Archive for Homosexualitate

Ce ne spun diferite culturi despre homosexualitate

de N. E. & B. K. Whitehead

Imensa varietate de exprimări sexuale în culturi diferite, care în esență au în comun aceleași gene, arată că influența genetică este minimă.

În 1994, un genetician italo-american, Cavalli-Sforza, a publicat un amplu atlas genetic,[1] rezultatul unui studiu monumental despre caracteristicile genetice ale diferitelor grupuri etnice. El a descoperit că rasa umană este remarcabil de omogenă din punct de vedere genetic. Cu cât echipa lui a studiat mai multe gene, cu atât au descoperit mai mult că toate grupurile etnice le aveau în comun. Cavalli-Sforza a studiat, în cele din urmă, 50 de gene și a găsit că toate grupurile etnice le aveau pe cele mai multe dintre ele. Concluzia lui a fost că, în ciuda diferențelor superficiale, de exemplu, culoarea pielii, diferitele rase erau efectiv la fel din punct de vedere genetic. După care lucrarea arată de fapt că la oricare doi oameni neînrudiți, între 99,7% și 99,9% dintre gene sunt aceleași.[2]*

Dacă toate grupurile etnice au în comun aproape toate genele, putem face două presupuneri despre orice comportament cu privire la care se susține că este produs genetic:

  • Va fi foarte predictibil, foarte specific și similar pe tot cuprinsul globului.
  • Va fi prezent în aproximativ același procent în toate culturile.

Știm, de asemenea, că multe gene, poate sute, sunt implicate în comportamentele umane, și că comportamentele afectate de multe gene se schimbă foarte încet, în foarte multe generații (Capitolul Unu). Adică sunt foarte stabile timp de secole, cu schimbări doar minimale de la o generație la alta. Aceasta este adevărat nu numai în familii, ci și în culturi.

Dar dacă ne uităm la homosexualitate, nu găsim niciuna din caracteristicile proprietăților genetice.

  • Există o varietate enormă de practici homosexuale în culturi diferite și chiar în interiorul unei culturi.
  • Prevalența homosexualitățiii a variat considerabil în diferite culturi. În unele culturi a fost necunoscută; în altele a fost obligatorie pentru toți bărbații.
  • Au existat și există schimbări rapide în comportamentul homosexual, chiar de-a lungul unei vieți. Nu doar atât, dar tipuri întregi de homosexualitate au dispărut în decursul a doar câteva secole.

De fapt, antropologii au găsit asemenea variații enorme în practicarea heterosexualității și homosexualității de la cultură la cultură și schimbări atât de bruște în practica sexuală și în orientare, chiar și de-a lungul unei singure generații, încât în general sunt gata să afirme că întreg comportamentul sexual este învățat. După cum spune un scriitor, J. Rostand: „În secretul întâlnirii a două trupuri umane, întreaga societate reprezintă a treia prezență.”

Să aruncăm mai întâi o privire rapidă asupra heterosexualității, unde o largă varietate de practici sunt deja evidente.

Variații în obiceiurile heterosexuale

În 1952, doi cercetători antropologi, Ford și Beach,[3] au raportat rezultatele unui proiect organizat de Universitatea Yale, care a studiat 190 de culturi diferite, într-un studiu intercultural foarte extins. A existat o largă paletă a activității hetrosexuale. Nu exista stimulare a sânilor în șase culturi, nu exista sărut în nouă culturi, în alte două culturi excitarea sexuală era corelată cu zgârierea și mușcăturile, într-o cultură urinarea era parte a stimulării sexuale, în alta se pracica sexul cu oaspetele (adică era un semn de bună ospitalitate să-ți oferi soția unui vizitator). La lepcha [care pot fi găsiți în Bhutan, Tibet, Nepal și Bengal, n. trad.], toate fetele aveau deja experiență sexuală la unsprezece sau doisprezece ani, și chiar de la opt ani. Zoofilia apărea numai neregulat în culturi; în unele era necunoscută; în altele era tolerată.

Într-un studiu din 1971 al culturilor care nu au lăsat mărturii scrise, Paul Gebhard[4] de la Institutul Kinsey și membru al echipei inițiale de cercetare a lui Kinsey, a făcut observația că fetișismul, voyerismul, exhibiționismul și sadomasochismul bine dezvolat erau foarte rare sau absente, ele apărând numai în societățile mai „avansate”.

Ce se consideră a fi atrăgător sexual la femei depinde de cultură. În cultura arabă, o femeie grasă este frumoasă. În a noastră, un trup zvelt, dar cu rotunjimi, poate fi considerat dezirabil. Un pelvis lat este atrăgător în unele culturi, unul îngust este atrăgător în altele. În unele culturi, forma gurii este deosebit de sexy. În cultura noastră, sânii fermi sunt erotici, în altele, sânii care atârnă, în altele sânii nu sunt erotici deloc. În cultura japoneză există o atracție erotică mult mai mare pentru ceafă și pentru partenerii mai în vârstă decât în cultura noastră.

Chiar și o privire superficială asupra heterosexualității revelează o paletă prea largă de practici, pentru ca ea să fie determinată sau să fie puternic influențată genetic.

Variații în homosexualitate

Am stabilit că o homosexualitate indusă genetic ar tinde să fie destul de uniformă în exprimare în toată lumea. Dar, trecând cu vederea variantele minore, două tipuri de comportament complet diferit au coexistat din punct de vedere istoric – modelul grecesc și modelul melanezian, puțin cunoscut – iar trei coexistă astăzi – modelul grecesc (practicat în secret), modelul melanezian și modelul occidental.[5] Varietatea practicilor în afara acestor modele și chiar în cadrul modelului occidental sunt, de asemenea, foarte diferite de o homosexualitate impusă genetic.

Modelul grecesc

Modelul grecesc

Modelul grecesc

La apogeul culturii grecești, conform obiceiului social, era de așteptat ca un bărbat căsătorit mai în vârstă să ia un băiat ca un fel de scutier și să aibă relații sexuale cu el. Astăzi, Ocidentul l-ar numi pe un astfel de bărbat un pederast bisexual. Bărbatul mai în vârstă acționa ca un mentor pentru băiat și îl instruia în masculinitate. Chiar îi găsea băiatului o mireasă, când acesta ajungea la vârsta căsătoriei. Apoi găsea un alt băiat și reîncepea procesul. Precum descria un specialist în filologie clasică:[6]

„În genul de imagine ideală pe care bărbatului grec o avea despre sine, el întreținea relații cu soția lui, avea o prietenie sexuală cu amanta lui și își făcea datoria națională învățând băieții cum să se poarte cu bravură și onoare, ceea ce implica, mai mult sau mai puțin frecvent, să-i abuzeze într-o manieră idealizată. Numai pe băiat îl «iubea».”

În modelul grecesc, un băiat începea exclusiv ca homosexual în relația cu mentorul său bisexual, iar apoi era puternic încurajat să devină bisexual la maturitate.

În cultura greacă, homosexualitatea între adulți – așa cum o avem în Occident astăzi – era considerată vrednică de dispreț (mai ales pentru partenerul receptiv). Un scriitor clasic,[5] vorbind despre bărbatul matur care era, de asemenea, receptiv, spunea: „Îi considerăm pe cei care se bucură să fie partea pasivă ca aparținând viciului cel mai adânc și nu le acordăm niciun fel de încredere sau de respect, sau de prietenie.” Băieții nu erau denigrați fiindcă erau receptivi – era ceva potrivit pentru statutul lor.

Modelul grecesc[7] poate fi găsit în perioada de început a Grecii imperiale, în Persia medievală și în diferite perioade în China și Bizanț. Putea fi găsit în Sudan, în Japonia feudală printre samurai și în deșertul libian unde, cu cincizeci de ani în urmă, bărbații „vorbeau despre poveștile lor de dragoste masculine la fel de deschis cum vorbeau despre dragostea pentru femei.”[3] Conducătorii mameluci ai Egiptului importau băieți din stepele Asiei. Aztecii și maiașii, de asemenea, subscriau la modelul grecesc. Conform unei relatări de la începutul anilor 1900, vorbitorii arabi din nordul Marocului credeau că băieții nu puteau să învețe Coranul cum se cuvine dacă nu aveau relații sexuale cu învățătorii lor. Activitatea sexuală cu băieți sau cu sclavi era uneori privită la un drept al celor cu putere și statut. La namba mari din Vanuatu [insulă din Pacific locuită de melanezieni, n. trad.], tatăl căuta în mod activ „păzitori” pentru fiii săi, care să-i mentoreze și să aibă relații sexuale cu ei.

Modelul melanezian

Modelul melanezian[8] nu este bine cunoscut în Occident. În el, bărbații trec prin trei stadii obligatorii și secvențiale: homosexualitate exclusiv pasivă, homosexualitate exclusiv activă și heterosexualitate adultă exclusivă. Multe din culturile care îl practicau erau în Papua Noua Guinee și poate că grupul cel mai bine cunoscut era sambia (un pseudonim [creat de antropologul american Gilbert Herdt, n. trad.]).

Sambia credeau că băieții erau în mod natural ca fetele și că nu aveau să dezvolte calități masculine și să ajungă la maturitate sexuală dacă nu ingerau spermă. Cultura le cerea adolescenților să practice felația în mod regulat (adeseori zilnic) cu băieți, după ce aceștia erau luați de la mamele lor la vârsta de aproximativ șapte ani. Când băieții ajungeau la ritul de inițiere la pubertate, repetau procesul cu băieți mai mici, ca o datorie socială. Continuau să facă asta de-a lungul adolescenței, până ajungeau la vârsta căsătoriei. Atunci trebuiau să înceteze orice activitate homosexuală, să devină exclusiv heterosexuali și să se căsătorească. Orice bărbat care mai dorea să se implice în activitate homosexuală cu cei de vârsta sa sau cu cei mai tineri era considerat aberant, un „gunoier”. (Aproximativ 5% continuau practica.) Totuși, două astfel de schimbări radicale în comportament în decursul vieții nu ar fi posibile dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic. Un misionar familiar cu culturile tribale din Noua Guinee (Don Richardson) sugerează că este posibil ca comportamentul homosexual prescris tinerilor să fi fost cerut de bărbații poligami mai în vârstă, pentru a-i ține pe tineri departe de fetele pe care le vroiau ca soții pentru ei înșiși. Mulți antropologi cred că o frică extraordinară de contaminare de la femeile din această cultură este posibil să fi contribuit la practica respectivă (căsătoria era considerată foarte periculoasă). Oricare ar fi fost cauza, antropologii sunt de acord că era ceva cerut din punct de vedere cultural.

Modelul melanezian a fost găsit în principal în partea de sud a Papua Noua Guinee și în insulele din nord-est. Per total, aproximativ 10-20% dintre culturile din Papua Noua Guinee se încadrează în această categore. Uneori exprimarea sexuală era anală, alteori orală. În unele locuri, unui tânăr nu îi era permis să facă felație cu pietenul lui, dar putea să facă felație cu potențialul său vrăjmaș. În altele, băieții erau „crescuți” de prieteni în cadrul unui grup. În Marind, un tânăr mai mare, care practica pederastia cu un băiat mai mic, trebuia să se căsătorească apoi cu sora băiatului, o practică urmată, de asemenea, de etoro, kiwai și keraki, cu deosebirea că în ultimele două grupuri se practica mai degrabă sodomia, decât felația.

Modelul occidental

Modelul homosexual masculin occidental[5] este comparativ recent și destul de diferit atât de modelul grecesc, cât și de modelul melanezian, care au instituționalizat pederastia. Modelul occidental este caracterizat de homosexualitate exclusivă între adulți care au de obicei statut aproximativ egal și de insistența că un asemenea comportament este intrinsec. Este, de asemenea, intens politizat.

Primele manifestări ale modelului occidental par să fi fost rețelele de adulți homosexuali din marele orașe ale Franței în secolele cincisprezece și șaisprezece; pentru lesbiene, există înregistrări de la sfârșitul anilor 1700. Locurile de întâlnire pentru homosexuali din Anglia din anii 1700 par să fie o altă manifestare a sa, o anticipare a homosexualității moderne. Se pare că acestea erau în esență case de prostituție „numai pentru adulți”, în care partenerul receptiv era foarte feminin în înfățișare. Relațiile homosexuale între adulți apar într-adevăr în înregistrările istorice înainte de acea perioadă, dar elementul nou în modelul occidendal este relativa absență a bisexualității și pederastiei. Din punct de vedere istoric, homosexualitatea exclusivă a fost rară comparativ cu a bisexualitatea.

Greenberg,[5] un bine-cunoscut cercetător al contextelor sociale ale sexualității, comentează că homosexualitatea occidentală modernă implică faptul că „atracția erotică își are originea într-un atribut relativ stabil, mai mult sau mai puțin exclusiv al individului”, în timp ce în istoria occidentală sau în formele neoccidentale ale homosexualității, „deosebirile de vârstă… și de statul social se dovedeau a fi mai mari”. Totuși, lesbienele moderne au reținere în a fi de acord că homosexualitatea este intrinsecă, preferând, în dedicarea lor față de împuternicirea femeilor, să vadă lesbianismul ca pe o alegere. În modelul occidental, individul se identifică drept „homosexual” prin cuvântul care a fost compus la sfârșitul anilor 1800.

Modelul occidental tinde să încurajeze promiscuitatea la bărbați (deși SIDA a restrâns parțial aceasta). Un mic subset al culturii masculine încurajează o relație „monogamă” cu un alt adult, deși de obicei cu cantități substanțiale de „sex recreațional” în plus. Bisexualitatea este adesea văzută ca homosexualitate latentă; există o presiune puternică pentru a se face alegerea de a fi exclusiv homosexual. Deși interesul sexual pentru copiii prepuberi este foarte redus, există un interes semnificativ pentru adolescenții postpuberi, atât cât este posibil în țările occidentale, care îl interzic în mod universal. Lesbianismul a pus, până recent, un accent mai mare pe fidelitatea sexuală între partenere, deși există un accent nou, recent pe plăcerea sexuală în sine. Dar chiar și în comunitatea homosexuală modernă, exprimarea sexuală variază de la țară la țară; actul sexual anal este mai popular în unele decât în altele.

Mișcarea homosexuală modernă este atât de neobișnuită, încât unii autori au vorbit despre „unicitatea și particularitatea structurării moderne a homosexualității, într-o lume homosexuală comparată cu formele precapitaliste”. De exemplu, în unele orașe mari precum San Francisco, homosexualii au creat ghetouri urbane – suburbii întregi în care homosexualii trăiesc și oferă o largă gamă de servicii homosexuale specializate, sociale și sexuale.

Într-un studiu care stimulează gândirea, Rotello,[17] un bărbat homosexual, susține că modelul occidental a luat esențialmente naștere între al Doilea Război Mondial și aproximativ 1970. El menționează că, din punct de vedere medical, înainte de război se considera că relațiile între persoane de același sex erau mai sigure decât relațiile de sex opus cu prostituate – ratele bolilor cu transmitere sexuală erau mai ridicate în cele din urmă. Acum lucrurile s-au inversat. El spune: „Puține grupuri din istorie par să-și fi schimbat comportamentul sexual general atât de rapid și de profund ca bărbații homosexuali americani în deceniile dinainte de SIDA.” El descrie aceasta ca „o cultură de extremism sexual fără precedent”. Deși spune că „mulți au mai puțin decât controlul total asupra a ceea ce fac”, el nu susține că homosexualitatea este dictată genetic, ci sugerează că este o schimbare culturală.

Prin urmare, modelul occidental este aproape unic în istorie. Apariția sa a fost prea bruscă, evoluția sa prea rapidă și s-a răspândit prea semnificativ, pentru a fi fost produs genetic. Apariția sa redusă în unele culturi, precum țările vorbitoare de limbă arabă (care oglindesc, în mod obișnuit, modelul grecesc), este, de asemenea, în neconcordanță cu o stare impusă genetic. Lecția pe care o dau istoria și cultura este că homosexualitatea este autoînvățată.

Sumar

Din faptul că trei curente homosexuale se desfășoară simultan, fiecare foarte diferit de celelalte, în contextul în care omenirea are în comun mai mult de 99% din genele sale, reiese că homosexualitatea nu se conformează niciunui model prescris genetic. Într-un model genetic, comportamentele homosexuale ar fi practic identice.

Nu numai că modele destul de diferite – cel grecesc, cel melanezian și cel occidental – coexistă astăzi, dar există o multitudine de alte obiceiuri și practici homosexuale, nu uniformitatea comportamentală asociată cu o homosexualitate dictată genetic.

Mai multe permutări…

Pentru alte variații culturale, a se vedea referințele [7],[9],[10],[11],[12]. Multe dintre acestea nu sunt doar variații la indivizi, ci în grupuri întregi de oameni. Sunt modele minore, dar extrem de variate. Ele i-au inclus berdache, un fel de al treilea sex la americanii nativi din SUA. Variațiile lesbiene au fost mai puțin obișnuite, iar Ford și Beach[3] au înregistrat numai 17 culturi în care un astfel de comportament era cunoscut, iar comportamentele erau toate destul de diferite.

Culturi fără homosexualitate

Dacă homosexualitatea ar fi influențată în mod semnificativ de gene, ca să nu mai vorbim dacă ar fi dictată de gene, ea ar apărea în fiecare cultură, dar în 29 din 79 de culturi studiate de Ford și Beach în 1952,[3] homosexualitatea era rară sau absentă. Era foarte rară la siriano [indigeni din Columbia și Brazilia, n. trad.], deși în cultura lor nu existau interdicții pentru relațiile homosexuale. Cercetătorul a observat un singur bărbat care prezenta ușoare trăsături homosexuale, dar care aparent nu era implicat sexual cu un alt bărbat. Homosexualitatea pare să fie rară din punct de vedere istoric printre evreii ortodocși,[13] atât de rară încât învățații rabini, cei care interpretează legea iudaică, le îngăduiau de obicei bărbaților să doarmă în același pat, deoarece probabilitatea contactului sexual era considerată neglijabilă. Kinsey, de asemenea, a găsit o incidență homosexuală foarte scăzută la evreii ortodocși.[14]

Unii antropologi au pus sub semnul întrebării descoperirile lui Ford și Beach, considerând că intimitatea sexuală nelegitimă nu este ceva despre care cercetătorii străini pot să obțină informații cu ușurință. Un antropolog sexual, Whitam,[15] a crezut că homosexualitatea trebuie să fie întărită genetic, doarece a găsit-o practicată în unele grupuri izolate din America de Sud și Asia de Est, care nu cunoșteau nimic despre practicarea ei altundeva.

Dar dovezile din alte triburi izolate din Noua Guinee – toate înrudite genetic între ele – sugerează ceva diferit. Dovada provine de la misionarii care, în mod obișnuit, au petrecut decenii trăind într-o anumită cultură, de departe mai mult decât orice antropolog. Antropologul va argumenta de obicei că practicile sexuale nu vor fi niciodată recunoscute față de misionari; pe de altă parte, s-ar putea afirma că misionarii sunt neobișnuit de sensibili la practicile care încalcă învățătura creștină. Per total, ei pot fi considerați martori de încredere. De exemplu, în contrast cu grupuri de sambia din ținuturile înalte din Noua Guinee, unde homosexualitatea era obligatorie, numai 2-3% dintre dani din vest (de asemenea, din ținuturile înalte din Noua Guinee) o practicau. Totuși, într-un alt grup de dani, care aveau o înrudire genetică apropiată, homosexualitatea era complet necunosută. Misionarii au raportat că atunci când au tradus Biblia în limba dani pentru acest grup, asistenții lor tribali, care își cunoșteau cultura în mod intim, au fost surprinși și confuzi de referințele la homosexualitate din Romani 1; nu înțelegeau conceptul.

Un alt misionar, care s-a aflat în același grup timp de douăzeci și cinci de ani, a auzit multe glume și discuții sexuale porcoase printre bărbați, dar niciodată o menționare a homosexualității, în tot acel timp. Un bărbat pe care îl cunoaștem a crescut într-un grup dani timp de mulți ani și a cunoscut cultura și limba dani mult mai bine decât orice antropolog sau decât părinții săi. El ne-a spus că nu exista homosexualitate la adulți în acel subtrib, adăugând că dacă ar fi existat, cu siguranță el ar fi știut.

Când dani s-au dus să ajute lucrarea misionară printre sambia, au fost uimiți de unele din practicile homosexuale pe care le-au văzut pentru prima dată. Deși este întotdeauna dificil pentru un străin să fie complet sigur dacă un comportament rar și sigmatizat există, este cu siguranță adevărat că dacă trei experiențe atât de diferite, cu referire la homosexualitate, pot avea loc în grupuri de populație atât de strâns înrudite genetic, determinismul genetic al homosexualității este 100% o imposibilitate.

O lucrare recentă,[15a] realizată cu atenție, confirmă că există un număr semnificativ de societăți complet lipsite de homosexualitate și că există o relație destul de puternică între homosexualitate și ierarhie, adică în societățile bazate pe ierarhie există mai multă homosexualitate. Ceea ce sugerează că sexul bărbat-cu-bărbat din aceste culturi este legată mai mult de dominare și supunere, decât de gene.

Schimbări bruște

Berdache

Berdache

Am menționat că comportamentele umane asociate cu multe gene se schimbă încet, în multe generații sau secole. Dar istoria ne arată că practicarea homosexualității a dispărut destul de brusc – în unele cazuri în câteva generații – atunci când cultura s-a schimbat. De exemplu, erau mulți berdache în triburile crows din America de Nord în 1840, dar pe la 1900 rămăsese doar unul. La potowatami a existat o scădere remarcabilă la berdache între 1870 și 1930. Travestiții koniag din Insula Koniag [pe costa de sud a Alaskăi, n. trad.] au dispărut între 1800 și 1880. „Bărbații transformați în femei” (manang bali) din Borneo erau obișnuiți în 1850, rari în 1911, iar acum sunt necunoscuți. Practicile pederaste ale samurailor au dispărut cu mult timp în urmă. La (sud-americanii) aymara, homosexualitatea, lesbianismul și travestirea menționate în vremurile istorice au dispărut acum. Mahu din Tahiti sunt mult mai puțin obișnuiți acum decât la sfârșitul secolului 18. Antropologii atribuie multe din schimbări influenței creștine. În unele cazuri, homosexualitatea a dispărut atât de rapid, încât informații precise despre practicile homosexuale au fost dificil de adunat. Obiceiurile sambia au dispărut datorită învățăturii misionarilor aproximativ pe la 1984. Chiar la apogeul culturii pederaste sambiene, schimbarea bruscă cerută bărbaților aflați la vârsta căsătoriei, de la homosexualitate la heterosexualitate, contrazicea perspectiva că homosexualitatea este înnăscută genetic și aducea argumente în favoarea unei baze culturale substanțiale pemtru orientarea homosexuală și practicarea homosexualității.

Dar schimbarea nu a fost întotdeauna intermediată prin misionari. Casele pentru bărbați, pe lângă faptul că erau bordeluri pentru homosexuali, erau și locuri de întâlnire pentru plănuirea raidurilor în război. În unele cazuri, guvernul a intervenit și pur și simplu a închis casele, uneori întemnițându-i pe infractori. Aceasta a funcționat; de asemenea, a perturbat complet activitățile pederaste și a contribuit la dispariția lor în câțiva ani.

Modelul grecesc (pederastia culturală), după ce a devenit populară la Roma, a dispărut lent în timp, când cultura a preluat mai multe filozofii ascetice. A mai avut loc un declin al său după creștinarea Imperiului Roman. Dar chiar acea schimbare, care a avut loc în câteva secole, a fost probabil prea bruscă pentru un comportament dominat genetic. Apariția și dispariția bruscă a practicilor lesbiene, precum în comunitățile de la Fluviul Pearl din China și mișcările „Mămici și bebeluși” din sudul Africii, sunt incompatibile cu modelul genetic.

Chiar și în cadrul lumii homosexuale moderne au existat schimbări în practici care au fost mult prea rapide pentru ceva ce ar fi indus genetic. Fisting-ul (introducerea mâinii în rect) era practic necunoscut în anii ’40 și ’50, dar o minoritate importantă a homosexualilor (cel puțin în San Francisco)[16] îl experimentează acum cel puțin o dată, iar practica s-a răspândit la lesbiene, cu exprimare atât anală, cât și vaginală. Manierismele feminine s-au diminuat la bărbații homosexuali, iar masculinitatea exagerată este un trend recent.

Un alt trend este o creștere masivă a experimentării homosexuale de către heterosexuali, documentată, de exemplu, în Olanda[18] și Noua Zeelandă (la femei).19

În 2010, modelul occidental, în ciuda catastrofelor precum SIDA, părea destul de bine stabilit și se convinsese pe sine însuși că este înnăscut.

Sumar

Când Greenberg comentează[5] că „este rezonabil să presupunem că, dacă o mână de bebeluși melanezieni ar fi duși din pruncie în Statele Unite și ar fi adoptați, puțini ar căuta relațiile pederaste în care erau inițiați în Noua Guinee”, el rezumă esența capitolului de față. Dacă comportamentul sexual ar fi comandat genetic, bebelușii melanezieni ar căuta relații pederaste în noua lor cultură.

Diversitatea activității homosexuale în diferite culturi, de asemenea, aduce argumente contra constrângerii genetice. Dacă homosexualitatea ar fi comandată genetic, tipul de comportamentul homosexual ar fi puternic definit de genele implicate și ar fi aproape uniform în toate culturile.

Dacă vrem să susținem homosexualitatea geneică, Vines[2] raportează că rasa umană are în comun mai mult de 99,7% din genele sale, ceea ce înseamnă că dintre cele 22500 de gene umane din genomul uman, între 23 și 70 de gene ar trebui să fie responsabile pentru întreaga variație din practicarta homosexualității care există la nivel global, pe lângă toate celelalte diferențe nesexuale. Ceea ce este foarte improbabil – probabil imposibil.

Dacă homosexualitatea ar fi genetică în origine, ar apărea în aproximativ același procentaj în toate culturile. Dar, în mod clar, nu este așa. La triburile înrudite genetic din platorul Noii Guinee, homosexualitatea era practicată simultan ca pederastie obligatorie de către sambia, era necunoscută într-un alt grup până și ca concept, și era practicată de 2-3% din populația unui grup strâns înrudit. Se pare că un număr semnificativ de culturi nu au practicat deloc homosexualitatea.

Rata schimbării în practicarea homosexualității, de asemenea, aduce argumente împotriva cauzării genetice. Schimbări ușoare în practicarea ei ar apărea în peste 1000 de ani, dacă ar exista o presiune genetică puternică în favoarea ei, dar nu ar apărea un declin extins al unor întregi modele în câteva secole (de exemplu, modelul grecesc), nu ar avea loc o dispariție completă a homosexualității în unele culturi în câteva generații și, cu siguranță, nu ar fi avut loc apariția foarte bruscă a modelului occidental modern în 30 de ani, cu caracteristici atât de diferite de modelele care l-au precedat și având propriile sale practici cu schimbări rapide. Cel din urmă este cel mai puțin probabil să fie „genetic”.

Exprimarea dorinței homoerotice nu pare să fie imprimată genetic. Sexualitatea pare să aibă o componentă culturală majoritară, oscilând odată cu schimbările din valorile și așteptările culturale. Anumite exprimări sexuale pot fi fenomene istorice, care înfloresc pentru o vreme datorită unor circumstanțe particulare și apoi încetează, de exemplu, lesbianismul de la Fluviul Pearl, care a luat sfârșit în 1935. Homosexualitatea pederastă poate fi cerută cultural, ca la sambia, sau poate fi proscrisă cultural, ca în Occident.

Când antropologii examinează dovezile, ei sunt, surprinzător de mult, unitari în convingerea că comportamente precum homosexualitatea și lesbianismul nu sunt produse genetic, ci de condiții sociale. Dacă ar încerca să ofere o cifră pentru conținutul genetic al homosexualității, cei mai mulți antropologi ar susține probabil o cifră aproape de zero.

I-au obligat genele să o facă? Nu după câte cred antropologii.

Referințe

[1] Cavalli-Sforza L. L., Menozzi P., Piazza A. 1994. The History and Geography of Human Genes. Princeton, New Jersey: Princeton University Press

[2] Vines G. 1995. Genes in black and white. New Scientist 147 (July 8): 34-7

* Deși există multă variație în codul ADN-ului, reflectând diferitele grupuri etnice, variațiile produc gene identice, astfel încât cele mai multe gene rămân aceleași.

[3] Ford C. S., Beach FA. 1952. Patterns of Sexual Behaviour. London: Eyre and Spottiswoode

[4] Gebhard P. H. 1971. Human Behavior: Variations in the Ethnographic Spectrum. New York: Basic Book

[5] Greenberg D. F. 1988. The Construction of Homosexuality. Chicago: The University of Chicago Press

[6] Seymour-Smith M. 1975. Sex and Society. London: Hodder and Stoughton

[7] Adams B. D. 1986. Age, structure, and sexuality-reflections on the anthropological evidence on homosexual relations. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 19-33. New York: Harrington Park Press

[8] Herdt G. H. 1981. Guardians of the Flutes. Idioms of Masculinity. New York: McGraw-Hill

[9] Fry P. 1986. Male homosexuality and spirit possession in Brazil. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 137-153. New York: Harrington Park Press

[10] Callender C. 1986. Men and non-men – Male gender-mixing statuses and homosexuality. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 165-178. New York: Harrington Park Press

[11] Sankar A. 1986. Sisters and brothers, lovers and enemies-marriage resistance in Southern Kwangtung. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 69-81. New York: Harrington Park Press

[12] Gay J. 1986. “Mummies and Babies” and friends and lovers in Lesotho. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 97-116. New York: Harrington Park Press

[13] Prager D. 1990. Judaism, homosexuality and civilization. Ultimate Issues 6(2):24

[14] Kinsey A. C., Pomeroy W. B., Martin C. E. Sexual Behavior in the Human Male. 1948. Philadelphia, W. B. Saunders

[15] Whitam F. L., Mathy R. M. 1986. Male Homosexuality in Four Societies. Brazil, Guatemala, the Philippines, and the United States. New York: Praeger

[15a] Barthes, J., Crochet, P. A., Raymond, M. 2015. Male homosexual preference: Where, when and why? PLOS ONE. 10(8): e0134817

[16] Cameron P. 1992. Medical Consequences of What Homosexuals Do. Washington, D.C.: Family Research Council

[17] Rotello G. 1997. Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Harmondsworth, Middlesex, UK: Dutton

[18] Kuyper L., Vanwesenbeeck I. 2009. High levels of same-sex experiences in the Netherlands: prevalences of same-sex experiences in historical and international perspective. Journal of Homosexuality 56(8): 993-1010

[19] Dickson N., Paul C., Herbison P. 2003. Same-sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood. Social Science and Medicine 56, 1607-1615

[Chapter Six: What do different cultures tell us about homosexuality? Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Factori importanți pentru unii din cei care au atracție față de același sex

de N. E. & B. K. Whitehead

Dezvoltarea atracției față de același sex (AAS) nu este un mare mister. Cei mai mulți dintre cei care au AAS pot să indice câțiva factori care au avut o anumită importanță pentru ei.

Otis și Skinner,[1] într-un studiu făcut pe negemeni, au identificat câțiva dintre acești factori, comparând un grup de bărbați și femei cu AAS care au spus că factorii din Figura 1 au avut cel puțin o anumită influență asupra orientării lor.

Figura 1. Factori despre care homosexualii și lesbienele cred că au avut o legătură cauzală cu AAS

Experiența pozitivă cu același sex

Experiența negativă cu sexul opus

Familie cu un singur părinte

Familie disfuncțională

Tovarășii de aceeași vârstă

Frații și surorile

Ordinea la naștere

Relația cu părinții

Relația dintre părinți

Genetica

Bineînțeles, niciunul nu a experimentat în mod direct, ca un factor important, genetica! Dar poate că unii au crezut că o trăsătură fizică era importantă și au devenit obsedați de ea. Mulți dintre noi facem asta! Dar, în cele mai multe cazuri, putem presupune că auziseră despre influența probabilă a geneticii, din mass-media și din surse homosexuale, și au bifat rubrica. Ceea ce a însemnat și că au crezut că alegerea deliberată nu a fost un factor. Un studiu făcut de Herek ș.a.[2] a găsit că 88% dintre persoanele homosexuale au crezut că alegerea nu a fost implicată.

Dacă facem câteva calcule, putem arăta că cei mai mulți au bifat un număr de factori. Astfel, se pare că, până și la un singur individ, sunt implicați factori multipli. Ceea ce reflectă principala perspectivă științifică despre caracteristicile comportamentale, așa cum sunt ele exprimate de Sir Michael Rutter: „Marele număr de trăsături psihologice… este multifactorial în originea sa.”[3]

Vom oferi acum o listă și mai extensivă de lucruri la care oamenii pot să reacționeze. „Lucrul” în cauză și reacția la el pot contribui la AAS, dacă alți factori sunt, de asemenea, prezenți. Aceste lucruri și reacțiile la ele sunt factorii „întâmplători” despre care am vorbit. I-am luat din relatările personale ale celor cu AAS și din literatura de specialitate. Majoritatea celor care au AAS vor spune: „Cei mai mulți factori din listă au fost complet irelevanți pentru mine, dar câțiva au fost importanți.” Cei importanți vor diferi de la persoană la persoană; în niciun caz un factor nu va fi important pentru majoritatea. Unii factori sunt reacții la trăsături corporale, prin urmare, „genetici”.

Unele influențe genetice nu sunt din experiențe personale, dar se susține că sunt semnificative. Alte influențe aparțin mai mult mediului și includ întâlniri întâmplătoare și reacții individuale. Unele pot să pară foarte improbabile la o primă citire, dar toate au fost importante pentru cineva. Unii factori sunt pe ambele liste.

Unii din cei care au AAS nu se vor identifica în listă cu nimic. În acest caz, dacă se vor gândi puțin, s-ar putea să iasă la iveală ceva semnificativ. Dacă te gândești la anumit eveniment sau la un anumit sentiment de numeroase ori, ani de zile, ele sunt importante, posibil formatoare, și pot să fie chiar un obicei mintal.

Reacții la factori de origine predominant genetică (18 factori)

  • Predispoziția artistică (la bărbați, în special în combinație cu o slabă coordonare la sporturi)
  • Condiția autoimună a tiroidei la mamă;
  • Asimetria fluctuantă (include scrierea cu mâna stângă și trăsăturile fizice neregulate);
  • Atipicalitate de gen inerentă (în general se constată că influența genetică este ridicată la această trăsătură);
  • Starea de intersexualitate (Acesta este un caz special, deoarece identitatea de gen este posibil să nu corespundă identității cromozomiale. Vasta majoritate a celor cu AAS nu sunt persoane intersex.);
  • Dizabilitatea congenitală;
  • Scrierea cu mâna stângă (inclusă deoarece s–a crezut că există o modestă contribuție genetică);
  • Căutarea noutății (în măsura în care este genetică, poate conduce la încercarea multor experiențe sexuale neobișnuite);
  • Obezitatea (la femei);
  • Frați mai mari (la bărbați);
  • Handicap fizic (poate include surditate, alte handicapuri);
  • Ovare polichistice;
  • Coordonare slabă (la bărbați, îndeosebi la sporturi, la femei este invers);
  • Temperament retras/temperament de băiețoi (la bărbați, respectiv femei);
  • Graviditate în adolescență (influență hormonală?)
  • Trăsături fizice neatractive/nefeminine (la femei);
  • Defecte viziospațiale/aptitudine viziospațială (la bărbați, respectiv femei);
  • Inactivarea cromozomului X (la mamă, și dacă este atipic sau extrem).

Reacții la factori a căror origine aparține predominant de mediu (49 de factori)

  • Adopția (posibilă tulburare a conectării și lipsa modelului);
  • Alinarea depresiei (face sex pentru a-și diminua depresia);
  • Ghinion în dragoste (care conduce la examinarea de sine);
  • Experiență proastă cu sexul opus;
  • Agresarea din partea colegilor de la școală (în principal la bărbați);
  • Întâlnirea întâmplătoare (cu un partener atrăgător de același sex);
  • Discriminarea (care impactează întărirea unei poziții adoptate deja);
  • Divorțul (care impactează percepțiile adecvării sexuale la ambele sexe);
  • Visele (îndeosebi cele sexuale, care conduc la punerea sub semnul întrebării a orientării);
  • Sexul mai ușor (la bărbați – mai puțină dedicare cerută pentru sexul cu bărbați);
  • Invidia (față de atributele atrăgătoare ale celor de același sex);
  • Exercitarea puterii (demonstrarea dominării);
  • Moda (concentrarea extremă pe valorile estetice – la bărbați);
  • Sentimentele de respingere;
  • Fetișurile (parțialismele);
  • Cultura homosexuală atractivă (împărtășirea aprecierii estetice – la bărbați);
  • Pornografia homosexuală (în principal la bărbați);
  • Presiunea socială homosexuală (în special asupra bisexualilor – să fie ori homosexuali, ori heterosexuali);
  • Obiceiul (tiparul repetat al răspunsurilor);
  • Mediul cultural liberal (care încurajează experimentarea);
  • Împotrivirea față de căsătorie (lesbiană);
  • Problemele mintale în familie;
  • Stresul matern (numai pentru femeile cu AAS, afectate de stresul mamei);
  • Vârsta mijlocie (la femei, poate coincide cu plecarea de acasă a membrilor de familie);
  • Obezitatea (la femei);
  • Frați mai mari (la bărbați, factor inclus aici deoarece argumentul rezistenței la biologic este foarte speculativ);
  • Probleme de intimitate cu sexul opus (coincid parțial cu abilitățile sociale reduse);
  • Încurajarea de către părinți de a fi atipic față de gen (adesea din amuzament);
  • Mesajele negative de la părinți (despre inadecvența de gen);
  • Pasivitatea;
  • Climatul politic (solidaritatea lesbiană/feministă);
  • Ovare polichistice;
  • Abilități sociale slabe (mai importante la bărbați);
  • Mediul cultural bazate pe cutume (multe exemple din antropologie);
  • Reacțiile față de părinți (neidentificarea cu părintele de același sex, uneori un rezultat al percepțiilor greșite);
  • Rezistența față de categorizare (la femei, care conduce la rezistența față de mediul prevalent al genului);
  • Presiunea colegilor de aceeași vârstă de la școală (denigrarea pentru lipsa de masculinitate – la bărbați);
  • Factorii senzuali (căutarea repetării plăcerii);
  • Abuzul sexual (de același sex la bărbați, de sex opus la femei);
  • Experimentarea sexuală (prelungită, cu același sex);
  • Timiditatea (similară cu abilitățile sociale slabe);
  • Familie cu un singur părinte (model masculin absent pentru băieți);
  • Pastilele de slăbit (luate de mame în timpul sarcinii, care le afectează pe fiice);
  • Sufletul pereche (căutarea intimității profunde – la femei);
  • Incestul cu un frate/o soră de același sex;
  • Mediul urban (oportunitatea și anonimitatea constituie un factor);
  • Abuzul verbal (îndeosebi cu privire la atipicalitatea de gen).

Lista „mediului” este de trei ori mai lungă. Aceasta sugerează că, deși nu există cauze de mediu dominante pentru AAS, împreună ele pot cuprinde majoritatea factorilor care sunt importanți. Bineînțeles, fiecare poate avea o listă diferită. Lista genetică, de asemenea, arată că efectele geneticii în sine sunt foarte indirecte. Importantă este reacția cognitivă/emoțională individuală la trăsătura genetică.

Referințe

[1] Otis MD, Skinner W. F. 2004. An exploratory study of differences in views of

factors affecting sexual orientation for a sample of lesbians and gay men. Psychological Reports 94:1173-1179

[2] Herek, G. M., Norton, A. T., Allen, T. J., Sims, C. L. 2010. Demographic, Psychological, and Social Characteristics of Self-Identified Lesbian, Gay, and Bisexual Adults in a US Probability Sample. Sexuality Research and Social Policy 7 (3) (September): 176-200

[3] Rutter M. 2006. Genes and Behavior. Malden, Maryland: Blackwell

[Factors important to some people with SSA. Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Genele m-au obligat să o fac! Sumar

de N. E. & B. K. Whitehead

Cercetătorii care cunosc cel mai bine legătura dintre gene și atracția față de același sex (AAS) spun: „Genele nu te-au obligat să o faci.” Să trecem în revistă dovezile, neuitând că multe din următoarele argumente se aplică tuturor comportamentelor umane.

Afirmațiile din sumar sunt explicate mult mai amănunțit în fiecare capitol.

Schimbarea

Numărul uriaș de dovezi ale schimbării în orientarea sexuală reprezintă una din cele mai clare dovezi că homosexualitatea nu este determinată genetic de gene sau de ceva din mediul biologic.

Studiile importante arată:

Pentru adulți:

  • Aproximativ jumătate din cei cu AAS exclusivă trec la heterosexualitate în decursul vieții. Altfel spus, 3% din populația care practică heterosexualitatea (atât bărbați, cât și femei) susțin că au fost cândva bisexuali sau homosexuali. Aceste schimbări nu sunt induse terapeutic, ci se întâmplă „natural” în viață, unele foarte rapid.
  • Cele mai multe schimbări în orientarea sexuală sunt către heterosexualitatea exclusivă.
  • Numărul celor care au trecut la atracția față de sexul opus (ASO) este mai mare decât numărul actual de bisexuali și homosexuali exclusivi la un loc. Cu alte cuvinte, foștii homosexuali îi depășesc numeric pe homosexualii din prezent.
  • ASO este de 17 ori mai stabilă ca AAS exclusivă la bărbați și de 30 de ori mai stabilă decât AAS exclusivă la femei. (Femeile își schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbații.)

Pentru adolescenți:

  • Cei mai mulți adolescenți își vor schimba AAS. De fapt, în grupul celor cu vârsta de 16-17 ani, 98% vor trece de la homosexualitate sau bisexualitate la heterosexualitate.
  • Este de 25 de ori mai probabil ca cei care spun că au AAS sau că au atracții bisexuale la 16 ani, să spună că sunt atrași de sexul opus la 17 ani, decât ca cei care la 16 ani au orientare heterosexuală, să se identifice ca bisexuali sau homosexuali la 17 ani.
  • Marea majoritate a celor în vârstă de 16 ani, care susțin că sunt atrași de sexul opus, vor rămâne astfel.

Genele

Studiile pe gemeni

Categoric, comparațiile foarte complexe între gemenii identici și neidentici exclud determinismul genetic. Gemenii identici, care au gene identice, sunt concordanți cu AAS în proporție de 11-14%. Dacă homosexualitatea ar fi „genetică”, bărbații homosexuali și femeile homosexuale care sunt co-gemeni identici ar trebui să fie, de asemenea, în proporție de 100% homosexuali. În studiile clasice pe gemeni, proporția genetică este mai mică de 22% pentru bărbați și de 37% pentru femei, și poate fi chiar de 10%. Studiile pe gemeni continuă să găsească, în mod constant, procente genetice mai scăzute pentru homosexualitate, în timp ce metodologia se îmbunătățește, iar eșantioanele devin mai mari. Oricine are cel puțin un factor de influență genetică de 10% în gândire și comportament – pur și simplu, deoarece fără gene nu ar putea exista activitate sau comportament uman de vreun fel. Studiile pe gemeni arată că reacțiile individuale la evenimentele întâmplătoare (în care un geamăn identic reacționează diferit de celălalt) sunt de departe cei mai puternici contribuabili la homosexualitate. Cu alte cuvinte, caracteriul aleatoriu este un factor puternic.

Altele

  • O cercetare atentă a întregului genom nu a găsit gene homosexuale, spre deosebire de modul în care stau lucrurile cu schizofrenia (care are însă doar 4 gene identificate, ca fiind legate de 3% din cazurile de schizofrenie).
  • Din modul în care înțelegem structura și funcția genei, nu există modalități plauzibile prin care genele ar putea dicta AAS (sau alte comportamente) la o persoană.
  • Până acum, comportamentele dictate genetic ale varietății „o-genă-o-trăsătură” s-au găsit doar la organismele foarte simple. În general, geneticienii sunt de acord că multe gene (de la cel puțin cinci sau șase la multe sute) contribuie la orice comportament uman particular.
  • Se crede că orice influență genetică este slabă și indirectă.
  • Până în prezent nu s-a găsit niciun comportament uman determinat genetic. Cel mai apropiat comportament legat de determinarea genetică descoperit până acum (deficiența de monoamină oxidază, care conduce la agresiune) s-a dovedit că răspunde în mod remarcabil la consiliere.
  • O AAS infuențată genetic, cauzată de un fascicul de gene, nu ar putea să apară și să dispară brusc în familii, așa cum se întâmplă. Ea ar persista în fiecare generație, timp de multe generații. Este implauzibil genetic ca numeroase gene „heterosexuale” să se deconecteze în același timp.
  • Rasa umană are în comun cea mai mare parte din genele sale – undeva între 99,7% și 99,9%. Ceea ce înseamnă că toate grupurile etnice le au pe cele mai multe din ele. Aceasta are trei implicații.
  • • Dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic, practicile homosexuale ar fi identice sau foarte similare în toate culturile. Dar paleta enormă de practici homosexuale și diversitatea practicilor și obiceiurilor homosexuale în diferite culturi (și în cadrul culturilor) aduce argumente contra.
  • • Ar exista un procentaj similar de homosexualitate în toate culturile. Dar homosexualitatea este necunoscută în unele culturi și obligatorie în altele.
  • • Schimbările în practicile homosexuale și în comportamentul homosexual în diferite culturi ar avea loc foarte încet, de-a lungul multor secole. Dar nu aceasta arată istoria. (Declinul unor întregi modele de homosexualitate [cel grec, în câteva secole, și cel melanezian, într-un secol]; relativ brusca apariție [în termeni genetici] a modelului occidental din prezent, în câteva secole; și schimbările abrupte în practica homosexuală în cadrul unui grup etnic, chiar într-o singură generație, nu sunt consecvente cu ceva genetic. Chiar și mai puțin consecvente sunt rapidele schimbări în practicile sexuale din modelul occidental din prezent.
  • Apariția AAS în populație este prea frecventă pentru a fi cauzată de un proces de dezvoltare prenatal defectuos, deci nici în acest sens nu este înnăscută. Ceea ce include procesele epigenetice [genetice, n. trad.].
  • Dacă AAS ar fi determinată genetic și ar conduce la contact numai cu persoanele de același sex, s-ar exclude din populație în numai câteva generații. Nu ar exista astăzi.
  • Vârsta la care apare prima dată atracția față de același sex ar putea fi influențată genetic în procent de aproximativ 10%, iar atracția față de sexul opus, în procent de aproximativ 15%. (Rețineți, toți oamenii au un input genetic de 10% pentru orice gândesc sau fac.)

Primele atracții (atât AAS, cât și ASO) apar în medie la vârsta de 10 ani și rareori constituie „primele amintiri”, ceea ce înseamnă că atracția este, în cea mai mare parte, indusă social.

Hormonii

S-au făcut numeroase studii, dar niciunul nu a arătat o relație convingătoare între homosexualitate și expunerea la hormonii prenatali, deși câteva studii au arătat legături foarte slabe între expunerea la hormonii prenatali și jocurile copiilor mici. Studiile care au examinat efectele dozelor foarte ridicate de hormoni feminini la mamele gravide nu au arătat niciun efect asupra bărbaților și au dovedit un efect îndoielnic asupra femeilor. Terapia cu schimbarea cantității de hormoni la bărbatul adult și la femeia adultă a arătat că afectează impulsul sexual, dar nu și orientarea.

  • Ideea că homosexualitatea rezultă dintr-un atac imun asupra caracteristicilor creierului bărbatului de către mamă este slab susținută. Într-un asemenea caz, testiculele și organele gentiale ale bărbatului (care au cel mai mare fascicul specific vizat la bărbat) ar trebui să fie atacate, dar nu sunt.

Structura creierului

  • Numeroase studii mai vechi ale microstructurilor creierului, de exemplu, cele din anii ’90, nu au reușit să vină cu diferențe replicabile ale deosebirilor dintre creierul adultului heterosexual și creierul adultului homosexual.
  • Studiile moderne arată că la naștere creierul bărbatului și creierul femeii nu sunt diferite din punct de vedere structural, ceea ce face ca probabilitatea existenței unui creier specific „homosexual” să fie cu adevărat minimă. Principala diferență replicabilă în mod consecvent, de la vârsta de doi sau trei ani, este mărimea.
  • Mediul are efecte asupra creierului de la naștere la pubertate și după pubertate.
  • Dimorfismul sexual al creierului a fost legat de testosteronul prenatal, dar acesta este un efect slab și numai 16-27% din variație este explicată.
  • Neurologii constată că un creier este extraordinar de plastic. Consensul științific acum este că noi, chiar și ca adulți, suntem ceea ce facem cu creierul nostru, chiar dacă s-ar putea să nu fim conștienți de acest proces constant în desfășurare. Schimbările în microstructură devin vizibile la examinarea creierului în decurs de câteva luni.
  • Dacă se vor găsi difrențe între creierul homosexualilor și creierul heterosexualilor, ele ar putea fi cu ușurință rezultatul anilor de condiționare (tipare repetate de gândire și comportament).

Social, sociologic

Persoanele intersex

  • Aproximativ 90% dintre copiii occidentali „intersex” (născuți cu un aparat genital ambiguu) aleg să rămână în genul în care au fost crescuți când pubertatea revelează adevăratul lor gen genetic, iar intervențiile chirurgicale le sunt oferite. Adesea, alegerea este făcută în ciuda unor caracteristici fizice și hormonale foarte contrare ei. Ceea ce aduce argumente în favoarea influențelor de mediu predominante asupra formării orientării și comportamentului de gen.

Altele

  • Divorțul dublează riscul homosexualității ulterioare la copii.
  • Stadiile dezvoltării psihosociale înspre heterosexualitatea adultului sunt bine definite și acceptate de specialiștii în psihologia dezvoltării și sunt atât de evident învățate, încât heterosexualitatea, în mod clar, nu este determinată genetic. În studiile pe adulți homosexuali, mulți prezintă deficit în unele stadii de dezvoltare – ceea ce sugerează că homosexualitatea este mai degrabă culturală și influențată de mediu, decât genetică.
  • Homosexualitatea apare mult mai des la cei care au crescut în orașe mari decât la cei care au crescut în zone rurale, ceea ce demonstrează că mediul este mult mai important decât genele în dezvoltarea homosexualității.
  • Se argumentează că un instrument științific/sociologic, Analiza Parcursului, a arătat că nu există o bază socială sau familială pentru homosexualitate, ci că există mai degrabă o bază biologică. Totuși, parcursul social și familial care conduce la homosexualitate a fost semnificativ în mod colectiv, deși parcursul individual nu a fost. În contrast, parcursul genetic a fost nesemnifictiv din punct de vedere colectiv.

Instinctele

  • Instinctele noastre, precum autoconservarea, foamea și reproducerea, sunt printre impulsurile cel mai profund întipărite și printre cele mai puternice pe care le avem, dar ele pot fi controlate și chiar adaptate. Dacă vrem să argumentăm că homosexualitatea este, de asemenea, un instinct profund întipărit, putem, de asemenea, argumenta că el ar trebui să fie maleabil și sensibil la instruire.

Conținutul genetic este minim

Geneticienii, antropologii, specialiștii în psihologia dezvoltării, sociologii, endocrinologii, neurologii, medicii care cercetează genul și cercetătorii care studiază gemenii sunt în general de acord cu privire la rolul geneticii în homosexualitate. Genele nu te obligă să îi dai curs. Nu există un determinism genetic, iar influența genetică este cel mult minoră. Reacțiile individuale la factorii aleatori sunt foarte importante.

Cei care spun că homosexualitea este influențată genetic au dreptate, dar numai în următorul sens.

Dacă o fată rămâne gravidă la vârsta de cincisprezece ani, am putea argumenta că este predispusă genetic la asta. Am putea spune că, în cultura ei, genele i-au dat genul de față și de corp care au atras puternic hormonii masculini și au pus o asemenea presiune asupra ei, încât a fost incapabilă să reziste. Dar la atât se reduce influența genetică. Există un număr uriaș de factori de mediu care ar fi putut, de asemenea, să fi provocat sarcina, ca anularea meciului de baschet la care se ducea să asiste împreună cu prietena ei, permisiunea de a folosi mașina tatălui ei, compania prietenului ei, filmul pe care tocmai îl vizionaseră împreună și eșecul de a folosi un contraceptiv, factorii de mediu importanți precum sistemul de valori personale, presiunea tovarășilor de aceeași vârstă și un tată distant emoțional.

Este probabil ca acest consens să se schimbe? S-ar putea descoperi o legătură biologică majoră, care să schimbe totul?

În cele mai multe din aceste discipline științifice, descoperirile au fost stabilite clar din fapte care nu se vor schimba. Dar cum rămâne cu studiile viitoare despre microstructura creierului sau cu analiza detaliată a compoziției și funcției genetice? Vor descoperi ele legături între structura creierului și comportamentele umane sau între comportamente și secvențele genetice?

Bineînțeles că da. Comunicări științifice se vor publica în continuare. Dar putem concluziona în siguranță că și autorii care vor să găsească astfel de legături vor include aproape întotdeauna avertismente științifice standard că influența lor este minoră și că mediul este important. Ceea ce putem spune, în mod rezonabil, despre cercetările viitoare este că vor intra în domenii noi și vor arăta conexiuni noi, dar niciuna dintre acestea nu va fi decisivă.

Ceea ce a fost dovedit odată pentru totdeauna de studiile pe gemenii identici. Ei au gene identice, dar dacă unul este homosexual, de obicei fratele identic sau sora identică nu este. Există o șansă de doar 11-14% ca el/ea să fie homosexual/ă. Ceea ce include toate influențele pe care le cunoaștem acum și cele despre care nu știm nimic și pe care încă nu le-am descoperit. Toate la un loc au doar un efect slab.

Prima ediție a cărții noastre din 1999 a lansat ideea că conținutul genetic al AAS se va dovedi în cele din urmă a fi de 10%. Ceea ce ar fi destul de imprecis, conținutul genetic ar putea fi între 0-20%. Dar chiar dacă rezultatul final ar fi de 20%, tot ar reprezenta o influență slabă. În momentul scrierii ediției din 2016, afirmația noastră rămâne valabilă și este mai consistentă decât în 1999.

Următorii factori (vezi capitolele relevante) susțin o influență de 10% asupra AAS: vârsta primei atracții, urbanizarea, alegerile intersex, ASO (influența genetică incluzând măsurătorile testosteronului prenatal), gradul formării creierului după naștere și studiile pe gemeni.

Homosexualitatea, ca inevitabilitate genetică, a fost probabil cea mai eficientă inițiativă a activismului homosexual în relațiile publice, în campania pentru drepturi egale și protecții speciale. Deși în multe cercuri nu mai este corect sau la modă, din punct de vedere politic, să spui că homosexualii se pot schimba, din punct de vedere științific este corect să spunem asta. Nu ne referim numai despre schimbări comportamentale, ci la schimbări în atracție.

Este un fapt că nimic nu ne obligă să facem ceva – nici genele noastre, nici mediul nostru. Poate că Liszt avea degete lungi, dar asta nu a făcut din el un compozitor pentru pian.

Care este cauza AAS?

Nu există o singură cauză. Niciun singur factor genetic, hormonal, social sau de mediu nu este predominant. Există teme similare, nonconformitate de gen în copilărie, abuz sexual, dinamica tovarășilor de aceeași vârstă și dinamica familiei, istoria sexuală, dar mixtura lor variază în funcție de individ, care răspunde în mod particular la singurul factor prioritar pentru sine. Doi copii din aceeași familie și din același mediu social pot să interpreteze incidentele foarte diferit. Astfel încât reacția aleatoare, dacă se structurează în imagine de sine, poate deveni un contribuabil semnificativ la homosexualitate – precum arată studiile pe gemeni. Rezultatul prioritar este o focusare homosexuală asupra celor de același sex – emanând dintr-un impuls necesar dar (deseori) de-abia conștientizat de a face dragoste și din deficitul în identitatea de gen. La pubertate, aceasta se confundă cu sexul genital, conducând la un tipar de întâlniri sexuale, având ca rezultat o posibilă autoidentificare ca „homosexual”.

Aceasta se poate schimba. Acolo unde răspunsurile sunt profund întărite, este nevoie de curaj, dedicare, perseverență, efort, autoexaminare și suport din partea celorlalți. Cu cât este mai superficială implicarea, cu atât mai ușoară este ieșirea din homosexualitate; și mulți au reușit să o facă.

Merită? Merită să dobândești libertatea, astfel încât nimic să nu te stăpânească și să găsești pe alții care au dus aceeași luptă? Este satisfăcător să te alături unui grup format din adevărați eroi? Merită să ieși din ceea ce nu a implicat o alegere conștientă, printr-o alegere conștientă de adult? Merită să faci ceea ce alții spun că este imposibil? Dacă o astfel de schimbare este posibilă, ce altceva ar mai putea fi posibil?

ADN-ul este o scară de baze și zaharuri nitrogenoase care este o prescripție pentru proteine, nu pentru preferințele sexuale. Dar este și o scară a destinului, o scară a lui Iacov, și este alegerea noastră dacă îngerii sau demonii urcă și coboară pe ea. Putem decide să capitulăm în fața „argumentului genetic”. Te obligă genele să o faci? Tu alegi.

[Summary. Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Homosexualii sunt problematici de la bun început

La adulți nu numai că există o corelație pozitivă între utilizarea drogurilor ilegale și implicarea în homosexualitate, dar cei care se implică în oricare dintre cele două comportamente sunt, în mod disproporționat, delincvenți, tulburați mental, mai suicidari etc.[1]

Academicienii compătimitori și activiștii homosexuali spun că aceste caracteristici sunt răspunsul inevitabil al homosexualilor la discriminare. Ei nu au început astfel, ci au fost „la fel precum copiii obișnuiți, cu excepția intereselor homosexuale”. Ca atare, adolescenții homosexuali au la fel de mult dreptul la protecție și acceptare ca negrii sau ca alte minorități protejate.

Centrele pentru Controlul Bolii (CDC) au terminat un studiu de nouă ani făcut pe tineri homosexuali,[2] care a studiat dacă tinerii homosexuali erau „la fel precum copiii obișnuiți”. Per ansamblu, constatările CDC sunt în acord cu noțiunile tradiționale că un copil care intră într-un „lucru rău” face și alte „lucruri rele”: tinerii homosexuali erau, în mod disproporționat, implicați în toate formele măsurate de rebeliune și autovătămare. Mulți au raportat că au început aceste activități dăunătoare înainte de adolescență.

Pentru a aprecia importanța studiului CDC, este util să îl comparăm cu un studiu longitudinal din perioada anilor 1990 din orașul Christchurch, Noua Zeelandă,[3] care a inclus verificări a ceea ce au spus respondenții. Unii oameni într-adevăr mint, exagerează și/sau „se distrează” la chestionare. Datorită acestei probleme potențiale, investigatorii din Noua Zeelandă au studiat aceiași 1007 copii din Christchurch de la naștere până la vârsta de 21 de ani, cu interviuri luate părinților, autoraportare, precum și observare și testare din partea investigatorilor. Punctul nevralgic major al studiului a fost eșantionul său mic – numai 28 de participanți „se implicaseră sau doreau să se implice în homosexualitate” la vârsta de 21 de ani. Cu toate acestea, studiul din Noua Zeelandă este de sine stătător și constituie „standardul de aur” al metodologiei curente. Nu s-a făcut un alt studiu longitudinal, mult mai mare, al acestor chestiuni. Dar studiul din Noua Zeelandă existând, alte studii pot fi comparate cu constatările sale.

2% dintre tinerii adulți din Christchurch au spus că „erau” homosexuali sau bisexuali și un număr suplimentar de 8 au raportat sex cu un membru al sexului lor de la vârsta de 16 ani (4 dintre cei care au spus că „erau” homosexuali au spus că nu se implicaseră în sex homosexual). Cei 11 tineri și cele 17 tinere care au fost înregistrați ca homosexuali au condus la o rată de 2,8% a homosexualității la grupul studiat.

Acești 2,8% dintre tinerii adulți au fost mai predispuși să fie înregistrați ca având „probleme”. În fiecare dintre cei șapte ani ai perioadei studiului, aproximativ 1% dintre heterosexuali și 5% dintre homosexuali au spus că au încercat să se sinucidă. Niciunul de fapt nu s-a sinucis, dar 32% dintre homosexualii și 7% dintre heterosexualii în vârstă de 21 de ani au raportat că au încercat cel puțin o dată. Per ansamblu, 57% dintre homosexualii versus 41% dintre heterosexualii cu vârsta de 21 de ani au recunoscut cel puțin un delict (36% versus 26%, unul violent; 50% versus 33%, un delict legat de proprietate). Tinerii bărbați homosexuali au arătat, de asemenea, mai multă tulburare comportamentală (de opoziție, de răzvrătire) și abuz de substanțe mai frecvent (fumat, consum de droguri).

Constatările CDC replicate în Noua Zeelandă

În studiul recent al CDC, „chestionare despre risc au fost date la ~ 35000 de elevi din clasele 9-12 din șapte state și din șase orașe mari între anii 2001-2009 (aproximativ 80% dintre copii au dat răspunsuri utilizabile). Indiferent că a existat o definire comportamentală (sexul partenerului) sau o autoetichetare (homosexual, bisexual sau heterosexual), esențialmente nu o existat deosebire între rezultate: homosexualitatea a fost asociată cu mai multe probleme personale și sociale. Deși nu s-a găsit fiecare rezultat în fiecare locație sau în fiecare an (au fost eșantioane independente), tiparul general a fost mai presus de orice îndoială.

Aproximativ 93% dintre copii au spus că erau heterosexuali, 5% că erau bisexuali sau homosexuali, iar 2% nu se hotărâseră. 57% dintre copii au raportat sex cu sexul opus și 6% au clamat contact homosexual. În timp ce 96% dintre copiii care au raportat sex numai cu sexul opus au spus că erau heterosexuali – oferind o potrivire puternică între comportament și identitatea clamată – 62% dintre cei care au raportat numai sex homosexual au spus, de asemenea, că erau heterosexuali (au încercat și nu le-a plăcut?). 22% dintre cei din ultimul grup au spus că erau homosexuali.

La fel ca în studiul din Noua Zeelandă, diferențele găsite între grupurile de orientare sexuală nu reprezintă un echivalent al conceptului „la fel precum ceilalți copii, dar interesați de homosexualitate, în loc de sexul opus”. Luați în considerare periculozitatea față de alții din următorul tabel:

Comportament Heterosexuali Homosexuali
A mers în mașină cu un șofer care băuse 23% 34%
A condus mașina când a băut 8% 14%
A purtat o armă albă 13% 23%
A purtat o armă de foc 4% 11%
A fost implicat într-o bătaie (în ultimul an) 29% 42%
A fost rănit într-o bătaie (în ultimul an) 3% 13%

Toate studile raportează că adulții homosexuali îi pun în pericol pe alții în mod disproporționat. Evident, aceasta începe devreme. Și cu toate că școlile susțin tot mai mult că sunt „zone sigure” pentru tineretul homosexual și lesbian, homosexualii s-au răzvrătit mai frecvent împotriva regulilor școlii (vezi tabelul de pe pagina următoare).

Homosexualii nu au fost singurii care s-au răzvrătit, dar categoric au făcut-o mai des. Iar dacă, din cauza discriminării, „trebuie” să facă lucruri care îi rănesc pe ei înșiși și pe alții– de ce trebuie să le facă la școală? Lucrurile nu au mers mult mai bine când homosexualii au fost „cu cei ca ei”. 14% dintre heterosexuali versus 20% dintre cei care aveau numai parteneri homosexuali au afirmat că au fost loviți sau răniți fizic la o întâlnire. 11% versus 17% dintre cei din aceleași grupuri au raportat că au fost forțați să facă sex (adică au fost violați). Dacă homosexualii se află „departe de opresorii lor” când sunt unul cu celălalt, atunci de ce ar fi mai violenți?

Natura „murdară” a homosexualității, de asemenea, începe devreme: 11% dintre heterosexuali versus 29% dintre homosexuali au raportat de 4 sau mai mulți parteneri sexuali în timpul vieții; 66% dintre heterosexuali versus 45% dintre homosexuali au raportat folosirea prezervativului la ultimul contact sexual; iar 19% dintre heterosexuali versus 32% dintre homosexuali au afirmat că au folosit alcool sau droguri înainte de ultimul contact sexual.

Comportament

pe proprietatea școlii

Heterosexuali Homosexuali
A purtat o armă 5% 14%
A băut alcool 4% 12%
A fost implicat într-o bătaie 11% 21%
A fumat 5% 16%
A utilizat tutun care nu se fumează 1% 8%
A folosit marijuana 5% 14%
A amenințat/a rănit cu o armă 6% 18%

Privind înapoi, elevii au fost întrebați dacă înainte de vârsta de 13 ani fumaseră o țigară întreagă (10% dintre heterosexuali versus 25% dintre homosexuali); băuseră alcool (21% versus 35%); fumaseră marijuana (8% versus 21%); făcuseră sex (sexul obișnuit bărbat-femeie, 5% dintre heterosexuali versus 14% dintre homosexuali). Cei care au început devreme au fost în mod consecvent, disproporționat homosexuali. Chiar și înainte de adolescență, o minoritate semnificativă de copii care se vor declara, în cele din urmă, „homosexuali”, fac probleme și se autovatămă. „Copiii buni” care nu intră în „lucruri de adulți” devin, în mod disproporționat, heterosexuali; copiii care fac „lucruri de adulți” sunt mai predispuși să devină homosexuali.

Autovătămarea și delincvența, de asemenea, „au mers împreună” cu homosexualitatea, la fel ca în studiul din Noua Zeelandă, precum arată tabelul următor. Cei înclinați către homosexualitate au fost, de asemenea, mai predispuși să fie supraponderali, să folosească și să abuzeze de alcool, să aibă probleme de alimentație, să petreacă mai mult timp online (dar mai puțin la televizor) și să nu „mănânce corect”.

Concluzii

În mod clar, o minoritate semnificativă de „copii obișnuiți” fac lucruri rele (de exemplu, 22% folosesc marijuana, 2% folosesc heroină) și suferă de depresie din diferite motive (25% s-au simți triști sau lipsiți de speranță timp de 2+ săptămâni). Mulți dintre acești copii obișnuiți pot „cauza probleme” când ajung la vârsta adultă. Dar faptul că vor fi în preajma heterosexualilor îi va „calma pe unii dintre ei” și, dacă vor deveni părinți, copiii lor îi vor ajuta să se maturizeze și mai mult. Pe de altă parte, cei înclinați către homosexualitate vor gravita în jurul altor homosexuali și vor fi încurajați la și mai multă răzvrătire și autovătămare. Violul și violența asociate cu „iubiții” lor îi vor face, fără îndoială, și mai frecvent deprimați.

Din nefericire, indiferent cât de minunat este mediul familial sau școlar, o mică fracțiune dintre copii vor ajunge rău. Dacă mediul familial sau școlar este deficient, o largă fracțiune vor ajunge rău. Dar în studiile care „privesc înapoi” (adică longitudinale), parcursul vieții delincvenților, al utilizatorilor de droguri sau al homosexualilor este similar. Ei intră în „lucruri rele” la o rată mai înaltă și de la vârste mai mici.

Observați că aproximativ 2% dintre adolescenți erau „nesiguri” dacă aveau să se alăture taberei homosexuale sau heterosexuale. Ar putea acordarea de protecții speciale pentru un anumit tip de răzvrătire – în acest caz homosexualitatea – să-i încurajeze pe acești copii să o încerce? În timp ce constatările studiilor mai vechi nu s-au bazat pe eșantioanele excelente ale investigațiilor recente, se deduce că rata „încercării” homosexualității este în creștere. Cei „nesiguri” sunt acolo ca să fie agățați. Dacă școlile protejează homosexualitatea și acordă atenție în plus elevilor homosexuali, creează stimulente pentru cei nesiguri ca să fugă de heterosexualitate. Dacă utilizatorilor de droguri li s-ar acorda aceleași protecții și aceeași simpatie ca homosexualilor, credeți că am avea mai puțini dependenți de droguri?

Comportament Heterosexuali Homosexuali
Nu a purtat niciodată centură de siguranță 12% 21%
A fumat zilnic 8% 24%
Fumător în prezent 14% 31%
S-a simțit trist/lipsit de speranță timp de 2+ săptămâni în timpul anului 25% 46%
A luat serios în considerare sinuciderea 12% 35%
A încercat să se sinucidă și a fost tratat de un medic/o asistentă 6% 27%
A folosit vreodată marijuana 38% 58%
Folosește în prezent cocaina 2% 14%
Folosește în prezent heroina 2% 14%
A folosit vreodată steriozi 2% 14%
Și-a injectat droguri 2% 12%
Folosește în prezent marijuana 22% 35%

Îi poate domoli educația pe copiii rebeli și îi poate împiedica să se autovatăme? Poate că da, dar dovezile de până acum nu sunt prea încurajatoare. De exemplu, un studiu amplu, bine condus, făcut timp de mai mulți ani, care a studiat educația bazată pe școală, a găsit că, în esență, ea nu a avut niciun efect asupra ratelor fumatului la vârsta adultă.[4] Aparent, acest gen de dovezi nu sunt în acord cu CDC. Autorii studiului curent al CDC avertizează că datele lor arată că copiii homosexuali ar trebui să fie în mod special „educați” și protejați. Dar unde sunt avertizările similare pentru adolescenții care fumează, sunt utilizatori de droguri sau sunt promiscui? De ce ar trebui ei să fie „ignorați intenționat” de agenții federali? La urma urmei, ce este corect este corect… nu-i așa?

Note

[1] Cameron P. ș.a. (2005) Homosexual sex as harmful as drug abuse, prostitution, or smoking. Psychological Reports, 96; 915-961.

[2] Kann L. ș.a. (2011) Sexual Identity, Sex of Sexual Contacts, and Health-Risk Behaviors Among Students in Grades 9-12 – Youth Risk Behavior Surveillance, site-uri selectate, Statele Unite, 2001-2009 (6/10/11).

[3] Fergusson D. L. ș.a. (1999) Is sexual orientation related to mental health problems and suicidality in young people? Archives of General Psychiatry, 56; 876-880.

[4] Peterson A. V. ș.a. (2000) Hutchinson smoking prevention project: long-term randomized trail in school-based tobacco use prevention – results on smoking. Journal of the National Cancer Institute, 92; 1979-91.

[FRR September 2011, Homosexuals Disruptive From the Get-Go. Copyright © 2011 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Plângerea homosexualilor împotriva Canadei

Societatea îi discriminează, pe bună dreptate, pe cei care fură, nu depun eforturi la serviciu sau escrochează. Pe baza datelor din sănătatea publică, ea îi discriminează, pe bună dreptate, pe fumători sau pe cei care folosesc droguri ilegale. Toată lumea recunoaște cât de greșite și/sau dăunătoare sunt astfel de comportamente și că este nevoie să fie descurajate.

Dar de ce nu se întâmplă același lucru când stilul de viață sexuală al unor oameni este atât de deficient, încât sunt mai predispuși să se sinucidă, să dobândească boli cu transmitere socială și cancere asociate și să nu trăiască la fel de mult ca ceilalți? Dacă ei contribuie mai puțin la societate dar, în același timp, de fapt li se oferă mai mult – în termenii beneficiilor și protecției – decât cetățenilor obișnuiți? Care este efectul protejării lor ca „minoritate sexuală”, în loc de a-i discrimina pe bună dreptate? Răspunsul? Ei cer chiar și mai multă protecție – fiindcă nedreptatea dă naștere la mai multă nedreptate.

Ce argument să folosească ei totuși pentru a obține și mai mult suport din partea societății? Dacă unii oameni costă societatea mai mult decât cei mai mulți și contribuie mai puțin decât cei mai mulți – din cauza a ceea ce îi deosebește de ceilalți ca „minoritate sexuală” – iar ei distrug și mai mult societatea punând stăpânire pe locurile de odihnă, făcând sex în public și făcând tot felul de probleme, de ce ar trebui societatea, pe bună dreptate, să concluzioneze că o puternică discriminare este remediul?

Răspunsul clar: schimbă situația susținând că o astfel de discriminare este inerent nedreaptă și că faptul de a fi discriminat face ca toate aceste lucruri rele să li se întâmple.

De fapt, de ce nu să depună plângere împotriva societății cu astfel de pretexte ca dovezi? Mulți ar putea presupune: „Dacă depun plângere, cu siguranță sunt discriminați pe nedrept.” Mai mult, înregistrarea unei asemenea plângeri ar putea face să pară că societatea este responsabilă că homosexualii sunt mai puțin sănătoși. La urma urmei, cei mai sănătoși oameni nu înregistrează plângeri, afară doar dacă ar câștiga ceva.

Bineînțeles, homosexualii nu sunt nici „normali”, nici deosebit de „sănătoși”. Ei nu-și vor susține niciodată o plângere prin comportamentul lor. Ce succes ar avea o asemenea plângere, dacă homosexualii ar susține în mod public că „și-au pus, în mod nevinovat, penisurile în locuri unde nu aveau ce căuta, s-au infectat, deci… societatea este de condamnat pentru orice infecții și boli care au rezultat…”?

Nu este de mirare atunci că plângerea depusă anul acesta împotriva societății canadiene nu menționează deloc ce fac homosexualii sau consecințele medicale care rezultă din comportamentul homosexual. Dacă îi asculți pe homosexuali vorbind, nu sexul anal sau promiscuitatea cauzează vătămarea, ci dezaprobarea de către societate a activităților lor.

Faptul de a poza în victime a avut efect în cazul SIDA. Sloganul „oricine are SIDA este inocent” pare prea prostesc ca să fi funcționat. Dar a funcționat. HIV primește mai mulți dolari pentru cercetări per persoană infectată decât orice altă boală!

Deci de ce să nu folosească ei aceeași schemă pentru toate celelalte maladii și necazuri asociate cu stilul de viață homosexual? Exact aceasta se întâmplă acum în Canada. Într-o plângere înregistrată în februarie 2009, lobby-ul gay/lesbian/bisexual se plânge de inegalitate! Luați în considerare cum încep ei:

„Suntem canadieni gay, lesbiene sau bisexuali (LGB), care credem că populația gay, lesbiană și bisexuală nu primește programe de suport echitabile de pe baza nevoilor lor, comparativ cu programele de suport pentru populația generală și alte populații minoritare, din partea Sănătății Canadei și Agenției Sănătății Publice a Canadei. În particular, populația gay, lesbiană sau bisexuală nu este inclusă ca populație prioritară și, prin urmare, nu primește fonduri speciale pentru problemele de sănătate de care comunitățile gay, lesbiană sau bisexuală sunt afectate în mod disproporționat. Astfel de inechități există, în ciuda mandatului Departamentului și Agenției, iar ele au stabilit un precedent oferind fonduri speciale pentru alte populații minoritare specifice [precum indienii nativi din Canada].

Aceste departamente guvernamentale ar putea să sugereze că populațiile gay, lesbiană sau bisexuală nu sunt excluse în mod specific din programele și serviciile lor. Totuși, ignorarea nevoilor de sănătate unice ale comunității noastre este o formă de discriminare împotriva comunităților noastre.”

Vă amintiți idealul marxist: „De la fiecare conform abilităților sale, la fiecare conform nevoilor sale”? Activiștii homosexuali nu se referă la niciuna din responsabilitățile lor (adică, „de la fiecare”), dar partea cu „nevoile” se potrivește perfect intereselor lor. La urmare urmei, studiile empirice decente arată că homosexualii generază atât de multe probleme pentru ei înșiși (ca și pentru alții), încât au „nevoie” de toate tipurile de ajutor.

Oamenii căsătoriți trăiesc mai sănătos, mai mult și sunt în general mai înstăriți. Deci, din perspectiva liberală a inechității, are sens că ei ar trebui taxați pentru a acorda „beneficii speciale” celor care urmează interesele homosexuale.

Nu este pur și simplu șocant că guvernul canadian nu „lucrează activ sau metodic pentru a se adresa problemelor unice de sănătate și de bunăstare cu care se confruntă canadienii lesbiene, gay și bisexuali… [Și aceasta chiar dacă] statutul sănătății canadienilor gay, lesbiene sau bisexuali este printre cele mai reduse în populația Canadei”?

Uau! Ce ar fi putut cauza această circumstanță teribilă?

În primul rând, o lipsă de bani pentru liderii homosexuali, lesbiene și bisexuali „pentru a lucra cu guvernul la îmbunătățirea sănătății lor”. Nu știați că „populația gay, lesbiană și bisexuală nu este inclusă ca populație prioritară și, prin urmare, nu primește fonduri speciale pentru problemele de sănătate de care comunitățile gay, lesbiană sau bisexuală sunt afectate în mod disproporționat. Astfel de inechități există, în ciuda mandatului Departamentului și Agenției, iar ele au stabilit un precedent oferind fonduri speciale pentru alte populații minoritare specifice”?

Deci care este dovada acestei discrimănări teribile? Simplul fapt că, aproape după fiecare criteriu, homosexualii sunt mai puțin sănătoși. „Evident”, sexul homosexual este absolut la fel de „sănătos” ca sexul normal, heterosexual, deci probabil că discriminarea „explică” discrepanțele.

Să luăm în considerare enumerarea relelor evidențiate de plângerea homosexualilor, lesbienelor și bisexualilor – toate fiind din vina noastră.

Speranța de viață

În timp ce numărul de studii despre speranța de viață a homosexualilor, lesbienelor și bisexualilor este limitat, ceea ce indică cercetările în mod consecvent este că speranța de viață a homosexualilor, lesbienelor și bisexualilor este substanțial mai scăzută decât cea a populației generale.

Cât de mult? Speranța de viață a bărbaților homosexuali/bisexuali din Canada este de 55 de ani. Și mai puține cercetări au fost făcute despre speranța de viață la lesbienele din Canada, dar indicatorii de sănătate sugerează că, deși nu este la fel de scăzută ca cea a bărbaților homosexuali, tot este mai scăzută decât speranța de viață a populației generale.

Cu siguranță, durata redusă de viață nu este o consecință a ceea ce fac homosexualii – indiferent cât de periculos sau de dezgustător este din punct de vedere biologic. Probabil că ea se datorează faptului că noi refuzăm să spunem și să credem că ceea ce fac ei este la fel de grozav ca ceea ce facem noi.

Sinuciderea

În comparație cu populația heterosexuală, homosexualii, lesbienele și bisexualii au rate de sinucidere de 2-13,9 ori mai ridicate decât populația generală. O cifră citată de obicei mai des este că homosexualii, lesbienele și bisexualii au o rată de sinucidere de 3 ori mai mare decât populația generală și că homosexualii, lesbienele și bisexualii reprezintă 30% din toate sinuciderile din Canada.

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord că violența – inclusiv sinuciderea – este mai obișnuită la cei care se implică în homosexualitate. Cu cât mai mult? Greu de spus – deoarece cei care reușesc să se sinucidă nu pot fi chestionați.

Rata de sinucidere a rămas, destul de constant, la 11/100000 de persoane în SUA și la aproximativ 12/100000 de persoane în Canada. Cele mai multe sinucideri par să fie asociate cu consumul de droguri sau alcool. După cum cunoaște Institutul pentru Cercetarea Familiei, singurul studiu care a făcut o autopsie socio-psihologică a unui set de sinucideri a găsit un exces, dar nu un dublu, de sinucideri la cei care s-au angajat în homosexualitate. Diferența nu este destul de mare pentru a fi „semnificativă din punct de vedere statistic”.

Dacă 1,7% dintre canadienii identificați de Statisticile Canadei ca „homosexuali” comit 30% din toate sinuciderile (adică, ~ 1200 de sinucideri pe an), viața lor trebuie să fie mizerabilă, deoarece o astfel de cifră ar sugera o rată de sinucidere de aproximativ 25 de ori mai ridicată la acest subgrup. Institutul pentru Cercetarea Familiei are îndoieli cu privire la această afirmație, dar dacă ea este cât de cât apropiată de adevăr, ea reprezintă un fapt suficient pentru a condamna comportamentul homosexual și pentru a le băga asta în cap copiilor la școală. Ei ar trebui să fie încurajați să stea departe de copiii sau adulții care cochetează cu homosexualitatea, în loc să fie introduși în homosexualitate ca posibilă alegere „sănătoasă”.

Cu siguranță, rata ridicată de sinucidere nu este o consecință a ceea ce fac homosexualii – a instabilității lor, a promiscuității lor etc. Probabil că ea se datorează faptului că noi refuzăm să spunem și să credem că ceea ce fac ei este la fel de grozav ca ceea ce facem noi!

Fumatul

Studiile au găsit că homosexualii, lesbienele și bisexualii au rate ale fumatului de 1,3-3 ori mai ridicate decât rata populației generale. Studiile pe tineri homosexuali, lesbiene și bisexuali au indicat rate ale fumatului chiar și mai ridicate, un studiu pe tinerele lesbiene din partea de sud a Statelor Unite susținând că 78% dintre ele erau fumătoare.

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord cu această afirmație. Cei care se implică în homosexualitate sunt considerabil mai predispuși să fumeze.

Sănătatea Canadei și Agenția Sănătății Publice a Canadei au finanțat campanii extensive de marketing public pentru a reduce ratele de fumat, deși puține campanii au avut ca țintă comunitățile de homosexuali, lesbiene și bisexuali. Ca în cazul sinuciderii, fumatul poate fi prevenit și, cu programe corespunzătoare, rata fumatului la homosexuali, lesbiene și bisexuali ar putea fi substanțial redusă.

Observați că, în timp ce homosexualii au primit aparent cel puțin unele sume de bani pentru „campanii extensive de marketing”, rezultatul a fost zero – homosexualii tot sunt mai predispuși să fumeze. De ce, dacă au fost „luați ca țintă” (deși nefrecvent) pentru campaniile de marketing? Fiindcă nicio campanie de marketing sau de educație nu a arătat vreodată că a redus fumatul pe termen lung. Niciuna. Pentru nimeni, ca să nu mai vorbim de homosexuali.

Deci de ce a scăzut rata fumatului? Parțial deoarece costă mai mult în zilele noastre (mai precis, sunt mai multe taxe), dar în special fiindcă – în armonie cu cercetările și recomandările Directorului Institutului pentru Cercetarea Familiei, Dr. Paul Cameron, de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 – accesul fumătorilor este interzis în restaurante, clădiri publice etc.

Cei care sunt ținuți în carantină sunt discriminați de alții fiindcă „societatea” a spus ori că fac ceva greșit, ori că au o boală sau o stare contagioasă. Unii se opresc din cauza inconvenientului. Unii se opresc dn cauza acestei discriminări. Dar un lucru este sigur – faptul că sunt puși în carantină îi descurajează pe mulți să adopte obiceiul, iar pe alții să-l continue. Același lucru este adevăat cu privire la homosexualitate: societatea primește mai mult din ceea ce protejează și laudă, mai puțin din ceea ce este dificil și discriminat.

Alcoolismul

Studiile despre ratele alcoolismului la persoanele LGB arată rate de 1,4-7 ori mai mari decât rata populației generale.

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord cu această evaluare. Cei „dependenți” de un lucru sau de o substanță (în acest caz, de comportamentul homosexual) sunt mai predispuși să fie „dependenți” și de un alt lucru sau de o altă substanță. Fumătorii sunt mai predispuși să folosească droguri ilegale. Toxicomanii sunt mai predispuși să se implice în homosexualitate, să participe la violență etc.

Depresia

Se estimează că 5% din populația generală experimentează depresia severă la un anumit moment în viață. Totuși, studiile despre depresie din comunitatea LGB arată rate de 1,8-3 ori mai ridicate.

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord că viața „homosexuală” îi duce pe mulți la depresie severă.

HIV/SIDA

În domeniul HIV/SIDA inegalitățile din politicile și programele Sănătății Canadei și Agenției Sănătății Publice a Canadei vizavi de persoanele LGB sunt ilustrate cel mai clar. Bărbații homosexual și bisexuali… reprezintă 76,1% din cazurile de SIDA, de când au început să fie păstrate statistici… Comunitatea LGB duce greul epidemiei HIV/SIDA, dar la 25 de ani după prima apariție a epidemiei în Canada, încă nu există niciun program și nicio strategie dedicată lor – și prin extensie, o finanțare suficientă – pentru a aborda epidemia în comunitatea LGB.

Dacă folosim cifra de 1,7% de la Statisticile Canadei pentru procentajul populației homosexuale sau bisexuale, atunci rata infecției cu HIV este de cel puțin 26 de ori mai ridicată decât la populația generală.

Bineînțeles, cei care practică homosexualitatea se expun la tot felul de riscuri. Dar faptul că „duc greul” evocă imaginile unei armate de viruși răspândindu-se prin țară, și fie homosexualii cei curajoși care se află în prima linie și înfruntă direct amenințarea, fie homosexualii nevinovați sunt pe nedrept luați drept țintă pentru infecție!

Faptul trist este că acești oameni au primit și au răspândit boala din cauza obiceiurilor lor sexuale, nu din cauza cavalerismului lor sau a unei conspirații infame care îi vizează pe practicanții homosexualității.

Cancerul

Bărbații homosexuali, lesbienele și bărbații bisexuali prezintă un risc crescut pentru anumite cancere și, drept rezultat, datorită orientării lor sexuale și din cauză că mesajul prevenirii nu are ca țintă comunitățile LGB. Datorită ratelor mai ridicate ale fumatului și consumului de alcool, populațiile LGB prezintă un risc mai ridicat pentru cancerul de plămâni și de ficat. Bărbații homosexuali și bisexuali activi din punct de vedere sexual au o prevalență mai ridicată a semnelor precursoare cancerului anal, datorită expunerii frecvente la papilloma virusul uman, un virus despre care se crede, de asemenea, că este un contributor la ratele ridicate de cancere la cap și gât la aceeași populație.

Se raportează că lesbienele prezintă un risc crescut pentru cancerul de sân, pe baza factorilor de risc particulari, mai prevalenți la această populație. Lesbienele prezintă, de asemenea, risc crescut pentru cancerul cervical.

Rușine societății! Bieții homosexuali suferă din cauză că nu am găsit o cale de a preveni infectarea lor sau de a-i vindeca. La urma urmei, ei fac doar ceea ce orientarea lor sexuală îi „forțează” să facă.

Donarea de sânge și de organe

În timp ce recunoaștem că Serviciile Canadiene pentru Sânge sunt principalul responsabil pentru politicile cu privire la siguranța transfuziilor de sânge, credem că Sănătatea Canadei, care finanțează Serviciile Canadiene pentru Sânge, este în fond responsabilă pentru politicile care împiedică orice bărbat homosexual sau bisexual să doneze sânge dacă a avut contact sexual cu un alt bărbat după anul 1977. Deoarece această politică nu are nicio bază științifică, este posibil ca unii oficiali de la Sănătatea Canadei să se teamă încă de riscul de a fi dați în judecată din cauza rolului pe care l-au avut în scandalul sângelui infectat și să adopte o acțiune care să îi protejeze pe ei, în detrimentul canadienilor LGB?

Hm… sute de canadieni au fost infectați prin utilizare de sânge de la bărbați homosexuali. Din nefericire, renunțarea la restricția donării de sânge de către homosexuali și folosirea celor mai bune și mai noi teste de sânge nu vor elimina riscul, doar îl vor reduce: poate la cel mult o transfuzie infectantă pe an. Ce este mai important: menținerea rezervei de sânge sigure pe cât posibil mai aproape de 100% sau mulțumirea homosexualilor prin eliminarea restricțiilor curente de donare?

Alte țări și-au examinat politicile și au făcut schimbări cu privire la donarea de sânge de la bărbații homosexuali și bisexuali. În Statele Unite, un purtător de cuvânt de la Crucea Roșie Americană a spus: „Nu pare rațional să tratăm sexul homosexual diferit de sexul heterosexual.” Nu există o justificare științifică reală pentru menținerea interdicției discriminatorii pe viață pentru donarea de sânge pentru bărbații care fac sex cu bărbați. Totuși, o asemenea politică transmite un mesaj puternic că bărbații homosexuali și bisexuali sunt o amenințare pentru sănătatea publică.

Este o glumă? „Nu pare rațional să tratăm sexul homosexual diferit de sexul heterosexual.” Sexul homosexual este în mod inerent periculos și dezgustător din punct de vedere biologic. Pentru a-i mulțumi pe homosexuali, trebuie să trăim toți acceptând o minciună. Indiferent ce spune Crucea Roșie, sexul heterosexual este necesar pentru ca societatea noastră să continue; sexul homosexual este – când este cel mai inofensiv – neproductiv și, de obicei, răspândește boli. Oamenii sunt „homofobi” pentru că ar trebui să fie.

Cine știe dacă guvernul canadian va decide că publicul general va trebui să-și asume un risc în plus pentru a satisface sensibilitățile homosexualilor? Și desigur, dacă activiștii homosexuali vor câștiga procesul, publicul general va trebui să plătească mai mulți bani pentru ca activiștii homosexuali să-i folosească pentru a „încerca să prevină” excesele sinuciderilor, bolilor cu transmitere sexuală, omuciderilor etc. asociate cu comportamentul homosexual.

Morala poveștii: nedreptatea dă naștere la și mai multă nedreptate.

[FRR May 2009 – Gay Complaint Against Canada. Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

„Pedofil”, o categorie inutilă

Unii (de exemplu, Herek, 1991) argumentează că cei care fac sex cu copii sunt mai degrabă „pedofili” decât „homosexuali” adevărați. Această deosebire complexă de diagnostic nu este foarte utilă. Termenul „pedofil” este chiar mai recent și mai ambiguu decât termenul „homosexual”. Relatările din ziare tratează adesea „pedofil” ca fiind sinonim cu „molestator al copilului”, așa cum fac și unii susținători ai sexului bărbat-băiat (de exemplu, O’Carroll, 1980). Dar Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (Asociația Americană de Psihiatrie, 1994) specifică faptul că „tulburarea” dorinței pentru copii/de a face sex cu copii trebuie să dureze cel puțin 6 luni (p. 528). Foarte puțini dintre respondenții homosexuali care au raportat sex cu copii în Bell & Weinberg (1978) sau Jay & Young (1979) ar justifica diagnosticul de „pedofil”.

Evreii ortodocși permit unei fete să fie căsătorită la vârsta de 3 ani, dar consumarea așteaptă până ce are păr pubian sau până ajunge la vârsta de 12 ani. Legea romană și legea bizantină permiteau căsătoria fetelor la 12 ani și căsătoria băieților la 14 ani (Lacaratos & Poulaku-Rebelakou, 2000), în vechea lege engleză vârsta consimțământului sexual pentru sexul cu o persoană de sex opus era pentru fete de 10 ani și pentru un băiat de 13 ani, iar în 1900 recensământul făcut în SUA avea o categorie pentru fetele între 10-15 ani „căsătorite și care lucrează”. Cu siguranță, nu toți bărbații care au trăit sub acele legi și au făcut sex cu fete pe care noi le considerăm minore aveau „tulburarea” „pedofilie”. Cei care încalcă legea vârstei consimțământului din societatea lor sunt delincvenți, dar proporția unor asemenea delincvenți care au o „tulburare” este discutabilă.

Legătura dintre bărbații cărora le place sexul cu persoane de același sex și încearcă să includă băieții în activitatea lor sexuală are o lungă istorie. Didahia din secolul 2 poruncea „să nu corupi băieți”, iar în secolul 4 legea romană, ca și legea bizantină și cea engleză, condamna deja cu severitate sexul homosexual cu băieți.

Încercarea mișcării homosexuale de a elimina legile împotriva sexului băiat-bărbat a primit atenție atât în Europa, cât și în SUA în ultimele patru decenii (Ruda, 1982). În consecință, Pedofilia: cazul radical a lui Tom O’Carroll (1980), care argumentează în favoarea legalizării sexului bărbat-băiat, a fost recenzată favorabil în The Advocate [revista homosexuală cu cea mai largă circulație] și publicată de Alyson [pe vremea aceea, cea mai mare editură de orientare homosexuală]. Cei în favoarea sexului „intergenerațional” au mărșăluit sub banere descriptive în multe parade pentru drepturile homosexualilor, de la San Francisco la New York și până la Berlin. Consecvența dintre istoria pederastiei, sexul raportat cu copii (Bell & Weinberg, 1978), sentimentele pozitive raportate față de sexul cu copii (Jay & Young, 1979), studiile empirice despre interacțiunea sexuală profesor-elev și înfățișarea publică a mișcării homosexuale este demnă de atenție.

Referințe

Bell, A. P. & Weinberg, M. S. (1978) Homosexualities: A Study of Diversity Among Men and Women. New York: Simon & Schuster

Herek (1991) Myths about sexual orientation: A lawyers guide to social science research. Law and Sexuality, 1:133-172

Jay K. & Young A. (1979) The Gay Report. New York: Summit

Lascaratos, J. & Poulakou-Rebelakou, E. (2000) Child sexual abuse: historical cases in the Byzantine Empire (324-1453 A. D.). Child Abuse & Neglect 24, 1085-1090

O’Carroll, T. (1980) Paedophilia: the radical case. Boston: Alyson

Rueda, E. T. (1982) The Homosexual Network: Private Lives & Public Policy. Old Greenwich, CT: Devin Adair

[“Pedophilie”, Not A Useful Category. Extras din Are Over A Third of Foster Parent Molestations Homosexual? Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 2 3 15