Ce ne spun diferite culturi despre homosexualitate

de N. E. & B. K. Whitehead

Imensa varietate de exprimări sexuale în culturi diferite, care în esență au în comun aceleași gene, arată că influența genetică este minimă.

În 1994, un genetician italo-american, Cavalli-Sforza, a publicat un amplu atlas genetic,[1] rezultatul unui studiu monumental despre caracteristicile genetice ale diferitelor grupuri etnice. El a descoperit că rasa umană este remarcabil de omogenă din punct de vedere genetic. Cu cât echipa lui a studiat mai multe gene, cu atât au descoperit mai mult că toate grupurile etnice le aveau în comun. Cavalli-Sforza a studiat, în cele din urmă, 50 de gene și a găsit că toate grupurile etnice le aveau pe cele mai multe dintre ele. Concluzia lui a fost că, în ciuda diferențelor superficiale, de exemplu, culoarea pielii, diferitele rase erau efectiv la fel din punct de vedere genetic. După care lucrarea arată de fapt că la oricare doi oameni neînrudiți, între 99,7% și 99,9% dintre gene sunt aceleași.[2]*

Dacă toate grupurile etnice au în comun aproape toate genele, putem face două presupuneri despre orice comportament cu privire la care se susține că este produs genetic:

  • Va fi foarte predictibil, foarte specific și similar pe tot cuprinsul globului.
  • Va fi prezent în aproximativ același procent în toate culturile.

Știm, de asemenea, că multe gene, poate sute, sunt implicate în comportamentele umane, și că comportamentele afectate de multe gene se schimbă foarte încet, în foarte multe generații (Capitolul Unu). Adică sunt foarte stabile timp de secole, cu schimbări doar minimale de la o generație la alta. Aceasta este adevărat nu numai în familii, ci și în culturi.

Dar dacă ne uităm la homosexualitate, nu găsim niciuna din caracteristicile proprietăților genetice.

  • Există o varietate enormă de practici homosexuale în culturi diferite și chiar în interiorul unei culturi.
  • Prevalența homosexualitățiii a variat considerabil în diferite culturi. În unele culturi a fost necunoscută; în altele a fost obligatorie pentru toți bărbații.
  • Au existat și există schimbări rapide în comportamentul homosexual, chiar de-a lungul unei vieți. Nu doar atât, dar tipuri întregi de homosexualitate au dispărut în decursul a doar câteva secole.

De fapt, antropologii au găsit asemenea variații enorme în practicarea heterosexualității și homosexualității de la cultură la cultură și schimbări atât de bruște în practica sexuală și în orientare, chiar și de-a lungul unei singure generații, încât în general sunt gata să afirme că întreg comportamentul sexual este învățat. După cum spune un scriitor, J. Rostand: „În secretul întâlnirii a două trupuri umane, întreaga societate reprezintă a treia prezență.”

Să aruncăm mai întâi o privire rapidă asupra heterosexualității, unde o largă varietate de practici sunt deja evidente.

Variații în obiceiurile heterosexuale

În 1952, doi cercetători antropologi, Ford și Beach,[3] au raportat rezultatele unui proiect organizat de Universitatea Yale, care a studiat 190 de culturi diferite, într-un studiu intercultural foarte extins. A existat o largă paletă a activității hetrosexuale. Nu exista stimulare a sânilor în șase culturi, nu exista sărut în nouă culturi, în alte două culturi excitarea sexuală era corelată cu zgârierea și mușcăturile, într-o cultură urinarea era parte a stimulării sexuale, în alta se pracica sexul cu oaspetele (adică era un semn de bună ospitalitate să-ți oferi soția unui vizitator). La lepcha [care pot fi găsiți în Bhutan, Tibet, Nepal și Bengal, n. trad.], toate fetele aveau deja experiență sexuală la unsprezece sau doisprezece ani, și chiar de la opt ani. Zoofilia apărea numai neregulat în culturi; în unele era necunoscută; în altele era tolerată.

Într-un studiu din 1971 al culturilor care nu au lăsat mărturii scrise, Paul Gebhard[4] de la Institutul Kinsey și membru al echipei inițiale de cercetare a lui Kinsey, a făcut observația că fetișismul, voyerismul, exhibiționismul și sadomasochismul bine dezvolat erau foarte rare sau absente, ele apărând numai în societățile mai „avansate”.

Ce se consideră a fi atrăgător sexual la femei depinde de cultură. În cultura arabă, o femeie grasă este frumoasă. În a noastră, un trup zvelt, dar cu rotunjimi, poate fi considerat dezirabil. Un pelvis lat este atrăgător în unele culturi, unul îngust este atrăgător în altele. În unele culturi, forma gurii este deosebit de sexy. În cultura noastră, sânii fermi sunt erotici, în altele, sânii care atârnă, în altele sânii nu sunt erotici deloc. În cultura japoneză există o atracție erotică mult mai mare pentru ceafă și pentru partenerii mai în vârstă decât în cultura noastră.

Chiar și o privire superficială asupra heterosexualității revelează o paletă prea largă de practici, pentru ca ea să fie determinată sau să fie puternic influențată genetic.

Variații în homosexualitate

Am stabilit că o homosexualitate indusă genetic ar tinde să fie destul de uniformă în exprimare în toată lumea. Dar, trecând cu vederea variantele minore, două tipuri de comportament complet diferit au coexistat din punct de vedere istoric – modelul grecesc și modelul melanezian, puțin cunoscut – iar trei coexistă astăzi – modelul grecesc (practicat în secret), modelul melanezian și modelul occidental.[5] Varietatea practicilor în afara acestor modele și chiar în cadrul modelului occidental sunt, de asemenea, foarte diferite de o homosexualitate impusă genetic.

Modelul grecesc

Modelul grecesc

Modelul grecesc

La apogeul culturii grecești, conform obiceiului social, era de așteptat ca un bărbat căsătorit mai în vârstă să ia un băiat ca un fel de scutier și să aibă relații sexuale cu el. Astăzi, Ocidentul l-ar numi pe un astfel de bărbat un pederast bisexual. Bărbatul mai în vârstă acționa ca un mentor pentru băiat și îl instruia în masculinitate. Chiar îi găsea băiatului o mireasă, când acesta ajungea la vârsta căsătoriei. Apoi găsea un alt băiat și reîncepea procesul. Precum descria un specialist în filologie clasică:[6]

„În genul de imagine ideală pe care bărbatului grec o avea despre sine, el întreținea relații cu soția lui, avea o prietenie sexuală cu amanta lui și își făcea datoria națională învățând băieții cum să se poarte cu bravură și onoare, ceea ce implica, mai mult sau mai puțin frecvent, să-i abuzeze într-o manieră idealizată. Numai pe băiat îl «iubea».”

În modelul grecesc, un băiat începea exclusiv ca homosexual în relația cu mentorul său bisexual, iar apoi era puternic încurajat să devină bisexual la maturitate.

În cultura greacă, homosexualitatea între adulți – așa cum o avem în Occident astăzi – era considerată vrednică de dispreț (mai ales pentru partenerul receptiv). Un scriitor clasic,[5] vorbind despre bărbatul matur care era, de asemenea, receptiv, spunea: „Îi considerăm pe cei care se bucură să fie partea pasivă ca aparținând viciului cel mai adânc și nu le acordăm niciun fel de încredere sau de respect, sau de prietenie.” Băieții nu erau denigrați fiindcă erau receptivi – era ceva potrivit pentru statutul lor.

Modelul grecesc[7] poate fi găsit în perioada de început a Grecii imperiale, în Persia medievală și în diferite perioade în China și Bizanț. Putea fi găsit în Sudan, în Japonia feudală printre samurai și în deșertul libian unde, cu cincizeci de ani în urmă, bărbații „vorbeau despre poveștile lor de dragoste masculine la fel de deschis cum vorbeau despre dragostea pentru femei.”[3] Conducătorii mameluci ai Egiptului importau băieți din stepele Asiei. Aztecii și maiașii, de asemenea, subscriau la modelul grecesc. Conform unei relatări de la începutul anilor 1900, vorbitorii arabi din nordul Marocului credeau că băieții nu puteau să învețe Coranul cum se cuvine dacă nu aveau relații sexuale cu învățătorii lor. Activitatea sexuală cu băieți sau cu sclavi era uneori privită la un drept al celor cu putere și statut. La namba mari din Vanuatu [insulă din Pacific locuită de melanezieni, n. trad.], tatăl căuta în mod activ „păzitori” pentru fiii săi, care să-i mentoreze și să aibă relații sexuale cu ei.

Modelul melanezian

Modelul melanezian[8] nu este bine cunoscut în Occident. În el, bărbații trec prin trei stadii obligatorii și secvențiale: homosexualitate exclusiv pasivă, homosexualitate exclusiv activă și heterosexualitate adultă exclusivă. Multe din culturile care îl practicau erau în Papua Noua Guinee și poate că grupul cel mai bine cunoscut era sambia (un pseudonim [creat de antropologul american Gilbert Herdt, n. trad.]).

Sambia credeau că băieții erau în mod natural ca fetele și că nu aveau să dezvolte calități masculine și să ajungă la maturitate sexuală dacă nu ingerau spermă. Cultura le cerea adolescenților să practice felația în mod regulat (adeseori zilnic) cu băieți, după ce aceștia erau luați de la mamele lor la vârsta de aproximativ șapte ani. Când băieții ajungeau la ritul de inițiere la pubertate, repetau procesul cu băieți mai mici, ca o datorie socială. Continuau să facă asta de-a lungul adolescenței, până ajungeau la vârsta căsătoriei. Atunci trebuiau să înceteze orice activitate homosexuală, să devină exclusiv heterosexuali și să se căsătorească. Orice bărbat care mai dorea să se implice în activitate homosexuală cu cei de vârsta sa sau cu cei mai tineri era considerat aberant, un „gunoier”. (Aproximativ 5% continuau practica.) Totuși, două astfel de schimbări radicale în comportament în decursul vieții nu ar fi posibile dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic. Un misionar familiar cu culturile tribale din Noua Guinee (Don Richardson) sugerează că este posibil ca comportamentul homosexual prescris tinerilor să fi fost cerut de bărbații poligami mai în vârstă, pentru a-i ține pe tineri departe de fetele pe care le vroiau ca soții pentru ei înșiși. Mulți antropologi cred că o frică extraordinară de contaminare de la femeile din această cultură este posibil să fi contribuit la practica respectivă (căsătoria era considerată foarte periculoasă). Oricare ar fi fost cauza, antropologii sunt de acord că era ceva cerut din punct de vedere cultural.

Modelul melanezian a fost găsit în principal în partea de sud a Papua Noua Guinee și în insulele din nord-est. Per total, aproximativ 10-20% dintre culturile din Papua Noua Guinee se încadrează în această categore. Uneori exprimarea sexuală era anală, alteori orală. În unele locuri, unui tânăr nu îi era permis să facă felație cu pietenul lui, dar putea să facă felație cu potențialul său vrăjmaș. În altele, băieții erau „crescuți” de prieteni în cadrul unui grup. În Marind, un tânăr mai mare, care practica pederastia cu un băiat mai mic, trebuia să se căsătorească apoi cu sora băiatului, o practică urmată, de asemenea, de etoro, kiwai și keraki, cu deosebirea că în ultimele două grupuri se practica mai degrabă sodomia, decât felația.

Modelul occidental

Modelul homosexual masculin occidental[5] este comparativ recent și destul de diferit atât de modelul grecesc, cât și de modelul melanezian, care au instituționalizat pederastia. Modelul occidental este caracterizat de homosexualitate exclusivă între adulți care au de obicei statut aproximativ egal și de insistența că un asemenea comportament este intrinsec. Este, de asemenea, intens politizat.

Primele manifestări ale modelului occidental par să fi fost rețelele de adulți homosexuali din marele orașe ale Franței în secolele cincisprezece și șaisprezece; pentru lesbiene, există înregistrări de la sfârșitul anilor 1700. Locurile de întâlnire pentru homosexuali din Anglia din anii 1700 par să fie o altă manifestare a sa, o anticipare a homosexualității moderne. Se pare că acestea erau în esență case de prostituție „numai pentru adulți”, în care partenerul receptiv era foarte feminin în înfățișare. Relațiile homosexuale între adulți apar într-adevăr în înregistrările istorice înainte de acea perioadă, dar elementul nou în modelul occidendal este relativa absență a bisexualității și pederastiei. Din punct de vedere istoric, homosexualitatea exclusivă a fost rară comparativ cu a bisexualitatea.

Greenberg,[5] un bine-cunoscut cercetător al contextelor sociale ale sexualității, comentează că homosexualitatea occidentală modernă implică faptul că „atracția erotică își are originea într-un atribut relativ stabil, mai mult sau mai puțin exclusiv al individului”, în timp ce în istoria occidentală sau în formele neoccidentale ale homosexualității, „deosebirile de vârstă… și de statul social se dovedeau a fi mai mari”. Totuși, lesbienele moderne au reținere în a fi de acord că homosexualitatea este intrinsecă, preferând, în dedicarea lor față de împuternicirea femeilor, să vadă lesbianismul ca pe o alegere. În modelul occidental, individul se identifică drept „homosexual” prin cuvântul care a fost compus la sfârșitul anilor 1800.

Modelul occidental tinde să încurajeze promiscuitatea la bărbați (deși SIDA a restrâns parțial aceasta). Un mic subset al culturii masculine încurajează o relație „monogamă” cu un alt adult, deși de obicei cu cantități substanțiale de „sex recreațional” în plus. Bisexualitatea este adesea văzută ca homosexualitate latentă; există o presiune puternică pentru a se face alegerea de a fi exclusiv homosexual. Deși interesul sexual pentru copiii prepuberi este foarte redus, există un interes semnificativ pentru adolescenții postpuberi, atât cât este posibil în țările occidentale, care îl interzic în mod universal. Lesbianismul a pus, până recent, un accent mai mare pe fidelitatea sexuală între partenere, deși există un accent nou, recent pe plăcerea sexuală în sine. Dar chiar și în comunitatea homosexuală modernă, exprimarea sexuală variază de la țară la țară; actul sexual anal este mai popular în unele decât în altele.

Mișcarea homosexuală modernă este atât de neobișnuită, încât unii autori au vorbit despre „unicitatea și particularitatea structurării moderne a homosexualității, într-o lume homosexuală comparată cu formele precapitaliste”. De exemplu, în unele orașe mari precum San Francisco, homosexualii au creat ghetouri urbane – suburbii întregi în care homosexualii trăiesc și oferă o largă gamă de servicii homosexuale specializate, sociale și sexuale.

Într-un studiu care stimulează gândirea, Rotello,[17] un bărbat homosexual, susține că modelul occidental a luat esențialmente naștere între al Doilea Război Mondial și aproximativ 1970. El menționează că, din punct de vedere medical, înainte de război se considera că relațiile între persoane de același sex erau mai sigure decât relațiile de sex opus cu prostituate – ratele bolilor cu transmitere sexuală erau mai ridicate în cele din urmă. Acum lucrurile s-au inversat. El spune: „Puține grupuri din istorie par să-și fi schimbat comportamentul sexual general atât de rapid și de profund ca bărbații homosexuali americani în deceniile dinainte de SIDA.” El descrie aceasta ca „o cultură de extremism sexual fără precedent”. Deși spune că „mulți au mai puțin decât controlul total asupra a ceea ce fac”, el nu susține că homosexualitatea este dictată genetic, ci sugerează că este o schimbare culturală.

Prin urmare, modelul occidental este aproape unic în istorie. Apariția sa a fost prea bruscă, evoluția sa prea rapidă și s-a răspândit prea semnificativ, pentru a fi fost produs genetic. Apariția sa redusă în unele culturi, precum țările vorbitoare de limbă arabă (care oglindesc, în mod obișnuit, modelul grecesc), este, de asemenea, în neconcordanță cu o stare impusă genetic. Lecția pe care o dau istoria și cultura este că homosexualitatea este autoînvățată.

Sumar

Din faptul că trei curente homosexuale se desfășoară simultan, fiecare foarte diferit de celelalte, în contextul în care omenirea are în comun mai mult de 99% din genele sale, reiese că homosexualitatea nu se conformează niciunui model prescris genetic. Într-un model genetic, comportamentele homosexuale ar fi practic identice.

Nu numai că modele destul de diferite – cel grecesc, cel melanezian și cel occidental – coexistă astăzi, dar există o multitudine de alte obiceiuri și practici homosexuale, nu uniformitatea comportamentală asociată cu o homosexualitate dictată genetic.

Mai multe permutări…

Pentru alte variații culturale, a se vedea referințele [7],[9],[10],[11],[12]. Multe dintre acestea nu sunt doar variații la indivizi, ci în grupuri întregi de oameni. Sunt modele minore, dar extrem de variate. Ele i-au inclus berdache, un fel de al treilea sex la americanii nativi din SUA. Variațiile lesbiene au fost mai puțin obișnuite, iar Ford și Beach[3] au înregistrat numai 17 culturi în care un astfel de comportament era cunoscut, iar comportamentele erau toate destul de diferite.

Culturi fără homosexualitate

Dacă homosexualitatea ar fi influențată în mod semnificativ de gene, ca să nu mai vorbim dacă ar fi dictată de gene, ea ar apărea în fiecare cultură, dar în 29 din 79 de culturi studiate de Ford și Beach în 1952,[3] homosexualitatea era rară sau absentă. Era foarte rară la siriano [indigeni din Columbia și Brazilia, n. trad.], deși în cultura lor nu existau interdicții pentru relațiile homosexuale. Cercetătorul a observat un singur bărbat care prezenta ușoare trăsături homosexuale, dar care aparent nu era implicat sexual cu un alt bărbat. Homosexualitatea pare să fie rară din punct de vedere istoric printre evreii ortodocși,[13] atât de rară încât învățații rabini, cei care interpretează legea iudaică, le îngăduiau de obicei bărbaților să doarmă în același pat, deoarece probabilitatea contactului sexual era considerată neglijabilă. Kinsey, de asemenea, a găsit o incidență homosexuală foarte scăzută la evreii ortodocși.[14]

Unii antropologi au pus sub semnul întrebării descoperirile lui Ford și Beach, considerând că intimitatea sexuală nelegitimă nu este ceva despre care cercetătorii străini pot să obțină informații cu ușurință. Un antropolog sexual, Whitam,[15] a crezut că homosexualitatea trebuie să fie întărită genetic, doarece a găsit-o practicată în unele grupuri izolate din America de Sud și Asia de Est, care nu cunoșteau nimic despre practicarea ei altundeva.

Dar dovezile din alte triburi izolate din Noua Guinee – toate înrudite genetic între ele – sugerează ceva diferit. Dovada provine de la misionarii care, în mod obișnuit, au petrecut decenii trăind într-o anumită cultură, de departe mai mult decât orice antropolog. Antropologul va argumenta de obicei că practicile sexuale nu vor fi niciodată recunoscute față de misionari; pe de altă parte, s-ar putea afirma că misionarii sunt neobișnuit de sensibili la practicile care încalcă învățătura creștină. Per total, ei pot fi considerați martori de încredere. De exemplu, în contrast cu grupuri de sambia din ținuturile înalte din Noua Guinee, unde homosexualitatea era obligatorie, numai 2-3% dintre dani din vest (de asemenea, din ținuturile înalte din Noua Guinee) o practicau. Totuși, într-un alt grup de dani, care aveau o înrudire genetică apropiată, homosexualitatea era complet necunosută. Misionarii au raportat că atunci când au tradus Biblia în limba dani pentru acest grup, asistenții lor tribali, care își cunoșteau cultura în mod intim, au fost surprinși și confuzi de referințele la homosexualitate din Romani 1; nu înțelegeau conceptul.

Un alt misionar, care s-a aflat în același grup timp de douăzeci și cinci de ani, a auzit multe glume și discuții sexuale porcoase printre bărbați, dar niciodată o menționare a homosexualității, în tot acel timp. Un bărbat pe care îl cunoaștem a crescut într-un grup dani timp de mulți ani și a cunoscut cultura și limba dani mult mai bine decât orice antropolog sau decât părinții săi. El ne-a spus că nu exista homosexualitate la adulți în acel subtrib, adăugând că dacă ar fi existat, cu siguranță el ar fi știut.

Când dani s-au dus să ajute lucrarea misionară printre sambia, au fost uimiți de unele din practicile homosexuale pe care le-au văzut pentru prima dată. Deși este întotdeauna dificil pentru un străin să fie complet sigur dacă un comportament rar și sigmatizat există, este cu siguranță adevărat că dacă trei experiențe atât de diferite, cu referire la homosexualitate, pot avea loc în grupuri de populație atât de strâns înrudite genetic, determinismul genetic al homosexualității este 100% o imposibilitate.

O lucrare recentă,[15a] realizată cu atenție, confirmă că există un număr semnificativ de societăți complet lipsite de homosexualitate și că există o relație destul de puternică între homosexualitate și ierarhie, adică în societățile bazate pe ierarhie există mai multă homosexualitate. Ceea ce sugerează că sexul bărbat-cu-bărbat din aceste culturi este legată mai mult de dominare și supunere, decât de gene.

Schimbări bruște

Berdache

Berdache

Am menționat că comportamentele umane asociate cu multe gene se schimbă încet, în multe generații sau secole. Dar istoria ne arată că practicarea homosexualității a dispărut destul de brusc – în unele cazuri în câteva generații – atunci când cultura s-a schimbat. De exemplu, erau mulți berdache în triburile crows din America de Nord în 1840, dar pe la 1900 rămăsese doar unul. La potowatami a existat o scădere remarcabilă la berdache între 1870 și 1930. Travestiții koniag din Insula Koniag [pe costa de sud a Alaskăi, n. trad.] au dispărut între 1800 și 1880. „Bărbații transformați în femei” (manang bali) din Borneo erau obișnuiți în 1850, rari în 1911, iar acum sunt necunoscuți. Practicile pederaste ale samurailor au dispărut cu mult timp în urmă. La (sud-americanii) aymara, homosexualitatea, lesbianismul și travestirea menționate în vremurile istorice au dispărut acum. Mahu din Tahiti sunt mult mai puțin obișnuiți acum decât la sfârșitul secolului 18. Antropologii atribuie multe din schimbări influenței creștine. În unele cazuri, homosexualitatea a dispărut atât de rapid, încât informații precise despre practicile homosexuale au fost dificil de adunat. Obiceiurile sambia au dispărut datorită învățăturii misionarilor aproximativ pe la 1984. Chiar la apogeul culturii pederaste sambiene, schimbarea bruscă cerută bărbaților aflați la vârsta căsătoriei, de la homosexualitate la heterosexualitate, contrazicea perspectiva că homosexualitatea este înnăscută genetic și aducea argumente în favoarea unei baze culturale substanțiale pemtru orientarea homosexuală și practicarea homosexualității.

Dar schimbarea nu a fost întotdeauna intermediată prin misionari. Casele pentru bărbați, pe lângă faptul că erau bordeluri pentru homosexuali, erau și locuri de întâlnire pentru plănuirea raidurilor în război. În unele cazuri, guvernul a intervenit și pur și simplu a închis casele, uneori întemnițându-i pe infractori. Aceasta a funcționat; de asemenea, a perturbat complet activitățile pederaste și a contribuit la dispariția lor în câțiva ani.

Modelul grecesc (pederastia culturală), după ce a devenit populară la Roma, a dispărut lent în timp, când cultura a preluat mai multe filozofii ascetice. A mai avut loc un declin al său după creștinarea Imperiului Roman. Dar chiar acea schimbare, care a avut loc în câteva secole, a fost probabil prea bruscă pentru un comportament dominat genetic. Apariția și dispariția bruscă a practicilor lesbiene, precum în comunitățile de la Fluviul Pearl din China și mișcările „Mămici și bebeluși” din sudul Africii, sunt incompatibile cu modelul genetic.

Chiar și în cadrul lumii homosexuale moderne au existat schimbări în practici care au fost mult prea rapide pentru ceva ce ar fi indus genetic. Fisting-ul (introducerea mâinii în rect) era practic necunoscut în anii ’40 și ’50, dar o minoritate importantă a homosexualilor (cel puțin în San Francisco)[16] îl experimentează acum cel puțin o dată, iar practica s-a răspândit la lesbiene, cu exprimare atât anală, cât și vaginală. Manierismele feminine s-au diminuat la bărbații homosexuali, iar masculinitatea exagerată este un trend recent.

Un alt trend este o creștere masivă a experimentării homosexuale de către heterosexuali, documentată, de exemplu, în Olanda[18] și Noua Zeelandă (la femei).19

În 2010, modelul occidental, în ciuda catastrofelor precum SIDA, părea destul de bine stabilit și se convinsese pe sine însuși că este înnăscut.

Sumar

Când Greenberg comentează[5] că „este rezonabil să presupunem că, dacă o mână de bebeluși melanezieni ar fi duși din pruncie în Statele Unite și ar fi adoptați, puțini ar căuta relațiile pederaste în care erau inițiați în Noua Guinee”, el rezumă esența capitolului de față. Dacă comportamentul sexual ar fi comandat genetic, bebelușii melanezieni ar căuta relații pederaste în noua lor cultură.

Diversitatea activității homosexuale în diferite culturi, de asemenea, aduce argumente contra constrângerii genetice. Dacă homosexualitatea ar fi comandată genetic, tipul de comportamentul homosexual ar fi puternic definit de genele implicate și ar fi aproape uniform în toate culturile.

Dacă vrem să susținem homosexualitatea geneică, Vines[2] raportează că rasa umană are în comun mai mult de 99,7% din genele sale, ceea ce înseamnă că dintre cele 22500 de gene umane din genomul uman, între 23 și 70 de gene ar trebui să fie responsabile pentru întreaga variație din practicarta homosexualității care există la nivel global, pe lângă toate celelalte diferențe nesexuale. Ceea ce este foarte improbabil – probabil imposibil.

Dacă homosexualitatea ar fi genetică în origine, ar apărea în aproximativ același procentaj în toate culturile. Dar, în mod clar, nu este așa. La triburile înrudite genetic din platorul Noii Guinee, homosexualitatea era practicată simultan ca pederastie obligatorie de către sambia, era necunoscută într-un alt grup până și ca concept, și era practicată de 2-3% din populația unui grup strâns înrudit. Se pare că un număr semnificativ de culturi nu au practicat deloc homosexualitatea.

Rata schimbării în practicarea homosexualității, de asemenea, aduce argumente împotriva cauzării genetice. Schimbări ușoare în practicarea ei ar apărea în peste 1000 de ani, dacă ar exista o presiune genetică puternică în favoarea ei, dar nu ar apărea un declin extins al unor întregi modele în câteva secole (de exemplu, modelul grecesc), nu ar avea loc o dispariție completă a homosexualității în unele culturi în câteva generații și, cu siguranță, nu ar fi avut loc apariția foarte bruscă a modelului occidental modern în 30 de ani, cu caracteristici atât de diferite de modelele care l-au precedat și având propriile sale practici cu schimbări rapide. Cel din urmă este cel mai puțin probabil să fie „genetic”.

Exprimarea dorinței homoerotice nu pare să fie imprimată genetic. Sexualitatea pare să aibă o componentă culturală majoritară, oscilând odată cu schimbările din valorile și așteptările culturale. Anumite exprimări sexuale pot fi fenomene istorice, care înfloresc pentru o vreme datorită unor circumstanțe particulare și apoi încetează, de exemplu, lesbianismul de la Fluviul Pearl, care a luat sfârșit în 1935. Homosexualitatea pederastă poate fi cerută cultural, ca la sambia, sau poate fi proscrisă cultural, ca în Occident.

Când antropologii examinează dovezile, ei sunt, surprinzător de mult, unitari în convingerea că comportamente precum homosexualitatea și lesbianismul nu sunt produse genetic, ci de condiții sociale. Dacă ar încerca să ofere o cifră pentru conținutul genetic al homosexualității, cei mai mulți antropologi ar susține probabil o cifră aproape de zero.

I-au obligat genele să o facă? Nu după câte cred antropologii.

Referințe

[1] Cavalli-Sforza L. L., Menozzi P., Piazza A. 1994. The History and Geography of Human Genes. Princeton, New Jersey: Princeton University Press

[2] Vines G. 1995. Genes in black and white. New Scientist 147 (July 8): 34-7

* Deși există multă variație în codul ADN-ului, reflectând diferitele grupuri etnice, variațiile produc gene identice, astfel încât cele mai multe gene rămân aceleași.

[3] Ford C. S., Beach FA. 1952. Patterns of Sexual Behaviour. London: Eyre and Spottiswoode

[4] Gebhard P. H. 1971. Human Behavior: Variations in the Ethnographic Spectrum. New York: Basic Book

[5] Greenberg D. F. 1988. The Construction of Homosexuality. Chicago: The University of Chicago Press

[6] Seymour-Smith M. 1975. Sex and Society. London: Hodder and Stoughton

[7] Adams B. D. 1986. Age, structure, and sexuality-reflections on the anthropological evidence on homosexual relations. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 19-33. New York: Harrington Park Press

[8] Herdt G. H. 1981. Guardians of the Flutes. Idioms of Masculinity. New York: McGraw-Hill

[9] Fry P. 1986. Male homosexuality and spirit possession in Brazil. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 137-153. New York: Harrington Park Press

[10] Callender C. 1986. Men and non-men – Male gender-mixing statuses and homosexuality. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 165-178. New York: Harrington Park Press

[11] Sankar A. 1986. Sisters and brothers, lovers and enemies-marriage resistance in Southern Kwangtung. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 69-81. New York: Harrington Park Press

[12] Gay J. 1986. “Mummies and Babies” and friends and lovers in Lesotho. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 97-116. New York: Harrington Park Press

[13] Prager D. 1990. Judaism, homosexuality and civilization. Ultimate Issues 6(2):24

[14] Kinsey A. C., Pomeroy W. B., Martin C. E. Sexual Behavior in the Human Male. 1948. Philadelphia, W. B. Saunders

[15] Whitam F. L., Mathy R. M. 1986. Male Homosexuality in Four Societies. Brazil, Guatemala, the Philippines, and the United States. New York: Praeger

[15a] Barthes, J., Crochet, P. A., Raymond, M. 2015. Male homosexual preference: Where, when and why? PLOS ONE. 10(8): e0134817

[16] Cameron P. 1992. Medical Consequences of What Homosexuals Do. Washington, D.C.: Family Research Council

[17] Rotello G. 1997. Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Harmondsworth, Middlesex, UK: Dutton

[18] Kuyper L., Vanwesenbeeck I. 2009. High levels of same-sex experiences in the Netherlands: prevalences of same-sex experiences in historical and international perspective. Journal of Homosexuality 56(8): 993-1010

[19] Dickson N., Paul C., Herbison P. 2003. Same-sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood. Social Science and Medicine 56, 1607-1615

[Chapter Six: What do different cultures tell us about homosexuality? Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Leave a Reply

%d bloggers like this: