Cum să te protejezi de infectarea cu HIV/SIDA? (5 sfaturi)

 

de Preot Vasile Filat

 

1 Decembrie este ziua mondială când sunt comemorate victimele pandemiei HIV/SIDA. Elevii la şcoală au primit tema să scrie un eseu despre pericolul infectării cu această boală incurabilă până acum, care, cu siguranţă, îl face pe orişicare om, şi mai cu seamă pe tineri, să se gândească la posibilele pericole de infectare şi cum să se protejeze de ele. În acest articol voi prezenta cinci sfaturi practice care vor ajuta pe fiecare băiat şi fată, bărbat şi femeie să se protejeze de infectarea cu HIV/SIDA.

 

1. Practică doar sexul protejat cu adevărat

 

Dumnezeu este creatorul omului şi a sexualităţii lui. Tot Dumnezeu a rânduit ca relaţia sexuală să fie doar pentru bărbatul şi femeia care au întrat în legământul căsătoriei, când a spus: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup”  (Geneza 2:24).

 

Dumnezeu protejează relaţia sexuală şi sănătatea oamenilor, atât timp cât ei practică această relaţie doar în limitele căsătoriei. Orice relaţie sexuală în afara căsătoriei este una păcătoasă, condamnată de Dumnezeu şi de partenerul de căsătorie şi aduce după sine consecinţe grave. Şi atunci când Dumnezeu nu te mai protejează, nu mai există nicio altă protecţie sigură.

 

2. Nu te lăsa înşelat de prezervativ

 

Posibil că a venit cineva la şcoala unde învăţaţi sau la universitate şi v-a vorbit puţin despre pericolele acestei pandemii, şi apoi v-a dat câte o broşură întitulată „Stilat, modern şi protejat”, al cărei mesaj în întregime te provoca la relaţii sexuale în afara căsătoriei, pentru că acolo nu se vorbea aproape nimic despre căsătorie, iar despre sex se vorbea ca despre o necesitate fiziologică fără care nu poţi exista dacă nu ţi-o satisfaci zilnic. Culmea a fost că virginele au fost numite acolo „ciori albe” tocmai pentru că s-au păstrat virgine şi se păstrează aşa pentru soţii lor. Mai mult, după ce v-au dat acele broşuri, v-au mai dat şi câte un prezervativ, iar la alţii chiar câte cinci prezervative, ca să vă „protejaţi” de infectarea cu HIV/SIDA. Fii sincer şi recunoaşte că atunci când ai primit prezervativul te-ai gândit mai puţin la pericolul infectării cu HIV/SIDA şi mai mult ţi s-a stârnit curiozitatea să faci sex şi să faci acum. Pe un portal am văzut pozele fetelor din clasa 9-a care puneau în buzunarul de la pantaloni prezervativele şi zâmbeau cu o privire care arăta ca şi cum chiar atunci erau pornite să facă sex, şi prin privirea lor invitau şi pe alţii la aceasta. Crezi că cei care s-au infectat până acum de HIV/SIDA, n-au auzit sau nu au ştiut de prezervative? Sau nu le-au folosit? Ei au fost prinşi în imoralitatea lor şi nu pot fi salvaţi prin prezervativ, pentru că în Biblie scrie: „Nu vă înşelaţi! Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit: ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7). Continuă aici

 

 

Folosit cu permisiune de pe www.moldovacrestina.net.

 

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.

 

 



(c) Copyright 2008 - 2010 ContraCurentului.com. Toate drepturile rezervate.

Termeni şi Condiţii  |  Administrare