Daniel

 

Bună, am 27 de ani şi am dus o viaţă de gay pasiv. Cei care au avut relaţii homosexuale ştiu ce înseamnă asta. Nu mai ţin minte când mi-au apărut atracţiile, dar viaţa de gay am început-o din curiozitate, anul trecut, în octombrie. De fapt sunt atras sexual şi de femei, dar acum nu mai bag în seamă acest lucru, pentru că nu vreau să mai păcătuiesc.

 

L-am cunoscut pe prietenul meu pe stradă. Până să ne întâlnim prima oară  am vorbit trei luni la telefon. Ne făceam declaraţii de dragoste, mai ales că el zicea că vrea să fie bărbatul vieţii mele. Mă suna noaptea târziu să vadă ce fac. Ne-am dat întâlniri peste întâlniri, ne-am văzut în sfârşit, iar la prima întâlnire am şi făcut-o, la un prieten de-al lui care s-a oferit să ne ajute, cerând în schimb să ia şi el parte. Dar eu l-am rugat să nu vină, fiindcă vroiam ceva intim, ca într-un cuplu.

 

Relaţia noastră a durat şapte luni. Ne întâlneam săptămânal, la acel prieten al lui. Eram îndrăgostit, ţineam la el şi ne înţelegeam bine. Când nu eram împreună vorbeam la telefon.

 

La un moment dat am fost tentat să încerc sexul în trei. L-am sunat şi i-am spus, dar el mi-a refuzat, susţinând că nu mai vrea să facă aşa ceva pentru că şi-a găsit o prietenă şi vrea să lase trecutul în urmă. Mi-a zis să-mi revin şi eu la normal, fiindcă doar ne amăgim având astfel de relaţii care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Deşi ţineam la el, nu prea am suferit.

 

Între timp am mai încercat o relaţie gay, dar am renunţat când am descoperit că tipul vroia să mă fure, ceea ce m-a degustat.

 

Mă mustra şi conştiinţa, mai ales că eram credincios, şi am hotărât să mă las definitiv de astfel de prostii inutile care nu fac decât să amăgească oamenii. Şi pentru ce? Toate sunt trecătoare, nimic nu ţine la infinit şi până la urmă vom da seama în faţa lui Dumnezeu pentru toate. Cât despre mine, sunt păcătos, dar nădăjduiesc că Dumnezeu mă va mântui.

 

După un an ...

 

Sunt deja câteva luni de când am intrat la mănăstire şi mă simt atât de bine. Am venit aici ca să am linişte, fiindcă lumea e rea. Acum numai şi gândul la homosexualitate mă umple de scârbă. Ce-a fost a fost şi nu va mai fi. Hristos m-a curăţat. Trăiesc pentru El.

 

 

Aşteptăm comentariul tău la pagina Contact.

 

 



(c) Copyright 2008 - 2010 ContraCurentului.com. Toate drepturile rezervate.

Termeni şi Condiţii  |  Administrare