Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Mario Bergner

Stăteam pe patul de spital, simţindu-mă gol şi plin de teamă. Sănătatea mea din ultimele treisprezece luni era în declin drastic. De la prima boală venerică din ianuarie 1982, până la internarea mea de acum (februarie 1983) cu candidoză, avusesem douăsprezece simptome înspăimântătoare. În mintea mea, aceste evenimente care aveau loc în cei doi ani după ce devenisem activ sexual, arătau într-o direcţie – SIDA.

În acea seară, în timp ce stăteam întins pe patul meu, am atins uşor crucea care îmi atârna la gât. „Isuse”, m-am rugat, „ce am făcut? Te-am căutat la vârsta de 14 ani şi din nou la 18 ani, dar niciodată nu am primit vindecarea de a fi liber din homosexualitate. De ce, Doamne?”

Nu a venit niciun răspuns. Dar a venit o viziune. Uimit, priveam două scene care aveau loc simultan, pe ecrane suspendate la un punct înalt în spaţiu. Ecranul din stânga mă arăta într-o cameră de spital, ca pe un homosexual tratat de SIDA. Ecranul din dreapta arăta conturul capului şi umerilor Domului, cu o lumină mare strălucind din spate. Apoi Duhul Domnului a zis: „Vreau să vindec întreaga ta persoană, nu numai trupul tău. Alege.” Am ales ecranul care Îl arăta pe Domnul. Camera s-a umplut de prezenţa lui Dumnezeu. Am rămas fără grai.

Devreme, în dimineaţa următoare, a intrat o infirmieră şi mi-a luat un test final de sânge, înainte de o biopsie programată de măduva spinării. Au trecut câteva ore. Apoi medicul a intrat în camera mea. Perplex, mi-a spus că acest ultim test de sânge a descoperit o creştere a celulelor albe în sânge. Drept rezultat, amâna biopsia. După alte cinci zile, mi s-a dat drumul. După următoarea mea vizită, o săptămână mai târziu, mă întorsesem la lucru.

Când am ales viaţa în timpul acelei viziuni la spital, Dumnezeu m-a vindecat de boala mea fizică. Dar nu ştiam pe deplin că pornisem pe un drum care în cele din urmă mă va conduce la părăsirea homosexualităţii.

Când am venit prima dată la Hristos, la vârsta de 14 ani, am fost copleşit de bucurie. Cândva în timpul acelui an, am dat peste cuvântul „homosexual” într-o revistă. Acum aveam un nume pentru sentimentele sexuale care se ridicau în mine.

În toamna lui 1977, am intrat la Universitatea Wisconsin la Milwaukee. Unul dintre profesorii mei era în mod deschis homosexual, şi de asemenea susţinea cu tărie talentele mele actoriceşti.

Apoi, la vârsta de 21 de ani, m-am mutat la New York City, după ce am reuşit la audiţia de interpretare pentru admiterea la un program de teatru. Am ieşit complet „la suprafaţă” cu privire la homosexualitatea mea şi am ajuns să mă recunosc deschis ca „ gay”. Am avut un sentiment de libertate pe care nu îl cunoscusem niciodată.

 Şi am descoperit că profesorul meu gay de la Universitatea Wisconsin se mutase şi el la New York City. Prietenia mea cu el şi cu iubitul lui a crescut, şi ei au devenit mentorii mei. Destul de ciudat, am primit de la ei încurajarea şi susţinerea de care avusesem întotdeauna nevoie din partea tatălui meu.

Apoi m-am mutat la Boston şi am început să am contacte sociale în mod regulat, la baruri gay. Activitatea sexuală şi consumul de droguri şi alcool, pe care cu câţiva ani în urmă nu le-aş fi luat niciodată în considerare, au devenit parte a vieţii mele.

Într-o seară de toamnă, mă plimbam cu o prietenă lesbiană pe străzile mărginite cu castani din Cambridge. Când ne-am apropiat de o biserică, am auzit un cor de muzică gospel alcătuit din negri, cântând tare un cântec despre sângele lui Isus. Muzica era fascinantă; ne-am oprit şi am ascultat. Prezenţa lui Isus a umplut acea mică biserică. Aproape mi-au dat lacrimile. Erau mulţi ani de când simţisem prezenţa lui Dumnezeu. Până în octombrie 1982, realităţile dure ale stilului de viaţă gay, au devenit evidente pentru mine, sentimentul meu iniţial de uşurare la ieşirea „la suprafaţă” a homosexualităţii mele, era distrus. În acest timp, gândurile cu privire la trecutul meu creştin mă umpleau de durere.

Mă simţeam din ce în ce mai lipsit de speranţă şi mai deprimat. Tot credeam că Isus este Dumnezeu, şi mă simţeam deprimat că nu trăiam conform standardelor creştine.

Într-o noapte, în timp ce veneam acasă de la un bar gay, am strigat la Dumnezeu. „Aş fi mai bine dacă m-ai lăsa doar în pace.” Apoi mi-a trecut prin minte un verset din Biblie: „Nicidecum m-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).

Cu încăpăţânare, I-am spus lui Dumnezeu: „Te părăsesc în această casă a scării” şi am intrat în coridorul lung care ducea la apartamentul meu. Deodată ochii mi s-au deschis ca să văd sute de demoni năpustindu-se către mine. Îngrozit, am alergat înapoi în casa scării şi am zis: „Nu am vrut să spun asta, Doamne. Nu vreau să Te părăsesc; să sufăr cu Tine este mai bine decât alternativele de a suferi fără Tine.”

Am aruncat o privire înapoi către coridor. Nevăzând nimic, m-am dus cu prudenţă la apartamentul meu şi am închis uşa în spatele meu şi am încercat să uit ce se întâmplase.

Într-o altă noapte eram într-un bar gay, sorbind o băutură. Deodată am auzit o voce spunând: „Mă vei ajuta să eliberez aceşti oameni.” M-am uitat repede în jur, dar nu era nimeni în spatele meu. Prompt, am cerut un alt martini. Am plecat de la barul principal şi am traversat podeaua aglomerată de dans, aşezându-mă lângă un difuzor mare. Cu urechile vibrându-mi tare din cauza muzicii, am auzit din nou vocea, chiar şi mai clar: „Mă vei ajuta să eliberez aceşti oameni.” Ştiam că era vocea lui Dumnezeu şi teama mi-a cuprins inima.

În lunile următoare, Dumnezeu a continuat să aranjeze cu răbdare circumstanţele din viaţa mea, ca să-mi arate consecinţele stilului meu de viaţă. În timp ce apărea fiecare simptom al SIDA, teama şi lipsa mea de speranţă creşteau. Apoi a venit viziunea de la Spitalul Oraşului Boston, când I-am luat mâna şi am început să păşesc din întuneric în lumina Lui incredibilă.

După ieşirea mea din spital, am sunat-o pe sora mea, Annelyse, şi i-am spus despre vindecarea mea fizică. Ea urma un curs pentru adulţi la biserica ei, ţinut de Leanne Payne, şi mi-a trimis prin poştă un exemplar al cărţii Leannei, The Broken Image [Imaginea frântă]. M-am reţinut să cred vindecările documentate în carte, nefiind încă pregătit să părăsesc homosexualitatea.

Apoi m-am mutat la Ohio, pentru o slujbă de profesor. Am avut puţine oportunităţi să întâlnesc alte persoane gay şi am devenit singur şi deprimat. Am început să realizez că Dumnezeu îmi cerea să aleg între El şi homosexualitate. Pentru prima dată, am luat serios în considerare posibilitatea că homosexualitatea poate fi schimbată total prin credinţa în Isus Hristos.

Când s-a apropiat iarna, sora mea m-a sunat şi m-a invitat la cursul Leannei Payne. După aceea, nu-L mai puteam tăgădui pe Dumnezeu. Dacă vroia să schimbe orientarea mea homosexuală, eram dornic să Îl las. Am fost de acord cu orice cerea El, şi am fost sincer înaintea lui Dumnezeu.

Apoi am vizitat o biserică din apropierea locuinţei mele. Când predicatorul a făcut chemarea la altar pentru oricine vroia să se împace cu Dumnezeu, m-am dus în faţă. Un pastor asociat a venit lângă mine şi a şoptit: „Ştii că numele tău este scris în cartea vieţii Mielului?”

Trupul meu tremura. „Nu, am făcut prea multe păcate.”

„Asta nu contează; căieşte-te doar de acele păcate.”

Cu lacrimi de amărăciune curgându-mi din ochi, m-am căit de toate păcatele mele, inclusiv homosexualitatea. Apoi bătrânii s-au rugat să fiu umplut cu prezenţa lui Dumnezeu. Ca o rafală puternică de vânt din cer, Duhul Sfânt a coborât în profunzimea fiinţei mele. Toate temerile şi frica din stomacul meu au dispărut şi lacrimi de bucurie curgeau din ochii mei. Începuse marea lucrare de vindecare a lui Dumnezeu în mine.

Atât timp cât am luat în considerare posibilitatea vindecării, am fost de acord înaintea lui Dumnezeu să nu mă angajez în activitate homosexuală. După ce m-am căit pentru poftă, am aruncat fiecare exemplar de pornografie pe care îl aveam. Şi în mijlocul tentaţiei, am învăţat să mă întreb: „ Ce are acest bărbat şi vreau să iau? Ce parte din masculinitatea mea cu care nu sunt în legătură,  simbolizează el?”

Într-o vineri, cursurile au fost anulate. Aveau să fie două zile întregi înainte de dimineaţa de duminică, când puteam să am părtăşie cu alţi creştini. Mă simţeam singur şi ştiam că dacă părăseam apartamentul, cu siguranţă voi avea o cădere sexuală.

În acea dimineaţă în timp ce mă rugam, L-am auzit pe Dumnezeu spunând: „Te iubesc, Mario.” Ştiam că dacă reuşeam să nu cad până duminică dimineaţa, trupul meu nu va mai fi niciodată devorat astfel de ispita homosexuală. Am pus o bandă de prim ajutor din plastic pe partea interioară a uşii mele din faţă şi pe fâşia din lemn decorativ din jurul uşii. Apoi I-am promis lui Dumnezeu că nu voi rupe sigiliul până duminică dimineaţa.

În următoarele două zile, ispita şi neliniştea s-au dezlănţuit. Cu Hristos, am înfruntat singurătatea, neliniştea, ispita sexuală şi părăsirea, pe care niciodată înainte nu le-am putut înfrunta. A fost un punct de cotitură. În săptămâna următoare am ajuns la o nouă înţelegere puternică a lui Hristos trăind în mine. Este o realitate care continuă să îmi influenţeze viaţa în fiecare zi.

Mario a fost un vorbitor important la conferinţa Exodus din 2002.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodus.to.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.