Dumnezeu te iubeşte, schimbarea este posibilă

de John Smid

Părăsirea unei relaţii gay a fost doar primul pas către găsirea unei eliberări reale de trecutul meu.

„John, nu mai trebuie să trăieşti astfel”, mi-a spus o voce într-o seară în 1982. Nu ştiam că o asemenea afirmaţie simplă, în timpul unei slujbe la biserică, va avea asupra mea un efect care avea să îmi schimbe viaţa.

Ajunsesem deja să înţeleg că Isus este Mântuitorul meu şi că Biblia este o carte pasionantă, dar viaţa mea era tot complet legată de stilul de viaţă homosexual. Cuvintele pe care le-am auzit în noaptea aceea nu au fost audibile, dar au fost absolut clare pentru mine. Dumnezeu tocmai îmi dăduse speranţa de care aveam nevoie pentru a înfrunta doi dintre cei mai dificili ani din viaţa mea.

Acei doi ani au fost plini cu faliment relaţional şi cu speranţe pierdute. Până în acel moment al vieţii mele, fusesem conştient de mântuirea mea, dar nu înţelegeam cu adevărat ce avea Dumnezeu de spus despre homosexualitate. Credeam că o relaţie homosexuală cu un alt creştin va merge, dar indiferent cât de mult mă străduiam, tot aveam un gol adânc în inimă pe care niciun bărbat nu-l putea umple. Mă temeam de lucrul cel mai de temut: să nu fiu singur.

În săptămâna Sfântului Valentin în 1984, am luat una din cele mai grele hotărâri din viaţa mea. În loc de trandafiri roţii şi romantism, am început să ies dintr-o relaţie de trei ani. Adevăratul Iubit al sufletului meu îmi cerea să fac o alegere. Puteam să aleg fie să merg la o pensiune creştină de weekend pentru celibatari, ceea ce era destul de ameninţător pentru iubitul meu, fie să continui dependenţa relaţională şi sexuală.

O biserică nouă pe care o găsisem mi-a oferit ceva ce nu mai văzusem niciodată înainte. Pentru prima dată în viaţa mea, relaţionam cu bărbaţi care păreau să fie iubitori, sensibili, şi care mă susţineau fizic şi emoţional, totul într-un context non-sexual. Pensiunea pentru celibatari îmi oferea ceva ce căutasem toată viaţa: un mediu social cu alţii de vârsta mea, care reflecta credinţa mea creştină. Am fost crescut într-o familie catolică unde tatăl era în mod clar dedicat lui Dumnezeu, dar se părea că nu puteam găsi un loc căruia să îi aparţin cu adevărat. Am renunţat la „religie” când m-am căsătorit cu prima mea soţie, crezând că mă puteam descurca singur.

Cum mă voi acomoda la pensiune? mă întrebam neliniştit. Cea mai mare temere a mea era că trebuia să împart o cameră de hotel cu alţi trei bărbaţi. Dacă ştiau că ieşeam dintr-o relaţie homosexuală? În timpul primei mele nopţi într-un pat dublu cu unul dintre ei, m-am simţit ca o mumie înfăşurată în fâşiile nesiguranţei. Nu am dormit o clipă, de teamă că aş putea da peste el în somn.

Dar Dumnezeu a fost incredibil de îndurător cu mine în acel weekend. Niciodată în viaţa mea nu avusesem parte de atât de multă încurajare şi încântare fără vina păcatului. Cu toate acestea, după întoarcere, lucrurile au devenit puţin instabile şi m-am simţit îndemnat să-l chem din nou pe fostul meu iubit. Aşa cum făcusem de multe ori în trecut, l-am manipulat, convingându-l să vină la mine acasă. Apoi am căzut în vechiul meu obicei şi am întreţinut relaţii sexuale în acea noapte.

Ce aveam să fac acum? Tocmai încălcasem principiile noii mele vieţi. Cum ar reacţiona noii mei pastori dacă le-aş spune despre luptele mele cu homosexualitatea? Am stabilit o întâlnire cu Dennis, pastorul celibatarilor. Aflându-mă în biroul lui, i-am spus tot adevărul, fără să-mi atenuez cuvintele. Îl testam cu povestea mea.

Pastorul Dennis s-a uitat la mine cu compasiune şi a făcut o afirmaţie pe care o ţin încă bine minte. „John, ai dreptate. Homosexualitatea este greşită”. A citit pasajul din Romani, apoi a spus să-mi va rămâne alături şi că va lucra cu mine ca să mă ajute să mă eliberez de acest păcat. Nu exista nicio judecată, nicio teamă, doar dedicare. Era tot ce aveam nevoie pe atunci. Vroiam atât de mult să fiu acceptat în lumea străină şi misterioasă a bărbaţilor „hetero”! Cuvintele lui erau ca apa dătătoare de viaţă pentru sufletul meu uscat, însetat.

După acea conversaţie cu Dennis, nu am mai căzut niciodată în acte homosexuale. În câteva săptămâni, am găsit un grup mic de prieteni din biserică care mă iubeau şi mă vroiau în vieţile lor. În sfârşit am găsit locul căruia să-i aparţin pe care îl vroiam. Clark, Debbie, Dawna, George şi alţii au devenit repede sistemul meu de suport în viaţă. Le-am spus despre homosexualitatea mea şi la început au fost uimiţi. Dar au rămas toţi cu mine, la fel ca pastorul meu. Nimeni nu m-a respins din cauza luptelor mele.

Dumnezeu ştia că aveam nevoie de un scop pentru a fi în grupul celibatarilor, aşa că i-a dat inspiraţia pastorului meu să-mi ceară să slujesc în misiune conducând întâlnirile săptămânale ale celibatarilor. După aceea am devenit implicat ca şi coordonator al întregii misiuni de joi seara. Dumnezeu îmi dădea un scop. Aveam valoare şi daruri şi alţii puteau câştiga din experienţa mea.

Prietenul meu Clark a devenit un vas pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a mă vindeca în mare măsură. Petreceam o noapte în fiecare săptămână doar vorbind. Clark îmi era dedicat; nu îi era teamă de luptele mele trecute sau prezente. Avea încredere în mine în ceea ce privea propriul lui trecut. Clark putea vorbi despre orice. Era încrezător în masculinitatea lui, astfel încât nu se simţea ameninţat de problemele mele homosexuale.

Ceas după ceas, Dumnezeu îmi dădea relaţii. George şi cu mine petreceam timp împreună. George era interesat să mă cunoască. Îmi punea întrebări şi pătrundea adânc în viaţa mea, făcându-mă să analizez sentimentele şi gândurile care se clădiseră de-a lungul anilor.

Debbie, Dawna şi alte femei erau surorile mele în Domnul. Mă plăceau şi mă vroiau în jurul lor. Nu am fost ridiculizat sau necăjit, aşa cum am fost mai înainte în viaţă. Acest mic grup de prieteni a devenit o sursă de vindecare pentru mine.

Nu era totul perfect. Încă mă duceam la biserică şi mă supăram, simţind că nu puteam cere rugăciunea la altar pentru dorinţele mele homosexuale. Nu îndrăzneam să vorbesc în faţa bisericii despre acest subiect. Nu ştiu de unde a venit acest sentiment, pentru că nu fusesem niciodată respins de cineva din biserica noastră în această privinţă. Dar dintr-un anumit motiv, duşmanul lupta cu dorinţa mea de a cere rugăciune pentru această problemă de la oamenii din biserică pe care nu îi cunoşteam.

Deşi atinsesem acum abstinenţa sexuală, am realizat că nu aşteptam cu nerăbdare o viaţă de celibat. Vroiam să găsesc o persoană specială cu care să-mi pot petrece viaţa. Vroiam să încerc din nou căsătoria, de data aceasta în modul corect. Dumnezeu era acum în viaţa mea ca să-mi arate cum şi ce să fac ca să trăiesc viziunea unei tovărăşii de o viaţă. O căsătorie sfântă era o speranţă pentru viitorul meu.

După ce m-am întâlnit cu mai multe femei, o fată a început să-mi acorde o atenţie specială. Vileen venea la mine acasă ca să mă privească atunci când tundeam iarba. Ce romantic! În sfârşit am văzut chemarea ei la „căsătorie” şi am început să o cunosc mai bine. Am invitat-o să petreacă o seară cu mine şi cu cele două fiice ale mele (din prima mea căsătorie). A mers foarte bine, ca şi primele noastre luni de întâlniri. Am devenit foarte apropiaţi.

Dintr-odată, bum! Un zid care mă paraliza emoţional a apărut între noi. O, nu, nu din nou, m-am gândit. Rănesc din nou pe cineva. Ca şi creştin, nu mă aşteptam la aceasta. Crezusem că viaţa mea era în ordine acum. I-am spus lui Vileen că am nevoie de ajutor. Ridicam între noi o barieră care mă speria şi care mă făcea să-i închid gura.

Între timp, am întâlnit un alt bărbat, care a mărturisit că duce o luptă homosexuală. Nu trăia în victorie ci se poticnea adesea. Ce aveam să-i spun? Nu aveam răspunsuri, în afară de propria mea experienţă. Eram acum liber de imoralitate cu cei de acelaşi sex de aproape doi ani, dar nu ştiam pe nimeni altcineva care să vină din acelaşi mediu. Nu auzisem nicio mărturie despre eliberarea de homosexualitate.

În cele din urmă am auzit despre misiunile pentru foştii gay la emisiunea naţională de radio „Focus on the Family”. Am scris la Love in Action [Dragoste în acţiune], căutând sfat cu privire la ce să-i spun acestui bărbat. Mi-au răspuns cu o invitaţie de a veni la misiunea lor şi de a sluji în programul. Am văzut aceasta ca răspunsul direct al lui Dumnezeu la dorinţele şi visele mele nerostite. Puteam să aflu mai multe despre barierele pe care le ridicam faţă de Vileen şi să primesc răspunsuri pentru alţi bărbaţi care aveau nevoie de ajutor. Eram atât de încântat, pentru că de când am devenit creştin mă rugam să lucrez cu normă întreagă într-o misiune. Dumnezeu dovedea atâta credincioşie, dându-mi un loc în Împărăţia Lui, unde puteam avea valoare.

În timpul perioadei mele la Love in Action, drumul a mers numai ascendent. Am realizat adevăratele rădăcini ale luptei mele, am înlăturat multe temeri şi anxietăţi despre viaţă şi m-am căsătorit cu Vileen.

Căsătoria. Ce nou proiect cu Domnul! După ce m-am căsătorit în 1988, am dat de un alt capitol despre vindecare pe care aveam nevoie să îl citesc. Faptul de a mă afla într-o relaţie atât de apropiată cu e femeie a adus la suprafaţă problemele mele cu sexul opus. Rezolvasem în mare măsură problemele mele cu acelaşi sex, dar la acestea nu mă aşteptasem.

„Misoginie.” Ce era aceasta? Am aflat foarte curând că însemna „teamă sau ură faţă de femei”. Cu noua mea soţie, mi-au venit în cap durerile, respingerile şi dificultăţile relaţiilor mele trecute cu alte femei. Inima mea critică faţă de ea nu se baza pe nimic din ce făcuse ea. Era bună, atentă, iubitoare. Într-adevăr, nu făcea nimic greşit ca să merite răspunsul meu. De unde veneau toate acestea?

La o conferinţă pentru vindecarea vechilor răni, am aflat că mânia şi durerea din mine proveneau din experienţele mele ca şi copil de doi ani. La vârsta aceea, petrecusem un an departe de părinţii mei, din cauza unor lupte de familie. Ca şi copil mic, am simţit atât de mult durerea, pentru că am perceput că fusesem părăsit de părinţi. Noul meu cămin era iubitor şi plin de grijă, dar unde erau mama şi tatăl meu? Mânia mea profundă a început o viaţă de dezamăgiri în relaţii, în special cele care implicau femei.

După atât de multă „chirurgie spirituală” în domeniul problemelor cu cei de acelaşi sex, Dumnezeu a putut în sfârşit să ajungă la această cauză mai adâncă. Soţia mea şi cu mine am realizat unde îşi avea originea mânia mea.

Vindecarea de cauzele homosexualităţii cere timp. O dificultate relaţională are nevoie de o soluţie relaţională. Oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit în viaţa mea sunt prea numeroşi ca să poată fi număraţi. Succesul, eşecul, dezamăgirile, sunt toate parte a luptelor necesare pentru a găsi o hotărâre mai profundă la luptele mele homosexuale.

Unde sunt astăzi? Am o căsnicie iubitoare, dedicată. Am o relaţie restaurată cu părinţii mei. Simt că am o mare valoare pentru Domnul şi pentru lucrarea Lui. Am un sentiment de apartenenţă şi de relaţie cu ceilalţi. Nu sunt total vindecat de homosexualitate. Ea este parte a istoriei mele emoţionale, fizice şi spirituale. Nu va fi ştearsă ca şi cum nu ar fi existat. Încă mă lupt uneori. În mod periodic am gânduri sexuale cu bărbaţi.

Ce este victoria? În opinia mea, victoria înseamnă să fii în stare să te bucuri de rodul pământului pe care Dumnezeu îl oferă, în ascultare de Cuvântul Său. Nu mai văd homosexualitatea ca pe o opţiune sau o dorinţă pentru viaţa mea. Nu vreau să am nimic de-a face cu ea. Preţuiesc prea mult relaţiile pe care mi le-a dat Dumnezeu, ca să le distrug. Îmi preţuiesc soţia şi căsnicia prea mult, ca să le pierd pentru o plăcere goală de o clipă. Am o relaţie scumpă cu Dumnezeu, pe care nu vreau să o distrugă nimic.

Există speranţă, victorie şi dragoste adevărată în Hristos.

John Smid este director al Love in Action din 1990. Poţi contacta Love in Action la PO Box 753307, Memphis, TN 38175-3307.

Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.stonewallrevisited.com.

Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.