Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de G.C.

Majoritatea celor care vor citi aceste rânduri vor fi întru totul de acord cu faptul că a fi gay şi a fi creştin sunt două realităţi complet opuse, doi termeni şi două situaţii care se exclud reciproc. Voi folosi doar o singura dată termenul  „gay creştin” şi când spun acest lucru nu mă refer la două situaţii diferite, ci la una singură, adică viaţa de creştin pe care o trăieşte o persoană care are înclinaţie sexuală faţă de acelaşi sex. Cineva cu o astfel de înclinaţie, dobândită într-un fel sau altul, care a practicat sau nu relaţii de acest gen, aude Cuvântul lui Dumnezeu într-o anumită împrejurare, capătă credinţa spre mântuire, recunoaşte şi admite ca Hristos este singura cale de mântuire şi începe să meargă pe calea Lui.

Dar atenţie! Ce se întâmplă cu un astfel de om este o situaţie care se întâmplă tuturor.  „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”, nu este nimeni altfel decât celălalt. (Romani 3:9, 3:23). Cu alte cuvinte nu contează înaintea lui Dumnezeu cine eşti, de unde vii, ce ai făcut, ci doar încotro te îndrepţi după ce L-ai cunoscut pe El. Cine ştie ce ai făcut tu înainte de a-L întâlni pe Hristos? Cine ştie ce lucruri, de care acum îţi este ruşine măcar să gândeşti că le-ai făcut? Nu ştie nimeni, decât Dumnezeu! Poate anumite lucruri le cunosc şi alţii, dar în adâncul inimii tale ştii că sunt lucruri pe care le-ai comis şi pe care le ştie numai Dumnezeu, care te-a iertat când le-ai mărturisit. Nu-i aşa că acest lucru îţi dă un sentiment de satisfacţie? Nu-i aşa că „pacea care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7) ţi-a inundat inima? Bineînţeles că aici nu vorbesc de pseudo - pocăiţii care zic: „Eu nu am furat”, „Eu nu am dat în cap la nimeni”, „Eu n-am despărţit casa nimănui”. Aceia nu sunt pocăiţi, ci moralişti.

Ei bine, nu mai contează ce ai făcut. Mă auzi? Nu mai contează ce ai făcut înainte de pocăinţă, atâta vreme cât atunci când I-ai cerut iertare lui Dumnezeu El te-a iertat după cum ţi-a promis. Şi o face încă ori de câte ori păcătuieşti şi îţi ceri iertare (1 Ioan 1:9). Dar trebuie să ştii şi să conştientizezi că acest lucru se întâmplă cu oricine face la fel.  Dumnezeu nu te-a tratat pe tine altfel decât i-a tratat sau cum îi va trata pe alţii. Şi te-ai trezit deodată în Biserica lui Hristos, a sfinţilor consideraţi aşa pentru că au fost ca şi tine spălaţi în sângele lui Hristos. Da, ai fost născut din nou şi te bucuri acum de privilegiul de a fi cu Dumnezeu, în casa Lui. La gestul tău de întoarcere la Domnul au asistat înşişi îngerii din cer (Luca 15:7). Zâmbeşti, te bucuri, cânţi, poate chiar predici în biserica… până când afli că în adunarea pe care o frecventezi există un frate sau o soră care se luptă cu înclinaţia sexuală faţă de persoane de acelaşi sex.  Şi deodată, în locul bucuriei şi a satisfacţiei, pe faţa ta apar pete mari vinete şi broboane reci de sudoare iţi brăzdează fruntea. O scârbă necontrolată, venită dintr-un loc din care credeai că totul este mort, adică din firea ta pământească, îţi răstoarnă pe dos toată „teologia” ta subţire. Ce s-a întâmplat? Posibil să se fi schimbat Dumnezeu? Ia să vedem: „Căci Eu sunt Domnul; Eu nu mă schimb” (Maleahi 3:6). Ups!

Nu cumva credeai că Biserica este deja în slava cerului şi că fraţilor le mai lipseau doar aripile pentru a fi ca îngerii? Nu te condamn pentru aceasta. Atitudinea ta este nu numai de condamnat, ci şi de compătimit. Sunt cel puţin două ipoteze: ori eşti „copil în credinţă” (1 Corinteni 3:1-2), ori eşti „fariseu”. Şi într-un caz şi într-altul Satana se foloseşte de tine ca să dezbine biserica; să o arate nu sfântă, curată şi fără prihană, cum şi este în adevăr, ci slabă, lipsită de autoritate, murdară, pătată.

Dacă eşti copil în credinţă, această stare poate fi schimbată prin maturizare sprituală. Fii smerit; recunoaşte că lumea nu s-a oprit în dreptul tău, că oricât de multe lucruri ştii şi ai învăţat, mai este loc pentru mai bine şi mai mult. Şi mai presus de toate, să ai mereu în minte şi inimă faptul că Dumnezeu nu este ca tine (Psalm 50:21). Deci nu-L trage pe El după ideile şi concepţiile tale.

Daca eşti „fariseu” în credinţă, pentru tine şi pentru toţi ca tine, oricâţi sunt, Isus, ca şi celor din vremea Lui, le zice: „N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi” (Matei 9:13). Deci dacă ai văzut un „păcătos” în biserică, este ceva normal. Aceasta este Biserica! „Spitalul lui Dumnezeu”, cum o numea cineva. Şi în spital se internează oameni bolnavi, nu cei sănătoşi. La spital sunt doar cei bolnavi, afară de situaţia când eşti acolo în vizită. Aşa că decizi: ori eşti bolnav (păcătos) şi ai nevoie de vindecarea lui Dumnezeu, fără să pândeşti prin saloane după bolile altora, ori eşti „în vizită” şi atunci eşti mai rău decât cei bolnavi, dar care sunt internaţi. Internaţi acolo unde Hristos este Medicul Suprem şi unde fiecare boală (păcat), oricât de gravă, îşi găseşte leacul sau măcar alinarea, până când cu toţii vom fi transferaţi în Împărăţia Lui, unde boala, păcatul, moartea nu îşi mai au locul.

Trei exemple ale unor oameni ai lui Dumnezeu sper că te vor ajuta să gândeşti altfel despre cei care se confruntă cu acest gen de păcat, ca să înţelegi că un om mântuit şi primit de Dumnezeu în Biserica Lui, nu este numit şi văzut în funcţie de păcatele pe care le-a comis, cu atât mai puţin în funcţie de o anumită înclinaţie.

David, împăratul lui Israel , a comis o crimă, fiind complice la uciderea unuia din soldaţii săi. De fapt complice e puţin spus, a lipsit doar faptul că nu el personal l-a omorât, dar în rest tot ce s-a întâmplat a fost intenţia şi planul lui direct (2 Samuel 11) Ulterior David s-a pocăit, şi-a recunoscut nelegiuirea şi a fost iertat. Păcatul lui a determinat nişte consecinţe negative asupra sa, dar niciodată Dumnezeu sau oricare altcineva nu l-a numit şi nu l-a etichetat drept „criminal”. Din contră, el a fost întotdeauna „omul după inima lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 13:22).

Maria din Betania, sora Martei şi a lui Lazăr, a rămas în istoria creştinismului nu ca o păcătoasă, ci ca femeia care a spălat picioarele Isus cu lacrimile ei şi care I le-a şters cu părul ei, pentru ca apoi să-I ungă capul cu mir de alabastru spre îngroparea Lui (Ioan 11:2, 12:1-8). Despre ea Hristos spune „oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta în toata lumea, se va istorisi ce a făcut femeia aceasta spre pomenirea ei” (Marcu 14:9). Spre pomenirea ei ceea ce a făcut faţă de Isus, nu faptul că a fost păcătoasă.

Pavel, apostolul, alias Saul, care a fost complice la uciderea lui Ştefan (Faptele apostolilor 8:1) îl întâlneşte pe Hristos pe drumul Damascului şi viaţa lui devine una dedicată Celui pe care Îl prigonea. În toată istoria creştinismului Pavel este numit şi ştiut nu drept un criminal, cel care participa la omorârea creştinilor, ci ca apostolul lui Hristos, apostolul neamurilor.

Sunt suficiente exemplele? În mod normal ar trebui să fie. Şi acum te întreb pe tine: în biserică te strigă sau te etichetează cineva „mincinosul”? (o singură minciunică este suficientă pentru a fi considerat vinovat (Exod 20:16), sau „criminalul” (o singură dată a fost suficient să gândeşti rău despre fratele tău (Matei 5:21-22), sau „curvarul” (o singură dată a fost suficient să te uiţi la o femeie mai mult decât era permis (Matei 5:28)? Categoric, nu! Toată lumea iţi spune „frate”.

Ei bine,  „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. (Matei 7:12) Şi dacă vreodată în adunare mai găseşti motive să judeci pe cineva (înclinaţia gay fiind unul dintre acestea), adică să judeci pe fratele tău pentru care a murit Hristos, mai adaugă în mintea ta faţă de cele de mai sus şi următoarele două idei:

1. „Nu e treaba măgarului unde îşi paşte păstorul oile” (zicală populară).

2. Adunarea unde te afli şi tu este Biserica lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos, deci este a Lui, El este Stăpânul şi El primeşte şi acceptă pe cine vrea. Cine eşti tu ca să I te împotriveşti? (1 Corinteni 12:27, Romani 9:20-21).

În Biserica lui Hristos nu sunt mincinoşi, criminali, preacurvari sau homosexuali. Mă refer în ce priveşte eticheta. Nici măcar femeie sau bărbat, rob ori slobod, iudeu sau grec şi oricare alte diferenţe de acest gen. Suntem cu toţii „copii ai lui Dumnezeu” (Galateni 3: 26-29), fraţi în credinţă, care tragem la acelaşi jug şi nădăjduim că împreună vom apuca să moştenim pe deplin  Împărăţia lui Dumnezeu la care am fost chemaţi. „Toţi greşim în multe feluri” (Iacov 3:2), dar am fost adunaţi laolaltă să ne sprijinim, să ne ajutam, să ridicăm pe cel căzut şi să plângem împreună cu el. Dacă în biserică nu se întâmplă acest lucru, unde în altă parte se va realiza?

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.