Ispita este parte a unei călătorii creştine autentice către plinătate, maturitate şi sfinţenie. Ispita nu este niciodată păcat, nici nu dovedeşte că cineva a păcătuit. Isus, în starea Lui perfect lipsită de păcat, a fost ispitit în timpul lucrării publice, din pustie (Luca 4:1-13), până ce a atârnat pe cruce (Marcu 15:29-31). Dacă ispita ar fi păcat, chiar jertfa lui Isus ar fi nulă şi lipsită de valoare. Tocmai faptul că a fost ispitit – dar fără păcat – L-a calificat pentru a Se identifica în mod intim cu noi, în ispitele noastre (Evrei 4:15).

Satan, ca ispititor, ispiteşte pe orice creştin, nu numai o dată, ci de câte ori apare ocazia. El caută timpul şi oportunitatea pentru a ne prinde slabi sau într-o stare în care ispita ne va surâde. Ispita este obişnuită şi nu trebuie să ne fie teamă de ea, pentru că Dumnezeu a pregătit pentru fiecare o cale de scăpare (1 Corinteni 10:13).

Unii „mărturisesc” că de când au fost eliberaţi, nu au mai fost niciodată ispitiţi de atracţii homosexuale. Poate să fie adevărat, dar este ceva temporar şi este neînţelept să se laude cu astfel de lucruri, pentru că Satan aşteaptă doar timpul şi oportunitatea. Mai mult, prin ispită învăţăm să ne împotrivim tacticilor lui Satan. Nu ne putem aştepta să creştem sau să ne maturizăm în credinţă, fără ajutorul ispitei. Biblia spune de fapt că este „ferice” de noi (Iacov 1:12) când răbdăm (ne împotrivim) ispita. Se poate ca cineva (un fost homosexual în acest caz) să nu fie ispitit un timp, dar dacă nu este atent, prin mândrie şi aroganţă (1 Corinteni 10:12), Satan îi va întinde o capcană şi-l va prinde în păcat. Victoria noastră asupra păcatului şi a ispitei nu se datorează perspicacităţii noastre sau abilităţii omeneşti, ci puterii supranaturale a Duhului Sfânt care lucrează în noi. Trebuie să fim atenţi să-I dăm cinste lui Dumnezeu, pentru că ne păzeşte în ceasul ispitei (Iuda 24).

De aceea, putem trage concluzia că ispita (indiferent de ce gen este) nu este păcat, dar cedarea în faţa ei este.

Cealaltă latură a monedei numită ispită este responsabilitatea persoanei de a se confrunta cu ea. Iacov a scris că suntem atraşi de poftele noastre, prin urmare nu ar trebui să acuzăm că ne-a ispitit Dumnezeu. Aceasta nu contrazice încercările lui Satan de a ne face să păcătuim, ci doar extinde conceptul, incluzând propriile noastre pofte, care îi dau lui Satan un motiv pentru a ne ispiti. Satan nu ne poate forţa să păcătuim, el doar ne influenţează. Trebuie să recunoaştem rolul pe care îl avem în păcat şi să ne pocăim. Învinovăţirea Diavolului nu este o scuză acceptabilă pentru păcatul nostru, conform lui Iacov.

În sfârşit, trebuie să verificăm toate „mărturiile” sau experienţele cu Scriptura. Versetele de mai sus arată clar că ispita va veni la toţi cei care Îl urmează pe Cristos.

[What about temptation? If I’m tempted, does that mean I’m not delivered? Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]