Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Warren Smith

Nimeni nu a fost mai „deschis” cu privire la homosexualitatea sa şi cu privire la părăsirea stilului de viaţă homosexual decât John Paulk.

Povestea lui John este una spectaculoasă şi este mai spectaculoasă fiindcă soţia lui este o fostă lesbiană. Dar cu un an în urmă, pe când slujea ca membru al conducerii Focus on the Family şi era membru al bordului misiunii pentru foştii gay Exodus International, Paulk a fost văzut într-un bar gay din Washington, DC. A fost începutul unui timp de reflecţie şi de vindecare pentru Paulk, pe care l-a împărtăşit mişcării pentru foştii gay într-o prezentare mişcătoare, mai devreme luna aceasta, la conferinţa Exodus International aici în Carolina de Nord. La numai câteva zile după acea prezentare, editorul lui Charlotte World, Warren Smith, a venit de la Colorado Springs să-l viziteze pe Paulk la sediul Focus on the Family. Au vorbit sincer despre ultimul an din viaţa lui Paulk, despre prezentarea lui la Conferinţa Exodus şi despre starea mişcării pentru foştii gay.

Warren Smith: John, în timp ce stăm aici în Colorado Springs, la sediul Focus on the Family, probabil te refaci după călătoria ta în Carolina de Nord la conferinţa Exodus. Ce lucru crezi că s-a întâmplat la conferinţa Exodus, care este nou şi diferit pentru mişcarea de recuperare a homosexualilor din ţara aceasta, şi ce vezi întâmplându-se pe scena naţională chiar acum?

John Paulk: A fost a 26-a conferinţă Exodus iar eu am fost poate la 13 conferinţe, aşa că am fost prezent jumătate din timpul mişcării. Am crezut că această conferinţă era foarte diferită de celelalte, din câteva motive. Mai întâi, ne maturizăm ca organizaţie şi ca mişcare. În ultimii câţiva ani, în mare parte datorită influenţei vorbitorilor publici, nu numai eu ci şi alţii, am încercat să prezentăm mesajul că recuperarea homosexualilor este validă şi posibilă, nu numai bisericii creştine ci şi societăţii seculare. Totuşi, făcând aceasta, cred că în mod necugetat am distorsionat mesajul şi ni s-a distorsionat mesajul.

WS: Ce vrei să spui prin asta?

JP: Cred că atunci când faci o declaraţie în mass media şi ei te întreabă: „Te-ai schimbat şi ai învins homosexualitatea?” este greu să răspunzi cu da sau nu fiindcă sexualitatea nu este o chestiune de alb sau negru. Este un întreg. Nu-mi pasă cine eşti, este un continuu al sexualităţii, a luptei sexuale, a ispitei sexuale, al comportamentului, a ceea ce ai tu.

Cred că ceea ce am făcut în mişcarea noastră este că am răspuns în felul în care mass media vroia să răspundem, spunând: „Da, m-am schimbat. Totul este spălat şi am terminat cu asta, şi acum este în cutie şi totul e frumos. Uitaţi soţia mea şi cei doi copii frumoşi ai noştri”.

Cred că am realizat eşecul acestui gen de răspuns. Liderii – inclusiv eu – trebuie să spună că în această viaţă te lupţi, dar Dumnezeu îţi poate da victorie asupra luptei. Este un paradox că putem trăi o viaţă victorioasă în mijlocul luptei. Şi aceasta am văzut la conferinţă. Am văzut maturitate în răspunsurile care erau date de oameni. Am văzut o concentrare mai mare asupra lucrării spirituale din viaţa cuiva, nu doar asupra schimbării comportamentale. Teologia care era prezentată era cea pe care o consideram corectă.

WS: Vorbind despre teologie, în mişcare au fost două direcţii sau curente. Un curent din mişcarea de recuperare a homosexualilor crede ce spui tu, că sexualitatea este o luptă continuă şi că în viaţa asta ne luptăm, dar Isus oferă victorie asupra acestor lupte, dar în această viaţă procesul de sfinţire este continuu. Şi sunt alţii – deseori cei care vin din mediul penticostal – care spun că atunci când eşti vindecat, eşti vindecat. A fost o anumită tensiune în mişcare cu privire la această chestiune şi cei din afara mişcării au exploatat tensiunea, sau au atras atenţia asupra acelora care au spus cândva „Sunt vindecat” şi apoi mai târziu s-au poticnit.

JP: Am fost în bordul Exodus International timp de şase ani. Mandatul meu tocmai s-a încheiat săptămâna trecută, aşa că ştiu că punctul de vedere al lui Exodus ca organizaţie este că vindecarea este un proces continuu, la fel ca sfinţirea. Când eşti născut din nou, se întâmplă ceva supranatural care are grijă de destinul tău etern, dar sfinţirea şi vindecarea sunt procese prin care treci tot restul vieţii tale.

Sunt persoane în mişcare care văd problema cam cum ai spus. Grupul „spune şi revendică”. Exodus nu crede că este sănătos din punct de vedere teologic, deşi ştim că Dumnezeu are putere să vindece instantaneu pe cineva. Deseori o face. Dar ştim şi că cei mai mulţi oameni nu se ridică din scaunele cu rotile, deşi El are puterea să o facă. Şi homosexualitatea este diferită prin aceea că este o problemă relaţională. Nu este sexuală în origine.

WS: Vreau să explorăm ideea relaţiilor, deoarece unii – ca Leanne Payne – spun în final că problema de bază a homosexualităţii este idolatria, relaţia noastră cu Dumnezeu.

JP: Aş fi de acord, şi aceasta se potriveşte cu felul în care o explică Dumnezeu în Romani 1. Pavel vorbeşte despre schimbarea dumnezeului căruia ne închinăm cu singurul Dumnezeu adevărat – creatura versus Creator. Cred că homosexualitatea are componente ale idolatriei.

Dar nu cred că începe acolo, ci sfârşeşte acolo. Ştim că pentru cei mai mulţi oameni adevăratele probleme ale homosexualităţii încep în copilărie. Dorinţele sunt rezultatele finale ale multor disfuncţii – uneori violarea sexuală, molestarea, respingerea din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă, relaţionarea incorectă cu părintele de acelaşi sex, părăsirea. Acestea se află la baza ei. Ea începe cu individul simţindu-se alienat, simţindu-se neiubit şi singur. Idolatria vine cu închinarea la alţii pentru a împlini acele nevoi.

WS: Motivul pentru care am vrut să mă îndrept în această direcţie este că deşi organizaţii ca Exodus şi Focus on the Family lucrează în acest domeniu şi aţi făcut multe ca să educaţi biserica cu privire la problema homosexualităţii, subiectul este încă destul de stigmatizat în biserica evanghelică. Mi se pare că uneori este mai folositor să vorbim despre starea de păcat obişnuită, aşa cum face Romani 1, şi despre idolatria la care ne dedăm cu toţii, decât să ne concentrăm asupra homosexualităţii. Homosexualitatea este doar un mod în care ne arătăm natura căzută.

JP: Aşa este. Este ceea ce am făcut în ultimii trei ani la Focus on the Family, când am dezvoltat un departament aici. Ca biserică trebuie să ne depăşim homofobia, dacă vreţi, şi să privim la această problemă din punctul de vedere al lui Dumnezeu şi cred că în general vorbind, biserica se trezeşte puţin în ce priveşte această problemă.

WS: John, ştiu că ai răspuns deja la nenumărate întrebări despre aceasta, dar trebuie să te întreb ce ai învăţat în anul care  a trecut după incidentul intens mediatizat în care te-ai dus la un bar homosexual în Washington, DC?

JP: Mai întâi trebuie să spun că am început procesul ieşirii din homosexualitate cu mai mult de 14 ani în urmă, şi pentru o varietate de motive am devenit unul dintre cei mai proeminenţi indivizi ai acestei mişcări. Cred că s-a datorat faptului că soţia mea fusese lesbiană. Era oarecum o ciudăţenie. Amândoi aveam poveşti foarte senzaţionale. Astfel că eram căsătoriţi de 9 ani şi fusesem în linia întâi a vieţii publice, şi vorbim cu glas tare şi suntem încântaţi că Dumnezeu ne-a folosit ca să-Şi răspândească mesajul. Dar aceasta are o latură negativă, pentru că îţi hrăneşte eul şi carnea şi mândria şi toate lucrurile care sunt frânte în tine. Când am venit să lucrez la Focus on the Family cu trei ani în urmă, aceasta m-a făcut şi mai cunoscut. Oamenii vroiau să vorbesc pretutindeni. Mă simţeam ca o păpuşă pe care o învârtea cineva şi spunea vino să-ţi depui mărturia, vino să vorbeşti aici, vino să zbori aici, vino să zbori acolo. În acelaşi timp mă simţeam grozav cu privire la misiunea mea. Acum această poveste nu este diferită de cea a multor lideri creştini care călătoresc şi intră în probleme. Am început să-L scot pe Dumnezeu din viaţa mea. Aşa că acum un an am vrut să scap. Am vrut să scap de viaţa mea. Vroiam să scap de toate. De reputaţia mea. Vroiam să ies din rutină şi am crezut că vroiam să mă întorc la un bar gay. Ei bine, desigur, pentru că Dumnezeu mă iubeşte, nu m-a lăsat să scap pentru prea mult timp şi am fost descoperit acolo.

Trebuie să spun că acest ultim an a fost cea mai dificilă parte din viaţa mea, dar şi cel mai bun an din viaţa mea – şi îl recomand cu căldură. [Râset] Vreau să spun că le recomand cu căldură oamenilor să-L lase pe Donul să-i poarte prin frângere. De câţiva ani Îi spuneam Domnului: „Doamne, te rog fă ce trebuie ca să aduci viaţa mea în total acord cu Tine”. Acum mi-ar fi teamă mă mai fac acea rugăciune, fiindcă Dumnezeu a făcut-o şi ştia exact ce aveam nevoie – multă smerire şi reevaluare şi schimbare a priorităţilor şi înţelegere a ce era important. Dar cred că cea mai mare lecţie pe care mi-a arătat-o a fost despre îndurarea, compasiunea şi iertarea Lui. Focus on the Family a rămas lângă mine şi familia mea a rămas lângă mine precum cleiul. Dr. Dobson ne-a adus la radio imediat după aceasta. A spus că prea des creştinii îşi împuşcă răniţii. A spus: „Rămânem lângă tine şi credem în tine”.

WS: Am auzit acea emisiune şi el a spus aceasta, dar nici nu a fost blând cu tine.

JP: Nu. O, nu. Dr. Dobson nu a fost blând.

WS: A rămas lângă tine, dar ştii, te-a şi pedepsit puţin.

JP: Ai dreptate. A făcut-o şi aveam nevoie de asta. Vreau să spun că de aceea este atât de admirat. A fost foarte greu, dar a existat vindecare. M-am întors la consiliere. Am fost în consiliere în anul care a trecut şi îmi era teamă să merg la Exodus fiindcă fusesem atât de proeminent şi eram preşedintele bordului Exodus când s-au întâmplat toate acestea şi ştiu că am dezamăgit oamenii. A fost devastator pentru mine. Am spus cuiva ieri că să te confrunţi cu ruşinea comportamentului tău este aproape mai rău decât comportamentul. Ruşinea. Reziduurile. Efectele.

Aşa că am avut o întâlnire la Exodus. Este o zi şi jumătate înainte de începerea conferinţei în care toţi directorii naţionali se adună împreună. Se numeşte Ziua Directorului. Cei 100 de directori sau cam aşa ceva se întâlnesc şi desigur interacţionează cu bordul directorilor, şi nimeni nu spunea nimic. Credeam că cineva va aduce vorba, dar fiindcă nimeni nu a făcut-o, simţeam că aveam nevoie de oportunitatea de a mă adresa acelei mulţimi şi m-am ridicat şi am spus-o, fiindcă am simţit că eram dator faţă de acei oameni care mă susţinuseră, sau chiar faţă de cei care nu mă susţinuseră. Am simţit că era timpul potrivit să le spun ce îmi arătase Dumnezeu şi să-i îndemn în acelaşi timp; dacă Dumnezeu are să-ţi arate ceva, nu aştepta până ce trebuie să-ţi arate aşa cum mi-a arătat mie. Plângeam şi sincer, nu vedeam cum reacţionau oamenii. Oamenii mi-au spus după aceea că a fost mişcător. Cât despre mine, simţeam doar cum ruşinea se ridica de peste mine, în ziua aceea şi în săptămâna aceea. Mă simţeam din nou ca un copil înaintea lui Dumnezeu. Mă simţeam sincer şi autentic şi nu trebuia să ascund nimic şi a fost probabil unul dintre timpurile cele mai vindecătoare pe care le-am avut ca şi creştin şi cred că oamenii au văzut în mine o vulnerabilitate care nu fusese înainte acolo de mult timp şi păream din nou abordabil şi era minunat.

WS: Ron Elmore, care conduce Beyond Imagination în Raleigh, a fost la acea prezentare. Am vorbit cu el la telefon ieri şi a spus că a fost un moment special. Nu-mi amintesc dacă acesta a fost cuvântului lui exact, dar a spus că a fost foarte mişcător.

JP: Ei bine, părea un moment special. Nu de la mine, ci de la Dumnezeu.

WS: John, acum câteva minute am vorbit cum biserica nu se simte foarte confortabil în ce priveşte subiectul homosexualităţii, şi chiar printre cei care se simt confortabil vorvind despre subiectul homosexualităţii, există o varietate a stilului retoric. Unii sunt stridenţi, numind-o un rău şi au o anumită combativitate în retorica lor. Alţii sunt mai pastorali. Nu auzim prea multe de la ei, pentru că volumul lor este puţin mai redus. Care este abordarea corectă?

JP: Dumnezeu ne dă abilităţi diferite şi chemări diferite în viaţă şi ne pune în locuri diferite, dar cred că cea mai bună politică publică cu privire la homosexualitate este puterea unei vieţi schimbate. Cred că trebuie să deschidem drumul cu mesajul răscumpărător al schimbării. Focus on the Family susţine această abordare. Dar Dr. Dobson a spus că homosexualitatea este chestiunea care defineşte biserica astăzi şi vei şti multe despre o biserică, ştiind unde se află cu privire la problema homosexualităţii. Cred că trebuie să depăşim o parte din argumentaţia care i-a alienat pe oamenii. Putem fi foarte împotriva unei probleme, dar în spatele problemelor se află oameni. În cele din urmă, este vorba despre câştigarea oamenilor, nu despre câştigarea unui argument.

WS: Ce urmează pentru tine şi pentru misiunea Focus on the Family pentru homosexuali? Ai fost şase ani în bordul Exodus. Acum nu mai eşti în bord. A fost un an dificil dar palpitant. Unde vei merge de aici?

JP: Soţia mea a fost aleasă în bordul directorilor, aşa că a fost palpitant. Să o văd aleasă de colegii ei a fost foarte satisfăcător nu numai pentru mine, ci şi pentru ea, şi mi-a dat şi un sentiment de satisfacţie. Sunt deschis faţă de orice are Dumnezeu să ofere. Avem o viaţă bună aici. Fii noştri fac sport – fotbal şi tee ball – şi avem prieteni extraordinari aici. Suntem iubiţi aici şi cred deci că o să o las pe soţia mea să joace rolul principal acum şi să fiu mândru de ea.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.

Contra Curentului îţi pune la dispoziţie două mărturii ale lui John Paulk: Renunţarea la mască şi Fost homosexual, fost travestit, fost prostituat.

Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.