Ted Haggard

de Dan Bercian

Dan Bercian

Dan Bercian

Ascultaţi emisiunea Lumea în care trăim. Nimic din ceea ce se întâmplă pe pământ nu este la întâmplare. În planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omenirii, fiecare eveniment are importanţa lui şi ne poate influenţa în bine sau în rău. Miza este mai mult decât interese politice, economice, militare, religioase. Miza este sufletul omului, care este veşnic. Din perspectiva aceasta, să aruncăm o privire la lumea în care trăim.

Încerc să scriu câteva rânduri în legătură cu subiectul fierbinte care se discută astăzi pe canalele mass-media şi despre lovitura care a venit ca un bici peste mişcarea evanghelică creştină: Ted Haggard. Are cincizeci de ani. În urmă cu douăzeci de ani, acesta a înfiinţat Biserica Viaţa Nouă, undeva într-un subsol de clădire. Astăzi biserica numără 14000 de membri, fiind una dintre cele mai mari din Statele Unite ale Americii.

Dar ceea ce s-a întâmplat duminică, 5 noiembrie, la serviciul de dimineaţă, a fost o grea încercare pentru toţi cei 9000 de membri veniţi la închinare. O atmosferă grea şi apăsătoare era peste întreaga asistenţă. Toţi ştiau de scandalul care deja era pe prima pagină a ziarelor şi a canalelor TV. Ted Haggard, pastorul principal al bisericii şi Preşedintele Alianţei Naţionale a Evanghelicilor din Statele Unite, organizaţie care numără 30 de milioane de membri, era acuzat de relaţii sexuale cu un homosexual, un prostituat, Mike Jones.

La început, Ted Haggard a negat. A spus că nu l-a cunoscut niciodată pe Mike Jones şi că nu a avut relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, fiind credincios soţiei sale. Dar câteva zile mai târziu, scria o scrisoare prin care se adresa bisericii pe care o păstorise şi în care recunoştea că a greşit, spunând: „Sunt un înşelător şi un mincinos.” Mai departe încerca să explice cum a putut ajunge într-o asemenea situaţie. Spicuim din scrisoarea lui: „Pentru o lungă perioadă de timp, m-am bucurat de victorie şi am avut fericirea libertăţii. Apoi, din când în când, răul care am crezut că a plecat a revenit la suprafaţă. Şi m-am surprins gândindu-mă la lucruri şi experimentând dorinţe care erau opuse la ceea ce predicam şi învăţam. Vă rog, iertaţi-mă!” scria el în continuare bisericii. „Îmi este atât de ruşine! Sunt un păcătos. Am căzut.” A fost citită şi o scurtă scrisoare din partea soţiei, Gayle Haggard. Ea spunea că inima ei este rănită, dar a promis că va sta alături de soţul ei. Ea scria: „Testul meu a început. Urmăriţi-mă! Voi încerca să-mi dovedesc că pot fi credincioasă.”

Membrii congregaţiei au reacţionat diferit. Mulţi au plâns, alţii erau înmărmuriţi, parcă nevenindu-le să creadă, alţii erau furioşi. Ian Kellenback, de douăzeci şi şase de ani, a spus: „Sper că va ajunge la o înţelegere cu demonii lui.” Dar la cuvintele lui Ross Parsley, pastor interimar, care a spus: „Cu toţii ne simţim mai rău decât ne-am simţit cu o săptămână în urmă, dar cu toţii eram mai răi în urmă cu o săptămână. Astăzi suntem mai înţelegători, mai transparenţi şi mai pocăiţi, cum nu am fost de multă vreme”, la aceste cuvinte, congregaţia a spus la unison: „Amin.” Congregaţia va rămâne să-şi rezolve problena. Vor alege un nou pastor şi poate, în timp, îl vor ierta pe Ted Haggard.

Oricum, şocul este puternic, ca un cutremur de zece grade pe scara Richter. Pentru că Ted Haggard nu era doar pastor la New Life, ci şi Preşedintele unei organizaţii evanghelice, aşa cum am spus, cu 30 de milioane de membri. Iar valurile provocate de cutremur vor duce la vale multe suflete. Unii, bântuiţi de aceleaşi gânduri negre ca şi Ted, vor spune: „Dacă el a făcut, de ce nu aş face şi eu?” Alţii vor spune şi se vor întreba: „Toată învăţătura pe care am primit-o era de la Dumnezeu sau nu? Toţi care i-au ascultat predicile, i-au citit cărţile şi i-au urmat sfaturile, au ascultat de Dumnezeu sau din altă parte venea vocea care se auzea prin Ted Haggard?” Cei care au răspuns la chemările lui la pocăinţă, cu siguranţă, vor auzi şoapta: „Oare chiar a fost chemarea lui Dumnezeu?” Iar dacă, în final, Ted Haggard se va pocăi, biserica şi Dumnezeu îl vor ierta, oare unii nu vor spune: „De ce nu aş păcătui şi eu? Şi în final mi se acorda din nou şansa să mă pocăiesc?” Multe alte întrebări şi scenarii se vor ridica în minţile celor ce l-au ascultat pe Ted Haggard şi au făcut cum a spus el.

Ted Haggard & Mike Jones

Ted Haggard & Mike Jones

Mike Jones, bărbatul cu care Ted a avut de-a face, este un homosexual care se prostituează. El a spus că se întâlnea cu Ted de trei ani şi că ceea ce l-a făcut să dea în vileag această legătură a fost ipocrizia lui Ted. El a spus: „Îi doresc lui şi familiei numai bine. Intenţia mea nu a fost să-i distrug familia. Intenţia mea a fost să demasc un ipocrit.” Poate că în aceste cuvinte nu se află tot adevărul. O urmă de adevăr ar putea fi şi faptul că Ted Haggard avea relaţii apropiate cu Preşedintele Bush şi că aceasta ar putea fi o lovitură împotriva lui, în perspectiva următoarelor alegeri. Fapt care se şi confirmă în aceste zile, când aflăm că democraţii au câştigat alegerile şi au majoritatea în Congres.

Dar ce mai contează alegerile pentru Congresul sau Senatul sau Preşedinţia Statelor Unite, în comparaţie cu tot răul care s-a făcut? Ce mai contează adevăratele mobiluri ale lui Mike Jones, mobiluri care l-au pus în situaţia de a da în vileag legătura lui cu Ted Haggard? Cu siguranţă, Mike Jones a avut motivele lui să facă publică această legătură, iar nemulţumirea lui cum că Ted Haggard ar fi un ipocrit este acceptabilă şi de înţeles, pentru că Ted Haggard s-a erijat în ultimul timp într-un luptător împotriva homosexualilor, afirmând cu vehemenţă că acesta este un păcat condamnat aspru de Dumnezeu şi militând pentru o societate curată, care să trăiască în ascultare de Dumnezeu, în sfinţenie.

Îmi vine greu să înţeleg până unde poate merge împietrirea unei inimi. Aş fi înţeles mai uşor dacă Ted Haggard ar fi continuat să comită acest păcat, dar nu s-ar fi ridicat împotriva homosexualilor, lăsând pe altcineva să o facă, sau, şi mai bine, dacă s-ar fi retras din funcţia pe care o avea, evitând astfel scandalul care s-a produs. Dar aceste lucruri nu s-au întâmplat. Şi Ted Haggard a continuat să trăiască o mare minciună, în familie, în biserică, în societate.

Cât de mare trebuie să fie posesia demonică asupra unui om care, de la amvonul bisericii sau de la tribuna publică, declamă cu vehemenţă că homosexualitatea este un păcat de moarte, care distruge relaţia noastră cu Dumnezeu şi atrage peste oameni pedeapsa lui Dumnezeu, iar când pleacă de la tribună abia aşteaptă să ajungă în braţele partenerului său, pe care îl şi plăteşte pentru această relaţie?

Când am auzit despre scandaluri similare, în care protagoniştii erau preoţi catolici care au avut de-a face cu copii, mi-am zis că aşa se întâmplă când slujitorii altarelor nu pun mare bază pe Scripturi, nu cunosc astfel bine voia lui Dumnezeu şi, necunoscând-o, pot greşi uşor.

Desigur, acum îmi dau seama că raţionamentul meu nu era bun. Nu trebuie să fii teolog ca să ştii că pedofilia nu este un lucru plăcut lui Dumnezeu şi nu ţine de cât de mult ai citit Scripturile. Ted Haggard este o dovadă. El se lăuda cu Scripturile, le ştia probabil mai bine decât noi toţi, a înţeles că homosexualitatea este un păcat şi că cei care păcătuiesc vor ajunge în iad. Cu toate acestea, nu a avut puterea să zică „nu” ispitei. Mai mult, îşi minţea soţia, copiii, enoriaşii, o ţară întreagă, trăind o viaţă dublă. L-am văzut şi auzit când, întrebat de un reporter CNN dacă îl cunoaşte pe Mike Jones, acesta a spus, fără măcar să roşească, că nu îl cunoaşte şi nu a avut relaţii cu homosexuali.

Sunt acolo, în mintea omenească, nişte resorturi pe care nu le putem înţelege. Nu-l înţelegem pe un pedofil care îşi face publică pasiunea lui perversă pentru copii. Nu-l înţelegem, deşi începem să-i tolerăm. Nu-l putem înţelege pe un homosexual care public afirmă că el în asta găseşte plăcere. Nu-l înţelegem, dar deja îl acceptăm. Dar cum să înţelegi atunci pe unul care luptă împotriva homosexualităţii, citează din Biblie paragrafe întregi, ameninţă cu pedeapsa lui Dumnezeu peste cei ce comit astfel de păcate, cu focul veşnic, şi totuşi el este abonat lunar la astfel de murdării?

Biserica este acum răvăşită. Lovitura a fost puternică. Oponenţii evanghelismului vor jubila, aş spune pe bună dreptate şi fără nicio mirare, pentru că oricum nu s-a tras la aceeaşi căruţă. Diavolul se va bucura, desigur, dacă Diavolul se poate bucura într-un fel. Dar dacă vorbim de oponenţii curentului evanghelic, al cultelor neoprotestante, cred că oponenţii creştinismului în general vor jubila. Din toată această poveste murdară, cu folos nu pot ieşi decât cei ce acuză creştinismul. Dar vreau să cred că poate fi un folos şi pentru creştini.

Am mai spus-o şi cu altă ocazie: cei ce se angajează, chiar cu bună intenţie, să conducă un grup de creştini, biserică, congregaţie, organizaţie etc., se supun unui mare risc: riscul de a fi doborâţi de Diavol şi făcuţi de râs. Şi mai grav, de a fi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu pentru că au făcut un deserviciu lucrării Lui.

Oare realizează Ted Haggard cât de mult a greşit înaintea lui Dumnezeu şi ce deserviciu a făcut creştinismului? Poate a pornit bine la drum, dar iată că, ajuns în fruntea piramidei, nu a mai ştiut să se vadă smerit, la locul lui, şi aburii puterii i-au întunecat minţile. Să fi fost mândria? Sigur că Bush era interesat de o organizaţie care număra 30 de milioane de membri. Ted Haggard avea uşa biroului oval deschisă. Biblia spune în Proverbe 16:18 că mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.

Cred că, datorită acestui scandal, adepţii homosexualităţii vor câştiga teren şi vor căuta cu şi mai multă determinare să arate lumii că trebuie acceptaţi, acelei părţi de lume care încă nu îi acceptă. Dacă vom trăi, vom vedea.

Dar acum aş vrea să mă opresc puţin asupra unui aspect care poate a pus pe gânduri şi pe alţii. Ted Haggard citea Scripturile. De douăzeci de ani conduce o biserică care a ajuns, iată, la 14000 de membri, una dintre cele mai mari din Statele Unite. Ba mai mult, a fost şi Preşedintele Alianţei Naţionale a Evanghelicilor din Statele Unite, o organizaţie făcută din mai multe culte evanghelice, adunând, aşa cum am spus, peste 30 de milioane de persoane. În tot acest timp el a citit Biblia, a predicat din Biblie, mulţi au auzit şi vieţile lor au fost schimbate. După acest prim pas, pastorul Ted Haggard le-a spus mereu că ei trebuie să crească în fiecare zi, spre a semăna tot mai mult cu Cristos, că trebuie să renunţe la păcat, că păcatul ne desparte de Dumnezeu, că păcătoşii merg în iad, unde vor fi chinuiţi şi munciţi în veci de veci, că mincinoşii şi curvarii, mai mult, sodomiţii, homosexualii, sunt destinaţi pieirii veşnice, şi cei ce fac aceste lucruri murdare sunt despărţiţi de Dumnezeu pentru veşnicie.

Ce a făcut Ted Haggard ştim. Pe lângă păcatul sodomiei, a mai fost acuzat că folosea şi droguri atunci când păcătuia. L-am văzut minţind cu neruşinare în faţa reporterilor atunci când a fost întrebat de legăturile lui cu Mike Jones şi despre droguri. La un moment dat, s-a făcut că nu ştie numele lui Jones şi l-a întrebat pe reporter cum îl cheamă. Apoi a spus că a cumpărat drogurile, dar mai târziu le-a aruncat, fără să le folosească. Toate acestea, fără să clipească. Dar el citea Biblia zi de zi, o predica altora, le dădea sfaturi bune, era învăţătorul lor.

Îmi aduc acum aminte de ce spunea Domnul Isus despre cărturari şi farisei în Matei 23, versetele 2 şi 3: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.”

La fel ca Ted Haggard, cărturarii şi fariseii ştiau legea lui Moise, spuneau bine despre ea, dar cu toate acestea ei erau vinovaţi înaintea lui Dumnezeu pentru că ei înşişi nu o împlineau. Ted Haggard nu a fost decât un cărturar care a cunoscut bine legea lui Dumnezeu, de care nu s-a sinchisit prea mult.

Domnul Isus continuă în Matei 23:4-6: „Ei” – cărturarii şi fariseii – „leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni… umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi.”

Îmi aduc aminte, în contextul acestor cuvinte spuse de Domnul Isus, de motivul pentru care Mike Jones a dat în vileag relaţia lui cu Ted Haggard. El a spus: „Intenţia mea a fost să demasc un ipocrit.” Ce este un ipocrit? Exact ceea ce a spus Domnul Isus: unul care leagă pentru alţii sarcini grele de purtat, dar pe care el nici cu degetul nu vrea ca să le mişte. Ted Haggard era ca un vârf de lance împotriva homosexualilor, milita pentru sfinţenie, le spunea enoriaşilor lui că acest păcat îi duce în iad. Şi el trăia în acest păcat.

Sunt acestea poveri greu de purtat azi? Cu siguranţă că da. Datorită mass-mediei şi influenţei puternice a televiziunii şi a filmelor de la Hollywood, oamenii azi se îmbolnăvesc în masă de pornografie, sex, homosexualitate. Mulţi sunt cu trupul în biserici, dar cu inimile la desfrâu. Unii s-au lăsat contaminaţi de microb, dar ar vrea să scape de el, însă nu pot, pentru că nu se pot despărţi de imaginile care îi alimentează non-stop. Alţii abia aşteaptă să se dea liber la păcat şi să se spună că şi în biserică e voie, acolo unde încă nu s-a dat această dezlegare. Lumea întreagă este înrobită de demonii sexualităţii, şi faptul că o dată pe săptămână merg la biserică, iar acolo din când în când li se mai spune că ei nu au voie, nu îi convinge prea mult că aşa ar sta lucrurile. Este totuşi bine că în unele biserici măcar se mai spune păcatului pe nume. Dar acestea sunt nişte sarcini grele de purtat pentru nişte credincioşi doar cu numele, de faţadă, în interiorul lor bântuiţi de pofte şi dorinţe, pentru că nu au ştiut să oprească canalele de televiziune cu tot felul de murdării şi publicaţiile la fel. Oare numai ei? Nu şi păstorii?

Cum a revenit acel gând vechi al lui Ted Haggard, despre care el vorbeşte la început? O vreme a fost liber şi a simţit fericirea libertăţii. Cum a revenit acel gând? Citind Scripturile? Sau poate trăgând cu ochiul acolo unde un sfânt al lui Dumnezeu nu ar fi trebuit să privească? Te pot face Scripturile imun la păcat? Citeşti Scripturile şi eşti ferit? Ted Haggard este o dovadă că nu.

Multă vreme în mediul evanghelic s-a lansat ideea că cei ce citesc Scripturile, în felul acesta vor fi feriţi de păcat. Dar au fost şi alte cazuri, nu foarte demult, dacă e să-l amintesc doar pe teleevanghelistul Jimmy Swaggart, care au dovedit că nu este suficient să citeşti doar.

Evanghelicii au marele avantaj faţă de celelalte confesiuni creştine, ortodoxă şi catolică, avantajul că citesc Scripturile şi pun mare preţ pe ele. În felul acesta, citind Scripturile, mulţi au ajuns la cunoştinţa adevărului şi L-au primit pe Cristos, primind mântuirea. Pentru că au înlocuit Scriptura cu învăţăturile omeneşti, cu tradiţia, cultele istorice, din capul locului, prin reprezentanţii lor îi învaţă pe oameni o cale greşită.

Dar iată că nu este suficient nici măcar să cunoşti adevărul, ca să fii mântuit. Iată că o cunoaştere profundă a adevărului Scripturilor nu îţi dă garanţia că vei merge în rai. Cunoscând bine Scripturile, putem deveni nişte cărturari şi nişte farisei care ştiu, dar nu împlinesc. Câţi dintre evanghelici, care cunosc Scripturile, credeţi că le şi împlinesc?

Domnul Isus spunea că auzirea fără ascultare, adică împlinire, nu foloseşte la nimic. Cuvintele Lui erau: „De ce-mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce vă spun Eu?” Apostolul Pavel, în Romani 1, vorbeşte despre nişte oameni care ştiu că, dacă fac lucruri neîngăduite de Dumnezeu, sunt vrednici de moarte, totuşi le fac. Romani 1:32: „Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” Despre ce fapte este vorba? Ascultaţi: nelegiuire, curvie, viclenie, lăcomie, răutate, pizmă, ucidere, ceartă, înşelăciune, porniri răutăcioase, bârfă, obrăznicie, trufie, lăudăroşenie, neascultare de părinţi, călcători de cuvânt, fără milă etc.

Păcatul lui Ted Haggard este mare. Dar întreb eu: sunt evanghelici care, citind Scripurile, au aflat că nu numai curvarii şi sodomiţii merg în iad, ci şi cei vicleni, lacomi, răi, certăreţi, înşelători, bârfitori, obraznici, lăudăroşi, neascultători de părinţi etc.? De ce atunci numai Ted Haggard ar fi vinovat?

Pavel, în versetul 23, spune un lucru care ar trebui să ne dea fiori nouă, care ştim adevărul. El spunea că unii oameni ştiu că, făcând anumite lucruri, sunt vrednici de moarte şi totuşi le fac. Cine ştie? Toată lumea în general, dar în special cei care citesc adevărul din Scripturi. În contextul capitolului 1 din Romani, Pavel spune că deoarece oamenii s-au fălit că sunt înţelepţi, au înnebunit, apoi au schimbat slava lui Dumnezeu într-o icoană care seamănă cu omul muritor, cu păsări şi dobitoace, şi Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, i-a lăsat să-şi urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri trupurile.

Dar mai bine să vă citesc exact cum scrie. Romani, capitolul 1, de la versetul 20 la 28: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.”

Aici Biblia afirmă clar că nimeni nu se va putea dezvinovăţi înaintea lui Dumnezeu, spunând că nu a ştiut. Dar mai mult cei ce au ştiut, au citit şi n-au făcut ceea ce Dumnezeu le-a cerut, vor fi vinovaţi.

De unde a pornit nenorocirea? Versetul 22: „S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit.” Se poate făli cineva cu cunoştinţele lui despre Dumnezeu, ajungând să vorbească cu aroganţă despre cunoştinţele lui? Se vede că da. Atunci nu este destul să citim Scripturile, Cuvântul lui Dumnezeu? Nu găsim în ele tot ce avem nevoie? Răspunsul este că da, găsim în Scripturi tot ce e nevoie în ceea ce priveşte cunoştinţa, învăţătura, dar ca să împlinim tot ce scrie acolo, toate lucrurile bune şi frumoase pe care ni le cere Dumnezeu, mai avem nevoie de puterea Duhului Sfânt, pe care tot mai puţini o caută.

Cei mai mulţi dintre evanghelici spun că doar apostolii au avut nevoie de puterea Duhului Sfânt, într-o vreme în care să fii creştin şi să poţi face lucrarea lui Dumnezeu era foarte greu. Iar astăzi, pentru că avem Scripturile, este uşor, doar citim şi facem. Ted Haggard, Jimmy Swaggart şi mulţi alţii dovedesc că nu este destul.

Apostolul Pavel, scriindu-le corintenilor, spunea în 2 Corinteni 3, de la 3 la 6: „Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Cristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului Celui viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne. Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Cristos. Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.” Cu alte cuvinte, lucrarea pe care o face un om al lui Dumnezeu nu are nicio importanţă dacă o face cu cerneală, adică doar ceva omenesc, prin înţelepciunea omenească, ci doar dacă este făcută cu Duhul Dumnezeului Celui viu, dacă slujitorul este un slujitor al Duhului, nu al slovei, căci slova omoară, dar Duhul dă viaţă.

Ted Haggard şi alţi evanghelici ştiu multe despre Cuvânt, despre slovă. S-a dovedit că nu este destul. Şi s-a dovedit încă o dată că mândria, aroganţa, dorinţa de a fi cineva în ochii oamenilor duc spre pierzare.

Mai are o şansă Ted Haggard să fie mântuit? Doar dacă renunţă la minciună. Aşa cum l-am văzut pe ecranele TV, nu mai are nicio şansă, dar dacă se pocăieşte sincer, Dumnezeu mai poate ierta. Şi tare aş vrea să poată fi iertare în dreptul lui.

Dar pentru noi, ceilalţi, care nu am fost prinşi cu lucrurile murdare, ascunse cu care umblăm, care încă Dumnezeu nu a îngăduit să fie date pe faţă, poate fi un moment de cercetare şi pocăinţă, pentru noi, care ştim că astfel de lucruri duc la moarte şi totuşi ne ţinem legaţi de ele. Duhul Dumnezeului Celui viu să ne elibereze de toate lucrurile care ne despart de Dumnezeu şi să pună în noi puterea de care avem nevoie, ca să ne ducem pocăinţa până la capăt! Faptul că până acum nu am fost făcuţi de ruşine se datorează milei şi îndurării şi îndelungei răbdări a lui Dumnezeu.

În final, aş vrea totuşi să mai pun o întrebare. În biserica condusă de Ted Haggard sunt 14000 de membri. Între toţi aceştia nu era niciunul cu dar de descoperire sau cu dar de prorocie? Se pare că nu. Este o biserică mare, cu trupe de laudă şi închinare, cu consiliu de conducere, cu mulţi pastori şi învăţători, cu site pe internet, cu instalaţie de climatizare etc., dar fără darurile lăsate de Dumnezeu pentru ca biserica să funcţioneze bine.

Deşi Biblia avertizează, pe de o parte, că „între voi să nu fie mulţi învăţători”, iar pe de altă parte, ne încurajează să căutăm darurile duhovniceşti, să râvnim după ele, să le avem din belşug, noi, evanghelicii, cei ce citim Biblia, ce fac alţii este problema lor, noi, evanghelicii, facem exact pe dos. Avem mulţi învăţători, toţi vrem să fim învăţători, dar nu mai căutăm darurile care sunt de folos pentru zidirea Bisericii. Iată un alt mare cusur al nostru, al celor ce ne lăudăm cu Scripturile. Iată un alt mod de a interpreta Scripturile după cum ne place nouă.

Mă gândesc cât de folositor i-a fost lui David, după ce a păcătuit aproape la fel ca Ted Haggard, cât de folositor i-a fost ca Dumnezeu să-i trimită un proroc, pe Natan, care să-i vorbească, să-l mustre, să-l scoată din orbirea în care era.

Ted Haggard a stat trei ani în această stare de păcat şi poate că şi înainte a cochetat cu păcatul. Din Biblie a citit şi a aflat că nu este bine ce face, dar nu i-a fost de folos. Ce bine era dacă în biserica lui s-ar fi aflat un proroc care să poată fi folosit de Dumnezeu pentru a-l trezi pe Ted din nebunia lui, aşa ca odată Natan pe David! Dar nu a fost acest om şi, din păcate, puţine sunt locurile în care aceste daruri se mai manifestă. Acolo unde au fost, i-am împuşcat, i-am omorât, vorbindu-i de rău şi aruncând cu noroi în ei. Cine face acest lucru? Cei ce citesc Scripturile, dar le interpretează după bunul plac al voii lor.

Ştim că Dumnezeu urăşte sodomia. Şi iată, se întâmplă, chiar şi păstorii cad în acest păcat. Ştim că Dumnezeu urăşte lăcomia, bârfa, răutatea, gelozia, invidia, minciuna, şi totuşi le facem. Ştim că Dumnezeu nu vrea ca să fie între noi mulţi învăţători, dar vrea să fie mulţi proroci, oameni cu daruri spirituale, supranaturale, pentru zidirea Trupului lui Cristos, dar noi, încăpăţânaţi, facem pe dos. Dar ne lăudăm că ascultăm de Scripturi şi că pentru noi Scripturile sunt sfinte.

Ted Haggard este doar vârful icebergului, puţinul care se vede şi care a fost făcut de ruşine. Dar eu mă întreb: oare ce se află sub apă? Am vrea noi, evanghelicii, ca lumea să afle? Dumnezeu oricum ştie.

Cred că, trecând peste tot răul mare care s-a făcut creştinismului prin căderea în păcat a lui Ted Haggard, putem folosi acest moment pentru întoarcerea la Dumnezeu a noastră, a celor ce citim şi cunoaştem Scripturile. Să ne pocăim deci, până când nu se vor striga de pe acoperişul caselor toate faptele rele şi murdare şi toată necredinţa noastră. Să lepădăm ochelarii de cal ai prejudecăţilor şi ai confesiunilor noastre şi să ne rugăm lui Dumnezeu să înţelegem Scripturile aşa cum vrea El, nu cum vrem noi. Şi apoi, prin lucrarea puterii Lui în noi, prin puterea Duhului Sfânt, să putem şi împlini ceea ce trebuie împlinit.

Cred că cuvintele lui Ross Parsley, pastor interimar la Biserica New Life, pe care l-am citat la început şi prin care se adresa bisericii în acea duminică nefastă de 5 noiembrie 2006, sunt potrivite pentru toţi. El spunea: „Cu toţii ne simţim mai rău decât ne-am simţit cu o săptămână în urmă, dar cu toţii eram mai răi în urmă cu o săptămână. Astăzi suntem mai înţelegători, mai pocăiţi, cum nu am fost de multă vreme.” Ca să înţeleagă acest lucru, peste Biserica Viaţa Nouă a trebuit să vină un cutremur. Noi să ne pocăim înainte ca Dumnezeu să trebuiască să ne lovească cu nuiaua Lui.

Aţi ascultat emisiunea Lumea în care trăim.

[Copyright © Dan Bercian. Publicat cu permisiune. Emisiunea a apărut iniţial pe site-ul Radio Unison – www.radiounison.ro, unde poate fi audiată. Transcrierea a fost realizată de ContraCurentului.com. În noiembrie 2006, pastorul Ted Haggard, Preşedintele Alianţei Evanghelicilor din America, căsătorit şi tată a cinci copii, a recunoscut că a plătit timp de trei ani un prostituat homosexual pentru întâlniri sexuale lunare şi că a cumpărat de la acesta metamfetamină, drog pe care îl consuma în timpul întâlnirilor pe care le aveau. În ianuarie 2009, oficiali de la fosta biserică a lui Ted Haggard au anunţat că un tânăr din biserică făcuse dezvăluiri în anul 2006 despre o relaţie sexuală nepotrivită, consensuală, de lungă durată a sa cu Ted Haggard. Tânărul, pe nume Grant Haas, a declarat ulterior că Biserica New Life i-a plătit 179000 $ pentru a-i acoperi cheltuielile cu consilierea şi cheltuielile cu colegiul. Ted Haggard a admis în mod deschis relaţia cu Haas, la CNN şi alte mijloace mass-media, iar când a fost întrebat dacă a avut şi alte relaţii homosexuale care nu au fost raportate, nu a oferit un răspuns direct.]

Leave a Reply

%d bloggers like this: