de Mario Bergner

Mario Bergner

Stăteam întins pe patul de spital, simţindu-mă pustiu şi plin de teamă. În ultimele treisprezece luni, sănătatea mea intrase într-un declin drastic. De la prima boală venerică din ianuarie 1982, până la internarea mea de acum (februarie 1983) din cauza candidozei, avusesem douăsprezece simptome înspăimântătoare. În mintea mea, evenimentele din cei doi ani de când devenisem activ sexual arătau înspre o singură direcţie: SIDA.

În acea seară, în timp ce stăteam întins pe pat, am atins uşor crucea care îmi atârna la gât. „Isuse”, m-am rugat, „ce am făcut? Te-am căutat la vârsta de paisprezece ani şi din nou la optsprezece ani, dar niciodată nu am primit vindecare pentru a fi eliberat de homosexualitate. De ce, Doamne?”

Nu am primit niciun răspuns. Dar am primit o viziune. Uimit, priveam două scene care se desfăşurau simultan, pe ecrane suspendate, la înălţime. Ecranul din stânga mă arăta într-o cameră de spital, ca pe un homosexual tratat de SIDA. Ecranul din dreapta arăta conturul capului şi umerilor Domnului, o lumină puternică strălucind în spate. Apoi Duhul Domnului mi-a zis: „Vreau să-ţi vindec întreaga fiinţă, nu numai trupul. Alege!” Am ales ecranul care Îl arăta pe Domnul. Camera s-a umplut de prezenţa lui Dumnezeu. Am rămas fără grai.

Devreme, în dimineaţa următoare, a intrat o infirmieră şi mi-a luat un test final de sânge, înainte de biopsia programată din măduva spinării. Au trecut câteva ore. Apoi medicul a intrat în salon. Perplex, mi-a spus că ultimul test de sânge a găsit o creştere a celulelor albe în sânge. Drept rezultat, amâna biopsia. După alte cinci zile, mi-au dat drumul. După următoarea vizită la spital, o săptămână mai târziu, m-am întors la lucru.

Când am ales viaţa în viziunea pe care am primit-o la spital, Dumnezeu m-a vindecat de boala fizică. Dar nu ştiam pe deplin că pornisem pe un drum care, în cele din urmă, avea să mă ducă la părăsirea homosexualităţii.

Când am venit prima dată la Cristos, la vârsta de paisprezece ani, am fost copleşit de bucurie. Cândva, în decursul acelui an, am dat de cuvântul „homosexual” într-o revistă. Acum aveam un nume pentru sentimentele sexuale care se dezvoltau în mine.

În toamna anului 1977, am intrat la Universitatea Wisconsin din Milwaukee. Unul dintre profesorii mei era homosexual declarat şi îmi sprijinea din plin talentul actoricesc.

Apoi, la vârsta de douăzeci şi unu de ani, m-am mutat la New York City, după ce am reuşit la audiţia de interpretare pentru admiterea la un program de teatru. Am ieşit complet din „ascunzătoare” cu privire la homosexualitatea mea şi am ajuns să recunosc deschis că eram homosexual. Mă bucuram de un sentiment de libertate pe care nu îl mai cunoscusem niciodată.

Şi am descoperit că profesorul meu homosexual de la Universitatea Wisconsin se mutase şi el la New York City. Prietenia mea cu el şi cu iubitul lui a înflorit, iar ei au devenit mentorii mei. Destul de ciudat, am primit de la ei încurajarea şi susţinerea de care avusesem întotdeauna nevoie din partea tatălui meu.

Apoi m-am mutat la Boston şi am început să întreţin regulat contacte sociale în baruri homosexuale. Activitatea sexuală şi consumul de droguri şi alcool, pe care cu câţiva ani în urmă nu le-aş fi luat nicidecum în considerare, au devenit parte a vieţii mele.

Într-o seară de toamnă, mă plimbam împreună cu o prietenă lesbiană pe străzile mărginite de castani din Cambridge. Când ne-am apropiat de o biserică, am auzit un cor de muzică gospel alcătuit din persoane de culoare, cântând tare un cântec despre sângele lui Isus. Muzica era fascinantă; ne-am oprit şi am ascultat. Prezenţa lui Isus umpluse mica biserică. Aproape că mi-au dat lacrimile. De mulţi ani nu mai simţisem prezenţa lui Dumnezeu.

Până în octombrie 1982, realităţile dure ale stilului de viaţă homosexual deveniseră deja evidente pentru mine, iar sentimentul iniţial de uşurare de care mă bucurasem când ieşisem „din ascunzătoare” cu homosexualitatea mea dispăruse deja. Între timp, gândul la trecutul meu creştin ajunsese să mă umple de durere. Mă simţeam din ce în ce mai lipsit de speranţă şi tot mai deprimat. Credeam în continuare că Isus este Dumnezeu şi mă simţeam deprimat fiindcă nu trăiam conform standardelor creştine.

Într-o noapte, pe când mă întorceam acasă de la un bar homosexual, am strigat la Dumnezeu: „Aş fi mai bine dacă mi-ai da pace!” Apoi mi-a trecut prin minte un verset din Biblie: „Nicidecum m-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5)

Cu încăpăţânare, I-am spus lui Dumnezeu: „Renunţ la Tine acum, în casa scării!” şi am intrat în coridorul lung care ducea la apartamentul meu. Deodată, ochii mi s-au deschis şi am văzut sute de demoni năpustindu-se asupra mea. Îngrozit, am alergat înapoi în casa scării şi am zis: „Nu am vrut să spun asta, Doamne! Nu vreau să Te părăsesc; să sufăr cu Tine este mai bine decât alternativa de a suferi fără Tine.” Am aruncat o privire înapoi spre coridor. Nevăzând nimic, m-am dus cu prudenţă la apartamentul meu, am închis uşa în urma mea şi am încercat să uit de cele întâmplate.

Într-o altă noapte, mă aflam într-un bar homosexual, sorbind dintr-o băutură. Deodată, am auzit un glas spunând: „Mă vei ajuta să eliberez aceşti oameni.” Am privit repede în jur, dar nu era nimeni în spatele meu. Prompt, am mai cerut un Martini. Am plecat de la barul principal şi am traversat podeaua aglomerată de dans, aşezându-mă lângă un difuzor mare. Deşi urechile îmi vibrau cu putere datorită muzicii, am auzit din nou glasul, chiar şi mai clar: „Mă vei ajuta să eliberez aceşti oameni.” Ştiam că era glasul lui Dumnezeu, iar teama mi-a cuprins inima.

În lunile următoare, Dumnezeu a continuat să aranjeze cu răbdare circumstanţele din viaţa mea, pentru a-mi arăta consecinţele stilului meu de viaţă. În timp ce îmi apărea fiecare simptom al SIDA, teama şi lipsa de speranţă creşteau în mine. Apoi a venit viziunea de la spitalul din Boston, când L-am luat de mână şi am păşit din întuneric în lumina Sa incredibilă.

După ieşirea din spital, am sunat-o pe sora mea Annelyse şi i-am povestit despre vindecarea mea fizică. Ea urma la biserică un curs pentru adulţi ţinut de Leanne Payne şi mi-a trimis prin poştă un exemplar al cărţii Leannei, The Broken Image[Imaginea frântă]. Am depus eforturi să nu cred vindecările documentate în carte, nefiind încă pregătit să părăsesc homosexualitatea.

Apoi m-am mutat în Ohio, pentru a lucra acolo ca profesor. Am avut puţine oportunităţi să întâlnesc alţi homosexuali şi am sfârşit prin a deveni singur şi deprimat. Am început să realizez că Dumnezeu îmi cerea să aleg între El şi homosexualitate. Pentru prima dată, am luat serios în considerare posibilitatea că homosexualitatea poate fi schimbată total prin credinţa în Isus Cristos.

Când s-a apropiat iarna, sora mea m-a sunat şi m-a invitat la cursul Leannei Payne. După aceea, nu L-am mai putut tăgădui pe Dumnezeu. Dacă vroia să-mi schimbe orientarea homosexuală, eram dornic să Îl las. Am fost de acord cu orice cerea şi am fost sincer înaintea Lui.

Apoi am vizitat o biserică din apropierea locuinţei mele. Când predicatorul a făcut chemarea la altar pentru oricine vroia să se împace cu Dumnezeu, m-am dus în faţă. Un pastor asociat a venit lângă mine şi mi-a şoptit: „Ştii că numele tău este scris în cartea vieţii Mielului?” Trupul îmi tremura. „Nu, am făcut prea multe păcate.” „Nu contează; pocăieşte-te doar de păcatele tale.”

Cu lacrimi de amărăciune, m-am pocăit de toate păcatele mele, inclusiv de homosexualitate. Apoi conducătorii s-au rugat să fiu umplut cu prezenţa lui Dumnezeu. Ca o rafală puternică de vânt din cer, Duhul Sfânt a coborât în profunzimea fiinţei mele. Toate temerile şi frica din stomac mi-au dispărut, iar din ochi au început să-mi curgă lacrimi de bucurie. În mine începuse marea lucrare de vindecare a lui Dumnezeu.

Când am luat în considerare posibilitatea vindecării, am fost de acord înaintea lui Dumnezeu să nu mă mai implic în activitate homosexuală. După ce m-am pocăit de poftă, am aruncat toate revistele pornografice pe care le aveam. Iar când venea ispita, am învăţat să mă întreb: „Ce vreau să iau de la acest bărbat? Ce aspect din masculinitatea mea, cu care nu sunt conectat, simbolizează el?”

Într-o zi de vineri, cursurile au fost anulate. Aveam două zile întregi până duminică dimineaţa, când puteam să am părtăşie cu alţi creştini. Mă simţeam singur şi ştiam că, dacă aş fi ieşit din apartament, cu siguranţă aş fi avut o cădere sexuală.

În acea dimineaţă, pe când mă rugam, L-am auzit pe Dumnezeu spunându-mi: „Te iubesc, Mario.” Ştiam că dacă reuşeam să nu cad până duminică dimineaţa, trupul meu nu avea să mai fie niciodată devorat de o ispită homosexuală atât de puternică. Am lipit o bucată de leucoplast pe partea interioară a uşii din faţă şi pe fâşia de lemn decorativ din jurul uşii. Apoi I-am promis lui Dumnezeu că nu voi rupe sigiliul până duminică dimineaţa.

În următoarele două zile, ispita şi neliniştea s-au dezlănţuit. Împreună cu Cristos, am înfruntat singurătatea, neliniştea, ispita sexuală şi părăsirea, pe care înainte nu fusesem niciodată capabil să le înfrunt. A fost un punct de cotitură. În săptămâna următoare am dobândit o înţelegere puternică despre Cristos care trăia în mine. Este o realitate care continuă să-mi influenţeze viaţa în fiecare zi.

[Mario Bergner, Choose Whom You Will Serve. Copyright © Mario Bergner. Tradus şi publicat cu permisiune. Mario este tatăl a cinci copii. Este autorul cărţii Setting Love in Order: Hope and Healing for the Homosexual şi fondatorul misiunii creştine Redeemed Lives. Poate fi contactat la adresa: Redeemed Lives International, P.O. Box 451, Ipswich, Massachusetts 01938, USA, telefon: (01)978.356.0404. Pentru o înregistrare video cu Mario, clic aici.]