Archive for Prostituţie homosexuală

Fiind mame pentru prostituați: Doamnele Bisericii

de Katie Yee

Misiunea urbană nu este numai pentru tineri de 20 de ani, cu codițe africane – ci și pentru bunici și secretare de biserică!

Jean Ann (stânga) and Jeri nu arată că niște lucrătoare „tipice” de misiune urbană.

Jean Ann (stânga) and Jeri nu arată că niște lucrătoare „tipice” de misiune urbană.

Jeri Oleksy și Jean Ann Wieczorek sunt „Doamnele Bisericii” tipice, ale căror inimi generoase și muncă neobosită sunt coloana vertebrală a întregii națiuni. Duminica ele pot fi găsite făcând cafea pentru Ora de Părtășie. În timpul săptămânii, pot fi găsite conducând diferite misiuni pentru femei. În fiecare zi, Jeri poate fi găsită la biroul bisericii, unde este secretară.

Și o, da, o dată pe lună pot fi găsite la Emmaus, pregătind cina pentru bărbații prostituați.

Bărbații noștri le numesc pe Jean Ann și pe Jerri „Doamnele Bisericii” și întreabă mult despre ele. „Când se întorc acele Doamne ale Bisericii?”

De când au început la Emmaus, Jeri și Jean Ann au învățat să gătească (și perfect) o varietate de feluri de mâncare culturale, precum napi, care le plac bărbaților noștri. (În special fiindcă bărbații noștri nu ezită să ofere numeroase și adesea elaborate indicii pentru gătit!)

Recent, unul dintre membrii personalului nostru s-a așezat alături de Jeri și Jean Ann. În cuvintele lor, este ușor să auzi pasiunea lor pentru Emmaus – felul de pasiune pe care o prețuim la toți voluntarii și suporterii noștri.

Povestea modului în care ele au devenit Doamnele Bisericii pentru bărbații noștri…

Jean Ann: „Am fost la acel loc de recreere pentru femei. Vorbitoarea m-a afectat cu adevărat. A vorbit despre oamenii care chiar au nevoie de ajutor în afara Bisericii. O prietenă de la KT [membră a personalului KT], care era la locul de recreere, mi-a sugerat să mă interesez de Emmaus și a sugerat gătitul ca un mod de a ajuta. M-am gândit: «Pot să fac asta! Pot să și vorbesc!»”

Așa că Jean Ann a luat-o pe prietena ei, Jeri, și au venit la un training pentru voluntarii Emmaus.

Jeri: „Eram foarte intimidate la gândul că vom interacționa cu acești bărbați. Ne gândeam: «Ce am putea noi oferi?» Ce ne-a surprins a fost cât de repede ne-au fost risipite temerile. Voluntariatul la Emmaus este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le fac într-o lună. Spun: „Mă duc să-i văd pe băieții mei!” Unde altundeva poți găti pentru cină și să te aplaude?! Le servesc cina și îi întreb cum au petrecut ziua. Au încredere în noi tot mai mult.

Uiți că sunt prostituați. Îmi pasă de ei. Este dureros să mă gândesc la ei dormind pe străzi. Asta m-a făcut conștientă de oamenii care adesea nu au un chip pentru cei din Biserică. Îmi place, de asemenea, că misiunea este ecumenică… Trupul lui Cristos lucrând împreună.”

Jean Ann: „Am doi fii și, dacă nu ar fi fost îndurarea lui Dumnezeu, ar fi plecat. [Jean Ann chicotește puțin.] Fiii mei ar fi putut fi acești bărbați, dacă circumstanțele ar fi fost diferite. Lucrurile ar fi putut să fie diferite pentru ei.”

Jeri: „Am învățat că oamenii sunt oameni. Îi încurajez pe acești bărbați. Este ceva specific unei mame. Și Doamne, cum mai răspund ei la asta!”

Jean Ann: „Toți au nevoie de o mamă care să se îngrijească de ei.”

Jean Ann și Jeri sunt o dovadă că voluntarii Emmaus nu se potrivesc unui tipar. Dumnezeu va folosi talentele tale speciale – fie că este vorba de gătit, curățat, ascultat, încurajat, orice altceva – ca să te ajute să te potrivești aici. Iar apoi, ca Trup al lui Cristos, vom sluji și vom iubi.

“Mom-ing” Hustlers: The Church Ladies. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.streets.org.

Pentru a afla mai multe despre misiunea cu bărbaţii implicaţi în prostituţia homosexuală, clic aici!

Văzând potențialul lui: Viața lui Paul, zece ani mai târziu

de Katie Yee

Cu trei ani în urmă, când m-am mutat în clădirea lui Emmaus ca să-mi încep stagiul, l-am întâlnit pe Paul în parcare.

Vazand potentialul luiÎncărca unelte în camionul lui, după ce lucrase la peisajul din jurul clădirii. Cu un zâmbet prietenos și o strângere de mână fermă, s-a prezentat și mi-a spus că făcuse parte din misiune.

Deși Paul continuă să vină la misiune, nu o mai face ca unul dintre „bărbați”. De fapt, numai câțiva dintre noi, cei care lucrăm aici acum, l-am cunoscut pe Paul când a venit prima dată la Emmaus.

… Îl cunosc ca pe un om prietenos, care îl ajută pe John să aibă grijă de clădire și se asigură întotdeauna că avem flori care înfloresc în jurul clădirii pe timpul verii.

… Îl cunosc pe Paul, care învață să citească și încearcă să-și șteargă cazierul.

… Îl cunosc ca pe un membru devotat al bisericii, care de zece ani nu a mai băut.

… Îl cunosc pe Paul care a fost total reconstruit pe Cristos.

Totuși, dacă aș fi fost aici când a venit prima oară la Emmaus, aș fi cunoscut un om complet diferit…

Paul a crescut într-o furtună de instabilitate. Mama lui a murit când era un copilaș care începea să umble, iar el a fost împins din casă în casă, în timp ce rudele se străduiau să aibă grijă de el. Adesea schimba școlile și nu avea pe nimeni ca să-l ajute să se acomodeze cu o nouă clasă.

Nu a învățat niciodată ceea ce cei mai mulți dintre noi învățăm la școală – și a învățat în schimb să supraviețuiască pe cont propriu, vânzând droguri și petrecând timp cu oamenii nepotriviți. În cele din urmă, aceasta l-a condus la o viață de străzi – să consume droguri, să se prostitueze, să facă tot ce putea ca să rămână în viață.

Când Emmaus l-a întâlnit pe Paul prima dată, el era un bărbat dur, cu o mulțime de bagaje. Dar s-a încălzit surprinzător de repede într-o comunitate creștină căreia îi păsa de el. Obosise să fie influențat de oameni negativi și era deschis față de o forță pozitivă în viața lui.

În 1997, a urmat tratament, și după aceea s-a mutat cu John și Carolyn pentru un an și jumătate. Iar de atunci Paul nu s-a mai drogat.

Paul realizează că mulți oameni de la Emmaus și-au asumat un risc și au investit mult în el, fiindcă au văzut în el o valoare și un potențial pe care el nu le văzuse niciodată pentru sine. Paul atribuie succesul și sobrietatea lui îndurării și tăriei lui Dumnezeu și, în al doilea rând, asentimentului său de a renunța la tot. El știe că dacă nu ar fi dat puterii transformatoare a lui Dumnezeu vreun domeniu al vieții lui, aceasta l-ar fi condus, în cele din urmă, înapoi pe străzi. Este ceea ce Paul vrea ca ceilalți bărbați de la Emmaus să facă: să dea totul lui Dumnezeu. Paul știe că este singura cale către libertate.

Uneori, când pășim alături de bărbații noștri, pare că mai mult mergem în cerc, decât pe un drum care duce undeva. Poate să fie atât de greu pentru ei să se elibereze de lanțurile care îi țin pe străzi. Dar dacă suntem vreodată descurajați, Dumnezeu aduce pe cineva ca Paul în mințile noastre, ca să ne amintească faptul că o transformare incredibilă este posibilă prin puterea Lui.

[Katie Yee își aduce accentul ușor de Dakota de Nord și inima de slujitoare în slujba de coordonatoare a Centrului Misiunii pe care o deține. Katie s-a alăturat Comunității Kaio în 2003 pentru un an de serviciu de voluntariat cu program întreg, înainte de a se alătura personalului nostru în 2004. Ea și soțul ei, Ben, frecventează Biserica lui Cristos Lakeview din cartierul Uptown și așteaptă primul lor copil primăvara aceasta.]

Katie Yee, Seeing His Potential: Paul’s Life 10 Years Later. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.streets.org.

Pentru a afla mai multe despre misiunea cu bărbaţii implicaţi în prostituţia homosexuală, clic aici!

Gol, sângerând, zdrobit: Transfomarea lui Samuel

de Chris McGarvey

Samuel (stânga) cu Chris

Samuel (stânga) cu Chris

Ca mulți dependenți de droguri, Samuel a trebuit să ajungă în nivelul cel mai de jos înainte să realizeze că acțiunile lui îl distrugeau. Totuși, cel mai de jos nivel al lui Samuel a fost complet literal – ca atunci când te lovești de trotuar după o cădere.

„Am avut partea mea de năravuri rele. Odată, un tip și cu mine eram în casa lui, drogându-ne, iar el a avut o experiență rea din cauza drogului. Și tipul m-a lovit în cap cu o țeavă și m-a aruncat pe o fereastră de la etajul patru.” Samuel a ajuns la nivelul cel mai de jos. Cu un braț rupt, ca să dovedească asta.

Samuel și-a petrecut jumătate din viață pe străzi. A crescut fără să vadă măcar o fotografie a tatălui său. La 16 ani, hoinărea prin adăposturi pentru oamenii fără locuință, singur și temător, printre bărbați destul de în vârstă ca să-i fie tată. Cam tot pe atunci, cel mai bun prieten al lui a fost împușcat de patru ori și lăsat să moară lângă statuia lui George Washington pe Strada 51. Samuel s-a apucat să bea lichior tare și cocaină crack ca să facă față durerii, era felul în care „tații lui de pe stradă” îl creșteau. La scurt timp după aceea a devenit prostituat, pentru a-și susține obiceiul.

Emmaus a fost prezent pentru Samuel, când a apărut după căderea lui de la fereastra de la etajul patru. A apărut gol și sângerând și zdrobit. „Atunci am venit aici la Emmaus, iar ei m-au ajutat, au chemat ambulanța. Asta m-a făcut pur și simplu să realizez că prostituația pe stradă – e timpul să ies din ea.”

Dar chiar și nivelul cel mai de jos poate să aibă trape de vizitare, iar adicția lui era atât de puternică încât, peste câteva zile, Samuel era din nou pe străzi prostituându-se, cu un braț înfășurat într-un aparat gipsat. Lucrurile doar s-au înrăutățit. „Atunci am fost inițiat în heroină, iar aceea a fost cea mai mare decădere a mea. Asta m-a făcut să mă prăbușesc precum o piatră scufundându-se prin apă.”

Închisoare, supradoze, prostituție – după orice indicator uman, Samuel se îndrepta împleticindu-se către un sfârșit lipsit de speranță. Dar atunci Dumnezeu l-a adus înapoi la Emmaus.

Zâmbetul zugrăvit pe fața lui Samuel zilele acestea spune o poveste complet diferită – iar eu mă minunez de curajul lui, de munca lui din greu și de perseverența lui.

L-am văzut pe Samuel primind un apartament, după ce timp de șaisprezece ani nu a avut nici măcar o dată un loc al său. L-am văzut mergând la instruiri pentru slujbe și căutând de lucru, luptându-se cu cazierul lui și cu o lipsă intimidantă în CV. Nu pot doar să mă uit la el când trece pe la Centrul Misiunii, fiindcă mă atrage într-o discuție despre ultimul pasaj din Scriptură pe care l-a citit, totul în timp ce își calcă pantalonii și îmi cere să-i dau o sacoșă cu fermoar pentru îmbrăcămintea lui proaspăt călcată. Aproape te scoate din minți să ții pasul cu agitația activității lui.

Samuel are vise mari acum, vise care arată cum parteneriatul vostru cu Emmaus trece dincolo de o viață schimbată. Pentru că l-ați ajutat, Samuel plănuiește acum să ajute pe alții.

„Mi-ar plăcea să împărtășesc niște versete cu alți tipi de pe stradă și să le spun că Dumnezeu nu lasă ca păcatul să-i distrugă dincolo de orice speranță, că Dumnezeu îi iubește și că Dumnezeu le poate schimba viața. Mi-ar plăcea ca ei să vadă puterea transformatoare a lui Dumnezeu în viața mea, și cu adevărat să privească și să gândească: «Ei bine, Dumnezeu i-a transformat într-adevăr viața. Știu ce făcea tipul ăsta pe străzi.» Emmaus m-a ajutat să vin în acest loc al înțelegerii și sunt atât de recunoscător.”

[Chris McGarvey, absolvent în anul 2005 al Colegiului Speranța (Holland, Michigan), descoperă că bărbații de la Emmaus au făcut încă o dată un student al speranței din el. Chris este voluntar cu normă întreagă la Emmaus prin programul romano-catolic augustinian din Chicago. El este un creștin ortodox care frecventează parohia Cristos Mântuitorul din partea de jos a orașului.]

Cris McGarvey, Naked, Bleeding. Broken: Samuel’s Transformation. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.streets.org.

Pentru a afla mai multe despre misiunea cu bărbaţii implicaţi în prostituţia homosexuală, clic aici!

Ascultând poveștile lor

de Douglas Van Ramshorst

Când fac misiune pe teren, am grijă să nu-L aduc pe Dumnezeu în discuție când vorbesc cu bărbații pe care îi întâlnim pe străzi.

Ascultând poveștile lorDar am descoperit că dacă putem să pătrundem dincolo de suprafață chiar și numai pentru câteva clipe, Îl vor aduce ei pe Dumnezeu în discuție, dându-mi un prilej nesolicitat și asigurându-mă că le slujesc lor, nu… pentru ei.

Cinci nopți pe săptămână, uneori până la 4 dimineața, o mică armată de voluntari vigilenți și cu mine mergem pe străzi, în parcuri și baruri în căutarea clienților noștri și a potențialilor noștri clienți.

Lăsându-i pe ei să-și spună primii povestea, aflu unde se află în prezent. În mod ideal, aș încheia conversația cu o invitație la Centrul Misiunii noastre, iar ei ar veni în ziua următoare.

Dar nu trăim într-o lume ideală.

În felul acesta Emmaus este afară, pe străzi, ca să fie o lumină consecventă în locurile întunericului deplin. Datorită sprijinului vostru, putem oferi o ceașcă de cafea fierbinte, mâncare pentru a umple un stomac și invitația de a păși alături de noi, pe un drum care duce la vindecare.

[Doug cântă într-o formaţie punk numită Dreadnok Ripper; cea mai înfocată admiratoare a lui este soţia lui, Mary. Este licenţiat al Colegiului Creştin Lincoln şi frecventează Biserica Sfântul Pavel, o biserică anglicană în cartierul Parcului Rogers.]

Douglas Van Ramshorst. Hearing Their Stories. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.streets.org.

Pentru a afla mai multe despre misiunea cu bărbaţii implicaţi în prostituţia homosexuală, clic aici!

Pășind alături de străini: Cum ajuți la schimbarea vieților

de Al Tauber

Părea cam prostesc să stau în picioare, cu o pungă cu prăjiturele, la un colț de stradă la ora 1 dimineața, dar de fapt cui nu-i plac prăjiturelele?

Nu lui James, care ne-a prins la momentul potrivit ca să câștige și o ceașcă de cafea, pe care o luasem pentru Deon, care plecase înainte ca noi să ne întoarcem.

James nu se afla de mult pe străzi când l-am întâlnit în noaptea aceea. Tocmai i se dăduse drumul din spitalul V.A., unde suferise o operație la genunchi, o urmare gravă a celor două perioade ale sale în Forțele Speciale, din timpul Războiului din Golf. După Armată, învățase cum să-și aline durerea fizică considerabilă cu droguri și alcool, pentru care plătea prostituându-se. Își alina, de asemenea, durerea psihică, luptându-se atât cu tulburare de stres prost-traumatic cât și cu depresie. Dar recentele săptămâni ale lui James la V.A. rupseseră momentan ciclul pentru el, iar în noaptea aceea se afla la o intersecție de drumuri.

Nu pare că am făcut mult. Am povestit despre viața lui, despre Emmaus, despre unde se îndreptau cei mai mulți dintre bărbații noștri în noaptea aceea. Dar cel mai mult am împărtășit povești, în timp ce ne sorbeam cafeaua și mâncam prea multe prăjiturele. Fiindcă era o noapte liniștită, rece, am petrecut cea mai bună parte din ea vorbind cu James.

Dar, un an mai târziu, iată ce își amintește James despre noaptea aceea:

Pășind alături de străini„Acea ceașcă de cafea și prăjiturelele făcute în casă m-au dus acasă, știți? Și eram ca și cum: «Ei nici măcar nu mă cunosc, și au făcut asta pentru mine.» Era rece în noaptea ceea, iar voi, oameni buni, ați stat acolo și ați vorbit cu mine. Am știut că îi păsa cuiva. Asta mi-a deschis ochii și am început să vin aici.”

„Aici” înseamnă Centrul Misiunii, unde James a venit în ziua următoare și a întâlnit și mai mulți oameni cărora le pasă. Ei l-au condus la Cristos. L-au ajutat când s-a decis să meargă la centrul de reabilitare pentru droguri, ceea ce l-a condus la înțelegerea rădăcinilor bolii lui mintale. James are de străbătut un drum lung și dificil înaintea lui, dar astăzi umblă pe acel drum, plin de speranță.

Fred Rogers (da, acel Dl Rogers) a fost întrebat de ce oamenilor le este atât de adesea teamă să întindă o mână de ajutor oamenilor diferiți de ei înșiși. „Poate gândim că nu vom găsi o altă ființă omenească înăuntrul acelei persoane”, a replicat el. „Poate că gândim: «Există oameni în lumea asta cu care nu pot nici măcar comunica, așa că o să renunț chiar înainte de a încerca măcar.» Și cât de trist este să gândim că vom renunța la o altă ființă care este exact ca noi.”

Ca suporter al Emmaus, ești unul dintre acei oameni cărora le pasă. Acorzi importanță sprijinirii celor care sunt dornici să pășească înainte și să aducă lumina Evangheliei celor care par atât de „diferiți”.

Un refren obișnuit pe care îl aud când călătoresc interpretând prezentarea noastră „Povești de pe străzi” este: „Ceea ce faceți cu acești bărbați este minunat, dar eu nu aș putea-o face niciodată.” Cred că înțeleg – mare parte din lucrarea noastră la Emmaus este dificilă. Dar ce am făcut noi în acea noapte cu James a fost ușor. Eu am copt prăjiturele, noi am stat treji până târziu și am vorbit cu un străin până nu a mai fost străin. Apoi l-am invitat să vină acasă.

[Al Tauber, care împreună cu soția lui, Andi, interpretează „Povești de pe străzi”, este un menonit vegetarian, pacifist, iubitor de hockey, chitarist, cântăreț și compozitor, care își adoră pisica și se plictisește când i se tot spune că arată ca Isus. Familia Tauber frecventează Biserica Apa Vie, o adunare menonită din cartierul Rogers Park.]

Al Tauber, Walking Beside Strangers: How You Help Change Lives. Copyright © 2006 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.streets.org.

Pentru a afla mai multe despre misiunea cu bărbaţii implicaţi în prostituţia homosexuală, clic aici!

Semințe ale speranței și schimbării

Brian s-a născut ca fiu al unei fete de 16 ani, prinsă în droguri și prostituție. Mama lui locuia în rău-famatul proiect de locuințe Cabrini Green din Chicago. A făcut tot ce a putut ca să-l crească pe micuțul ei fiu, dar a fost copleșită de responsabilitățile situației de a fi mamă; și adesea era euforică din cauza drogurilor. Când Brian avea opt ani, l-a abandonat la un restaurant KFC.

Din acel moment Brian a crescut ca minor în grija statului, dar, de fapt, a fost crescut de străzi. La vârsta de 11 ani vindea droguri și făcea sex în grup. A început să se prostitueze câțiva ani mai târziu. Faptul că intra și ieșea din centrele de detenție juvenilă nu i-a schimbat comportamentul. El era alimentat de mânia și durerea pe care le simțea față de mama care îl abandonase.

Personalul Emmaus cu Brian

Personalul Emmaus cu Brian

În 1993, la vârsta de 17 ani, Brian a întâlnit pe stradă câțiva slujitori de la Misiunea Emmaus. A vorbit cu ei și apoi a plecat. Câteva nopți mai târziu a fost împușcat de două ori în cap, într-un incident legat de o bandă. Gloanțele au rămas în creier, chiar în spatele urechii stângi. Personalul de la spital a fost uimit că trăia; nu mai văzuseră pe nimeni care să supraviețuiască unei asemenea împușcături. Când s-a trezit la spital, oamenii de la Emmaus erau acolo ca să-i facă o vizită. Nu putea să înțeleagă de ce acei creștini pe care de-abia îi întâlnise și-ar pierde timpul cu el, dar a fost recunoscător pentru prezența lor.

La scurt timp după ce a părăsit spitalul, Brian s-a dus într-o excursie cu cortul cu personalul Emmaus și cu alți câțiva bărbați de la Emmaus. Experiența de a se afla în afara orașului, înconjurat de pacea și frumusețea naturii, atât de curând după ce aproape fusese omorât, l-a afectat profund; a început să simtă sentimentele emoționante ale credinței în Dumnezeu. A început să vină regulat la Emmaus. A intrat și a ieșit din închisoare de câteva ori în cincisprezece ani, dar nu avea să uite niciodată acea excursie cu cortul și vocea liniștită, înceată, a lui Dumnezeu pe care o auzise acolo.

În următorii cincisprezece ani Brian a continuat să simtă dragostea lui Dumnezeu. A văzut acea dragoste în prezența constantă a personalului și voluntarilor Emmaus în viața lui, în special în timpul numeroaselor dăți când s-a întors în închisoare. A fost un proces lung, greoi, dar, în timp, el a dobândit o înțelegere mai clară a demonilor care îl conduceau și o încredințare puternică de a lupta cu ei și de a-și pune viața în ordine.

Astăzi Brian încă se luptă, dar povestea lui este tot mai mult una de biruință, în loc de înfrângere.

Brian cu pastorul lui

Brian cu pastorul lui

„Dumnezeu lucrează în moduri misterioase”, spune el. „Am ajuns să știu că Dumnezeu îi ajută pe oamenii care au nevoie de ajutorul Lui. Știu aceasta fiindcă sunt încă în viață. Sunt recunoscător că sunt în viață și că nu mai trebuie să-mi păzesc spatele. Este greu. Este într-adevăr foarte greu.”

Brian locuiește acum în partea de vest a Illinois: departe de metropolă, dar aproape de familia lui extinsă. Are o slujbă la o fabrică locală și frecventează biserica în mod regulat. Este programat să iasă din eliberare condiționată în mai, prima dată când va fi în afara sistemului de eliberare condiționată în aproape douăzeci de ani. Este logodit cu o femeie pe care a cunoscut-o în noul lui oraș, iar nunta lor este programată în mai. Are mai multe speranțe pentru viitorul lui decât a avut de mult timp. La fel și noi.

Seeds of Hope and Change. Copyright © 2011 Emmaus Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune. Pentru articolul în engleză, vezi www.streets.org.

Pentru a afla mai multe despre misiunea cu bărbaţii implicaţi în prostituţia homosexuală, clic aici!

1 2 3 4