Archive for Schimbare

Se poate schimba orientarea sexuală?

de N. E. & B. K. Whitehead

Unul dintre cele mai puternice argumente împotriva homosexualității ca stare înnăscută și de neschimbat este schimbarea în orientarea sexuală. În acest capitol descriem cum literatura științifică arată că orientarea sexuală nu este fixă, ci fluidă. Oamenii se mișcă pe continuum-ul homosexual-heterosexual în mod surprinzător în ambele direcții, dar un procent mult mai mare de homosexuali devin heterosexuali, comparativ cu heterosexualii care devin homosexuali. Parte din schimbare este asistată terapeutic, dar în cele mai multe cazuri ea pare să fie circumstanțială. Viața în sine poate aduce factori care fac o diferență. Acest capitol examinează schimbarea, ca și susținătorii și oponenții ei.

Implicațiile schimbării

Schimbările către sau de la atracția față de sexul opus implică faptul că orientarea nu este dictată genetic sau permanentă.

Din anumite motive, oamenior le este mai ușor să creadă că cineva poate trece de la atracția față de sexul opus la atracția față de același sex decât invers. Deci ne vom concentra cel mai mult asupra examinării trecerii de la atracția față de același sex la atracția față de sexul opus, deși există numeroase dovezi ale schimbării în ambele direcții.

Schimbarea spontană de la homosexual la heterosexual

Bob este un fost homosexual al cărui tată a fost bolnav în cea mai mare parte a copilăriei lui și la începutul adolescenței lui. A crescut simțind atracție homosexuală față de alți bărbați și a avut un partener sexual timp de doi ani în adolescență. La doi ani după treminarea relației, dintr-odată a realizat că sentimentele homosexuale dispăruseră.

„Când mă uit în urmă, văd că parțial motivul era că lucram cu tatăl meu [pe vreme aceea] și petreceam timp regulat cu el pentru prima dată în viață. Nu am realizat ce se întâmpla, dar o nevoie, de care nu eram conștient, era implinită în viața mea. În acel moment nu m-am mai luptat cu homosexualitatea.”

Bob crede că homosexualitatea lui era o căutare a afecțiunii și conectării masculine, care își avea originea în lipsa unei relații cu tatăl său în copilărie. Era mult mai apropiat de mama lui. El crede că atunci când, la sfârșitul adolescenței, a început să lucreze și să relaționeze cu tatăl său pentru prima dată, a dobândit ceva din relația lor care a condus la diminuarea dorinței lui pentru ați bărbați.

Un bărbat homosexual a descoperit că atunci când s-a alăturat Forțelor Aeriene, a început să observe femeile. Bărbatul era un homosexual autoidentificat – care nu căuta să-și schimbe orientarea.

„Aflându-mă într-un mediu complet masculin, am început să relaționez cu bărbații mai spontan și să mă simt mai bine cu privire la propria mea masculinitate. Am simțit că am construit o punte între mine și bărbații heterosexuali… fiind unul dintre tipi și având încredere unul în celălalt și, drept rezultat, tot felul de bariere au căzut. Se părea că am început să observ femeile… pentru prima dată în viață și am început să am vise sexuale cu femei. Eram excitat sexual mai ales de bărbați, dar dintr-odată și de femei. Asta m-a surprins extraordinar de mult.”[2]

Se părea că faptul de a fi capabil să se „încreadă” în bărbații heterosexuali și să devină „unul dintre tipi” a construit o punte între el și bărbații heterosexuali, care l-a făcut să se îndrepte întrucâtva înspre heterosexualitate. A devenit de fapt bisexual. Schmbarea i-a condus pe autorii lucrării să remarce „maleabilitatea și impredictibilitatea temporală a sexualități și identității sexuale”.

Lucrările de sexologie raportează un număr enorm de exemple ale schimbării, în orice măsură, de la homosexualitate la sau către heterosexualitate. Astfel de studii au fost atât de numeroase, încât în 1977 West i-a dedicat un întreg capitol în clasica sa carte Homosexualitatea reexaminată, pentru a le trece în revistă, și a comentat: „Deși unii militanți homosexuali găsesc asemenea afirmații improbabile și imposibile, s-au publicat relatări dovedite ca autentice despre homosexuali, aparent exclusivi și de durată, care și-au schimbat pe neașteptate orientarea.”[3] West menționează un bărbat care a fost exclusiv homosexual timp de opt ani, apoi a devenit heterosexual.

Hetero, o carte scrisă în 1972 de un bărbat sub pseudonimul Aaron, descrie cufundarea categorică a lui Aaron în lumea homosexuală, decizia lui de a o părăsi, apariția sentimentelor lui pentru femei și căsătoria lui ulterioară.[4]

Nichols[5] spune că unele femei, care au fost homosexuale de durată, au dezvoltat în mod spontan interese heterosexuale și au devenit bisexuale la vârsta mijlocie. Ea crede că există dovezi (necitate) că aceasta s-ar putea să se întâmple mai frecvent decât până acum.

Un alt bine-cunoscut autor în domeniu, Hatterer, care crede în schimbarea orientării sexuale, a spus: „Am auzit despre sute de… bărbați care au trecut pe cont propriu de la o ajustare homosexuală la una heterosexuală.”[6]

La sambia, un trib din Papua Noua Guinee în care sexul homosexual le era impus băieților în creștere până la vârsta căsătoriei (când se aștepta de la ei să devină exclusiv heterosexuali), exista o schimbare semnificativă către hetersexualitate. Herdt,[7] care i-a cercetat intens pe Sambia, i-a evaluat pe bărbații Sambia pe scala lui Kinsey pentru cele două perioade: înainte și după căsătorie. El a găsit că schimbarea de la adolescent la bărbatul masculin, în atitudini și comportament, echivalau cu o trecere de la Clasele homosexuale 5 și 6 ale lui Kinsey (de la predominant homosexual la exclusiv homosexual) la Clasa 2 (predominant heterosexual). Herdt credea că schimbarea era o schimbare reală în orientarea sexuală.

De la heterosexual la homosexual

Femeile exclusiv heterosexuale pot, la vârsta mijlocie, să dezvolte sentimente lesbiene și comportament lesbiene. Este o bine-cunoscută caracteristică clinică a lesbianismului.[3] El apare adesea în timpul căsătoriei sau după terminarea căsătoriei, fără indicii observabile clinic ale unei existențe anterioare – nici măcar ale unor fantezii lesbiene, după cum au raportat următorii doi terapeuți.

Nichols[5] a găsit la femeile bisexuale căsătorite că „multe păreau să facă schimbări dramatice în clasificarea de către Kinsey atât a fanteziei, cât și a comportamentului în timpul căsătoriei” în moduri care „au aruncat îndoială asupra convingerii larg răspândite despre inflexibilitatea orientării și atracției sexuale în timpul vieții”.

Dixon[8] a chestionat 50 de femei care au devenit bisexuale după vârsta de treizeci de ani. Ele fuseseră exclusiv heterosexuale anterior, fără ca înainte să fi avut fantezii sexuale semnificative despre femei și fiind destul de satisfcute din punct de vedere heterosexual. Au continuat să se bucure de relații sexuale promiscue cu ambele sexe.

Tanner[11] a raportat că aproximativ jumătate din lesbienele pe care le cunoștea ea erau heterosexuale înainte de vârsta mijlocie.

Lucrarea lui Kinsey despre sexualitatea masculină și feminină în anii ’40 și ’50 este probabl clasică în domeniu în concluziile sale că orientarea sexuală este fluidă și supusă schimbării spontane. La un stadiu de început în cercetarea sa, Kinsey (după cum este citat de cercetătorul său, Kinsey Pomery[9]) a descoperit „mai mult de 80 de cazuri de bărbați [anterior homosexuali] care au făcut o ajustare heterosexuală satisfăcătoare”. Ceea ce a reprezentat 2% din eșantionul său. Mici cantități de fantezii homosexuale au rămas; dar descrierea tipică în acea vreme era „ajustare”. Kinsey, de asemenea, a găsit că cele mai multe schimbări au avut loc la adulți.

Comentând în special lucrarea lui Kinsey ș.a., cercetătorul din Texas Ross spune: „Date fiind aceste date… sexualitatea poate fi astfel văzută mai degrabă ca o variabilă fluctuantă, decât ca o constantă.”[10]

Un studiu făcut de bine-cunoscuta echipă de cercetători Bell, Weinberg și Hammersmith,[12] publicat în 1981, au clamat, de asemenea, că 2% din populația heterosexuală au spus că fuseseră cândva exclusiv homosexuali. În mod independent, cercetătorii Cameron ș.a. din Colorado au raportat în 1985 o cifră identică. De asemenea, amândouă aceste studii au stabilit procentajul homosexualității în populație la 4%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din eșantionul homosexual s-a deplasat în mod semnificativ înspre heterosexualitate. Dar schimbarea a avut loc în ambele direcții. Aproximativ 2% din grupul heterosexual au devenit homosexuali (Figura 31).

Mai multe date sunt disponibile în studiul cuprinzător făcut de Laumann ș.a. (1994),[14] care au raportat că aproximativ jumătate din bărbații activi homosexual ca tineri adulți nu mai erau activi ulterior. Este adevărat, numai unul sau două incidente de activitate homosexuală au fost înregistrate în fiecare caz, iar întrebările au fost direcționate mai degrabă la activitate, decât la identitate, dar cu toate limitările sale, studiul sprijină alte studii. Rosario ș.a. (1996)[15], [16] au raportat, într-un studiu longitudinal, că 57% dintre subiecții lor homosexuali/lesbiene au rămas exclusiv homosexuali/lesbiene, dar restul se schimbaseră în diferite grade. Fox[17] a raportat diferite grade ale schimbării la bisexuali (care nu urmaseră terapie pentru schimbare).

Figura 37. Arătarea deplasării naturale între orientările sexuale

Sumarizarea acestor studii și o excelentă formulă aproximativă este că aproximativ jumătate din cei cu AAS exclusivă au fost cândva bisexuali sau chiar heterosexuali. Aceasta se afirmă explicit în Sandfort (1997).[18] Și aproximativ același număr s-au schimbat de la a avea exclusiv AAS la a fi bisexuali sau chiar exclusiv bisexuali (deși evident reprezintă o proporție mult mai mică a heterosexualilor).

Cercetătorul din California Hart[19] a raportat că aproximativ 1% dintr-un grup de bărbați creștini conservatori au raportat în mod spontan (într-un chestionar anonim despre orientarea, atitudinile și comportamentele sexuale, dar nu despre schimbare), că fuseseră cândva exclusiv homosexuali, dar acum erau heterosexuali ajustați și fericiți. Dacă ar fi fost întrebați specific, este posibil ca procentajul să fi fost mai mare. Similar, într-un amplu sondaj pe internet făcut pe tineri homosexuali și lesbiene de către !OutProud!,[20] când au fost întrebați ce credeau despre posibilitatea schimbării orientării sexuale către heterosexualitate, 1% au îndrăznit efectiv să afirme că făcuseră o asemenea schimbare!

Studii care arată diferite feluri de schimbare continuă să se publice în jurnalele științifice. Într-un studiu longitudinal din Noua Zeelandă,[21] 1000 de copii au fost urmăriți de la naștere. De la vârsta de 21-26 de ani, 1,9% dintre bărbați au părăsit atracția exclusivă față de sexul opus, iar 1% au trecut la atracția exclusivă față de sexul opus exclusivă. Totuși, la femei, într-o înregistrare internațională, un maxim de 9,5% au părăsit atracția exclusivă față de sexul opus. Un procent mai obișnuit de 1,3% au trecut la atracție exclusivă față de sexul opus. Acestea și alte schimbări similare în cadrul grupului i-au determinat pe cercetători să afirme că orientarea sexuală aproape sigur nu este cauzată de factori genetici.[21] În mod similar,[22],[23] diferite feluri ale schimbării de-a lungul anilor au fost constatate la femeile tinere din SUA. Unii cititori este posibil să fi auzit deja de moda LUG la studentele din unele universități din SUA – Lesbiene până la Graduare – care arată maleabilitatea sexualității.

Din cele de mai sus putem concluziona că homosexualitatea este mult mai fluidă decât heterosexualitatea, după cum arată proporția însemnată de 50% (Figura 31) de homosexuali care au trecut înspre orientarea heterosexuală, comparativ cu proporția redusă de heterosexuali care au devenit homosexuali.

Kinish ș.a.[24] au examinat în detaliu tipul de schimbări care au avut loc și în general au confirmat imaginea anterioară. Rezultatele lor sunt prezentate în următoarele două diagrame, Figurile 38 și 39, care confirmă apariția atracției față de același sex descrisă în Capitolul Doi. Eșantionul nu a fost aleatoriu, și aceasta ar putea să însemne că măsura schimbării a fost mai mică decât cea arătată aici, deoarece un studiu al orientării sexuale i-ar putea atrage pe cei care s-au schimbat și sunt curioși să afle de ce – cu alte cuvinte, ei ar putea să fie suprareprezentați în grup. Criteriul a fost orientarea sexuală autoatribuită. Schimbările au avut loc pe întreaga perioadă a vieții și par să fi inclus anii instabili ai adolescenței. Cifrele însumate nu ajung la 100% în a doua diagramă, datorită complicațiilor implicând categoria „combinată” și a detaliilor insuficiente din lucrarea științifică.

Figura 38. Deplasarea bărbaților adulți între homosexualitate și heterosexualitate de-a lungul vieții. Mișcarea cea mai importantă este înspre heterosexualitate. În fiecare coloană verticală, blocurile etichetate cu culoarea gri deschis indică orientarea anterioară.

Figura 39. Deplasarea femeilor adulte între lesbanism și heterosexualitate. Mișcarea cea mai importantă este înspre heterosexualitate.

Figurile 38 și 39 pot fi rezumate după cum urmează.

Cele mai multe schimbări au loc înspre heterosexualitatea exclusivă.

Numărul celor care se schimbă înspre atracția exclusivă față de sexul opus este mai mare decât numerele curente combinate ale bisexualilor și celor cu atracție față de același sex. Această cifră surprinzătoare confirmă zicala care circula cu zece ani în urmă: „Foștii homosexuali îi depășesc numeric pe homosexualii din prezent.” Aproximativ 3% dintre bărbații și femeile cu atracție exclusivă față de sexul opus exclusivă susțin că au fost cândva altceva.

Atracția exclusivă față de sexul opus este de 17 ori mai stabilă decât atracția exclusivă față de același sex la bărbați, iar atracția față de sexul opus este de 30 de ori mai stabilă decât atracția față de același sex la femei. Deci femeile își schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbații.

Măsura schimbării la bisexuali a fost excepțional de ridicat – mult mai mulți s-au schimbat înspre o anumită formă de exclusivitate decât au rămas stabili.

Nu au fost raportate schimbări directe de la atracția exclusivă față de același sex la atracția față de sexul opus în acest eșantion. Dar cu siguranță el confirmă că o mare cantitate de schimbare are loc spontan în populație.

Schimbarea la adolescenți

Unele din cele mai remarcabile date despre schimbare sunt la adolescenți. Următoarele date sunt luate dintr-un foarte amplu studiu despre Sănătatea de la Adolescent la Adult făcut de Savin, Williams și Ream (2007).[25]

Prezentăm datele în formă vizuală pentru a fi mai ușor de urmărit. În figurile de mai jos, negrul reprezintă atracția doar față de sexul opus, griul mediu îi reprezintă pe cei care sunt atrași de ambele sexe și griul deschis pe cei atrași doar de același sex. Diagrama arată schimbările în atracție la aceste trei categorii, cu vârste curpinse între 16 și 17 ani.* Studiul a folosit termenul „atracție romantică” în întrebările sale despre atracția față de un sex sau celălalt, dar noi o vom numi pe scurt „atracție”.

În prima diagramă de mai jos (Figura 40), barele din stâga reprezintă 100%, adică pe toți cei din fiecare cele trei categorii la vârsta de 16 ani. Barele din dreapta arată procentajul fiecărei categorii care un an mai târziu, la vârsta de 17 ani, sfârșeste în una dintre cele trei clase ale atracției. Răspunsurile nu însumează întotdeauna dimensiunea barei din stânga, deoarece 15% dintre respondenți care au avut atracție romantică în primul an, au spus că nu mai aveau deloc atracție față de niciun sex în al doilea an. Uneori nu au răspuns deloc la întrebare.

Luându-i pe cei atrași inițial doar de sexul opus (rândul de sus), vedem că numai un procentaj minuscul au spus în al doilea an că aveau atracții numai față de același sex sau față de ambele sexe. O vastă majoritate au continuat să aibă atracții numai față de sexul opus, atât bărbații, cât și femeile.

Figura 40. Schimbările de la homosexual la heterosexual într-un an, la adolescenții cu vârsta de 16 și 17 ani. O medie de 98% au trecut înspre heterosexualitate.

Pentru cei (mult mai puțini) care aveau atracții față de ambele sexe (rândul celor care sunt doar bisexuali) vedem ceva interesant în Figura 41.

Figura 41. Atracția exclusivă față de același sex la bărbați

Numărul celor atrași de ambele sexe la vârsta de 17 ani scade foarte dramatic. Un foarte mic procentaj își pierd atracția față de sexul opus și devin atrași exclusiv de același sex, dar de departe cea mai mare proporție experimentează numai atracție față de același sex. Atracția față de același sex încetează în decursul unui singur an.

Pentru rândul celor cu atracție „numai față de același sex” (de asemenea, interesant), numai o mică proporție rămân atrași exclusiv de același sex de la un an la celălalt. Unii se schimbă în bisexuali și experimentează ambele atracții, dar cei mai mulți experimentează o schimbare semnificativă și devin atrași numai de sexul opus.

Nu a existat nicio intervenție pentru a aduce vreo schimbare între vârstele de 16 și 17 ani. Se pare că maturizarea a fost principala responsabilă.

Figura 35 arată aceleași rezultate între vârstele medii de 17 și 22 de ani, la o distanță de cinci ani, în loc de un an.

Tiparul se prezintă, în linii mari, similar. Totuși, trebuie să fim atenți la interpretare, deoarece este un set de date care compară răspunsuri la o diferență în timp de cinci ani și nu știm ce s-a întâmplat între cele două momente în timp. Probabil că au existat și alte schimbări de la an la an, care au scăzut în frecvență spre vârsta de 22 de ani. Cu alte cuvinte, stabilitatea mai mare pare mai probabilă odată cu vârsta. Majoritatea celor cu atracție exclusivă față de sexul opus rămân astfel. Totuși, tiparul bisexual nu este chiar la fel ca pentru cei cu vârsta între 16-17 ani, îndeosebi pentru femei. Din nou, un număr semnificativ raportează atracție bisexuală.

Aproximativ 75% dintre bărbații cu atracție inițială față de același sex spun că acum sunt atrași exclusiv de sexul opus; din nou, 25% raportează atracție față de același sex. Dintre femeile atrase inițial exclusiv de același sex, foarte puține raportează atracție exclusivă față de același sex la vârsta de 22 de ani. Aproape toate femeile au trecut de la atracție exclusivă față de același sex la atracția față de sexul opus.

Concluzia aici este că apare o shimbare foarte mare în schimbarea atracției cu timpul, cu siguranță în cinci ani, dar chiar și într-o perioadă scurtă de un an. Schimbările sunt profunde, chiar în comparațe cu cele ale adulților.

Figura 35. Prezentarea trecerii de la homosexual la heterosexual într-o perioadă de cinci ani

Sunt aceste sentimente (în mare parte din adolescență) reale? Sunt ele cu adevărat atracție față de același sex? S-ar putea susține cu ușurină că fie că sunt atracție față de sexul opus, fie că sunt atracție față de același sex, ele nu sunt forma matură a acestor atracții. Totuși, cu siguranță sunt desul de reale ca să declanșeze sinuciderea când persoana este respinsă de prietenul său special, îndeosebi dacă atracția este față de același sex sau bisexuală.

Din datele de mai sus pentru cei cu vârsta între 16-17 ani, este posibil să se estimeze măsura schimbării de la atracția bisexuală la atracția față de același sex, comparativ cu măsura de schimbare de la atracția față de sexul opus. Făcând presupunerea aritmetică că cei care nu apar în date nu afectează rezultatele, este posibil să calculăm cu cât este mai probabil ca orientarea homosexuală să devină hterosexuală, decât invers.

Bărbați: atracția față de același sex, comparativ cu atracția față de sexul opus, schimbarea este de 38 de ori mai probabilă

Bărbați: atracția bisexuală/față de sexul opus, schimbarea este de 57 de ori mai probabilă

Femei: atracția față de același sex, comparativ cu atracția față de sexul opus, schimbarea este de 28,9 de ori mai probabilă

Femei: atracția bisexuală/față de sexul opus, schimbarea este de 29,8 ori mai probabilă

Pentru a fi mai conservatori, atracția bisexuală sau atracția exclusivă față de același sex este de cel puțin 25 de ori mai probabil să se schimbe decât atracția față de sexul opus. (Adică ete de 25 de ori mai probabil ca cei în vârstă de 16 ani care spun că au atracție față de același sex sau atracție bisexuală să se schimbe înspre heterosexualitate la vârsta de 17 ani, decât ca cei cu orientare heterosexuală să se schimbe înspre bisexualitate sau homosexualitate.) Ceea ce este comparabil cu, dar cu valoare chiar mai mare decât cifrele care reies din alte lucrări științifice prezentate în acest capitol.

Cei mai mulți adolescenți se vor schimba de la atracție față de același sex. De fapt, în grupul celor cu vârsta între 16 și 17 ani, 98% vor trece de la homosexualiate sau bisexualitate înspre heterosexualitate.

Cei mai mulți adolescenți care cred că sunt homosexuali/lesbiene/bisexuali și că vor fi astfel tot restul vieții, probabil că de fapt vor fi diferiți în următorul an. Prin urmare, este complet iresponsabil să se recomande susținerea sentimentelor față de același sex la un adolescent, pe motiv că astfel de sentimente sunt intrinseci, neschimbabile și că individul este, prin urmare, homosexual.

Nu este un rezultat nou. Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, Tiffany Barnhouse, profesor de psihiatrie la Universitatea Metodustă din Sud a remarcat:

„Nu pot să afirm cu suficientă tărie că a le prezenta acest model [homosexual] tinerilor sau a le îngădui – așa cum se întâmplă adesea în climatul contemporan al discuțiilor libere – să-și imagineze că experimentele lor adolescentine tranzitorii sunt cu adevărat elocvente pentru o dispoziție homosexuală determinată este nu numai o dovadă a ignoranței psihiatrice, dar este, la fel de specific, un act imoral.”[77]

Pe de altă parte, cei în vârstă de 16 ani care susțin că au atracție față de sexul opus vor rămâne într-o majoritate zdrobitoare astfel, iar aceasta este o presupunere realistă.

Deci fie la dulți, fie la adolescenți, are loc o mare măsură de schimbare spontană. În loc ca atracția față de același sex să fie o stare neschimbabilă, ea este de fapt un bun exemplu al unei stări schimbabile. Atât de multă schimbare are loc, încât Savin-Williams și Ream au pus sub semnul întrebării dacă ideea orientării sexuale la adolescenți are vreun sens.

Unde sunt toți foștii homosexuali?

În acest punct se pune întrebarea firească – dacă există atât de mulți „foști homosexuali” în populație, unde sunt ei? Foarte puțini cititori au întâlnit vreunul de care să știe. Nu este de mirare că comunitatea LBG este foarte sceptică cu privire la schimbarea reală, cu toate că cele mai bune estimări ale cercetătorilor implică faptul că ea are loc și încă spontan, fără intervenție clinică, odată cu înaintarea în vârstă.

Există motive bune pentru care acest grup rămâne ascuns.

  • Cei mai multi dintre cei care au trecut la atracția față de sexul opus simt o anumită jenă cu privire la viața lor dinainte și nu le place să vorbească despre ea.
  • Mulți cred că schimbarea lor la atracția față de sexul opus este reală și permanentă, iar atracția față de sexul opus este identitatea lor centrală. Ei nu vor să vorbească despre orientarea lor sexuală anterioară. Viața a mers mai departe.
  • Dacă acum sunt implicați heterosexual, recunoașterea atracției lor anterioare față de același sex ar putea pune în pericol relația din prezent.
  • Dacă recunosc în public atracția lor anterioară față de același sex, vor fi subiectul unor atacuri adesea ostile, publice și necruțătoare din partea membrilor comunității homosexuale. Deoarece mulți dintre „foști homosexuali” se află la capătul timidității pe scala încrederii în sine, își țin capul plecat.

Puține schimbări sunt înspre atracție față de sexul opus de 100% și mulți dintre cei care s-au schimbat sunt poate stânjeniți din cauza celor câteva procente de atracție față de același sex care rămân, deoarece activiștii tind să argumenteze în mod absolutist că și o rămășiță de câteva procente de atracție față de același sex arată că nu are loc o schimbare reală.

În contrast, un homosexual exclusiv în prezent, care a avut cândva atracție față de sexul opus, este probabil să spună că atracția lui anterioară față de sexul opus a fost un strat superficial, lcare a acoperit identitatea atracției lui față de același sex, și va fi mai mai dornic să discute despre identitatea lui anterioară – adesea din motive politice.

Măsura ostilității față de cei care s-au schimbat este extremă și aproape de o interziceze totală a libertății lor de exprimare. Posterele care au apărut în toată țara în SUA în anii ’90, arâtând un grup mare de oameni și un mesaj care spunea: „Se pot schimba homosexualii? Noi am făcut asta”, i-a înfuriat pe membrii comunității homosexuale. Unii au fost făcuți bucăți. S-a făcut o publicitate națională ofensatoare, bazată pe discreditare și negare.

Cei mai mulți heterosexuali ar găsit o asemenea afirmație contrariantă, dar nu insultătoare pentru comunitatea LGB. Dar un purtător de cuvânt homosexual din statul Pennnsylvania, unde s-a întâmplat aceasta, a numit aceasta „cea mai periculoasă exprimare a heterosexismului pe care am văzut-o vreodată”. Facultățile din universități au intervenit uneori pentru a ordona îndepărtarea unor asemenea postere și au închis organizațiile din campus care au sprijinit mesajul. De ce? Aceasta îi amenință pe cei cu atracție față de același sex într-o măsură de care heterosexualilor le este dificil să-și dea seama pe deplin. Activista homosexuală neortodoxă Camille Paglia a scris:[26]

„… reglementarea fascistă a discursului public în acestă țară de către liberali nominali, care au devenit în mod atât de necugetat fideli dogmei, ca niște membri tineri ai Inchiziției spaniole. De ce ar trebui fluiditatea orientării sexuale să fie amenințătoare pentru un homosexual sigur de identitatea sa sexuală?”

Dar, precum am văzut mai sus, orientarea homosexuală/lesbiană este mult mai puțin sigură decât orientarea heterosexuală, astfel încât sugestiile că schimbarea este posibilă, în mod natural, stârnesc mult anxietate.

Cel mai bun rezumat al acestei secțiuni ar fi că există o mare măsură de schimbare spontană, recunoscută de toți cercetătorii, cu excepția celor extrem de motivați ideologic.

Schimbarea asistată

Dacă schimbări considerabile în orientarea sexuală înspre atracția față de sexul opus pot avea loc fără intervenție terapeutică, rezultă că ele ar putea avea loc mai mult sau mai rapid la o persoană motivată, dacă schimbările ar fi asistate terapeutic.

Prima înregistrare a unei schimbări asistate se poate găsi în Noul Testament. În 1 Corinteni 6:9-11, Pavel, scriindu-le corintenilor, a spus despre homosexuali (cuvântul tradus „homosexuali” este arsenoktoi în greacă, însemnând „bărbat/coit”): „…Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Ei s-au schimbat și este rezonabil să credem – dat fiind accentul în creștinism mai mult pe atitudinea interioară, decât pe comportamentele pur exterioare – că schimbarea nu a fost doar comportamentală. Din datele cunoscute din activitatea misionară a lui Pavel în Corint și din prima lui scrisoare putem deduce că schimbarea a avut loc într-o perioadă de timp semnificativ mai mică de patru ani și posibil în cele optsprezece luni ale șederii lui acolo.

Schimbarea asistată a fost încercată începând din secolul trecut, folosind multe tehnici, inclusiv hipnoza, terapia aversiunii, terapia comportamentală, psihoanaliza; unele metode mai degrabă brutale, unele care au avut mai mult succes decât altele. La un stadiu de început al cercetării lui, Kinsey „a recomandat un tipar de tratament al celor care vroiau schimbarea”.[9] Prescriind acest drum celor care vroiau să meargă pe el, Kinsey întotdeauna a avertizat că „știe că a avut succes în multe cazuri, dar a văzut și că a dat greș”. Dar se pare că orice terapie s-a folosit, întotdeauna a existat o anumită schimbare înspre heterosexualitate, așa cum s-a raportat de către următorii terapeuți. Reuben Fine, Director la Centrul pentru Instruire Psihanalitic din New York a remarcat: „Dacă pacienții sunt motivași să se schimbe, un procentaj considerabil de homosexuali declarați devin heterosexuali.”[27] Bernard Berkowitz și Mildred Newman: „Am descoperit că un homosexual care vrea cu adevărat să se schimbe are o șansă foarte bună să o facă.”[28] Edmund Bergler a concuzionat, după analizarea și consultarea a 600 de homosexuali timp de treizeci de ani: „Homosexualitatea are un prognostic excelent în tratamentul psihiatric/psihanalitic, cu o durată de la unul la doi ani… cu condiția ca pacientul să vrea cu adevărat să se schimbe. Vindecarea indică nu bisexualitatea, ci heterosexualitatea reală și autentică.” După douăzeci de ani de studiere comparativă a homosexualilor și heterosexualilor, Irving Bieber a scris: „Estimările inversării [de la homosexual la heterosexual] variază acum de la 30% la un optimist procent de 50%.” Bieber i-a urmărit pe unii dintre clienții cu care a făcut psihanaliză timp de zece ani și a găsit că rămăseseră exclusiv heterosexuali.[31]

Charles Socarides a spus: „Există… suficiente dovezi că într-o majoritate de cazuri homosexualitatea poate fi tratată cu succes de psihanaliză.”[32] Cercetătorii Masters și Johnson, după ce au lucrat cu 67 de homosexuali și 14 lebiene care au cerut terapie de reversie, au raportat o rată de succes de 71,6% după o perioadă de urmărire de șase ani. Deși au fost criticați pentru defecte serioase în urmărirea lor postterapeutică și în evaluare, pare sigur că au produs multe reversii reale și de durată.[33]

Psihologul Gerard van den Aardweg, după douăzeci de ani de cercetări a tratamentului homosexualității, a afirmat: „Două treimi au ajuns la un stadiu în care sentimentele homosexuale erau în cel mai bun caz impulsuri ocazionale sau erau complet absente.”[34] Psihiatrul William Wilson a susținut o rată de succes de 55% în tratarea homosexualilor care erau creștini mărturisitori.[35] Conform lui Robert Kronemeyer, un psiholog clinician: „Aproximativ 80% dintre bărbații homosexuali și femeile homosexuale care au urmat terapie sintonică au fost capabili să se elibereze și să obțină o ajustare heterosexuală satisfăcătoare.”[36]

Grupurile de suport ale foștilor homosexuali spun că sute de homosexuali au trecut în mod semnificativ înspre o orientare heterosexuală, ca rezultat al dedicării creștine și al suportului specializat și serviciilor grupurilor „foștilor homosexuali.

Cercetătorul în sexualitate West, din Regatul Unit, rezumând principalele materiale până în anii ’70[3] spune că tehnicile comportamentale au părut să aibă cea mai bună rată de succes (niciodată mai mică de 30%). Deși psihoanaliza susține că are un mare succes, rata sa medie a părut să fie de aproximativ 25% (dar 50% dintre bisexuali au obținut heterosexualitatea exclusivă).

O cercetătoare în psihologia dezvoltării, Moberly, a susținut că rata de succes a psihoterapiei în terapia reparativă la homosexuali nu a mai fost mai ridicată datorită înțelegerii inadecvate a cauzelor homosexualității, ratele de succes reflectând în mod evident relevanța modelului de tratament. Moberly afirmă că până în anii ’80, psihoterapia încă vedea homosexualitatea ca pe o problemă cu sexul opus, în loc să o vadă ca pe o dificultate de relaționare cu același sex. În opinia ei, aceasta explică deziluzionarea multor homosexuali care au cerut, fără succes, terapie în trecut. S-ar putea ca adoptarea în creștere în ultimii douăzeci de ani a modelului de tratament al lui Moberly să se reflecte în nivelele de schimbare mai ridicate decât media pe care susțin că le au diferite grupuri mai recent.

Totuși, chiar acolo unde este inadecvat informată, psihoterapia produce schimbare oriunde influențează chestiunile relvante pentru cauzele homosexualității. Aceasta înseamnă că și ocupându-se de depresia, abuzul de substanțe sau suicidalitatea care însoțesc în mod obișnuit atracția față de același sex, ea poate face o diferență în atracția față de același sex. Așa cum comentază West în recenzia pe care o face literaturii de specialitate: „Fiecare studiu făcut vreodată despre conversia de la orientarea homosexuală la cea heterosexuală a arătat un anumit succes.”[3]

Reuben Fine remarcă, în mod similar: „Toate studiile, începând de la Schrenk-Notzing [epoca victoriană], au găsit efecte positive realmente indifferent de tipul de tratament folosit.”[27] Conform lui West, cei care prezintă cea mai mare probabilitate de a răspunde la tratament sunt clienții care au un nivel bun de motivare, au un trecut cu unele sentimente heterosexuale și care au intrat ulterior în stilul de viață homosexual.

Se pare că metodele brutale, precum terapia de aversiune, adică șocuri electrice, nu s-au mai folosit de multe decenii. Terapeuții din zilele noastre depun eforturi să respecte standardele pentru terapie, așa cum sunt ele înțelese în prezent. Formula aproximativă încă este că aproximativ o treime obțin o schimbare mai degrabă dramatică, o treime obțin o schimbare semnificativă, iar o treime nu se schimbă. Totuși, trebuie să reflectăm la faptul că în climatul curent, este mai probabil ca terapeuții să vadă vazurile extreme. Dat fiind acestea, ratele raportate de schimbare sunt destul de bune.

O schimbare bine documentată[37] a avut loc din întâmplare și a implicat medicația. Doi profesioniști în medicină din Florida au raportat în 1993 că au tratat un bărbat homosexual pentru fobie socială – avea o anxietate extremă în orice cadru social. Fusese exclusiv homosexual în fantezii și practică începând din adolescență, dar aceasta nu avea legătură cu cererea sa de a fi tratat; era destul de fericit ca homosexual. Medicamentul fenelzină ajută în multe cazuri de fobie socială și cu siguranță a fost de ajutor în acest caz. Începând din a patra săptămână, a devenit mai deschis, mai vorbăreț și s-a simțit mai confortabil în situațiile sociale. A început să discute spontan într-un grup, fără să roșească. Dar, în mod curios, a raportat o experiență pozitivă, plăcută în întâlnirea și ieșirea în oraș cu o femeie. „În următoarele două luni, a început să se întâlnescă exclusiv cu femei, a raportat că se bucura de relațiile sexuale heterosexuale și că nu mai avea interese sexuale pentru bărbați. și-a exprimat dorința pentru o soție și o familie, iar fanteziile lui sexuale au devenit complet heterosexuale… În retrospectivă, el a decis că combinația dintre anxietatea sa când se apropia de oameni, respingerea hărțuitoare din partea bărbaților heterosexuali și acceptarea confortabilă din partea bărbaților homosexuali, care l-au urmărit și i-au făcut curte, îl ajutaseră să se convingă de homosexualitatea sa.” Deci acest raport este despre cineva care era, în mod clar, exclusiv homosexual, al cărui comportament în trei luni a devenit exclusiv heterosexual. Ceea ce este o schimbare excepțional de rapidă.

Un bărbat homosexual din Țara Galilor se bucura de atracțiile sale și nu avea dorința să se schimbe. Totuși, la șase luni după un atac cerebral care a implicat hemoragie în creier, s-a dus la medic plângându-se că sentimentele sale deveniseră exclusiv hetrosexuale. Aceasta s-a menținut cel puțin patru ani, cât timp a fost urmărit. Datorită atracțiilor sale anterioare, el a preferat să se numească pe sine bisexual.[38]

[Chapter 12. Can sexual orientation change? Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Acest articol este încă în lucru și urmează să fie publicat în formă finală în viitorul apropiat.

Întrebări pe care le pun oamenii despre grupurile de suport

de Joe Dallas

Joe Dallas

Joe Dallas

Suntem încântaţi datorită formării grupurilor noastre online pentru familii care au pe cineva drag homosexual şi pentru bărbaţii care se luptă cu folosirea pornografiei sau cu alte comportamente sexuale. După 27 de ani în care am oferit consiliere biblică unu la unu pentru oamenii care se luptă cu aceste probleme, realizăm că mulţi nu au acces la un consilier creştin care se specializează în aceste domenii. Deci lansăm aceste grupuri pentru a întâmpina mai eficient nevoile populaţiei pe care o slujim.

Când cineva ia în considerare alăturarea la un grup, are întrebări. Pentru a te ajuta să te decizi dacă aceste grupuri sunt sau nu pentru tine, am compilat o listă cu primele zece cele mai frecvent puse întrebări pe care le primim despre grupurile noastre. Sper ca ele să te ajute să te lămureşti cu privire la ceea ce oferim şi să te ajute să iei o decizie în cunoştinţă de cauză cu privire la serviciile noastre.

  1. Cum exact operează grupurile?

Fiecare grup se întâlneşte săptămânal timp de două ore, pe o perioadă de zece săptămâni, folosind un program soft pentru conferinţe live. Acest format necesită un computer şi îţi permite să-i vezi pe ceilalţi membri ai grupului pe ecranul computerului tău, să vezi slide-urile power point folosite pentru sesiunile de predare şi să-i auzi pe ceilalţi membri ai grupului şi pe profesor. Vei vedea că acest program soft este foarte uşor de folosit.

Când te înregistrezi pentru grup, ţi se trimite o carte prin e-mail şi, de asemenea, primeşti un orar care arată ce teme vor fi acoperite în fiecare săptămână. Ţi se cere să citeşti ceva în timpul săptămânii, ca să te pregăteşti pentru fiecare sesiune de grup.

În timpul primei sesiuni de grup, ţi se va acorda timp ca să te prezinţi, să ne faci cunoscută situaţia sau problema care te-a determinat să te alături grupului şi să ne lămureşti ce speri să câştigi din experienţa de grup. Săptămânal vom verifica împreună cu tine ca să vedem dacă scopurile tale sunt realizate.

Fiecare sesiune începe cu o „verificare”, în timpul căreia fiecare membru al grupului spune grupului cum a fost săptămâna pentru el/ea şi ce progres a făcut. Apoi este o sesiune de predare de 25 de minute, urmată de o discuţie de grup la care este de aşteptat să participe toţi membrii.

  1. Predarea săptămânală se bazează pe psihologie, pe recuperare sau pe Biblie?

Materialul pe care îl predăm este în primul şi în primul rând bazat pe Biblie, dar include într-adevăr nişte principii de recuperare care, simţim nou, sunt compatibile cu Scriptura. Examinăm fiecare teorie cu Biblia şi, dacă este în contradicţie cu Scriptura, nu o folosim. Dacă este compatibilă cu Scriptura şi relevantă pentru lucrarea noastră, o folosim. Nu suntem o organizaţie în 12 paşi şi, deşi nu obiectăm la abordarea în 12 paşi, simţim că există deja destule alte grupuri care o folosesc deja.

  1. Cât timp pe săptămână îmi solicită grupul?

Ţi se vor cere săptămânal un total de 2 ½ ore – două ore pentru fiecare sesiune de grup şi aproximativ 30 de minute pentru a îndeplini tema de citit săptămânală.

  1. Cum pot şti dacă am sau nu nevoie de un grup ca al vostru?

Dacă ai o problemă, un obicei sau o situaţie continuă care necesită mai multe informaţii şi cunoştinţe decât ai în prezent sau dacă ai nevoie de suportul unor oameni care trec printr-o situaţie similară sau dacă ai nevoie de un plan detaliat, bazat pe Biblie, pentru problema ta, atunci grupul este pentru tine.

  1. Ce pot aştepta în mod realist să obţin de la grup?

Principalele două beneficii pe care le vei obţine de la grup sunt cunoaşterea şi echiparea. Ca rezultat al terminării cursului de zece săptămâni, vei dobândi o cunoaştere mult mai profundă a naturii problemei sau a situaţiei cu care te confrunţi şi vei câştiga un plan clar, punct cu punct, pentru a urma o acţiune concretă prin care să te ocupi de ea.

Dacă te confrunţi cu problema cuiva drag, vei câştiga instrumentele pentru menţinerea relaţiei tale cu cel drag, în timp ce păstrezi o atitudine clară, şi vei învăţa cum să negociezi limite şi metode de a te ocupa de relaţia ta în viitor. Când homosexualitate îţi loveşte familia. Grup pentru părinţi şi familie: Află mai multe!

Dacă te confrunţi cu o luptă proprie, vei dobândi un plan în cinci puncte pentru menţinerea integrităţii şi consecvenţei care va include instrumente specifice, dezvoltarea unei structuri zilnice şi săptămânale pentru a te asigura că progresezi în mod potrivit şi un plan concis de prevenire a recidivei.

Strategia grupului pentru integritatea sexuală a bărbaţilor: Află mai multe!

  1. Ce fel de rezultate aţi avut în trecut cu materialul pe care îl folosiţi în grup?

Materialul a fost folosit şi testat mai mult de 20 de ani în conferinţe şi seminarii ţinute în biserici din toată ţara. Feedbackul pe care l-am primit a fost extrem de pozitiv şi a fost publicat în cărţi care continuă să se vândă în librăriile creştine şi pe Amazon.com.

  1. Ce fel de continuare se oferă după ce se termină cursul de zece săptămâni?

O întâlnire săptămânală va fi disponibilă pentru oricine a fost parte a grupului şi doreşte să aibă în continuare suport şi monitorizare săptămânală.

  1. Pot să repet grupul mai târziu, dacă simt nevoia?

Desigur. Uneori oamenii pot să simtă nevoia unui grup de „împrospătare” şi am fi fericiţi să ni te alături din nou, dacă simţi nevoia.

  1. Vreau să mă alătur, dar nu-mi permit taxa de înregistrare. Ce pot să fac?

Am încercat să menţinem costul grupului scăzut, pentru a-l face accesibil celor mai mulţi oameni. Deoarece consilierea costă în mod normal un minim de 75-100 $, poţi face comparaţia între costul grupului de 200 $ pe lună şi minimul de 300-400 $ pe care i-ai cheltui pentru consilierea săptămânală. Iar grupul oferă două ore de slujire, în timp ce consilierea oferă doar una!

Totuşi, suntem foarte conştienţi de vremurile în care trăim şi de provocările economice cu care se confruntă mulţi. Deci oferim într-adevăr burse, în funcţie de caz. Dacă eşti interesat să ni te alături, dar ai nevoie să te informezi despre disponibilitatea bursei, te rog să ne dai de ştire.

  1. Ce gen de biserici şi organizaţii ar susţine lucrarea voastră?

Suntem o misiune a Bisericii Newport Mesa din Costa Mesa, California, o biserică a Adunărilor lui Dumnezeu. Lucrăm, de asemenea, regulat cu Calvery Chapels, Focus on the Family, Institutul de Cercetare Creştină, Asociaţiei Americană a Consilierilor Creştini şi cu multe denominaţii, care includ Convenţia Baptistă de Sud, Foursquare, Nazarinenii şi Independenţii.

Joe Dallas, Questions People Ask About Support Groups. Copyright © 2015 Joe Dallas. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi joedallas.com.

Ce fel de schimbare este posibilă?

Există multă confuzie și dezinformare cu privire la această întrebare. Mare parte din prejudiciu l-au provocat conceptele simpliste despre schimbare. Unii cred că focusul nostru primar este schimbarea orientării sexuale. Alții cred că focusul nostru primar este schimbarea comportamentului sexual. De fapt, focusul nostru este transformarea completă, care vine dintr-o relație cu Isus Cristos și din decizia de a trăi în acord cu învățătura biblică despre sexualitate. Biblia spune multe lucruri despre transformarea completă. Isus Cristos a venit ca să putem avea viață și ca să o avem din abundență – nu ca să trăim în robie față de dorințe nedorite. Din Scripturi înțelegem că sunt posibile mai multe feluri de schimbare pentru cei care simt atracții față de același sex sau sunt implicați în homosexualitate.

Prin schimbare noi înțelegem că oamenii pot:

  • Să se schimbe de la o viață fără Dumnezeu la o viață cu Dumnezeu.
  • Să-și schimbe sentimentul identității – felul în care se definesc.
  • Să schimbe implicarea lor în activități sexuale cu cei de același sex.
  • Să schimbe structurile sociale și activitățile sociale pe care le folosesc ca să-și susțină identitatea și comportamentul.
  • Să-și schimbe atracțiile față de același sex. Pentru unii, aceasta înseamnă să nu mai trăiască în robie față de dorințe nedorite, chiar dacă dorințele încă apar. Pentru alții, înseamnă o reducere a atracțiilor față de același sex, astfel încât ele nu mai joacă un rol important în viața de zi cu zi. În unele cazuri, înseamnă eliminarea sentimentelor și atracțiilor homosexuale. Iar în alte cazuri, unii experimentează o relație heterosexuală satisfăcătoare.

Ce este eliberarea de homosexualitate? Foarte simplu, este viață abundentă în Cristos, unde Cristos are control asupra vieții și viitorului tău, în loc ca atracțiile față de același sex să fie ceea ce te identifică și îți controlează viața.

Potențialul pentru aceste schimbări aduce speranță în viețile celor cărora adesea li s-a spus că nu există speranță pentru ei, fiindcă nu se pot schimba.

Avem mai multe articole care explorează diferite fațete ale schimbării. Clic aici!

What Kind of Change is Possible? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.exodusglobalalliance.org.

Pofta: Marea evadare

de Alan Medinger

Alan Medinger

Alan Medinger

Pofta are o asemenea putere asupra noastră pentru că ne oferă ceea ce căutăm; are capacitatea de a ne micşora durerea (pe termen scurt). Înţelegerea acestui lucru ne poate ajuta să ne împotrivim ei. De ce este lupta împotriva poftei sexuale atât de dificilă pentru unii oameni?

Răspunsul este simplu: Pentru că de fiecare dată satisfacerea poftei funcţionează. Ne oferă ceea ce căutăm – alinarea imediată a durerii sau disconfortului.

Este disponibilă mai repede decât orice altă sursă pe care o avem, pentru a ne alina durerea. Nu trebuie să mergem la magazinul de băuturi sau chiar la cabinetul medical, pentru a o obţine. Nu trebuie să găsim o persoană sau să cheltuim bani pentru ea. Tot ce avem nevoie este chiar în mintea noastră. Iar pentru unii dintre noi, mintea este ca o bibliotecă sau, şi mai bine, ca un magazin de casete video, care este deschis douăzeci şi patru de ore pe zi şi nu implică costuri de închiriere.

Pofta acţionează mai repede ca orice calmant de pe piaţă. Are capacitatea de a elibera instantaneu de orice durere conştientă. Te simţi singur? Sau slab sau inadecvat? Obosit, dar nu poţi dormi? Nu poţi suporta cine eşti? Acceptă puţină poftă şi aceste sentimente vor dispărea imediat.

Bineînţeles, ştim că alinarea este doar temporară. Ştim că ea nu rezolvă nimic pe termen lung şi, de fapt, deseori înrăutăţeşte lucrurile. Ne vom simţi şi mai rău cu privire la noi înşine mâine. Este un pas înapoi, când încercăm să mergem înainte. Ştim că, într-un fel, după ce i-am cedat, Dumnezeu va părea puţin mai îndepărtat.

Dar vrem alinare imediată şi, cumva, în aceasta, ca în multe alte laturi ale vieţii noastre, imediatul exercită o putere atât de disproporţionată asupra noastră. Suntem atât de înclinaţi să dăm un bine mai mare pe termen lung, pentru un beneficiu mai mic pe termen scurt, încât uneori trebuie să ne întrebăm dacă suntem sau nu creaturi raţionale.

Vreau să aruncăm o privire la acest aspect al poftei – calitatea ei de a alina durerea – deoarece cred că odată ce înţelegem dinamica felului în care folosim pofta în acest fel, putem face paşi care vor diminua puterea ei asupra noastră.

Nu vorbesc despre scăparea completă de pofta sexuală. Victoria pe termen lung asupra poftei va veni când vom înainta în relaţia noastră cu Domnul, astfel încât, consecvent, dorinţa noastră pentru El va nesocoti orice altă dorinţă. În această privinţă, învingerea poftei este autocontrol, una dintre roadele Duhului şi, aşa cum ştim, cele mai multe roade ale Duhului cresc foarte încet, în timp ce ne maturizăm în relaţia cu Domnul.

Aceasta nu va fi o discuţie pe larg despre împotrivirea la ispită, deşi dacă ceea ce se spune aici poate fi respectat în momentul ispitei, victoria asupra ispitei va fi mult mai probabilă.

Când vorbesc despre poftă aici, vorbesc despre pofta sexuală. Putem pofti multe lucruri, dar în articolul de faţă, ne vom concentra asupra poftei sexuale. Deşi aceasta poate fi o problemă atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, ea tinde să fie mai mult o problemă a bărbaţilor, fiindcă bărbaţii au o capacitate mai mare decât femeile de a se bucura de plăcerea sexuală, separat de relaţie. Prin urmare, pofta sexuală folosită pentru alinarea durerii sau disconfortului, este mai probabil să ofere o răsplată imediată mai degrabă bărbaţilor, decât femeilor.

Dacă putem folosi pofta pentru a scăpa de durere, atunci rezultă că pofta va fi o luptă mai mare pentru cei care au nevoi neîmplinite profunde sau sunt răniţi emoţional. Rănirea sau nevoile sunt sursele durerii pentru care căutăm alinare. Din cauză că, aproape universal, bărbaţii homosexuali au nevoi de bază neîmplinite şi sunt răniţi profund într-un anume fel, marea majoritate a bărbaţilor homosexuali – inclusiv cei care înving homosexualitatea – se vor lupta puternic cu pofta.

Acelaşi lucru se poate spune despre cei mai mulţi bărbaţi care au probleme sexuale care le scapă de sub control. În misiunea noastră a fost interesant de observat cât de mulţi din programul nostru Noi începuturi (pentru bărbaţii cu probleme heterosexuale care le scapă de sub control) vin la grup, gândind că au parte, pur şi simplu, de prea mult sex sau că îi stăpâneşte doar plăcerea fizică a sexului. În cele din urmă, aproape toţi descoperă că dependenţa sexuală este modul în care s-au ocupat de o rănire profundă. Deseori, trecutul lor nu este prea diferit de al celor care se luptă cu homosexualitatea.

Un individ este mai probabil să recurgă la poftă pentru alinarea durerii, dacă are un anumit tip de personalitate sau dacă şi-a format anumite tipare de comportament din copilărie. Dacă este în general pasiv sau dacă şi-a format tipare de comportament de a fugi, mai degrabă decât a lupta, pofta îi oferă un loc minunat pentru a fugi când se confruntă cu durerea sau conflictul. În general, oamenii cu personalităţi dependente sunt oameni cu tipare adânc înrădăcinate de a evita durerea, în loc de a o înfrunta. Din nou, aceasta îl face pe bărbatul homosexual un candidat posibil pentru lupte puternice cu pofta. Homosexualitatea masculină este, prin natura ei, o întoarcere înspre interior, o retragere din lumea competitivă, provocatoare, a bărbaţilor, într-o lume a fanteziei şi alinării de sine.

Fiecare dintre noi este mai vulnerabil la poftă în unele momente. Avem declanşatori diferiţi; dureri sau disconforturi diferite, pentru care am dezvoltat un tipar de a lăsa ca pofta să fie evadarea noastră. Pentru mine, mânia, un sentiment pe care poate nu vreau să-l recunosc sau cu care poate nu vreau să mă confrunt sau oboseala, pur şi simplu un disconfort de care vreau să scap. (Desigur, oboseala diminuează capacitatea noastră de rezistenţă). Cei care sunt în programul Alcoolicilor Anonimi folosesc acronimul HALT [opreşte-te, n. trad.] pentru hungry [înfometat, n. trad.], angry [supărat, n. trad.], lonely [singur, n. trad.] sau tired [obosit, n. trad.], sentimente despre care ştiu că îi fac vulnerabili la folosirea alcoolului. Pentru mulţi dintre celibatarii noştri, sentimentele de singurătate duc la o mare dorinţă de evadare.

Dar cei mai puternici declanşatori tind să fie durerile legate de cauzele homosexualităţii sau dependenţei. Respingerea (de obicei din partea unui bărbat), dominarea (adesea din partea unei femei), orice declanşează sentimente de slăbiciune, neputinţă sau lipsă de valoare; ele duc la o intensitate a durerii emoţionale care strigă după alinare. Mulţi dintre noi, ani şi ani de zile am găsit o alinare temporară a acestor sentimente dureroase intense, folosind drogul poftei.

Cunosc un bărbat care era şef de departament la o universitate mare şi în fiecare an trebuia să alcătuiască bugetul departamentului său – ceva ce se simţea total inadecvat să facă. An după an trecea prin acelaşi ritual; amâna sarcina până în ultimul moment şi apoi, în cele din urmă, se lupta să o îndeplinească, dar simţind că făcuse o treabă complet necorespunzătoare. Şi an după an, de îndată ce bugetul era făcut, ceda poftei, ieşea în oraş şi îşi găsea un prostituat tânăr. Stresul alcătuirii bugetului ne-a trezit tuturor sentimente de slăbiciune şi insuficienţă, iar pe el îl conducea la evadarea sexuală.

Dacă tu crezi că eşti o persoană care foloseşte pofta ca să scape de durere, cum învingi acest tipar de comportament? Există moduri de a o face, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt.

Totuşi, mai întâi cred că este de ajutor să înţelegem dinamica felului în care pofta are o asemenea putere de a ne alina durerea. Este simplu. Omul este capabil să se concentreze asupra unui singur lucru odată, iar când avem gânduri prin care poftim, orice altceva este blocat; anxietatea, durerea emoţională, vina, regretele, disconfortul fizic, orice altceva. Alegem să ne concentrăm mai degrabă asupra fanteziei sexuale, decât asupra durerii care ne asediază. Conştient sau inconştient, ştim că trebuie să alegem fie să îndurăm durerea un timp, fie să avem parte de o alinare imediată prin poftă.

Pe termen scurt – în momentul în care ne confruntăm cu o dorinţă puternică de a folosi pofta ca mijloc de scăpare – există numai două direcţii legitime pe care le putem urma. Putem înfrunta durerea sau ne putem întoarce atenţia spre altceva. În înfruntarea durerii, cel mai bun ajutor al nostru este Domnul. Îi spunem despre durerea noastră. „Doamne, am făcut un lucru atât de stupid, de prostesc astăzi; mă simt atât de lipsit de valoare. Doamne, mă simt atât de groaznic. Ştiu că pot scăpa de aceste sentimente prin fantezie şi masturbare, dar ştiu şi că Tu poţi avea grijă de ele într-un mod mai bun. Ajută-mă.” Domnul va răspunde la acest strigăt. A făcut-o de multe ori pentru mine. Dar haideţi să fim sinceri; alinarea şi mângâierea pe care le aduce Domnul de obicei nu sunt un anestezic atât de rapid ca pofta. În procesul apropierii de Domnul şi în cele ce îţi spune El vei îndura o anumită durere. Întrebarea este:

Vrei să înduri durerea?

Cealaltă direcţie legitimă pe care o poţi urma este să îţi întorci atenţia spre altceva. Poate fi orice tip de distragere a atenţiei care îţi angajează mintea, dar pentru mine, din nou, este de obicei concentrarea asupra Domnului. În momentul luptei, mi-L imaginez pe Isus pe cruce, suferind şi murind pentru păcatele mele şi îmi amintesc că mă gândesc să mai adaug un păcat pe care să-l poarte El. Sau îmi pot imagina că Isus şi cu mine stăm lângă un râu, vorbind unul cu celălalt. Mâna Lui este pe umărul meu. Dacă orice altceva dă greş, spun iar şi iar Numele lui Isus. Principiul înlocuirii poate lucra minunat aici.

Isus ne-a făcut pe noi, poporul Lui, să fim Trupul Lui aici pe pământ, aşa că ajutorul tău imediat poate veni de la un alt credincios; fie cineva cu care poţi vorbi despre durerea ta, fie cineva a cărui companie sau conversaţie te îndepărtează de la concentrarea asupra durerii. De aceea îndemnăm membrii grupurilor noastre să cheme un alt membru al grupului, când trec printr-o ispită deosebit de puternică.

Soluţia pe termen lung este, desigur, să te confrunţi cu durerea şi disconfortul. Dacă durerea sau disconfortul vin de la luptele normale ale vieţii, atunci trebuie să existe o combinaţie de două lucruri.

Mai întâi, acceptă că o anume durere şi un anume disconfort în viaţă sunt inevitabile. Fiecare, cu o anumită frecvenţă, avem sentimente de singurătate, slăbiciune, mânie, oboseală. Aceasta face parte din viaţă. Acceptarea pune aceste sentimente într-o perspectivă corectă şi ne pregăteşte să acceptăm un alt adevăr important; că peste puţin timp, sentimentele vor trece. Şi aceasta va trece.

În al doilea rând, dacă durerea depinde de circumstanţe – eşti singur pentru că nu ai prieteni sau pentru că tot dai greş la lucru, fiindcă nu eşti făcut pentru slujba actuală – caută să schimbi circumstanţele. Este mai uşor de spus decât de făcut, nu-i aşa? Dar ce altă cale există?

Dacă simţi că durerea vine din problemele de bază, de genul celor care au contribuit probabil de la început la homosexualitatea sau dependenţa ta, evident, trebuie să ajungi la ele. Cu aceasta se ocupă misiunea noastră. Pentru aceasta sunt consilierii. De aceea poate că ne luptăm cu Domnul lună după lună, în perioadele noastre de linişte. Descoperirea rădăcinilor (de obicei, păcate mai adânci) şi aducerea lor la Domnul, prin pocăinţă adevărată care aduce iertare sau îngăduind ca dragostea, vindecarea şi adevărul Său să înlocuiască sursa durerii; acesta este procesul vindecării. El vine la vremea stabilită de Domnul şi când cooperăm.

Nu este scopul acestui articol să-ţi spună cum să depăşeşti durerea, ci mai degrabă să te ajute să înţelegi un mod greşit în care poate te confrunţi cu ea. De fiecare dată când suntem ispitiţi, noi nu alegem doar dacă să păcătuim sau nu sexual, de dragul plăcerii, ci să Îi întoarcem sau nu Domnului spatele prin neascultare, cu scopul de a evita o anumită durere sau un anumit disconfort. Faptul că am înţeles că foloseam pofta pentru a scăpa de durere şi disconfort m-a ajutat mult în lupta mea cu pofta. Cred că poate fi la fel pentru tine.

Isus înţelege procesul. El, care a fost ispitit în orice fel în care suntem şi noi, ne cunoaşte slăbiciunea şi cât de prosteşte şi degrabă vom alege alinarea durerii, în loc de calea Lui mult mai bună. Dar ne aude când strigăm la El, este cu noi ca să ne ajute să începem iarăşi dacă dăm greş, iar prin Duhul Lui Sfânt, ne călăuzeşte înspre calea vindecării durerii mai profunde pe care o simţim.

Pofta este un drog care alină durerea. Isus este remediul.

[Alan Medinger, Lust: The Great Escape. Copyright © 1994 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Stimularea vizuală şi vindecarea

de Alan Medinger

Alan Medinger

Alan Medinger

Bărbaţii care înving homosexualitatea caută, fireşte, să „devină ca oricine altcineva”. În heterosexualitatea lor, ei se aşteaptă să simtă o atracţie vizuală faţă de femei. Ceea ce nu se întâmplă întotdeauna. Va veni ea mai târziu? Ce spune aceasta despre vindecarea lor? Punând lucrurile în perspectivă, putem să oferim un mesaj pozitiv în acest domeniu. Articolul de faţă este retipărit din numărul din februarie 1992 al Ştirilor Regeneration.

La ani de zile după ce am lăsat efectiv în urmă toate atracţiile homosexuale, având o relaţie sexuală binecuvântată şi plăcută în căsătorie, un factor a continuat să mă tulbure. Dacă un bărbat atrăgător şi o femeie atrăgătoare intrau într-o cameră, ochii mei se îndreptau mai întâi înspre bărbat. De asemenea, ştiam că nu aveam nicio dificultate în a nu lua Playboy de pe un raft cu reviste, dar GQ, când stăteam la coadă aşteptând să plătesc cumpărăturile, încă avea o anumită atracţie asupra mea.

La o recentă întâlnire Regeneration, care a durat o zi întreagă şi s-a adresat bărbaţilor căsătoriţi care s-au luptat cu homosexualitatea – cei mai mulţi dintre participanţi găsind sexul în căsătorie ca fiind o binecuvântare, nu o problemă – numai 1 din 14 a spus că răspund sexual doar privind corpul soţiei.

Pentru un mare număr de bărbaţi, poate pentru cei mai mulţi, cei mai direcţi stimuli sexuali sunt vizuali. Noi toţi recunoaştem că numărul cu costume de baie al revistei Sportul Ilustrat chiar nu are nimic de-a face cu înotul. Reclamele care au ca ţintă bărbaţii, adesea prezintă femei insuficient îmbrăcate, în timp ce reclamele din Buna Îngrijire a Casei şi Ziua Femeii rareori prezintă bărbaţi musculoşi, parţial dezbrăcaţi. Publicaţiile homosexuale, pe de altă parte, sunt pline de ei.

Bărbaţii care înving homosexualitatea se aşteaptă să devină „exact ca alţi bărbaţi”. Gândul că nu va fi aşa poate fi cauza unei dureri reale. Dar aceasta este o situaţie, ca multe altele, în care adevărata problemă nu este lipsa stimulării vizuale heterosexuale, ci convingerea că lucrurile ar trebui să fie într-un anumit fel, iar apoi se descoperă că nu sunt aşa. Strigătul: „Eu ar trebui… dar nu este aşa” revelează durerea.

Există o veste bună pentru cel care învinge homosexualitatea şi simte astfel. Da, poate că nu vei fi niciodată excitat sexual de priveliştea corpului unei femei, dar aceasta nu implică o lipsă de heterosexualitate, nici nu anticipează o relaţie plictisitoare sau dificilă în căsătorie. De fapt, natura răspunsului tău sexual la o femeie poate fi mai mult o binecuvântare, decât o dificultate.

Înainte de a începe să susţin această perspectivă, îngăduiţi‑mi să abordez două subiecte înrudite.

Mai întâi, este nevoie să ne adresăm atracţiei pe care cel care învinge homosexualitatea poate că o simte încă pentru alţi bărbaţi. Am menţionat mai înainte cum, chiar şi la ani de zile după vindecare, ochii mei se îndreptau înspre bărbaţi. Mă simţeam, într-adevăr, ispitit să arunc o a doua privire tipului cel puternic din reclama pentru costume de baie. Astăzi tendinţa a dispărut aproape complet.

A dispărut fiindcă se baza pe invidie. Nesigur de masculinitatea mea, eram atras de imagini ale bărbaţilor care aveau ceea ce simţeam că nu aveam eu. Aceasta este pofta: dorinţa de a avea ce are altcineva. Când am recunoscut că problema mea era invidia şi m-am pocăit de ea şi am devenit tot mai sigur de masculinitatea mea, atracţia a dispărut.

Noi am descoperit că acesta este un tipar comun printre bărbaţii care înving homosexualitatea. Mai întâi, este ruptă legătura dintre sex şi nevoile emoţionale, iar apoi, când nevoile emoţionale sunt împlinite în moduri legitime, iar problemele de identitate sunt rezolvate, atracţiile nonerotice exagerate faţă de persoanele de acelaşi sex dispar din fundal.

Cealaltă problemă la care vreau să mă refer este teoria „tabula rasa”. Dr. John Money de la Şcoala Medicală Johns Hopkins şi alţii au popularizat teoria că fiecare copil se naşte fără o tendinţă înspre un anumit tip de atracţie sexuală şi că, la un anumit stadiu de dezvoltare, atracţiile sunt învăţate sau programate în copil – scrise pe o tabula rasa, ca să spunem aşa.

Mai mult, se spune că odată ce atracţiile sunt astfel scrise, nu pot fi schimbate niciodată. Aceasta se poate compara cu învăţarea unei limbi. Se crede, în general, că un copil are, la o anumită vârstă, o abilitate accentuată de a învăţa limba şi că o limbă învăţată la acea vârstă nu poate fi niciodată uitată.

Teoria ar putea avea o oarecare valoare în explicarea motivului pentru care, de obicei, bărbaţii care înving homosexualitatea nu dezvoltă atracţii erotice vizuale pentru femei; poate că aceste tipare pot fi dezvoltate numai în anumite stadii ale creşterii din copilărie sau adolescenţă. Pe de altă parte, ideea unei plăcuţe goale pare ridicolă, luând în considerare înclinaţia ca, în toate vremurile şi în toate culturile, atracţiile sexuale să fie faţă de persoane de sex opus, nu de acelaşi sex, şi nu faţă de pături sau colibe.

Mai important, experienţa unui mare număr de bărbaţi care sunt foşti homosexuali şi scrierile multor terapeuţi arată că o schimbare foarte substanţială este posibilă în atracţiile sexuale per ansamblu. Într-un astfel de domeniu precum atracţiile sexuale, pe ce ne putem baza, în afară de date experimentale?

Acum, să revenim la problema centrală: Cum putem spune că suntem vindecaţi, când nu suntem „excitaţi” vizual, ca alţi bărbaţi? Foarte simplu. Nu este nevoie ca atracţia sexuală să apară numai din stimularea vizuală. Există alţi doi iniţiatori importanţi ai interesului sexual, atingerea şi sentimentele emoţionale.

Eu simt cea mai puternică dorinţă sexuală pentru soţia mea când mă simt cel mai iubitor faţă de ea. De asemenea, de multe ori simt asemenea dorinţe când ne sărutăm sau când stăm pur şi simplu pe canapea uitându-ne la televizor, iar braţul meu este în jurul ei. Nu există îndoială că acestea sunt sentimente sexuale spontane. Experienţa noastră în misiune ne-a arătat că răspunsul sexual faţă de o femeie, prin sentimente şi prin atingere, este starea normală pentru bărbaţii care înving homosexualitatea. De aceea afirmăm cu atâta tărie că un bărbat care învinge homosexualitatea poate experimenta orice bucurie a vieţii heterosexuale.

Vreau să adaug că nu este o chestiune de genul „două din trei nu este rău”. Lipsa stimulării vizuale poate fi la fel de mult un plus, ca şi un minus. Scriptura vorbeşte de „pofta ochilor” (1 Ioan 2:16). Ochii noştri întâlnesc ceva şi doresc să posede acel ceva. Observaţi cât de diferit este acest lucru de faptul că ochii noştri întâlnesc ceva şi îi admiră frumuseţea – sau Îl admiră pe Creatorul acelui ceva.

Dacă un bărbat o priveşte pe soţia lui cu dragoste şi cu o mare apreciere pentru felul în care este minunat făcută, este un lucru bun. Cântarea lui Solomon arată cum aprecierea frumuseţii fizice a celui iubit de către noi poate aduce o mare bucurie. Ce minunat ar fi dacă bărbaţii ar reacţiona în acest mod. Dar există şi o altă latură a aprecierii vizuale: dacă bărbatul priveşte corpul unei femei fără a face deosebire; adică persoana nu contează, numai corpul contează? El are o problemă.

Se pare că în această lume păcătoasă şi zdrobită, cei mai mulţi bărbaţi heterosexuali au într-adevăr o problemă. Şi ce se întâmplă când soţia ajunge la 50 ani, iar corpul ei începe să se fleşcăiască şi să se încovoaie? Dacă stimularea vizuală este singurul factor important în atracţia bărbatului faţă de soţie, ei au o problemă.

Cu siguranţă, un exces de răspuns sexual vizual este o reflectare a naturii păcătoase a omului şi este cauza a multă suferinţă şi disfuncţie în lume astăzi. Femeile sunt de obicei preţuite mult mai mult pentru înfăţişarea lor, decât pentru caracter sau pentru alte atribute ale lor. Soţiile sunt prea des comparate, găsite ca necorespunzătoare şi părăsite. Industria pornografiei înfloreşte, ca să alimenteze apetitul care răspunde vizual al bărbaţilor. Că noi nu experimentăm aşa ceva nu este deloc rău.

Noi toţi purtăm cicatricele datorate trecutului nostru păcătos şi zdrobirii noastre, dar nu sunt sigur că lipsa stimulării vizuale este o cicatrice. Poate că noi trăim mai aproape de planul original al lui Dumnezeu decât cei mai mulţi bărbaţi.

Soţia mea şi cu mine avem 55 de ani şi niciunul dintre noi nu este pe punctul de a apărea în numărul cu costume de baie al vreunei reviste – nici măcar în cel al revistei Maturitatea Modernă – dar eu o iubesc pe ea şi mă bucur întru totul de relaţia noastră fizică. Nu aş vrea ca aceasta să fie altfel în nicio privinţă.

[Alan Medinger, Visual Stimulation and Healing. Copyright © 1992 Alan Medinger & Regeneration, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Clic aici pentru mărturia lui Alan Medinger!

Codependenţa: Boala controlului

de Angela Brittain

Angela Brittain

Angela Brittain

Cei mai mulţi psihologi definesc codependenţa ca pe o dorinţă nestăpânită, excesivă şi nesănătoasă de a salva şi de a avea grijă de oameni. Aceasta se poate întâmpla în diferire cadre, în relaţia de căsătorie, în relaţii de prietenie, în situaţii părinte-copil şi de asemenea în mediul de lucru. Definiţia mea pentru codependenţă este: „când laşi ca problemele altei persoane să controleze cum acţionezi, gândeşti sau simţi”.

Atunci această „altă persoană”, cu problemele şi chestiunile ei, dă tonul pentru ziua ta. Dacă este învinsă de comportamentul sau problema sa, atunci vei avea o zi proastă. Dacă această altă persoană nu dă curs, sau nu se prezintă cu comportamentul nedorit, atunci vei avea o zi bună. Dar te trezeşti petrecându-ţi timpul întrebându-te în ce dispoziţie va fi cealaltă persoană şi încercând să păstrezi mediul „în perfectă ordine”. Eşti aruncat încoace şi încolo de comportamentul pe care îl are în acea zi.

Dar Isus nu vrea să fim controlaţi de comportamentele altei persoane sau de adicţii sau probleme ale păcatului. Aceasta este robie, iar Pavel a spus în Galateni 5:1: „Nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Răspunsul lui Dumnezeu la codependenţă este umblarea şi trăirea în Duh. Trăirea unei vieţi de codependenţă înseamnă de fapt să trăieşti o viaţă după carne. Şi cu mult timp în urmă, Dumnezeu mi-a spus în termeni clari că îmi trăiam viaţa luptând cu lucrurile în carne, în loc să lupt cu lucrurile în Duh. Umblarea conform Duhului este arătată în dragoste, bucurie, pace, răbdare, amabilitate, bunătate, politeţe şi autocontrol… Dumnezeu Se aşteaptă să practicăm autocontrolul, nu să ne asumăm răspunderea pentru alţii şi să încercăm să îi controlăm şi pe ei. Trebuie să avem responsabilitate pentru noi înşine, pentru trupurile şi minţile noastre. Şi aceasta înseamnă să nu lăsăm ca comportamentul altei persoane să aibă un asemenea efect asupra noastră! Când ne văd răspunzând într-un mod diferit lor, comportamentului lor şi problemelor de adicţie, vor începe, fireşte, să fie nevoiţi să reacţioneze şi ei diferit. Nu este un lucru uşor, şi deseori nu este un lucru rapid, dar puţin câte puţin, bucăţică cu bucăţică, poţi trece de la a fi codependent, la a gândi şi a te purta independent!

Mesajul meu intitulat „Nu eşti responsabil pentru ceea ce nu poţi controla” se referă la problemele care însoţesc codependenţa şi subliniază pentru tine adevărurile biblice care ne eliberează din robie. Atât de des oamenii codependenţi sunt pentru performanţă şi conduşi de performanţă, şi sunt mari căutători ai aprobării. Dar în final ai nevoie doar de aprobarea lui Dumnezeu. Iar El deja spune că eşti OK! El nu vrea ca tu să fii supus la un comportament abuziv şi controlator din partea altora din viaţa ta. Nu trebuie să devii rebel şi sfidător, dar El vrea ca tu să te bazezi pe Cuvântul Lui şi să-ţi trăieşti viaţa conform principiilor şi îndrumărilor Lui pentru viaţa ta!

Angela Brittain, Codependency: The Disease of Control. Sursa: www.overcomepanic.com

Codependenţa: O adicţie faţă de control

 Acest video defineşte şi descrie codependenţa şi cauza de bază a ei. El pune o seamă de întrebări, pentru a-l ajuta pe ascultător să decidă dacă este codependent. Şi reprezintă o resursă pentru speranţă, ajutor şi vindecare de această adicţie.

Clic pe linkurile de mai jos!

14 versete din Biblie despre codependenţă

Codependenţa emoţională

Dependenţa emoţională

1 2 3 14