Este pedofilia o dereglare?
de Alan P. Medinger
Asociaţia Americană de Psihiatrie decide că pedofilia nu mai este o dereglare
Inevitabilul s-a produs. Încă de când Asociaţia Americană de Psihiatrie a scos homosexualitatea ca dereglare din Manualul de diagnostic şi statistică (DSM-III) în 1973, mulţi dintre noi s-au întrebat conform cărei logici au continuat să considere dereglări pedofilia, exhibiţionismul, sadismul şi masochismul şi alte anomalii sexuale, în următoarele revizuiri ale DSM.
Premisa care a sprijinit scoaterea homosexualităţii în 1973 a fost că un comportament sexual nu are un scop intrinsec sau inerent. Sexul este un impuls care caută să fie împlinit, iar obiectul acelei împliniri nu contează, atât timp cât nu eşti serios afectat de impulsurile tale sexuale.
Acum APA şi-a modificat în mod semnificativ criteriile pentru diagnosticarea pedofiliei, exact aşa cum au făcut cu homosexualitatea. În manualul DSM-III-R anterior, pedofilia era diagnosticată ca dereglare dacă „Persoana a acţionat conform acestor impulsuri, sau este afectată în mod vizibil de ele” (Pagina 285, Paragraful B din „Criteriile diagnosticării”, pentru 302.20, „Pedofilia”). În DSM-IV-R, Paragraful B din aceeaşi secţiune (p. 528) este schimbat astfel: „Fanteziile, impulsurile sexuale sau comportamentele cauzează o nefericire semnificativă din punct de vedere clinic sau o afectare negativă în domeniul social, ocupaţional, sau în alte domenii importante ale funcţionării”. Simpla punere în practică a impulsurilor nu mai este un motiv pentru a considera pedofilia o dereglare. Dacă individul nu este afectat sau tulburat de ceea ce face, atunci pentru comunitatea psihiatrică, are un comportament sănătos.
În DSM-IV-R au fost făcute schimbări identice în criteriile pentru diagnosticarea sadismului şi masochismului, travestirii, voyerismului şi exhibiţionismului.
Mulţi activişti homosexuali au văzut scoaterea homosexualităţii din 1973 ca pe o mare victorie pentru cauza lor, ca fiind o declaraţie plină de autoritate că homosexualitatea este „normală”. Mare parte din public a crezut aceasta, când a eşuat în a face deosebirea dintre ce este „normal” şi ce este „corect”. S-a afirmat deseori că psihiatrii din zilele noastre, în încercarea de a îndeplini rolul de judecători finali ai comportamentului omenesc, au uzurpat rolul bisericii din epocile anterioare. După ce au declarat că nu există nimic inerent greşit în pedofilie, sau în sadism sau exhibiţionism, poate că vom recunoaşte că a venit timpul să îi înlăturăm pe psihiatri de pe piedestalul pe care i-am urcat.
Un lucru ne dă de gândit. Declarând că pedofilia nu este o aberaţie, poate că APA face cunoscut că ea însăşi – APA – este aberantă.
Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusglobalalliance.org.
Citeşte un articol despre implicaţiile pedofiliei pe www.moldovacrestina.net.
Aşteptăm comentariul tău la rubrica noastră Contact.
