Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Jim Shores

Într-o sâmbătă, când aveam 11 ani, tatăl meu m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să merg la plimbare cu el. Am fost emoţionat, pentru că tata nu petrecea niciodată mult timp cu mine. Eram atât de mândru când mergeam pe stradă! Acesta era tatăl meu şi eu eram fiul lui. Apoi au venit cuvintele pe care nu le voi uita niciodată: „Jim, mama ta şi cu mine avem nişte probleme…”

Într-o clipă, am înţeles unde se îndrepta acea conversaţie. Cererea lui de a petrece timp numai cu mine – pentru prima dată în luni de zile – servea numai ca un preambul pentru ca el să iasă pentru totdeauna din vieţile noastre.

Eram furios, iar ochii mei albaştri au fulgerat către el înainte ca să fug. Eram devastat. Cum putea tata să mă părăsească? De ce nu a petrecut niciodată timp cu mine? Ce nu era în ordine cu mine?

Până la sfârşitul anului, cei doi fraţi mai mari ai mei erau la colegiu şi celălalt frate al meu locuia cu tata. Familia noastră se redusese de la o familie de şase persoane, numai la mama şi la mine. Am devenit bărbatul casei, confidentul mamei mele şi un băiat fără modele masculine. Aşa că am început să caut pe cineva care să ia locul bărbatului care mă părăsise.

Am găsit răspunsul în paginile revistelor porno ale fratelui meu, pe care le lăsase la subsol. Chiar dacă era pornografie heterosexuală, erau destui bărbaţi în imagini care să-mi ofere o rezervă constantă de bărbaţi disponibili, când eram confuz sau deprimat. Ei erau întotdeauna acolo, perfecţi şi sexuali. Vroiam să fiu exact ca ei când aveam să cresc.

Când tatăl meu s-a mutat cu cea mai bună prietenă a mamei, a refuzat să mă vadă dacă nu–i iertam noua relaţie. Am refuzat şi am pierdut orice speranţă a unei relaţii cu el. Devenisem creştin cam cu şase luni înainte de plecarea tatălui meu. Acum mă agăţam de Dumnezeu ca să trec cu bine prin durerea părăsirii de către tatăl meu. Am urmat un studiu biblic şi citeam Psalmii noaptea, ca să adorm.

Dar absenţa tatălui meu a continuat să mă doară profund. Tânjeam după el şi îl uram pentru că mă părăsise. Revistele de la subsol au continuat să-mi ofere consolare. La vârsta de 14 ani, trăiam o viaţă dublă: o parte din mine era devotată lui Dumnezeu Tatăl meu şi cealaltă parte era la fel de devotată imaginilor pornografice ale bărbaţilor care îmi erau tată, frate, prieten şi iubit.

La liceu, mânia mea a crescut. Tatăl meu era înstărit, dar a refuzat să plătească întreţinerea copilului sau pensia alimentară. Nu-l vedeam niciodată, iar el nu mă suna niciodată. Ştiam că nu contam pentru el. Eram înfometat după bărbaţi: emoţional, spiritual şi sexual. Până în ultimul meu an de liceu, începusem să fac sex cu bărbaţi. Era grozav! În sfârşit găsisem bărbaţi care vroiau cu adevărat să fie cu mine.

În colegiu „am ieşit la suprafaţă” pentru familia mea şi pentru prietenii mei. Prietenii mei credeau că homosexualitatea era „o cale grozavă” şi popularitatea mea a crescut când mi-am etalat nou-găsita mea identitate sexuală. Cu familia mea era o poveste diferită. S-au simţit profund jenaţi şi supăraţi. Un frate m-a confruntat: „Poate că nu ţi-ai ales orientarea sexuală, dar ai ales să acţionezi conform ei. Nu cred că ai dreptul să fii gay, când este vorba să asculţi de Dumnezeu.” Eram livid – dar nu am uitat niciodată cuvintele lui.

O lună mai târziu, am ajuns să fiu implicat serios cu Doug, un dansator de balet sensibil şi graţios. Am început să ne întâlnim de Ziua Sfântului Valentin, în 1982. Părea atât de corect să fiu implicat romantic cu un bărbat – mult mai onest decât să mă întâlnesc cu fetele la liceu.

Doug şi cu mine eram amândoi înfometaţi după atenţie masculină, un vis al codependentului care devine adevărat. Iubeam, făceam totul împreună, chiar am renunţat la colegiu un semestru ca să facem un tur al Europei. După aceea, am reintrat la colegiu şi ne-am instalat într-un apartament frumos. Viaţa însemna multă distracţie.

Cu toate acestea, după un an, am început să sufoc în interior. Cine eram eu? Eram doar proiecţia idealurilor unui bărbat? Trăiam doar aşteptările subculturii gay din jurul meu? Dacă eram gay, de ce eram atât de nenorocit?

În timp, în sufletul meu s-a instalat o depresie care era la fel de întunecată şi de grea ca un mormânt. Cumva, Îl lăsasem pe Dumnezeu la marginea drumului; devenise o figură distantă a autorităţii. M-am supărat. Cum putea Dumnezeu să mă judece pentru că eram gay? Nu mă făcuse El astfel? Dacă Dumnezeu era atât de iubitor, de ce Îşi întorsese faţa de la mine?

Am început să beau şi să fumez marijuana ca să fac faţă depresiei. Am rupt-o cu Doug şi am intrat în viaţa gay foarte ocupată, excitantă, uneori foarte riscantă: petreceri care ţineau toată noaptea, plus mult sex şi substanţe chimice. Depresia s-a adâncit doar. Ştiam că era numai o problemă de timp înainte de a mă sinucide.

Doi ani mai târziu, un val de disperare a venit peste mine. Într-o seară am izbucnit în lacrimi şi am condus maşina, plângând, la ţară. Am oprit sub nişte copaci, am privit cerul printre frunzele pătate de soare şi I-am vorbit lui Dumnezeu în disperarea mea supărată. „ De ce Ţi-ai întors faţa de la mine?”

Deodată adevărul lui Dumnezeu m-a izbit. Dumnezeu era chiar acolo – şi fusese întotdeauna. Eu eram cel care plecasem. În aceeaşi clipă, am realizat ce mă va costa să mă întorc la El: pierderea controlului asupra vieţii mele. Trebuia să devin fiul Lui. Ucenicul Lui. Luptătorul Lui. Dragostea Lui. Al Lui.

Dar nu aceasta căutasem mereu – un tată care să mă iubească? Deodată am simţit posibilitatea speranţei. O pace a început să se strecoare în sufletul meu, ca lumina zilei care intră prin fereastra unei pivniţe. În următoarele câteva luni, depresia copleşitoare a început să se ridice.

În acea vară, Dumnezeu a adus o serie uimitoare de prieteni în viaţa mea. Am lucrat cu o distribuţie de alţi şapte studenţi la colegiu, interpretând spectacole muzicale de revistă pentru turiştii din West Palm Beach, FL. Acei studenţi mi-au schimbat viaţa. Simţeam cea mai incredibilă atracţie unii faţă de alţii atât pe scenă, cât şi în afara ei. Întreaga vară a devenit un exerciţiu al susţinerii masculine şi al distracţiei. Am început să mă văd pe mine însumi ca pe un bărbat printre bărbaţi. Ca pe cineva faţă de care un alt bărbat s-ar purta ca un prieten adevărat pentru alte motive decât sexul.

După acea vară, am încetat să mă duc la baruri gay şi să-mi pierd vremea cu prietenii gay la fel de mult ca înainte. Am început să merg la biserică, mi-am făcut prieteni hetero şi chiar m-am întâlnit cu femei.

Dar încă mă luptam. Sexul devenise un mecanism pentru confruntarea cu cruzimea vieţii. Oricând simţeam că mi-e teamă sau mă simţeam dezamăgit sau supărat, făceam sex. Dar cu cât aveam mai mult sex, cu atât mai nesatisfăcător devenea.

Au trecut câţiva ani. Apoi, când aveam 26 de ani, mama mea a spus ceva ce nu am uitat niciodată: „Când vei fi definitiv gata să te vindeci, te vei vindeca.” Ştiam ce vroia să spună: nu experimentam vindecarea pentru că nu o vroiam destul de tare ca să renunţ într-adevăr la sexul obişnuit.

Din acel moment, am ştiut că voinţa mea trebuia să fie total centrată asupra vindecării. Şi aceea a fost atenţia mea principală în ultimii opt ani. Când aleg să mă împotrivesc păcatului, Dumnezeu îmi dă posibilitatea să aleg. „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) a devenit realitate pentru mine.

Am întâlnit-o pe viitoarea mea soţie când lucram amândoi la o companie de teatru creştină din Houston. Am început să ne întâlnim şi repede, am ajuns să fim intens implicaţi emoţional. Era o repetare a relaţiei pe care o avusesem cu Doug cu un deceniu în urmă. Curând gâfâiam după spaţiu în care să respir şi am rupt relaţia.

Patru luni mai târziu, eram din nou împreună. În acel noiembrie, i-am cerut să ne căsătorim. Când a spus da, am început să facem pregătirile de căsătorie. Totul părea minunat – dar eram îngrozit. În ianuarie, ea mi-a rănit sentimentele într-o noapte şi eu m-am dus repede la un bar gay, unde am găsit o întâlnire sexuală de o noapte.

În ziua următoare, i-am spus adevărul. După acea, râsul a dispărut din relaţia noastră; o lună mai târziu, am rupt din nou relaţia. Eu am urmat terapie pentru dependenţă sexuală iar ea a urmat terapie pentru codependenţă.

În toamna aceea am ajuns la aceeaşi şcoală postuniversitară, lovindu-ne unul de celălalt stând la coadă pentru înregistrare. Am rămas departe unul de celălalt un timp, dar în cele din urmă am început să ne întâlnim din nou. Un an şi jumătate mai târziu, cu prudenţă, ne-am logodit. Amândoi am văzut nişte schimbări majore în problemele noastre şi – după multă rugăciune! – am simţit că Dumnezeu ne spunea să mergem înainte. Ne-am căsătorit în 1992.

Este viaţa mea liberă de orice atracţie către homosexualitate? Nu. Uneori este încă dificil. Dar în ciuda tentaţiilor, ştiu adevărul. Urmarea lui Isus Hristos este singura cale care în cele din urmă este satisfăcătoare. Orice altceva este o iluzie a fericirii, care în final duce la moarte. Anul trecut, am primit un telefon de la un bun prieten creştin care a avut un trecut similar trecutului meu. Era la cabinetul medicului şi tocmai aflase că era seropozitiv. Am fost amândoi devastaţi. Apoi m-a izbit gândul: „Ar fi trebuit să fiu eu!” În timp ce jeleam împreună, am avut un nou sentiment al îndurării şi harului lui Dumnezeu în viaţa mea.

Astfel încât, deşi umblarea creştină este uneori grea, văd alegerile atât de clar. Moarte sau viaţă. Binecuvântare sau distrugere. Da, mă lupt încă, dar când aud râsul micului meu fiu sau când văd bucuria în zâmbetul soţiei mele, ştiu că viaţa este bună, foarte bună.

Aşa că încă învăţ cum să umblu. Dumnezeu vrea să avem bucurie şi o viaţă din belşug. Dar, când caut bucurie în Biblie, ea de obicei urmează după cuvântul ascultare. Rodul ascultării este bucuria.

Dorinţa inimii mele a fost să am un tată care să mă vrea cu adevărat. Şi Dumnezeu mi-a dat aceasta. S-a dat pe Sine Însuşi mie.

Jim şi soţia lui, Carol, joacă pe plan naţional ca Acts of Renewal [Fapte ale reînnoirii] (Christian Theatre Comany). Aceste spectacole au fost enorm de populare la conferinţele Exodus ani de zile. Ei joacă de asemenea în ţară la conferinţe despre căsătorie, evenimente pentru celibatari, colegii şi slujbe de închinare în biserică.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.