de N. E. & B. K. Whitehead

Imensa varietate de exprimări sexuale în culturi diferite, care în esenţă au în comun aceleaşi gene, arată că influenţa genetică este minimă.

În 1994, un genetician italo-american, Cavalli-Sforza, a publicat un amplu atlas genetic,^[1] rezultatul unui studiu monumental despre caracteristicile genetice ale diferitelor grupuri etnice. El a descoperit că rasa umană este remarcabil de omogenă din punct de vedere genetic. Cu cât echipa lui a studiat mai multe gene, cu atât au descoperit mai mult că toate grupurile etnice le aveau în comun. Cavalli-Sforza a studiat, în cele din urmă, 50 de gene şi a găsit că toate grupurile etnice le aveau pe cele mai multe dintre ele. Concluzia lui a fost că, în ciuda diferenţelor superficiale, de exemplu, culoarea pielii, diferitele rase erau efectiv la fel din punct de vedere genetic. După care lucrarea arată de fapt că la oricare doi oameni neînrudiţi, între 99,7% şi 99,9% dintre gene sunt aceleaşi.^[2]*

Dacă toate grupurile etnice au în comun aproape toate genele, putem face două presupuneri cu privire la orice comportament despre care se susţine că este produs genetic:

• Va fi foarte predictibil, foarte specific şi similar pe tot cuprinsul globului.
• Va fi prezent în aproximativ acelaşi procent în toate culturile.

Ştim, de asemenea, că multe gene, poate sute, sunt implicate în comportamentele umane, şi că comportamentele afectate de multe gene se schimbă foarte încet, în foarte multe generaţii (Capitolul Unu). Adică sunt foarte stabile timp de secole, cu schimbări doar minimale de la o generaţie la alta. Ceea ce este adevărat nu numai în familii, ci şi în culturi.

Dar dacă ne uităm la homosexualitate, nu găsim nicio caracteristică a proprietăţilor genetice.

• Există o varietate enormă de practici homosexuale în culturi diferite şi chiar în interiorul unei culturi.
• Prevalenţa homosexualităţiii a variat considerabil în diferite culturi. În unele culturi a fost necunoscută; în altele a fost obligatorie pentru toţi bărbaţii.
• Au existat şi există schimbări rapide în comportamentul homosexual, chiar şi în decurs de o viaţă. Nu doar atât, dar tipuri întregi de homosexualitate au dispărut în decursul a doar câteva secole.

De fapt, antropologii au găsit asemenea variaţii enorme în practicarea heterosexualităţii şi homosexualităţii de la cultură la cultură şi schimbări atât de bruşte în practica sexuală şi în orientare, chiar şi într-o singură generaţie, încât în general sunt gata să afirme că întreg comportamentul sexual este învăţat. După cum spune un scriitor, J. Rostand: „În secretul întâlnirii a două trupuri umane, întreaga societate reprezintă a treia prezenţă.”

Să aruncăm mai întâi o privire rapidă asupra heterosexualităţii, unde o largă varietate de practici sunt deja evidente.

Variaţii în obiceiurile heterosexuale

În 1952, doi cercetători antropologi, Ford şi Beach,^[3] au raportat rezultatele unui proiect organizat de Universitatea Yale, care a studiat 190 de culturi diferite, într-un studiu intercultural foarte extins. A existat o largă paletă a activităţii heterosexuale. Nu exista stimulare a sânilor în şase culturi, nu exista sărut în nouă culturi, în alte două culturi excitarea sexuală era corelată cu zgârierea şi muşcăturile, într-o cultură urinarea era parte a stimulării sexuale, în alta se practica sexul cu oaspetele (adică era un semn de bună ospitalitate să-ţi oferi soţia unui vizitator). La lepcha [care pot fi găsiţi în Bhutan, Tibet, Nepal şi Bengal, n. trad.], toate fetele aveau deja experienţă sexuală la vârsta de unsprezece sau doisprezece ani, şi chiar de la opt ani. Zoofilia apărea numai neregulat în culturi; în unele era necunoscută; în altele era tolerată.

Într-un studiu din 1971 al culturilor care nu au lăsat mărturii scrise, Paul Gebhard^[4] de la Institutul Kinsey şi membru al echipei iniţiale de cercetare a lui Kinsey, a făcut observaţia că fetişismul, voyerismul, exhibiţionismul şi sadomasochismul bine dezvoltat erau foarte rare sau absente, ele apărând numai în societăţile mai „avansate”.

Ce se consideră a fi atrăgător sexual la femei depinde de cultură. În cultura arabă, o femeie grasă este frumoasă. În a noastră, un trup zvelt, dar cu rotunjimi, poate fi considerat dezirabil. Un pelvis lat este atrăgător în unele culturi, unul îngust este atrăgător în altele. În unele culturi, forma gurii este deosebit de sexy. În cultura noastră, sânii fermi sunt erotici, în altele, sânii care atârnă, în altele sânii nu sunt erotici deloc. În cultura japoneză există o atracţie erotică mult mai mare pentru ceafă şi pentru partenerii mai în vârstă decât în cultura noastră.

Chiar şi o privire superficială asupra heterosexualităţii revelează o paletă prea largă de practici pentru ca ea să fie determinată sau puternic influenţată genetic.

Variaţii în homosexualitate

Am stabilit că o homosexualitate indusă genetic ar tinde să fie destul de uniformă în exprimare în toată lumea. Dar, trecând cu vederea variantele minore, două tipuri de comportament complet diferit au coexistat din punct de vedere istoric – modelul grecesc şi modelul melanezian, puţin cunoscut – iar trei coexistă astăzi – modelul grecesc (practicat în secret), modelul melanezian şi modelul occidental.^[5] Varietatea practicilor, în afara acestor modele şi chiar în cadrul modelului occidental, sunt, de asemenea, foarte diferite de o homosexualitate impusă genetic.

Modelul grecesc

La apogeul culturii greceşti, conform obiceiului social, era de aşteptat ca un bărbat căsătorit mai în vârstă să ia un băiat ca un fel de scutier şi să aibă relaţii sexuale cu el. Astăzi, Occidentul l-ar numi pe un astfel de bărbat un pederast bisexual. Bărbatul mai în vârstă acţiona ca un mentor pentru băiat şi îl instruia în masculinitate. Chiar îi găsea băiatului o mireasă, când acesta ajungea la vârsta căsătoriei. Apoi găsea un alt băiat şi reîncepea procesul. Precum descria un specialist în filologie clasică:^[6]

„În genul de imagine ideală pe care bărbatul grec o avea despre sine, el întreţinea relaţii cu soţia lui, avea o prietenie sexuală cu amanta lui şi îşi făcea datoria naţională învăţând băieţii cum să se poarte cu bravură şi onoare, ceea ce implica, mai mult sau mai puţin frecvent, să-i abuzeze într-o manieră idealizată. Numai pe băiat îl «iubea».”

În modelul grecesc, un băiat începea exclusiv ca homosexual în relaţia cu mentorul său bisexual, iar apoi era puternic încurajat să devină bisexual la maturitate.

În cultura greacă, homosexualitatea între adulţi – aşa cum o avem în Occident astăzi – era considerată vrednică de dispreţ (mai ales pentru partenerul receptiv). Un scriitor clasic,^[5] vorbind despre bărbatul matur care era receptiv, spunea: „Îi considerăm pe cei care se bucură să fie partea pasivă ca aparţinând viciului cel mai adânc şi nu le acordăm niciun fel de încredere sau de respect, sau de prietenie.” Băieţii nu erau denigraţi fiindcă erau receptivi – era ceva potrivit pentru statutul lor.

Modelul grecesc^[7] poate fi găsit în perioada de început a Grecii imperiale, în Persia medievală şi în diferite perioade în China şi Bizanţ. Putea fi găsit în Sudan, în Japonia feudală printre samurai şi în deşertul libian unde, cu cincizeci de ani în urmă, bărbaţii „vorbeau despre poveştile lor de dragoste masculine la fel de deschis cum vorbeau despre dragostea pentru femei.”^[3] Conducătorii mameluci ai Egiptului importau băieţi din stepele Asiei. Aztecii şi maiaşii, de asemenea, subscriau la modelul grecesc. Conform unei relatări de la începutul anilor 1900, vorbitorii arabi din nordul Marocului credeau că băieţii nu puteau să înveţe Coranul cum se cuvine dacă nu aveau relaţii sexuale cu învăţătorii lor. Activitatea sexuală cu băieţi sau cu sclavi era uneori privită ca un drept al celor cu putere şi statut. La namba mari din Vanuatu [insulă din Pacific locuită de melanezieni, n. trad.], tatăl căuta efectiv „păzitori” pentru fiii săi, care să-i mentoreze şi să aibă relaţii sexuale cu ei.

Modelul melanezian

Modelul melanezian^[8] nu este bine cunoscut în Occident. În el, bărbaţii trec prin trei stadii obligatorii şi secvenţiale: homosexualitate exclusiv pasivă, homosexualitate exclusiv activă şi heterosexualitate adultă exclusivă. Multe culturi care îl practicau erau în Papua Noua Guinee şi poate că grupul cel mai bine cunoscut era sambia (un pseudonim) [creat de antropologul american Gilbert Herdt, n. trad.].

Sambia credeau că băieţii erau în mod natural ca fetele şi că nu aveau să dezvolte calităţi masculine şi să ajungă la maturitate sexuală dacă nu ingerau spermă. Cultura le cerea adolescenţilor să practice felaţia în mod regulat (adeseori zilnic) cu băieţi, după ce aceştia erau luaţi de la mamele lor la vârsta de aproximativ şapte ani. Când băieţii ajungeau la ritul de iniţiere la pubertate, repetau procesul cu băieţi mai mici, ca o datorie socială. Continuau să o facă pe toată perioada adolescenţei, până ajungeau la vârsta căsătoriei. Atunci trebuiau să înceteze orice activitate homosexuală, să devină exclusiv heterosexuali şi să se căsătorească. Orice bărbat care mai dorea să se implice în activitate homosexuală cu cei de vârsta sa sau cu cei mai tineri era considerat aberant, un „gunoier”. (Aproximativ 5% continuau practica.) Totuşi, două astfel de schimbări radicale în comportament în decursul vieţii nu ar fi posibile dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic. Un misionar familiarizat cu culturile tribale din Noua Guinee (Don Richardson) sugerează că este posibil ca comportamentul homosexual prescris tinerilor să fi fost cerut de bărbaţii poligami mai în vârstă, pentru a-i ţine pe tineri departe de fetele pe care le vroiau ca soţii pentru ei înşişi. Mulţi antropologi cred că o frică extraordinară de contaminare de la femeile din această cultură este posibil să fi contribuit la practica respectivă (căsătoria era considerată foarte periculoasă). Oricare ar fi fost cauza, antropologii sunt de acord că era ceva cerut din punct de vedere cultural.

Modelul melanezian a fost găsit în principal în partea de sud a Papua Noua Guinee şi în insulele din nord-est. Per total, aproximativ 10-20% dintre culturile din Papua Noua Guinee se încadrează în această categorie. Uneori exprimarea sexuală era anală, alteori orală. În unele locuri, unui tânăr nu îi era permis să facă felaţie cu prietenul lui, dar putea să facă felaţie cu potenţialul său vrăjmaş. În altele, băieţii erau „crescuţi” de prieteni în cadrul unui grup. În Marind, un tânăr mai mare, care practica pederastia cu un băiat mai mic, trebuia să se căsătorească apoi cu sora băiatului, o practică urmată, de asemenea, de etoro, kiwai şi keraki, cu deosebirea că în ultimele două grupuri se practica mai degrabă sodomia, decât felaţia.

Modelul occidental

Modelul homosexual masculin occidental^[5] este comparativ recent şi destul de diferit atât de modelul grecesc, cât şi de modelul melanezian, care au instituţionalizat pederastia. Modelul occidental este caracterizat de homosexualitate exclusivă între adulţi, care au de obicei un statut aproximativ egal, şi de insistenţa că un asemenea comportament este intrinsec. Este, de asemenea, intens politizat.

Primele manifestări ale modelului occidental par să fi fost reţelele de adulţi homosexuali din marele oraşe ale Franţei în secolele cincisprezece şi şaisprezece; pentru lesbiene, există înregistrări de la sfârşitul anilor 1700. Locurile de întâlnire pentru homosexuali din Anglia din anii 1700 par să reprezinte o altă manifestare a sa, o anticipare a homosexualităţii moderne. Se pare că acestea erau în esenţă case de prostituţie „numai pentru adulţi”, în care partenerul receptiv era foarte feminin în înfăţişare. Relaţiile homosexuale între adulţi apar într-adevăr în înregistrările istorice înainte de acea perioadă, dar elementul nou în modelul occidendal este relativa absenţă a bisexualităţii şi pederastiei. Din punct de vedere istoric, homosexualitatea exclusivă a fost rară, comparativ cu bisexualitatea.

Greenberg,^[5] un bine-cunoscut cercetător al contextelor sociale ale sexualităţii, comentează că homosexualitatea occidentală modernă implică faptul că „atracţia erotică îşi are originea într-un atribut relativ stabil, mai mult sau mai puţin exclusiv al individului”, în timp ce în istoria occidentală sau în formele neoccidentale ale homosexualităţii, „deosebirile de vârstă… şi de statul social se dovedeau a fi mai mari”. Totuşi, lesbienele moderne au reţinere în a fi de acord că homosexualitatea este intrinsecă, preferând, în dedicarea lor faţă de împuternicirea femeilor, să vadă lesbianismul ca o alegere. În modelul occidental, individul se identifică drept „homosexual” prin cuvântul care a fost alcătuit la sfârşitul anilor 1800.

Modelul occidental tinde să încurajeze promiscuitatea la bărbaţi (deşi SIDA a restrâns parţial aceasta). Un mic subset al culturii masculine încurajează o relaţie „monogamă” cu un alt adult, deşi de obicei cu cantităţi substanţiale de „sex recreaţional” suplimentar. Bisexualitatea este adesea văzută ca o homosexualitate latentă; există o presiune puternică pentru a se face alegerea de a fi exclusiv homosexual. Deşi interesul sexual pentru copiii prepuberi este foarte redus, există un interes semnificativ pentru adolescenţii postpuberi, atât cât este posibil în ţările occidentale, care îl interzic în mod universal. Lesbianismul a pus, până recent, un accent mai mare pe fidelitatea sexuală între partenere, deşi există un accent nou, recent pe plăcerea sexuală în sine. Dar chiar şi în comunitatea homosexuală modernă, exprimarea sexuală variază de la ţară la ţară; actul sexual anal este mai popular în unele decât în altele.

Mişcarea homosexuală modernă este atât de neobişnuită, încât unii autori au vorbit despre „unicitatea şi particularitatea structurării moderne a homosexualităţii, într-o lume homosexuală comparată cu formele precapitaliste”. De exemplu, în unele oraşe mari precum San Francisco, homosexualii au creat ghetouri urbane – suburbii întregi în care homosexualii trăiesc şi oferă o largă gamă de servicii homosexuale specializate, sociale şi sexuale.

Într-un studiu care stimulează gândirea, Rotello,^[17] un bărbat homosexual, susţine că modelul occidental a luat esenţialmente naştere între al Doilea Război Mondial şi aproximativ 1970. El menţionează că, din punct de vedere medical, înainte de război se considera că relaţiile între persoane de acelaşi sex erau mai sigure decât relaţiile de sex opus cu prostituate – ratele bolilor cu transmitere sexuală erau mai ridicate în cele din urmă. Acum lucrurile s-au inversat. El spune: „Puţine grupuri din istorie par să-şi fi schimbat comportamentul sexual general atât de rapid şi de profund ca bărbaţii homosexuali americani în deceniile dinainte de SIDA.” El descrie aceasta ca „o cultură de extremism sexual fără precedent”. Deşi spune că „mulţi au mai puţin decât controlul total asupra a ceea ce fac”, el nu susţine că homosexualitatea este dictată genetic, ci sugerează că este o schimbare culturală.

Prin urmare, modelul occidental este aproape unic în istorie. Apariţia sa a fost prea bruscă, evoluţia sa prea rapidă şi s-a răspândit prea semnificativ, pentru ca să fi fost produs genetic. Apariţia sa redusă în unele culturi, precum ţările vorbitoare de limbă arabă (care oglindesc, în mod obişnuit, modelul grecesc), este, de asemenea, în neconcordanţă cu o stare impusă genetic. Lecţia pe care o dau istoria şi cultura este că homosexualitatea este autoînvăţată.

Sumar

Din faptul că trei curente homosexuale se desfăşoară simultan, fiecare foarte diferit de celelalte, în contextul în care omenirea are în comun mai mult de 99% dintre genele sale, reiese că homosexualitatea nu se conformează niciunui model prescris genetic. Într-un model genetic, comportamentele homosexuale ar fi practic identice.

Nu numai că modele destul de diferite – cel grecesc, cel melanezian şi cel occidental – coexistă astăzi, dar există o multitudine de alte obiceiuri şi practici homosexuale, nu uniformitatea comportamentală asociată cu o homosexualitate dictată genetic.

Mai multe permutări…

Pentru alte variaţii culturale, a se vedea referinţele^{[7,9,10,11,12]}. Multe nu sunt doar variaţii la indivizi, ci în grupuri întregi de oameni. Sunt modele minore, dar extrem de variate. Ele i-au inclus pe berdache, un fel de al treilea sex la americanii nativi din SUA. Variaţiile lesbiene au fost mai puţin obişnuite, iar Ford şi Beach^[3] au înregistrat numai 17 culturi în care un astfel de comportament era cunoscut, iar comportamentele erau toate destul de diferite.

Culturi fără homosexualitate

Dacă homosexualitatea ar fi influenţată în mod semnificativ de gene, ca să nu mai vorbim dacă ar fi dictată de gene, ea ar apărea în fiecare cultură, dar în 29 dintre cele 79 de culturi studiate de Ford şi Beach în 1952,^[3] homosexualitatea era rară sau absentă. Era foarte rară la siriano [indigeni din Columbia şi Brazilia, n. trad.], deşi în cultura lor nu existau interdicţii pentru relaţiile homosexuale. Cercetătorul a observat un singur bărbat care prezenta uşoare trăsături homosexuale, dar care aparent nu era implicat sexual cu un alt bărbat. Homosexualitatea pare să fi fost rară, din punct de vedere istoric, la evreii ortodocşi,^[13] atât de rară, încât învăţaţii rabini, cei care interpretează legea iudaică, le îngăduiau de obicei bărbaţilor să doarmă în acelaşi pat, deoarece probabilitatea contactului sexual era considerată neglijabilă. Kinsey, de asemenea, a găsit o incidenţă homosexuală foarte scăzută la evreii ortodocşi.^[14]

Unii antropologi au pus sub semnul întrebării descoperirile lui Ford şi Beach, considerând că intimitatea sexuală nelegitimă nu este ceva despre care cercetătorii străini pot să obţină informaţii cu uşurinţă. Un antropolog sexual, Whitam,^[15] a crezut că homosexualitatea trebuie să fie întărită genetic, deoarece a găsit-o practicată în unele grupuri izolate din America de Sud şi Asia de Est, care nu cunoşteau nimic despre practicarea ei altundeva.

Dar dovezile din alte triburi izolate din Noua Guinee – toate înrudite genetic între ele – sugerează ceva diferit. Dovada provine de la misionarii care, în mod obişnuit, au petrecut decenii întregi trăind într-o anumită cultură, de departe mai mult decât orice antropolog. Antropologul va argumenta de obicei că practicile sexuale nu vor fi niciodată recunoscute faţă de misionari; pe de altă parte, s-ar putea afirma că misionarii sunt neobişnuit de sensibili la practicile care încalcă învăţătura creştină. Per total, ei pot fi consideraţi martori de încredere. De exemplu, în contrast cu grupuri de sambia din ţinuturile înalte din Noua Guinee, unde homosexualitatea era obligatorie, numai 2-3% dintre dani din vest (de asemenea, din ţinuturile înalte din Noua Guinee) o practicau. Totuşi, într-un alt grup de dani, care aveau o înrudire genetică apropiată, homosexualitatea era complet necunoscută. Misionarii au raportat că atunci când au tradus Biblia în limba dani pentru acest grup, asistenţii lor tribali, care îşi cunoşteau cultura în mod intim, au fost surprinşi şi confuzi de referinţele la homosexualitate din Romani 1; nu înţelegeau conceptul.

Un alt misionar, care s-a aflat în acelaşi grup douăzeci şi cinci de ani, a auzit multe glume şi discuţii sexuale porcoase printre bărbaţi, dar niciodată o menţionare a homosexualităţii, în tot acel timp. Un bărbat pe care îl cunoaştem a crescut într-un grup dani timp de mulţi ani şi a cunoscut cultura şi limba dani mult mai bine decât orice antropolog sau decât părinţii săi. El ne-a spus că nu exista homosexualitate la adulţi în acel subtrib, adăugând că dacă ar fi existat, cu siguranţă el ar fi ştiut.

Când dani s-au dus să ajute lucrarea misionară printre sambia, au fost uimiţi de unele practici homosexuale pe care le-au văzut pentru prima dată. Deşi este întotdeauna dificil pentru un străin să fie complet sigur dacă un comportament rar şi stigmatizat există, este cu siguranţă adevărat că dacă trei experienţe atât de diferite, cu referire la homosexualitate, se desfăşoară în grupuri de populaţie atât de strâns înrudite genetic, determinismul genetic al homosexualităţii este 100% o imposibilitate.

O lucrare recentă,^[15a] realizată cu atenţie, confirmă că există un număr semnificativ de societăţi complet lipsite de homosexualitate şi că există o relaţie destul de puternică între homosexualitate şi ierarhie, adică în societăţile bazate pe ierarhie există mai multă homosexualitate. Ceea ce sugerează că sexul bărbat-cu-bărbat din aceste culturi este legat mai mult de dominare şi supunere, decât de gene.

Schimbări bruşte

Am menţionat că comportamentele umane asociate cu multe gene se schimbă încet, în multe generaţii sau secole. Dar istoria ne arată că practicarea homosexualităţii a dispărut destul de brusc – în unele cazuri în câteva generaţii – atunci când cultura s-a schimbat. De exemplu, erau mulţi berdache în triburile crows din America de Nord în 1840, dar pe la 1900 rămăsese doar unul. La potowatami a existat o scădere remarcabilă la berdache între 1870 şi 1930. Travestiţii koniag din Insula Koniag [pe coasta de sud a Alaskăi, n. trad.] au dispărut între 1800 şi 1880. „Bărbaţii transformaţi în femei” (manang bali) din Borneo erau obişnuiţi în 1850, rari în 1911, iar acum sunt necunoscuţi. Practicile pederaste ale samurailor au dispărut cu mult timp în urmă. La (sud-americanii) aymara, homosexualitatea, lesbianismul şi travestirea, menţionate în vremurile istorice, au dispărut acum. Mahu din Tahiti sunt mult mai puţin obişnuiţi acum decât la sfârşitul secolului al optsprezecelea. Antropologii atribuie multe schimbări influenţei creştine. În unele cazuri, homosexualitatea a dispărut atât de rapid, încât informaţii precise despre practicile homosexuale au fost dificil de adunat. Obiceiurile sambia au dispărut datorită învăţăturii misionarilor aproximativ pe la 1984. Chiar la apogeul culturii pederaste sambiene, schimbarea bruscă cerută bărbaţilor aflaţi la vârsta căsătoriei, de la homosexualitate la heterosexualitate, contrazicea perspectiva că homosexualitatea este înnăscută genetic şi aducea argumente în favoarea unei baze culturale substanţiale pentru orientarea homosexuală şi practicarea homosexualităţii.

Dar schimbarea nu a fost întotdeauna intermediată prin misionari. Casele pentru bărbaţi, pe lângă faptul că erau bordeluri pentru homosexuali, erau şi locuri de întâlnire pentru plănuirea raidurilor în război. În unele cazuri, guvernul a intervenit şi pur şi simplu a închis casele, uneori întemniţându-i pe infractori. Aceasta a funcţionat; de asemenea, a perturbat complet activităţile pederaste şi a contribuit la dispariţia lor în câţiva ani.

Modelul grecesc (pederastia culturală), după ce a devenit popular la Roma, a dispărut lent în timp, când cultura a preluat mai multe filozofii ascetice. A mai avut loc un declin al său după creştinarea Imperiului Roman. Dar chiar acea schimbare, care a avut loc în câteva secole, a fost probabil prea bruscă pentru un comportament dominat genetic. Apariţia şi dispariţia bruscă a practicilor lesbiene, precum în comunităţile de la Fluviul Pearl din China şi mişcările „Mămici şi bebeluşi” din sudul Africii, sunt incompatibile cu modelul genetic.

Chiar şi în cadrul lumii homosexuale moderne au existat schimbări în practici care au fost mult prea rapide pentru ceva indus genetic. Fistingul (introducerea mâinii în rect) era practic necunoscut în anii ’40 şi ’50, dar o minoritate importantă a homosexualilor (cel puţin în San Francisco)^[16] îl experimentează acum cel puţin o dată, iar practica s-a răspândit la lesbiene, cu exprimare atât anală, cât şi vaginală. Manierismele feminine s-au diminuat la bărbaţii homosexuali, iar masculinitatea exagerată este un trend recent.

Un alt trend este o creştere masivă a experimentării homosexuale de către heterosexuali, documentată, de exemplu, în Olanda^[18] şi Noua Zeelandă (la femei).¹⁹

În 2010, modelul occidental, în ciuda catastrofelor precum SIDA, părea destul de bine stabilit şi se convinsese pe sine însuşi că este înnăscut.

Sumar

Când Greenberg comentează^[5] că „este rezonabil să presupunem că, dacă o mână de bebeluşi melanezieni ar fi duşi din pruncie în Statele Unite şi ar fi adoptaţi, puţini ar căuta relaţiile pederaste în care erau iniţiaţi în Noua Guinee”, el rezumă esenţa capitolului de faţă. Dacă comportamentul sexual ar fi comandat genetic, bebeluşii melanezieni ar căuta relaţii pederaste în noua lor cultură.

Diversitatea activităţii homosexuale în diferite culturi, de asemenea, aduce argumente contra constrângerii genetice. Dacă homosexualitatea ar fi comandată genetic, tipul de comportament homosexual ar fi puternic definit de genele implicate şi ar fi aproape uniform în toate culturile.

Dacă vrem să susţinem homosexualitatea genetică, Vines^[2] raportează că rasa umană are în comun mai mult de 99,7% dintre genele sale, ceea ce înseamnă că dintre cele 22500 de gene umane din genomul uman, între 23 şi 70 de gene ar trebui să fie responsabile pentru toate variaţiile în practicarea homosexualităţii existente la nivel global, pe lângă toate celelalte diferenţe nesexuale. Ceea ce este foarte improbabil – probabil imposibil.

Dacă homosexualitatea ar fi genetică în origine, ar apărea în aproximativ acelaşi procentaj în toate culturile. Dar, în mod clar, nu este aşa. La triburile înrudite genetic din platoul Noii Guinee, homosexualitatea era practicată simultan ca pederastie obligatorie de către sambia, era necunoscută într-un alt grup până şi ca concept, şi era practicată de 2-3% din populaţia unui grup strâns înrudit. Se pare că un număr semnificativ de culturi nu au practicat deloc homosexualitatea.

Rata schimbării în practicarea homosexualităţii, de asemenea, aduce argumente împotriva cauzării genetice. Schimbări uşoare în practicarea ei ar apărea în peste o mie de ani, dacă ar exista o presiune genetică puternică în favoarea ei, dar nu ar avea loc un declin extins al unor întregi modele în câteva secole (de exemplu, modelul grecesc), nu ar avea loc o dispariţie completă a homosexualităţii în unele culturi în câteva generaţii şi, cu siguranţă, nu ar fi avut loc apariţia foarte bruscă a modelului occidental modern în treizeci de ani, cu caracteristici atât de diferite de modelele care l-au precedat şi având propriile sale practici cu schimbări rapide. Cel din urmă este cel mai puţin probabil să fie „genetic”.

Exprimarea dorinţei homoerotice nu pare să fie imprimată genetic. Sexualitatea pare să aibă o componentă culturală majoritară, oscilând odată cu schimbările din valorile şi aşteptările culturale. Anumite exprimări sexuale sunt fenomene istorice, care înfloresc pentru o vreme datorită unor circumstanţe particulare şi apoi încetează, de exemplu, lesbianismul de la Fluviul Pearl, care a luat sfârşit în 1935. Homosexualitatea pederastă poate fi cerută cultural, ca la sambia, sau poate fi proscrisă cultural, ca în Occident.

Când antropologii examinează dovezile sunt, surprinzător de mult, unitari în convingerea că comportamente precum homosexualitatea şi lesbianismul nu sunt produse genetic, ci de condiţiile sociale. Dacă ar încerca să ofere o cifră pentru conţinutul genetic al homosexualităţii, cei mai mulţi antropologi ar susţine probabil o cifră aproape de zero.

I-au obligat genele să o facă? Nu după câte cred antropologii.

Referinţe

^[1] Cavalli-Sforza L. L., Menozzi P., Piazza A. 1994. The History and Geography of Human Genes. Princeton, New Jersey: Princeton University Press.

^[2] Vines G. 1995. Genes in black and white. New Scientist 147 (July 8): 34-7.

^[*] Deşi există multă variaţie în codul ADN-ului în funcţie de grupul etnic, variaţiile produc gene identice, astfel încât cele mai multe gene rămân aceleaşi.

^[3] Ford C. S., Beach F. A. 1952. Patterns of Sexual Behaviour. London: Eyre and Spottiswoode.

^[4] Gebhard P. H. 1971. Human Behavior: Variations in the Ethnographic Spectrum. New York: Basic Books.

^[5] Greenberg D. F. 1988. The Construction of Homosexuality. Chicago: The University of Chicago Press.

^[6] Seymour-Smith M. 1975. Sex and Society. London: Hodder and Stoughton.

^[7] Adams B. D. 1986. Age, structure, and sexuality-reflections on the anthropological evidence on homosexual relations. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 19-33. New York: Harrington Park Press.

^[8] Herdt G. H. 1981. Guardians of the Flutes. Idioms of Masculinity. New York: McGraw-Hill.

^[9] Fry P. 1986. Male homosexuality and spirit possession in Brazil. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 137-153. New York: Harrington Park Press.

^[10]  Callender C. 1986. Men and non-men – Male gender-mixing statuses and homosexuality. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 165-178. New York: Harrington Park Press.

^[11] Sankar A. 1986. Sisters and brothers, lovers and enemies –marriage resistance in Southern Kwangtung. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 69-81. New York: Harrington Park Press.

^[12] Gay J. 1986. “Mummies and Babies” and friends and lovers in Lesotho. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., p. 97-116. New York: Harrington Park Press.

^[13] Prager D. 1990. Judaism, homosexuality and civilization. Ultimate Issues 6(2):24.

^[14] Kinsey A. C., Pomeroy W. B., Martin C. E. Sexual Behavior in the Human Male. 1948. Philadelphia, W. B. Saunders.

^[15] Whitam F. L., Mathy R. M. 1986. Male Homosexuality in Four Societies. Brazil, Guatemala, the Philippines, and the United States. New York: Praeger.

^[15a] Barthes, J., Crochet, P. A., Raymond, M. 2015. Male homosexual preference: Where, when and why? PLOS ONE. 10(8): e0134817.

^[16] Cameron P. 1992. Medical Consequences of What Homosexuals Do. Washington, D.C.: Family Research Council.

^[17] Rotello G. 1997. Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Harmondsworth, Middlesex, UK: Dutton.

^[18] Kuyper L., Vanwesenbeeck I. 2009. High levels of same-sex experiences in the Netherlands: prevalences of same-sex experiences in historical and international perspective. Journal of Homosexuality 56(8): 993-1010.

^[19] Dickson N., Paul C., Herbison P. 2003. Same-sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood. Social Science and Medicine 56, 1607-1615.

[Chapter Six: What do different cultures tell us about homosexuality? Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html.]