Robi
Este destul de greu să mă întorc în timp. Anii au trecut şi multe din amintirile plăcute sau mai puţin plăcute s-au şters, însă ceva este clar, prezentul. El îmi spune că ceva încă nu s-a schimbat, şi aceasta este alegerea identităţii mele, care şi azi mă urmăreşte, şi pe care îmi doresc mai mult ca orice să o schimb.
Am venit pe lumea aceasta într-o familie cu credinţă în Dumnezeu şi cu dorinţa de o trăire în ideal. Însă nu a fost cum visasesem. Lucrurile s-au schimbat în viaţa mea la vârsta de 8 ani, când un vecin de pe strada unde locuiam m-a învitat la joacă. Dar am descoperit că nu era o joacă de copil, ci o joacă de om mare. Aşa gândeam eu la ora aceea, descoperind ceea ce se zbătea în mine: dorinţa de a avea contact homosexual. Eram confuz.
Copilăria a continuat, neînţelegând de fapt ce avea să-mi schimbe identitatea şi orientarea mea sexuală. M-am trezit la vârsta de 13 ani că deveneam tot mai atras de partea masculină, însă tot nu conştientizam ce se întâmpla cu mine. Mergeam la biserică împreună cu familia, de altfel foarte credincioasă. Eu participam la toate activităţile, cântam, recitam poezii; mai târziu am devenit lider de tineret. Uitându-mă înapoi, parcă a fost un vis urât, care avea să treacă simplu, ca oricare altul. Însă nu a fost aşa.
Cu trecerea timpului, situaţia s-a agravat şi identitatea mea s-a format ca homosexuală. Începând să experimentez tot mai mult anumite plăceri, care acum aduc o mare amărăciune fiinţei mele, îmi doream de mic să fiu fericit alături de soţia mea şi doream să o fac foarte fericită, deoarece mama mea nu a avut parte de aşa ceva. Ziceam că nu voi fi ca tatăl meu, dur, rece faţă de mama şi faţă de copiii lui, deşi este conducător în biserică.
După multe păcate şi trăiri murdare, într-o seară de rugăciune de marţi seara, unde eram adunaţi puţini la număr, am simţit chemarea lui Dumnezeu. Se părea că s-a coborât cerul în acea cameră, şi am hotărât să-mi dau viaţa Domnului, hotărând că ajunge cât am întristat pe Domnul. Aveam vârsta de 17 ani. Vroiam să încep o viaţă nouă, fericită cu Domnul, şi să renunţ la acele păcate ascunse de care nu ştia nimeni. Credeam că botezându-mă voi scăpa de ele şi că pentru nimic în lume nu voi mai face ce am făcut. Am spus celor din familia mea că vreau să mă botez, la care ei s-au bucurat foarte tare. Am făcut botezul, am fost fericit, am invitat colegi de şcoală.
Mă simţeam ca o mireasă a unui prinţ, dar timpul a trecut şi peste două săptămâni aveam să cad iar în păcatul homosexualităţii, fapt care mi-a produs durere şi amărăciune profundă. Credeam că nu mi se poate întâmpla aşa ceva. Dar s-a întâmplat, şi a continuat să se întâmple până în prezent. Deci apa botezului nu a schimbat natura mea păcătoasă. Am rămas acelaşi, schimbarea era doar de suprafaţă. Deşi îmi doream mult să-L slujesc pe Domnul cu toată fiinţa mea şi eram sincer, nu aveam putere, şi nici îndrăzneala să spun cuiva cu ce mă confrunt.
A sosit timpul să plec de acasă, să fiu angajat într-o lucrare de misionariat printr-un frate de la biserică, şi am plecat sperând că lucrurile se vor schimba în viaţa mea şi cu privire la această atracţie homosexuală. Însă departe de casă, într-o atmosferă spirituală, am constatat că situaţia mea nu s-a schimbat şi că atracţiile devin tot mai puternice, deşi eram adult. Aveam 20 de ani. Începusem să mă îngrijorez, însă continuam să caut prieteni cu care să-mi satisfac nevoile homosexuale. În cele din urmă, am găsit un tip din biserică cu care m-am împrietenit şi cu care am fost timp de patru ani.
Vrând să scap de acest păcat, am hotărât să mă căsătoresc, crezând că după căsătorie voi scăpa şi voi fi eliberat. A venit şi acea zi a nunţii, căsătorindu-mă cu o fată tot din biserică, crezând că acum voi fi cel mai fericit om, dar în noaptea nunţii am constatat că de fapt vroiam să fiu în pat cu el, nu cu mireasa mea. În fine, a trecut, am plecat în luna de miere şi încercam să fac faţă situaţiei, să dau tot ce este mai bun soţiei mele, însă gândurile îmi erau îndreptate tot spre acel tip. Au trecut opt luni de la nuntă şi am hotărât să lucrez în continuare la acea misiune, unde avea să se angajeze şi prietenul meu, cu care am început să reiau comportamentul de trăire murdară.
După şase ani, am hotărât să terminăm acea viaţă compromisă, el spunându-mi că dacă nu mă căsătoream era altceva şi am fi putut rămâne împreună, însă acum mai vroia să trăiască aşa, ci să se căsătorească. Pe atunci aveam deja doi copii, şi ce să zic, nu am vrut să întrerup acea prietenie. Însă cu timpul devenise un coşmar, nici relaţia familială nu mergea prea bine, şi am zis O.K., sper că de aici înainte totul o să se schimbe şi o să încep o viaţă nouă. El a plecat în străinătate şi cam după opt luni am fost eliberat şi nu am mai simţit nicio atracţie faţă de el. El s-a căsătorit şi acum este în ordine, pentru că deşi am avut relaţii timp de zece ani, am fost singurul bărbat cu care a avut de-a face şi de care a fost atras.
Dar cu mine situaţia nu s-a schimbat prea mult, pentru că la un an după ce am fost eliberat de el, am intrat în relaţie cu un alt tip, tot din biserică, la insistenţele mele, el nefiind homosexual, începând din nou să trăiesc acea viaţă homosexuală. Credeam că ştiu ce fac, că nu voi mai lăsa să fiu din nou dependent şi că va fi ceva aşa, de suprafaţă, să mai uit din ce fusese înainte.
Am ajuns să constat cu exasperare că acea viaţă trăită în homosexualitate mergea din ce în ce tot mai adânc spre moarte şi spre a mă ruina pe mine, pe soţia mea şi de acum şi pe cei trei copii, ei fiind nevinovaţi. Probabil nu sunt suficient de conştient cât de mult am pierdut din cauza homosexualităţii, şi acest păcat nu a adus nicio frântură de bucurie în viaţa mea. Acum mă întreb ce rost are să mă chinui în acest mod de viaţă, ajuns la vârsta de peste 30 de ani?
În urma trăirii unei profunde dezamăgiri, am hotărât să caut ajutor. De această dată l-am găsit la oamenii deosebiţi ai lui Dumnezeu de la Contra Curentului, cu care m-am sfătuit, care m-au încurajat, şi aşa a început lupta în acest proces de eliberare. Au trecut câteva luni de atunci. Nu pot să spun că sunt eliberat total de atracţii, însă o schimbare majoră s-a produs în viaţa mea, începând din momentul în care m-am lăsat ajutat şi coordonat de acei oameni călăuziţi de Dumnezeu.
Acum simt că trăiesc, că identific nevoile familiei mele mai uşor. O înţeleg pe soţia mea mult mai bine. Sunt gata să fac orice pentru ea şi pentru copiii mei, ceea ce până acum parcă făceam, dar nu cum o fac acum, cu o altă mentalitate, cu o altă pasiune. Sunt foarte preocupat de câştigarea familiei mele şi de a mă implica până în cele mai mărunte nevoi ale soţiei şi ale copiilor. Am pace, am linişte, simt că trăiesc cu adevărat. De-abia acum, după mulţi ani de pribegie, când am căutat la lada de gunoi a diavolului, realizez unde m-a dus aceasta şi cum spune Romani 6:23, plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. Am o nouă viaţă, chiar dacă trebuie să-mi duc crucea în fiecare zi. Ştiu la Cine să privesc şi ţinta mea este Isus. Prin El şi pentru El sunt toate lucrurile, a Lui să fie gloria în veci. Amin.
Viaţa trăită în homosexualitate este foarte complexă şi complicată, extrem de complicată, extrem de cumplită, extrem de dureroasă, extrem de amară, poate mai amară ca paharul care I s-a dat lui Isus să-l bea: fiere amestecată cu oţet. Cei ce sunt în problemă o ştiu mai bine.
Eu am hotărât:
Multă vreme-n lume am fost cu tine, dar acum
A sosit momentul să ne despărţim în drum
Tu rămâi cu tine să-ţi continui calea ta
Dar eu nu mai merg cu tine alăturea.
Adio lume, prietenia s-a sfârşit
Mă-ntorc la Cel ce pentru mine mult a suferit,
Din veşnicii El m-a iubit necontenit
El nu-i un simplu om, ci Dumnezeu cu adevărat
Prin sângele de Domn din moarte m-a răscumpărat
După şapte luni …
Descrierea lui Dumnezeu
Perceperea mea despre Dumnezeu este următoarea:
Bun şi drept, te lasă să alegi, te lasă să cauţi; este ca un tată modern şi inteligent care înţelege urcuşurile dar şi coborâşurile din viaţa copilului Său. Uneori parcă mă supăr pe El pentru că este prea dur, alteori parcă este prea bun cu mine şi cu cei din jurul meu. Sincer, simt dragostea Lui când nu am la cine să mă duc, strig către El, Îi cer ajutorul. Uneori simt că îl primesc, alteori nu, însă mă uşurez, cumva parcă primesc acea speranţă, acel impuls, acel imbold care îmi spune că totul va fi bine din nou şi că şi acest necunoscut al meu făcea parte din planul Său pentru mine.
Îl mai percep super corect şi simt că aşteaptă această corectitudine şi din partea noastră. Simt că vrea să ne desfăşurăm într-o perfecţiune totală, ceea ce eu nu reuşesc, deşi îmi doresc foarte mult acest lucru. Mai simt că uneori ne lasă să ne chinuim prea tare şi nu vine cu miracolul când omul simte că nu mai poate, însă cumva înţeleg şi aici cum stau lucrurile din punct de vedere teologic.
Ce să mai zic? Am înţeles că trebuie să ne luăm crucea în fiecare zi, să o ducem, să nu tăiem din ea şi că doar lucrurile de sus ne pot da pacea, fericirea şi împlinirea. Ceea ce se află aici jos este numai durere, chin şi suferinţă. Nimic nu produce împlinire care să dăinuiască, aşa că am renunţat la pretenţiile mele, la pofte, plăceri, ambiţii, la tot ce-i pământesc. Încerc să aspir spre cele cereşti şi cred în Dumnezeul atotputernic, sfânt, minunat, mântuitor, iertător, iubitor. Am ales a Lui cărare.
Cu lacrimi în ochi mărturisesc: Schimbarea este posibilă! Trăiesc raiul pe pământ de puţin timp, de când am hotărât să rup cu adevărat cu păcatul homosexualităţii. Da, cred că este greu, cumplit de greu. Vă spun din experienţă proprie; sunt dureri de moarte, simţi că nu mai ai aer, că totul se prăbuşeşte sub picioare, dar schimbarea este posibilă!
Din luna mai 2009 am început să iau hotărârea de a ieşi dintr-o prietenie de patru ani. Luptele au fost grele, nu ştiu dacă s-au terminat, nu cred, dar ştiu un lucru: viaţa mea s-a schimbat. Simt că trăiesc, că viaţa are gust, Îl simt pe Dumnezeu lângă mine, cum îmi ocroteşte familia, soţia, copiii. Relaţia dintre mine şi soţia mea este în fiecare zi tot mai bună. Eu, care în trecut nu aveam nevoie de femeie, fac dragoste cu ea de trei, patru ori pe săptămână şi ne simţim amândoi minunat. Sunt fericit, ea este fericită, copii sunt fericiţi.
Acum pot să aleg să spun nu păcatului, să schimb macazul gândurilor în direcţia pozitivă şi să nu mă mai las trântit şi dus de diavolul în întunericul beznă în care mă târam. Îmi este ruşine de mine! Nu pot să cred că puteam să fac asemenea lucruri urâte şi murdare, parcă nu mă mai recunosc pe mine însumi. Sunt zile în care mă uit la mine şi zic că parcă nu sunt eu. Dumnezeu a făcut această lucrare minunată! El face ca lucrurile să fie ca la început, perfecte, noi, minunate, frumoase.
Am apelat la ajutorul unor oameni de suflet care m-au ajutat, m-au purtat în rugăciunile lor, m-au sfătuit, m-au consiliat, i-am ascultat şi am reuşit. Acum sunt consiliat singur dar merg şi la consiliere împreună cu soţia o dată pe săptămână, iar lupta noastră nu este zadarnică. Ne bucurăm de mari rezultate şi am ascultat de sfaturile acestor oameni pe care Dumnezeu îi foloseşte pentru ridicarea multor inimi zdrobite şi trântite la pământ. Eu personal îi consider ca o unealtă în mâna lui Dumnezeu.
Au fost momente când nu i-am înţeles când îmi dădeau sfaturi; mi se păreau aberante, însă era doar o părere. Aveau perfectă dreptate şi le mulţumesc din suflet pentru tot ajutorul pe care mi l-au acordat. Ştiu că lupta mea nu s-a terminat, dar pot să spun că parţial am învins şi de aici înainte ştiu cum să lupt, la cine să alerg după ajutor. Mi s-a luat ceaţa pe care o aveam pe ochi şi acum văd adevărata frumuseţe, libertate, pace, bucurie, zâmbet, speranţă şi tot ceea ce nu aş fi putut să văd înainte.
Dragul meu prieten care citeşti aceste rânduri, nu dispera! Crede-mă, nu vei muri, nu ţi se va întâmpla nimic mai rău decât este acum în viaţa ta. Te sfătuiesc: intră în această luptă şi rămâi acolo, la postul de veghe, până vei reuşi şi vei primi atâta bucurie că nu vei mai şti ce să faci cu ea. Nu sunt basme, nu sunt glume, este o realitate. Psalmul 121:1-2: „Îmi ridic ochii spre munţi ... De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul”.
Pe curând, voi reveni.
Mult har, Robi.
Autorul a folosit un pseudonim
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
Mihai
Robi, am citit povestea ta şi îmi curg lacrimile. Îmi pare rău că suferi. Şi eu aş vrea să existe ceva să mă vindece azi, acum. Înţeleg disperarea şi neputinţa, mă lupt şi eu tot cu ele. Vei fi în rugăciunile mele.
Robi
Aş vrea să iau legătura cu Mihai care a comentat mărturia mea. Vreau să spun că m-a încurajat foarte mult faptul că acest Mihai a plâns împreună cu mine şi se roagă pentru mine. Mihai, şi eu mă voi ruga pentru tine şi chiar am simţit că sunt persoane care vor citi mărturia mea şi mă vor susţine în rugăciune. Am nevoie de încurajare şi suport în rugăciune, în timpul acestui proces de eliberare.
Mihai, poţi să-mi scrii pe adresa de e-mail [...]. M-aş bucura să împărtăşim experienţe care să ne zidească şi să ne dea curajul de a lupta şi de a ne întări credinţa.
Contra Curentului
Robi, nu putem să-i dăm adresa ta de e-mail lui Mihai, pentru că are atracţii homosexuale. Există riscul unei implicări emoţionale şi/sau sexuale între voi.
Robi
Îmi cer scuze, am crezut că acest Mihai este şi el în proces de eliberare, sau poate chiar s-a schimbat, de aceea am vrut să conversăm. Înţeleg situaţia şi normal că nu îmi doresc să intru în probleme mai complicate. Mă bucur că aveţi acest filtru de a scuti alte tragedii. Domnul să vă călăuzească în tot ce faceţi.
Mircea
Sunt foarte marcat de ce i se întâmplă lui Robi. Într-o situaţie aproape identică sunt eu. Mă văd pe mine prin el.
