Archive for Articole

Pornificarea lumii în date statistice

Deja o realitate, pornificarea planetei se intensifică şi produce un număr tot mai mare de victime. Cel puţin o dată pe an scriem despre pornografie, atrăgând atenţia auspra consecinţelor şi efectelor ei grave fie în viaţa intimă, fie în societate. Subiectul e deosebit de important pentru că, aşa cum confirmă studii frecvente, ea afectează negativ creierul, personalitatea omului, relaţiile de cuplu, creează dependenţă de pornografie, dependenţă de sex, previne satisfacţia sexuală în viaţa de cuplu, subminează demnitatea femeilor, intoxifică mintea, e responsabilă pentru traficul de fiinţe umane, sclavia sexuală, prostituţie şi multe alte lucruri asemănătoare cu acestea. În plus, ea ne afectează viaţa morală, spirituală şi relaţiile de familie. Impactul economic negativ al pornografiei e şi el imens. Consumul de pornografie costă şi există studii care indică că ea afectează productivitatea la locul de muncă. Pornografia a precedat revoluţia sexuală şi i-a facilitat apariţia, iar revoluţia sexuală, odată scoasă din cutia Pandorei, a dezlănţuit la rândul ei o avalanşă fără precedent a pornografiei. Aşa după cum revoluţia sexuală s-a răspândit pe tot globul, devenind un fenomen global, pornografia a făcut la fel. Pornografia a facilitat emanciparea sexuală, iar revoluţia sexuală a sporit consumul de pornografie.

În anii ’60 pornografia a fost declarată o formă de expresie individuală a libertăţii cuvântului protejată de lege, iar consumul de pornografie a fost declarat un drept constituţional, la fel şi libertatea de a produce şi distribui pornografie. Practic, la ora actuală singura formă de pornografie care e încă ilegală şi al cărei consum e interzis de lege e pornografia care implică minorii, cunoscută că „child pornography”. Dar şi pornografia infantilă rămâne mai în întregime nepedepsită. Dovedirea în instanţă a pornografiei infantile ori a consumului de pornografie infantilă e extrem de dificilă, din care cauză producătorii ori consumatorii de pornografie infantilă sunt rar daţi în instanţă, iar cei găsiţi vinovaţi primesc pedepse lejere. La asta se adaugă şi pasivitatea autorităţilor faţă de consumul de pornografie. Nu cunoaştem niciun program specific de reabilitare a persoanelor dependente de pornografie finanţat de stat. Dar cu toate acestea, există şi semne încurajatoare. Acum doi ani legislatura statului Utah a adoptat o rezoluţie care identifică pornografia ca epidemie care periclitează sănătatea publică, iar luna trecută legislatura statului Arkansas a făcut la fel. Ambele rezoluţii cer autorităţilor să adopte măsuri specific pentru reducerea consumului de pornografie şi să sprijine financiar organizaţiile neguvernamentale care ajută la reabilitarea celor dependenţi de pornografie şi sex.

Ce e pornificarea?

Nici cuvântul „pornificare”, nici verbul „a pornifica” nu există în dicţionarul limbii române. „A pornifica” e un verb care la început a fost un substantiv. Aşa după cum cuvântul „sex” a dat naştere verbului „a sexualiza” ori „sexualizare”, ca, de exemplu, „sexualizarea minţii ori a societăţii”, la fel cuvântul „pornografie” a dat naştere verbului „a pornifica”, care denotă transformarea pornografiei într-o acţiune, în cazul nostru impregnarea societăţii, a caselor noastre, a spaţiului nostru public şi privat, şi a dispozitivelor noastre electronice de imagini pornografice. Cuvântul a apărut prima dată în vocabularul anglo-saxon, ca neologism, sub forma verbului „to pornify”. Înţelesul lui e uşor de priceput, pentru că descrie plastic dimensiunile imense ale pornografiei şi manifestările ei în societatea contemporană. Factorii cei mai importanţi care au dus la pornificarea globală sunt internetul, cerinţa de pornografie şi consumul în creştere de pornografie, facilitarea accesului la pornografie şi pasivitatea autorităţilor faţă de pornografie. Recent, de exemplu, autorităţile şcolare dintr-un district şcolar din statul Mississippi au examinat laptopurile elevilor, descoperind, cu groază, că 20% dintre ele deţineau materiale pornografice.

Pornificarea în date statistice

Studii făcute în 2016 şi 2017 explică în date statistice dimensiunile pornificarii globale. În 2016 cel mai vizitat site web de pornografie din lume a fost accesat de 4,6 miliarde de ori. Asta înseamnă 524000 de ore de vizionare de pornografie ori 17000 de vieţi umane. În 2016 locuitorii planetei au vizionat 92 de miliarde de materiale pornografice, adică 12,5 de fiinţe umane. Cercetătorii recunosc că devine aproape imposibil să socotească exact numărul persoanelor care vizualizează pornografie. Este imposibil, de asemenea, să se ţină statistici exacte privind numărul de site-uri pornografice. Ca atare, numărul persoanelor care vizualizează pornografie şi numărul exact de vizualizări e imposibil de determinat cu acurateţe şi sunt mult mai mari decât cele date de studiile de specialitate.

11 ani – asta e vârsta medie de la care copiii sunt expuşi la pornografie, fie în mod intenţionat, fie din accident. Asta înseamnă că majoritatea copiilor deja au vizualizat pornografie până ajung la 11 ani. 93% dintre băieţi şi 62% dintre fete sunt expuşi pornografiei online pe parcursul adolescenţei. 22% din pornografia accesată online de persoane sub 18 ani e vizionată de minorii sub 10 ani.

70% dintre adolescenţi definesc pornografia în sensul ei funcţional, nu după forma ei. Asta e cât se poate de tragic, pentru că adolescenţii înţeleg pornografia ca imagini care le stimulează sentimentele intime, nu ca o formă de divertisment.

57% dintre adolescenţi vizualizează pornografie cel puţin o dată pe lună, în timp ce la bărbaţii adulţi procentul acesta e de 46%. Obişnuinţa cu pornografia e şi ea foarte răspândită şi un număr tot mai mare de adolescenţi văd pornografia ca pe ceva normal. Conform sondajelor de opinie, 96% dintre adolescenţi fie nu văd nimic rău în pornografie, fie au poziţii neutre. Procentul adolescenţilor care au o perspectivă negativă asupra pornografiei e, după cum se vede, minuscul.

61% din materialele pornografice sunt accesate prin telefoanele mobile. În SUA acest procent e mai ridicat, de 70%. Asta e o provocare deosebită pentru părinţi, pentru că devine tot mai dificil pentru ei să monitorizeze ori să prevină vizualizarea pornografiei de către copiii lor.

Consumul de pornografie e în creştere în special la femei. Până nu de mult, consumul de pornografie era asociat, mai în exclusivitate, cu bărbaţii. 33% dintre femeile sub 25 de ani caută pornografie online cel puţin o dată pe lună.

Sextingul, adică transmiterea de imagini pornografice, de exemplu nuditate, cunoaşte şi el o explozie fără precedent. 62% dintre adolescenţi declară că au primit imagini sexuale şi nuditate prin telefonul celular din partea prietenilor ori cunoştinţelor lor. De obicei, aceste imagini sunt transmise între tinerii care îşi fac curte. Fetele trimit poze provocatoare băieţilor. iar băieţii la fel fetelor. Acest fenomen e numit, în literatura de specialitate, „self-porn”, adică autopornografie. Părinţii au un rol primordial în prevenirea sextingului, prin discuţii şi acţiuni profilactice în relaţia cu copiii lor.

Pornografia e folosită ca model de viaţă intimă pentru tot mai multe persoane. 36% dintre tineri îşi justifică consumul de pornografie, pentru a afla şi învăţa din imaginile pornografice modalităţi şi tehnici de angajare sexuală. Vedetele pornografice sunt modele pentru viaţa sexuală a adolescenţilor care vizualizează pornografie.

Majoritatea persoanelor care consumă pornografie nu simt remuşcări. 80% dintre persoanele care vizualizează pornografie nu se simt vinovate de ce fac. Conştiinţa nu le mustră şi nu au simţământul că vizualizarea imaginilor pornografice e un rău ori un act imoral. Nu e de mirare, deoarece oricare slăbiciune ori păcat care nu sunt confruntate devin un obicei, care în timp încetează să mai irite şi devin o parte normală a vieţii.

Obligațiile noastre

Datele acestea statistice sunt alarmante. Ele denotă câteva adevăruri care trebuie să ne dea de gândit şi să ne motiveze la acţiune. Explozia pornografiei în România şi în familiile noastre dovedeşte că părinţii nu au luat în serios flagelul pornografiei, nici nu au luat măsuri profilactice pentru eliminarea ei din viaţa copiilor lor. La fel bisericile şi comunităţile religioase. Ne stă în faţă o problemă majoră, care afectează grav spiritualitatea şi moralitatea generaţiei tinere. Părinţii şi bisericile au un rol primordial în eliminarea pornografiei şi în prevenirea consumului de pornografie la generaţia tânără. La fel autorităţile. Găsim de bun augur ca Parlamentul României să adopte o rezoluţie, la fel ca în Utah şi Arkansas, care să declare pornografia un flagel care afectează sănătatea publică a României şi să lanseze programe special pentru prevenirea şi eliminarea ei. Societatea civilă are aceeaşi obligaţie: să formeze şi să sprijine organizații neguvernamentale care să atenţioneze asupra pericolelor pornografiei. La fel sistemul educativ.

Un exemplu pozitiv

Există şi exemple pozitive. Un articol din Los Angels Times, publicat recent, scria despre un tânăr licean de 15 ani dintr-o familie creştină din California, care a lansat o campanie de conştientizare a adolescenţilor privind pericolele pornografiei. O face cu ajutorul sorei şi prietenei lui. Împreună ei au lansat un site anti-pornografie, www.fightthenewdrug. Mai devreme în luna respectivă, tânărul a ţinut o conferinţă la sediul poliţiei din cartierul lui, la care au participat şi poliţiştii, şi primarul oraşului. A expus pericolele pornografiei din perspectiva ei ca epidemie publică şi a prezentat mărturii ale prietenilor lui, care i-au mărturisit efectele negative ale pornografiei în vieţile lor, majoritatea dintre ei devenind dependenţi de pornografie încă din şcoala elementară. Tânărul se numeşte Parker Johnson şi e un model bun de imitat.

AFR va recomandă: Recomandăm articolul 10 Ugly numbers describing pornography („10 cifre urâte care descriu consumul de pornografie în 2017”), care conţine datele discutate în comentariul nostru de astăzi şi altele: www.challies.com/articles/10-ugly-and-updated-numbers-about-pornography-use.

Site-ul AFR Pornografia Rănește

Vizitați site-ul antipornografie AFR www.PornografiaRaneste.ro în număr cât mai mare și deveniți prietenii noștri pe site. De când a fost lansat la începutul anului trecut, pe site am postat zeci de articole, studii, materiale video și mărturii. Continuați, de asemenea, să vizitați și site-ul antiprostituție AFR www.antiprostitutie.ro/category/stiri.

[Copyright © 2017 Alianţa Familiilor din România. Publicat cu permisiune. Alianţa Familiilor din România (AFR) este o organizaţie a societăţii civile, o asociaţie de advocacy, colaborând şi interacţionând cu factorii de decizie de la nivel naţional şi european pentru promovarea unor legi care să protejeze familia, căsătoria şi viaţa. Prin materialele pe care le distribuie transmite o viziune pozitivă asupra căsătoriei şi familiei. Organizaţia poate fi contactată la adresa: Alianţa Familiilor din România, strada Zmeica nr. 12, sector 4, Bucureşti, cod 041107, e-mail: office@alianta-familiilor.ro, site: www.alianta-familiilor.ro. Adresa de contact pentru Statele Unite este: Peter Costea, Three Riverway, Suite 1800, Houston, Texas 77056, USA, telefon 7133374304, fax 7136595302, e-mail: costealaw@yahoo.com.]

Se poate schimba orientarea sexuală?

de N. E. & B. K. Whitehead

Unul dintre cele mai puternice argumente împotriva homosexualității ca stare înnăscută și de neschimbat este schimbarea în orientarea sexuală. În acest capitol descriem cum literatura științifică arată că orientarea sexuală nu este fixă, ci fluidă. Oamenii se mișcă pe continuum-ul homosexual-heterosexual în mod surprinzător în ambele direcții, dar un procent mult mai mare de homosexuali devin heterosexuali, comparativ cu heterosexualii care devin homosexuali. Parte din schimbare este asistată terapeutic, dar în cele mai multe cazuri ea pare să fie circumstanțială. Viața în sine poate aduce factori care fac o diferență. Acest capitol examinează schimbarea, ca și susținătorii și oponenții ei.

Implicațiile schimbării

Schimbările către sau de la atracția față de sexul opus implică faptul că orientarea nu este dictată genetic sau permanentă.

Din anumite motive, oamenior le este mai ușor să creadă că cineva poate trece de la atracția față de sexul opus la atracția față de același sex decât invers. Deci ne vom concentra cel mai mult asupra examinării trecerii de la atracția față de același sex la atracția față de sexul opus, deși există numeroase dovezi ale schimbării în ambele direcții.

Schimbarea spontană de la homosexual la heterosexual

Bob este un fost homosexual al cărui tată a fost bolnav în cea mai mare parte a copilăriei lui și la începutul adolescenței lui. A crescut simțind atracție homosexuală față de alți bărbați și a avut un partener sexual timp de doi ani în adolescență. La doi ani după treminarea relației, dintr-odată a realizat că sentimentele homosexuale dispăruseră.

„Când mă uit în urmă, văd că parțial motivul era că lucram cu tatăl meu [pe vreme aceea] și petreceam timp regulat cu el pentru prima dată în viață. Nu am realizat ce se întâmpla, dar o nevoie, de care nu eram conștient, era implinită în viața mea. În acel moment nu m-am mai luptat cu homosexualitatea.”

Bob crede că homosexualitatea lui era o căutare a afecțiunii și conectării masculine, care își avea originea în lipsa unei relații cu tatăl său în copilărie. Era mult mai apropiat de mama lui. El crede că atunci când, la sfârșitul adolescenței, a început să lucreze și să relaționeze cu tatăl său pentru prima dată, a dobândit ceva din relația lor care a condus la diminuarea dorinței lui pentru ați bărbați.

Un bărbat homosexual a descoperit că atunci când s-a alăturat Forțelor Aeriene, a început să observe femeile. Bărbatul era un homosexual autoidentificat – care nu căuta să-și schimbe orientarea.

„Aflându-mă într-un mediu complet masculin, am început să relaționez cu bărbații mai spontan și să mă simt mai bine cu privire la propria mea masculinitate. Am simțit că am construit o punte între mine și bărbații heterosexuali… fiind unul dintre tipi și având încredere unul în celălalt și, drept rezultat, tot felul de bariere au căzut. Se părea că am început să observ femeile… pentru prima dată în viață și am început să am vise sexuale cu femei. Eram excitat sexual mai ales de bărbați, dar dintr-odată și de femei. Asta m-a surprins extraordinar de mult.”[2]

Se părea că faptul de a fi capabil să se „încreadă” în bărbații heterosexuali și să devină „unul dintre tipi” a construit o punte între el și bărbații heterosexuali, care l-a făcut să se îndrepte întrucâtva înspre heterosexualitate. A devenit de fapt bisexual. Schmbarea i-a condus pe autorii lucrării să remarce „maleabilitatea și impredictibilitatea temporală a sexualități și identității sexuale”.

Lucrările de sexologie raportează un număr enorm de exemple ale schimbării, în orice măsură, de la homosexualitate la sau către heterosexualitate. Astfel de studii au fost atât de numeroase, încât în 1977 West i-a dedicat un întreg capitol în clasica sa carte Homosexualitatea reexaminată, pentru a le trece în revistă, și a comentat: „Deși unii militanți homosexuali găsesc asemenea afirmații improbabile și imposibile, s-au publicat relatări dovedite ca autentice despre homosexuali, aparent exclusivi și de durată, care și-au schimbat pe neașteptate orientarea.”[3] West menționează un bărbat care a fost exclusiv homosexual timp de opt ani, apoi a devenit heterosexual.

Hetero, o carte scrisă în 1972 de un bărbat sub pseudonimul Aaron, descrie cufundarea categorică a lui Aaron în lumea homosexuală, decizia lui de a o părăsi, apariția sentimentelor lui pentru femei și căsătoria lui ulterioară.[4]

Nichols[5] spune că unele femei, care au fost homosexuale de durată, au dezvoltat în mod spontan interese heterosexuale și au devenit bisexuale la vârsta mijlocie. Ea crede că există dovezi (necitate) că aceasta s-ar putea să se întâmple mai frecvent decât până acum.

Un alt bine-cunoscut autor în domeniu, Hatterer, care crede în schimbarea orientării sexuale, a spus: „Am auzit despre sute de… bărbați care au trecut pe cont propriu de la o ajustare homosexuală la una heterosexuală.”[6]

La sambia, un trib din Papua Noua Guinee în care sexul homosexual le era impus băieților în creștere până la vârsta căsătoriei (când se aștepta de la ei să devină exclusiv heterosexuali), exista o schimbare semnificativă către hetersexualitate. Herdt,[7] care i-a cercetat intens pe Sambia, i-a evaluat pe bărbații Sambia pe scala lui Kinsey pentru cele două perioade: înainte și după căsătorie. El a găsit că schimbarea de la adolescent la bărbatul masculin, în atitudini și comportament, echivalau cu o trecere de la Clasele homosexuale 5 și 6 ale lui Kinsey (de la predominant homosexual la exclusiv homosexual) la Clasa 2 (predominant heterosexual). Herdt credea că schimbarea era o schimbare reală în orientarea sexuală.

De la heterosexual la homosexual

Femeile exclusiv heterosexuale pot, la vârsta mijlocie, să dezvolte sentimente lesbiene și comportament lesbiene. Este o bine-cunoscută caracteristică clinică a lesbianismului.[3] El apare adesea în timpul căsătoriei sau după terminarea căsătoriei, fără indicii observabile clinic ale unei existențe anterioare – nici măcar ale unor fantezii lesbiene, după cum au raportat următorii doi terapeuți.

Nichols[5] a găsit la femeile bisexuale căsătorite că „multe păreau să facă schimbări dramatice în clasificarea de către Kinsey atât a fanteziei, cât și a comportamentului în timpul căsătoriei” în moduri care „au aruncat îndoială asupra convingerii larg răspândite despre inflexibilitatea orientării și atracției sexuale în timpul vieții”.

Dixon[8] a chestionat 50 de femei care au devenit bisexuale după vârsta de treizeci de ani. Ele fuseseră exclusiv heterosexuale anterior, fără ca înainte să fi avut fantezii sexuale semnificative despre femei și fiind destul de satisfcute din punct de vedere heterosexual. Au continuat să se bucure de relații sexuale promiscue cu ambele sexe.

Tanner[11] a raportat că aproximativ jumătate din lesbienele pe care le cunoștea ea erau heterosexuale înainte de vârsta mijlocie.

Lucrarea lui Kinsey despre sexualitatea masculină și feminină în anii ’40 și ’50 este probabl clasică în domeniu în concluziile sale că orientarea sexuală este fluidă și supusă schimbării spontane. La un stadiu de început în cercetarea sa, Kinsey (după cum este citat de cercetătorul său, Kinsey Pomery[9]) a descoperit „mai mult de 80 de cazuri de bărbați [anterior homosexuali] care au făcut o ajustare heterosexuală satisfăcătoare”. Ceea ce a reprezentat 2% din eșantionul său. Mici cantități de fantezii homosexuale au rămas; dar descrierea tipică în acea vreme era „ajustare”. Kinsey, de asemenea, a găsit că cele mai multe schimbări au avut loc la adulți.

Comentând în special lucrarea lui Kinsey ș.a., cercetătorul din Texas Ross spune: „Date fiind aceste date… sexualitatea poate fi astfel văzută mai degrabă ca o variabilă fluctuantă, decât ca o constantă.”[10]

Un studiu făcut de bine-cunoscuta echipă de cercetători Bell, Weinberg și Hammersmith,[12] publicat în 1981, au clamat, de asemenea, că 2% din populația heterosexuală au spus că fuseseră cândva exclusiv homosexuali. În mod independent, cercetătorii Cameron ș.a. din Colorado au raportat în 1985 o cifră identică. De asemenea, amândouă aceste studii au stabilit procentajul homosexualității în populație la 4%. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din eșantionul homosexual s-a deplasat în mod semnificativ înspre heterosexualitate. Dar schimbarea a avut loc în ambele direcții. Aproximativ 2% din grupul heterosexual au devenit homosexuali (Figura 31).

Mai multe date sunt disponibile în studiul cuprinzător făcut de Laumann ș.a. (1994),[14] care au raportat că aproximativ jumătate din bărbații activi homosexual ca tineri adulți nu mai erau activi ulterior. Este adevărat, numai unul sau două incidente de activitate homosexuală au fost înregistrate în fiecare caz, iar întrebările au fost direcționate mai degrabă la activitate, decât la identitate, dar cu toate limitările sale, studiul sprijină alte studii. Rosario ș.a. (1996)[15], [16] au raportat, într-un studiu longitudinal, că 57% dintre subiecții lor homosexuali/lesbiene au rămas exclusiv homosexuali/lesbiene, dar restul se schimbaseră în diferite grade. Fox[17] a raportat diferite grade ale schimbării la bisexuali (care nu urmaseră terapie pentru schimbare).

Figura 37. Arătarea deplasării naturale între orientările sexuale

Sumarizarea acestor studii și o excelentă formulă aproximativă este că aproximativ jumătate din cei cu AAS exclusivă au fost cândva bisexuali sau chiar heterosexuali. Aceasta se afirmă explicit în Sandfort (1997).[18] Și aproximativ același număr s-au schimbat de la a avea exclusiv AAS la a fi bisexuali sau chiar exclusiv bisexuali (deși evident reprezintă o proporție mult mai mică a heterosexualilor).

Cercetătorul din California Hart[19] a raportat că aproximativ 1% dintr-un grup de bărbați creștini conservatori au raportat în mod spontan (într-un chestionar anonim despre orientarea, atitudinile și comportamentele sexuale, dar nu despre schimbare), că fuseseră cândva exclusiv homosexuali, dar acum erau heterosexuali ajustați și fericiți. Dacă ar fi fost întrebați specific, este posibil ca procentajul să fi fost mai mare. Similar, într-un amplu sondaj pe internet făcut pe tineri homosexuali și lesbiene de către !OutProud!,[20] când au fost întrebați ce credeau despre posibilitatea schimbării orientării sexuale către heterosexualitate, 1% au îndrăznit efectiv să afirme că făcuseră o asemenea schimbare!

Studii care arată diferite feluri de schimbare continuă să se publice în jurnalele științifice. Într-un studiu longitudinal din Noua Zeelandă,[21] 1000 de copii au fost urmăriți de la naștere. De la vârsta de 21-26 de ani, 1,9% dintre bărbați au părăsit atracția exclusivă față de sexul opus, iar 1% au trecut la atracția exclusivă față de sexul opus exclusivă. Totuși, la femei, într-o înregistrare internațională, un maxim de 9,5% au părăsit atracția exclusivă față de sexul opus. Un procent mai obișnuit de 1,3% au trecut la atracție exclusivă față de sexul opus. Acestea și alte schimbări similare în cadrul grupului i-au determinat pe cercetători să afirme că orientarea sexuală aproape sigur nu este cauzată de factori genetici.[21] În mod similar,[22],[23] diferite feluri ale schimbării de-a lungul anilor au fost constatate la femeile tinere din SUA. Unii cititori este posibil să fi auzit deja de moda LUG la studentele din unele universități din SUA – Lesbiene până la Graduare – care arată maleabilitatea sexualității.

Din cele de mai sus putem concluziona că homosexualitatea este mult mai fluidă decât heterosexualitatea, după cum arată proporția însemnată de 50% (Figura 31) de homosexuali care au trecut înspre orientarea heterosexuală, comparativ cu proporția redusă de heterosexuali care au devenit homosexuali.

Kinish ș.a.[24] au examinat în detaliu tipul de schimbări care au avut loc și în general au confirmat imaginea anterioară. Rezultatele lor sunt prezentate în următoarele două diagrame, Figurile 38 și 39, care confirmă apariția atracției față de același sex descrisă în Capitolul Doi. Eșantionul nu a fost aleatoriu, și aceasta ar putea să însemne că măsura schimbării a fost mai mică decât cea arătată aici, deoarece un studiu al orientării sexuale i-ar putea atrage pe cei care s-au schimbat și sunt curioși să afle de ce – cu alte cuvinte, ei ar putea să fie suprareprezentați în grup. Criteriul a fost orientarea sexuală autoatribuită. Schimbările au avut loc pe întreaga perioadă a vieții și par să fi inclus anii instabili ai adolescenței. Cifrele însumate nu ajung la 100% în a doua diagramă, datorită complicațiilor implicând categoria „combinată” și a detaliilor insuficiente din lucrarea științifică.

Figura 38. Deplasarea bărbaților adulți între homosexualitate și heterosexualitate de-a lungul vieții. Mișcarea cea mai importantă este înspre heterosexualitate. În fiecare coloană verticală, blocurile etichetate cu culoarea gri deschis indică orientarea anterioară.

Figura 39. Deplasarea femeilor adulte între lesbanism și heterosexualitate. Mișcarea cea mai importantă este înspre heterosexualitate.

Figurile 38 și 39 pot fi rezumate după cum urmează.

Cele mai multe schimbări au loc înspre heterosexualitatea exclusivă.

Numărul celor care se schimbă înspre atracția exclusivă față de sexul opus este mai mare decât numerele curente combinate ale bisexualilor și celor cu atracție față de același sex. Această cifră surprinzătoare confirmă zicala care circula cu zece ani în urmă: „Foștii homosexuali îi depășesc numeric pe homosexualii din prezent.” Aproximativ 3% dintre bărbații și femeile cu atracție exclusivă față de sexul opus exclusivă susțin că au fost cândva altceva.

Atracția exclusivă față de sexul opus este de 17 ori mai stabilă decât atracția exclusivă față de același sex la bărbați, iar atracția față de sexul opus este de 30 de ori mai stabilă decât atracția față de același sex la femei. Deci femeile își schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbații.

Măsura schimbării la bisexuali a fost excepțional de ridicat – mult mai mulți s-au schimbat înspre o anumită formă de exclusivitate decât au rămas stabili.

Nu au fost raportate schimbări directe de la atracția exclusivă față de același sex la atracția față de sexul opus în acest eșantion. Dar cu siguranță el confirmă că o mare cantitate de schimbare are loc spontan în populație.

Schimbarea la adolescenți

Unele din cele mai remarcabile date despre schimbare sunt la adolescenți. Următoarele date sunt luate dintr-un foarte amplu studiu despre Sănătatea de la Adolescent la Adult făcut de Savin, Williams și Ream (2007).[25]

Prezentăm datele în formă vizuală pentru a fi mai ușor de urmărit. În figurile de mai jos, negrul reprezintă atracția doar față de sexul opus, griul mediu îi reprezintă pe cei care sunt atrași de ambele sexe și griul deschis pe cei atrași doar de același sex. Diagrama arată schimbările în atracție la aceste trei categorii, cu vârste curpinse între 16 și 17 ani.* Studiul a folosit termenul „atracție romantică” în întrebările sale despre atracția față de un sex sau celălalt, dar noi o vom numi pe scurt „atracție”.

În prima diagramă de mai jos (Figura 40), barele din stâga reprezintă 100%, adică pe toți cei din fiecare cele trei categorii la vârsta de 16 ani. Barele din dreapta arată procentajul fiecărei categorii care un an mai târziu, la vârsta de 17 ani, sfârșeste în una dintre cele trei clase ale atracției. Răspunsurile nu însumează întotdeauna dimensiunea barei din stânga, deoarece 15% dintre respondenți care au avut atracție romantică în primul an, au spus că nu mai aveau deloc atracție față de niciun sex în al doilea an. Uneori nu au răspuns deloc la întrebare.

Luându-i pe cei atrași inițial doar de sexul opus (rândul de sus), vedem că numai un procentaj minuscul au spus în al doilea an că aveau atracții numai față de același sex sau față de ambele sexe. O vastă majoritate au continuat să aibă atracții numai față de sexul opus, atât bărbații, cât și femeile.

Figura 40. Schimbările de la homosexual la heterosexual într-un an, la adolescenții cu vârsta de 16 și 17 ani. O medie de 98% au trecut înspre heterosexualitate.

Pentru cei (mult mai puțini) care aveau atracții față de ambele sexe (rândul celor care sunt doar bisexuali) vedem ceva interesant în Figura 41.

Figura 41. Atracția exclusivă față de același sex la bărbați

Numărul celor atrași de ambele sexe la vârsta de 17 ani scade foarte dramatic. Un foarte mic procentaj își pierd atracția față de sexul opus și devin atrași exclusiv de același sex, dar de departe cea mai mare proporție experimentează numai atracție față de același sex. Atracția față de același sex încetează în decursul unui singur an.

Pentru rândul celor cu atracție „numai față de același sex” (de asemenea, interesant), numai o mică proporție rămân atrași exclusiv de același sex de la un an la celălalt. Unii se schimbă în bisexuali și experimentează ambele atracții, dar cei mai mulți experimentează o schimbare semnificativă și devin atrași numai de sexul opus.

Nu a existat nicio intervenție pentru a aduce vreo schimbare între vârstele de 16 și 17 ani. Se pare că maturizarea a fost principala responsabilă.

Figura 35 arată aceleași rezultate între vârstele medii de 17 și 22 de ani, la o distanță de cinci ani, în loc de un an.

Tiparul se prezintă, în linii mari, similar. Totuși, trebuie să fim atenți la interpretare, deoarece este un set de date care compară răspunsuri la o diferență în timp de cinci ani și nu știm ce s-a întâmplat între cele două momente în timp. Probabil că au existat și alte schimbări de la an la an, care au scăzut în frecvență spre vârsta de 22 de ani. Cu alte cuvinte, stabilitatea mai mare pare mai probabilă odată cu vârsta. Majoritatea celor cu atracție exclusivă față de sexul opus rămân astfel. Totuși, tiparul bisexual nu este chiar la fel ca pentru cei cu vârsta între 16-17 ani, îndeosebi pentru femei. Din nou, un număr semnificativ raportează atracție bisexuală.

Aproximativ 75% dintre bărbații cu atracție inițială față de același sex spun că acum sunt atrași exclusiv de sexul opus; din nou, 25% raportează atracție față de același sex. Dintre femeile atrase inițial exclusiv de același sex, foarte puține raportează atracție exclusivă față de același sex la vârsta de 22 de ani. Aproape toate femeile au trecut de la atracție exclusivă față de același sex la atracția față de sexul opus.

Concluzia aici este că apare o shimbare foarte mare în schimbarea atracției cu timpul, cu siguranță în cinci ani, dar chiar și într-o perioadă scurtă de un an. Schimbările sunt profunde, chiar în comparațe cu cele ale adulților.

Figura 35. Prezentarea trecerii de la homosexual la heterosexual într-o perioadă de cinci ani

Sunt aceste sentimente (în mare parte din adolescență) reale? Sunt ele cu adevărat atracție față de același sex? S-ar putea susține cu ușurină că fie că sunt atracție față de sexul opus, fie că sunt atracție față de același sex, ele nu sunt forma matură a acestor atracții. Totuși, cu siguranță sunt desul de reale ca să declanșeze sinuciderea când persoana este respinsă de prietenul său special, îndeosebi dacă atracția este față de același sex sau bisexuală.

Din datele de mai sus pentru cei cu vârsta între 16-17 ani, este posibil să se estimeze măsura schimbării de la atracția bisexuală la atracția față de același sex, comparativ cu măsura de schimbare de la atracția față de sexul opus. Făcând presupunerea aritmetică că cei care nu apar în date nu afectează rezultatele, este posibil să calculăm cu cât este mai probabil ca orientarea homosexuală să devină hterosexuală, decât invers.

Bărbați: atracția față de același sex, comparativ cu atracția față de sexul opus, schimbarea este de 38 de ori mai probabilă

Bărbați: atracția bisexuală/față de sexul opus, schimbarea este de 57 de ori mai probabilă

Femei: atracția față de același sex, comparativ cu atracția față de sexul opus, schimbarea este de 28,9 de ori mai probabilă

Femei: atracția bisexuală/față de sexul opus, schimbarea este de 29,8 ori mai probabilă

Pentru a fi mai conservatori, atracția bisexuală sau atracția exclusivă față de același sex este de cel puțin 25 de ori mai probabil să se schimbe decât atracția față de sexul opus. (Adică ete de 25 de ori mai probabil ca cei în vârstă de 16 ani care spun că au atracție față de același sex sau atracție bisexuală să se schimbe înspre heterosexualitate la vârsta de 17 ani, decât ca cei cu orientare heterosexuală să se schimbe înspre bisexualitate sau homosexualitate.) Ceea ce este comparabil cu, dar cu valoare chiar mai mare decât cifrele care reies din alte lucrări științifice prezentate în acest capitol.

Cei mai mulți adolescenți se vor schimba de la atracție față de același sex. De fapt, în grupul celor cu vârsta între 16 și 17 ani, 98% vor trece de la homosexualiate sau bisexualitate înspre heterosexualitate.

Cei mai mulți adolescenți care cred că sunt homosexuali/lesbiene/bisexuali și că vor fi astfel tot restul vieții, probabil că de fapt vor fi diferiți în următorul an. Prin urmare, este complet iresponsabil să se recomande susținerea sentimentelor față de același sex la un adolescent, pe motiv că astfel de sentimente sunt intrinseci, neschimbabile și că individul este, prin urmare, homosexual.

Nu este un rezultat nou. Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, Tiffany Barnhouse, profesor de psihiatrie la Universitatea Metodustă din Sud a remarcat:

„Nu pot să afirm cu suficientă tărie că a le prezenta acest model [homosexual] tinerilor sau a le îngădui – așa cum se întâmplă adesea în climatul contemporan al discuțiilor libere – să-și imagineze că experimentele lor adolescentine tranzitorii sunt cu adevărat elocvente pentru o dispoziție homosexuală determinată este nu numai o dovadă a ignoranței psihiatrice, dar este, la fel de specific, un act imoral.”[77]

Pe de altă parte, cei în vârstă de 16 ani care susțin că au atracție față de sexul opus vor rămâne într-o majoritate zdrobitoare astfel, iar aceasta este o presupunere realistă.

Deci fie la dulți, fie la adolescenți, are loc o mare măsură de schimbare spontană. În loc ca atracția față de același sex să fie o stare neschimbabilă, ea este de fapt un bun exemplu al unei stări schimbabile. Atât de multă schimbare are loc, încât Savin-Williams și Ream au pus sub semnul întrebării dacă ideea orientării sexuale la adolescenți are vreun sens.

Unde sunt toți foștii homosexuali?

În acest punct se pune întrebarea firească – dacă există atât de mulți „foști homosexuali” în populație, unde sunt ei? Foarte puțini cititori au întâlnit vreunul de care să știe. Nu este de mirare că comunitatea LBG este foarte sceptică cu privire la schimbarea reală, cu toate că cele mai bune estimări ale cercetătorilor implică faptul că ea are loc și încă spontan, fără intervenție clinică, odată cu înaintarea în vârstă.

Există motive bune pentru care acest grup rămâne ascuns.

  • Cei mai multi dintre cei care au trecut la atracția față de sexul opus simt o anumită jenă cu privire la viața lor dinainte și nu le place să vorbească despre ea.
  • Mulți cred că schimbarea lor la atracția față de sexul opus este reală și permanentă, iar atracția față de sexul opus este identitatea lor centrală. Ei nu vor să vorbească despre orientarea lor sexuală anterioară. Viața a mers mai departe.
  • Dacă acum sunt implicați heterosexual, recunoașterea atracției lor anterioare față de același sex ar putea pune în pericol relația din prezent.
  • Dacă recunosc în public atracția lor anterioară față de același sex, vor fi subiectul unor atacuri adesea ostile, publice și necruțătoare din partea membrilor comunității homosexuale. Deoarece mulți dintre „foști homosexuali” se află la capătul timidității pe scala încrederii în sine, își țin capul plecat.

Puține schimbări sunt înspre atracție față de sexul opus de 100% și mulți dintre cei care s-au schimbat sunt poate stânjeniți din cauza celor câteva procente de atracție față de același sex care rămân, deoarece activiștii tind să argumenteze în mod absolutist că și o rămășiță de câteva procente de atracție față de același sex arată că nu are loc o schimbare reală.

În contrast, un homosexual exclusiv în prezent, care a avut cândva atracție față de sexul opus, este probabil să spună că atracția lui anterioară față de sexul opus a fost un strat superficial, lcare a acoperit identitatea atracției lui față de același sex, și va fi mai mai dornic să discute despre identitatea lui anterioară – adesea din motive politice.

Măsura ostilității față de cei care s-au schimbat este extremă și aproape de o interziceze totală a libertății lor de exprimare. Posterele care au apărut în toată țara în SUA în anii ’90, arâtând un grup mare de oameni și un mesaj care spunea: „Se pot schimba homosexualii? Noi am făcut asta”, i-a înfuriat pe membrii comunității homosexuale. Unii au fost făcuți bucăți. S-a făcut o publicitate națională ofensatoare, bazată pe discreditare și negare.

Cei mai mulți heterosexuali ar găsit o asemenea afirmație contrariantă, dar nu insultătoare pentru comunitatea LGB. Dar un purtător de cuvânt homosexual din statul Pennnsylvania, unde s-a întâmplat aceasta, a numit aceasta „cea mai periculoasă exprimare a heterosexismului pe care am văzut-o vreodată”. Facultățile din universități au intervenit uneori pentru a ordona îndepărtarea unor asemenea postere și au închis organizațiile din campus care au sprijinit mesajul. De ce? Aceasta îi amenință pe cei cu atracție față de același sex într-o măsură de care heterosexualilor le este dificil să-și dea seama pe deplin. Activista homosexuală neortodoxă Camille Paglia a scris:[26]

„… reglementarea fascistă a discursului public în acestă țară de către liberali nominali, care au devenit în mod atât de necugetat fideli dogmei, ca niște membri tineri ai Inchiziției spaniole. De ce ar trebui fluiditatea orientării sexuale să fie amenințătoare pentru un homosexual sigur de identitatea sa sexuală?”

Dar, precum am văzut mai sus, orientarea homosexuală/lesbiană este mult mai puțin sigură decât orientarea heterosexuală, astfel încât sugestiile că schimbarea este posibilă, în mod natural, stârnesc mult anxietate.

Cel mai bun rezumat al acestei secțiuni ar fi că există o mare măsură de schimbare spontană, recunoscută de toți cercetătorii, cu excepția celor extrem de motivați ideologic.

Schimbarea asistată

Dacă schimbări considerabile în orientarea sexuală înspre atracția față de sexul opus pot avea loc fără intervenție terapeutică, rezultă că ele ar putea avea loc mai mult sau mai rapid la o persoană motivată, dacă schimbările ar fi asistate terapeutic.

Prima înregistrare a unei schimbări asistate se poate găsi în Noul Testament. În 1 Corinteni 6:9-11, Pavel, scriindu-le corintenilor, a spus despre homosexuali (cuvântul tradus „homosexuali” este arsenoktoi în greacă, însemnând „bărbat/coit”): „…Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” Ei s-au schimbat și este rezonabil să credem – dat fiind accentul în creștinism mai mult pe atitudinea interioară, decât pe comportamentele pur exterioare – că schimbarea nu a fost doar comportamentală. Din datele cunoscute din activitatea misionară a lui Pavel în Corint și din prima lui scrisoare putem deduce că schimbarea a avut loc într-o perioadă de timp semnificativ mai mică de patru ani și posibil în cele optsprezece luni ale șederii lui acolo.

Schimbarea asistată a fost încercată începând din secolul trecut, folosind multe tehnici, inclusiv hipnoza, terapia aversiunii, terapia comportamentală, psihoanaliza; unele metode mai degrabă brutale, unele care au avut mai mult succes decât altele. La un stadiu de început al cercetării lui, Kinsey „a recomandat un tipar de tratament al celor care vroiau schimbarea”.[9] Prescriind acest drum celor care vroiau să meargă pe el, Kinsey întotdeauna a avertizat că „știe că a avut succes în multe cazuri, dar a văzut și că a dat greș”. Dar se pare că orice terapie s-a folosit, întotdeauna a existat o anumită schimbare înspre heterosexualitate, așa cum s-a raportat de către următorii terapeuți. Reuben Fine, Director la Centrul pentru Instruire Psihanalitic din New York a remarcat: „Dacă pacienții sunt motivași să se schimbe, un procentaj considerabil de homosexuali declarați devin heterosexuali.”[27] Bernard Berkowitz și Mildred Newman: „Am descoperit că un homosexual care vrea cu adevărat să se schimbe are o șansă foarte bună să o facă.”[28] Edmund Bergler a concuzionat, după analizarea și consultarea a 600 de homosexuali timp de treizeci de ani: „Homosexualitatea are un prognostic excelent în tratamentul psihiatric/psihanalitic, cu o durată de la unul la doi ani… cu condiția ca pacientul să vrea cu adevărat să se schimbe. Vindecarea indică nu bisexualitatea, ci heterosexualitatea reală și autentică.” După douăzeci de ani de studiere comparativă a homosexualilor și heterosexualilor, Irving Bieber a scris: „Estimările inversării [de la homosexual la heterosexual] variază acum de la 30% la un optimist procent de 50%.” Bieber i-a urmărit pe unii dintre clienții cu care a făcut psihanaliză timp de zece ani și a găsit că rămăseseră exclusiv heterosexuali.[31]

Charles Socarides a spus: „Există… suficiente dovezi că într-o majoritate de cazuri homosexualitatea poate fi tratată cu succes de psihanaliză.”[32] Cercetătorii Masters și Johnson, după ce au lucrat cu 67 de homosexuali și 14 lebiene care au cerut terapie de reversie, au raportat o rată de succes de 71,6% după o perioadă de urmărire de șase ani. Deși au fost criticați pentru defecte serioase în urmărirea lor postterapeutică și în evaluare, pare sigur că au produs multe reversii reale și de durată.[33]

Psihologul Gerard van den Aardweg, după douăzeci de ani de cercetări a tratamentului homosexualității, a afirmat: „Două treimi au ajuns la un stadiu în care sentimentele homosexuale erau în cel mai bun caz impulsuri ocazionale sau erau complet absente.”[34] Psihiatrul William Wilson a susținut o rată de succes de 55% în tratarea homosexualilor care erau creștini mărturisitori.[35] Conform lui Robert Kronemeyer, un psiholog clinician: „Aproximativ 80% dintre bărbații homosexuali și femeile homosexuale care au urmat terapie sintonică au fost capabili să se elibereze și să obțină o ajustare heterosexuală satisfăcătoare.”[36]

Grupurile de suport ale foștilor homosexuali spun că sute de homosexuali au trecut în mod semnificativ înspre o orientare heterosexuală, ca rezultat al dedicării creștine și al suportului specializat și serviciilor grupurilor „foștilor homosexuali.

Cercetătorul în sexualitate West, din Regatul Unit, rezumând principalele materiale până în anii ’70[3] spune că tehnicile comportamentale au părut să aibă cea mai bună rată de succes (niciodată mai mică de 30%). Deși psihoanaliza susține că are un mare succes, rata sa medie a părut să fie de aproximativ 25% (dar 50% dintre bisexuali au obținut heterosexualitatea exclusivă).

O cercetătoare în psihologia dezvoltării, Moberly, a susținut că rata de succes a psihoterapiei în terapia reparativă la homosexuali nu a mai fost mai ridicată datorită înțelegerii inadecvate a cauzelor homosexualității, ratele de succes reflectând în mod evident relevanța modelului de tratament. Moberly afirmă că până în anii ’80, psihoterapia încă vedea homosexualitatea ca pe o problemă cu sexul opus, în loc să o vadă ca pe o dificultate de relaționare cu același sex. În opinia ei, aceasta explică deziluzionarea multor homosexuali care au cerut, fără succes, terapie în trecut. S-ar putea ca adoptarea în creștere în ultimii douăzeci de ani a modelului de tratament al lui Moberly să se reflecte în nivelele de schimbare mai ridicate decât media pe care susțin că le au diferite grupuri mai recent.

Totuși, chiar acolo unde este inadecvat informată, psihoterapia produce schimbare oriunde influențează chestiunile relvante pentru cauzele homosexualității. Aceasta înseamnă că și ocupându-se de depresia, abuzul de substanțe sau suicidalitatea care însoțesc în mod obișnuit atracția față de același sex, ea poate face o diferență în atracția față de același sex. Așa cum comentază West în recenzia pe care o face literaturii de specialitate: „Fiecare studiu făcut vreodată despre conversia de la orientarea homosexuală la cea heterosexuală a arătat un anumit succes.”[3]

Reuben Fine remarcă, în mod similar: „Toate studiile, începând de la Schrenk-Notzing [epoca victoriană], au găsit efecte positive realmente indifferent de tipul de tratament folosit.”[27] Conform lui West, cei care prezintă cea mai mare probabilitate de a răspunde la tratament sunt clienții care au un nivel bun de motivare, au un trecut cu unele sentimente heterosexuale și care au intrat ulterior în stilul de viață homosexual.

Se pare că metodele brutale, precum terapia de aversiune, adică șocuri electrice, nu s-au mai folosit de multe decenii. Terapeuții din zilele noastre depun eforturi să respecte standardele pentru terapie, așa cum sunt ele înțelese în prezent. Formula aproximativă încă este că aproximativ o treime obțin o schimbare mai degrabă dramatică, o treime obțin o schimbare semnificativă, iar o treime nu se schimbă. Totuși, trebuie să reflectăm la faptul că în climatul curent, este mai probabil ca terapeuții să vadă vazurile extreme. Dat fiind acestea, ratele raportate de schimbare sunt destul de bune.

O schimbare bine documentată[37] a avut loc din întâmplare și a implicat medicația. Doi profesioniști în medicină din Florida au raportat în 1993 că au tratat un bărbat homosexual pentru fobie socială – avea o anxietate extremă în orice cadru social. Fusese exclusiv homosexual în fantezii și practică începând din adolescență, dar aceasta nu avea legătură cu cererea sa de a fi tratat; era destul de fericit ca homosexual. Medicamentul fenelzină ajută în multe cazuri de fobie socială și cu siguranță a fost de ajutor în acest caz. Începând din a patra săptămână, a devenit mai deschis, mai vorbăreț și s-a simțit mai confortabil în situațiile sociale. A început să discute spontan într-un grup, fără să roșească. Dar, în mod curios, a raportat o experiență pozitivă, plăcută în întâlnirea și ieșirea în oraș cu o femeie. „În următoarele două luni, a început să se întâlnescă exclusiv cu femei, a raportat că se bucura de relațiile sexuale heterosexuale și că nu mai avea interese sexuale pentru bărbați. și-a exprimat dorința pentru o soție și o familie, iar fanteziile lui sexuale au devenit complet heterosexuale… În retrospectivă, el a decis că combinația dintre anxietatea sa când se apropia de oameni, respingerea hărțuitoare din partea bărbaților heterosexuali și acceptarea confortabilă din partea bărbaților homosexuali, care l-au urmărit și i-au făcut curte, îl ajutaseră să se convingă de homosexualitatea sa.” Deci acest raport este despre cineva care era, în mod clar, exclusiv homosexual, al cărui comportament în trei luni a devenit exclusiv heterosexual. Ceea ce este o schimbare excepțional de rapidă.

Un bărbat homosexual din Țara Galilor se bucura de atracțiile sale și nu avea dorința să se schimbe. Totuși, la șase luni după un atac cerebral care a implicat hemoragie în creier, s-a dus la medic plângându-se că sentimentele sale deveniseră exclusiv hetrosexuale. Aceasta s-a menținut cel puțin patru ani, cât timp a fost urmărit. Datorită atracțiilor sale anterioare, el a preferat să se numească pe sine bisexual.[38]

[Chapter 12. Can sexual orientation change? Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Acest articol este încă în lucru și urmează să fie publicat în formă finală în viitorul apropiat.

Ce ne spun diferite culturi despre homosexualitate

de N. E. & B. K. Whitehead

Imensa varietate de exprimări sexuale în culturi diferite, care în esență au în comun aceleași gene, arată că influența genetică este minimă.

În 1994, un genetician italo-american, Cavalli-Sforza, a publicat un amplu atlas genetic,[1] rezultatul unui studiu monumental despre caracteristicile genetice ale diferitelor grupuri etnice. El a descoperit că rasa umană este remarcabil de omogenă din punct de vedere genetic. Cu cât echipa lui a studiat mai multe gene, cu atât au descoperit mai mult că toate grupurile etnice le aveau în comun. Cavalli-Sforza a studiat, în cele din urmă, 50 de gene și a găsit că toate grupurile etnice le aveau pe cele mai multe dintre ele. Concluzia lui a fost că, în ciuda diferențelor superficiale, de exemplu, culoarea pielii, diferitele rase erau efectiv la fel din punct de vedere genetic. După care lucrarea arată de fapt că la oricare doi oameni neînrudiți, între 99,7% și 99,9% dintre gene sunt aceleași.[2]*

Dacă toate grupurile etnice au în comun aproape toate genele, putem face două presupuneri despre orice comportament cu privire la care se susține că este produs genetic:

  • Va fi foarte predictibil, foarte specific și similar pe tot cuprinsul globului.
  • Va fi prezent în aproximativ același procent în toate culturile.

Știm, de asemenea, că multe gene, poate sute, sunt implicate în comportamentele umane, și că comportamentele afectate de multe gene se schimbă foarte încet, în foarte multe generații (Capitolul Unu). Adică sunt foarte stabile timp de secole, cu schimbări doar minimale de la o generație la alta. Aceasta este adevărat nu numai în familii, ci și în culturi.

Dar dacă ne uităm la homosexualitate, nu găsim niciuna din caracteristicile proprietăților genetice.

  • Există o varietate enormă de practici homosexuale în culturi diferite și chiar în interiorul unei culturi.
  • Prevalența homosexualitățiii a variat considerabil în diferite culturi. În unele culturi a fost necunoscută; în altele a fost obligatorie pentru toți bărbații.
  • Au existat și există schimbări rapide în comportamentul homosexual, chiar de-a lungul unei vieți. Nu doar atât, dar tipuri întregi de homosexualitate au dispărut în decursul a doar câteva secole.

De fapt, antropologii au găsit asemenea variații enorme în practicarea heterosexualității și homosexualității de la cultură la cultură și schimbări atât de bruște în practica sexuală și în orientare, chiar și de-a lungul unei singure generații, încât în general sunt gata să afirme că întreg comportamentul sexual este învățat. După cum spune un scriitor, J. Rostand: „În secretul întâlnirii a două trupuri umane, întreaga societate reprezintă a treia prezență.”

Să aruncăm mai întâi o privire rapidă asupra heterosexualității, unde o largă varietate de practici sunt deja evidente.

Variații în obiceiurile heterosexuale

În 1952, doi cercetători antropologi, Ford și Beach,[3] au raportat rezultatele unui proiect organizat de Universitatea Yale, care a studiat 190 de culturi diferite, într-un studiu intercultural foarte extins. A existat o largă paletă a activității hetrosexuale. Nu exista stimulare a sânilor în șase culturi, nu exista sărut în nouă culturi, în alte două culturi excitarea sexuală era corelată cu zgârierea și mușcăturile, într-o cultură urinarea era parte a stimulării sexuale, în alta se pracica sexul cu oaspetele (adică era un semn de bună ospitalitate să-ți oferi soția unui vizitator). La lepcha [care pot fi găsiți în Bhutan, Tibet, Nepal și Bengal, n. trad.], toate fetele aveau deja experiență sexuală la unsprezece sau doisprezece ani, și chiar de la opt ani. Zoofilia apărea numai neregulat în culturi; în unele era necunoscută; în altele era tolerată.

Într-un studiu din 1971 al culturilor care nu au lăsat mărturii scrise, Paul Gebhard[4] de la Institutul Kinsey și membru al echipei inițiale de cercetare a lui Kinsey, a făcut observația că fetișismul, voyerismul, exhibiționismul și sadomasochismul bine dezvolat erau foarte rare sau absente, ele apărând numai în societățile mai „avansate”.

Ce se consideră a fi atrăgător sexual la femei depinde de cultură. În cultura arabă, o femeie grasă este frumoasă. În a noastră, un trup zvelt, dar cu rotunjimi, poate fi considerat dezirabil. Un pelvis lat este atrăgător în unele culturi, unul îngust este atrăgător în altele. În unele culturi, forma gurii este deosebit de sexy. În cultura noastră, sânii fermi sunt erotici, în altele, sânii care atârnă, în altele sânii nu sunt erotici deloc. În cultura japoneză există o atracție erotică mult mai mare pentru ceafă și pentru partenerii mai în vârstă decât în cultura noastră.

Chiar și o privire superficială asupra heterosexualității revelează o paletă prea largă de practici, pentru ca ea să fie determinată sau să fie puternic influențată genetic.

Variații în homosexualitate

Am stabilit că o homosexualitate indusă genetic ar tinde să fie destul de uniformă în exprimare în toată lumea. Dar, trecând cu vederea variantele minore, două tipuri de comportament complet diferit au coexistat din punct de vedere istoric – modelul grecesc și modelul melanezian, puțin cunoscut – iar trei coexistă astăzi – modelul grecesc (practicat în secret), modelul melanezian și modelul occidental.[5] Varietatea practicilor în afara acestor modele și chiar în cadrul modelului occidental sunt, de asemenea, foarte diferite de o homosexualitate impusă genetic.

Modelul grecesc

Modelul grecesc

Modelul grecesc

La apogeul culturii grecești, conform obiceiului social, era de așteptat ca un bărbat căsătorit mai în vârstă să ia un băiat ca un fel de scutier și să aibă relații sexuale cu el. Astăzi, Ocidentul l-ar numi pe un astfel de bărbat un pederast bisexual. Bărbatul mai în vârstă acționa ca un mentor pentru băiat și îl instruia în masculinitate. Chiar îi găsea băiatului o mireasă, când acesta ajungea la vârsta căsătoriei. Apoi găsea un alt băiat și reîncepea procesul. Precum descria un specialist în filologie clasică:[6]

„În genul de imagine ideală pe care bărbatului grec o avea despre sine, el întreținea relații cu soția lui, avea o prietenie sexuală cu amanta lui și își făcea datoria națională învățând băieții cum să se poarte cu bravură și onoare, ceea ce implica, mai mult sau mai puțin frecvent, să-i abuzeze într-o manieră idealizată. Numai pe băiat îl «iubea».”

În modelul grecesc, un băiat începea exclusiv ca homosexual în relația cu mentorul său bisexual, iar apoi era puternic încurajat să devină bisexual la maturitate.

În cultura greacă, homosexualitatea între adulți – așa cum o avem în Occident astăzi – era considerată vrednică de dispreț (mai ales pentru partenerul receptiv). Un scriitor clasic,[5] vorbind despre bărbatul matur care era, de asemenea, receptiv, spunea: „Îi considerăm pe cei care se bucură să fie partea pasivă ca aparținând viciului cel mai adânc și nu le acordăm niciun fel de încredere sau de respect, sau de prietenie.” Băieții nu erau denigrați fiindcă erau receptivi – era ceva potrivit pentru statutul lor.

Modelul grecesc[7] poate fi găsit în perioada de început a Grecii imperiale, în Persia medievală și în diferite perioade în China și Bizanț. Putea fi găsit în Sudan, în Japonia feudală printre samurai și în deșertul libian unde, cu cincizeci de ani în urmă, bărbații „vorbeau despre poveștile lor de dragoste masculine la fel de deschis cum vorbeau despre dragostea pentru femei.”[3] Conducătorii mameluci ai Egiptului importau băieți din stepele Asiei. Aztecii și maiașii, de asemenea, subscriau la modelul grecesc. Conform unei relatări de la începutul anilor 1900, vorbitorii arabi din nordul Marocului credeau că băieții nu puteau să învețe Coranul cum se cuvine dacă nu aveau relații sexuale cu învățătorii lor. Activitatea sexuală cu băieți sau cu sclavi era uneori privită la un drept al celor cu putere și statut. La namba mari din Vanuatu [insulă din Pacific locuită de melanezieni, n. trad.], tatăl căuta în mod activ „păzitori” pentru fiii săi, care să-i mentoreze și să aibă relații sexuale cu ei.

Modelul melanezian

Modelul melanezian[8] nu este bine cunoscut în Occident. În el, bărbații trec prin trei stadii obligatorii și secvențiale: homosexualitate exclusiv pasivă, homosexualitate exclusiv activă și heterosexualitate adultă exclusivă. Multe din culturile care îl practicau erau în Papua Noua Guinee și poate că grupul cel mai bine cunoscut era sambia (un pseudonim [creat de antropologul american Gilbert Herdt, n. trad.]).

Sambia credeau că băieții erau în mod natural ca fetele și că nu aveau să dezvolte calități masculine și să ajungă la maturitate sexuală dacă nu ingerau spermă. Cultura le cerea adolescenților să practice felația în mod regulat (adeseori zilnic) cu băieți, după ce aceștia erau luați de la mamele lor la vârsta de aproximativ șapte ani. Când băieții ajungeau la ritul de inițiere la pubertate, repetau procesul cu băieți mai mici, ca o datorie socială. Continuau să facă asta de-a lungul adolescenței, până ajungeau la vârsta căsătoriei. Atunci trebuiau să înceteze orice activitate homosexuală, să devină exclusiv heterosexuali și să se căsătorească. Orice bărbat care mai dorea să se implice în activitate homosexuală cu cei de vârsta sa sau cu cei mai tineri era considerat aberant, un „gunoier”. (Aproximativ 5% continuau practica.) Totuși, două astfel de schimbări radicale în comportament în decursul vieții nu ar fi posibile dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic. Un misionar familiar cu culturile tribale din Noua Guinee (Don Richardson) sugerează că este posibil ca comportamentul homosexual prescris tinerilor să fi fost cerut de bărbații poligami mai în vârstă, pentru a-i ține pe tineri departe de fetele pe care le vroiau ca soții pentru ei înșiși. Mulți antropologi cred că o frică extraordinară de contaminare de la femeile din această cultură este posibil să fi contribuit la practica respectivă (căsătoria era considerată foarte periculoasă). Oricare ar fi fost cauza, antropologii sunt de acord că era ceva cerut din punct de vedere cultural.

Modelul melanezian a fost găsit în principal în partea de sud a Papua Noua Guinee și în insulele din nord-est. Per total, aproximativ 10-20% dintre culturile din Papua Noua Guinee se încadrează în această categore. Uneori exprimarea sexuală era anală, alteori orală. În unele locuri, unui tânăr nu îi era permis să facă felație cu pietenul lui, dar putea să facă felație cu potențialul său vrăjmaș. În altele, băieții erau „crescuți” de prieteni în cadrul unui grup. În Marind, un tânăr mai mare, care practica pederastia cu un băiat mai mic, trebuia să se căsătorească apoi cu sora băiatului, o practică urmată, de asemenea, de etoro, kiwai și keraki, cu deosebirea că în ultimele două grupuri se practica mai degrabă sodomia, decât felația.

Modelul occidental

Modelul homosexual masculin occidental[5] este comparativ recent și destul de diferit atât de modelul grecesc, cât și de modelul melanezian, care au instituționalizat pederastia. Modelul occidental este caracterizat de homosexualitate exclusivă între adulți care au de obicei statut aproximativ egal și de insistența că un asemenea comportament este intrinsec. Este, de asemenea, intens politizat.

Primele manifestări ale modelului occidental par să fi fost rețelele de adulți homosexuali din marele orașe ale Franței în secolele cincisprezece și șaisprezece; pentru lesbiene, există înregistrări de la sfârșitul anilor 1700. Locurile de întâlnire pentru homosexuali din Anglia din anii 1700 par să fie o altă manifestare a sa, o anticipare a homosexualității moderne. Se pare că acestea erau în esență case de prostituție „numai pentru adulți”, în care partenerul receptiv era foarte feminin în înfățișare. Relațiile homosexuale între adulți apar într-adevăr în înregistrările istorice înainte de acea perioadă, dar elementul nou în modelul occidendal este relativa absență a bisexualității și pederastiei. Din punct de vedere istoric, homosexualitatea exclusivă a fost rară comparativ cu a bisexualitatea.

Greenberg,[5] un bine-cunoscut cercetător al contextelor sociale ale sexualității, comentează că homosexualitatea occidentală modernă implică faptul că „atracția erotică își are originea într-un atribut relativ stabil, mai mult sau mai puțin exclusiv al individului”, în timp ce în istoria occidentală sau în formele neoccidentale ale homosexualității, „deosebirile de vârstă… și de statul social se dovedeau a fi mai mari”. Totuși, lesbienele moderne au reținere în a fi de acord că homosexualitatea este intrinsecă, preferând, în dedicarea lor față de împuternicirea femeilor, să vadă lesbianismul ca pe o alegere. În modelul occidental, individul se identifică drept „homosexual” prin cuvântul care a fost compus la sfârșitul anilor 1800.

Modelul occidental tinde să încurajeze promiscuitatea la bărbați (deși SIDA a restrâns parțial aceasta). Un mic subset al culturii masculine încurajează o relație „monogamă” cu un alt adult, deși de obicei cu cantități substanțiale de „sex recreațional” în plus. Bisexualitatea este adesea văzută ca homosexualitate latentă; există o presiune puternică pentru a se face alegerea de a fi exclusiv homosexual. Deși interesul sexual pentru copiii prepuberi este foarte redus, există un interes semnificativ pentru adolescenții postpuberi, atât cât este posibil în țările occidentale, care îl interzic în mod universal. Lesbianismul a pus, până recent, un accent mai mare pe fidelitatea sexuală între partenere, deși există un accent nou, recent pe plăcerea sexuală în sine. Dar chiar și în comunitatea homosexuală modernă, exprimarea sexuală variază de la țară la țară; actul sexual anal este mai popular în unele decât în altele.

Mișcarea homosexuală modernă este atât de neobișnuită, încât unii autori au vorbit despre „unicitatea și particularitatea structurării moderne a homosexualității, într-o lume homosexuală comparată cu formele precapitaliste”. De exemplu, în unele orașe mari precum San Francisco, homosexualii au creat ghetouri urbane – suburbii întregi în care homosexualii trăiesc și oferă o largă gamă de servicii homosexuale specializate, sociale și sexuale.

Într-un studiu care stimulează gândirea, Rotello,[17] un bărbat homosexual, susține că modelul occidental a luat esențialmente naștere între al Doilea Război Mondial și aproximativ 1970. El menționează că, din punct de vedere medical, înainte de război se considera că relațiile între persoane de același sex erau mai sigure decât relațiile de sex opus cu prostituate – ratele bolilor cu transmitere sexuală erau mai ridicate în cele din urmă. Acum lucrurile s-au inversat. El spune: „Puține grupuri din istorie par să-și fi schimbat comportamentul sexual general atât de rapid și de profund ca bărbații homosexuali americani în deceniile dinainte de SIDA.” El descrie aceasta ca „o cultură de extremism sexual fără precedent”. Deși spune că „mulți au mai puțin decât controlul total asupra a ceea ce fac”, el nu susține că homosexualitatea este dictată genetic, ci sugerează că este o schimbare culturală.

Prin urmare, modelul occidental este aproape unic în istorie. Apariția sa a fost prea bruscă, evoluția sa prea rapidă și s-a răspândit prea semnificativ, pentru a fi fost produs genetic. Apariția sa redusă în unele culturi, precum țările vorbitoare de limbă arabă (care oglindesc, în mod obișnuit, modelul grecesc), este, de asemenea, în neconcordanță cu o stare impusă genetic. Lecția pe care o dau istoria și cultura este că homosexualitatea este autoînvățată.

Sumar

Din faptul că trei curente homosexuale se desfășoară simultan, fiecare foarte diferit de celelalte, în contextul în care omenirea are în comun mai mult de 99% din genele sale, reiese că homosexualitatea nu se conformează niciunui model prescris genetic. Într-un model genetic, comportamentele homosexuale ar fi practic identice.

Nu numai că modele destul de diferite – cel grecesc, cel melanezian și cel occidental – coexistă astăzi, dar există o multitudine de alte obiceiuri și practici homosexuale, nu uniformitatea comportamentală asociată cu o homosexualitate dictată genetic.

Mai multe permutări…

Pentru alte variații culturale, a se vedea referințele [7],[9],[10],[11],[12]. Multe dintre acestea nu sunt doar variații la indivizi, ci în grupuri întregi de oameni. Sunt modele minore, dar extrem de variate. Ele i-au inclus berdache, un fel de al treilea sex la americanii nativi din SUA. Variațiile lesbiene au fost mai puțin obișnuite, iar Ford și Beach[3] au înregistrat numai 17 culturi în care un astfel de comportament era cunoscut, iar comportamentele erau toate destul de diferite.

Culturi fără homosexualitate

Dacă homosexualitatea ar fi influențată în mod semnificativ de gene, ca să nu mai vorbim dacă ar fi dictată de gene, ea ar apărea în fiecare cultură, dar în 29 din 79 de culturi studiate de Ford și Beach în 1952,[3] homosexualitatea era rară sau absentă. Era foarte rară la siriano [indigeni din Columbia și Brazilia, n. trad.], deși în cultura lor nu existau interdicții pentru relațiile homosexuale. Cercetătorul a observat un singur bărbat care prezenta ușoare trăsături homosexuale, dar care aparent nu era implicat sexual cu un alt bărbat. Homosexualitatea pare să fie rară din punct de vedere istoric printre evreii ortodocși,[13] atât de rară încât învățații rabini, cei care interpretează legea iudaică, le îngăduiau de obicei bărbaților să doarmă în același pat, deoarece probabilitatea contactului sexual era considerată neglijabilă. Kinsey, de asemenea, a găsit o incidență homosexuală foarte scăzută la evreii ortodocși.[14]

Unii antropologi au pus sub semnul întrebării descoperirile lui Ford și Beach, considerând că intimitatea sexuală nelegitimă nu este ceva despre care cercetătorii străini pot să obțină informații cu ușurință. Un antropolog sexual, Whitam,[15] a crezut că homosexualitatea trebuie să fie întărită genetic, doarece a găsit-o practicată în unele grupuri izolate din America de Sud și Asia de Est, care nu cunoșteau nimic despre practicarea ei altundeva.

Dar dovezile din alte triburi izolate din Noua Guinee – toate înrudite genetic între ele – sugerează ceva diferit. Dovada provine de la misionarii care, în mod obișnuit, au petrecut decenii trăind într-o anumită cultură, de departe mai mult decât orice antropolog. Antropologul va argumenta de obicei că practicile sexuale nu vor fi niciodată recunoscute față de misionari; pe de altă parte, s-ar putea afirma că misionarii sunt neobișnuit de sensibili la practicile care încalcă învățătura creștină. Per total, ei pot fi considerați martori de încredere. De exemplu, în contrast cu grupuri de sambia din ținuturile înalte din Noua Guinee, unde homosexualitatea era obligatorie, numai 2-3% dintre dani din vest (de asemenea, din ținuturile înalte din Noua Guinee) o practicau. Totuși, într-un alt grup de dani, care aveau o înrudire genetică apropiată, homosexualitatea era complet necunosută. Misionarii au raportat că atunci când au tradus Biblia în limba dani pentru acest grup, asistenții lor tribali, care își cunoșteau cultura în mod intim, au fost surprinși și confuzi de referințele la homosexualitate din Romani 1; nu înțelegeau conceptul.

Un alt misionar, care s-a aflat în același grup timp de douăzeci și cinci de ani, a auzit multe glume și discuții sexuale porcoase printre bărbați, dar niciodată o menționare a homosexualității, în tot acel timp. Un bărbat pe care îl cunoaștem a crescut într-un grup dani timp de mulți ani și a cunoscut cultura și limba dani mult mai bine decât orice antropolog sau decât părinții săi. El ne-a spus că nu exista homosexualitate la adulți în acel subtrib, adăugând că dacă ar fi existat, cu siguranță el ar fi știut.

Când dani s-au dus să ajute lucrarea misionară printre sambia, au fost uimiți de unele din practicile homosexuale pe care le-au văzut pentru prima dată. Deși este întotdeauna dificil pentru un străin să fie complet sigur dacă un comportament rar și sigmatizat există, este cu siguranță adevărat că dacă trei experiențe atât de diferite, cu referire la homosexualitate, pot avea loc în grupuri de populație atât de strâns înrudite genetic, determinismul genetic al homosexualității este 100% o imposibilitate.

O lucrare recentă,[15a] realizată cu atenție, confirmă că există un număr semnificativ de societăți complet lipsite de homosexualitate și că există o relație destul de puternică între homosexualitate și ierarhie, adică în societățile bazate pe ierarhie există mai multă homosexualitate. Ceea ce sugerează că sexul bărbat-cu-bărbat din aceste culturi este legată mai mult de dominare și supunere, decât de gene.

Schimbări bruște

Berdache

Berdache

Am menționat că comportamentele umane asociate cu multe gene se schimbă încet, în multe generații sau secole. Dar istoria ne arată că practicarea homosexualității a dispărut destul de brusc – în unele cazuri în câteva generații – atunci când cultura s-a schimbat. De exemplu, erau mulți berdache în triburile crows din America de Nord în 1840, dar pe la 1900 rămăsese doar unul. La potowatami a existat o scădere remarcabilă la berdache între 1870 și 1930. Travestiții koniag din Insula Koniag [pe costa de sud a Alaskăi, n. trad.] au dispărut între 1800 și 1880. „Bărbații transformați în femei” (manang bali) din Borneo erau obișnuiți în 1850, rari în 1911, iar acum sunt necunoscuți. Practicile pederaste ale samurailor au dispărut cu mult timp în urmă. La (sud-americanii) aymara, homosexualitatea, lesbianismul și travestirea menționate în vremurile istorice au dispărut acum. Mahu din Tahiti sunt mult mai puțin obișnuiți acum decât la sfârșitul secolului 18. Antropologii atribuie multe din schimbări influenței creștine. În unele cazuri, homosexualitatea a dispărut atât de rapid, încât informații precise despre practicile homosexuale au fost dificil de adunat. Obiceiurile sambia au dispărut datorită învățăturii misionarilor aproximativ pe la 1984. Chiar la apogeul culturii pederaste sambiene, schimbarea bruscă cerută bărbaților aflați la vârsta căsătoriei, de la homosexualitate la heterosexualitate, contrazicea perspectiva că homosexualitatea este înnăscută genetic și aducea argumente în favoarea unei baze culturale substanțiale pemtru orientarea homosexuală și practicarea homosexualității.

Dar schimbarea nu a fost întotdeauna intermediată prin misionari. Casele pentru bărbați, pe lângă faptul că erau bordeluri pentru homosexuali, erau și locuri de întâlnire pentru plănuirea raidurilor în război. În unele cazuri, guvernul a intervenit și pur și simplu a închis casele, uneori întemnițându-i pe infractori. Aceasta a funcționat; de asemenea, a perturbat complet activitățile pederaste și a contribuit la dispariția lor în câțiva ani.

Modelul grecesc (pederastia culturală), după ce a devenit populară la Roma, a dispărut lent în timp, când cultura a preluat mai multe filozofii ascetice. A mai avut loc un declin al său după creștinarea Imperiului Roman. Dar chiar acea schimbare, care a avut loc în câteva secole, a fost probabil prea bruscă pentru un comportament dominat genetic. Apariția și dispariția bruscă a practicilor lesbiene, precum în comunitățile de la Fluviul Pearl din China și mișcările „Mămici și bebeluși” din sudul Africii, sunt incompatibile cu modelul genetic.

Chiar și în cadrul lumii homosexuale moderne au existat schimbări în practici care au fost mult prea rapide pentru ceva ce ar fi indus genetic. Fisting-ul (introducerea mâinii în rect) era practic necunoscut în anii ’40 și ’50, dar o minoritate importantă a homosexualilor (cel puțin în San Francisco)[16] îl experimentează acum cel puțin o dată, iar practica s-a răspândit la lesbiene, cu exprimare atât anală, cât și vaginală. Manierismele feminine s-au diminuat la bărbații homosexuali, iar masculinitatea exagerată este un trend recent.

Un alt trend este o creștere masivă a experimentării homosexuale de către heterosexuali, documentată, de exemplu, în Olanda[18] și Noua Zeelandă (la femei).19

În 2010, modelul occidental, în ciuda catastrofelor precum SIDA, părea destul de bine stabilit și se convinsese pe sine însuși că este înnăscut.

Sumar

Când Greenberg comentează[5] că „este rezonabil să presupunem că, dacă o mână de bebeluși melanezieni ar fi duși din pruncie în Statele Unite și ar fi adoptați, puțini ar căuta relațiile pederaste în care erau inițiați în Noua Guinee”, el rezumă esența capitolului de față. Dacă comportamentul sexual ar fi comandat genetic, bebelușii melanezieni ar căuta relații pederaste în noua lor cultură.

Diversitatea activității homosexuale în diferite culturi, de asemenea, aduce argumente contra constrângerii genetice. Dacă homosexualitatea ar fi comandată genetic, tipul de comportamentul homosexual ar fi puternic definit de genele implicate și ar fi aproape uniform în toate culturile.

Dacă vrem să susținem homosexualitatea geneică, Vines[2] raportează că rasa umană are în comun mai mult de 99,7% din genele sale, ceea ce înseamnă că dintre cele 22500 de gene umane din genomul uman, între 23 și 70 de gene ar trebui să fie responsabile pentru întreaga variație din practicarta homosexualității care există la nivel global, pe lângă toate celelalte diferențe nesexuale. Ceea ce este foarte improbabil – probabil imposibil.

Dacă homosexualitatea ar fi genetică în origine, ar apărea în aproximativ același procentaj în toate culturile. Dar, în mod clar, nu este așa. La triburile înrudite genetic din platorul Noii Guinee, homosexualitatea era practicată simultan ca pederastie obligatorie de către sambia, era necunoscută într-un alt grup până și ca concept, și era practicată de 2-3% din populația unui grup strâns înrudit. Se pare că un număr semnificativ de culturi nu au practicat deloc homosexualitatea.

Rata schimbării în practicarea homosexualității, de asemenea, aduce argumente împotriva cauzării genetice. Schimbări ușoare în practicarea ei ar apărea în peste 1000 de ani, dacă ar exista o presiune genetică puternică în favoarea ei, dar nu ar apărea un declin extins al unor întregi modele în câteva secole (de exemplu, modelul grecesc), nu ar avea loc o dispariție completă a homosexualității în unele culturi în câteva generații și, cu siguranță, nu ar fi avut loc apariția foarte bruscă a modelului occidental modern în 30 de ani, cu caracteristici atât de diferite de modelele care l-au precedat și având propriile sale practici cu schimbări rapide. Cel din urmă este cel mai puțin probabil să fie „genetic”.

Exprimarea dorinței homoerotice nu pare să fie imprimată genetic. Sexualitatea pare să aibă o componentă culturală majoritară, oscilând odată cu schimbările din valorile și așteptările culturale. Anumite exprimări sexuale pot fi fenomene istorice, care înfloresc pentru o vreme datorită unor circumstanțe particulare și apoi încetează, de exemplu, lesbianismul de la Fluviul Pearl, care a luat sfârșit în 1935. Homosexualitatea pederastă poate fi cerută cultural, ca la sambia, sau poate fi proscrisă cultural, ca în Occident.

Când antropologii examinează dovezile, ei sunt, surprinzător de mult, unitari în convingerea că comportamente precum homosexualitatea și lesbianismul nu sunt produse genetic, ci de condiții sociale. Dacă ar încerca să ofere o cifră pentru conținutul genetic al homosexualității, cei mai mulți antropologi ar susține probabil o cifră aproape de zero.

I-au obligat genele să o facă? Nu după câte cred antropologii.

Referințe

[1] Cavalli-Sforza L. L., Menozzi P., Piazza A. 1994. The History and Geography of Human Genes. Princeton, New Jersey: Princeton University Press

[2] Vines G. 1995. Genes in black and white. New Scientist 147 (July 8): 34-7

* Deși există multă variație în codul ADN-ului, reflectând diferitele grupuri etnice, variațiile produc gene identice, astfel încât cele mai multe gene rămân aceleași.

[3] Ford C. S., Beach FA. 1952. Patterns of Sexual Behaviour. London: Eyre and Spottiswoode

[4] Gebhard P. H. 1971. Human Behavior: Variations in the Ethnographic Spectrum. New York: Basic Book

[5] Greenberg D. F. 1988. The Construction of Homosexuality. Chicago: The University of Chicago Press

[6] Seymour-Smith M. 1975. Sex and Society. London: Hodder and Stoughton

[7] Adams B. D. 1986. Age, structure, and sexuality-reflections on the anthropological evidence on homosexual relations. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 19-33. New York: Harrington Park Press

[8] Herdt G. H. 1981. Guardians of the Flutes. Idioms of Masculinity. New York: McGraw-Hill

[9] Fry P. 1986. Male homosexuality and spirit possession in Brazil. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 137-153. New York: Harrington Park Press

[10] Callender C. 1986. Men and non-men – Male gender-mixing statuses and homosexuality. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 165-178. New York: Harrington Park Press

[11] Sankar A. 1986. Sisters and brothers, lovers and enemies-marriage resistance in Southern Kwangtung. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 69-81. New York: Harrington Park Press

[12] Gay J. 1986. “Mummies and Babies” and friends and lovers in Lesotho. În The Many Faces of Homosexuality: Anthropological Approaches to Homosexual Behavior, ed. Blackwood E., pag. 97-116. New York: Harrington Park Press

[13] Prager D. 1990. Judaism, homosexuality and civilization. Ultimate Issues 6(2):24

[14] Kinsey A. C., Pomeroy W. B., Martin C. E. Sexual Behavior in the Human Male. 1948. Philadelphia, W. B. Saunders

[15] Whitam F. L., Mathy R. M. 1986. Male Homosexuality in Four Societies. Brazil, Guatemala, the Philippines, and the United States. New York: Praeger

[15a] Barthes, J., Crochet, P. A., Raymond, M. 2015. Male homosexual preference: Where, when and why? PLOS ONE. 10(8): e0134817

[16] Cameron P. 1992. Medical Consequences of What Homosexuals Do. Washington, D.C.: Family Research Council

[17] Rotello G. 1997. Sexual Ecology. AIDS and the Destiny of Gay Men. Harmondsworth, Middlesex, UK: Dutton

[18] Kuyper L., Vanwesenbeeck I. 2009. High levels of same-sex experiences in the Netherlands: prevalences of same-sex experiences in historical and international perspective. Journal of Homosexuality 56(8): 993-1010

[19] Dickson N., Paul C., Herbison P. 2003. Same-sex attraction in a birth cohort: prevalence and persistence in early adulthood. Social Science and Medicine 56, 1607-1615

[Chapter Six: What do different cultures tell us about homosexuality? Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Factori importanți pentru unii din cei care au atracție față de același sex

de N. E. & B. K. Whitehead

Dezvoltarea atracției față de același sex (AAS) nu este un mare mister. Cei mai mulți dintre cei care au AAS pot să indice câțiva factori care au avut o anumită importanță pentru ei.

Otis și Skinner,[1] într-un studiu făcut pe negemeni, au identificat câțiva dintre acești factori, comparând un grup de bărbați și femei cu AAS care au spus că factorii din Figura 1 au avut cel puțin o anumită influență asupra orientării lor.

Figura 1. Factori despre care homosexualii și lesbienele cred că au avut o legătură cauzală cu AAS

Experiența pozitivă cu același sex

Experiența negativă cu sexul opus

Familie cu un singur părinte

Familie disfuncțională

Tovarășii de aceeași vârstă

Frații și surorile

Ordinea la naștere

Relația cu părinții

Relația dintre părinți

Genetica

Bineînțeles, niciunul nu a experimentat în mod direct, ca un factor important, genetica! Dar poate că unii au crezut că o trăsătură fizică era importantă și au devenit obsedați de ea. Mulți dintre noi facem asta! Dar, în cele mai multe cazuri, putem presupune că auziseră despre influența probabilă a geneticii, din mass-media și din surse homosexuale, și au bifat rubrica. Ceea ce a însemnat și că au crezut că alegerea deliberată nu a fost un factor. Un studiu făcut de Herek ș.a.[2] a găsit că 88% dintre persoanele homosexuale au crezut că alegerea nu a fost implicată.

Dacă facem câteva calcule, putem arăta că cei mai mulți au bifat un număr de factori. Astfel, se pare că, până și la un singur individ, sunt implicați factori multipli. Ceea ce reflectă principala perspectivă științifică despre caracteristicile comportamentale, așa cum sunt ele exprimate de Sir Michael Rutter: „Marele număr de trăsături psihologice… este multifactorial în originea sa.”[3]

Vom oferi acum o listă și mai extensivă de lucruri la care oamenii pot să reacționeze. „Lucrul” în cauză și reacția la el pot contribui la AAS, dacă alți factori sunt, de asemenea, prezenți. Aceste lucruri și reacțiile la ele sunt factorii „întâmplători” despre care am vorbit. I-am luat din relatările personale ale celor cu AAS și din literatura de specialitate. Majoritatea celor care au AAS vor spune: „Cei mai mulți factori din listă au fost complet irelevanți pentru mine, dar câțiva au fost importanți.” Cei importanți vor diferi de la persoană la persoană; în niciun caz un factor nu va fi important pentru majoritatea. Unii factori sunt reacții la trăsături corporale, prin urmare, „genetici”.

Unele influențe genetice nu sunt din experiențe personale, dar se susține că sunt semnificative. Alte influențe aparțin mai mult mediului și includ întâlniri întâmplătoare și reacții individuale. Unele pot să pară foarte improbabile la o primă citire, dar toate au fost importante pentru cineva. Unii factori sunt pe ambele liste.

Unii din cei care au AAS nu se vor identifica în listă cu nimic. În acest caz, dacă se vor gândi puțin, s-ar putea să iasă la iveală ceva semnificativ. Dacă te gândești la anumit eveniment sau la un anumit sentiment de numeroase ori, ani de zile, ele sunt importante, posibil formatoare, și pot să fie chiar un obicei mintal.

Reacții la factori de origine predominant genetică (18 factori)

  • Predispoziția artistică (la bărbați, în special în combinație cu o slabă coordonare la sporturi)
  • Condiția autoimună a tiroidei la mamă;
  • Asimetria fluctuantă (include scrierea cu mâna stângă și trăsăturile fizice neregulate);
  • Atipicalitate de gen inerentă (în general se constată că influența genetică este ridicată la această trăsătură);
  • Starea de intersexualitate (Acesta este un caz special, deoarece identitatea de gen este posibil să nu corespundă identității cromozomiale. Vasta majoritate a celor cu AAS nu sunt persoane intersex.);
  • Dizabilitatea congenitală;
  • Scrierea cu mâna stângă (inclusă deoarece s–a crezut că există o modestă contribuție genetică);
  • Căutarea noutății (în măsura în care este genetică, poate conduce la încercarea multor experiențe sexuale neobișnuite);
  • Obezitatea (la femei);
  • Frați mai mari (la bărbați);
  • Handicap fizic (poate include surditate, alte handicapuri);
  • Ovare polichistice;
  • Coordonare slabă (la bărbați, îndeosebi la sporturi, la femei este invers);
  • Temperament retras/temperament de băiețoi (la bărbați, respectiv femei);
  • Graviditate în adolescență (influență hormonală?)
  • Trăsături fizice neatractive/nefeminine (la femei);
  • Defecte viziospațiale/aptitudine viziospațială (la bărbați, respectiv femei);
  • Inactivarea cromozomului X (la mamă, și dacă este atipic sau extrem).

Reacții la factori a căror origine aparține predominant de mediu (49 de factori)

  • Adopția (posibilă tulburare a conectării și lipsa modelului);
  • Alinarea depresiei (face sex pentru a-și diminua depresia);
  • Ghinion în dragoste (care conduce la examinarea de sine);
  • Experiență proastă cu sexul opus;
  • Agresarea din partea colegilor de la școală (în principal la bărbați);
  • Întâlnirea întâmplătoare (cu un partener atrăgător de același sex);
  • Discriminarea (care impactează întărirea unei poziții adoptate deja);
  • Divorțul (care impactează percepțiile adecvării sexuale la ambele sexe);
  • Visele (îndeosebi cele sexuale, care conduc la punerea sub semnul întrebării a orientării);
  • Sexul mai ușor (la bărbați – mai puțină dedicare cerută pentru sexul cu bărbați);
  • Invidia (față de atributele atrăgătoare ale celor de același sex);
  • Exercitarea puterii (demonstrarea dominării);
  • Moda (concentrarea extremă pe valorile estetice – la bărbați);
  • Sentimentele de respingere;
  • Fetișurile (parțialismele);
  • Cultura homosexuală atractivă (împărtășirea aprecierii estetice – la bărbați);
  • Pornografia homosexuală (în principal la bărbați);
  • Presiunea socială homosexuală (în special asupra bisexualilor – să fie ori homosexuali, ori heterosexuali);
  • Obiceiul (tiparul repetat al răspunsurilor);
  • Mediul cultural liberal (care încurajează experimentarea);
  • Împotrivirea față de căsătorie (lesbiană);
  • Problemele mintale în familie;
  • Stresul matern (numai pentru femeile cu AAS, afectate de stresul mamei);
  • Vârsta mijlocie (la femei, poate coincide cu plecarea de acasă a membrilor de familie);
  • Obezitatea (la femei);
  • Frați mai mari (la bărbați, factor inclus aici deoarece argumentul rezistenței la biologic este foarte speculativ);
  • Probleme de intimitate cu sexul opus (coincid parțial cu abilitățile sociale reduse);
  • Încurajarea de către părinți de a fi atipic față de gen (adesea din amuzament);
  • Mesajele negative de la părinți (despre inadecvența de gen);
  • Pasivitatea;
  • Climatul politic (solidaritatea lesbiană/feministă);
  • Ovare polichistice;
  • Abilități sociale slabe (mai importante la bărbați);
  • Mediul cultural bazate pe cutume (multe exemple din antropologie);
  • Reacțiile față de părinți (neidentificarea cu părintele de același sex, uneori un rezultat al percepțiilor greșite);
  • Rezistența față de categorizare (la femei, care conduce la rezistența față de mediul prevalent al genului);
  • Presiunea colegilor de aceeași vârstă de la școală (denigrarea pentru lipsa de masculinitate – la bărbați);
  • Factorii senzuali (căutarea repetării plăcerii);
  • Abuzul sexual (de același sex la bărbați, de sex opus la femei);
  • Experimentarea sexuală (prelungită, cu același sex);
  • Timiditatea (similară cu abilitățile sociale slabe);
  • Familie cu un singur părinte (model masculin absent pentru băieți);
  • Pastilele de slăbit (luate de mame în timpul sarcinii, care le afectează pe fiice);
  • Sufletul pereche (căutarea intimității profunde – la femei);
  • Incestul cu un frate/o soră de același sex;
  • Mediul urban (oportunitatea și anonimitatea constituie un factor);
  • Abuzul verbal (îndeosebi cu privire la atipicalitatea de gen).

Lista „mediului” este de trei ori mai lungă. Aceasta sugerează că, deși nu există cauze de mediu dominante pentru AAS, împreună ele pot cuprinde majoritatea factorilor care sunt importanți. Bineînțeles, fiecare poate avea o listă diferită. Lista genetică, de asemenea, arată că efectele geneticii în sine sunt foarte indirecte. Importantă este reacția cognitivă/emoțională individuală la trăsătura genetică.

Referințe

[1] Otis MD, Skinner W. F. 2004. An exploratory study of differences in views of

factors affecting sexual orientation for a sample of lesbians and gay men. Psychological Reports 94:1173-1179

[2] Herek, G. M., Norton, A. T., Allen, T. J., Sims, C. L. 2010. Demographic, Psychological, and Social Characteristics of Self-Identified Lesbian, Gay, and Bisexual Adults in a US Probability Sample. Sexuality Research and Social Policy 7 (3) (September): 176-200

[3] Rutter M. 2006. Genes and Behavior. Malden, Maryland: Blackwell

[Factors important to some people with SSA. Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

Genele m-au obligat să o fac! Sumar

de N. E. & B. K. Whitehead

Cercetătorii care cunosc cel mai bine legătura dintre gene și atracția față de același sex (AAS) spun: „Genele nu te-au obligat să o faci.” Să trecem în revistă dovezile, neuitând că multe din următoarele argumente se aplică tuturor comportamentelor umane.

Afirmațiile din sumar sunt explicate mult mai amănunțit în fiecare capitol.

Schimbarea

Numărul uriaș de dovezi ale schimbării în orientarea sexuală reprezintă una din cele mai clare dovezi că homosexualitatea nu este determinată genetic de gene sau de ceva din mediul biologic.

Studiile importante arată:

Pentru adulți:

  • Aproximativ jumătate din cei cu AAS exclusivă trec la heterosexualitate în decursul vieții. Altfel spus, 3% din populația care practică heterosexualitatea (atât bărbați, cât și femei) susțin că au fost cândva bisexuali sau homosexuali. Aceste schimbări nu sunt induse terapeutic, ci se întâmplă „natural” în viață, unele foarte rapid.
  • Cele mai multe schimbări în orientarea sexuală sunt către heterosexualitatea exclusivă.
  • Numărul celor care au trecut la atracția față de sexul opus (ASO) este mai mare decât numărul actual de bisexuali și homosexuali exclusivi la un loc. Cu alte cuvinte, foștii homosexuali îi depășesc numeric pe homosexualii din prezent.
  • ASO este de 17 ori mai stabilă ca AAS exclusivă la bărbați și de 30 de ori mai stabilă decât AAS exclusivă la femei. (Femeile își schimbă orientarea sexuală mai mult decât bărbații.)

Pentru adolescenți:

  • Cei mai mulți adolescenți își vor schimba AAS. De fapt, în grupul celor cu vârsta de 16-17 ani, 98% vor trece de la homosexualitate sau bisexualitate la heterosexualitate.
  • Este de 25 de ori mai probabil ca cei care spun că au AAS sau că au atracții bisexuale la 16 ani, să spună că sunt atrași de sexul opus la 17 ani, decât ca cei care la 16 ani au orientare heterosexuală, să se identifice ca bisexuali sau homosexuali la 17 ani.
  • Marea majoritate a celor în vârstă de 16 ani, care susțin că sunt atrași de sexul opus, vor rămâne astfel.

Genele

Studiile pe gemeni

Categoric, comparațiile foarte complexe între gemenii identici și neidentici exclud determinismul genetic. Gemenii identici, care au gene identice, sunt concordanți cu AAS în proporție de 11-14%. Dacă homosexualitatea ar fi „genetică”, bărbații homosexuali și femeile homosexuale care sunt co-gemeni identici ar trebui să fie, de asemenea, în proporție de 100% homosexuali. În studiile clasice pe gemeni, proporția genetică este mai mică de 22% pentru bărbați și de 37% pentru femei, și poate fi chiar de 10%. Studiile pe gemeni continuă să găsească, în mod constant, procente genetice mai scăzute pentru homosexualitate, în timp ce metodologia se îmbunătățește, iar eșantioanele devin mai mari. Oricine are cel puțin un factor de influență genetică de 10% în gândire și comportament – pur și simplu, deoarece fără gene nu ar putea exista activitate sau comportament uman de vreun fel. Studiile pe gemeni arată că reacțiile individuale la evenimentele întâmplătoare (în care un geamăn identic reacționează diferit de celălalt) sunt de departe cei mai puternici contribuabili la homosexualitate. Cu alte cuvinte, caracteriul aleatoriu este un factor puternic.

Altele

  • O cercetare atentă a întregului genom nu a găsit gene homosexuale, spre deosebire de modul în care stau lucrurile cu schizofrenia (care are însă doar 4 gene identificate, ca fiind legate de 3% din cazurile de schizofrenie).
  • Din modul în care înțelegem structura și funcția genei, nu există modalități plauzibile prin care genele ar putea dicta AAS (sau alte comportamente) la o persoană.
  • Până acum, comportamentele dictate genetic ale varietății „o-genă-o-trăsătură” s-au găsit doar la organismele foarte simple. În general, geneticienii sunt de acord că multe gene (de la cel puțin cinci sau șase la multe sute) contribuie la orice comportament uman particular.
  • Se crede că orice influență genetică este slabă și indirectă.
  • Până în prezent nu s-a găsit niciun comportament uman determinat genetic. Cel mai apropiat comportament legat de determinarea genetică descoperit până acum (deficiența de monoamină oxidază, care conduce la agresiune) s-a dovedit că răspunde în mod remarcabil la consiliere.
  • O AAS infuențată genetic, cauzată de un fascicul de gene, nu ar putea să apară și să dispară brusc în familii, așa cum se întâmplă. Ea ar persista în fiecare generație, timp de multe generații. Este implauzibil genetic ca numeroase gene „heterosexuale” să se deconecteze în același timp.
  • Rasa umană are în comun cea mai mare parte din genele sale – undeva între 99,7% și 99,9%. Ceea ce înseamnă că toate grupurile etnice le au pe cele mai multe din ele. Aceasta are trei implicații.
  • • Dacă homosexualitatea ar fi dictată genetic, practicile homosexuale ar fi identice sau foarte similare în toate culturile. Dar paleta enormă de practici homosexuale și diversitatea practicilor și obiceiurilor homosexuale în diferite culturi (și în cadrul culturilor) aduce argumente contra.
  • • Ar exista un procentaj similar de homosexualitate în toate culturile. Dar homosexualitatea este necunoscută în unele culturi și obligatorie în altele.
  • • Schimbările în practicile homosexuale și în comportamentul homosexual în diferite culturi ar avea loc foarte încet, de-a lungul multor secole. Dar nu aceasta arată istoria. (Declinul unor întregi modele de homosexualitate [cel grec, în câteva secole, și cel melanezian, într-un secol]; relativ brusca apariție [în termeni genetici] a modelului occidental din prezent, în câteva secole; și schimbările abrupte în practica homosexuală în cadrul unui grup etnic, chiar într-o singură generație, nu sunt consecvente cu ceva genetic. Chiar și mai puțin consecvente sunt rapidele schimbări în practicile sexuale din modelul occidental din prezent.
  • Apariția AAS în populație este prea frecventă pentru a fi cauzată de un proces de dezvoltare prenatal defectuos, deci nici în acest sens nu este înnăscută. Ceea ce include procesele epigenetice [genetice, n. trad.].
  • Dacă AAS ar fi determinată genetic și ar conduce la contact numai cu persoanele de același sex, s-ar exclude din populație în numai câteva generații. Nu ar exista astăzi.
  • Vârsta la care apare prima dată atracția față de același sex ar putea fi influențată genetic în procent de aproximativ 10%, iar atracția față de sexul opus, în procent de aproximativ 15%. (Rețineți, toți oamenii au un input genetic de 10% pentru orice gândesc sau fac.)

Primele atracții (atât AAS, cât și ASO) apar în medie la vârsta de 10 ani și rareori constituie „primele amintiri”, ceea ce înseamnă că atracția este, în cea mai mare parte, indusă social.

Hormonii

S-au făcut numeroase studii, dar niciunul nu a arătat o relație convingătoare între homosexualitate și expunerea la hormonii prenatali, deși câteva studii au arătat legături foarte slabe între expunerea la hormonii prenatali și jocurile copiilor mici. Studiile care au examinat efectele dozelor foarte ridicate de hormoni feminini la mamele gravide nu au arătat niciun efect asupra bărbaților și au dovedit un efect îndoielnic asupra femeilor. Terapia cu schimbarea cantității de hormoni la bărbatul adult și la femeia adultă a arătat că afectează impulsul sexual, dar nu și orientarea.

  • Ideea că homosexualitatea rezultă dintr-un atac imun asupra caracteristicilor creierului bărbatului de către mamă este slab susținută. Într-un asemenea caz, testiculele și organele gentiale ale bărbatului (care au cel mai mare fascicul specific vizat la bărbat) ar trebui să fie atacate, dar nu sunt.

Structura creierului

  • Numeroase studii mai vechi ale microstructurilor creierului, de exemplu, cele din anii ’90, nu au reușit să vină cu diferențe replicabile ale deosebirilor dintre creierul adultului heterosexual și creierul adultului homosexual.
  • Studiile moderne arată că la naștere creierul bărbatului și creierul femeii nu sunt diferite din punct de vedere structural, ceea ce face ca probabilitatea existenței unui creier specific „homosexual” să fie cu adevărat minimă. Principala diferență replicabilă în mod consecvent, de la vârsta de doi sau trei ani, este mărimea.
  • Mediul are efecte asupra creierului de la naștere la pubertate și după pubertate.
  • Dimorfismul sexual al creierului a fost legat de testosteronul prenatal, dar acesta este un efect slab și numai 16-27% din variație este explicată.
  • Neurologii constată că un creier este extraordinar de plastic. Consensul științific acum este că noi, chiar și ca adulți, suntem ceea ce facem cu creierul nostru, chiar dacă s-ar putea să nu fim conștienți de acest proces constant în desfășurare. Schimbările în microstructură devin vizibile la examinarea creierului în decurs de câteva luni.
  • Dacă se vor găsi difrențe între creierul homosexualilor și creierul heterosexualilor, ele ar putea fi cu ușurință rezultatul anilor de condiționare (tipare repetate de gândire și comportament).

Social, sociologic

Persoanele intersex

  • Aproximativ 90% dintre copiii occidentali „intersex” (născuți cu un aparat genital ambiguu) aleg să rămână în genul în care au fost crescuți când pubertatea revelează adevăratul lor gen genetic, iar intervențiile chirurgicale le sunt oferite. Adesea, alegerea este făcută în ciuda unor caracteristici fizice și hormonale foarte contrare ei. Ceea ce aduce argumente în favoarea influențelor de mediu predominante asupra formării orientării și comportamentului de gen.

Altele

  • Divorțul dublează riscul homosexualității ulterioare la copii.
  • Stadiile dezvoltării psihosociale înspre heterosexualitatea adultului sunt bine definite și acceptate de specialiștii în psihologia dezvoltării și sunt atât de evident învățate, încât heterosexualitatea, în mod clar, nu este determinată genetic. În studiile pe adulți homosexuali, mulți prezintă deficit în unele stadii de dezvoltare – ceea ce sugerează că homosexualitatea este mai degrabă culturală și influențată de mediu, decât genetică.
  • Homosexualitatea apare mult mai des la cei care au crescut în orașe mari decât la cei care au crescut în zone rurale, ceea ce demonstrează că mediul este mult mai important decât genele în dezvoltarea homosexualității.
  • Se argumentează că un instrument științific/sociologic, Analiza Parcursului, a arătat că nu există o bază socială sau familială pentru homosexualitate, ci că există mai degrabă o bază biologică. Totuși, parcursul social și familial care conduce la homosexualitate a fost semnificativ în mod colectiv, deși parcursul individual nu a fost. În contrast, parcursul genetic a fost nesemnifictiv din punct de vedere colectiv.

Instinctele

  • Instinctele noastre, precum autoconservarea, foamea și reproducerea, sunt printre impulsurile cel mai profund întipărite și printre cele mai puternice pe care le avem, dar ele pot fi controlate și chiar adaptate. Dacă vrem să argumentăm că homosexualitatea este, de asemenea, un instinct profund întipărit, putem, de asemenea, argumenta că el ar trebui să fie maleabil și sensibil la instruire.

Conținutul genetic este minim

Geneticienii, antropologii, specialiștii în psihologia dezvoltării, sociologii, endocrinologii, neurologii, medicii care cercetează genul și cercetătorii care studiază gemenii sunt în general de acord cu privire la rolul geneticii în homosexualitate. Genele nu te obligă să îi dai curs. Nu există un determinism genetic, iar influența genetică este cel mult minoră. Reacțiile individuale la factorii aleatori sunt foarte importante.

Cei care spun că homosexualitea este influențată genetic au dreptate, dar numai în următorul sens.

Dacă o fată rămâne gravidă la vârsta de cincisprezece ani, am putea argumenta că este predispusă genetic la asta. Am putea spune că, în cultura ei, genele i-au dat genul de față și de corp care au atras puternic hormonii masculini și au pus o asemenea presiune asupra ei, încât a fost incapabilă să reziste. Dar la atât se reduce influența genetică. Există un număr uriaș de factori de mediu care ar fi putut, de asemenea, să fi provocat sarcina, ca anularea meciului de baschet la care se ducea să asiste împreună cu prietena ei, permisiunea de a folosi mașina tatălui ei, compania prietenului ei, filmul pe care tocmai îl vizionaseră împreună și eșecul de a folosi un contraceptiv, factorii de mediu importanți precum sistemul de valori personale, presiunea tovarășilor de aceeași vârstă și un tată distant emoțional.

Este probabil ca acest consens să se schimbe? S-ar putea descoperi o legătură biologică majoră, care să schimbe totul?

În cele mai multe din aceste discipline științifice, descoperirile au fost stabilite clar din fapte care nu se vor schimba. Dar cum rămâne cu studiile viitoare despre microstructura creierului sau cu analiza detaliată a compoziției și funcției genetice? Vor descoperi ele legături între structura creierului și comportamentele umane sau între comportamente și secvențele genetice?

Bineînțeles că da. Comunicări științifice se vor publica în continuare. Dar putem concluziona în siguranță că și autorii care vor să găsească astfel de legături vor include aproape întotdeauna avertismente științifice standard că influența lor este minoră și că mediul este important. Ceea ce putem spune, în mod rezonabil, despre cercetările viitoare este că vor intra în domenii noi și vor arăta conexiuni noi, dar niciuna dintre acestea nu va fi decisivă.

Ceea ce a fost dovedit odată pentru totdeauna de studiile pe gemenii identici. Ei au gene identice, dar dacă unul este homosexual, de obicei fratele identic sau sora identică nu este. Există o șansă de doar 11-14% ca el/ea să fie homosexual/ă. Ceea ce include toate influențele pe care le cunoaștem acum și cele despre care nu știm nimic și pe care încă nu le-am descoperit. Toate la un loc au doar un efect slab.

Prima ediție a cărții noastre din 1999 a lansat ideea că conținutul genetic al AAS se va dovedi în cele din urmă a fi de 10%. Ceea ce ar fi destul de imprecis, conținutul genetic ar putea fi între 0-20%. Dar chiar dacă rezultatul final ar fi de 20%, tot ar reprezenta o influență slabă. În momentul scrierii ediției din 2016, afirmația noastră rămâne valabilă și este mai consistentă decât în 1999.

Următorii factori (vezi capitolele relevante) susțin o influență de 10% asupra AAS: vârsta primei atracții, urbanizarea, alegerile intersex, ASO (influența genetică incluzând măsurătorile testosteronului prenatal), gradul formării creierului după naștere și studiile pe gemeni.

Homosexualitatea, ca inevitabilitate genetică, a fost probabil cea mai eficientă inițiativă a activismului homosexual în relațiile publice, în campania pentru drepturi egale și protecții speciale. Deși în multe cercuri nu mai este corect sau la modă, din punct de vedere politic, să spui că homosexualii se pot schimba, din punct de vedere științific este corect să spunem asta. Nu ne referim numai despre schimbări comportamentale, ci la schimbări în atracție.

Este un fapt că nimic nu ne obligă să facem ceva – nici genele noastre, nici mediul nostru. Poate că Liszt avea degete lungi, dar asta nu a făcut din el un compozitor pentru pian.

Care este cauza AAS?

Nu există o singură cauză. Niciun singur factor genetic, hormonal, social sau de mediu nu este predominant. Există teme similare, nonconformitate de gen în copilărie, abuz sexual, dinamica tovarășilor de aceeași vârstă și dinamica familiei, istoria sexuală, dar mixtura lor variază în funcție de individ, care răspunde în mod particular la singurul factor prioritar pentru sine. Doi copii din aceeași familie și din același mediu social pot să interpreteze incidentele foarte diferit. Astfel încât reacția aleatoare, dacă se structurează în imagine de sine, poate deveni un contribuabil semnificativ la homosexualitate – precum arată studiile pe gemeni. Rezultatul prioritar este o focusare homosexuală asupra celor de același sex – emanând dintr-un impuls necesar dar (deseori) de-abia conștientizat de a face dragoste și din deficitul în identitatea de gen. La pubertate, aceasta se confundă cu sexul genital, conducând la un tipar de întâlniri sexuale, având ca rezultat o posibilă autoidentificare ca „homosexual”.

Aceasta se poate schimba. Acolo unde răspunsurile sunt profund întărite, este nevoie de curaj, dedicare, perseverență, efort, autoexaminare și suport din partea celorlalți. Cu cât este mai superficială implicarea, cu atât mai ușoară este ieșirea din homosexualitate; și mulți au reușit să o facă.

Merită? Merită să dobândești libertatea, astfel încât nimic să nu te stăpânească și să găsești pe alții care au dus aceeași luptă? Este satisfăcător să te alături unui grup format din adevărați eroi? Merită să ieși din ceea ce nu a implicat o alegere conștientă, printr-o alegere conștientă de adult? Merită să faci ceea ce alții spun că este imposibil? Dacă o astfel de schimbare este posibilă, ce altceva ar mai putea fi posibil?

ADN-ul este o scară de baze și zaharuri nitrogenoase care este o prescripție pentru proteine, nu pentru preferințele sexuale. Dar este și o scară a destinului, o scară a lui Iacov, și este alegerea noastră dacă îngerii sau demonii urcă și coboară pe ea. Putem decide să capitulăm în fața „argumentului genetic”. Te obligă genele să o faci? Tu alegi.

[Summary. Extras din cartea My Genes Made Me Do It! de N. E. & B. K. Whitehead. Copyright © 2016 N. E. & B. K. Whitehead. Tradus şi publicat cu permisiune. Cartea poate fi downloadată gratuit la www.mygenes.co.nz/download.html și poate fi comandată în format tipărit la www.amazon.com.]

O scrisoare neașteptată

Dragă Isus,
Cine crezi Tu că ești?
Ai intrat călare în cetate.
Ai pretins că ești Dumnezeu.
Oamenii s-au adunat pe străzi și au strigat: „Osana!”
O, păreau că Te iubeau!
Dar nu era așa.
Nu Te iubeau.
Nu țineau seamă de cuvintele Tale.
Nu erau prietenii Tăi.
Erau dușmanii Tăi.
Și înainte ca săptămâna să fi luat măcar sfârșit,
Te-au crucificat.
Iar acum iată-Te aici,
țintuit pe o cruce: gol și neputincios.
Desigur, singurul motiv pentru care mă aflu aici
este că știu ce faci…
plătești pentru ceva.
Ai fost încununat cu vina,
Cu rușinea TUTUROR oamenilor pe care i-ai iubit:
greșelile fiecărei persoane,
acel egoism sâcâitor care iese la iveală din pântecele mamei
ca un cancer care nu încetează niciodată să crească,
înșelăciunea, înjunghierea în spate,
lucrurile abjecte pe care ei le doresc altora,
toate secretele păstrate ascunse,
păstrate în spatele ușilor închise…
Te văd mișcându-Ți piciorul,
încercând să respiri sub greutatea a toate:
toată mânia meschină a oamenilor mândri,
desconsiderarea arogantă a altora,
lipsa de compasiune,
insistarea asupra drepturilor,
obsesiile materiale,
sumele imense de bani pe care ei le cheltuiesc
ca să arate bine,
în timp ce alți oameni mor de foame…
Ce simți,
știind că TOATE acestea sunt acum asupra Ta?
Fiecare divorț.
Fiecare părăsire.
Fiecare tată ratat.
Fiecare foc de armă.
Fiecare copil care zace mort pe stradă.
Bărbatul care răpește fete
și le vinde demnitatea pentru câțiva dolari.
Toată mânia plină de nesiguranță și izbucnirile de mânie:
„TE URĂSC”
și „VOI FACE CE VREAU EU”,
adicțiile pornografice,
gelozia,
idolii,
celebrarea vanității,
urmărirea constantă a „Uitați-vă la mine!”,
„Uitați-vă la mine!”,
„Uitați-vă la mine!”
Ei bine, acum ne uităm la Tine, Isus…
și tot ce pot să văd este o lume înecându-se în păcat
și suferință.
Realizez că acestea nu au fost faptele Tale,
Totuși sunt încântată că iei vina lor asupra Ta.
Omenirea a făcut o treabă bună cu asta,
Dar de aici o preiau eu.
Înainte ca să terminăm, sunt nevoită doar să întreb:
ce fel de persoană
pretinde că poate ierta întreaga lume?
Cine crezi Tu că ești?
CINE CREZI TU CĂ EȘTI?!
Cu sinceritate,
Moartea

Dragă Moarte,
Am primit scrisoarea ta.
Scuze că mi-a luat câteva zile să-ți răspund.
Am avut ceva important de terminat.
Știu că nu te așteptai să răspund,
Dar sunt întotdeauna dornic să ofer răspuns
la o întrebare bună.
Cine cred Eu că sunt?
Îți voi spune cine sunt Eu…
Eu sunt eternitatea dinaintea istoriei.
Eu sunt olarul care a făcut să se rotească galaxiile.
Eu sunt spiritul de peste adânc
și Cel care le spune munților să se mute.
Eu sunt norul zilei, focul nopții.
Eu sunt co-conspiratorul din spatele scandalului harului.
Eu sunt păstrătorul cărților.
Sunt foarte conștient de datoriile
care acoperă filele fiecărei generații,
iar astăzi notez pe fiecare din ele:
PLĂTIT PE DEPLIN.
Cine cred Eu că sunt?
Îți voi spune…
Eu sunt mânia dreaptă și plină de furie,
care face ca iadul să arate ca un foc de tabără,
și Eu sunt valul de îndurare care se înalță,
care poate potoli flacăra sa însetată.
Eu sunt furtuna puternică a dragostei
care se așterne pe fiecare orizont,
iar bunătatea Mea coboară
și peste cei răi, și peste cei drepți.
Eu sunt răscumpărătorul anilor pierduți.
Eu sunt „Bine ai venit acasă!” pentru fiecare fiu risipitor.
Eu sunt glasul care șoptește la urechea fiecărei fete:
„Eu te-am creat și ai fost creată frumoasă.”
Eu sunt credincios chiar și cu cei necredincioși.
Numele meu este salvare.
Numele Meu este putere, chiar putere asupra ta!
Chiar vrei să știi cine sunt Eu?
Eu sunt piciorul de pe capul tău.
Eu sunt sabia din coasta ta.
Eu sunt singurul autor al acestei povești.
Eu sunt Cel care ține stiloul
și te voi șterge cu o singură mișcare a mâinii Mele.
Eu voi avea ultimul cuvânt, pentru că Eu sunt Cuvântul.
Și Moarte, sunt aici ca să-ți spun o vorbă:
Vineri nu ai fost la înmormântarea mea –
ai fost la înmormântarea ta.
Piroanele din mâinile Mele vor fi cele din sicriul tău.
Și ca să fiu clar:
Nu am fost o victimă a planurilor omenești
și, cu certitudine, nu am fost niciodată un sclav al tău.
Eu sunt învingătorul.
Eu sunt Stăpânul.
Eu sunt Cel care îi eliberează pe cei captivi.
Și nu numai că am zdrobit strânsoarea în care mă țineai,
Dar îți voi desprinde degetele de peste toți cei care cheamă Numele Meu.
Ești terminată.
Ești neputincioasă.
Lucrarea ta este nulă și neavenită.
Fă-ți bagajele.
Du-te și spune prietenilor tăi: S-A SFÂRȘIT.
Iar în cazul în care te mai întrebi,
Cine cred Eu că sunt,
Îți voi spune:
EU SUNT.
Cu sinceritate,
Isus

[An Unexpected Letter. Copyright © 2016 Passion Conferences.]

1 2 3 95