Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Sinclair „Sy” Rogers

Imaginaţi-vă – eu căsătorit!

O zi de bucurie şi de sărbătoare, de împărtăşire a dragostei între familie şi prieteni. Lângă mine se afla soţia mea, femeia pe care o iubeam. Dar specială cum era, nunta noastră avea o semnificaţie mult mai adâncă.

Era o vreme când nu aş fi crezut niciodată că o asemenea împlinire poate fi posibilă pentru mine. Cu numai trei ani în urmă, eram pierdut în căutarea identităţii mele; căutând cu disperare dragoste şi acceptare. Eram transsexual – sau cel puţin aşa spunea psihiatrul meu. Deşi din vedere fizic eram bărbat, mă simţeam „ prizonier” în trupul care nu trebuia. Eram obsedat de dorinţa mea de a-mi schimba sexul exterior şi de a-mi conforma trupul cu ceea ce credeam că eram cu adevărat – atât mental cât şi emoţional. M-am convins pe mine însumi şi am încercat din greu să-i conving pe alţii, că operaţia de schimbare a sexului era necesară pentru mine, ca să pot avea o viaţă împlinită.

Uitându-mă la filme ca şi copil, am observat că fata era întotdeauna obiectul atenţiei şi afecţiunii eroului. Mă durea inima când mă gândeam: „Aş vrea să fiu aşa:” Ani mai târziu, aveam să trăiesc fantezia mea din  copilărie şi să devin „ca o femeie” în speranţa de a fi în sfârşit iubit cu adevărat.

Prima jumătate a vieţii mele a fost un lagăr de concentrare emoţională: mama mea alcoolică a fost omorâtă într-un accident de maşină când aveam patru ani. Înainte de aceasta, am fost molestat sexual de un „prieten” de familie. După moartea mamei mele, am fost despărţit de tatăl meu timp de un an. Trăiam într-un vid emoţional. Identitatea şi siguranţa mea ca bărbat era lăsată neafirmată şi nehrănită. Mai târziu la şcoală, am fost ridiculizat în mod obişnuit, respins şi abuzat fizic din cauza manierelor mele efeminate. Deşi am încercat să mă „conformez” normei, am fost continuu etichetat drept homosexual şi drept un eşec ca bărbat. Nu e de mirare că aveam probleme. Ca adolescent, nu mă identificasem încă drept homosexual. Totuşi eram cu siguranţă conştient de atracţia mea faţă de persoane de acelaşi sex şi simţeam teamă şi ruşine. Câţiva ani mai târziu, când m-am implicat în cele din urmă în peisajul gay, am simţit aşa o uşurare. M-am simţit acceptat şi înţeles. În sfârşit aparţineam unui loc. A fost grozav pentru un timp. În curând trăiam palpitant şi periculos, şi întotdeauna înconjurându-mă de oameni care să-mi confirme şi să-mi consolideze viaţa gay.

În cele din urmă am fost staţionat în Hawaii. Acolo am urmărit complet întunericul, cufundându-mă în peisajul gay. Mulţi homosexuali sunt maturi şi responsabili dar eu, ca mulţi alţii, nu eram. Am ajuns implicat în prostituţia cu minori, în abuzul de droguri şi în viaţa de stradă, uneori periculoasă.

Dar am început şi să devin epuizat de stilul de viaţă gay în care eram implicat. În spatele faţadei de acceptare şi a promisiunii de a fi iubit, am văzut mulţi oameni nefericiţi, cinici şi disperaţi. Toţi căutau evaziva „pereche perfectă”  care să-i împlinească. Cuplurile care susţineau că sunt îndrăgostite erau deseori obiectele invidiei şi îndoielii. „Cât va dura de data aceasta? ... Este posibil ca aceasta să fie tot ce înseamnă viaţa?” mă întrebam. Cei mai mulţi dintre prietenii mei gay spuneau că ne-am născut gay – nu ne puteam schimba. Unii credeau chiar că Dumnezeu îi crease ca să fie homosexuali.

După ce am fost în turneu în Orient timp de câteva luni, am aflat că doi dintre cei mai apropiaţi prieteni gay ai mei frecventau o „biserică gay” – Biserica Comunităţii Metropolitane (BCM) din Honolulu. Înfiinţată în Los Angeles în 1968, BCM le urează bun venit în mod deschis homosexualilor şi interpretează Biblia pentru a înfăţişa un Dumnezeu care binecuvântează relaţiile homosexuale monogame.

Pe vremea aceea nu eram prea interesat de Dumnezeu, dar mi-a plăcut ideea unei religii care să aprobe sexualitatea mea. Până în acel moment oamenii religioşi, deşi deseori sinceri, păreau să-mi ofere doar un mesaj de condamnare. Credeam că Dumnezeu îi iubeşte pe heterosexuali. În cele din urmă doi prieteni gay ai mei au devenit primul cuplu masculin „căsătorit” în statul Hawaii. Am fost unul dintre cavalerii de onoare la nunta lor.

În primăvara lui 1977, am terminat turneul datoriei militare active şi m-am întors în oraşul meu natal. Câteva luni mai târziu, am primit o scrisoare de la prietenii mei gay – „cuplul căsătorit” din Hawaii. Îmi spuneau că mariajul lor luase sfârşit şi că renunţaseră la stilul de viaţă homosexual şi la identitatea homosexuală. Erau acum creştini. Spuneau că învăţăturile bisericii gay nu erau adevărate, dar că puteam găsi adevărul eu însumi în Biblie. Sperau că voi înţelege şi  încheiau spunând că se rugau pentru mine. Nu mai auzisem niciodată aşa ceva. „Ce trădători!” am gândit eu.

Propria mea ieşire din viaţa gay a început cu încercarea mea de a dobândi dragostea masculină devenind femeie printr-o schimbare a sexului. Deşi în cele din urmă nu am recurs la operaţie, urmam terapie cu hormoni şi trăiam ca femeie cam de un an şi jumătate. Totuşi, chiar atunci am înţeles că operaţia nu-mi putea rezolva cu adevărat problemele şi nu-mi va asigura dragostea. Înţelegând că nu-mi condusesem viaţa prea bine pe cont propriu, în cele din urmă am început să-L caut cu sinceritate pe Dumnezeu. M-am întors către Biblie, ştiind că voi afla răspunsul acolo.

„Veniţi acum să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca roadele cele mai bune ale ţării; dar dacă nu veţi voi şi vă veţi răzvrăti, veţi fi înghiţiţi de sabie, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 1:18-20)

Când am citit acest verset, am fost zdrobit. Amărăciunea, vina şi ruşinea pentru anii pierduţi ai vieţii mele s-au revărsat şi am plâns la piciorul patului. Mi-am recunoscut eşecul şi vina înaintea lui Dumnezeu şi am strigat la El: „Dumnezeule, nu pot schimba ceea ce sunt, dar vreau să fiu schimbat. Ştiu că Tu ai puterea. Fă-mă bărbatul care vrei Tu să fiu!”

Să fiu plăcut lui Dumnezeu, să fiu iubit şi nu respins de El – era tot ce vroiam. Când mi-am pus viaţa în mâinile Lui, încrezându-mă în El, „omul vechi” a murit şi „noul eu” s-a născut! Ce mi se întâmplase? Nu eram sigur, dar mă simţeam bine. Liniştit. Curat. Iertat. Şi încrezător că Dumnezeu va fi acum cu mine ca să mă ajute să încep să trăiesc o viaţă hotărât diferită.

Credinţa mea reaprinsă în Dumnezeu a fost cea care m-a condus pe un drum nou, ceea ce altădată credeam că este imposibil pentru mine. Nu că încercam să încetez să fiu gay. Nu ştiam „cum” – sau dacă era posibil. Cu toate acestea eram doritor să mă opresc din a-mi trăi viaţa impunând condiţiile mele. În schimb, i-am dat-o lui Dumnezeu, în condiţiile Lui. Aceasta a fost în ianuarie 1980.

Pe atunci, prietenii mei gay credeau că am înnebunit. Au zis că mă voi întoarce în baruri într-o săptămână – o lună – un an. Nu m-am întors niciodată. Dar nu a fost uşor. Am trecut printr-o mulţime de lupte la început, dar ca în cazul eforturilor care merită, perseverenţa a meritat. Astăzi mă bucur foarte mult de oportunitatea de a trăi dincolo de problemele mele trecute. Mă bucur de faptul de a fi soţ din 1982, şi de a fi tată. Nu este o dovadă că nu sunt gay, dar este dovada unei vieţi pe care n-am crezut-o niciodată posibilă. Procesul meu de recuperare a avut nevoie de timp, şi de efort, şi de încurajare, şi de responsabilitatea prietenilor mei care mă  sprijineau. Mai important, recuperarea a depins de dorinţa mea de a coopera cu Dumnezeu. De-a lungul anilor şi în jurul lumii, orice persoană pe care o cunosc personal .- sau de care ştiu – că a învins homosexualitatea, a fost în stare să o facă drept  consecinţă directă a unei vieţi încredinţate lui Dumnezeu şi dedicate căii lui Hristos. Deşi nu-mi voi trăi niciodată viaţa ca şi cum nu aş fi fost niciodată homosexual, sunt capabil să trăiesc dincolo de faptul că am fost homosexual.

Fiind cel mai dur critic al meu, uneori mi-e greu să văd schimbările pe care Dumnezeu le-a adus în viaţa mea. Poate că nu voi atinge niciodată standardul nerealist al societăţii pentru masculinitate. Dar acum trăiesc după un set diferit de valori – privesc la Isus. El este exemplul meu, ţinta mea finală, şi obiectul dorinţei mele.

În peste un deceniu de trăire a acestei provocatoare dar satisfăcătoare noi vieţi, am avut oportunitatea unică de a călători prin lume şi de a sluji celor zdrobiţi sexual. Am întâlnit multe sute (dacă nu mii) de bărbaţi şi femei care au învins diferite tulburări sexuale. Mult mai mulţi sunt „în procesul de recuperare”, o expresie care cred că descrie cu acurateţe triumful neîntrerupt al lui Dumnezeu în vieţile celor împăcaţi cu El. Cum s-a spus adesea, „Dumnezeu primeşte glorie din proces – nu doar din rezultatul final.” A deveni creştin este doar începutul!

Într-o seară când mă pregăteam de culcare, Domnul a vorbit inimii mele spunând: „Priveşte în oglindă – spune-Mi ce vezi.” Am privit o clipă şi am spus: „Văd o creaţie nouă!” El a zis: „Da, dar priveşte din nou.”

Am făcut aşa şi apoi am spus: „Văd un copil al Regelui – un slujitor al lui Isus – şi frumuseţe din rămăşiţele vieţii mele trecute.” Dar ştiam că nu acestea erau răspunsurile pe care le căuta El. Ce încerca să-mi spună Domnul? M-am uitat din nou în oglindă.

„Ce vezi, fiule?”

În cele din urmă am înţeles. „Văd că bărbatul, bărbatul din oglindă – sunt eu.”

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusglobalalliance.org.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.