Robert
Sunt un tip OK. Lucrez şi sunt student. Mi-ar fi foarte greu să recunosc în public că sunt gay.
Când m-am născut, părinţii mei erau foarte tineri. Tata avea 20 ani, mama 19. Deşi erau atât de tineri, s-au căsătorit. Am un frate cu un an mai mare decât mine. El este un tip normal.
În timp, tatăl meu a devenit alcoolic. S-a sinucis la vârsta de 38 de ani. Numai el ştie de ce a făcut-o. L-am găsit mort în casă, spânzurat de ţevile din baie. Nu ştia că o să-l găsesc eu, se aştepta să vină mama înaintea mea. Casa era plină de sânge, pentru că îşi tăiase venele la ambele mâini. Am avut un şoc în momentul acela. Aveam 18 - 19 ani.
După moartea tatălui meu am început să consum droguri, heroină injectabilă. De unde aveam bani? Lucram, luam şi de la mama. M-am drogat timp de trei ani şi jumătate. Mulţi prieteni de-ai mei au murit aşa, dar eu am reuşit să scap cu ajutorul mamei. Este asistentă la spital. Am făcut tratament, perfuzii şi am luat metadonă. Nu m-am mai drogat din 2004 şi nici nu mai vreau, pentru că ştiu prin ce am trecut. Acum sunt bine, nu mai iau metadonă, nu consum niciun fel de alcool, deşi lucrez într-un restaurant. În schimb fumez două pachete de ţigări pe zi.
De la moartea tatălui meu m-am schimbat. Mi-au apărut atracţii homosexuale. Par masculin, dar îmi plac băieţii. Ai mei nu ştiu că sunt gay, de fapt nimeni nu ştie. Mă feresc. Aveam anumite gesturi, un mers ca de manechin, dar m-am uitat cum merg bărbaţii şi i-am imitat. Acum merg normal, degajat, dar nu neobişnuit.
Cu ultima mea prietenă am fost împreună un an şi şase luni, apoi ea a plecat din ţară pentru studii. La plecare i-am spus că ochii care nu se văd se uită. De curând m-a anunţat că şi-a găsit pe altcineva acolo. Cu ea sau fără ea, viaţa merge înainte. Sunt o mulţime de fete. Problema este că nu mă simt aşa de bine cu fetele cum m-aş simţi cu un bărbat. Când fac dragoste cu o fată mă gândesc la bărbaţi. Aşa mă excit foarte repede. Dar nu este bine.
Până acum nu am făcut nimic cu niciun bărbat. Mă întreb dacă pot scăpa, ca să îmi placă doar fetele? Vreau să fiu ajutat să îmi revin. Să duc o viaţă normală, ca toţi ceilalţi. Sper să reuşesc.
După un an ...
În ultimul timp au avut loc schimbări mari în viaţa familiei mele.
Deşi ştia ce s-a întâmplat cu tatăl nostru, fratele meu bea mult. Când era treaz, vorbeam cu el, promitea că nu va mai bea, dar a doua zi o lua de la început. Pentru că dădea toţi banii pe băutură, nu-şi mai cumpăra nimic şi purta hainele mele fără să-mi ceară voie, sau le vindea ca să-şi ia de băut. Câştigam bine şi mă invidia pentru asta. Mi-a spart televizorul, îmi distrugea lucrurile. Eram cei mai mari duşmani, deşi el era cu numai doi ani mai mare decât mine. Din această cauză am plecat de acasă şi am stat cu chirie câteva luni. Când m-am întors, s-a întâmplat nenorocirea.
Într-o noapte, stăteam amândoi în faţa blocului, fiecare cu prietenii lui. Fratele meu a băut iar. La 1 noaptea am vrut să ne întoarcem acasă. Când am ajuns în apartament, am auzit un zgomot puternic în urma mea, iar el nu era nicăieri. Urcând scările, beat fiind, s-a dezechilibrat şi a căzut în cap, pe ciment, de la etajul trei. Era într-o baltă de sânge. 72 de ore medicii nu au putut să intervină nici măcar cu perfuzii, până nu a ieşit alcoolul din organism. Apoi a fost operat pe creier. După o comă de două săptămâni şi două luni de spitalizare, l-am luat acasă.
Acum îşi foloseşte mâinile bine, mănâncă singur, dar nu mai poate merge, din cauza atrofierii muşchilor datorită nemişcării îndelungate, aşa că va trebui să-l internăm pentru recuperare. A orbit complet. Are momente de luciditate şi momente în care nu ne cunoaşte. Nu ştie ce s-a întâmplat cu el, nici că a fost operat pe creier; nu i-am spus. Iar eu, cel pe care îl ura, am ajuns să am grijă de el în cele mai mici amănunte.
De atâta suferinţă şi oboseală – el o scoală cam la o oră, două ore noaptea – mama a slăbit mult. Ţin la ea ca la ochii din cap şi o ajut la îngrijirea fratelui meu, pentru că singură nu s-ar descurca, în primul rând pentru că nu are putere. Pe lângă aceasta, bunica din partea mamei are semipareză în urma unui accident cerebral şi acum locuieşte cu noi. Cu rudele din partea tatălui ne-am răcit, pentru că după moartea lui ne-au acuzat că noi l-am omorât, deci nu avem de la cine să cerem ajutor. Nenorocirile au venit asupra familiei noastre una după cealaltă: sinuciderea tatălui meu, boala bunicii, accidentul fratelui meu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat de droguri, cu ajutorul mamei mele.
Poate vă întrebaţi de ce v-am povestit despre fratele meu? Pentru a vă face cunoscute schimbările care au avut loc în viaţa mea în ultimele luni şi pentru a arăta ravagiile pe care le poate face alcoolul în viaţa unui om şi a celor apropiaţi lui. La numai 30 de ani, fratele meu a ajuns să se chinuie pe sine şi să ne chinuie şi pe noi.
Este însă şi ceva bun în viaţa mea. Cu atâtea probleme, nici nu mă mai gândesc la bărbaţi. Mă ocup de serviciu şi de ai mei. Prietena mea, despre care credeam că m-a înşelat, de fapt nu a făcut-o. Suntem din nou împreună. M-a chemat în străinătate, dar de dragul familiei am rămas în ţară, ca să am grijă de fratele meu. Prietena mea mă înţelege, dar peste doi ani voi avea 30 de ani. Vreau să am familia mea, copii. Vreau să mă căsătoresc.
Autorul a folosit un pseudonim.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
