Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de Danny

Era duminică noaptea şi predicam la Biserica Comunităţii St Jamestown, unde pastorul Mike Grady ne invitase pe Alice şi pe mine ca să vorbim. Mike ne spusese că această biserică din zona comercială fusese un salon de înfrumuseţare şi că era dedicată acum gloriei lui Dumnezeu. Faptul că am realizat că predicam într-un fost salon de înfrumuseţare mi-a vorbit cu putere, din cauza locului de unde m-a scos El. Domnul mi-a imprimat în memorie Ieremia 30:17: „Dar te voi vindeca, şi îţi voi lega rănile, zice Domnul. Căci ei te numesc: Cel izgonit”. Atât de mult din viaţa mea trecută includea fantezii despre activităţile care aveau loc într-un salon de înfrumuseţare, fantezii de care m-a eliberat Dumnezeu. Aveam aproximativ 23 de ani când am intrat în biroul pastorului meu şi i-am făcut cunoscut cel mai mare secret al meu, dorinţa mea de a purta îmbrăcăminte feminină. Ca şi creştin aveam o dorinţă disperată de a avea pacea care rămâne, şi totuşi aveam un stil de viaţă secret. Toate cărţile spuneau că sunt travestit şi că nu există vindecare. Chiar dacă mă simţeam prins în capcană, credeam că trebuie să existe un răspuns.

Această dorinţă de a purta îmbrăcăminte feminină a crescut din gânduri neînsemnate ca şi copil, la o luptă zilnică în adolescenţă şi în primii ani după ce am trecut de 20 de ani. Obiceiul a început destul de nevinovat când aveam cam 8 ani: am pus corsetul bunicii mele şi m-am simţit bine. Totuşi, nu era prima dată când eram atras de îmbrăcămintea şi de coafura feminină. Când eram mic plângeam până ce bărbaţii mă ridicau.

Mama, bunica şi noi, cei trei băieţi, am locuit într-un sat mic până am împlinit 10 ani. Tatăl meu lucra la sută de mile depărtare şi venea să ne viziteze de patru ori pe an. Dar Dumnezeu ne-a oferit o figură parentală minunată într-un fermier vecin, şi noi, cei trei băieţi, am petrecut un timp minunat cu el.

Uneori prietenii din copilărie treceau dincolo de distracţiile admise şi în acest fel cel mai bun prieten al meu m-a făcut să experimentez lucruri pe acre doi băieţi nu ar fi trebuit niciodată să le experimenteze. Din cauza acestui abuz, am purtat în mine o ruşine care m-a făcut să evit să fiu îmbrăţişat de bărbaţi. Am început să petrec timp având fantezii despre cineva care va veni şi mă va transforma în fată. În acel timp toată familia noastră mergea la biserică, şi totuşi am păstrat toate acele sentimente înăuntrul meu.

Când au început anii adolescenţei, ne-am mutat la Toronto ca să fim cu tatăl meu, şi aceasta a fost grozav. Cu toate acestea, la 13 ani, când alţi băieţi se uitau după fete, eu am început să-mi pun în secret părul pe bigudiuri şi să port eşarfe. Acest lucru, împreună cu nevoile tinereţii, mă stimula sexual. Pentru mine, sexualitatea însemna să mă îmbrac ca o fată şi să împlinesc fanteziile în creştere care îmi invadau mintea.

De ce făceam acele lucruri şi de ce aveam acele impulsuri? Creşterea mea fără tată, abuzul sexual prin care am trecut şi faptul că eram înconjurat de femei adulte au fost toate fapte care au contribuit la dezvoltarea impulsurilor mele. Apoi dependenţa mea de fanteziile despre femei, ca şi alte lucruri au alimentat stilul meu de viaţă. Faptul că am părăsit şcoala la 15 ani m-a făcut să fiu şi mai confuz, şi chiar dacă aveam un prieten apropiat care era întotdeauna acolo pentru mine, nu i-am spus niciodată. Presiunea financiară din familie şi singurătatea din timpul adolescenţei m-au făcut să evadez într-o lume a fanteziei, unde îmi trăiam visele secrete.

Am petrecut ore întregi în biblioteci, căutând imagini cu femei cu părul pe bigudiuri ca să pot experimenta plăcerea sexuală; era o adevărată provocare pentru mine. Vedeam femeile ca fiind perfecte şi frumoase şi îmi doream mult să fiu femeie. Cei care mă cunoşteam nu ştiau despre lupta pe care o duceam. Mergeam din magazin în magazin căutând ceva ce ar fi purtat o femeie. Întotdeauna urmăream acelaşi tipar: cumpăram un articol de îmbrăcăminte, îl puneam, mă excitam, îl aruncam şi apoi simţeam vină şi ruşine zile în şir. Ceea ce credeam că mă va împlini mă făcea să fiu foarte gol pe dinăuntru.

Când aveam 21 de ani, tatăl meu aplecat acasă ca să fie cu Isus. Astfel, când mama era plecată şi eram singur, aveam libertatea să mă îmbrac ca o fată. Plănuiam zile întregi ce să cumpăr: peruci, rochii, bigudiuri şi pantaloni strâmţi. Dacă ar exista o fotografie care să arate cum eram în acele zile, aşa eram.

Mă îmbrăcam cu toate şi simţeam plăcere sexuală, iar apoi le aruncam şi simţeam vină şi ruşine. Deşi devenisem creştin la vârsta de 8 ani, vina pe care o simţeam acum m-a făcut să îmi rededic viaţa lui Dumnezeu. Dar mă luptam atât de tare încât mă plimbam pe străzi noaptea, fiindu-mi teamă să fiu singur acasă, pentru că ştiam că voi face ceva ce voi regreta mai târziu.

Era foarte greu să-i fac cunoscut trecutul meu pastorului meu. Dar când m-am dus la el, nu a râs deloc, nici nu a fost şocat sau ruşinat. A ascultat şi s-a rugat pentru mine, şi din când în când îmi spunea: „Într-o zi vei fi liber”. Nu ştiam că faptul că m-am dus la pastor a fost primul pas spre eliberarea mea! Domnul a folosit şi alţi oameni care au spus: „Eşti aşa cum te-a făcut Dumnezeu (bărbat), aşa că porneşte de acolo”, şi „Domnul vrea să intri în Cuvânt pentru că te va face iar bărbat”.

Dumnezeu lucra uneori minunat, dar eram încăpăţânat şi cădeam iar şi iar în ispită. Mă trezeam gândindu-mă la îmbrăcămintea şi coafurile femeilor când mergeam la culcare, şi acestea erau primele gânduri din mintea mea dimineaţa. Rezistam o săptămână sau două, dar apoi păcătuiam şi simţeam teamă şi vină. Aceste gânduri şi sentimente contradictorii m-au făcut să mă gândesc la sinucidere. Era ca şi cum duşmanul îmi spunea: „Nu vei fi niciodată liber”. Totuşi, Dumnezeu era acolo şi m-a încurajat. Pe Strada Huntley nr. 100, El mi-a vorbit spunând: „Te iubesc aşa cum eşti”. Răspunsul meu a fost: „Doamne, eu mă urăsc, Tu cum mă poţi iubi?”.

Pastorul meu mi-a recomandat consilierea creştină, dar când primul consilier mi-a spus: „Consiliez pe cineva cu problema ta de şapte ani”, i-am spus la revedere. Mai târziu am găsit un consilier care a vorbit, a ascultat, a plâns şi a învăţat despre unele din problemele de bază. Am privit şi la muzica şi autorii creştini care ofereau speranţă, şi după ce am împlinit 20 de ani am început să am întâlniri. Din când în când cădeam, dar Dumnezeu era acolo şi nu a renunţat niciodată la mine. Anii de confuzie nu dispar niciodată peste noapte, şi astfel a fost nevoie de ani şi ani ca să fiu liber.

Pe 25 ianuarie 1980 am întâlnit-o pe Alice şi doi ani mai târziu ne-am căsătorit. Îi spusesem totul şi simţeam că voi fi bine. Aş vrea să pot spune că am fost OK. Regret faptul că am cedat ispitei şi că am rănit-o pe Alice de multe ori. Am minţit şi i-am ascuns lucruri, dar Dumnezeu era acolo ca să vindece. În cele din urmă, am mers la Eastern Pentecostal Bible College, iar apoi ne-am simţit îndemnaţi să ne întoarcem la Toronto ca să slujim. Chiar şi după trei ani de colegiu biblic şi zece ani de căsătorie, tot mai cădeam în ispită uneori, deşi mai rar, când vedeam o femeie într-o rochie grozavă sau cu părul pe bigudiuri.

Dar Domnul continua să mă vindece şi să mă schimbe. Am găsit pe cineva prin Exodus North America, Reverendul Jerry Leach de la Crossover Ministries, care m-a ajutat să văd că nu eram singur în aceste lupte şi că libertatea era reală. Cum îmi doresc să fi ştiut despre misiunile Exodus mai devreme! De asemenea, prin dare de seamă şi citirea Cuvântului, ca şi prin alte materiale bune, m-am dezvoltat în interior şi mi-am întărit mai mult imaginea masculină. Alice, soţia mea, este atât de minunată, iar eu încă învăţ să fiu un soţ bun.

În 1992, Domnul ne-a îndemnat să slujim în comunitatea gay. Aceasta s-a întâmplat printr-o înlănţuire de evenimente, văzând nevoia şi simţindu-ne chemaţi. Nu ne-am aruncat în misiune, dar faptul că eram implicat în bisericile penticostale a condus la ordinarea mea, oferind baza pentru această misiune. Datorită trecutului meu şi în ciuda faptului că nu am fost niciodată gay, tot a trebuit să mă confrunt cu teama de a intra în comunitatea gay, un loc nefamiliar. Cam pe vremea aceea am învăţat mai multe despre Exodus, un prieten numit Al mi s-a alăturat, iar împreună am început ceea ce avea să devină New Hope Outreach. Domnul ne-a confirmat că vroia să facem aceasta după ce Alice şi cu mine L-am căutat în rugăciune. Una din motivaţiile care mă conduc este sentimentul de neajutorare prin care am trecut; şi deşi nu toată lumea simte la fel, oricine are nevoie să audă că poate eliberat de Isus.

Acum, în 2004, New Hope Outreach, cu sloganul de misiune: „Să ajungem cu Evanghelia la cei cu stiluri de viaţă alternative”, este afiliată la Adunările Penticostale din Canada şi la Exodus North America şi continuăm să ajungem cu Evanghelia la gay şi la cei cu stiluri de viaţă transgender. Misiunea noastră este clădită pe respectul şi dragostea faţă de oameni în Împărăţia Sa.

Am să-I mulţumesc pentru multe lui Dumnezeu în 2004: eliberare de stilul de viaţă travestit, prin harul Său, prin dragostea Lui nesfârşită şi corectarea Lui; pentru darul unei soţii frumoase şi masculinitatea mea restaurată. Sunt de asemenea mulţumitor pentru pastori, prezbiteri, consilieri şi prieteni evlavioşi, care au ascultat şi cărora le-a păsat, şi pentru autorii care s-au adresat problemelor identităţii de gen. De asemenea Îi mulţumesc Domnului pentru Adunările Penticostale din Canada şi pentru Exodus. Uneori mă întreb unde aş fi astăzi, dacă pastorul meu m-ar fi respins sau ar fi râs. Deci sunt eu tot ce vrea Dumnezeu să fiu? Nu! Prin harul Lui, lucrează încă în ceea ce mă priveşte.

„Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.tgifhope.org.

Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.