivând prin sentimentul de iubire, pe care ei afirmă cu tărie că îl simt şi îl trăiesc la fel ca heterosexualii. Ceea ce nu poate fi mai fals, deoarece iubirea adevărată, cea reală, izvorăşte direct din Dumnezeu, iar Domnul nu ne-ar interzice un lucru pe care chiar El îl oferă.

După cum ştii, o iubire presupune mai multe persoane: două, EXCLUSIV bărbat şi femeie, pentru o relaţie care implică şi sexul, şi de la două în sus pentru celelalte tipuri de relaţii de iubire (prietenie, rudenie).

Nu ai cum să spui că o femeie poate iubi o femeie aşa cum iubeşte un bărbat, deoarece acea relaţie nu e una împlinită, desăvârşită în iubire. La fel şi în cazul bărbaţilor. Iubirea este un sentiment complet, nu are lipsuri. Iubirea creează, dă viaţă, desăvârşeşte, ori dintr-o relaţie cu persoane de acelaşi sex nu va ieşi niciodată nimic. Doar bărbatul şi femeia, în urma relaţiei sexuale, vor crea copii (rod, viaţă, împlinire), şi nici ei singuri nu creează copiii, ci împreună cu Dumnezeu se întâmplă aceasta (Psalmul 138 sau 139, versetul 13).

Dacă Dumnezeu nu Se implică, în mod dătător de viaţă, într-o relaţie dintre două persoane de acelaşi sex, avem încă o dovadă că El nu susţine, nu împlineşte şi, în niciun caz, nu desăvârşeşte aşa ceva. Motivul e simplu: iubirea Lui nu e acolo, în acea relaţie.

Sigur, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu îi iubeşte şi pe homosexuali. Domnul ne iubeşte pe toţi, indiferent cât de căzuţi suntem, însă ne iubeşte spre ridicare, spre sfinţenie, spre împlinire, nu spre cădere şi distrugere, aşa cum ar dori Diavolul.

Drept urmare, e timpul să începi să „mănânci Biblia pe pâine”, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru şi să nu Îl batjocoreşti pe Dumnezeu implicându-te în relaţii sexuale cu alţi bărbaţi. Opreşte-te din aceasta cât mai repede, căci nu vei face altceva decât să-i dai prilej Diavolului să te lovească cu putere, iar dacă nu o va face în viaţa aceasta, o va face veşnic în cea viitoare.

Spui că ai divorţat. Divorţul nu este un capăt de lume, nu înseamnă că trebuie să încerci şi „cealaltă variantă”, pe post de „ce a mai rămas”. Timid am fost şi eu şi sunt, iar multe femei m-au dezamăgit, dar nu am luat-o „câş”.

Trebuie să te îmbărbătezi şi să te ridici. Apelează la ajutorul lui Dumnezeu. Mergi la biserică! Fă-o cât de des poţi! Mărturiseşte-ţi păcatul fără ruşine şi fă totul să renunţi la el. Domnul Iisus Cristos te va ajuta şi te va înnoi cu puterea harului Său. Ai credinţă în El, căci nu există putere mai mare asupra oricărui păcat şi nu există restaurare decât în El, Cel prin care toate s-au făcut şi se desăvârşesc. Dumnezeu să te ajute!

  • Un creştin evanghelic ne relatează că la optsprezece ani a primit botezul, crezând că prin botez va scăpa de patima homosexualităţii. S-a înşelat însă, iar acum, la treizeci şi doi de ani, se simte mizerabil din cauza homosexualităţii şi a fricii de a mărturisi adevărul. El crede că părinţii, fraţii şi membrii bisericii ar fi zguduiţi la vederea adevăratului său chip. Acum vrea să fie vindecat, vrea să se întoarcă la Dumnezeu şi ne cere ajutorul.
UN CREŞTIN

În primul rând, bine ai venit în club! Clubul celor cărora le este ruşine de ei înşişi, desigur. Credeai că eşti singur? Nicidecum! Suntem mulţi. Să ştii că şi mie îmi este ruşine de mine când mă văd că fac anumite greşeli over and over again, cum spune americanul. Însă nu mă descurajez. Ştiu că ele vor lua sfârşit, pentru că, după cum spunea un amic, „trebuie să stăruim în toată lupta”.

Orice păcat provoacă ruşine. Nu trebuie să fii homosexual ca să te simţi un răufăcător. E suficient să minţi o singură dată şi eşti la fel ca tâlharul răstignit lângă Cristos. Problema e: care dintre ei eşti tu, cel din stânga Mântuitorului sau cel din dreapta? Ce vei spune în momentele cumplite ale vieţii, în cele de ruşine, de eşec, de păcat: „Pomeneşte-Mă, Doamne!” sau „Ia mai vezi-Ţi de treabă cu Împărăţia Ta!”?

Nu ştiu să îţi spun de ce unii oameni se procopsesc cu anumite înclinaţii greşite, nu ştiu să îţi dau răspunsul la celebrele întrebări „De ce există atâta suferinţă în lume?” sau „De ce se nasc oamenii cu handicapuri?”, însă ştiu că fiecare dintre noi are de purtat o cruce. Dacă dorim să ne vedem fericiţi veşnic, alături de Dumnezeu, suntem obligaţi să o purtăm.

Pentru unul crucea poate fi lupta cu autosatisfacerea şi pornografia, pentru tine este lupta cu homosexualitatea. Pentru alţii poate fi alcoolismul, curvia, adulterul, boala, singurătatea. Sunt o mulţime de cruci, toate pe măsura celor cărora le-au fost date.

Orice păcat loveşte în suflet, încet, dar sigur. Botezul nu este o magie. Nu ne scapă de tot ce e stricat în noi. Altfel ar însemna că Dumnezeu e un fel de Harry Houdini în varianta eternă. Să fim serioşi! Ce rost ar mai fi avut viaţa trăită pe pământ, dacă Dumnezeu ne-ar fi curăţat la botez de tot? Botezul este un restart pentru o viaţă nouă, în care primeşti puterea lui Cristos de a învinge patimile. Te rog să înţelegi: botezul oferă puterea, patima trebuie să o învingi tu, cu puterea cu care ai fost învestit. E ca la baseball: degeaba ai bâta în mână, dacă nu loveşti mingea care se îndreaptă spre faţa ta.

Faptul că te simţi mizerabil îmi spune următorul lucru despre tine: ai nevoie URGENTĂ să mărturiseşti păcatul în care ai căzut. După ce o vei face, mizeria va începe să se cureţe. Fără mărturisire nu există iertare, iar fără iertare nu există vindecare. Prin urmare, lasă ruşinea la o parte, căci toţi suntem mizerabili, deci nu există nimeni faţă de care să îţi fie ruşine, şi mărturiseşte-te!

Dumnezeu nu are nevoie de oameni mascaţi. Lui Îi plac oamenii sinceri, „pe faţă”, aşa cum sunt. El nu aşteaptă să fim „gata”. El ne vrea aşa cum suntem ACUM, ca să ne facă El Însuşi „gata” pentru fericire.

Nu ai de unde să ştii cum vor reacţiona părinţii, prietenii tăi etc. Diavolul e cel care spune mereu: „Nu face asta, că te vor renega, nu se vor mai uita la tine, nu vor mai dori să aibă vreo legătură cu tine, nu vezi cât de rău ai ajuns?” El întotdeauna o să îţi spună: „Nu te obosi cu chestii de astea cu Dumnezeu! Sunt pentru moşi şi babe! Tu eşti tânăr, ai toată viaţa înainte. Distrează-te acum cât poţi, că te vei pocăi la bătrâneţe!” Dar ştim cu toţii că „ultimul ceas” nu îl ştie nimeni, iar Dumnezeul nostru este Dumnezeul zilei de AZI.

Când am aflat de la un foarte bun prieten de-al meu că e homosexual, ştii cum am reacţionat? Nu l-am jignit, nu l-am respins, ci l-am apropiat şi mai mult de mine, ca să îi explic că se afla într-o mare greşeală şi că există cale de ieşire şi de vindecare. Oamenii care susţin că te iubesc îşi vor spori iubirea faţă de tine după ce vor afla, ca să te ajute să te ridici. Nu vor nutri ură sau dispreţ, dacă văd că vrei să fii vindecat. Dispreţ vor primi cei care nu vor să fie vindecaţi, cei care se acceptă prăbuşiţi în păcat şi care se hrănesc cu păcatul şi îl şi promovează. Şi chiar şi pe ei Dumnezeu îi aşteaptă şi vrea să îi vindece.

Trebuie să decizi că VREI să ieşi din homosexualitate, că TREBUIE să îţi mărturiseşti fără ruşine păcatul, că AZI Îl vei prinde de mână pe Domnul Iisus Cristos şi NU Îi vei mai da drumul, şi zilnic Îl vei ţine aproape de tine şi Îl vei ruga să te scoată din groapa în care ai căzut.

Nu contează câţi ani ai, cât timp ai fost prins într-o greşeală, câţi oameni ştiu, câţi oameni nu ştiu, cât de mizerabil te simţi, câtă viaţă mai ai. Azi toate încep să se schimbe. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă, şi vor fi şi pentru tine. Ai credinţă, căci Dumnezeu te va face un om nou în Cristos!

  • Un tânăr evanghelic care a ajuns să se lupte cu homosexualitatea în urma vizionării de pornografie ne cere ajutorul.
UN CREŞTIN

Am înţeles că ai o problemă cu homosexualitatea, provocată de pornografie. Am o veste bună pentru tine: există ieşire din problema asta! Iar eu ar trebui să ştiu foarte bine, deoarece am fost prins în lanţul pornografiei mulţi ani şi am fost eliberat.

Vreau să te încurajez să te opreşti din a mai viziona filme pornografice şi imagini cu conţinut sexual de orice fel. Altfel, nu doar că îţi vei tăia craca singur de sub picioare (aşa cum am făcut eu), dar îţi vei periclita viaţa şi şansele de a avea o viaţă sexuală normală.

Sigur, poţi merge pe aceeaşi idee greşită, potrivit căreia „toată lumea se uită la pornache şi toţi bărbaţii se autosatisfac”, însă ceea ce nu ştii este că asemenea practici lasă urme. Urme grele şi dificil de vindecat. Creierul (centrul sexualităţii omului) suferă modificări, pe care nu le vezi şi nu le simţi atunci când te „delectezi” cu pornografia sau autosatisfacerea. Însă în timp, aşa cum orice psihiatru îţi poate spune, se produc nişte reacţii chimice asemănătoare cu cele din creierul celor care se droghează.

Atât pornografia, cât şi autosatisfacerea sunt droguri, chiar dacă lumea nu le consideră şi nu le tratează ca atare. De altfel, poţi verifica şi tu lucrul acesta: stai un an fără şi spune‑mi dacă ai reuşit să ai o viaţă liniştită, fără tensiuni. Drept urmare, creierul se modifică şi nu va mai funcţiona normal. Vrei să vezi clipa aceea, când toată mintea ta va fi canalizată pe sex, iar sexul tău va da greş când va fi nevoie să funcţioneze normal?

Industria pornografică nu o să-ţi spună niciodată că actorii din filmele XXX folosesc pastile de potenţă după o anumită vârstă (chiar după treizeci de ani!), ca să poată „întreţine” filmarea. Niciodată nu se va ieşi în public cu efectele triste, pe termen lung, pe care le au autosatisfacerea şi sexul necontrolat. De ce? Pentru că lumea s-ar opri din astfel de practici, iar industria pornografică nu ar mai scoate bani.

Trezeşte-te şi renunţă la a te mai uita la filme pentru adulţi şi la a te mai autosatisface. Va veni vremea când vei dori să ai o familie şi să fii un bărbat în toată puterea. Cum crezi că vei putea fi unul, când îţi consumi sexualitatea într‑un mod greşit? La ora actuală, îţi furi singur fiecare plăcere de moment din viaţa viitoare, în care vei avea nevoie de ea.

Opreşte-te acum din practicile acestea şi refă-ţi viaţa după voia lui Dumnezeu! Creşte în sănătate sufletească, pentru a o reface şi pe cea trupească! Toţi cei care se autosatisfac şi se uită la pornografie sunt oameni care se strică. Alege să fii sănătos! Alege să funcţionezi normal! Nu ceda ispitei diavoleşti de a te consuma înainte de vreme, căci mai târziu poate fi prea târziu.

Roagă-te la Dumnezeu să te ajute să scapi. Eu m-am rugat şi m-a ajutat. Am scăpat din robie şi am fost reaşezat pe calea normalităţii şi a sănătăţii. Şi tu poţi fi salvat şi vindecat! Trebuie doar să vrei.

  • Reproducem mesajul unui tânăr căruia nu i-am putut răspunde personal din cauză că şi-a scris greşit adresa de e‑mail. O facem aici, în speranţa că va citi articolul de faţă: „Sunt foarte disperat. Deşi sunt aproape adult acum, am deja şaptesprezece ani, şi nu am avut relaţii homosexuale, simt că parcă sunt atras şi mă tem de bărbaţi. Mă simt foarte singur. Practic malahia, de fapt am acum o săptămână de când nu o mai practic. Am practicat-o în forme perverse, imorale, de care îmi pare foarte rău. Vă rog, ajutaţi-mă!”
UN CREŞTIN

Faptul că la şaptesprezece ani eşti singur şi practici malahia este probabil motivul pentru care îţi este teamă de posibile atracţii homosexuale. În general, băieţii care nu sunt implicaţi într-o relaţie şi se izolează au tendinţa de a se vedea inferiori celorlalţi. De aici până la a-i privi altfel pe ceilalţi nu e decât un pas.

Te poţi compara cu ei, te poţi întreba: „Ce au ei şi eu nu am?”, îţi poţi face nenumărate procese de conştiinţă că „ceva e în neregulă cu tine” şi aşa mai departe. Sunt lucruri care se întâmplă multora la vârsta ta, dar puţini vorbesc despre asta.

Singurătatea este cel mai mare duşman al omului şi terenul perfect pentru Diavol pentru a-şi întinde plasele mizere şi a-şi prinde victimele. Ştiu pentru că şi eu am experimentat-o. Am făcut aceeaşi greşeală, de a mă izola, de a-mi găsi surogate pentru a-mi ocupa timpul şi pentru a mă simţi OK (pornografie şi autosatisfacere). Sigur, nimeni nu mi-a spus că sunt pe un drum greşit (de asta încerc să le spun eu altora să nu facă aceeaşi greşeală pe care am făcut-o eu) şi a trebuit să fac faţă consecinţelor.

Cu cât te adânceşti mai mult într-o treabă, cu atât e mai greu să scapi din ea. Cu cât eşti mai însingurat, cu atât mai greu îţi va fi să comunici cu cei din jur şi să relaţionezi. Iar Cel Rău va profita şi îţi va oferi tot felul de moduri în care să tai legătura cu lumea şi să te afunzi în singurătate, adică în sentimentul de gol, de neîmplinire, de eşec, de amărăciune, de inutilitate, de inferioritate şi de autocompătimire. Toate acestea sunt de la Diavol.

Când eşti singur pentru mulţi ani şi nu se „întrevede nimic”, întrebările fără răspuns se înmulţesc şi generează altele, din ce în ce mai nefireşti: „Dar dacă sunt homosexual?”, „Dar dacă îmi plac bărbaţii şi nu îmi dau seama?”, „Dar dacă ăia care glumeau pe seama mea şi mă făceau în toate felurile au dreptate?”, „Oare sunt normal?”

Sunt gândurile pe care Diavolul vrea să ţi le inoculeze ca să poţi ceda capcanelor lui şi să intri în homosexualitate, la început din curiozitate (să te convingi dacă ceea ce ai crezut sau au spus alţii despre tine e adevărat), apoi poate dintr-o plăcere bolnavă (cum se întâmplă cu cei care au cedat să lupte) şi, într-un final, dintr-o lipsă de discernământ (ca în cazul celor care nu doar că trăiesc aşa, dar îşi şi promovează viaţa murdară ca să-i mânjească şi pe alţii).

Trebuie să înţelegi că eşti într-o perioadă de creştere. Nu doar fizică, ci şi spirituală. Eşti la momentul întrebărilor la care vrei răspuns. Răspunsurile bune nu le vei găsi în lume, ci în Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie se află adevărul. Iisus Cristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!” (Ioan 14:6)

Prin urmare, doar El ştie cine eşti, ce poţi face, în ce direcţie trebuie să mergi şi unde îţi vei găsi fericirea. Caută-L pe El din toată inima şi Îl vei găsi! Roagă-te în fiecare zi să îţi vorbească, să te ajute să găseşti pacea de care ai nevoie, răbdarea de a trece prin anii grei ai adolescenţei, prin ispitele care îţi sunt puse în cale şi, crede-mă, vei ieşi mai mult decât victorios. Iar timpul acesta îţi va rămâne drept mărturie că Dumnezeu ţi-a stat alături mereu şi te-a ajutat să te menţii demn, drept, curat şi pe calea cea dreaptă.

Uneori aşteptările noastre, planurile noastre de viaţă nu se potrivesc ca interval de timp cu ce a pregătit Dumnezeu pentru noi, aşa că avem tendinţa (dacă suntem nerăbdători) să forţăm lucrurile, să luăm noi iniţiativa, ca să nu mai aşteptăm. Iar la vârsta adolescenţei se fac cele mai multe greşeli, din cauza nerăbdării. Hormonii îţi spun că au nevoie de „eliberare”, iar dacă nu ai acceptat curvia (relaţie sexuală cu o persoană cu care nu eşti căsătorit), atunci malahia e următoarea opţiune (deşi nici ea nu este permisă).

Practica autosatisfacerii sexuale îţi dă senzaţia că este normală (corpul o cere, tu i-o dai), însă ea însingurează şi mai tare şi îţi periclitează şi sănătatea (deşi aproape nimeni nu-ţi va spune lucrul acesta!). La un moment dat, vei ajunge să crezi că îţi este suficientă, dacă nicio fată nu te place, dacă nici tu nu te simţi atras de cineva, şi uite aşa te vei cufunda mai mult în păcat. E un drum mort.

Nici relaţiile sexuale cu o fată (sau mai multe) cu care nu eşti însurat nu îţi vor aduce fericirea, deşi aşa pare pentru mulţi din ziua de astăzi. Adevărul e că Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată nimic din afara voii Sale pentru noi. Tinerii care au „prieten(ă)” şi trăiesc ca într-o căsnicie, dar fără să fie cununaţi, vor suferi. Dumnezeu le va plăti sfidarea de care au dat dovadă, să nu te îndoieşti! Deci nu este o variantă de a găsi fericirea.

Dar nici singurătatea nu e o variantă, ai să-mi spui. Da, nu este o variantă, dar este un drum. Un drum greu de parcurs, dar necesar. Am învăţat că în singurătate ajungi să te vezi aşa cum eşti, să înţelegi unde ai greşit, ce e de îndreptat, care e voia lui Dumnezeu pentru tine, ce a pregătit El pentru viitorul tău şi care este calea reală care te va duce la fericire.

Ai încredere în Iisus Cristos, mergi cu El pe orice drum din viaţa ta şi nu vei da greş! Aşteaptă în linişte şi pace să îţi dea El o fată cu care să ai o relaţie frumoasă, să te căsătoreşti şi să ai o viaţă fericită. Nu forţa lucrurile şi nu ceda niciunei ispite. Nu eşti inferior nimănui, nu există altul mai bun decât tine (toţi suntem egali), iar adevărata valoare stă în relaţia pe care o ai cu Dumnezeu. Am încredere că te vei lăsa în mâinile Lui şi vei fi cu adevărat fericit!

  • Un tânăr ne scrie că ar dori să se elibereze de duhul de homosexualitate.
UN CREŞTIN

În primul rând, dă-mi voie să te felicit pentru faptul că nu ai acceptat să fii controlat de „duhul homosexualităţii”. Poate părea ciudat pentru unii să vorbim de „duhuri”, dar ele există. Chiar Mântuitorul Cristos le-a confirmat existenţa când a eliberat de ele un demonizat.

Faptul că îţi este jenă este semnul că ai o problemă care trebuie rezolvată, iar acesta este primul pas spre vindecare: conştientizarea răului. Să nu îţi fie ruşine că ai fost homosexual, ci să îţi fie ruşine numai dacă te accepţi şi trăieşti ca atare! Sunt multe persoane care au fost mânjite şi au căzut pradă acestei patimi, însă o parte dintre ele au găsit puterea necesară pentru a le birui. L-au găsit pe Dumnezeu în mijlocul necazului, al decăderii, al lipsei de speranţă.

Chiar şi în cele mai adânci tenebre, Cristos poate fi descoperit. El coboară şi îi caută pe cei potenţial pierduţi. Psalmul 22 (sau 23), versetul 4, spune atât de frumos: „Chiar de-aş umbla pe valea umbrei morţii, de rele nu m-aş teme, căci Tu cu mine eşti.”

Dacă vrei cu adevărat să te schimbi, succesul e garantat. Nu există altă variantă, indiferent de ce minciuni te loveşti. Totul e să vrei şi să îţi pui toată încrederea în Dumnezeu. O viaţă trăită alături de El este o viaţă de victorie, de biruinţă, de eliberare din tot ce e rău. Drept urmare, te sfătuiesc să te apropii mai mult de Biserică, de Cuvântul Lui, de tot ce e sfânt.

Renunţă la orice este murdar, canalizează-ţi toate gândurile pe ceea ce este frumos şi bun şi meditează asupra tuturor promisiunilor pe care Dumnezeu le-a făcut celor loviţi. Crezi că pentru tine nu există scăpare? Află că până şi cei din Biserica Primară au căzut în homosexualitate şi chiar şi ei s-au vindecat. „Nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Cristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 9-11)

Iată deci că se poate. Însă soluţia e numai la Dumnezeu. Apropie-te de El, trăieşte ca şi când numai El ar fi în lume şi vei vedea un alt om în tine, unul curăţat şi transformat în bine. Iar perioada grea în care te afli acum va rămâne doar o amintire de mult uitată. Crede în Dumnezeu, roagă-te şi urmăreşte-I puterea la lucru în viaţa ta! Vei fi surprins de rezultate.

  • Un evanghelic în vârstă de treizeci de ani ne mărturiseşte: „Am mai vorbit cu dumneavoastră acum… cred că sunt trei ani, dar nu am putut purta singur lupta contra acestei boli sau nu ştiu cum să-i zic. Acum şapte luni mi s-a făcut o analiză şi am fost găsit infectat cu HIV. Am ajuns în culmea disperării. Mi-e ruşine să mă întorc în ţară din cauză că nu vreau să afle părinţii mei.”
UN CREŞTIN

Îmi pare rău să aflu că încă nu ai scăpat din lanţurile homosexualităţii şi că, mai mult, vei plăti un preţ foarte scump pentru aceasta.

Dumnezeu ţi-a dat o şansă la reabilitare când ne-ai scris, dar iată că nu ai revendicat-o deplin, iar acum va trebui să înduri o altă durere – cea de a fi seropozitiv. Sper că măcar acum, în ultimul ceas, aţi înţeles că sunteţi pe un drum greşit şi tu, şi ceilalţi care sunt prinşi în acest păcat trupesc.

Boala este un semnal de alarmă că în corp ceva nu e în regulă, s-a stricat, nu mai funcţionează bine, trebuie refăcută schema iniţială. Deci infectarea cu HIV este o ultimă dovadă din partea lui Dumnezeu că trebuie să te întorci cât de repede la normalitate, chiar dacă va trebui să porţi această cruce (SIDA) până la moarte.

Acum nu e cazul să disperi, ci înarmează-te cu mult curaj şi determinare să lupţi, dar să lupţi cu adevărat, nu doar să spui că vei lupta, aşa cum ai făcut acum câţiva ani când ai vorbit prima oară cu noi. E timpul să începi să faci eforturi maxime pentru a-ţi stăpâni poftele, astfel încât să nu îţi fie mai rău.

Vindecarea vine doar de la Dumnezeu, iar cei care Îl caută nu vor fi lepădaţi. El este singurul doctor fără greşeală şi poate da leac oricărei boli, trupească sau sufletească.

Părinţii tăi au tot dreptul să ştie ce se întâmplă cu tine, ca să te poată ajuta cum pot, măcar susţinându-te moral. Cred că şi tu, dacă ai fi părinte, ţi-ai dori să ştii ce se întâmplă cu copilul tău, nu? Aşa că lasă ruşinea la o parte, spune-le ce s-a întâmplat şi ia viaţa de la capăt. Pune un început bun acum şi întoarce-te pe calea cea dreaptă. Dumnezeu să te ajute!

Probleme umane, soluţii divine (1)

Să crezi că te-ai născut homosexual este una dintre cele mai mari înşelări cu care îţi poţi sabota viaţa, dacă ai atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex. Totuşi, asta cred mulţi dintre cei care au încercat să scape de homosexualitate, ajutaţi de cei „toleranţi”, care le vor „binele”. Pentru că lupta e grea şi nu reuşesc singuri să învingă patima, o bună parte dintre homosexuali sau lesbiene renunţă şi cred că nu mai există nicio scăpare. Însă realitatea e diferită. Orice viaţă poate fi schimbată. Atât timp cât există Dumnezeu şi El are un plan bine organizat pentru orice, atunci e clar că are un plan şi pentru fiecare dintre noi. El este punctul de pornire, indiferent unde suntem, iar îndrumarea oferită de El prin Cuvântul Său (Biblia), transformă orice punct mort într-un izvor de viaţă.

  • Unul dintre cititorii noştri consideră că homosexualitatea nu este anormală, ci scoaterea ei din sfera normalităţii se datorează unor oameni ca noi, care susţin că relaţiile cu persoane de acelaşi sex sunt păcătoase şi deci anormale. Cu alte cuvinte, el crede că noi repetăm o minciună care, în timp, a devenit adevăr. Omul se ceartă cu noi şi ne acuză de manipulare prin propovăduirea adevărului biblic şi nu vrea să înţeleagă faptul că scopul nostru nu este de a îndoctrina pe nimeni sau de a impune o credinţă anume, ci de a arăta purul adevăr despre păcatul homosexualităţii.
UN CREŞTIN

De ce aperi homosexualitatea? Găseşti ceva pozitiv în ea? Ţi se pare că este un mod de viaţă în care progresezi atât fizic, cât şi spiritual? Ai găsit sursa fericirii în homosexualitate? Te întreb lucrurile acestea, desigur, făcând abstracţie de partea morală a problemei. Chiar dacă înlăturăm orice atitudine creştină, religioasă, morală din discuţie, homosexualitatea tot rămâne o direcţie cu consecinţe oribile.

Cât priveşte misiunea făcută pentru îndreptarea şi salvarea oamenilor din acest mod distructiv de a trăi, nu doar noi suntem cei care spunem că homosexualii sunt nefireşti, nu doar ei înşişi o recunosc, ci chiar Cel care ne-a creat pe toţi a spus-o încă de la început: „Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune.” (Levitic 18:22) Îndrăzneşti să conteşti ceea ce Autorul Perfect al întregii creaţii a spus şi a condamnat? Vrei să spui că Cel care a creat şi a ordonat totul nu ştie despre ce vorbeşte?

Homosexualitatea este respingerea căii normale a vieţii, împotrivirea faţă de ordinea firească, funcţională a lucrurilor, a relaţiilor, a progresului şi a lui Dumnezeu Însuşi. Dintr-o astfel de alegere nu vei obţine niciodată ceva bun, ci doar o scurtă amăgire care te va doborî la finalul vieţii. Şi aceasta încă pentru eternitate.

Homosexualitatea, la fel care oricare altă problemă a omului, se vindecă. Este greu de crezut doar pentru cei care nu au vrut cu adevărat vindecarea şi pentru cei laşi, care aşteaptă să intre vânatul în gura leului adormit.

Dumnezeu este iubitor şi este şi drept. El iubeşte şi nu minte. Dacă El Însuşi a spus că vindecă orice boală a celor care cred şi vor să fie vindecaţi, atunci aşa este. Vindecarea nu este instantă şi nici nu înseamnă întotdeauna ceea ce ne dorim sau credem noi. Vindecarea porneşte din suflet şi se reflectă în corp. Cu alte cuvinte, sufletul este cel care trebuie vindecat, iar aceasta înseamnă credinţă, rugăciune şi practică a celor spirituale.

Altfel, te amăgeşti singur şi respingi adevărul. Pe scurt, te laşi pradă Diavolului, care abia aşteaptă să te momească cu tot felul de minciuni şi plăceri efemere, care se vor dovedi groapa în care vei cădea negreşit în ultima clipă a vieţii tale, când iertarea pe care ai respins-o toată viaţa nu va mai putea fi acordată.

Vindecare există, şansa iertării este accesibilă oricui, oricând, iubirea lui Dumnezeu este prezentă în viaţa oricui, jertfa lui Iisus Cristos este pentru toată lumea, dorinţa de schimbare este însă doar a omului.

Aşa cum alegi să fii homosexual şi te-ai lăsat cuprins de patimă, aşa alegi să fii schimbat şi să te laşi cuprins de voia lui Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute pe toţi să ne ferim de planurile Celui Rău! Amin.

  • Un tânăr ne dezvăluie că este atras de bărbaţi, dar face tot posibilul să reprime orice legătură cu homosexualitatea. Conştiinţa îi spune că ar fi o greşeală să cedeze patimii şi vrea să ştie dacă există vindecare pentru cei momiţi sau prinşi cu totul în lanţurile homosexualităţii. Mai ales că, odată cu trecerea timpului, problema îşi pune amprenta serios asupra psihicului. Dacă te regăseşti şi tu în situaţia cititorului nostru, urmăreşte răspunsul de mai jos.
UN CREŞTIN

Nu ştiu ce vârstă ai, dar îmi imaginez că eşti încă foarte tânăr. Spui că eşti atras de persoanele de acelaşi sex şi îţi reprimi sentimentele.

Ce înseamnă „sunt atras de persoanele de acelaşi sex”? Îţi place cum arată anumiţi băieţi, cum stau hainele pe ei, cum au părul aranjat, cum au tenul? Căci, în caz de nu ai observat, în zilele noastre au ajuns bărbaţii (cei născuţi după Revoluţie) să arate mai bine decât femeile. Cred că stau ore în şir în faţa oglinzii ca să arate cool şi trendy şi să fie şucari (cuvânt romanes). Este firesc să îţi atragă privirea. Câteodată şi mie mi se întâmplă să mă holbez la câte unul care „iese din tipare”. Aceasta nu mă face homosexual, ci doar curios şi intrigat de ceva „nou”.

Ceea ce Dumnezeu a spus cândva legat de aspectul exterior al oamenilor, se întâmplă astăzi întocmai. Bărbaţii au ajuns să se asemene foarte mult cu femeile şi invers. Nu doar în privinţa vestimentaţiei, ci şi în privinţa comportamentului. Şi ei şi ele se îmbracă aproape la fel (aceleaşi culori, acelaşi tip de tunsoare, acelaşi tip de accesorii) şi se comportă la fel (bărbaţii au început să aibă gesturi şi reacţii feminine, iar unele femei au început să fie bărbaţi în fuste). Lucrul acesta bulversează, mai ales când este acceptat şi tratat ca fiind normal.

Homosexualitatea îşi are bazele într-un comportament şi o atitudine greşite. Este lesne de înţeles că astfel de greşeli acceptate şi chiar promovate de societate nu vor face altceva decât să îngroaşe rândul celor care cred că sunt normali, deşi practică homosexualitatea, un păcat foarte grav.

Faptul că ştii că nu este normal să simţi o atracţie sexuală faţă de bărbaţi este, deşi poate nu realizezi, chiar de la Dumnezeu. Conştiinţa ne spune când ceva nu este în regulă, iar ea ne-a fost lăsată de El pentru a ne da seama când greşim, chiar fără a avea Biblia la îndemână pentru a verifica.

O experienţă sexuală anterioară neplăcută nu este un capăt de ţară sau un verdict final. Să fim serioşi, viaţa este atât de complexă, încât nu poţi pune o etichetă (mai ales asupra ta!) dintr-o singură neplăcere. Întreabă o persoană căsătorită câte „dezamăgiri” a avut şi o să mai aibă. Fac parte din viaţă şi trebuie să te aştepţi la ele.

Înainte de a te eticheta (cineva sau tu însuţi) ca fiind homosexual, trebuie să ştii următorul lucru: homosexualitatea nu defineşte o persoană, ci defineşte un act. Atracţii faţă de persoane de acelaşi sex au toţi oamenii. Toţi şi-au pus, cel puţin o dată în viaţă, întrebarea: „Cum ar fi dacă…?” Însă acestea sunt întrebări din categoria: „Cum o fi să fii criminal sau cum o fi în puşcărie?” Doar nu ai de gând să îţi răspunzi prin propriile acte la acele întrebări, nu?

Orice „conflict” interior te afectează psihic pentru că generează întrebări fără răspuns, frustrare, incertitudini şi, până la urmă, este vorba de tine. Este mai uşor când vorbeşti sau gândeşti despre altul, dar când este vorba de tine, treaba devine deja foarte serioasă. De ce eu? De ce mi se întâmplă mie asta? Ce am făcut greşit? De ce să merit să mă confrunt cu aşa ceva? Îţi sună cunoscute întrebările acestea?

Sunt mulţi oameni care şi le pun şi ar da orice să aibă răspuns la ele. Cheltuie averi pe medici, tratamente (crezând că este vreun dezechilibru chimic în corp), cărţi şi alte terapii „de ultimă oră”, încercând să scape de o problemă pe care doar Dumnezeu o poate rezolva.

Majoritatea celor care se confruntă cu deviaţii de comportament (căci şi homosexualitatea se încadrează în această categorie) nu vor să înţeleagă şi să accepte că medicii şi terapeuţii doar tratează. Ei nu vindecă nimic. Vindecarea vine de la Creator. Doar Cel care a creat poate să restaureze ce a creat. Iar Creatorul Acesta, Dumnezeu, a spus că va vindeca pe oricine crede în Fiul Său, Iisus Cristos.

Şi când te gândeşti că este gratis… Tot ce trebuie să faci este să te apropii de El, să Îl cauţi, să Îi ceri ajutorul, să ai o relaţie cu El. Fericirea unui om porneşte de la o relaţie reală cu Dumnezeu, iar de acolo decurg celelalte relaţii. Şi decurg bine, ba chiar decurg foarte bine, căci El este sursa oricărui bine.

Nu există alt loc de vindecare, decât la Dumnezeu. Îţi spune aceasta unul care a avut şi el nevoie de vindecare (dar de o cu totul altă problemă). Şi sunt dovada vie că Dumnezeu nu spune NU unui om care are nevoie de ajutor, dar doreşte să vrei să fii ajutat şi să o vrei din tot sufletul.

Mai este un punct pe care foarte mulţi nu-l abordează. De ce unii oameni nu simt atracţie sexuală faţă de persoanele de sex opus? Oare căsătoria, sexul, sunt un dat obligatoriu? Oare acesta este drumul pe care TREBUIE să mergem toţi? Dar celibatarii au o problemă, lor le lipseşte ceva? Sunt handicapaţi (fie şi sufleteşte)?

Te-ai întrebat dacă nu cumva rolul tău în viaţa aceasta este unul mai important decât să ai o relaţie cu cineva şi să-ţi trăieşti viaţa într-un mod firesc, obişnuit, banal? Dacă Dumnezeu a pregătit pentru tine ceva măreţ? Ceva pentru care nu mai este loc de o relaţie, ceva care îţi va solicita toată atenţia şi efortul, ceva care îţi va da o valoare nemăsurată, comparativ cu firescul unei vieţi obişnuite? Dacă eşti chiar tu omul care va schimba ceva în lume?

Vrei răspunsuri, sunt sigur. Caută-le la Sursă! Întreabă-L pe Dumnezeu ce vrea de la tine şi ce trebuie să faci pentru a fi pe drumul cel bun, pe drumul către fericire. Îţi garantez că, dacă Îl cauţi cu adevărat, vei fi uimit să vezi cum îţi va răspunde, rând pe rând, la toate întrebările, îţi va explica de ce şi, mai ales, pentru ce treci prin ce treci. Ai credinţă!

  • Lupta cu homosexualitatea nu este deloc uşoară şi, ca în orice bătălie, nu toţi câştigă. Din păcate, şi noi am citit mesajele unor persoane care au renunţat la armele puse de Dumnezeu la dispoziţie şi au pierdut. Au decis să renunţe. Ba chiar unul dintre ei a hotărât să îşi promoveze modul de viaţă murdar printr-un blog unde îşi expune patima şi trăirile dirijate de Diavol.
UN CREŞTIN

Ai făcut o alegere greşită, care îţi va genera multă nefericire şi dezastru spiritual. Să fii homosexual nu este normal, nu este sănătos, nu este permis. Este o viaţă trăită în minciuna Diavolului şi o sfidare a iubirii lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care te-a creat, te-a făcut sănătos, ţi-a dat tot ce ai acum.

Dumnezeu nu te-a făcut homosexual, prin urmare de ce ai ales modul acesta de a fi, de a trăi? De ce ai ales să trăieşti o viaţă plină de mizerie? Căci homosexualitatea aceasta este: o spurcăciune.

Întoarce-te la Dumnezeu cât mai repede, căci El iartă şi te va ajuta să treci peste această alegere greşită. Te va ajuta să te îndrepţi şi să duci o viaţă cu adevărat fericită. Nu îţi rata şansa la fericire reală. Nu spune NU iubirii adevărate, în schimbul unei minciuni!

Roagă-te la Bunul Dumnezeu să te ajute, în Numele Domnului Iisus Cristos, şi vei fi transformat în bine, aşa cum nu ţi-ai închipuit niciodată! Dumnezeu să fie cu tine!

  • Un tânăr nesigur ne povesteşte despre confuzia în care se află. Nu ştie sigur dacă este homosexual sau nu, dar crede că ar putea fi. Are atracţii faţă de cei de acelaşi sex. A citit articolele de pe site-ul nostru, dar spune că nu i se potrivesc. Ca mulţi alţii, şi cititorul nostru a auzit una dintre cele mai des întâlnite minciuni despre homosexualitate: că te naşti cu ea. Părerile sunt pro şi contra în mediile unde Dumnezeu nu există pentru oameni, dar pentru cei care au citit Cuvântul Domnului şi ştiu că el este Adevărul, nu există urmă de îndoială: homosexualitatea este păcat mare, dar Dumnezeu este milostiv şi credincios, încât vindecă orice neputinţă, în schimbul pocăinţei adevărate. Tânărul nostru vrea un răspuns, ceva care să-i alunge orice nesiguranţă. Am încercat să îi oferim unul pe potriva sufletului său, în rândurile de mai jos.
UN CREŞTIN

Nimeni nu se naşte homosexual sau lesbiană. Aceasta este o minciună ordinară, creată de cei care s-au văzut în postura aceasta, le-a plăcut şi au constatat că lumea nu îi acceptă. Era evident că trebuiau să creeze o minciună, pentru a genera un precedent de la care să pornească acceptarea.

Dumnezeu nu a creat oamenii ca să-i distrugă, ori să spui că oamenii se nasc homosexuali înseamnă că sunt făcuţi pentru a fi nimiciţi, căci Dumnezeu urăşte homosexualitatea.

Înclinaţiile către păcat pot avea o bază înnăscută, o moştenire de la rude, însă acceptarea şi asumarea păcatului ca mod de viaţă este alegerea fiecăruia.

Dacă ai avut o relaţie sexuală cu cineva de acelaşi sex, atunci eşti homosexual sau lesbiană. Dacă nu ai întreţinut relaţii sexuale cu cineva de acelaşi sex, nu eşti. Homosexualitatea este un act, nu o stare.

Atracţie faţă de persoane de acelaşi sex avem cu toţii, căci suntem făcuţi pentru a ne atrage unul pe altul, pentru a fi şi a trăi neseparaţi, în comuniune, însă problema este până unde ajunge atracţia. Ce faci cu ea, cum o vezi, ce atitudine ai faţă de ea şi ce aştepţi de la persoana de acelaşi sex. Acolo este hiba.

Homosexualitatea şi lesbianismul sunt păcate grave, care provin dintr-o eroare de relaţionare, atât la nivel psihic, emoţional, cât şi fizic. O atitudine şi un mod de gândire greşite faţă de o persoană de acelaşi sex pot degenera într-o relaţie de tip homosexual. Aşadar, problema este în mintea oamenilor. Iar dacă mintea este greşită, tot mintea trebuie corectată.

Eu ştiu un Doctor perfect care corectează orice eroare în organismul şi în structura mentală umană. Se numeşte Iisus Cristos, este Fiul lui Dumnezeu şi „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui suntem vindecaţi.” (Isaia 53:5)

Deci calea către reabilitare din orice problemă, din orice boală, din orice deviaţie sau din orice eroare de gândire/simţire/relaţionare este una singură: Dumnezeu.

Apelează la Dumnezeu, roagă-L să îţi explice de ce treci printr-o situaţie complicată, cere-I să te îndrume către calea cea dreaptă şi să îţi dea puterea să NU greşeşti, astfel încât să cazi în plasa Celui Rău.

Ţine minte bine lucrul acesta: NU eşti homosexual! Este posibil să ai doar o problemă de relaţionare, o lipsă de afecţiune din partea masculină (poate o relaţie proastă cu tatăl tău) care îşi cere tributul mai târziu în viaţă. Adevărul este că orice gol cere să fie umplut, iar dacă nu este, creează conflicte. Cere-I lui Cristos să umple golul din viaţa ta şi El va face tot ce este bine şi necesar pentru sufletul tău. Ai credinţă şi orice nesiguranţă, teamă, situaţie neplăcută va fi rezolvată! Dumnezeu să te lumineze!

  • Un cititor ne scrie că încearcă să găsească ajutor. A apelat la un psiholog cu ceva vreme în urmă, după care a renunţat, crezându-se „vindecat”. Acum însă este conştient că are o problemă cu homosexualitatea şi vrea să o rezolve.
UN CREŞTIN

Ca să poţi rezolva o problemă, trebuie să ştii cum a început, de unde a apărut, ce a provocat-o. Trebuie să ştii, să accepţi că ţi s-a întâmplat şi că nu e un capăt de lume, apoi să o rezolvi.

Nu ştiu ce vârstă ai, ce situaţie familială ai avut, ce te-a determinat să încerci să vezi „cum e” homosexualitatea, însă cert este că, la fel ca orice alt păcat, şi acesta poate fi înlăturat din viaţă.

Poţi cumpăra „n” cărţi şi poţi citi „n” site-uri, dar vindecarea adevărată vine de la Dumnezeu, iar Dumnezeu Îi ajută pe cei care Îl caută şi Îl roagă. E o decizie pe care trebuie să o iei. Trebuie să-ţi formezi bărbăţia şi să ştii când să spui DA şi când să spui NU .

A spune NU este un act de bărbăţie reală. E greu să ai forţa necesară să spui NU, când toată lumea din jurul tău spune DA şi cedează în faţa „ofertei” lumii. Însă dacă vrei să ai o viaţă fericită, altă soluţie nu există.

Să ştii că nu eşti nici singurul, nici ultimul dintre oameni care este pus în situaţia de a spune un NU hotărât, în ciuda presiunii constante a obişnuinţei, a poftei, a libertinajului prezent pe toate cărările. Iar dacă întreaga lume s-ar prăbuşi în imoralitate, câţiva tot ar sta drepţi, iar dacă ei pot şi tu poţi!

Cea mai bună terapie este o legătură reală şi constantă cu Dumnezeu. Citeşte Biblia în fiecare zi, roagă-te neîncetat şi învaţă să spui DA lui Dumnezeu şi NU propriilor înclinaţii rele. Te asigur că rezultatul te va mulţumi.

Fiecare dintre noi are de dus o luptă aprigă cu el însuşi. Eu am avut una, tu ai alta. Tactica este aceeaşi, doar problema diferă. Drept urmare, te încurajez să începi să fii bărbat cu adevărat şi să lupţi cu toată puterea ta, încredinţat fiind că Dumnezeu îţi este alături. Vei reuşi doar dacă vrei cu adevărat!

  • Cineva care crede că te naşti homosexual sau lesbiană îşi exprimă punctul de vedere că nu este bine să vorbim despre homosexualitate ca despre un păcat sau ca despre ceva anormal. Mesajul pare să ne sugereze că este o luptă pierdută din start sau poate că nici nu ar trebui să vorbim despre luptă. Persoana ne acuză că, prin ceea ce facem, am putea provoca chiar sinuciderea unor tineri, prin aflarea adevărului despre homosexualitate.
UN CREŞTIN

Niciun om nu se naşte homosexual, alcoolic, curvar, drogat, diabetic, hoţ. Dacă ai o conştiinţă clară, neadormită, ştii şi tu singur acest lucru. Homosexualitatea este o alegere de a da curs unor înclinaţii greşite. Homosexualitatea nu este înclinaţia, este cursul pozitiv şi asumarea acelei înclinaţii ca identitate şi mod de viaţă.

A te naşte cu o înclinaţie sau preferinţă către consumul de vin roşu nu te face alcoolic. Dar a face din acea băutură plăcerea şi scopul vieţii tale, DA!

Încetaţi să mai spuneţi şi să mai credeţi că homosexualitatea este înnăscută. Nicio alegere nu este înnăscută! Aceasta este doar scuza prin care homosexualii şi restul păcătoşilor vor să se îndreptăţească, astfel încât societatea (oamenii cu credinţă şi moralitate) să îi accepte şi să nu îi mai blameze.

Într-adevăr, nu există un buton pe care apeşi ca să schimbi ce este greşit. Dacă ar fi fost, Cristos, Fiul lui Dumnezeu, l-ar fi apăsat ca să înlocuiască singura cale de rezolvare: Crucea. Crucea este singura cale de rezolvare a păcatului, iar prin Cristos suntem vindecaţi de orice greşeală, de orice decizie greşită.

Există vindecare pentru homosexuali, aşa cum există pentru orice om şi pentru orice greşeală pe care a făcut-o sau ar putea-o face. Însă, cum ai spus şi tu, nu există un buton, există credinţa. Prin credinţa înfăptuită, orice homosexual poate fi o nouă făptură, curată, spălată de un trecut murdar şi îndreptată către un viitor fericit.

Lucrurile nu se întâmplă peste noapte şi, în niciun caz, nu sunt floare la ureche. Altfel, ce credinţă ai mai avea, dacă ai bate din palme sau ai trimite un e-mail lui Dumnezeu ca să-I scrii că mâine, la patru şi un sfert, vrei să fii nou?

Orice transformare ia timp, motiv pentru care mulţi nu vor să accepte că homosexualitatea se poate vindeca. Nu au răbdare şi nu fac nimic pentru a fi schimbaţi. Nu se implică în proces. Credinţa în Dumnezeu nu este o relaţie unilaterală. Este vorba de două fiinţe: Dumnezeu şi omul. Ambele trebuie să lucreze împreună pentru atingerea obiectivului comun.

Între un homosexual care îşi asumă păcatul şi moare cu el şi un homosexual sinucigaş, nu există nicio diferenţă de finalitate. Ambii ajung în iad. Singura diferenţă este că cel care nu se sinucide îşi acordă şansa iertării şi vindecării. Cristos aşteaptă pe oricine să se întoarcă la El şi să fie vindecat. Toţi suntem bolnavi de ceva. Nu boala, deviaţia, păcatul, dependenţa, idolii contează, ci dorinţa de a scăpa. Ea te salvează.

Trebuie să vrei să fii vindecat, să îţi pui toată credinţa în Iisus Cristos şi să faci TOT ce poţi pentru a te îndepărta de păcat! Aceasta înseamnă vindecare!

  • Un cititor de-al nostru ne mărturiseşte că a fi homosexual este o realitate crudă, dar adevărată. El consideră că s-a născut cu patima aceasta ce „nu poate fi vindecată”. De asemenea, susţine că toate cazurile de homosexuali care şi-au depăşit patima sunt minciuni, iar acei oameni ar trăi o viaţă dublă. Afirmaţia lui se bazează doar pe faptul că unii dintre aşa-zişii foşti homosexuali i-ar fi făcut avansuri sau căutau să îşi satisfacă poftele sexuale murdare cu el.
UN CREŞTIN

Ceea ce spui tu nu este decât o scuză pentru păcatul tău şi, mai trist, o capitulare în faţa unei situaţii pe care o poţi schimba oricând.

Nimeni nu se naşte în niciun fel greşit. Suntem creaţi de Dumnezeu, o fiinţă perfectă în care nu este nici urmă de rău, de greşeală, de deviaţie, de schimbare. El a fost perfect dintotdeauna şi aşa va rămâne pentru totdeauna.

Singurele imperfecţiuni pe care le avem vin de la rude (părinţi, bunici), iar acelea, cu siguranţă, nu sunt definitive. Pot surveni mai devreme sau mai târziu în viaţă, însă între o înclinaţie către un păcat şi săvârşirea lui este o mare diferenţă. Între a-ţi plăcea mai mult bărbaţii şi a face sex cu ei, este o mare deosebire. A avea o preferinţă pentru ceva este cu totul altceva decât a te identifica cu acel ceva şi a-ţi face un mod de viaţă din acel ceva.

Acei care spun că s-au vindecat şi ţi-au făcut propuneri „discrete” sunt oameni care evident nu s-au vindecat şi, mai mult decât atât, oameni care nici nu au vrut să se vindece, ci doar să-şi ascundă mizeria.

Sunt foarte multe cazuri din acestea, trebuie să recunoaştem. Şi vor mai fi, probabil şi mai multe, odată cu trecerea timpului, însă te interesează? Te ajută cu ceva? Eu cred că nu.

Când nu vrei cu adevărat să ieşi dintr-o situaţie, nu vei ieşi. Când aştepţi ceva ce nu se va întâmpla, aştepţi degeaba şi intervine resemnarea. Ştii unde este problema? Homosexualii nu vor cu adevărat să fie vindecaţi. Vindecarea nu este magie, nu baţi din palme şi gata. Nu te rogi la Dumnezeu să te vindece cât mai repede şi uşor, iar Dumnezeu – ca un sclav al tău – este obligat să treacă la acţiune. Nu! Vindecarea este un proces de durată, care implică:

  1. Dorinţa de vindecare – o dorinţă mai puternică decât păcatul de care vrei să scapi.
  2. Credinţa în atotputernicia lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu – El ţi-a purtat pedeapsa pentru homosexualitate când a fost răstignit pe cruce şi însuşi păcatul ţi l-a purtat, deci ştie clar ce înseamnă.
  3. Acţiune din partea ta în depăşirea păcatului – nimeni nu aşteaptă pasiv ieşirea dintr-o tulburare, ci face tot posibilul să limpezească apele. Aceasta înseamnă să renunţi la orice legătură cu păcatul şi să faci tot ce îţi stă în putinţă (eforturi maxime) să te îndepărtezi cu totul de ce ai trăit greşit.

Abia când întruneşti toate aceste condiţii pentru vindecare, poţi să te aştepţi să o obţii. Aşa cum am spus şi altora, din proprie experienţă, pentru orice izbăvire dintr-o greşeală/patimă/dependenţă trebuie să fii conlucrător cu Dumnezeu, nu spectator, fiindcă Dumnezeu nu este sclavul tău, ci este într-o relaţie cu tine. Nu eşti doar o marionetă, eşti viu, ai mai multă putere de acţiune decât crezi, dar o foloseşti greşit.

Homosexualitatea nu este un sentiment (ca la heterosexuali), este o înşelare. Este o poftă trupească împotriva firii, acoperită bine de Diavol într-o minciună uşor credibilă. Aceasta va fi întotdeauna. Din nefericire, tot mai mulţi cred minciuna aceasta perfidă, cu care Cel Rău prinde tot mai multe suflete nevinovate.

Căsătoria cu o femeie nu rezolvă nimic. Dimpotrivă, distruge o viaţă în plus. Întâi trebuie să fii tu vindecat, astfel încât să poţi continua viaţa cu dreptul, nu cu stângul.

Trezeşte-te din amăgirea diavolească! Nu eşti născut homosexual! Eşti creat de Dumnezeu, dar ai ales să o iei pe drumul celui mincinos. Decide astăzi să revii pe drumul cel drept! Dumnezeu ţi-a dat deja, prin aceste rânduri, şansa de a fi vindecat şi planul pe care trebuie să îl urmezi. Acordă-ţi şansa de a fi liber de homosexualitate şi fericit cu adevărat!

  • Aici, la Contra Curentului, primim şi mesaje de la oameni cărora nu doar că nu le pare rău că trăiesc în minciună şi în mizerie, dar fac tot posibilul să ne judece pe noi, care oferim calea către vindecare. De exemplu, un tânăr ne cataloghează „pocăiţi fanatici” şi ne acuză că nu ştim să citim Biblia. Pe lângă înjurăturile adresate, bărbatul recunoaşte că nu agreează ideea de a fi homosexual, dar s-a obişnuit cu ea şi crede cu tărie că nu se mai poate schimba. Mai mult, aşa cum fac mulţi homosexuali înverşunaţi, aruncă în Cuvântul Domnului cu noroi, denaturează porunca lui Dumnezeu de înmulţire a oamenilor, dar şi alte versete. Pentru faptul că el nu a reuşit să se îndrăgostească niciodată de o femeie şi să aibă o relaţie normală cu ea, cititorul nostru consideră că această realitate este una finală, fără posibilitate de schimbare, atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi ca el. Cu alte cuvinte, dacă nu ai atracţie pentru o persoană de sex opus, înseamnă că aşa eşti tu şi aşa trebuie să rămâi.
UN CREŞTIN

Vorbeşti despre Ortodoxie, dar văd că nu eşti ortodox în sensul real al cuvântului, odată ce foloseşti cuvinte şi expresii care nu demonstrează creştinismul ortodox.

Nu ştiu de unde ai scos ideea cu „pocăinţa e religia Diavolului”, dar se vede că Diavolul te înşeală nu doar cu homosexualitatea, ci şi cu credinţa. Pocăinţa este cerinţa lui Dumnezeu pentru viaţa veşnică. Orice om de pe planetă trebuie să fie pocăit, dacă vrea să ajungă în rai. Pocăiţii nu sunt sectanţi sau membrii unui anumit cult religios, sunt oameni care şi-au recunoscut păcatele, au cerut iertare pentru ele şi le-au abandonat pentru totdeauna, cu harul şi mila Domnului Iisus Cristos.

La capitolul „cine e prost”, este de vorbit, căci tu eşti cel care nu ştii să citeşti Biblia. Însuşi Dumnezeu a spus, în Levitic 18:22: „Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune.” Aşadar, încă de la primele legi date de Dumnezeu, homosexualitatea a fost explicit condamnată. La fel şi zoofilia, concubinajul, incestul şi alte păcate sexuale.

Homosexualitatea este păcat şi este un păcat grav, indiferent de atitudinea oamenilor faţă de el. Este greu de acceptat adevărul pentru cineva care s-a lăsat înşelat. Este foarte greu, te cred. Însă de ce să trăieşti în minciună, când Dumnezeu vrea să trăieşti în adevăr, astfel încât să fii fericit?

Eu cred că nimeni nu îşi vrea răul, dar ceea ce noi am ajuns să considerăm „bine” este chiar răul însuşi. Pe măsura trecerii timpului, Diavolul creează noi planuri, noi pretexte, noi oportunităţi de a ne distruge şi, inteligent fiind, o face pe placul nostru. Cum? Minţind, adică făcând ceea ce îl defineşte. Vrea, şi reuşeşte pentru mulţi, să îmbrace adevărul în minciună şi minciuna în adevăr. Homosexualitatea este una din marile lui minciuni, una pentru care, dacă ar putea primi o distincţie, ar lua locul întâi.

Nimic nu este imposibil. La oameni poate fi, dar la Dumnezeu nu. Prin urmare, dacă vrei să renunţi la homosexualitate, apelează la Dumnezeu, care este atotputernic. Nimic nu-L depăşeşte în putere şi nimic din ceea ce ţie ţi se pare imposibil şi greu de depăşit, nu este la fel pentru El.

Iisus Cristos a fost răstignit şi pentru tine, aşadar poţi fi iertat şi vindecat de orice păcat, în Numele Lui. Trebuie să vrei şi să faci tot efortul, cu ajutorul harului, milei şi iubirii Lui, să scapi de acest păcat. Roagă-L să te salveze şi crede cu toată puterea ta în Dumnezeu. Te va ajuta să uiţi de tot răul prin care ai trecut şi pe care l-ai trăit şi îţi va arăta ce înseamnă cu adevărat iubirea.

Dacă nu te-au atras femeile, nu înseamnă că trebuie să te atragă bărbaţii. Poate că Dumnezeu a avut un plan mai deosebit pentru tine. Poate că fericirea ta nu presupune o relaţie amoroasă. Poate că a fi fericit înseamnă, pentru tine, mai mult decât iubirea omenească. La aceasta te-ai gândit?

Căutăm adesea în viaţă să ne mulţumim cu puţin, cu banalul, cu ceea ce este mai la îndemână. Nimeni nu îşi mai doreşte să urce. Toată lumea s-a obişnuit să staţioneze, când viaţa este un drum, un pod de trecut, nu un oraş în care să te stabileşti.

Luptă să fii bun, luptă să fii vindecat, crede în Dumnezeu şi El îţi va arăta lucruri minunate care te vor transforma în omul care ţi-ai dorit întotdeauna să fii!

Cum să răspund dacă cel drag al meu va cere să-și aducă partenerul acasă de sărbători?

de Drew Berryessa

Drew Berryessa cu familia

Drew Berryessa cu familia

Când sezonul sărbătorilor se apropie, aceasta se numără printre cele mai obişnuite întrebări pe care le primim de la părinţi şi rude care au pe cineva drag homosexual. Problema este că nu e o întrebare cu un răspuns uşor de dat, deoarece fiecare circumstanţă este diferită. Deci, în loc de a oferi o formulă definitivă pentru tratarea problemei, voi prezenta câteva principii călăuzitoare, care sper că le vor fi utile celor care se confruntă cu respectiva situaţie şi care sper că vor răspunde într-un mod care să fie atât folositor, cât şi salvator.

Primul lucru de luat în considerare este măsura în care a fost dezvăluită sexualitatea celui drag al tău. Şi-a făcut cunoscută homosexualitatea membrilor familiei care vor fi de faţă sau este încă oarecum un secret de familie? Dacă homosexualitatea sa nu este încă dezvăluită, cine păstrează secretul? Cu ani în urmă, consiliam părinţii unui fiu homosexual. În discuţia noastră s-a dovedit că, deşi fiul lor era homosexual pe faţă, avea un partener şi era deschis cu privire la sexualitatea sa, părinţii refuzaseră să dezvăluie informaţia celorlalţi membri de familie, parţial de ruşine şi parţial sperând că fiul lor „trecea doar printr-o fază şi o va depăşi”. Voi spune fără menajamente că, dacă nu vrei să-l primeşti pe cel important pentru cel drag al tău din cauză că nu vrei ca oamenii să ştie despre homosexualitatea lui, nu este un motiv valid. Aceasta îi transmite celui drag al tău lipsă de acceptare şi respingere. Astfel ai pune confortul tău mai presus de transmiterea dragostei, ceea ce nu ar fi un răspuns salvator.

Ceea ce ne conduce la următor punct de clarificat – Acceptarea şi aprobarea sunt diferite şi distincte. Adesea aud oameni care îşi fac cunoscută teama că, dacă le arată dragoste şi acceptare celui drag al lor care este homosexual şi partenerului său, faptul acesta va transmite aprobare şi susţinere faţă de relaţia lor. Este adevărat că s-ar putea interpreta aşa, dacă nu le-ai comunicat clar convingerile tale despre sexualitate. Totuşi, dacă cel drag al tău îţi cunoaşte atitudinea faţă de sexualitatea biblică, cele două rămân distincte. Ştiu că fratele meu şi partenerul lui cunosc exact ce atitudine am faţă de problema homosexualităţii (dat fiind cum îmi câştig existenţa, cum ar putea să nu ştie!). Chiar având convingeri diferite, ei ştiu că soţia mea şi cu mine îi iubim şi îi acceptăm. Acceptarea înseamnă să recunoşti că cel drag al tău este o fiinţă autonomă, care are puterea de a face propriile sale alegeri, corecte sau greşite, şi că, indiferent care sunt acele alegeri, este iubit şi invitat să aveţi o relaţie. Aprobarea merge câţiva paşi mai departe, considerând că deciziile şi acţiunile celui drag al tău care este homosexual sunt bune, corecte şi chiar lăudabile. Acceptarea susţine persoana; aprobarea susţine acţiunile ei.

Al treilea principiu călăuzitor – Ce îţi cere cel drag al tău te face doar să te simţi inconfortabil sau îţi violează conştiinţa? De exemplu, dacă cel drag al tău vrea să-şi aducă partenerul pentru o masă de sărbătoare, s-ar putea să fie doar inconfortabil. Dacă obiecţiile tale se referă la disconfort, înţeleg. Totuşi, dacă disconfortul este principala ta obiecţie, aş spune că împlinirea poruncii „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” este o poruncă ce ne călăuzeşte adesea să facem lucruri inconfortabile. Nu cred că tu, ca un creştin care crede în Biblie, ai o justificare, dacă aceasta este principala ta obiecţie. Totuşi, dacă cel drag al tău îţi cere să le îngădui să împartă patul în casa ta, aceasta poate fi o cerere care îţi violează, în mod justificat, conştiinţa şi, dacă aşa stau lucrurile, nu ar trebui să accepţi.

Acesta este testul decisiv. Confort versus conştiinţă. În final, nu eşti răspunzător pentru cum răspunde cel drag al tău la obiecţiile tale la problemele care îţi violează conştiinţa, dar eşti responsabil înaintea lui Dumnezeu de felul în care îţi iubeşti în mod practic „aproapele”. Cea mai bună încurajare pe care ţi-o putem da este să mergi în rugăciune înaintea Domnului şi să-I ceri să-ţi cerceteze inima şi să-ţi descopere inima Lui. Cere-I să-ţi clarifice domeniile din inima ta îndurerate de circumstanţele acestea şi să te lămurească ce aspecte ale situaţiei îţi violează conştiinţa. Cere-I să-ţi dea harul Său, care te împuterniceşte să faci ceea ce este doar inconfortabil şi să rămâi ferm (în mod iubitor) în privinţa deciziilor care sunt o problemă de conştiinţă.

[Drew Berryessa, How do I respond if my gay loved one asks to bring their partner/love interest home for holiday events? Extras din The Fellowship Message, noiembrie 2013. Copyright © 2013 Portland Fellowship. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 2 3 5