Archive for Homosexualitate

Homosexualii sunt problematici de la bun început

La adulți nu numai că există o corelație pozitivă între utilizarea drogurilor ilegale și implicarea în homosexualitate, dar cei care se implică în oricare dintre cele două comportamente sunt, în mod disproporționat, delincvenți, tulburați mental, mai suicidari etc.[1]

Academicienii compătimitori și activiștii homosexuali spun că aceste caracteristici sunt răspunsul inevitabil al homosexualilor la discriminare. Ei nu au început astfel, ci au fost „la fel precum copiii obișnuiți, cu excepția intereselor homosexuale”. Ca atare, adolescenții homosexuali au la fel de mult dreptul la protecție și acceptare ca negrii sau ca alte minorități protejate.

Centrele pentru Controlul Bolii (CDC) au terminat un studiu de nouă ani făcut pe tineri homosexuali,[2] care a studiat dacă tinerii homosexuali erau „la fel precum copiii obișnuiți”. Per ansamblu, constatările CDC sunt în acord cu noțiunile tradiționale că un copil care intră într-un „lucru rău” face și alte „lucruri rele”: tinerii homosexuali erau, în mod disproporționat, implicați în toate formele măsurate de rebeliune și autovătămare. Mulți au raportat că au început aceste activități dăunătoare înainte de adolescență.

Pentru a aprecia importanța studiului CDC, este util să îl comparăm cu un studiu longitudinal din perioada anilor 1990 din orașul Christchurch, Noua Zeelandă,[3] care a inclus verificări a ceea ce au spus respondenții. Unii oameni într-adevăr mint, exagerează și/sau „se distrează” la chestionare. Datorită acestei probleme potențiale, investigatorii din Noua Zeelandă au studiat aceiași 1007 copii din Christchurch de la naștere până la vârsta de 21 de ani, cu interviuri luate părinților, autoraportare, precum și observare și testare din partea investigatorilor. Punctul nevralgic major al studiului a fost eșantionul său mic – numai 28 de participanți „se implicaseră sau doreau să se implice în homosexualitate” la vârsta de 21 de ani. Cu toate acestea, studiul din Noua Zeelandă este de sine stătător și constituie „standardul de aur” al metodologiei curente. Nu s-a făcut un alt studiu longitudinal, mult mai mare, al acestor chestiuni. Dar studiul din Noua Zeelandă existând, alte studii pot fi comparate cu constatările sale.

2% dintre tinerii adulți din Christchurch au spus că „erau” homosexuali sau bisexuali și un număr suplimentar de 8 au raportat sex cu un membru al sexului lor de la vârsta de 16 ani (4 dintre cei care au spus că „erau” homosexuali au spus că nu se implicaseră în sex homosexual). Cei 11 tineri și cele 17 tinere care au fost înregistrați ca homosexuali au condus la o rată de 2,8% a homosexualității la grupul studiat.

Acești 2,8% dintre tinerii adulți au fost mai predispuși să fie înregistrați ca având „probleme”. În fiecare dintre cei șapte ani ai perioadei studiului, aproximativ 1% dintre heterosexuali și 5% dintre homosexuali au spus că au încercat să se sinucidă. Niciunul de fapt nu s-a sinucis, dar 32% dintre homosexualii și 7% dintre heterosexualii în vârstă de 21 de ani au raportat că au încercat cel puțin o dată. Per ansamblu, 57% dintre homosexualii versus 41% dintre heterosexualii cu vârsta de 21 de ani au recunoscut cel puțin un delict (36% versus 26%, unul violent; 50% versus 33%, un delict legat de proprietate). Tinerii bărbați homosexuali au arătat, de asemenea, mai multă tulburare comportamentală (de opoziție, de răzvrătire) și abuz de substanțe mai frecvent (fumat, consum de droguri).

Constatările CDC replicate în Noua Zeelandă

În studiul recent al CDC, „chestionare despre risc au fost date la ~ 35000 de elevi din clasele 9-12 din șapte state și din șase orașe mari între anii 2001-2009 (aproximativ 80% dintre copii au dat răspunsuri utilizabile). Indiferent că a existat o definire comportamentală (sexul partenerului) sau o autoetichetare (homosexual, bisexual sau heterosexual), esențialmente nu o existat deosebire între rezultate: homosexualitatea a fost asociată cu mai multe probleme personale și sociale. Deși nu s-a găsit fiecare rezultat în fiecare locație sau în fiecare an (au fost eșantioane independente), tiparul general a fost mai presus de orice îndoială.

Aproximativ 93% dintre copii au spus că erau heterosexuali, 5% că erau bisexuali sau homosexuali, iar 2% nu se hotărâseră. 57% dintre copii au raportat sex cu sexul opus și 6% au clamat contact homosexual. În timp ce 96% dintre copiii care au raportat sex numai cu sexul opus au spus că erau heterosexuali – oferind o potrivire puternică între comportament și identitatea clamată – 62% dintre cei care au raportat numai sex homosexual au spus, de asemenea, că erau heterosexuali (au încercat și nu le-a plăcut?). 22% dintre cei din ultimul grup au spus că erau homosexuali.

La fel ca în studiul din Noua Zeelandă, diferențele găsite între grupurile de orientare sexuală nu reprezintă un echivalent al conceptului „la fel precum ceilalți copii, dar interesați de homosexualitate, în loc de sexul opus”. Luați în considerare periculozitatea față de alții din următorul tabel:

Comportament Heterosexuali Homosexuali
A mers în mașină cu un șofer care băuse 23% 34%
A condus mașina când a băut 8% 14%
A purtat o armă albă 13% 23%
A purtat o armă de foc 4% 11%
A fost implicat într-o bătaie (în ultimul an) 29% 42%
A fost rănit într-o bătaie (în ultimul an) 3% 13%

Toate studile raportează că adulții homosexuali îi pun în pericol pe alții în mod disproporționat. Evident, aceasta începe devreme. Și cu toate că școlile susțin tot mai mult că sunt „zone sigure” pentru tineretul homosexual și lesbian, homosexualii s-au răzvrătit mai frecvent împotriva regulilor școlii (vezi tabelul de pe pagina următoare).

Homosexualii nu au fost singurii care s-au răzvrătit, dar categoric au făcut-o mai des. Iar dacă, din cauza discriminării, „trebuie” să facă lucruri care îi rănesc pe ei înșiși și pe alții– de ce trebuie să le facă la școală? Lucrurile nu au mers mult mai bine când homosexualii au fost „cu cei ca ei”. 14% dintre heterosexuali versus 20% dintre cei care aveau numai parteneri homosexuali au afirmat că au fost loviți sau răniți fizic la o întâlnire. 11% versus 17% dintre cei din aceleași grupuri au raportat că au fost forțați să facă sex (adică au fost violați). Dacă homosexualii se află „departe de opresorii lor” când sunt unul cu celălalt, atunci de ce ar fi mai violenți?

Natura „murdară” a homosexualității, de asemenea, începe devreme: 11% dintre heterosexuali versus 29% dintre homosexuali au raportat de 4 sau mai mulți parteneri sexuali în timpul vieții; 66% dintre heterosexuali versus 45% dintre homosexuali au raportat folosirea prezervativului la ultimul contact sexual; iar 19% dintre heterosexuali versus 32% dintre homosexuali au afirmat că au folosit alcool sau droguri înainte de ultimul contact sexual.

Comportament

pe proprietatea școlii

Heterosexuali Homosexuali
A purtat o armă 5% 14%
A băut alcool 4% 12%
A fost implicat într-o bătaie 11% 21%
A fumat 5% 16%
A utilizat tutun care nu se fumează 1% 8%
A folosit marijuana 5% 14%
A amenințat/a rănit cu o armă 6% 18%

Privind înapoi, elevii au fost întrebați dacă înainte de vârsta de 13 ani fumaseră o țigară întreagă (10% dintre heterosexuali versus 25% dintre homosexuali); băuseră alcool (21% versus 35%); fumaseră marijuana (8% versus 21%); făcuseră sex (sexul obișnuit bărbat-femeie, 5% dintre heterosexuali versus 14% dintre homosexuali). Cei care au început devreme au fost în mod consecvent, disproporționat homosexuali. Chiar și înainte de adolescență, o minoritate semnificativă de copii care se vor declara, în cele din urmă, „homosexuali”, fac probleme și se autovatămă. „Copiii buni” care nu intră în „lucruri de adulți” devin, în mod disproporționat, heterosexuali; copiii care fac „lucruri de adulți” sunt mai predispuși să devină homosexuali.

Autovătămarea și delincvența, de asemenea, „au mers împreună” cu homosexualitatea, la fel ca în studiul din Noua Zeelandă, precum arată tabelul următor. Cei înclinați către homosexualitate au fost, de asemenea, mai predispuși să fie supraponderali, să folosească și să abuzeze de alcool, să aibă probleme de alimentație, să petreacă mai mult timp online (dar mai puțin la televizor) și să nu „mănânce corect”.

Concluzii

În mod clar, o minoritate semnificativă de „copii obișnuiți” fac lucruri rele (de exemplu, 22% folosesc marijuana, 2% folosesc heroină) și suferă de depresie din diferite motive (25% s-au simți triști sau lipsiți de speranță timp de 2+ săptămâni). Mulți dintre acești copii obișnuiți pot „cauza probleme” când ajung la vârsta adultă. Dar faptul că vor fi în preajma heterosexualilor îi va „calma pe unii dintre ei” și, dacă vor deveni părinți, copiii lor îi vor ajuta să se maturizeze și mai mult. Pe de altă parte, cei înclinați către homosexualitate vor gravita în jurul altor homosexuali și vor fi încurajați la și mai multă răzvrătire și autovătămare. Violul și violența asociate cu „iubiții” lor îi vor face, fără îndoială, și mai frecvent deprimați.

Din nefericire, indiferent cât de minunat este mediul familial sau școlar, o mică fracțiune dintre copii vor ajunge rău. Dacă mediul familial sau școlar este deficient, o largă fracțiune vor ajunge rău. Dar în studiile care „privesc înapoi” (adică longitudinale), parcursul vieții delincvenților, al utilizatorilor de droguri sau al homosexualilor este similar. Ei intră în „lucruri rele” la o rată mai înaltă și de la vârste mai mici.

Observați că aproximativ 2% dintre adolescenți erau „nesiguri” dacă aveau să se alăture taberei homosexuale sau heterosexuale. Ar putea acordarea de protecții speciale pentru un anumit tip de răzvrătire – în acest caz homosexualitatea – să-i încurajeze pe acești copii să o încerce? În timp ce constatările studiilor mai vechi nu s-au bazat pe eșantioanele excelente ale investigațiilor recente, se deduce că rata „încercării” homosexualității este în creștere. Cei „nesiguri” sunt acolo ca să fie agățați. Dacă școlile protejează homosexualitatea și acordă atenție în plus elevilor homosexuali, creează stimulente pentru cei nesiguri ca să fugă de heterosexualitate. Dacă utilizatorilor de droguri li s-ar acorda aceleași protecții și aceeași simpatie ca homosexualilor, credeți că am avea mai puțini dependenți de droguri?

Comportament Heterosexuali Homosexuali
Nu a purtat niciodată centură de siguranță 12% 21%
A fumat zilnic 8% 24%
Fumător în prezent 14% 31%
S-a simțit trist/lipsit de speranță timp de 2+ săptămâni în timpul anului 25% 46%
A luat serios în considerare sinuciderea 12% 35%
A încercat să se sinucidă și a fost tratat de un medic/o asistentă 6% 27%
A folosit vreodată marijuana 38% 58%
Folosește în prezent cocaina 2% 14%
Folosește în prezent heroina 2% 14%
A folosit vreodată steriozi 2% 14%
Și-a injectat droguri 2% 12%
Folosește în prezent marijuana 22% 35%

Îi poate domoli educația pe copiii rebeli și îi poate împiedica să se autovatăme? Poate că da, dar dovezile de până acum nu sunt prea încurajatoare. De exemplu, un studiu amplu, bine condus, făcut timp de mai mulți ani, care a studiat educația bazată pe școală, a găsit că, în esență, ea nu a avut niciun efect asupra ratelor fumatului la vârsta adultă.[4] Aparent, acest gen de dovezi nu sunt în acord cu CDC. Autorii studiului curent al CDC avertizează că datele lor arată că copiii homosexuali ar trebui să fie în mod special „educați” și protejați. Dar unde sunt avertizările similare pentru adolescenții care fumează, sunt utilizatori de droguri sau sunt promiscui? De ce ar trebui ei să fie „ignorați intenționat” de agenții federali? La urma urmei, ce este corect este corect… nu-i așa?

Note

[1] Cameron P. ș.a. (2005) Homosexual sex as harmful as drug abuse, prostitution, or smoking. Psychological Reports, 96; 915-961.

[2] Kann L. ș.a. (2011) Sexual Identity, Sex of Sexual Contacts, and Health-Risk Behaviors Among Students in Grades 9-12 – Youth Risk Behavior Surveillance, site-uri selectate, Statele Unite, 2001-2009 (6/10/11).

[3] Fergusson D. L. ș.a. (1999) Is sexual orientation related to mental health problems and suicidality in young people? Archives of General Psychiatry, 56; 876-880.

[4] Peterson A. V. ș.a. (2000) Hutchinson smoking prevention project: long-term randomized trail in school-based tobacco use prevention – results on smoking. Journal of the National Cancer Institute, 92; 1979-91.

[FRR September 2011, Homosexuals Disruptive From the Get-Go. Copyright © 2011 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Plângerea homosexualilor împotriva Canadei

Societatea îi discriminează, pe bună dreptate, pe cei care fură, nu depun eforturi la serviciu sau escrochează. Pe baza datelor din sănătatea publică, ea îi discriminează, pe bună dreptate, pe fumători sau pe cei care folosesc droguri ilegale. Toată lumea recunoaște cât de greșite și/sau dăunătoare sunt astfel de comportamente și că este nevoie să fie descurajate.

Dar de ce nu se întâmplă același lucru când stilul de viață sexuală al unor oameni este atât de deficient, încât sunt mai predispuși să se sinucidă, să dobândească boli cu transmitere socială și cancere asociate și să nu trăiască la fel de mult ca ceilalți? Dacă ei contribuie mai puțin la societate dar, în același timp, de fapt li se oferă mai mult – în termenii beneficiilor și protecției – decât cetățenilor obișnuiți? Care este efectul protejării lor ca „minoritate sexuală”, în loc de a-i discrimina pe bună dreptate? Răspunsul? Ei cer chiar și mai multă protecție – fiindcă nedreptatea dă naștere la mai multă nedreptate.

Ce argument să folosească ei totuși pentru a obține și mai mult suport din partea societății? Dacă unii oameni costă societatea mai mult decât cei mai mulți și contribuie mai puțin decât cei mai mulți – din cauza a ceea ce îi deosebește de ceilalți ca „minoritate sexuală” – iar ei distrug și mai mult societatea punând stăpânire pe locurile de odihnă, făcând sex în public și făcând tot felul de probleme, de ce ar trebui societatea, pe bună dreptate, să concluzioneze că o puternică discriminare este remediul?

Răspunsul clar: schimbă situația susținând că o astfel de discriminare este inerent nedreaptă și că faptul de a fi discriminat face ca toate aceste lucruri rele să li se întâmple.

De fapt, de ce nu să depună plângere împotriva societății cu astfel de pretexte ca dovezi? Mulți ar putea presupune: „Dacă depun plângere, cu siguranță sunt discriminați pe nedrept.” Mai mult, înregistrarea unei asemenea plângeri ar putea face să pară că societatea este responsabilă că homosexualii sunt mai puțin sănătoși. La urma urmei, cei mai sănătoși oameni nu înregistrează plângeri, afară doar dacă ar câștiga ceva.

Bineînțeles, homosexualii nu sunt nici „normali”, nici deosebit de „sănătoși”. Ei nu-și vor susține niciodată o plângere prin comportamentul lor. Ce succes ar avea o asemenea plângere, dacă homosexualii ar susține în mod public că „și-au pus, în mod nevinovat, penisurile în locuri unde nu aveau ce căuta, s-au infectat, deci… societatea este de condamnat pentru orice infecții și boli care au rezultat…”?

Nu este de mirare atunci că plângerea depusă anul acesta împotriva societății canadiene nu menționează deloc ce fac homosexualii sau consecințele medicale care rezultă din comportamentul homosexual. Dacă îi asculți pe homosexuali vorbind, nu sexul anal sau promiscuitatea cauzează vătămarea, ci dezaprobarea de către societate a activităților lor.

Faptul de a poza în victime a avut efect în cazul SIDA. Sloganul „oricine are SIDA este inocent” pare prea prostesc ca să fi funcționat. Dar a funcționat. HIV primește mai mulți dolari pentru cercetări per persoană infectată decât orice altă boală!

Deci de ce să nu folosească ei aceeași schemă pentru toate celelalte maladii și necazuri asociate cu stilul de viață homosexual? Exact aceasta se întâmplă acum în Canada. Într-o plângere înregistrată în februarie 2009, lobby-ul gay/lesbian/bisexual se plânge de inegalitate! Luați în considerare cum încep ei:

„Suntem canadieni gay, lesbiene sau bisexuali (LGB), care credem că populația gay, lesbiană și bisexuală nu primește programe de suport echitabile de pe baza nevoilor lor, comparativ cu programele de suport pentru populația generală și alte populații minoritare, din partea Sănătății Canadei și Agenției Sănătății Publice a Canadei. În particular, populația gay, lesbiană sau bisexuală nu este inclusă ca populație prioritară și, prin urmare, nu primește fonduri speciale pentru problemele de sănătate de care comunitățile gay, lesbiană sau bisexuală sunt afectate în mod disproporționat. Astfel de inechități există, în ciuda mandatului Departamentului și Agenției, iar ele au stabilit un precedent oferind fonduri speciale pentru alte populații minoritare specifice [precum indienii nativi din Canada].

Aceste departamente guvernamentale ar putea să sugereze că populațiile gay, lesbiană sau bisexuală nu sunt excluse în mod specific din programele și serviciile lor. Totuși, ignorarea nevoilor de sănătate unice ale comunității noastre este o formă de discriminare împotriva comunităților noastre.”

Vă amintiți idealul marxist: „De la fiecare conform abilităților sale, la fiecare conform nevoilor sale”? Activiștii homosexuali nu se referă la niciuna din responsabilitățile lor (adică, „de la fiecare”), dar partea cu „nevoile” se potrivește perfect intereselor lor. La urmare urmei, studiile empirice decente arată că homosexualii generază atât de multe probleme pentru ei înșiși (ca și pentru alții), încât au „nevoie” de toate tipurile de ajutor.

Oamenii căsătoriți trăiesc mai sănătos, mai mult și sunt în general mai înstăriți. Deci, din perspectiva liberală a inechității, are sens că ei ar trebui taxați pentru a acorda „beneficii speciale” celor care urmează interesele homosexuale.

Nu este pur și simplu șocant că guvernul canadian nu „lucrează activ sau metodic pentru a se adresa problemelor unice de sănătate și de bunăstare cu care se confruntă canadienii lesbiene, gay și bisexuali… [Și aceasta chiar dacă] statutul sănătății canadienilor gay, lesbiene sau bisexuali este printre cele mai reduse în populația Canadei”?

Uau! Ce ar fi putut cauza această circumstanță teribilă?

În primul rând, o lipsă de bani pentru liderii homosexuali, lesbiene și bisexuali „pentru a lucra cu guvernul la îmbunătățirea sănătății lor”. Nu știați că „populația gay, lesbiană și bisexuală nu este inclusă ca populație prioritară și, prin urmare, nu primește fonduri speciale pentru problemele de sănătate de care comunitățile gay, lesbiană sau bisexuală sunt afectate în mod disproporționat. Astfel de inechități există, în ciuda mandatului Departamentului și Agenției, iar ele au stabilit un precedent oferind fonduri speciale pentru alte populații minoritare specifice”?

Deci care este dovada acestei discrimănări teribile? Simplul fapt că, aproape după fiecare criteriu, homosexualii sunt mai puțin sănătoși. „Evident”, sexul homosexual este absolut la fel de „sănătos” ca sexul normal, heterosexual, deci probabil că discriminarea „explică” discrepanțele.

Să luăm în considerare enumerarea relelor evidențiate de plângerea homosexualilor, lesbienelor și bisexualilor – toate fiind din vina noastră.

Speranța de viață

În timp ce numărul de studii despre speranța de viață a homosexualilor, lesbienelor și bisexualilor este limitat, ceea ce indică cercetările în mod consecvent este că speranța de viață a homosexualilor, lesbienelor și bisexualilor este substanțial mai scăzută decât cea a populației generale.

Cât de mult? Speranța de viață a bărbaților homosexuali/bisexuali din Canada este de 55 de ani. Și mai puține cercetări au fost făcute despre speranța de viață la lesbienele din Canada, dar indicatorii de sănătate sugerează că, deși nu este la fel de scăzută ca cea a bărbaților homosexuali, tot este mai scăzută decât speranța de viață a populației generale.

Cu siguranță, durata redusă de viață nu este o consecință a ceea ce fac homosexualii – indiferent cât de periculos sau de dezgustător este din punct de vedere biologic. Probabil că ea se datorează faptului că noi refuzăm să spunem și să credem că ceea ce fac ei este la fel de grozav ca ceea ce facem noi.

Sinuciderea

În comparație cu populația heterosexuală, homosexualii, lesbienele și bisexualii au rate de sinucidere de 2-13,9 ori mai ridicate decât populația generală. O cifră citată de obicei mai des este că homosexualii, lesbienele și bisexualii au o rată de sinucidere de 3 ori mai mare decât populația generală și că homosexualii, lesbienele și bisexualii reprezintă 30% din toate sinuciderile din Canada.

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord că violența – inclusiv sinuciderea – este mai obișnuită la cei care se implică în homosexualitate. Cu cât mai mult? Greu de spus – deoarece cei care reușesc să se sinucidă nu pot fi chestionați.

Rata de sinucidere a rămas, destul de constant, la 11/100000 de persoane în SUA și la aproximativ 12/100000 de persoane în Canada. Cele mai multe sinucideri par să fie asociate cu consumul de droguri sau alcool. După cum cunoaște Institutul pentru Cercetarea Familiei, singurul studiu care a făcut o autopsie socio-psihologică a unui set de sinucideri a găsit un exces, dar nu un dublu, de sinucideri la cei care s-au angajat în homosexualitate. Diferența nu este destul de mare pentru a fi „semnificativă din punct de vedere statistic”.

Dacă 1,7% dintre canadienii identificați de Statisticile Canadei ca „homosexuali” comit 30% din toate sinuciderile (adică, ~ 1200 de sinucideri pe an), viața lor trebuie să fie mizerabilă, deoarece o astfel de cifră ar sugera o rată de sinucidere de aproximativ 25 de ori mai ridicată la acest subgrup. Institutul pentru Cercetarea Familiei are îndoieli cu privire la această afirmație, dar dacă ea este cât de cât apropiată de adevăr, ea reprezintă un fapt suficient pentru a condamna comportamentul homosexual și pentru a le băga asta în cap copiilor la școală. Ei ar trebui să fie încurajați să stea departe de copiii sau adulții care cochetează cu homosexualitatea, în loc să fie introduși în homosexualitate ca posibilă alegere „sănătoasă”.

Cu siguranță, rata ridicată de sinucidere nu este o consecință a ceea ce fac homosexualii – a instabilității lor, a promiscuității lor etc. Probabil că ea se datorează faptului că noi refuzăm să spunem și să credem că ceea ce fac ei este la fel de grozav ca ceea ce facem noi!

Fumatul

Studiile au găsit că homosexualii, lesbienele și bisexualii au rate ale fumatului de 1,3-3 ori mai ridicate decât rata populației generale. Studiile pe tineri homosexuali, lesbiene și bisexuali au indicat rate ale fumatului chiar și mai ridicate, un studiu pe tinerele lesbiene din partea de sud a Statelor Unite susținând că 78% dintre ele erau fumătoare.

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord cu această afirmație. Cei care se implică în homosexualitate sunt considerabil mai predispuși să fumeze.

Sănătatea Canadei și Agenția Sănătății Publice a Canadei au finanțat campanii extensive de marketing public pentru a reduce ratele de fumat, deși puține campanii au avut ca țintă comunitățile de homosexuali, lesbiene și bisexuali. Ca în cazul sinuciderii, fumatul poate fi prevenit și, cu programe corespunzătoare, rata fumatului la homosexuali, lesbiene și bisexuali ar putea fi substanțial redusă.

Observați că, în timp ce homosexualii au primit aparent cel puțin unele sume de bani pentru „campanii extensive de marketing”, rezultatul a fost zero – homosexualii tot sunt mai predispuși să fumeze. De ce, dacă au fost „luați ca țintă” (deși nefrecvent) pentru campaniile de marketing? Fiindcă nicio campanie de marketing sau de educație nu a arătat vreodată că a redus fumatul pe termen lung. Niciuna. Pentru nimeni, ca să nu mai vorbim de homosexuali.

Deci de ce a scăzut rata fumatului? Parțial deoarece costă mai mult în zilele noastre (mai precis, sunt mai multe taxe), dar în special fiindcă – în armonie cu cercetările și recomandările Directorului Institutului pentru Cercetarea Familiei, Dr. Paul Cameron, de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 – accesul fumătorilor este interzis în restaurante, clădiri publice etc.

Cei care sunt ținuți în carantină sunt discriminați de alții fiindcă „societatea” a spus ori că fac ceva greșit, ori că au o boală sau o stare contagioasă. Unii se opresc din cauza inconvenientului. Unii se opresc dn cauza acestei discriminări. Dar un lucru este sigur – faptul că sunt puși în carantină îi descurajează pe mulți să adopte obiceiul, iar pe alții să-l continue. Același lucru este adevăat cu privire la homosexualitate: societatea primește mai mult din ceea ce protejează și laudă, mai puțin din ceea ce este dificil și discriminat.

Alcoolismul

Studiile despre ratele alcoolismului la persoanele LGB arată rate de 1,4-7 ori mai mari decât rata populației generale.

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord cu această evaluare. Cei „dependenți” de un lucru sau de o substanță (în acest caz, de comportamentul homosexual) sunt mai predispuși să fie „dependenți” și de un alt lucru sau de o altă substanță. Fumătorii sunt mai predispuși să folosească droguri ilegale. Toxicomanii sunt mai predispuși să se implice în homosexualitate, să participe la violență etc.

Depresia

Se estimează că 5% din populația generală experimentează depresia severă la un anumit moment în viață. Totuși, studiile despre depresie din comunitatea LGB arată rate de 1,8-3 ori mai ridicate.

Institutul pentru Cercetarea Familiei este de acord că viața „homosexuală” îi duce pe mulți la depresie severă.

HIV/SIDA

În domeniul HIV/SIDA inegalitățile din politicile și programele Sănătății Canadei și Agenției Sănătății Publice a Canadei vizavi de persoanele LGB sunt ilustrate cel mai clar. Bărbații homosexual și bisexuali… reprezintă 76,1% din cazurile de SIDA, de când au început să fie păstrate statistici… Comunitatea LGB duce greul epidemiei HIV/SIDA, dar la 25 de ani după prima apariție a epidemiei în Canada, încă nu există niciun program și nicio strategie dedicată lor – și prin extensie, o finanțare suficientă – pentru a aborda epidemia în comunitatea LGB.

Dacă folosim cifra de 1,7% de la Statisticile Canadei pentru procentajul populației homosexuale sau bisexuale, atunci rata infecției cu HIV este de cel puțin 26 de ori mai ridicată decât la populația generală.

Bineînțeles, cei care practică homosexualitatea se expun la tot felul de riscuri. Dar faptul că „duc greul” evocă imaginile unei armate de viruși răspândindu-se prin țară, și fie homosexualii cei curajoși care se află în prima linie și înfruntă direct amenințarea, fie homosexualii nevinovați sunt pe nedrept luați drept țintă pentru infecție!

Faptul trist este că acești oameni au primit și au răspândit boala din cauza obiceiurilor lor sexuale, nu din cauza cavalerismului lor sau a unei conspirații infame care îi vizează pe practicanții homosexualității.

Cancerul

Bărbații homosexuali, lesbienele și bărbații bisexuali prezintă un risc crescut pentru anumite cancere și, drept rezultat, datorită orientării lor sexuale și din cauză că mesajul prevenirii nu are ca țintă comunitățile LGB. Datorită ratelor mai ridicate ale fumatului și consumului de alcool, populațiile LGB prezintă un risc mai ridicat pentru cancerul de plămâni și de ficat. Bărbații homosexuali și bisexuali activi din punct de vedere sexual au o prevalență mai ridicată a semnelor precursoare cancerului anal, datorită expunerii frecvente la papilloma virusul uman, un virus despre care se crede, de asemenea, că este un contributor la ratele ridicate de cancere la cap și gât la aceeași populație.

Se raportează că lesbienele prezintă un risc crescut pentru cancerul de sân, pe baza factorilor de risc particulari, mai prevalenți la această populație. Lesbienele prezintă, de asemenea, risc crescut pentru cancerul cervical.

Rușine societății! Bieții homosexuali suferă din cauză că nu am găsit o cale de a preveni infectarea lor sau de a-i vindeca. La urma urmei, ei fac doar ceea ce orientarea lor sexuală îi „forțează” să facă.

Donarea de sânge și de organe

În timp ce recunoaștem că Serviciile Canadiene pentru Sânge sunt principalul responsabil pentru politicile cu privire la siguranța transfuziilor de sânge, credem că Sănătatea Canadei, care finanțează Serviciile Canadiene pentru Sânge, este în fond responsabilă pentru politicile care împiedică orice bărbat homosexual sau bisexual să doneze sânge dacă a avut contact sexual cu un alt bărbat după anul 1977. Deoarece această politică nu are nicio bază științifică, este posibil ca unii oficiali de la Sănătatea Canadei să se teamă încă de riscul de a fi dați în judecată din cauza rolului pe care l-au avut în scandalul sângelui infectat și să adopte o acțiune care să îi protejeze pe ei, în detrimentul canadienilor LGB?

Hm… sute de canadieni au fost infectați prin utilizare de sânge de la bărbați homosexuali. Din nefericire, renunțarea la restricția donării de sânge de către homosexuali și folosirea celor mai bune și mai noi teste de sânge nu vor elimina riscul, doar îl vor reduce: poate la cel mult o transfuzie infectantă pe an. Ce este mai important: menținerea rezervei de sânge sigure pe cât posibil mai aproape de 100% sau mulțumirea homosexualilor prin eliminarea restricțiilor curente de donare?

Alte țări și-au examinat politicile și au făcut schimbări cu privire la donarea de sânge de la bărbații homosexuali și bisexuali. În Statele Unite, un purtător de cuvânt de la Crucea Roșie Americană a spus: „Nu pare rațional să tratăm sexul homosexual diferit de sexul heterosexual.” Nu există o justificare științifică reală pentru menținerea interdicției discriminatorii pe viață pentru donarea de sânge pentru bărbații care fac sex cu bărbați. Totuși, o asemenea politică transmite un mesaj puternic că bărbații homosexuali și bisexuali sunt o amenințare pentru sănătatea publică.

Este o glumă? „Nu pare rațional să tratăm sexul homosexual diferit de sexul heterosexual.” Sexul homosexual este în mod inerent periculos și dezgustător din punct de vedere biologic. Pentru a-i mulțumi pe homosexuali, trebuie să trăim toți acceptând o minciună. Indiferent ce spune Crucea Roșie, sexul heterosexual este necesar pentru ca societatea noastră să continue; sexul homosexual este – când este cel mai inofensiv – neproductiv și, de obicei, răspândește boli. Oamenii sunt „homofobi” pentru că ar trebui să fie.

Cine știe dacă guvernul canadian va decide că publicul general va trebui să-și asume un risc în plus pentru a satisface sensibilitățile homosexualilor? Și desigur, dacă activiștii homosexuali vor câștiga procesul, publicul general va trebui să plătească mai mulți bani pentru ca activiștii homosexuali să-i folosească pentru a „încerca să prevină” excesele sinuciderilor, bolilor cu transmitere sexuală, omuciderilor etc. asociate cu comportamentul homosexual.

Morala poveștii: nedreptatea dă naștere la și mai multă nedreptate.

[FRR May 2009 – Gay Complaint Against Canada. Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

„Pedofil”, o categorie inutilă

Unii (de exemplu, Herek, 1991) argumentează că cei care fac sex cu copii sunt mai degrabă „pedofili” decât „homosexuali” adevărați. Această deosebire complexă de diagnostic nu este foarte utilă. Termenul „pedofil” este chiar mai recent și mai ambiguu decât termenul „homosexual”. Relatările din ziare tratează adesea „pedofil” ca fiind sinonim cu „molestator al copilului”, așa cum fac și unii susținători ai sexului bărbat-băiat (de exemplu, O’Carroll, 1980). Dar Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (Asociația Americană de Psihiatrie, 1994) specifică faptul că „tulburarea” dorinței pentru copii/de a face sex cu copii trebuie să dureze cel puțin 6 luni (p. 528). Foarte puțini dintre respondenții homosexuali care au raportat sex cu copii în Bell & Weinberg (1978) sau Jay & Young (1979) ar justifica diagnosticul de „pedofil”.

Evreii ortodocși permit unei fete să fie căsătorită la vârsta de 3 ani, dar consumarea așteaptă până ce are păr pubian sau până ajunge la vârsta de 12 ani. Legea romană și legea bizantină permiteau căsătoria fetelor la 12 ani și căsătoria băieților la 14 ani (Lacaratos & Poulaku-Rebelakou, 2000), în vechea lege engleză vârsta consimțământului sexual pentru sexul cu o persoană de sex opus era pentru fete de 10 ani și pentru un băiat de 13 ani, iar în 1900 recensământul făcut în SUA avea o categorie pentru fetele între 10-15 ani „căsătorite și care lucrează”. Cu siguranță, nu toți bărbații care au trăit sub acele legi și au făcut sex cu fete pe care noi le considerăm minore aveau „tulburarea” „pedofilie”. Cei care încalcă legea vârstei consimțământului din societatea lor sunt delincvenți, dar proporția unor asemenea delincvenți care au o „tulburare” este discutabilă.

Legătura dintre bărbații cărora le place sexul cu persoane de același sex și încearcă să includă băieții în activitatea lor sexuală are o lungă istorie. Didahia din secolul 2 poruncea „să nu corupi băieți”, iar în secolul 4 legea romană, ca și legea bizantină și cea engleză, condamna deja cu severitate sexul homosexual cu băieți.

Încercarea mișcării homosexuale de a elimina legile împotriva sexului băiat-bărbat a primit atenție atât în Europa, cât și în SUA în ultimele patru decenii (Ruda, 1982). În consecință, Pedofilia: cazul radical a lui Tom O’Carroll (1980), care argumentează în favoarea legalizării sexului bărbat-băiat, a fost recenzată favorabil în The Advocate [revista homosexuală cu cea mai largă circulație] și publicată de Alyson [pe vremea aceea, cea mai mare editură de orientare homosexuală]. Cei în favoarea sexului „intergenerațional” au mărșăluit sub banere descriptive în multe parade pentru drepturile homosexualilor, de la San Francisco la New York și până la Berlin. Consecvența dintre istoria pederastiei, sexul raportat cu copii (Bell & Weinberg, 1978), sentimentele pozitive raportate față de sexul cu copii (Jay & Young, 1979), studiile empirice despre interacțiunea sexuală profesor-elev și înfățișarea publică a mișcării homosexuale este demnă de atenție.

Referințe

Bell, A. P. & Weinberg, M. S. (1978) Homosexualities: A Study of Diversity Among Men and Women. New York: Simon & Schuster

Herek (1991) Myths about sexual orientation: A lawyers guide to social science research. Law and Sexuality, 1:133-172

Jay K. & Young A. (1979) The Gay Report. New York: Summit

Lascaratos, J. & Poulakou-Rebelakou, E. (2000) Child sexual abuse: historical cases in the Byzantine Empire (324-1453 A. D.). Child Abuse & Neglect 24, 1085-1090

O’Carroll, T. (1980) Paedophilia: the radical case. Boston: Alyson

Rueda, E. T. (1982) The Homosexual Network: Private Lives & Public Policy. Old Greenwich, CT: Devin Adair

[“Pedophilie”, Not A Useful Category. Extras din Are Over A Third of Foster Parent Molestations Homosexual? Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Viața homosexuală este o viață de violență și depravare

Institutul pentru Cercetarea Familiei (FRI) a publicat estimări[1] din studiul sexual național pe care l-a făcut, care sugerează că 80% din homosexuali s-au angajat în contactul oral-anal cel puțin o dată în viață. O astfel de practică nesănătoasă și nesanitară este ceva obișnuit printre homosexuali.

40% din 4808 de homosexuali canadieni au recunoscut că în perioada 1991-1992 făcuseră sex oral-anal în cele trei luni anterioare, conform unui studiu finanțat de guvern și făcut de homosexuali, care a reprezentat cel mai mare studiu pe homosexuali din Canada.[2]

În cel mai mare studiu făcut vreodată pe homosexuali, încheiat în anul 2008 de revista homosexuală săptămânală națională The Advocate, 13000 de cititori au răspuns la chestionar. The Advocate a spus că 45% dintre respondenți „iubeau” sexul anal-oral. Mai mult, 20% au spus că în ultimii 5 ani practicaseră sexul care implică robie și disciplină, iar 10% practicaseră sadomasochismul. Și, cel mai semnificativ, dintre cei care știau că aveau virusul HIV, „11% au spus sau au sugerat că erau seronegativi pentru a obține sex.” (8/23, p. 23)

FRI a găsit că aproximativ 13% dintre homosexuali au spus că fuseseră violați, iar o treime participaseră la sadomasochism.[3]

Un studiu pe 930 de homosexuali englezi i-a întrebat dacă fuseseră „molestați sexual sau violați”. 28% au răspuns „da”. În jumătate (47%) dintre cazuri victima a fost penetrată anal cu forța sau s-a făcut o astfel de încercare. Dintre bărbații cu vârsta de peste 21 de ani, 52 de cazuri (66% din totalul raportat), „au fost atacați sexual de parteneri sexuali regulați sau ocazionali”.

Autorii studiului englez (care par să fie ei înșiși homosexuali) fac observația că: „Fanteziile despre bărbatul care forțează sexual, plăcerea de «a fi posedat» și excitația provocată de sexul dur sunt foarte comune în cultura homosexuală și în pornografia homosexuală. Toate aceste fantezii sexuale colective normalizează abuzul sexual și violarea bărbaților homosexuali, oferind motivarea, justificarea și normalizarea atacului sexual. Este dificil de văzut cum s-ar putea ajunge la o atmosferă de intoleranță față de agresiunea sexuală, când agresiunea sexuală este una dintre principalele fantezii sexuale colective.” (p. 293)

Referințe

[1] Cameron P., Cameron K., & Proctor, K. (1989) Effect of homosexuality upon public health and social order. Psychological Reports, 64, 1167-1179

[2] Doing it in the 90s. Canadian AIDS Society, mai 1993

[3] Hickson, F. C. I. ș.a. (1994) Gay men as victims of nonconsensual sex. Archives Sexual Behavior, 23, 281-294

[But the gay life is a life of violence an ddepravity. Extras din Revisiting New Republic’s attack on Cameron. Copyright © 2008 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

Psihologia homosexualității

Alterarea vieții sociale

În ultimii 50 de ani, 5 studii au comparat numere substanțiale de homosexuali și heterosexuali. Toate rezultatele produse sugerează o mai mare alterare a vieții sociale la homosexuali. În studiul Kinsey, deținuții din închisorile obișnuite (excluzindu-i pe cei încarcerați pentru delicte sexuale) au fost de 4 ori mai predispuși să aibă o experiență homosexuală extensivă decât grupul său de control.[1] Saghir și Robins[2] au comparat 146 de homosexuali cu 78 de heterosexuali și au raportat mai puțină stabilitate (mai mulți iubiți, mai multe schimbări ale locului de muncă) și mai multă delincvență la homosexuali.

Bell și Weinberg[3] au contrastat 979 de homosexuali cu 477 de heterosexuali și au găsit mai multă instabilitate (psihiatrică, maritală) și mai multă delincvență la homosexuali. Cameron și Ross[4] au chestionat 2251 de respondenți găsiți aleator și au raportat că heterosexualii au arătat mai multă coeziune socială (în ceea ce privește numărul și tipul de relații intime), mai puțin comportament autodistructiv (fumat, consum de droguri, tentative de sinucidere) și mai puțin pericol pentru alții (prin obiceiul de a conduce mașina, ucidere deliberată).

Cea mai mare comparare a homosexualilor și heterosexualilor pe o paletă largă de subiecte și bazată pe un eșantion aleator a implicat 4340 de adulți din 5 zone metropolitane din SUA.[5] Comparându-i pe cei de ambele sexe care au afirmat că sunt bisexuali sau homosexuali cu cei de ambele sexe care au afirmat că sunt exclusiv hetersexuali:

homosexualitatea a fost legată de o sănătate mai redusă

  • homosexualii erau de aproximativ două ori mai predispuși să raporteze că au avut o boală cu transmitere sexuală (BTS); și de peste două ori mai predispuși să fi avut cel puțin 2 BTS-uri;
  • homosexualii erau de aproximativ 5 ori mai predispuși să fi încercat să infecteze deliberat pe cineva cu o BTS;
  • homosexualii erau cu aproximativ 33% mai predispuși să raporteze o amendă rutieră sau un accident rutier în ultimii 5 ani;
  • homosexualii erau de aproximativ 3 ori mai predispuși să fi încercat să se sinucidă, de 4 ori mai prdispuși să fi încercat să ucidă pe cineva și de aproximativ 2 ori mai predispuși să fi fost implicați într-o luptă fizică în ultimul an;
  • homosexualii erau de aproximativ 5 ori mai predispuși să se fi angajat în sexul legat de tortură (sadomasochism, robie); și
  • homosexualii erau de aproximativ 4 ori mai predispuși să raporteze că au fost violați.

homosexualitatea a fost asociată cu criminalitatea

  • homosexualii erau de aproximativ 2 ori mai predispuși să fi fost arestați pentru un delict nesexual și de aproximativ 8 ori mai predispuși să fi fost arestați pentru un delict sexual;
  • homosexualii erau de aproximativ 2 ori mai predispuși să fi fost condamnați pentru un delict sexual și de aproximativ 2 ori mai predispuși să fi fost închiși pentru un delict;
  • homosexualii erau de aproximativ 3 ori mai predispuși să admită că au făcut un apel telefonic obscen; și
  • homosexualii erau cu aproximativ 50% mai predispuși să susțină că au furat recent dintr-un magazin, au înșelat la declarația pentru impozitarea venitului sau că nu au fost prinși pentru un delict.

homosexualitatea a avut ca rezultat legături umane mai slabe

  • numai aproximativ jumătate dintre homosexuali se căsătoriseră și, dacă erau căsătoriți, erau mai puțin predispuși să aibă copii;
  • homosexualii ajungeau la o medie de mai puțin de un an de fidelitate sexuală în timpul celei mai lungi relații homosexuale sau heterosexuale a lor (heterosexualii ajungeau la o medie între 5 și 10 ani de fidelitate); și
  • dacă erau căsătorite, persoanele homosexuale erau de aproximativ 3 ori mai predispuse să-și înșele soțul sau soția.

Aceste rezultate reproduc cel mai mare studiu comparativ pe cupluri heterosexuale și homosexuale, care a raportat că lungimea medie a timpului petrecut împreună a fost în medie de aproximativ 3 ani pentru cuplurile homosexuale și lesbiene, față de 10 ani pentru heterosexualii căsătoriți.[6] Mai mult, „înșelarea” era inevitabilă:

„Toate cuplurile homosexuale cu o relație care durează de mai mult de 5 ani au inclus o anumită cantitate de activitate sexuală în afara cuplului.”[7]

Importanța coeziunii sociale

În timp ce mișcarea inversă socializării explică o cantitate semnificativă de patologii manifestate de homosexuali, lipsa lor comparativă de coeziune socială este, de asemenea, importantă. Un studiu național pe 5182 de adulți[8] a analizat genul, vârsta și tipul de oameni desemnați ca fiind intim legați de respondent. Comparativ cu heterosexualii, homosexualii au arătat mai puțină „conectare relațională” cu cei de sex opus sau din generații diferite. 70% dintre intimii raportați de homosexuali erau de același sex, comparativ cu 47% pentru heterosexuali. Și în timp ce 35% dintre intimii heterosexualilor erau cu mai mult de 20 de ani mai în vârstă sau mai tineri decât respondentul, intimii homosexualilor cu mai mult de 20 de ani mai în vârstă sau mai tineri decât respondentul erau de două ori mai puțini.

Homosexualii își focusau mai mult afecțiunea și interesul asupra celor de vârsta și sexul lor; ei tindeau să fie, precum adolescenții, orientați spre tovarășii de aceeași vârstă. Cel puțin 38% dintre intimi heterosexualilor erau rude de sânge intergeneraționale (de exemplu, părinți, bunici, copii, nepoți de bunici etc.). Numai 17% dintre intimii homosexualilor se încadrau în aceleași categorii. Prin contrast, 47% dintre intimii homosexualilor erau prieteni și vecini care nu le erau rude, comparativ cu numai 27% dintre intimii heterosexualilor.

Oamenii trebuie să învețe să aibă grijă și să le pese de cei diferiți de ei înșiși. Homosexualii nu reușesc să arate genul de concetare între sexe, generații și clase sociale care conduce la armonia socială. Dacă suntem prea focusați pe „oamenii ca noi”, ajutăm la divizarea societății în grupuri competitive, în loc să contribuim la interconectarea intereselor.

Acceptarea societală face o diferență?

Expunerea la fecale: În anii 1940, Kinsey[9] a raportat că aproximativ două treimi dintre homosexuali se angajaseră în contactul anal/penil, iar 59% dintre homosexuali și 18% dintre lesbiene participaseră la activitatea orală/anală (în care limba este introdusă în anus). San Francisco a decriminalizat,iar apoi a acceptat homosexualitata. Când Institutul Kinsey a făcut un studiu[10] acolo în 1970, 96% dintre homosexuali au recunoscut contactul anal/penil, iar 89% dintre homosexuali și 25% dintre lesbiene, activitatea oral/anală. Ridicarea restricțiilor pentru activitatea homosexuală pare să fi mărit expunerea la pericolul biologic la cei cu dorințe homosexuale.

Promiscuitatea: În anii 1940, 7% dintre homosexuali și 63% dintre lesbiene au spus că nu avuseseră niciodată o „relație sexuală de o noapte”, în timp ce 42% dintre homosexuali și 7% dintre lesbiene au spus că „peste jumătate dintre partenerii lor fuseseră «relații sexuale de o noapte»”. În 1970 numai 1% dintre homosexuali și 38% dintre lesbiene au spus că nu avuseseră niciodată „o relație sexuală de o noapte”, iar 70% dintre homosexuali și 29% dintre lesbiene au raportat că făcuseră sex numai o dată cu peste jumătate dintre partenerii lor!

Acceptarea nu face viața homosexualilor neapărat mai bună: 35% dintre homosexuali (versus 11% dintre bărbații heterosexuali) și 37% dintre lesbiene (versus 24% dintre femeile heterosexuale) luaseră serios în considerare sinuciderea sau încercaseră să se sinucidă. Dintre homosexualii care încercaseră să se sinucidă, cel mai frecvent motiv – care a reprezentat 47% dintre toate încercările – a fost neînțelegerile cu un iubit.[10] Mai mult, deși homosexualii „eliberați” au raportat mai mulți parteneri sexuali în timpul vieții decât homosexualii intervievați în anii 1940 (o mediană de 250+ comparativ cu o mediană de 20), de două ori mai mulți homosexuali decât heterosexuali (15,6% comparativ cu 8,4%) au raportat că „adesea” s-au simțit „foarte singuri” în ultima lună.

Tiparul „eliberării și acceptării” ducând la excese mai mari s-a repetat în rezultatele unui studiu din 1991 făcut de Departamentul Sănătății Publice din San Francisco, despre riscul sexual asumat de bărbații tineri homosexuali. După cum a raportat Times,[12]  fiecare generație succesivă „se comportă mai periculos decât cea dinainte”.

Cultura noastră nu a acceptat încă total homosexualitatea. Dovezile limitate disponibile sugerează că acolo unde acceptarea socială și legală a fost implementată, problemele asociate cu homosexualitatea de fapt au crescut, în loc să se disipeze. Înlăturarea restricțiilor sexuale nu-l „eliberează” pe homosexual ca să-și trăiască viața pe deplin, ci mai curând mărește șansele mizeriei și izolării personale.

Efemeritatea

Stilul de viață homosexual este surprinzător de efemer. Homosexualii sunt foarte conștienți că, în timp ce dorințele lor sexuale vor continua, puțini vor fi interesați sexual de ei după ce vor împlini treizeci de ani. Sănătatea bună este frecvent întreruptă de accese cu alccolism și boli cu transmitere sexuală – și deoarece durata lor de viață este atât de scurtă (vârsta mediană de deces la homosexuali și lesbiene este probabil cu 15-20 de ani mai scurtă decât la heterosexualii căsătoriți), tovarășii lor mor frecvent. Spre deosebire de satisfacțiile și atașamentele relativ permanente ale căsătoriei tradiționale și ale calității de părinte, cele asociate cu homosexualitatea sunt trecătoare.

Nu este deloc surprinzător că jumătate dintre homosexuali și-au exprimat regretul cu privire la homosexualitatea lor[10] sau că de patru ori mai mulți i-ar avertiza pe adolescenții care tocmai își încep activitatea homosexuală mai degrabă să se oprească decât să continue.[9]

„Viața homosexuală” este scurtă, singuratică și plină de înșelare, insecuritate, boală și pericol. Deși de fapt sunt ținuți captivi de adicția sexuală, nu de ziduri și zăbrele, homosexualii prezintă multe dintre trăsăturile psihologice ale celor închiși în lagărele morții. Patologiile homosexualilor se potrivesc perspectivei social-psihiatrice: fericirea și bunăstarea sunt dobândite prin productivitate socială și sexuală, nu prin „libertate sexuală”.

Note

 [1] Gebhard P. H. ș.a. (1965) Sex Offenders. New York: Harper and Row.

[2] Saghir M. T. & Robins E (1973) Male and female homosexuality. Baltimore: Williams and Wilkins.

[3] Bell A. P. & Weinberg M. S. (1978) Homosexualities. New York: Simon and Schuster.

[4] Cameron P. & Ross K. P. (1981) Social psychological aspects of the Judeo-Christian stance toward homosexuality. Journal of Psychology and Theology 9: 40-57.

[5] Cameron P. ș.a. (1989) Effect of homosexuality on public health and social order. Psychological Reports 64:1167-77. Cameron P. ș.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99. Cameron P. ș.a. (1988) Homosexuals in the armed forces. Psychological Reports 62:211-19.

[6] Blumstein P. & Schwartz P. (1983) American couples. New York: Morrow.

[7] McWhirter A. P. & Mattison A. M. (1984) The male couple. New Jersey: Prentice Hall.

[8] Cameron P. ș.a. (1989) Effect of homosexuality on public health and social order. Psychological Reports 64:1167-77. Cameron P. ș.a. (1985) Sexual orientation and sexually transmitted disease. Nebraska Medical Journal 70:292-99. Cameron P. ș.a. (1988) Homosexuals in the armed forces. Psychological Reports 62:211-19.

[9] Gebhard P. H. & Johnson A. B. (1979) The Kinsey Data. New York: Saunders

[10] Bell A. P. & Weinberg M. S. (1978) Homosexualities. New York: Simon and Schuster

[11] Omaha World-Herald, 8/4/93, p. 24

[Extras din The Psychology of Homosexuality. Copyright © 2009 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

De ce ar trebui să plătim 25000 $ pe an per homosexual ca să-l împiedicăm să răspândească HIV?

Pretutindeni în lume, oficialități „bine informate” din Domeniul Sănătății Publice promovează Truvada, medicamentul pentru HIV care scade cantitatea de HIV în corp. Poate că promovarea cea mai intensă se face în San Francisco. Reclamele de pe autobuze arată homosexuali dansând de bucurie, neavând nici cea mai mică grijă dacă iau Truvada, iar noile infecții HIV au scăzut cu 17% anul acesta. În timp ce aceasta se datorează aparent campaniei de prevenire, dat fiind „succesele” sale din trecut, va fi nevoie de câțiva ani pentru a fi siguri că scăderea nu este temporară. Truvada poate să aibă un număr de efecte negative neplăcute (inclusiv impotența), iar în al doilea și în al treilea an de utilizare nu numai că devine „depășită”, dar adesea are ca rezultat atât de multe complicații, încât pacienții renunță să o mai ia.

Mai mult, luați în considerare ce spune reclama de mai sus: „Te acceptăm cât de lasciv, vrem doar să iei această pilulă zilnic. În rest, fă-o!”

Precum remarcă newsletter-ul nostru, Platon și Ioan Chrysostom [Ioan Gură de Aur, n. trad.] par să aibă dreptate – societatea nu obține nimic din promovarea homosexualității. Deoarece avem nevoie de heterosexualitate pentru a avea copii și pentru a avea astfel un viitor, are sens să promovăm sexul heterosexual. Dar de ce ar trebui societatea – deja impactată de apariția și răspândirea HIV la homosexuali – să vrea să promoveze chiar tipul de sexualitate care mărește riscul nostru față de un nou virus și o nouă epidemie? De ce ar trebui să plătim 25000 $ pe an per homosexual ca să-l împiedicăm să răspândească HIV? Chiar dacă am reuși să facem ca 80% dintre cei aproximativ 2-3 milioane de homosexuali să ia Truvada în fiecare an, de ce am crede că aceasta ar însemna că „trăim conform valorilor noastre americane”, precum spun Președintele Obama și conducătorii din Domeniul Sănătății Publice?

Alegerile s-au încheiat, iar noi ne organizăm bine ca să transmitem informații cheie Administrației Trump și către mass-media în luna februarie. Vreți să ne ajutați?

Dacă veți trimite 25 $ sau mai mult pentru Institutul pentru Cercetarea Familiei, vă vom trimite materialul nostru scris de profesioniști pe tema acestui newsletter (chiar acum el este luat în considerare de un important ziar de opinie).

Cum vom face aceasta? Avem trei studii noi pe care le promovăm:

1) că homosexuali și HIV/SIDA nu fac casă bună împreună;

2) că tiparul molestării copilului în lume arată că atunci când homosexualitatea este acceptată, proporția molestării homosexuale a copilui crește; și, cel mai important:

3) că adolescenții din SUA devin mai puțin frecvent heterosexuali și mai frecvent homosexuali sau „confuzi din punct de vedere sexual”.

Vom avea nevoie de toți banii de care putem face rost pentru a transmite aceste mesaje și a le pune la dispoziția noii administrații.

Deoarece adolescenții americani încep să se îndrepte înspre homosexualitate, alarma trebui să se declanșeze. Odată intrat în homosexualitate este foarte, foarte dificil să o „părăsești” și chiar mai dificil să devii heterosexual exclusiv.

Aproape că este „ultima șansă” pentru Occident. Nimeni nu știe când o societate scapă de sub control pentru ultima oară. Dar noi înspre aceasta ne îndreptăm. Hollywood-ul și conducerea din Domeniul Sănătății Publice și din Domeniul Psihiatriei sunt pe cale să transforme SUA într-o țară homosexuală. Iar țările homosexuale nu dăinuiesc prea mult timp. Vă rog, trimiteți cât puteți astăzi.

Toate cele bune!

Dr. Paul Cameron

Director la Institutul pentru Cercetarea Familiei

[Family Research Institute Newsletter for January 2017. Copyright © 2017 Family Research Institute. Tradus şi publicat cu permisiune.]

1 2 3 15