Archive for Familie şi prieteni

Crescută sub umbrela LGBT

Dawn Stefanowicz

Dawn Stefanowicz

Dawn Stefanowicz a crescut într-un cămin în care dorințele sexuale ale adulților erau mai presus de nevoile și binele ei. Astăzi ea luptă pentru căsătoria tradițională și pentru dreptul copiilor de a avea o mamă și un tată.

Căsătoria între persoanele de același sex este o chestiune controversată, care atrage atenția multor politicieni și celebrități și căreia i se acordă o atenție deosebită la știri. În timp ce dezbaterea este în plină desfășurare, o problemă centrală este trecută cu vederea, crede autorea și vorbitoarea canadiană Dawn Stefanowicz: cum îi afectează pe copii faptul de a crește într-un cămin în care părinții sunt de același sex?

Multe state permit deja cuplurilor de același sex să adopte copii, o practică ce va fi și mai mult consolidată prin lege, deoarece multe state eliberează certificate de căsătorie cuplurilor homosexuale. Mai mult, unii homosexuali au proprii lor copii din relații heterosexuale anterioare cu persoane de sex opus. Dawn prezintă un punct de vedere rareori auzit în discuțiile publice; tatăl ei a fost implicat activ în stilul de viață homosexual, iar ea se descrie ca fiind „crescută sub umbrela LGBT” [gay, lesbiane, bisexuali și transgenderi].

Dawn s-a născut în Toronto. Tatăl ei a devenit un homosexual activ de la o vârstă fragedă. Era un om de afaceri de succes. Dorind copii, s-a căsătorit, iar din relație s-au născut Dawn și cei doi frați ai ei, unul fiind geamăn cu ea. După ce Dawn și fratele ei au fost concepuți, tatăl lor a pus capăt relațiilor sexuale cu soția lui și a căutat relații homosexuale în locuri de întâlnire homosexuale bine-cunoscute din Canada și Statele Unite. Dawn era adesea dusă în multe din acele locații, chiar când era copil. Tatăl ei a avut numeroși iubiți homosexuali și i-a adus în familie. La vârsta de cincizeci și unu de ani, în 1991, a murit de SIDA.

Astăzi Dawn locuiește în Ontario, Canada. Este contabil autorizat, creștină, apărător public al copiilor care cresc în cămine cu cupluri de sex opus căsătorite și apărătoare vocală a căsătoriei tradiționale. Este căsătorită de douăzeci și opt de ani cu un bărbat și are doi copii adolescenți. În anul 2007 a publicat Ieșind dintr-o situație dificilă: Impactul creșterii și educării copiilor de către părinți homosexuali, o carte despre exeperiența ei de a fi crescut în lumea LGBT. Cu ocazia celei de a cincea aniversări de la apariția cărții ei, a discutat cu revista Raportul Lumii Catolice.

Jim Graves: De ce ai decis să împărtăşești în cartea şi prelegerile tale publice povestea creșterii tale „sub umbrela LGBT”?

Dawn Stefanowicz: M-am simţit îndatorată. Am depus mărturie în faţa Comitetului Afacerilor Legale şi Constituţionale ale Senatului Canadian la Ottawa în 2004, pentru a-i convinge să nu includă „orientarea sexuală” în legea delictelor bazate pe ură, din cauza restricţionării libertăţii de exprimare şi a libertății religioase. Mai târziu am depus aceeaşi mărturie în fața conducerii unei școli. Aproape imediat, activiştii „gay” care fuseseră aduşi cu autocarele – și ar trebui să spun că îmi displace termenul „gay”, dar este atât de folosit în zilele noastre, încât îl voi folosi – au început să strige la mine în timp ce îmi ţineam cuvântarea, că nu se mai putea auzi ce spuneam. Am fost întreruptă de o mulţime de ori. Am fost îngrijorată pentru propria-mi siguranţă, așa că am rugat un gardian de pază să mă însoţească până la maşină. Am mers acasă şi am început să scriu cartea. Vroiam să-mi împărtăşesc experienţa de a fi fost crescută într-un cămin cu părinţi de acelaşi sex.

Graves: Un lucru pe care îl accentuezi este că nu ai observat niciodată o relaţie monogamă în familia ta.

Stefanowicz: Corect. Pentru copiii ca mine, doar fiindcă părinţii sunt „parteneri”, nu înseamnă că sunt și monogami. Monogamia în comunitarea de homosexuali înseamnă „monogamie în serie”, adică ai un singur partener pentru câteva luni şi apoi mergi mai departe sau eşti într-o singură relaţie, dar simultan ai parteneri multipli. Studiile arată că majoritatea relaţiilor masculine homosexuale devin deschise încă din primul an. Un articol recent publicat în New York Times a confirmat acest fapt – 50% dintre „căsătoriile” între persoane de acelaşi sex devin deschise, adică se „deschid” spre alţi parteneri sexuali încă din primul an. Tatăl meu putea fi într-o relaţie de „angajament” pe termen lung cu partenerul lui, dar exista o înțelegere cu partenerul lui că vor exista relaţii sexuale și cu alții.

Pe când creşteam, nu eram înconjurată de cupluri heterosexuale obişnuite. În casa noastră erau partenerii tatălui meu şi alţi prieteni ai lui, iar ei mă luau adesea la locurile de întâlnire ale comunităţii LGBT. Eram doar un copil, dar am fost expusă la activităţi sexuale făţişe. De exemplu, pe când aveam doar nouă ani, tata m-a luat cu el la un magazin erotic din centrul oraşului. A motivat că vrea să fiu expusă sexualităţii devreme în viaţă, ca să nu fiu pudică. Nu exista nicio intimitate în privinţa sexualităţii. Sexul era ceva foarte public; era parte a culturii homosexuale.

Mă lua să văd şi lucrări de artă ale artiştilor homosexuali, ale căror picturi şi sculpturi integrau simboluri falice. Mă lua chiar pe plajele de nudişti unde se întâlneau bărbații homosexuali. Vroia chiar să mă dezbrac şi eu, dar nu am făcut-o. În locuri ca acelea bărbaţii se „pescuiau” reciproc, propunându-se unul altuia pentru sex. Existau locuri prin apropiere unde puteai merge să faci sex. Exista o întreagă reţea; dacă venea poliţia, se anunţau unul pe altul şi se opreau din activitatea sexuală.

Toate acestea erau înaintea erei internetului, dar tot exista o reţea incredibilă pe care o folosea comunitatea homosexuală pentru a se informa despre locurile de întâlnire unde puteau merge pentru o „partidă rapidă de sex”. Astfel de locuri puteau fi plaje publice, săli de sport sau chiar parcuri din apropierea locurilor de joacă pentru copii. Tatăl meu mergea în căutare de parteneri sexuali în diferite locații peste tot în Canada. Îi plăcea să vină şi în Statele Unite; oraşele lui favorite erau San Francisco, Miami şi Fort Lauderdale. Căuta parteneri sexuali în locuri publice, găsea pe cineva în doar câteva minute și mergea undeva apoi pentru a face sex.

De altfel, tata deţinea şi un apartament în centrul oraşulul, lângă biroul său, unde putea întâlni pe cineva pentru sex rapid.

Odată, pe când eram prin clasa a zecea, am fost încântată fiindcă tata a venit la şcoală pentru a mă vedea cum cânt în orchestră. Nu o mai făcuse niciodată. I-am văzut ochii holbaţi când a văzut băieţii adolescenți cântând pe scenă cu mine. Atunci mi-am dat seama că nu se afla acolo pentru mine, ci ca să găsească bărbați tineri.

Graves: Cu timpul, când ai crescut, tatăl tău te-a folosit și ca „momeală” pentru a atrage bărbaţi cu care dorea să aibă sex.

Stefanowicz: Da. Mă îndemna să mă îmbrac provocator, să port o anumită bluză scurtă, şi mergeam astfel împreună în căutare de parteneri sexuali în locuri publice. Un bărbat se poate identifica drept homosexual, dar tata ştia că lor le plăceau şi tinerele frumoase şi atractive. Sau puteam fi un mod de a atrage atenţia bărbaților bisexuali sau heterosexuali.

Tatălui meu îi plăceau bărbaţii bine îmbrăcaţi, curaţi și respectabili, care erau mai tineri cu vreo zece ani decât el. Era întotdeauna cu câte un bărbat mai tânăr decât el, niciodată de o vârstă cu el sau mai bătrân. Cunoşteam o grămadă de bărbați homosexuali care aveau o preferinţă pentru băieţi adolescenți care abia ajunseseră la pubertate. Îi căutau în special pe cei vulnerabili, ai căror tați erau absenţi din familii.

Graves: Ai obiectat vreodată la modul în care tatăl tău te folosea astfel?

Stefanowicz: Nu-mi plăcea, însă eram devastată. Vroiam să-i fac pe plac şi să petrec timp cu el. De fapt îi căutam dragostea şi căutam să fiu acceptată de el. Dar în schimb trebuia să-l accept eu pe el.

Graves: Iar tatăl tău a adus mulţi bărbaţi în casa voastră pentru sex.

Stefanowicz: Da. Asta a fost copilăria mea într-o mediu homosexual. Nu era un mediu sigur pentru creşterea copiilor. În primul rând, ești expus la multe boli. Nu ştiu cum să mă exprim altcumva: sexul homosexual este mizerabil şi dezordonat. Vedeam cearșafuri murdare, acoperite de spermă, materii fecale şi gel lubrifiant. Prezervativele nu făceau parte din decor. Nu se ştia de SIDA pe atunci. De fapt, ani de zile mai târziu, când i-am împărtăşit medicului meu de familie cum am crescut, m-a trimis să fac aceleaşi analize la sânge pe care le făceau cei care erau implicați în relații homosexuale.

Diferiţi bărbaţi veneau şi locuiau pentru o vreme în camera noastră recreaţională. Pe când tata avea vreo treizeci de ani, un tânăr artist în vârstă de optsprezece ani a venit să locuiască cu noi. Aveau o relaţie sexuală, dar mergeau şi singuri la agăţat de bărbaţi. Aduceau bărbaţi acasă pentru sex în grup. Ochii mei de copil au văzut o grămadă de lucruri. Nu era o imagine frumoasă sau roză.

Fratele meu geamăn a văzut odată o partidă de sex în grup. Nu înţelegea cum de tata putea săruta alţi bărbaţi, dar nu-i putea arata afecţiune lui.

Graves: Ai fost abuzată sexual?

Stefanowicz: Am imagini de abuz sexual în mintea mea; am avut coşmaruri despre asta. Mama mi-a confirmat că am fost abuzată sexual de tata pe când eram bebeluș, dar nu a putut să confirme imaginile din mintea mea în care eram cu tatăl meu și cu alți bărbați. Mulţi alţi copiii, care sunt acum adulți, care provin ca și mine dintr-un mediu homosexual, mi-au impărtășit că au fost abuzaţi. Există un risc mai mare de abuz într-un astfel de mediu.

Graves: Au fost partenerii tatălui tău drăguţi cu tine?

Stefanowicz: Câteodată găteau pentru mine, mă ajutau la lecţii sau mă duceau la anumite activităţi. Dar nu se aflau în casa noastră pentru mine sau pentru fraţii mei; erau acolo pentru tata. Şi eu, şi fraţii mei simţeam că nu eram importanți. De altfel, chiar dacă diferiţi bărbaţi veneau şi locuiau cu noi pentru o vreme, ei nu au fost niciodată pentru noi ca un părinte sau ca un membru de familie.

Ar trebui să adaug că eu, ca femeie, nu m-am simţit valorizată, apreciată sau iubită. Era un mediu înjositor pentru mine. Am văzut multă confuzie privind identitatea sexuală; de exemplu, câteodată tata se îmbraca în haine de femeie. Sau îl vedeam pe câte unul dintre partenerii tatălui meu că adopta un rol de „pseudofemeie”.

Graves: Ai fost martoră la moartea multora dintre ei.

Stefanowicz: Da. Unii dintre prietenii tatălui meu s-au sinucis. Alţii au murit de SIDA. L-am văzut cu ochii mei chiar pe tatăl meu murind de SIDA.

Graves: Unde a fost mama ta în tot acest timp?

Stefanowicz: Mama a fost grav bolnavă de diabet cronic de la vârsta de optsprezece ani. Era de altfel şi o persoană slabă. Se simţea rănită şi singură, dar nu se opunea pe faţă la ceea ce se întâmpla. Vedea anumite lucruri şi pleca. Din cauza bolii şi pasivităţii ei, încă de la vârsta de opt ani aveam o mulţime de responsabilităţi. Majoritatea gătitului şi curăţeniei cădea în sarcina mea.

Când s-au căsătorit, tata nu a avut nicio intenţie să-i fie credincios; s-a căsătorit cu ea doar pentru că vroia copii. După ce eu şi fratele meu geamăn ne-am născut, relaţiile lor sexuale au luat sfârşit.

Mama îl însoțea pe tata în vizitele lui în subculturile LGBT. De fapt, ea însăşi s-a implicat într-o relaţie cu o femeie, cam în perioada adolescenţei mele. Îmi amintesc că îi vedem pe partenerii tatălui meu cum îi aranjau mamei părul, i-l pieptănau sau i-l puneau bigudiuri.

Graves: Îţi urăşti tatăl?

Stefanowicz: Nu, întotdeauna l-am iubit pe tata, chiar dacă ce a făcut mi-a cauzat atât de mult stres, singurătate şi coşmaruri. Eram supărată pe tata din cauză că a pus nevoile lui mai presus de persoana mea. Simţeam întotdeauna riscul de a fi înlăturată, așa cum i-a înlăturat pe mulţi dintre partenerii lui. Îi căutam doar dragostea, dar el nu putea exprima afecțiune față de mine.

Când era pe moarte, m-am rugat într-un mod special pentru el. Vroiam să-l iert şi să capăt şi eu pace. Într-adevăr, l-am iertat.

Graves: Cum au fost ultimii săi ani?

Stefanowicz: Îi era dificil să se deplaseze, deci îi era greu să meargă în zonele în care putea căuta parteneri sexuali în locuri publice. SIDA i-a cauzat pete violete pe faţă şi pe corp, pe care încerca să le ascundă cu cosmetice, cămăşi cu mâneci lungi şi pantaloni. A început să slăbească şi şi-a pierdut energia. Ştia că se afla în faţa unei situaţii grave. Se simţea singur, de aceea încercam constant să-i spun că-l iubesc. Câteodată nu vroia să aibă nimic de-a face cu mine. Dar am învins până la urmă. În timp, mi-a împărtăşit neliniștile sale interioare. A fost abuzat sexual când era copil; tatăl lui a fost un alcoolic violent. A fugit de acasă la cincisprezece ani. Asta m-a ajutat să-l înţeleg şi să-l iert. Știam că nu mă puteam elibera dacă nu-l iertam.

Totuși, încă mai aveam resentimente faţă de partenerii tatălui meu, în special faţă de ultimul. El şi tata au avut o relaţie „deschisă” timp de paisprezece ani. Mama nu era prezentă, el era cel care îl îngrijea pe tatăl meu. Tata era destul de înstărit, iar el ştia că putea obţine averea tatălui meu când acesta avea să moară. Niciunul dintre partenerii tatălui nu a fost ca un părinte adoptiv pentru mine; de fapt, eram ofensată că tata petrecea prea mult timp cu ei, şi nu cu mine. Ultimul său partener a murit de SIDA în 1996.

L-am văzut pe tata cu o zi înainte de a muri. Era puternic anesteziat cu calmante şi în dureri cumplite. M-a recunoscut cu greutate. I-am ţinut mâna. Tata i-a zis partenerului său: „Spune-i că o iubesc.”

Am observat și că tata încă mai păstra o poză cu o barcă pe o mare liniştită pe care o cumpărasem pentru el cu mulţi ani în urmă. Am fost mulţumită că încă o păstra. Asta mi-a arătat că o preţuise. M-am rugat ca tata să capete pacea descrisă în tablou.

Graves: Iar acum, fiind adultă, ţi-ai revenit din experiențele negative ale copilăriei?

Stefanowicz: Pe la vârsta de treizeci de ani am făcut treisprezece luni de terapie. Zeci de ani am experimentat insecuritate, depresie, deprivare de somn şi confuzie sexuală. Vindecarea mea a inclus confruntarea cu realitatea şi iertarea.

Graves: Cum a fost primită cartea ta?

Stefanowicz: Mulţi o susţin. Peste cincizeci de copii crescuţi în cămine cu părinți de acelaşi sex, care sunt acum adulți, m-au contactat, identificându-se cu experienţele mele. Bărbaţi care trăiesc în stilul de viață homosexual mi-au scris căutând răspunsuri. „Cum pot părăsi comunitatea homosexuală?”, mă întreabă ei, „fără suportul familiei sau al comunităţii de care am nevoie?” Ei caută dragoste, compasiune şi ajutor. Le spun că nu trebuie să meargă pe acelaşi drum ca tatăl meu.

Aceşti oameni recunosc că s-au gândit doar la ei când s-au implicat sexual în relaţii cu alţi bărbaţi. Nu au văzut că alegerile pe care le fac îi rănesc pe alţii. Se bucurau doar de plăcerea de moment şi ignorau consecinţele. Iar femeile care se confruntă cu probleme lesbiene mă întreabă adesea despre mama.

Graves: Ce le spui criticilor tăi?

Stefanowicz: Mulţi sunt amăgiţi de acceptarea homosexualităţii în cultura noastră. Nu se gândesc la implicaţiile pe termen lung pe care acest mod de viaţă le are asupra copiiilor. Dacă sunt critici răutăcioase, nu le răspund. Dacă sunt respectuoase, le răspund. Le spun că tatăl meu nu a găsit niciodată fericirea. Le fac cunoscut că îmi pasă de ei, că le înţeleg circumstanţele şi că am compasiune faţă de ei. Le spun că trebuie neapărat să găsească suport într-o comunitate în care să poată fi oneşti, să caute iertare şi să găsească mântuire prin Cristos.

Graves: Mulţi critici susțin că nu toți homosexualii trăiesc o viață de promiscuitate ca tatăl tău.

Stefanowicz: Este adevărat. Dar dacă te asociezi cu comunitatea homosexuală, există un risc mai ridicat de a te implica sexual cu parteneri multipli. Studiile indică un nivel înalt de promiscuitate la bărbaţii care fac sex cu bărbaţi, iar incidenţa bolilor cu transmitere sexuală continuă să fie mult mai ridicată la bărbații care fac sex cu bărbați. Tatăl meu nu a fost unic în căutarea de parteneri sexuali în locuri publice; sunt mulţi alţi bărbaţi care au o energie nesfârşită în a se azvârli în legături amoroase de moment.

Graves: Ai fost, de asemenea, în contact cu misiunea catolică Courage pentru cei cu atracție față de persoanele de același sex.

Stefanowicz: Da. Cofondatorul său, Părintele John Harvey, a fost incredibil de suportiv față de mine. M-a numit o femeie curajoasă fiindcă mi-am făcut cunoscută povestea.

Graves: Și care este părerea ta despre presiunile care se fac pentru recunoașterea căsătoriei între persoane de acelaşi sex?

Stefanowicz: Am depus mărturie în faţă oficialităţilor din Canada, Statele Unite şi în alte locuri. Expun pe scurt povestea mea, iar apoi le reamintesc că, din punct de vedere istoric şi religios, căsătoria tradiţională este semnificativă. Este liantul care ţine strâns legate cultura și societatea noastră, stabilind cadrul în care copiii pot fi educaţi cel mai bine într-un mediu sigur.

Apoi este problema monogamiei, despre care am discutat, şi importanța pentru copii de a avea atât un tată, cât și o mamă, de a avea rude de care sunt legaţi la nivel biologic. Identitatea, siguranţa şi sentimentul de apartenenţă ancestrală vin din cunoaşterea mamei nostre şi a tatălui nostru, ceea ce se pierde în uniunile homosexuale.

Fiecare copil doreşte să crească alături de părinţii lui biologici, care să-şi fie credincioşi unul altuia. Copiii nu doresc stresul enorm de a creşte cu părinţi care pun pe primul plan preferințele lor sexuale. Trei decenii din viaţă mi-am văzut tatăl trecând de la o relație sexuală la alta. Aceasta era prioritatea vieţii lui. Un copil nu poate avea nevoile relaţionale şi spirituale împlinite într-un astfel de mediu.

Precum am spus, am fost foarte devastată în copilărie. Să fac lucrurile imorale pe care mi le cere tatăl meu să le fac? Cum să îl onorez pe tatăl meu într-un asemenea mediu? Și cum rămâne cu nevoile mele? Sentimentele mele nu contează, dar sentimentele tatălui meu și ale partenerilor lui contează?

Copiilor nu le pasă dacă lumea este „gay” și prietenoasă, ei vor doar să petreacă timp cu tatăl lor. Au nevoie de o familie stabilă, cu părinți de sex opus căsătoriți, au nevoie de o comunitate şi de o şcoală care să împărtăşească valori comune. Au nevoie, de asemenea, de fundamentele unei credinţe religioase. Sunt într-adevăr atacată de activiști fiindcă promovez această perspectivă, dar nu le răspund cu ură. Grija mea cea mai mare este pentru copii.

Am fost născută sub umbrela comunităţii LGBT. Nu am ales eu asta. Să ies de sub acea umbrelă a fost pentru mine un drum singuratic. Dar faptul că am făcut-o mi-a dat o libertate şi o fericire pe care vreau să le împărtăşesc şi cu alţii.

[Dawn Stefanowicz, Raised Under the GLBT Umbrella. Copyright © 2012 Dawn Stefanowicz. Tradus şi publicat cu permisiune. Interviul a apărut inițial în The Catholic World Report, www.catholicworldreport.com. Dawn Stefanowicz este autoarea cărții Out From Under: The Impact of Homosexual Parenting. Jim Graves este un autor catolic care locuiește în Newport Beach, California. Pentru mai multe informaţii, a se vedea site-ul personal al autoarei, www.dawnstefanowicz.com]

Pntru mărturia lui Dawn Stefanowicz, clic aici!

Prieteni care nu pot să vadă lumina

Felicitări pentru ceea ce faceţi! De curând am cumpărat cartea dv. Contra Curentului. Era nevoie de aşa ceva, poate vor încerca mai mulţi tineri care au astfel de porniri să se oprească.

Efectele homosexualităţii sunt dezastruoase. Am şi eu câţiva amici care au astfel de „îndeletniciri” şi îi văd cum se desfigurează fizic şi spiritual pe zi ce trece. Sunt şi ei oameni, nişte oameni chinuiţi care nu mai pot, iar unii nu mai vor să vadă lumina. Din nefericire, printre prietenii mei sunt oameni care ar trebui să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu şi victime ale lor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, pe câţiva i-am salvat de la sinucidere, iar pe unul l-am ajutat să se îndepărteze de acest cumplit păcat.

Dumnezeu să vă dea putere să mergeţi mai departe!

[Copyright © ContraCurentului.com]

Atât de asemănători cu noi, dar totodată atât de diferiţi!

Până în urmă cu doi ani aveam o viaţă normală sau aşa credeam. Auzisem despre homosexuali doar de la televizor. Nu credeam că o să ajung să cunosc vreodată unul până în urmă cu doi ani, când un prieten mi-a spus că este gay. Nu mi-a venit să cred! Nu ştiam ce să fac, tot ce ştiam era că vroiam să fiu lângă el, să îl ajut, să îl ascult.

Cu cât vorbeam mai mult, cu atât am început să văd problemele cu care se confruntă homosexualii. Am început să petrec mai mult timp cu ei. Aşa am ajuns să cunosc destul de mulţi gay, chiar şi travestiţi. Oameni atât de asemănători cu noi, dar totodată atât de diferiţi!

În societate sunt daţi la o parte şi judecaţi, dar nu putem nega că totuşi există, sunt lângă noi, chiar dacă nu la toţi este vizibil din comportament şi îmbrăcăminte.

Cu cât am ajuns să îi cunosc mai bine, cu atât am văzut că foarte mulţi nu îşi doresc un asemenea stil de viaţă, nu vor să fie aşa, dar din diferite motive sau circumstanţe au ajuns să aibă relaţii nesănătoase cu persoane de acelaşi sex. Majoritatea au fost abuzaţi în copilărie, atât sexual, cât şi fizic, nu au avut implicarea ambilor părinţi sau au avut o grijă prea exagerată, o prea mare implicare din partea mamei. Lipsa de comunicare, de afecţiune, sensibilitatea, toate duc la un comportament greşit pentru a găsi ceea ce le-a lipsit în copilărie. Lumea gay este o lume prefăcută, a intereselor de orice fel, o lume plină de durere, deziluzii, autocunoaştere, de dorinţa de fi acceptat şi iubit.

Unii oamenii şi chiar unii creştini au tendinţa de a-i da la o parte, de a-i cataloga şi judeca, în loc de a vorbi cu ei, de a încerca să le întindă o mână de ajutor. Fiindcă mulţi gay caută ajutorul, pe cineva cu care să vorbească, să le dea un sfat, să îi ajute să iasă din lumea lor, pentru că unii chiar vor.

Dacă am încerca fiecare să îi cunoaştem cum sunt ei ca oameni, ar fi mai bine. Să fim lângă ei, să îi sprijinim ca să se schimbe, pentru că da, schimbarea este posibilă, sunt doar etape pe care ei pot să le depăşească. Noi putem doar să fim lângă ei, să încercăm să îi ajutăm, să ne rugăm şi să postim pentru ei, dar Dumnezeu face minuni acolo unde omul e mic.

Să încetăm să fim doar nişte marionete pe scena acestei lumi, să ne facem că nu ne pasă, că dacă nu suntem noi direct implicaţi, nu ne afectează! Nu este adevărat, pentru că mulţi dintre cei dragi nouă, dintre cei care ne înconjoară se pot afla în această situaţie. Ei pot fi fratele, vecinul, prietenul, medicul, avocatul nostru, oricine.

Voi, cei care cunoaşteţi oameni care se confruntă cu această problemă, nu îi judecaţi, nu îi daţi la o parte! Fiţi lângă ei, ajutaţi-i să îşi revină, ascultaţi-i, vorbiţi-le despre Dumnezeu, duceţi-i la biserică, spuneţi-le despre dragostea lui Dumnezeu, cum El a venit în lume şi a murit şi pentru ei, că Dumnezeu îi iubeşte, îi iartă, indiferent cât de mult au păcătuit, indiferent cât ar fi de căzuţi!

Personal nu sunt de acord cu ceea ce fac gay-i, urăsc păcatul în care sunt prinşi, dar îi iubesc pe ei ca oameni. Am ajuns să văd dincolo de ceea ce fac, să văd sufletul lor. Sunt oameni minunaţi, la fel ca noi, cu valoare. Să încercam să îi ajutăm, să le vorbim despre iertare, despre dragostea lui Dumnezeu, despre faptul că se pot schimba, că există iertare, există scăpare, există speranţă, există o viaţă nouă! Doamne, ajută-ne să fim pilde pentru cei din jur!

[Copyright © ContraCurentului.com]

M-am îndrăgostit de un prieten homosexual

Mă interesează în mod deosebit subiectul „homosexualitate” deoarece, fără voia mea, m-am apropiat foarte mult de această lume, îndrăgostindu-mă de un prieten despre care multă vreme nu am ştiut adevărul. Când l-am aflat, mi-a spus, de asemenea, că îi place de mine, că visează la schimbare şi că se gândeşte să se căsătorească într-o zi cu mine. Ca femeie îndrăgostită, am rămas lângă el cu multe speranţe, multă dragoste şi multă suferinţă. M-a încurajat faptul că era un om credincios, că mergeam împreună la biserica evanghelică. Avea şi tandreţe faţă de mine, ne simţeam bine împreună – frumoşi şi liniştiţi.

Însă repede au început căderile, una după alta. Cu cât se adâncea mai mult, cu atât mă respingea mai tare. Când şi când îşi mai aducea aminte cât de mult însemnam pentru el, iar acum parcă a renunţat la tot, parcă nu mai există nimic, parcă nu a existat niciodată nimic între noi, iar eu sunt „nebuna” care s-a amăgit cu vise.

Cu siguranţă că îi trebuie timp, că îi trebuie singurătate ca să se înţeleagă şi să ia decizii. Dar timpul pierdut, zbuciumul meu ce sens au avut, când lucrurile au ajuns să fie cu mult mai rele decât la început şi, cu siguranţă, mult mai rele decât dacă nu l-aş fi cunoscut?

Copyright © 2013 www.contracurentului.com

Căsătorită cu un fost transgender

Jerry & Charlene Leach

Jerry & Charlene Leach

Ceea ce urmează este răspunsul pe care Charlene Leach l-a dat unui bărbat care se opune puternic lucrării de ajutorare a celor care doresc să-şi învingă dorinţele de tip transgender. Charlene este căsătorită cu un fost transgender:

Dragă K_______,

Dar îţi voi spune fără umbră de îndoială, că în calitate de soţie care a trăit cândva cu un bărbat care gândea astfel şi care credea că este o femeie prizonieră într-un trup de bărbat şi care cândva a luat hormoni etc., vreau să ştii că este o experienţă agonizantă pentru o soţie. Nu numai că am trăit-o în trecut, dar în ultimii zece ani am vorbit cu multe soţii (şi continui să o fac în fiecare săptămână) care trec prin aceasta chiar acum. Soţii lor vor ca ele să accepte. Soţii lor vor să poarte neglijeu când sunt în pat cu soţiile lor. În esenţă, ei vor ca femeile lor să devină lesbiene. Şi aceste femei sunt heterosexuale, dar soţii lor încearcă să le oblige să facă asta. Soţii lor vor să se îmbrace ca o femeie în faţa copiilor lor, astfel încât să aibă două mame în loc de o mamă şi un tată.

Aceşti oameni sunt absorbiţi de sine. Nu ţin cont de cum îi afectează aceasta pe copiii şi soţiile lor.

Acum trăiesc cu un bărbat (acelaşi bărbat despre care am vorbit mai devreme) care acum se simte confortabil cu masculinitatea lui, mă tratează cu respect şi demnitate. Este un bărbat protector şi plin de pasiune, un soţ minunat şi un străbunic grozav pentru cei nouă nepoţi ai lui… fiindcă am văzut cu ochii mei schimbările prin care a trecut de-a lungul anilor, când a descâlcit cauzele de bază ale confuziei de identitate de gen de care suferea şi s-a ocupat ele când a citit cărţi, a căutat consiliere, a avut parte de rugăciunea de vindecare interioară etc. şi a lucrat din greu la restaurarea sa… pentru că ştiu adevărul că există speranţă pentru bărbaţii care se află în situaţia dificilă în care se afla el… fiindcă ştiu că există speranţă pentru aceşti bărbaţi şi pentru soţiile şi copiii şi nepoţii lor, vreau să strig de pe acoperişul caselor… „Există eliberare! Eliberare reală, care dăinuieşte, de viaţa agonizantă, autodistrugătoare, de înfrângere care vine odată cu transsexualismul, şi de efectele dăunătoare pe care le are el asupra familiilor.”

Ştiu că nu înţelegi cum este să fii soţia unui transsexual. Dar eu ştiu. Şi am pasiune pentru a atinge vieţile soţiilor, în timp ce Jerry soţul meu atinge vieţile bărbaţilor, şi pentru a păşi alături de ele, şi a umbla cu ele în libertatea pe care noi am găsit-o.

Fii binecuvântat!

Married to a Former Transgender. Copyright © 2009 Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiunea www.pfox.org.

Clic aici pentru mărturia soţului lui Charlene, Jerry.

Tot ce aveam nevoie să ştiu ca să fiu un creştin mai bun am învăţat având un fiu care este homosexual

Am învăţat să am compasiune pentru alţi părinţi ai căror copii trăiesc într-un stil de viaţă diferit decât cel în care am fost noi învăţaţi să trăim. 1 Petru 3:8

Am învăţat să-mi pese de prietenii lui, în speranţa că pot să fac ca lucrurile să fie diferite şi că este posibil să accept pe cineva fără să îi aprob comportamentul. Iuda 1:22

Am învăţat că nu sunt responsabil pentru alegerile lor, pentru că fiecare dintre noi trebuie să răspundă personal înaintea lui Dumnezeu. Filipeni 2.13

Am învăţat să mă rog neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:7

Am învăţat să consider acest timp de „testare a credinţei mele” ca o binecuvântare, fiindcă mă va sensibiliza pentru a arăta compasiune faţă de alţii care suferă. Iacov 1:2-3

Am învăţat să-I cer lui Dumnezeu înţelepciune pentru deciziile pe care trebuie să le iau. Iacov 1:5

Am învăţat ce este adevărata prietenie şi cum să fiu un canal al dragostei lui Dumnezeu. Proverbe 18:24

Am învăţat ce este dragostea necondiţionată. 1 Corinteni 13:48

Am învăţat despre răbdare. „Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea.” Isaia 40:31

Am învăţat să-mi încredinţez copilul lui Dumnezeu şi în schimb, să îi iubesc pe foştii homosexuali şi pe cei care se luptă cu homosexualitatea ca pe copiii pe care Dumnezeu i-a trimis pe calea mea. Proverbe 11:21

Everything I Needed to Know to be a Better Christian I Learned from Having a Son who is Gay. Copyright © 2009 Parents and Friends of Ex-Gays and Gays (PFOX). Tradus şi publicat cu permisiunea www.pfox.org.

1 2 3 7