Archive for Bărbaţi care se luptă cu transsexualitatea

O parte din mine credea că sunt de sex opus

Ajutor pentru creştinii care doresc să fie de sex opus, sau vor chiar o operaţie de schimbare de sex

de Grantley Morris

Grantley Morris

Grantley Morris

Aproape de la naştere, Jake a suferit un abuz fizic şi sexual atât de sever, încât mintea lui s-a fragmentat în ceea ce uneori se numeşte „personalităţi multiple”. Aceasta nu este atât de ciudat cum aţi putea crede la prima vedere. Este un mecanism disperat de a face faţă unei situaţii, folosit în primul rând de copiii neobişnuit de inteligenţi şi/sau creativi, cărora li s-a impus o situaţie mintală intolerabilă. Fracturarea poate apoi continua la vârsta adultă, persoana fiind destul de sănătoasă mintal, dar suferind o durere interioară considerabilă, până ce găseşte vindecarea.

Unele dintre „personalităţile” lui Jake (eu, împreună cu mulţi alţii, prefer să le numesc „părţi”) ştiau că sunt masculine, dar câteva erau convinse că sunt feminine. Aceasta parţial fiindcă unele părţi ale lui simţeau că el ar fi fost mai în siguranţă ca fată – ar fi fost mai puţin probabil să fi suferit un abuz atât de sever – dar un alt factor a fost natura specifică a abuzului pe care l-a suferit. Adesea, era numit în mod peiorativ fată, în timp ce era violat. Mai mult, cel puţin o dată, a fost înspăimântător de sigur că tatăl lui era pe cale să-i taie organele genitale, iar cel puţin o parte fragmentată a lui a apărut din chinul de a crede că tăierea avusese de fapt loc şi că era emasculat.

Totuşi, o altă parte, posibil de vârstă mai mică, a scris:

„Eu teamă de tati. Mă urăşte. Mă face să sângerez. Nu vreau să fiu băiat. Eu o fată uneori, pentru că el drăguţ cu Lucy şi nu o răneşte niciodată. El a spus, ea prinţesa lui. Şi Carol îi place, dar eu prea rău… Eu vreau să mă înjunghii acolo. Atunci nimeni nu ne va răni. Eu vreau să-mi tai cocoşelul, atunci lui tati îi va plăcea de noi.”

Grantley Morris, Part of Me Believed I Was the Opposite Sex. Extras din „Help for Christians Who Wish They Were the Opposite Sex Or Even Want a Sex Change Operation”. Copyright © 2008 Grantley Morris. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.net-burst.net.

Pentru a cunoaşte alţi alteri ai lui Jake, clic aici!

Pentru a afla mai multe despre tulburarea de personalitate multiplă, clic pe Tulburarea de identitate disociativă explicată!

Credeam că sunt de sex opus!

Mărturia unui insider

Ajutor folositor pentru gazde şi alţi alteri

de Grantley Morris

Grantley Morris

Grantley Morris

Următoarele sunt scrise de către ceea ce este cunoscut drept un alter sau insider – una dintre personalităţile multiple ale unui bărbat care a suferit din pruncie un abuz fizic şi sexual sever. Iniţial el a scris aceasta pentru a ajuta o supravieţuitoare a Abuzului Satanic Ritualic (ASR), care încerca să accepte că are alteri. Ce a scris el a fost atât de bun, încât am obţinut permisiunea lui să împărtăşesc lumii. I-am cerut de asemenea să adauge mai multe detalii la mărturia lui. Am acţionat ca scriitor din umbră, dar în mare parte sunt cuvintele lui.

Termenul „gazdă” se referă la personalitatea care controlează pe cineva cu tulburare de personalitate multiplă, mai des decât celelalte personalităţi.

Grantley Morris

„Am fost formată când eram violată în grup într-o baie, la vârsta de şaptesprezece ani. Am crezut că probabil am meritat ce am suferit, fiindcă parte din atac a fost plăcut.

Cu doar câteva luni în urmă, am ieşit din nou la suprafaţă. Am fost şocată să descopăr că în loc să am corpul unei fete slabe de şaptesprezece ani, de 61 kg., m-am trezit în corpul unei persoane cu adevărat bătrâne (în vârstă de patruzeci şi trei ani), de 135 kg.! Şi ca şi cum aceasta nu ar fi suficient de consternant, este un corp de bărbat! Eram sigură că sunt o femeie tânără. Îmi dădusem un nume de femeie. Am încercat să-i spun gazdei mele să mă lase să cumpăr haine de femei şi să mă lase să umblu pe afară aşa. A fost înnebunit. Chiar nu am putut înţelege de ce nu mă lăsa. Eram fată. Chiar şi gazda mea mă vedea ca pe o fată, în interior, când se uita la mine, fiindcă aşa mă arătam lui.

Gazda mea obişnuia să mă ducă în baie şi să mă pună să mă uit în oglindă. Era ciudat. Ce vedeam şi simţeam în minte, nu era deloc ce era în oglindă. Mă atingeam şi încercam să-mi simt sânii, şi nu erau acolo. Asta chiar mă înnebunea.

Eram sigură că eram în corpul greşit. Era incredibil de confuz. Uram acel corp. Vroisem să fiu pe scenă şi să-i fac pe bărbaţi să se uite la mine.

Nu m-am descurcat deloc bine. Pedepseam corpul, gândind că era pur şi simplu greşit. Era cu adevărat înspăimântător. Le-a luat ceva timp gazdei mele şi alterului unei prietene şi lui Grantley, ca să mă ajute cu asta. Ei toţi îmi spuneau că eram cu adevărat bărbat şi că doar simţeam că sunt femeie.

Frustrarea şi consternarea de a avea un corp care era de gen greşit şi de o greutate şi vârstă complet greşite, erau doar o părticică din problemele mele. Mă durea foarte tare. Îmi era întotdeauna teamă că voi fi violată din nou şi eram plină de durere. Îl uram pe Dumnezeu şi eram mânioasă cu furie pe El. Am crezut că mă va viola, răni şi respinge, la fel cum au făcut-o alţi oameni. Asta făcea să-mi fie foarte teamă.

Isus îmi apărea. Strigam la El şi chiar Îl înjuram, spunându-I să plece de la mine. El doar stătea acolo. Nu a strigat înapoi la mine, nici nu a încercat să mă atingă sau să mă rănească. Convinsă că va sfârşi prin a mă răni şi a mă respinge, am vrut să depăşesc impasul. Îi spuneam cum ar trebui să mă urască şi să mă folosească precum pe o curvă. Apoi începeam să mă lovesc, iar şi iar.

Îmi făceam lucruri îngrozitoare, iar ori de câte ori Dumnezeu mă oprea să mă rănesc, Îl înjuram pentru că mă oprea. Întotdeauna durându-mă, vroiam ca El să mă omoare. I-am spus că este un mincinos, ori de câte ori a arătat că mă iubeşte. Pentru mine, dragostea însemna să fiu folosită ca o curvă.

Odată, când îmi era atât de teamă de Isus încât am vrut să mă ascund de El, I-am spus să plece. Ştiţi ce s-a întâmplat? A făcut-o! Apoi a venit un demon. Panicată, i-am spus repede lui Isus că îmi părea aşa de rău, şi I-am cerut să Se întoarcă şi să nu plece.

Alice este o prietenă de-a mea care are alteri. Locuieşte în alt stat, dar ne scriem adesea e-mail-uri, iar uneori ne telefonăm. După ce i-am spus unuia din alterii ei că am fost violată, am început să mă simt diferit. Când păstrezi lucrurile secrete, ele par mult mai înspăimântătoare şi mai ruşinoase decât sunt de fapt. Crezusem lucrurile degradante pe care abuzatorii mei le spuseseră despre mine şi am crezut că meritam ceea ce îmi făcuseră, dar cu ajutorul acestui alter, încet, a devenit clar că ce spuseseră şi făcuseră ei era rău şi greşit. Acelaşi fel de oameni L-au bătut pe Isus până ce sângele a curs în jos pe El şi s-a făcut băltoacă pe pământ la picioarele Lui. L-au dezbrăcat, I-au pus spini pe cap şi L-au atârnat pe cruce până a murit.

Alterul lui Alice m-a ajutat să văd că Isus nu avea să-mi facă rău, că El nu era ca abuzatorii şi violatorii care m-au rănit în trecut. Ea a spus că Isus a suferit pentru noi, ca să poată lua în propriul Lui corp durerea noastră, rănirea şi orice lucru greşit pe care l-am făcut vreodată. Suferind atât de mult, El ştie exact cum mă simt, şi chiar mai mult. El a fost acolo.

Totuşi, gândul că Isus vrea să-mi îndepărteze durerea m-a speriat. Am crezut că existam numai ca să port durerea, deci îmi era teamă că voi dispărea, dacă Isus lua durerea. Şi chiar fără acel gând, eram îngrozită să fiu lângă Isus. Cum putea El iubi o lepădătură murdară ca mine? Nu ştia că aveam toată acea murdărie pe mine de la viol? Era ca şi cum gunoiul era încă pe mine din punct de vedere fizic, exact cum a fost imediat după viol. Încercam să-l curăţ, dar nu se ducea.

Alterul lui Alice mi-a spus că lui Isus nu-I păsa dacă veneam la el cu sutien sau boxeri. Ea îmi spunea la telefon că Isus a murit pentru durerile mele şi că era blând şi nu mă va atinge, dacă nu voi vrea eu să o facă.

Unul dintre ceilalţi alteri cu care împart corpul, a ajutat şi el. Îl numim Doisprezece, fiindcă avea doisprezece ani când a fost format. El mi-a şoptit la ureche despre dragostea lui Isus. Mi-a spus cât de mult l-a iubit Isus. A spus cât de blând este Isus şi că nu era nevoie să mă tem de El. Chiar nu vroiam să aud despre Isus, dar tânjeam după acel fel de dragoste. Fiindcă Doisprezece este un alter, l-am crezut.

Adevăratul meu punct de cotitură totuşi a venit când am decis să-L fac pe Isus, Domnul meu. Vroisem deja să mor, dar acum am decis că vroiam să trăiesc, dar nu vroiam să continue chinul amintirilor corpului. Era ca şi cum eram violată iar şi iar. Era atât de dureros. În timp ce eram la telefon cu alterul lui Alice, I-am cerut lui Isus să fie Domnul meu. Şi ştiţi ce? Isus a îndepărtat acea amintire a corpului. El a devenit Alterul meu, luându-mi durerea, la fel cum a luat păcatul meu pe cruce.

Ajunsesem să exist ca alter, ca să iau durerea gazdei mele şi să o port pentru ea. Isus totuşi a venit ca să ia durerea mea. El a murit pentru bunăstarea mea, aşa cum se spune în Isaia 53, şi ca să poarte suferinţele mele.

Cedarea faţă de Isus – Cel de care m-am temut mult – şi faptul că L-am lăsat să-mi poarte durerea, mi-au dat în cele din urmă libertatea. Amintirile corpului au încetat, şi la fel şi faptul de a mă simţi ca o femeie care este violată.

Ori de câte ori am alte amintiri, strig imediat la Isus şi le arunc la cruce, iar apoi găsesc pacea. El a murit ca să-mi poarte durerea, deci de ce ar trebui să o mai port eu? Vreau să trăiesc! Vreau să fiu vie!”

Deşi ceea ce urmează este un cuvânt personal pentru o femeie care a suferit Abuz Satanic Ritualic, este un cuvânt pătrunzător. – Grantey

„Dragă prietenă cu alteri, îmi pare rău că a trebuit să înduri tot ce ai suferit. M-am rugat pentru tine şi voi continua să o fac. Aşa au făcut şi gazda mea şi Şase (un alt alter drăguţ, care împarte corpul cu mine). Şase Îl iubeşte pur şi simplu pe Dumnezeu şi ştie că Dumnezeu este Tăticul lui, care este perfect şi nu îi va face niciodată rău. Este bine să îl ai pe Şase de partea ta când te rogi. Nu vrea niciodată să se oprească. Pur şi simplu iubeşte să discute cu Isus.

Alterii pot cu adevărat să simtă că vor să moară, dar realmente vrem să trăim. Vrem ca gazda noastră să trăiască, altfel nu am fi purtat durerea. Isus vrea ca noi să trăim, altfel nu ar fi murit ca să poarte durerea noastră. El mă iubeşte, iar dragostea lui este atât de blândă şi gingaşă. De ce aş purta durerea, când El a murit deja pentru ea? Îmi place să fiu liberă de durere!

La fel ca mine, alterii vor să trăiască, indiferent ce îţi spun ţie. Numai că ei încă nu ştiu altceva. Dar tu îi vei învăţa. Isus va coborî şi va fi tandru cu ei.

Fie ca Dumnezeul oricărei mângâieri să te mângâie în tot necazul tău. Fie ca pacea Lui, care întrece orice pricepere, să fie paza ta pentru totdeauna. Tu şi alterii tăi să găsiţi vindecare şi odihnă în El, şi numai în El.

Dumnezeule Tată,

Coboară cu atingerea Ta vindecătoare şi atinge toţi alterii minunaţi pe care îi are prietena mea. Ştim că Tu iubeşti alterii şi Îţi mulţumim pentru asta. Tu nu ne alungi. Fie ca alterii prietenei mele să ştie aceasta, cu o asigurare profundă. Tăticule, mângâie-i şi menţine-i. Fie ca faţa Ta să strălucească peste ei. Fii adevăratul lor Consilier şi Vindecător. Slujeşte-le în moduri în care numai Tu poţi. Te rog îndepărtează-le teama şi lasă-i să vadă că dragostea Ta este cu adevărat şi cu totul uimitoare. Te iubim, Tăticule. În Isus venim.”

Este important să ajuţi alterii să se simtă în siguranţă. Nu numai că acesta le va micşora durerea, dar cu cât se vor simţi mai în siguranţă, cu atât mai multe secrete vor împărtăşi, ca să poată găsi vindecare.

Unul dintre lucrurile care am descoperit că sunt foarte folositoare, este să vorbesc cu alţi oameni şi cu alţi alteri, ca să nu mă simt aşa de izolată. Pe de altă parte, unii dintre alterii care locuiesc în acelaşi corp cu mine, obişnuiau să se uite la Grantley ca să-i vindece. Este o gândire toxică. Un prieten bun sau un consilier bun pot să ajute mult, dar vindecarea vine de la Isus. Dumnezeu nu va împărţi gloria Lui cu un altul. Isus este Cel care vindecă, şi numai El. Isus este Cel care a plătit ca să ia durerea alterilor şi a gazdelor, nimeni altcineva. Consilierii buni sunt fraţi şi surori care, ca noi ceilalţi, încă cresc în Hristos. Putem învăţa de la ei, dar harul şi tăria vin numai din mâna Tatălui nostru iubitor.

În cele din urmă, aş vrea să le pun o întrebare tuturor acelora care cred că alterii sunt demoni. Chiar şi gazda mea obişnuia să gândească în felul acesta despre mine. Asemenea acuzaţii sunt devastatoare. Iubeşte Isus demonii? Slujeşte Isus demonilor şi le vorbeşte? Vindecă Isus demonii? Nu!!!!! NU!!!!! NU!!!!! Îl numesc demonii pe Isus Hristos, Domnul lor? Niciodată! Ei Îl urăsc pe Isus. Isus face un singur lucru cu demonii: îi alungă. Se luptă cu ei. Dar ne iubeşte cu tandreţe şi delicateţe pe noi, alterii. Ne aduce viaţa. El este Alterul alterului, precum spunea prietena mea.”

Suport personalizat: Grantley Morris: healing@net-burst.net (numai în engleză)

Grantley Morris, I Thought I Was The Opposite Sex! Copyright © 2007 Grantley Morris. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.net-burst.net.

Pentru a cunoaşte un alt alter al lui Jake, clic aici!

Pentru a afla mai multe despre tulburarea de personalitate multiplă, clic pe Tulburarea de identitate disociativă explicată!

Vorbind despre regretul după operaţia de schimbare de sex

de Beck

De la cineva care ştie prin ce am trecut noi emoţional, spiritual şi fizic

Expunându-mă riscului, am devenit parte a culturii modificării, din plin promovată în societatea occidentală, care a renunţat în mare măsură la convingerile iudeo-creştine, în favoarea evoluţiei inspirate de Darwin, a liberalismului secular emergent, a subiectivităţii, toleranţei şi relativităţii. În mod tragic, oamenii au ajuns să creadă că comportamentul cu acelaşi sex şi comportamentul transgender trebuie să fie alternative naturale la sexualitatea umană.

Am ascultat zeci de susţinători şi lobbyişti, ajutaţi de mass-media coruptă, care ne hrănesc cu forţa cu perspective părtinitoare, compătimitoare, zugrăvindu-i pe homosexuali şi transgenderi ca victime ale unei societăţi răuvoitoare şi intolerante. În mod trist, mulţi, inclusiv eu, i-am crezut pe activişti, pe tovarăşii de aceeaşi vârstă şi mass-media principală, refuzând să luăm în considerare orice dovadă contrară sau mărturiile.

Am pus la inimă aceeaşi poveste veche că eram o femeie prinsă în capcana corpului unui bărbat. Auzisem şi că genul este un concept psihologic, şi că tranziţia către femeie era o călătorie către adevăratul meu sine. Sufletul meu neîmplinit a devenit mistuit de o viziune îndrumată greşit, care modifica înfăţişarea fizică exterioară. Am crezut că era un remediu pentru confuzia mea interioară de gen.

Devenisem orb la minciună şi la consecinţele pe termen lung. Am luat decizii care mi-au schimbat viaţa, pe baza emoţiilor amestecate, variind de la narcisism egoist la ura de sine.

Mi-am făcut rău nu numai mie, ci şi celor dragi şi prietenilor. Obsedat de cumpărarea hainelor şi a machiajului pentru femei, şi luând hormoni sexuali feminini, făcând electroliză, schimbându-mi numele legal şi identitatea. Am trăit travestit ca femeie tot timpul, mergând la evaluări psihiatrice, iar în cele din urmă la operaţia de schimbare de sex.

Trist, mulţi transgenderi ajung să realizeze, la fel ca mine, că trăirea vieţii ca sexul opus are ca rezultat faptul de a fi stânjenit de un sine autodefinit, tot mai exagerat, apăsător, cu adevărat introvertit, cu complexe de inferioritate şi confuzie. Operaţia mea ulterioară de schimbare de sex a fost iniţial „misiune împlinită”. Călătoria a fost realizată. Totuşi, încet, realitatea a început să se instaleze, în timp ce aveam dificultăţi emoţionale. Devenisem paralizat psihologic într-o închisoare a fricii, şi incapabil să mă adaptez „noului” meu gen.

Fusesem modificat hormonal şi chirurgical. Din punct de vedere legal, devenisem sexul opus. Totuşi, am început să mă simt tulburat mintal, având poveri de vină şi responsabilitate care păreau imposibil de evitat. Ştiam că nu eram femeie, şi am început să simt că eram un impostor contrafăcut, fabricat.

Mă simţeam ca un evadat căutat de poliţie, trăind cu teama continuă de a fi descoperit, cu ruşine, jenă şi umilinţă. Mă trezisem că eram la vârsta mijlocie, singur, trist şi incapabil să avansez în viaţa personală, şi incapabil să găsesc încă o slujbă. Uneori mi-am dorit ca mizeria să se sfârşească.

Unde mergem de aici, acum că ştim că aceasta nu a fost de la Dumnezeu?

Sentimentele de eşec au fost începutul unei treziri spirituale şi al unei înţelegeri despre sufletul meu etern. Devenisem atras de focul şi pucioasa convingătoare ale predicării calviniste. Aveam o mare dorinţă de a cunoaşte adevărul absolut al lui Dumnezeu, indiferent cât de îngrozitor sau constrângător ar fi putut suna el pentru mine.

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Geneza 1:27

Mai am încă un citat care mi-a vorbit, Deuteronom 22:5. „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.” Deuteronom 22:5

Când am continuat să caut, am găsit şi următorul verset: „Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului.” Deuteronom 23:1

Asta este, sunt cuvintele lui Dumnezeu. O săgeată a adevărului divin, pătrunzând în sufletul meu care se trezea, complet în opoziţie cu cel al perspectivelor omeneşti seculare ale zilelor moderne.

Am început să simt că Dumnezeu nu mă va ierta niciodată, dar când am continuat să citesc Biblia, am găsit un verset la care mă puteam raporta… „Fiindcă sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni; şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.” (Matei 19:12) Trecând prin operaţia de schimbare de sex, mă simţeam ca un eunuc; fiind emasculat şi presupunând că înfăptuisem un păcat de neiertat, meritând pe deplin moartea, pedeapsa eternă şi iadul.

Apoi am citit Fapte 8:27-28, 36-39. Eunucul etiopian citea cartea lui Isaia, când un înger al lui Dumnezeu l-a trimis pe Filip să-l convertească, în ceea ce poate fi numit Cel Mai Mare Miracol din Deşert, şi tot cartea lui Isaia a folosit-o Filip, predicându-i eunucului şi conducându-l pe eunuc la Hristos. Circumstanţele acestei convertiri uimitoare ne trezesc admiraţia faţă de providenţa lui Dumnezeu, precum convertirea lui Pavel pe drumul spre Damasc. În prezent sunt la cartea lui Isaia, ca parte a planului meu de citire a Bibliei.

Descoperisem că Isus Hristos avea planuri pentru mine şi pentru toţi cei care cred. Nu este o vindecare instantanee prin credinţă, sau o transformare miraculoasă imediată, ci un proces de a deveni centrat pe Dumnezeu, în loc de a fi centrat pe sine. Cunoaşterea şi înţelegerea adevărului lui Dumnezeu sunt necesare pentru a înţelege bunăvoinţa şi îndurarea Lui. Şi să-mi deschid mintea ca să accepte că transsexualismul a fost un păcat sexual, care s-a luptat împotriva sufletului meu care nu va muri niciodată, şi să cer iertare, în loc să mă răzvrătesc împotriva adevărului. Isus a plătit pedeapsa pentru toate păcatele mele pe cruce, la Calvar.

Am o inimă deschisă ca să-L cunosc pe Dumnezeu, ca păcătos penitent (fiind umil), simţindu-mă plin de remuşcări (exprimând o căinţă sinceră). Mi-am jelit păcatele şi am învăţat cum să dau deoparte mândria, vanitatea, simţămintele, sensibilităţile, şi să nu fiu ofensat de niciuna dintre legile şi poruncile lui Dumnezeu.

Dumnezeu binecuvântează, revelând adevărul absolut, şi harul şi îndurarea Lui

Dumnezeu m-a binecuvântat să fiu norocos, fiindcă tatăl meu, acum mort, mama mea şi fraţii mei m-au iubit, în ciuda rănirii şi confuziei pe care li le-am provocat.

Dumnezeu mi-a deschis ochii şi mi-a înmuiat inima la Cuvântul Lui. Ştiu că dorinţele Lui pentru mine sunt un martor al harului şi adevărului Său. Dumnezeu m-a condus după aceea la misiunea Help 4 Families. Help 4 Families este un exemplu minunat al felului în care arată El har şi îndurare prin oamenii Lui. Help 4 Families mi-a oferit oportunitatea să fiu parte a planului lui Dumnezeu de a fi un martor al harului şi îndurării Lui, scriind propriile mele cuvinte, împărtăşind mărturia mea foarte dureroasă, cu lacrimi şi umilinţă. Ei m-au iubit, chiar acolo unde mă găseam.

Mâna lui Dumnezeu m-a călăuzit la o biserică de închinare locală, fundamentalistă, de modă veche, care crede în Biblie. Cântăm imnuri tradiţionale şi avem învăţături numai din cuvintele lui Dumnezeu. Această biserică nu compromite adevărul Lui. În familia bisericii locale ne pasă unuia de celălalt, şi suntem părtaşi la bucuria şi credinţa în Domnul.

În locul căutărilor nesfârşite a sensurilor vieţii, Duhul Adevărului este ancora sufletului meu, şi m-a condus la concentrarea pe viaţa eternă, în locul concentrării pe existenţa temporară.

Ştiu că într-o zi Domnul va restaura totul aşa cum trebuie, iar El le-a dat credincioşilor ca mine o nouă lumină, speranţă şi optimism pentru un viitor foarte strălucitor.

Precum a spus Charles Spurgeon: „Dacă nu primeşti de la El spălarea în sânge, desăvârşită, fără rival, nu eşti creştin. Oricare ar fi profesia ta, oricare ar fi experienţa ta, oricare ar fi transformarea ta, orice ai fi încercat sau ai fi realizat, dacă nu ai venit niciodată ca vinovat, şi dacă nu ai văzut păcatul tău pus asupra Fiului însângerat al lui Dumnezeu, eşti în obrăznicia amărăciunii şi în lanţul fărădelegii. … Fără credinţă în ispăşire, nu poţi avea parte în Hristos.” (C.H.S, Sermons, 16, 220 & 223)

Rugăciunea mea este să-L cunoşti pe Isus Hristos ca Mântuitorul tău personal, şi dragostea pe care o are El pentru tine. Beck

Speaking on Post SRS Regret. Copyright © Help 4 Families. Tradus şi preluat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.help4families.com.

Pentru o altă mărturie a lui Beck, clic pe Mărturia lui Becky!

Fugind de adevăratul meu sine

de Kerry

Domnul a făcut o reînnoire importantă în inima mea. Aspectul esenţial este că nu am o problemă de identitate de gen, fiindcă ştiu exact cine şi ce sunt. Sunt bărbat, sunt un copil al Dumnezeului celui viu, sunt soţul, iubitul şi prietenul minunatei mele soţii (Patricia), şi cel mai important, sunt cine m-a creat Dumnezeu să fiu – şi anume EU. Să spun orice altceva ar fi o minciună. Adevărul este că am fost un fugar. Am trăit ultimii patruzeci de ani sau cam aşa ceva, ca să fiu o insulă pentru mine însumi. Este un cântec minunat scris de Bill Deaton (şi înregistrat de Bob Carlisle) care exprimă perfect inima mea.

Se numeşte „O şansă de care trebuie să profit”.

„Adânc în această inimă a mea, este o uşă închisă din construcţie.

Balamale cu rugină de la toate lacrimile, o ţin închisă faţă de toate temerile mele.

Dar mi-ai cerut să dărâm zidul, fără nicio apărare care să mă prindă în cădere.

Este prea târziu să joc cu precauţie, este o şansă de care trebuie să profit.

Deci am ales Dragostea, o Dragoste care ia o inimă atât de rece şi o învaţă să se sfărâme.

Lacrimi pot să curgă pe drum, dar este o şansă de care trebuie să profit.

Pentru că am văzut dragostea luată în râs, toată lumea vorbeşte, dar nimeni nu face.

Aşa că îmi ascund inima pe un raft, ca să nu o dau nimănui altcuiva.

Dar mă dezintegrez când aud cuvintele Tale, vindecarea va veni la cei care învaţă.

Schimbarea nu vine la cei care aşteaptă, este o şansă de care trebuie să profit.

Fiindcă adevărata bucurie în trăire este găsită numai în iertare, cei care te-au traumatizat astfel – lasă-i să plece, lasă-i să plece.

Acum Tu ceri încrederea mea, care a fost abuzată atât de mult.

Deci Îţi dau eul meu care se sfărâmă – Este o şansă de care trebuie să profit.”

Reflecţiile mele:

Ştiu din vremea când eram băieţel că mama vroia să mă fi născut fată. Nu-mi amintesc ca ea să mă fi îmbrăcat vreodată în haine de fată – presupun că dorinţa era suficientă. Tatăl meu muncea foarte din greu, şi lucra la orele cele mai ciudate de care am auzit până în ziua de astăzi – o săptămână ziua, o săptămână în al doilea schimb, o săptămână în al treilea schimb, iar apoi o săptămână care consta în schimburi de două zile, două zile în schimbul doi şi o zi în schimbul trei. Şi a făcut asta mai bine de treizeci de ani. Astfel încât era întotdeauna obosit (şi puţin ciudat). Nu încerc să-l scuz. Că nu a apărut la concertele mele de muzică, la (puţinele) mele evenimente atletice, sau chiar în ziua nunţii mele, încă mă doare. Părea să aibă întotdeauna timp să joace o partidă de golf sau să asculte un meci de baseball. Dar fiindcă m-am născut la zece ani după fratele meu, am simţit întotdeauna că eram oricum un accident – poate chiar o povară.

Vara (în special după ce mama a fost diagnosticată cu cancer), mă trimiteau la bunicii mei. O adoram pe bunica; dintre toţi oamenii din copilăria mea, vroiam să fiu exact ca ea. Îşi făcea timp pentru toţi – şi poate chiar şi mai important (pentru mine), era cea mai bună bucătăreasă de pe faţa planetei!!!! Realizez acum că avea calităţi pe care le vroiam cu disperare. Era o persoană foarte iubitoare; se dădea peste cap ca să fie binevoitoare şi de ajutor. Părea să aibă întocmai personalitatea care vroiai să fie în jurul tău. Nu că nu putea fi dură, dacă trebuia să fie. Credeţi-mă, dacă putea să îi facă faţă bunicului meu, putea să facă faţă oricui!

Pe de altă parte, bunicul meu era mai degrabă egocentric şi îi plăceau manipulările psihologice.

Mă lua la pescuit din când în când, dar ceea ce îi plăcea cel mai mult era să mă sperie de moarte. Una din glumele lui repetate era să se uite fix la mine (puţin nebuneşte), şi să-mi spună că o să ia aparatul lui cel vechi de ras şi o să-mi taie părul în mijlocul nopţii. Sau că într-o dimineaţă o să mă trezesc atârnând cu picioarele de tavan. Îi producea o mare bucurie să-mi dea untul la masă şi chiar când îl luam, îl împingea puţin, iar degetul meu cel mare era în mijlocul pachetului cu unt. Jocul lui preferat era „mâini fierbinţi” – ştiţi, în care îţi pui mâinile deasupra mâinilor celorlalţi jucători (palmă pe palmă), şi încerci să-ţi dai mâinile la o parte înainte ca celălalt jucător să-şi pună mâinile deasupra şi să le lovească pe ale tale. Bunicul meu avea cele mai rapide mâini din lume, iar când te lovea, nu se juca. De multe ori mâinile mele erau roşii ca sfecla, pentru că nu fusesem destul de rapid. Bunica mea era mereu pe urmele bunicului meu ca să-l oprească să mă necăjească, dar Charley avea un mod ciudat de a se purta. Cel mai amuzant (poate cel mai trist) lucru este că sunt mult mai mult ca bunicul meu, decât ca bunica mea. Dar este adevărat că orice urăşti cel mai mult (şi nu ierţi!) sfârşeşte prin a te modela mai mult după chipul său, decât ţi-ai putea vreodată imagina.

Deci imaginea mea despre masculinitate nu a fost cea mai bună, iar imaginea mea despre feminitate a fost excesiv de glorificată şi falsă. Ceea ce a condus (în cazul meu) la o viaţă distrusă.

Persoana cel mai greu de iertat în toată această harababură sunt bineînţeles – eu. De ce m-ar plăcea cineva (ca să nu mai zic să mă iubească)? Dacă ar vedea harababura pe care am făcut-o din viaţa mea, m-ar evita ca pe Mary, prima persoană din America identificată cu febră tifoidă. Este timpul să mă refer la versurile cântecului de mai sus. Dar uimitor, sunt foarte iubit. Domnul a dovedit iar şi iar cât de mult mă iubeşte, şi la fel şi Patricia. Dacă Domnul mă iubeşte atât de mult, de ce nu m-a protejat când am crescut? Adevărul curat este – a făcut-o şi o face. Dar fără durere nu există creştere, şi mai important, nu există empatie pentru durerea altora. Adevărul este că Domnul m-a modelat pentru un scop, şi deşi poate nu înţeleg întotdeauna care este scopul, ştiu că l-a îngăduit pentru că mă iubeşte. Nu este doar o platitudine sau o vorbă convenabilă. Ştiu acest lucru ca pe un adevăr solid în inima mea. Nu a fost o lecţie uşor de învăţat, dar în sfârşit văd adevărul ei.

Nu numai aceasta, dar nu vreau să mai fug de cine sunt eu. Sunt multe lucruri de învăţat şi de înfruntat – DA! Dar să fiu o „insulă pentru mine însumi” este un mod mizerabil de a trăi. Soţia mea şi cu mine începem în sfârşit să redescoperim intimitatea – este o lucrare în progres. Uneori este durere – dar există şi o mare răsplată! Domnul, prin Duhul Sfânt, luminează constant egocentrismul şi egoismul meu. Este un lucru plăcut de văzut – NU! Dar trebuie să-I îngădui Duhului Sfânt să Se ocupe cu asprime de aceste lucruri. Nu vreau să mai conduc eu – am descoperit din experienţă că eşti singur când ai ajuns să fii în vârf.

Îngăduiţi-mi să menţionez biserica de casă pe care o frecventez. Am afirmat: „Sunt creştini aici (inclusiv TOŢI păstorii) care ştiu despre luptele mele. Eu aparţin unui cerc de credincioşi care oferă ajutor, ca şi bisericii mele obişnuite, dar nu am un sistem de suport real pentru problemele mele. Adevărul curat este că aceasta este realitatea de care cei mai mulţi oameni nu vor să ştie. Cea mai mare parte din timp oricum nu ştiu cum să răspundă.” Domnul m-a condus la concluzia că ei sunt exact oamenii pe care Domnul vrea să-i folosească pentru a Se ocupa de problemele cu care mă confrunt. Încă o dată, nu este vorba de confuzia de gen – nu am nevoie să fiu convins că Dumnezeu nu a făcut o greşeală făcându-mă bărbat. Este vorba de trăirea vieţii creştine – este vorba de ucenicie, este vorba de sfinţirea mea pentru scopurile lui Dumnezeu.

Bob, iartă-mă că am luat atât de mult spaţiu şi timp. Presupun că am avut pur şi simplu nevoie să scriu aceste lucruri şi să vorbesc cu cineva care a fost (şi trece) prin acest proces. Ştiu de asemenea că aveam nevoie să le aud eu însumi. Îmi pare rău pentru tot gunoiul şi pentru lucrurile dureroase cu care trebuie să te confrunţi ca să slujeşti nevoilor altora. Oamenii răniţi, la urma urmei, rănesc oamenii. Dar sunt permanent binecuvântat şi ajutat de fiecare dată când intru pe site. Această misiune a fost un colac de salvare şi o stâncă pentru mine. M-am rugat – şi voi continua să mă rog pentru tine şi Betty.

Dumnezeu să vă binecuvânteze din belşug – întotdeauna!

Kerry :~)

Kerry, Running From My True Self. Copyright © Help 4 Families. Tradus şi preluat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.help4families.com.

Confesionalul meu

de Jimmy

(Scris în jurnalul de rugăciune al lui Jimmy, cu doar două săptămâni înainte de operaţia lui programată pentru schimbare de sex.)

DUMNEZEULE, am nevoie de ajutorul Tău aici! Nu îl aştept şi nu simt că îl merit. Uite ce lucruri deplorabile am spus, am gândit, am făcut!

Am reuşit să trăiesc o viaţă dublă în cea mai mare parte a existenţei mele mizerabile. Şi acum, pentru o perioadă de mai bine de un an… am făcut lucruri pe care eu însumi le găsesc imposibil de crezut. Este nevoie să le pun în ordine cronologică? NU! Tu, Dumnezeul meu, le cunoşti pe toate!

Am adus asupra mea cea mai îngrozitoare ruşine. Egocentrismul meu, narcisismul meu infantil, nevoile dezgustătoare şi aproape de neimaginat.

Minciunile. Ascunzişurile. Imoralitatea. Mândria. Lucrurile ruşinoase. Înşelăciunile. Comploturile. Mascarada… teama de a fi descoperit. Satisfacţia în lucrurile pentru care ai murit Tu!

Sunt pe o direcţie care va duce la o ciocnire… fără să am pe nimeni care să mă salveze. Nu este nimic ascuns acum care nu va fi într-o zi pe deplin descoperit. Inima mea egoistă va fi atunci citită şi cunoscută de toţi. O! Tortura gândului în sine. Pare să nu existe niciun remediu de durată, nicio soluţie reală. Mi-e atât de ruşine şi mi-e atât de teamă. Nu îndrăznesc să-mi ridic ochii la Tine, fiindcă mulţimea faptelor mele trădătoare sunt fără număr; foarte posibil, fără scuză sau remediu!

Emoţiile mele amorţite au blocat Adevărul şi întreaga greutate a trădărilor, ruşinii şi remuşcării mele. Teama mă cuprinde. Groaza îmi bântuieşte fiecare pas. Teama… că sunt inaccesibil; cu siguranţă, dincolo de abilitatea omenească de a ierta. Teama… că dacă aş fi iertat o dată cu bunătate, aş repeta, ca un sclav, condamnabilul ciclu.

Oricâtă credinţă îmi rămâne… o folosesc acum cu această cerere; ca să mă ierţi şi să restaurezi sufletul meu rănit.

I-am rănit şi i-am ofensat profund pe cei pe care îi iubesc cel mai mult, în special pe cea mai preţioasă femeie… cu care Tu mi-ai dat permisiunea să-mi împart viaţa, ca şi preţioasa mea familie.

Mi-am devastat propriul suflet, foarte posibil destinul meu etern. Ţi-am dezonorat Numele. Nu pot să continui, să mă întorc sau să rămân în această mascaradă; dar simt ştreangul fatalist care cere «doar încă un dans?».

Pare teribil, aproape un afront ridicol să mai stărui o dată pentru acceptarea şi iertarea Ta. Tu eşti CEL ATOTPUTERNIC, şi în întregime UNUL SINGUR. Numai Tu cunoşti intenţiile inimii mele. Numai Tu mă poţi judeca drept.

Am nevoie de ajutor – de ajutorul Tău! De vindecarea Ta. Te rog ajută-mă. Nu mă lăsa să mă înec în întristare sau să atârn în laţul lui Iuda, al simplei remuşcări! Nici nu mă lăsa să pier în păcatul meu.

Te rog ajută-mă şi salvează-mă. Curăţă sufletul meu de idolatria sinelui. Te rog mângâie-i pe cei pe care i-am ofensat şi trădat. Te rog iartă-mă pentru nenumăratele moduri în care am trăit independent de Tine. Închinarea mea faţă de ceea ce este creat, te rog iart-o! Şi abuzarea mea nesăbuită de harul Tău.

Amin

Jimmy, My Confessional. Copyright © Help 4 Families. Tradus şi preluat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.help4families.com.

Scrisori de regret de la transsexuali

EXPERIMENTUL TRANSSEXUAL

de Dr. Robert Stoller

The Transsexual ExperimentAcest articol a fost publicat ca „Experimentul transsexual” în 1976. El explică de ce transsexualii regretă în cele din urmă operaţia de schimbare de sex.

O asemenea travestire.

„Deşi reuşise de mult să treacă drept femeie, aceasta nu a rezolvat mizeriile rutinei vieţii ei; astfel că viaţa este plictisitoare, nu fermecătoare. După ce aparatul genital i-a fost îndepărtat şi a fost construit un vagin artificial, a raportat o mare plăcere şi orgasm la actele sexuale cu bărbaţi. Dar cu trecerea anilor, îi era tot mai dificil să atingă orgasmul. Părea posibil că aceasta era parţial rezultatul unei inhibiţii, datorită sentimentului că într-un fel reţinuse înăuntrul corpului ei o parte din vechiul eu masculin. Fiecare act sexual nu era doar o experienţă erotică, ci şi un test al succesului transformării corpului ei, şi deoarece penisul partenerului era acolo unde «el»… ea ca băiat încă trăia, pacienta nu se putea relaxa niciodată în siguranţa unui sens complet al „feminităţii”… dovada se ridica la suprafaţă şi putea fi văzută (nu doar bănuită), că „băiatul” trăia încă adânc înăuntrul ei, şi că sentimentul prezenţei „lui” făcea imposibil pentru ea, în viaţa reală, să fie pe deplin penetrată într-un mod semnificativ psihologic. Ea experimenta masculinitatea ca ocupând doar o mică parte din spaţiul total al simţământului de sine, dar deoarece acel spaţiu mic era un constituent, ca organ vital, nu era posibil să fie extirpat… Nu putea fi niciodată excitată pe deplin, nu se putea abandona niciodată complet în nicio relaţie (ne-sexuală sau sexuală), şi nu accepta niciodată, şi nu oferea intimitate în nicio parte a profunzimilor ei, de teamă că s-ar intra în cea mai intimă parte a ei. Nu încerca să o păstreze fiindcă era preţioasă; ar fi preferat să nu o aibă. Totuşi, ea a recunoscut că ea («el») nu putea fi îndepărtată.”

Dr. Stoler a spus: „Undeva în tine însăţi îţi aminteşti că eşti diferită de alte fete, fiindcă ai început ca băiat şi spui… chiar dacă aceasta nu se arată nimănui, nu poţi pierde complet acea amintire.

Te caut pe TINE – un sentiment pe care îl ai de a fi tu. Acum, este o căutare foarte periculoasă pentru tine, pentru că nu ştii niciodată dacă vei da de băiatul care ai fost cândva… nu poţi spune niciodată: «Când eram fetiţă, cu siguranţă îi invidiam pe băieţi, vroiam să fi fost băiat…» Nu spui asta. Ceea ce spui este: «Când eram (nu că mi-am imaginat că eram), ERAM. Voi descoperi aceasta? Şi dacă descopăr aceasta, atunci înseamnă că în acel moment în care îmi amintesc, SUNT din nou.»

Ştii aceasta, este ceea ce fac amintirile; ne fac să experimentăm din nou, într-o mică măsură. Dar ştii că este în ordine pentru o femeie să experimenteze din nou amintirea despre vremea era fetiţă… când TU mergi în trecut, într-un anumit loc treci peste un pod care despărţea o ţară de alta… şi aceasta nu i se întâmplă NIMĂNUI altcuiva.

Aceasta reprezintă o problemă de identitate – nu numai că trebuie să fim noi înşine, ci trebuie să fim liberi să-i lăsăm pe alţii să ştie aceasta. Fără acea libertate, transsexualul devine tot mai disperat, ŞTIIND că nu va exista niciodată şansa de a se revela celor mai importanţi oameni… chiar cu hormoni, operaţie şi faptul de a trece drept femeie, efortul nu este pe deplin un succes, din cauză că sentimentul de a fi fost – şi la un nivel mai profund de a fi încă – bărbat nu poate fi extirpat.

Nu există nicio zi liberă de teama de a fi descoperit, sau liberă de lupta de a o scoate la capăt cu procesul de a trece drept femeie. Lupta nu se termină niciodată; te poţi apăra numai împotriva urgenţei prezente.”

*****

Răspuns la „Experimentul transsexual”

Articolul Dr. Stoller este unul dintre cele mai dure de citit pentru mine pe site-ul vostru.

Chiar faptul că starea de a fi băiat nu poate fi extirpată, trăirea psihologică ca băiat şi tot bagajul său excedentar… iar transformarea nu este îndeplinită după operaţia de schimbare de sex… transformarea este un lucru continuu, iar sentimentul de a fi băiat blochează dăruirea de sine romantică, sexuală şi socială – chiar mai mult printre cei care sunt cei mai importanţi. Poate aţi descoperit motivul pentru care Calpernia şi Conway şi alte 4000 de site-uri trebuie să continue să posteze… este o încercare fără sfârşit şi continuă de a trece drept femeie… iar fiecare „succes” este ca o „reparaţie rapidă”… opreşte anxietatea şi este un sprijin până la următoarea încercare de care este nevoie… în cele din urmă îi istoveşte pe oameni, încât se apără numai împotriva trecutului care trebuie să treacă, iar viitorul care trebuie să treacă le arată ostentativ că faptul de a fi băiat se manifestă… cu alte cuvinte, starea de a fi băiat continuă să lovească la rândul său… nu contează dacă tehnologia devine astfel încât feminitatea biologică normală poate fi dobândită – ovare şi uter şi graviditate… starea de a fi băiat este imprimată pentru totdeauna în amintiri… în mii şi mii de neuroni ai memoriei, şi nu vei şti niciodată când „el” se va ivi pe neaşteptate.

Este unul dintre cele mai triste lucruri pe care le-am citit pe site-ul vostru, şi pur şi simplu mă sfâşie.

Simon

*****

PREA TÂRZIU, PREA TÂRZIU!

De fapt este prea târziu pentru mine, aproape opt ani prea târziu. Fiecare terapeut, psiholog şi psihiatru pe care l-am văzut vreodată mi-a spus că eram transsexual. Ce au neglijat ei să-mi spună era că urmându-le sfatul, voi pierde totul. Chiar şi grupurile de pe internet au făcut tot ce au putut ca să mă împingă în această direcţie, nespunând nici măcar o dată: „Ia-o mai încet, asigură-te că este bine pentru tine!” Îmi amintesc chiar de un grup care mi-a spus ce să-i zic psihiatrului pentru a primi o scrisoare de recomandare pentru operaţie. Chiar şi când mi-am exprimat îndoieli cu doar câteva zile înainte de operaţie, aşa-zişii mei prieteni mi-au spus că era „normal să reconsider alegerea”, şi că mă voi simţi mai bine odată ce totul se va termina. Dar nu a fost mai bine, a devenit mai rău. Deşi m-am aşteptat să fiu tratat diferit, nu m-am aşteptat niciodată să fiu tratat mai rău decât un câine. (Dar asta este o altă poveste.) De când sunt în tranziţie, am devenit inapt şi am un venit fix. Este un alt lucru despre care au neglijat să mă avertizeze…

P.S. Dacă ar ajuta pe cineva să nu facă aceeaşi greşeală ca mine, sunteţi bineveniţi să folosiţi postările mele. Bineînţeles, dacă v-ar plăcea să intru în mai multe detalii, aş fi dornic să spun mai multe pe acest subiect. Dar mai presus de toate, vă rog avertizaţi-i pe cititorii voştri să fie sinceri cu terapeuţii lor, şi să nu le spună ce cred că vor ei să audă. Există oameni pe internet care sunt mai mult decât dornici să le spună altora ce să zică pentru a primi diagnosticul de „transsexual”, chiar dacă el nu este întru totul corect pentru ei.

Sunt la „serviciu” în acest moment, şi chiar ar trebui să „lucrez”. Vă voi trimite întreaga mea poveste când ajung acasă, după întâlnirea cu terapeutul meu. Când pun cuvântul „serviciu” între ghilimele, o fac pentru că deşi am trei licenţe, lucrul la care mă descurc cel mai bine este o poziţie de voluntar la biblioteca unui colegiu. Deşi în prezent sunt acceptat aici, sunt acceptat mai mult ca „altceva”, decât ca bărbat sau femeie. Aşa trăiesc, ca „altceva”, ca un non-sexual. Nu cred că mai există un sentiment real în încercarea mea de a mai fi „bărbat”. Va trebui să fac tot ce pot ca să supravieţuiesc aşa, să trăiesc cu greşelile mele şi să realizez că voi fi singur tot restul vieţii. Trimit o imagine a eului meu foarte „feminin”. Ce credeam? Eram un bărbat urât, şi sunt o femeie şi mai urâtă.

Alice

*****

SCRISORI DE REGRET PENTRU OPERAŢIA DE SCHIMBARE DE SEX

Bună, şi fie ca harul Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos să fie cu voi!

Sunt un transsexual bărbat-către-femeie operat (de şase ani). Fusesem creştin înainte de tranziţie şi – laudă Domnului – m-am întors la El la începutul acestui an. Nu este nevoie să fac tranziţia înapoi către bărbat, şi mă aflu într-un loc unde Dumnezeu mă foloseşte pentru Împărăţia Lui. Am un masterat în inginerie, dar El m-a chemat înapoi la colegiu ca să obţin o licenţă în psihologie şi să le slujesc oamenilor bolnavi mintal din biserică.

Cred că aveţi o misiune grozavă şi vă rog să continuaţi. Dacă ar fi să fac totul din nou, nu mi-aş schimba sexul. Şi aş sfătui cu putere pe oricine care ia în considerare să o facă, să nu o facă.

Binecuvântări!

*****

Dragă Bill,

Am citit articolele tale despre transsexualism şi mare parte din ceea ce am citit mi s-a aplicat mie. Sunt un transsexual în vârstă de 33 ani. Am acum opt ani de la operaţie şi cred că în ultimii patru ani am devenit tot mai nefericit din cauza situaţiei mele. Acum simt că încercarea mea de a fugi de „masculinitate” m-a condus pe un drum pe care mă simt foarte singur, nefericit, singuratic şi întristat – de ceea ce le-am făcut celor din jurul meu şi mie însumi. Bănuiesc că mă simt prins în capcană fiindcă cei mai mulţi din familia mea m-au susţinut, sau în cele din urmă au fost de acord cu persoana care am devenit, deci nu ştiu cum aş putea să-i confrunt din nou şi să le spun că ce am făcut este o greşeală; ca să nu mai menţionez cum le-aş spune prietenilor mei, colegilor de muncă şi altora pe care i-am adunat în jurul meu în ultimii opt ani, că totul este o greşeală… o „faţă falsă”. Nici nu ştiu cum să încep să explic aceasta cuiva.

Cred că oamenii care nu ştiu despre trecutul meu mă văd ca pe cineva foarte rezervat, distant şi oarecum inabordabil.

Nu este vorba doar că sunt nefericit cu cel care sunt şi cu ceea ce am devenit. În fiecare dimineaţă mă trezesc şi mă uit în oglindă, şi văd pe cineva care spune instantaneu ceea ce nu sunt! Faptul de a mă îmbrăca în haine de femeie, deşi ele sunt potrivite cu „starea mea actuală”, nu mă face să mă apropii de cel care sunt eu. Ies în oraş cu „prietenii” şi le ascult micile poveşti, aventuri… şi pretind că sunt interesat de ceea ce spun ei, şi fac comentarii, dar găsesc aceasta a fi complet absurd, şi nu în ultimul rând de cel mai mic interes pentru mine, totuşi continui să o fac fiindcă sunt prietenii mei şi simt un fel de obligaţie să le ofer suport.

Lucrez într-un birou al unei mari companii. După ce ajung acasă, de-abia aştept să scap de hainele pe care le port şi să îmbrac doar nişte blugi şi o cămaşă; să-mi dau părul pe spate şi să mă relaxez spunând: „Dumnezeule, ce bine mă simt să nu fiu în hainele acelea!” Este atât de ciudat, fiindcă am viu în amintire timpul când de fapt aşteptam cu nerăbdare să le port, şi când aşteptam cu nerăbdare timpul când aveam să trăiesc permanent ca femeie. Ei bine, dă-mi voie să-ţi spun că după ce am făcut-o atâta timp, nu este ceva atât de lăudat cum m-am aşteptat, sau cum am simţit eu că era.

Vreau doar să mă întorc la cine sau la ce eram înainte să se întâmple toate acestea! Mă poţi ajuta?

Anna

*****

Bună, Bill. Ce binecuvântare adevărată să găsesc site-ul tău, şi adevărul şi înţelegerea gentilă pe care le oferi. Numele meu este Janet şi sunt un transsexual bărbat-către-femeie. Am 51 ani şi am făcut operaţie la vârsta de 24 ani. Am fost vreodată fericit? Nu, nu chiar. Am crezut întotdeauna că dacă mă voi opera, voi putea în sfârşit să mă simt „normal” – ce glumă! Până nu L-am găsit pe Mântuitorul meu Isus cu un an în urmă, nu am simţit adevărata fericire. Întotdeauna am „crezut” că eram creştin – la urma urmei, am fost crescut ca baptist sudic şi fusesem botezat la vârsta de 11 ani. Dar nu Îl acceptasem niciodată cu adevărat pe Isus ca Domnul şi Mântuitorul meu. Crede-mă, am încercat atât de multe moduri de a umple „goliciunea”. Am simţit mereu, adânc în inima mea, un gol îngrozitor. Am fost alcoolic, dependent de cocaină; am încercat fiecare drog care există, am fost chiar foarte promiscuu (în încercarea zadarnică de a-mi „valida” sau „afirma” feminitatea). Am fost obsedat de posesiunile materiale, am fost stripteuză.

Am fost model pentru „Playboy”, şi niciunul dintre aceste lucruri, NICIUNUL dintre ele nu mi-a adus fericire. În cele din urmă am găsit pacea şi bucuria după care am tânjit mereu, prin credinţa mea în Isus. Privind în urmă, văd multe lucruri despre care ai vorbit tu, în propria mea viaţă:

* un tată distant, neiubitor

* o mamă dominantă

* întotdeauna m-am simţit „diferit”

* am fost un băiat efeminat; prin urmare am fost chinuit şi evitat de alţii etc.

Văd acum că multe lucruri din copilăria mea m-au făcut să mă întorc înspre transsexualitate şi operaţia de schimbare a sexului. Dar acum mă aflu într-un impas, fiindcă pur şi simplu nu văd cum aş putea trăi din nou ca bărbat.

Mă uit în oglindă şi mă gândesc cât de ridicol sunt – dar gândul de a trăi din nou ca „Jim” mă sperie şi îmi pare atât de străin. Am vorbit cu un pastor de la radio odată şi i-am explicat situaţia, iar el a spus că m-ar fi consiliat să nu fac operaţia dacă aş fi venit la el înainte, dar că nu mai poţi lipi ouăle sparte ca să zic aşa, şi că ar trebui să cer iertare de la Dumnezeu (m-am plecat pe genunchi şi am făcut-o), să fac un jurământ de celibat, ceea ce am făcut, şi să nu am nicio problemă cu decizia mea din trecut… şi să trăiesc tot restul vieţii mele concentrat pe Isus, ceea ce intenţionez. Tu ai alte sugestii?

Janet

*****

Numele meu este acum Marilyn. M-am născut bărbat şi bineînţeles, mi s-a dat un nume masculin. Am fost un copil sensibil. Puţin diferit şi foarte tăcut; îmi plăcea pacea de la ţară şi frumuseţea naturii, să fiu solitar, singur.

În încercarea de a înţelege mai bine motivele psihologice ale alegerilor pe care le-am făcut, am reflectat asupra educaţiei din familia mea. Unul dintre primele evenimente care mi-au dăunat emoţional a fost când, la vârsta de 4 ani, propriul meu tată ne-a molestat sexual pe mine şi pe surorile mele. El este mort acum. Era un om blând, dar foarte puternic când era vorba să-şi împlinească nevoile sexuale. Avea 52 ani când m-am născut. Bănuiesc că o viaţă de pariuri şi multe alte excese, i-a domolit visele şi aspiraţiile. Munca lui m-a împiedicat să-l văd prea mult. Deci am fost foarte puţin interesat să fiu ca el.

Experienţa propriei mele vieţi în trecerea prin copilărie, pubertate şi viaţa de adult, a fost furtunoasă, confuză şi plină de dureri de cap. Pur şi simplu am devenit pierdut într-o lume de alcool şi confuzie.

În timp ce făceam autostopul prin ţară, am fost luat o dată în vehiculul unui prădător homosexual. El m-a introdus în lumea lui. Aceasta m-a dezgustat, dar în mod ciudat a împlinit o nevoie. Am gravitat în jurul acelui loc când şi când, timp de câţiva ani.

Când am ajuns la 24 ani m-am căsătorit cu o fată de 16 ani, ceea ce nu a ajutat deloc. Căsătoria a durat patru ani. Am avut două fete. Dumnezeu să mă ierte că am fost un soţ, un tată şi un ajutor lamentabil. Ştiu că El a făcut-o. (1 Ioan 1:9)

În primii ani ai adolescenţei am dezvoltat o plăcere destul de mare pentru îmbrăcămintea femeilor. Atracţia pentru moda femeilor se poate să fi început mai devreme, dar nu sunt sigur cu privire la aceasta.

Să vă spun despre prima mea întâlnire reală cu un bărbat care se afla în perioada de tranziţie pentru de a deveni femeie. Lua hormoni feminini şi arăta foarte mult ca o femeie. Am fost şocat din adâncul sufletului să văd aşa ceva. Atunci şi acolo s-a deschis o uşă în mintea mea. Multe întrebări au început să-mi bombardeze mintea. „Poate că sunt ca el”, am raţionat eu.

Nu la mult timp după ce l-am întâlnit, i-am făcut o vizită personală medicului său. I-am spus că aveam sentimente care îmi spuneau că eram o femeie prinsă în capcana corpului unui bărbat. Ceea ce suna corect.

Două luni mai târziu, luam hormoni feminini şi legam prietenii cu mulţi alţii care frecventau grupuri de suport pentru transgenderi.

După ce a trecut un anumit timp, psihiatrul meu m-a întrebat dacă era ceea ce îmi doream. Răspunsul meu a fost: „Mai mulţi hormoni, te rog.”

Aveam prieteni şi deveneam foarte popular. Era ceva foarte străin experienţei mele de viaţă. Mă simţeam bine.

Optsprezece ani mai târziu corpul meu devenise feminin în înfăţişare, în aşa măsură încât când mă îmbrăcam ca o femeie, eram pe deplin acceptat ca femeie în locurile publice; total nedetectabil pentru oricine ca fiind de fapt un bărbat în haine de femeie, cu excepţia celor mai apropiaţi membri de familie şi prieteni. Deşi aveam 1,80 m., structura mea osoasă nu a fost niciodată mare, puternică sau deosebit de masculină.

Eram uimit… era răspunsul la toate problemele mele. Sau aşa credeam.

Dar apoi am început să pun serios sub semnul întrebării moralitatea a ceea ce făceam. Am aruncat toţi hormonii feminini, cu câteva luni înainte de operaţia mea programată. Părea pur şi simplu ceva greşit. Dar medicul mi-a dat alţi hormoni şi m-a convins că făceam de fapt cel mai bun lucru pentru mine însumi, şi că nu-mi va părea niciodată rău că mi-am schimbat sexul cu cel al unei femei. În sfârşit, m-am convins în mintea mea, aducând argumente că este în ordine, spunând că eram supărat doar din cauză că eram foarte îngrijorat.

OPERAŢIA DE SCHIMBARE DE SEX

La patru ani după ce am început să iau hormoni feminini, am zburat la Singapore. M-am prezentat la un chirurg de seamă, specialist în „schimbarea de sex”. Am avut un interviu de 45 de minute vineri şi un alt consult de o oră luni. Chirurgul, mulţumit, m-a invitat apoi să revin în ziua următoare pentru pregătirea operaţiei, care era programată pentru miercuri dimineaţa.

MULTE REGRETE

Am avut multe regrete de atunci. Am fost destul de norocos să călătoresc mult prin lume. Oriunde am călătorit, Domnul m-a adus în contact cu creştini care „mă citeau” şi puneau întrebări precum: „Îl cunoşti pe Dumnezeu?” Răspunsul meu clasic la acea întrebare era: „O, da!” Doar ca să-i fac să tacă.

Unul din cele mai ciudate lucruri mi s-a întâmplat într-un zbor de la Memphis la Nashville. O carte despre profeţiile Bibliei fusese lăsată pe scaunul meu. A fost ca o „prevenire” pentru mine.

Curând după aceea, Dumnezeu mi-a dat un vis. Eram cu faţa spre o intersecţie. La stânga mea era un cimitir. Iar la dreapta mea, în sus, de-a lungul unei cărări abrupte, şerpuitoare, era o biserică. Păream să fiu îmbrăcat într-un fel de haine pastorale. Nu am înţeles niciodată pe deplin ce însemna visul, dacă însemna ceva.

În următorii câţiva ani am ajuns să-L cunosc pe Isus Hristos ca Domnul şi Mântuitorul meu.

După aceea m-am confruntat cu adevărul răutăţii a ceea ce făceam ca transsexual operat bărbat-către-femeie. Biblia spune că sodomia între bărbaţi este greşită. Relaţia sexuală fizică între bărbaţi este greşită, la fel cum este şi între femei. Devastat, am strigat: „O, Doamne! Ce-mi rămâne de făcut?”

Deşi am ţinut secret, am întrerupt orice contact fizic cu alţi bărbaţi. Apoi am început să mă îmbrac mai ales în pantaloni şi topuri, dar tot arătam ca o femeie. Apoi am încetat să iau hormoni feminini.

Vreau să-L glorific pe Dumnezeul meu şi să reîncep să trăiesc ca bărbat, dar este o situaţie dificilă. Doar să-mi fac curaj să încep să iau hormoni masculini, este o adevărată luptă. Faptul de a trăi din nou ca bărbat, va distruge inevitabil prieteniile existente. Voi fi şocant pentru oamenii care au ajuns să mă cunoască drept femeie. Dar nu mai pot continua aşa mult timp.

Şi numai să-mi fac curaj să fac primul pas pe drumul de a-mi recâştiga masculinitatea, este greu. Ştiu că Isus Hristos va avea grijă de nevoile mele. Trebuie doar să mă rog mai mult.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Marilyn

*****

Imaginea mea despre masculinitate nu era cea mai bună, iar imaginea mea despre feminitate era excesiv de laudativă şi falsă. Ceea ce a condus (în cazul meu) la o viaţă distrusă.

Persoana cel mai greu de iertat în toată această belea sunt bineînţeles eu. De ce m-ar plăcea cineva (ca să nu mai zic să mă iubească)? Dacă ar vedea cum mi-am încurcat viaţa, m-ar evita ca pe Mary, prima persoană cu febră tifoidă în America. Dar uimitor, sunt iubit. Domnul mi-a dovedit iar şi iar cât de mult mă iubeşte, şi la fel a făcut Penny. Dacă Domnul mă iubeşte atât de mult, de ce nu m-a protejat când creşteam? Adevărul cel simplu este – a făcut-o şi o face. Dar fără durere nu există creştere, şi mai important, nu există empatie pentru durerea altora. Adevărul este că Domnul m-a modelat pentru un scop, şi deşi poate că nu înţeleg întotdeauna care este scopul, ştiu că El l-a îngăduit fiindcă mă iubeşte. Ceea ce nu este doar o platitudine sau un lucru convenabil de spus. Ştiu aceasta ca o temelie de neclătinat în inima mea. Nu a fost o lecţie uşor de învăţat, dar în sfârşit văd adevărul ei.

Nu numai atât, dar nu vreau să mai fug de cine sunt. Sunt multe lucruri de învăţat şi de înfruntat – DA! Dar să fii o „insulă” este un mod mizerabil de a trăi. Soţia mea şi cu mine începem în sfârşit să redescoperim intimitatea – este o lucrare în progres. Uneori este durere – dar este şi o mare răsplată! Domnul, prin Duhul Sfânt, aduce constant la lumină centrarea mea pe sine şi egoismul meu. Este un lucru plăcut de văzut? NU! Dar trebuie să-I îngădui Duhului Sfânt să Se ocupe dur de aceste lucruri. Nu vreau să mai fiu eu în control – am descoperit din experienţă că eşti cu adevărat singur acolo în vârf.

Îngăduiţi-mi să menţionez biserica pe care o frecventez. Am afirmat: „Sunt creştini aici (inclusiv TOŢI pastorii mei) care ştiu despre luptele mele. Aparţin unui cerc de ajutor format din credincioşi, ca şi bisericii mele, totuşi nu am un sistem real de suport pentru aceste probleme. Adevărul este că aceasta este o realitate, mai mult decât vor să ştie cei mai mulţi oameni. Cea mai mare parte din timp ei oricum nu ştiu cum să răspundă.” Domnul m-a condus la concluzia că ei sunt exact oamenii pe care Domnul vrea să-i folosească pentru problemele cu care mă confrunt. Încă o dată, nu este vorba despre confuzia de gen – nu este nevoie să fiu convins că Dumnezeu a făcut o greşeală făcându-mă bărbat. Este vorba despre trăirea unei vieţi creştine – este vorba despre ucenicie, este vorba despre sfinţire pentru scopurile lui Dumnezeu.

*****

Dacă cineva m-ar fi întrebat cu ani în urmă dacă voi regreta vreodată că am făcut o „schimbare de sex”, i-aş fi dat răspunsul categoric: „NU!” Ştiam ce fac. Acum, privind în urmă, cu mai multe informaţii şi experienţă, pot să spun acum că efectiv nu ştiam ce fac; dar acum cunosc mai multe despre adevăratele probleme, despre adevăratele motive pentru care noi, bărbaţii transgender, am crezut la un moment dat că viaţa ar fi mai bună dacă ne-am juca de-a îmbrăcatul ca femeie pentru tot restul vieţii.

Aleg să mă întorc la a fi bărbat, pentru că cel mai important aspect este că sunt cu adevărat bărbat, şi niciodată nu pot să devin altceva decât bărbat; nici nu pot deveni cu adevărat femeie. Există unele lucruri adânc, în interiorul unei persoane, pe care o aşa-numită „schimbare de sex” nu le poate schimba niciodată… şi să devin bărbatul care nu mi-am îngăduit niciodată să fiu, va fi un lucru plin de satisfacţii pentru mine. Va fi cu adevărat plăcut să nu mai trebuiască să pretind că sunt fată.

Alex

*****

Deşi eram mulţumit de noii mei sâni şi credeam că arătam atractiv (fapt care a fost întărit de complimentele cercului meu de prieteni transgender), totuşi am devenit deprimat. Nu am fost niciodată în stare să fiu fericit sau să găsesc adevărata dragoste. Eram îndrăgostit de un tip despre care credeam că era cel mai bun lucru care mi se întâmplase vreodată. Dar el era abuziv. În ciuda abuzului, aproape că nu exista nimic ce nu aş fi făcut pentru el. Dar totul a fost în zadar, pentru că m-a părăsit pentru cineva mai tânăr.

În viaţa homosexuală şi transgender, tinereţea este foarte importantă. Drept rezultat, eram obsedat de trupul şi înfăţişarea mea. Ca să fii acceptat în acest stil de viaţă ai nevoie de un trup şi o înfăţişare atrăgătoare.

Pentru a face parte din mulţimea transgender, bărbaţii trebuie să îndeplinească anumite criterii. Trebuia să avem trăsături feminine mai accentuate; cu alte cuvinte, să arătăm mai femei decât o femeie adevărată. Aşa că trebuia să avem sâni mai mari, şolduri mai cambrate, ten fără defecte etc. Pentru a face faţă, trebuia să cumpăr cele mai scumpe creme, să iau o groază de pilule cu hormoni, să mă machiez în oglindă ore în şir etc.

Mi-a luat mult timp să mă aranjez şi să mă menţin în contingentul frumuseţii, îndeosebi pentru că nu eram cu adevărat femeie. Astfel că deşi arătam mai bine decât cele mai multe femei de acolo, totul era o şaradă, pentru că mai întâi nici nu eram femeie – şi îmi lua atât de mult ca să arăt ca o femeie. Ca să merg la un bar sau la o petrecere aveam mult de lucru. Rezultatul era o minciună zilnică.

Dar lauda din partea celorlalţi din mulţimea mea de prieteni transgender m-a făcut să continui. Eram în centrul atenţiei şi mă simţeam important. Când ni s-au alăturat transgenderi mai tineri, am luat mai multe pilule cu estrogen, ca să arăt mai feminin din punct de vedere fizic, chiar dacă mărirea dozei făcea să-mi fie rău fizic.

Odată m-am văzut într-o oglindă laterală şi mi-a fost frică, pentru că am crezut că era altcineva. La un moment dat eram atât de deprimat şi de singur încât m-am dus pe şine vrând să fiu salvat, chiar dacă însemna să merg la închisoare. Am cărat cu mine 1,6 litri de whisky şi am plâns pe o bancă publică. În noaptea aceea ploua, şi am urinat pe mine iar şi iar. Eram beat. Îmi părea rău pentru mine însumi, pentru că nimănui altcuiva nu-i părea. După multe decepţii ca acestea, am vrut să-mi schimb viaţa.

Nimeni nu a venit la mine, deci m-am întors la Hristos şi am încetat să iau hormoni. Încet, am început să arăt ca genul pe care l-am avut la naştere. Mi-am spus iar pe numele masculin, cel pe care mi l-au dat părinţii şi la care renunţasem în toţi acei ani când am încercat să trec drept femeie. Am început să văd că eram o fiinţă nouă în Hristos. Am început să mă plac şi să mă înconjor de oameni care erau creştini, şi m-am implicat în biserica locală. Ei mă iubeau necondiţionat şi nu trebuia să arăt mereu „frumos” ca să fiu cu ei.

În cele din urmă, nimeni nu ar fi putut spune că fusesem femeie în toţi acei ani – cu excepţia unui lucru. Încă aveam sâni. Astfel că acum eram un bărbat cu sâni de femeie. Ceea ce altădată mă făcuse atât de mândru, era acum o sursă de agonie pentru mine. Nu aveam bani ca să plătesc un chirurg şi blocul operator, pentru a îndepărta siliconul din sâni. Bineînţeles, procedura nu era acoperită de asigurare. Nu ştiam încotro să mă îndrept pentru asistenţă financiară, fiindcă simţeam că nimeni nu ar înţelege cum am intrat în acea încurcătură, şi că mi-ar spune în schimb că o meritam. Dar ştiam că Dumnezeu nu vroia să trăiesc aşa. Mă făcuse complet în dragostea Lui, şi avea să mă facă şi acum complet.

În cele din urmă am găsit un chirurg plastic care să facă operaţia la un preţ redus. O femeie creştină a finanţat operaţia. Cine ar crede că oamenii pot fi aşa de buni ca să ajute financiar pe cineva ca mine?

Am simţit multă nerăbdare şi nelinişte aşteptând ziua operaţiei de revenire la sexul iniţial. Credeam că acea zi nu va veni niciodată, iar când a venit, am fost speriat. La un moment dat am început să gândesc că nu o meritam.

După ce s-a terminat operaţia, m-am uitat în jos ca să văd rezultatele finale şi de atunci nu m-am mai uitat niciodată în pământ. Acum puteam să fac lucrurile pe care le dorisem întotdeauna: să merg la sală, să întâlnesc oameni, să mă îmbrac fără să mă tem că cineva va da peste mine, şi să devin mai activ din punct de vedere fizic. Am început să simt o încredere pe care nu o avusesem niciodată înainte.

Astăzi sunt pregătit ca Domnul să mă poarte la un alt nivel, astfel încât să continue să lucreze în viaţa mea. Isus a schimbat atât sufletul, cât şi trupul meu. Am fost schimbat, ca să fiu de neschimbat. Nici într-un milion de ani nu aş fi crezut că voi da această mărturie. Credeţi-mă, indiferent ce ai făcut sau cu cine ai făcut, când Dumnezeu este în tine, viaţa ta nu va mai fi niciodată aceeaşi. Isus Hristos este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. El este mai frumos decât orice femeie care aş fi putut vreodată încerca să fiu.

Sammy

*****

Notă: Nu publicăm nimic pe site fără consimţământ scris, şi chiar şi cu permisiune, toate numele sunt fictive etc. Aş fi deschis la o eventuală prezentare a ta, dar care ar veni numai după ce am devenit mult mai familiarizat cu tine şi cu povestea vieţii tale. Nu vreau nimic pe site-ul nostru care să-l reprezinte greşit, sau care nu este de fapt adevărat… deci îmi acord timp şi mă ocup detaliat înainte de a publica ceva… deoarece doresc să avem o reprezentare corectă, adevărată a orice edităm. Cerul ştie că acest standard nu este susţinut de un site transsexual tipic.

Vă mulţumesc că aţi scris şi că aţi fost dornici să vă faceţi cunoscută povestea.

Bill

Dr. Robert Stoller, Transsexual Regret Letters. Tradus şi preluat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.help4families.com.

1 2 3 5